Tipurile de familii

Tipurile de familii

Literatura de specialitate ofera o multitudine de tipologii referitoare la familii. Facand o sinteza a lor, vom lua in considerare cateva dintre criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru identificarea si intelegerea tipurilor de familii:

criteriul numarului de parteneri care formeaza familia:

- familii poligame, la randul lor de doua tipuri: familii poliandrice - unde exista mai multi parteneri barbati, femeia avand dreptul sa se casatoreasca cu mai multi barbati; familii poliginice - unde exista mai multe partenere femei, adica barbatii au dreptul de a-si alege mai multe sotii. De regula, numarul de copii in astfel de familii este mai mare. Poligamia este intalnita la unele popoare si are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin, dupa caz.

- familii monogame, in care un barbat sau o femeie are dreptul sa se casatoreasca doar cu un singur partener. La randul ei, monogamia, ca forma familiala, poate fi seriala, adica in cazul decesului partenerului sau al divortului partenerul ramas se poate recasatori, sau monogamie stricta, atunci cand partenerul nu mai are dreptul sa se recasatoreasca. Societatea este cea care confera dreptul de casatorie cu unul sau mai multi parteneri. Societatea romaneasca este, dupa cum se stie, o societate care promoveaza monogamia seriala.

Tot in cadrul monogamiei putem diferentia alte doua tipuri de familii:

- familii nucleare - formate din cei doi soti si copiii lor necasatoriti. Acest tip de familie este cel mai intalnit si mai dorit in toate societatile, deoarece el permite o legatura mai stransa intre membrii familiei, relatii democrate si stabilirea propriilor reguli de functionare familiala. Astfel, intr-o familie nucleara gradul de intimitate este mai mare, iar sansele de a fi satisfacute nevoile sexual-afective, de siguranta si stabilitate cresc.

- familii extinse - formate din mai multi membri ai familiei care locuiesc in acelasi spatiu si care reprezinta doua sau trei generatii: frati, parinti, bunici, copii si nepoti. Acest tip de familie subordoneaza familia nucleara si de cele mai multe ori este format din doua familii nucleare. De exemplu, doi soti cu unul sau doi copii care locuiesc impreuna cu parintii unuia dintre soti (sau doar cu un parinte). Sau o familie nucleara care locuieste cu un frate sau o sora casatorita sau nu, cu sau fara copii. Acest tip este foarte intalnit in societatile traditionale, dar nu numai. El se caracterizeaza prin conservatorism al regulilor si traditiilor familiale. Cu alte cuvinte, familia cea mai in varsta va tinde sa impuna regulile de organizare si functionare si celorlalte familii. De regula, se pastreaza obiceiul ca cel mai in varsta barbat sa fie considerat capul familiei, cel care ia deciziile importante sau care cel putin va fi consultat atunci cand trebuie luate hotarari importante. De exemplu, doi soti care locuiesc cu parintii vor tinde sa adopte aceleasi comportamente ca si parintii, indiferent daca sunt sau nu de acord cu ele si pot sa se raporteze la dorinta parintilor lor ori de cate ori doresc sa intreprinda ceva. De aceea, datorita acestei tendinte la conservarea pattern-urilor de viata si de relationare, deseori tanarul cuplu intra in conflict cu cuplul parental cu care convietuieste, ceea ce determina scaderea intimitatii si a satisfactiei maritale. Nu de putine ori se poate ajunge chiar la disolutia cuplului nou constituit datorita imixtiunii parintilor in relatia acestuia sau prin tendinta prea rigida de pastrare a vechilor obiceiuri. In alte cazuri, cuplul tanar este cel care perturba cuplul parental prin revolta sau perturbare a relatiilor existente, ceea ce poate duce la tensiuni, conflicte sau chiar dezorganizarea vietii familiale. Alteori, relatiile dintre familiile nucleare ce formeaza familia extinsa se pot deteriora doar dupa aparitia copiilor (nepotilor). Cand bunicii preiau un rol conducator al familiei, ei tinzand sa devina parinti atat pentru nepoti, cat si pentru parintii acestora (copilul propriu si sotul sau sotia aecstuia) se poate ajunge la neclaritati si confuzii de rol atat pentru parinti, cat si pentru copii, acestia din urma nemaistiind de cine sa asculte si cand.

Totusi, acest tip de familie are si cateva avantaje semnificative. In primul rand, faptul ca exista mai multi membri inseamna si o mai mare varietate de modele de comportament care pot fi adoptate de copii. Fiecare membru al familiei este diferit si poate oferi o educatie diferita. De asemenea, familia extinsa asigura puternice sentimente de apartenenta si siguranta care sunt esentiale pentru buna dezvoltare psihica a copiilor. Este mult mai usor sa existe mai multe persoane care sa permita un bun atasament al copiilor, fapt deosebit de important in dezvoltarea lor emotionala, mai ales la nivelul increderii in sine si a abilitatilor de relationare cu ceilalti. Totodata, intr-o familie extinsa este mult mai usor sa se faca fata sarcinilor gospodaresti, crizelor familiale si sa se indeplineasca functiile familiei. Avantajele sunt cu atat mai mari si mai evidente cu cat fiecare membru isi cunoaste si isi duce la bun sfarsit rolul pe care il are si respecta nevoile si relatiile celorlalti, in special intimitatea.

Pe langa familia nucleara si cea extinsa se mai vorbeste in literatura si de familia de origine, care este reprezentata de familia in care s-a nascut cineva, adica parintii si fratii unei persoane.

criteriul numarului de parinti care formeaza familia:

- familii biparentale, in care exista ambii parinti; la randul lor, acestea pot fi formate din parintii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, daca parintii au mai fost casatoriti si au divortat sau si-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii in noua casatorie, dar pot avea si copii comuni.

Familiile reconstituite intampina o serie de dificultati pe care vor trebui sa le depaseasca si care provin din pierderile suferite anterior formarii lor. Cele mai frecvente obstacole sau probleme intalnite de familiile reconstituite sunt:

neacceptarea parintelui vitreg de catre copil (copii) din simplul fapt ca il percepe ca 'inlocuind-ul' pe cel natural; aceasta neacceptare este insotita adesea de sentimente de respingere, furie, ura, gelozie. Aceste sentimente sunt insa destul de firesti pentru copil, dar ele pot sa se diminueze in timp. La aceasta situatie pot contribui si atitudinile sau greselile de comportament ale parintilor, cum ar fi devalorizarea parintelui vitreg in fata copiilor, retragerea dreptului de a educa sau admonesta copilul, tehnicile educative dure sau pur si simplu diferite pe care parintele vitreg le foloseste etc.

copilul poate considera ca parintele sau natural ii ofera mai putina atentie si iubire dupa recasatorire, mai ales daca parintele nu explica diferenta dintre iubirea parentala si cea conjugala.

neacceptarea copilului de catre parintele vitreg. Este uneori foarte dificil pentru parintele vitreg sa manifeste afectiune pentru copilul partenerului, mai ales daca acesta il respinge sau chiar se revolta si lupta impotriva sa. De multe ori, parintele este cel care are nevoie sa isi ajusteze comportamentul astfel incat sa poata sa faca fata acestei situatii.

conflicte fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri si/sau copiii proveniti din casniciile lor anterioare. Copiii din casatoriile anterioare se pot simti mai putin importanti, mai putin doriti sau iubiti decat noul copil al cuplului. Sau se pot considera dezavantajati sau mai pedepsiti atunci cand gresesc decat fratele sau sora lor vitrega.

familii monoparentale, in care unul dintre parinti nu exista, copilul sau copiii fiind crescuti doar de un singur parinte. Lipsa unui parinte se poate datora decesului acestuia, divortului, sau alegerii unei persoane de a deveni parinte unic, prin nasterea unui copil conceput prin fertilizare in vitro sau cu un partener care nu va lua parte la cresterea copilului, sau prin adoptia unui copil. Cele mai multe familii monoparentale se datoreaza divortului parintilor si decesului unui partener. In plus, cele mai multe familii monoparentale sunt cele formate din mama si copil (copii), atat din motive naturale, cat si din ratiuni culturale (tribunalele inca considera mamele parinti mai potriviti pentru copii, desi nu intotdeauna este asa). Dar in ultima vreme asistam la tot mai multe femei care isi asuma rolul de mama singura, prin nasterea unui copil sau prin adoptie. Tocmai pentru ca rolul de parinte singur nu este tocmai confortabil si usor de realizat financiar, persoanele care isi asuma aceasta postura fac parte din cele cu venituri peste medie si nivel crescut de educatie. De asemenea, acestea vor experimenta mai putine dificultati comparativ cu cele cu venituri mici si nivel scazut de educatie. Parintii singuri sunt pusi in situatia de a educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza si la persoane din familia extinsa (bunici, alte rude, bone etc.). Exista insa o diferenta intre mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni interioare care se pot transforma in simptome, atat la ele, cat si la copii. De asemenea, ele tind sa preia si rolul tatalui, ceea ce se intampla foarte rar in cazul barbatilor parinti singuri. In aceste familii este foarte evidenta:

modificarea regulilor - de exemplu, mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai autoritare, mai rigide in aplicarea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa tatalui; tatii, dimpotriva, au unoeri tendinta de a deveni mai delicati, mai afectuosi, dar si mai restrictivi in unele reguli (de exemplu, venirea acasa seara a fetelor);

modificarea granitelor dintre membrii si subsisteme - de exemplu granitele dintre parinte si copilul unic sau copilul cel mare tind sa devina difuze, transformand relatia lor fie in una de prietenie exagerata, fie in una de parteneriat. Acest lucru va modela atitudinea ulterioara a copilului devenit adult fata de partener si proprii copii.

modificarea intregii structuri familiale - adica subsistemul adultilor este redus la un singur adult. De aceea vor exista lacune in modelarea intimitatii erotico-sexuale, ceea ce va determina dificultati in manifestarea intimitatii la copii atunci cand ei se vor implica intr-o relatiei de parteneriat si in viitoarea lor familie. Pentru copiii din aceste familii se pune problema: cum se formeaza identitatea lor sexuala? Cine reprezinta modelul feminin si cine cel masculin? Cum vor introiecta ei modelul mamei si cel al tatalui? Iata de ce prezenta ambelor modele, indiferent de gradul de rudenie, este foarte necesar, chiar daca vor ramane inca unele lacune in identitatea sexuala a copilului si in abilitatile lui de manifestare a intimitatii.

criteriul numarului de copii:

- familia fara copii, adica un cuplu casatorit care nu are inca sau nu va avea niciodata copii. In zilele noastre sunt din ce in ce mai multe cupluri fara copii. Apare un fenomen de a intarzia momentul nasterii unui copil in cuplu din mai multe motive: partenerii doresc sa se bucure de intimitatea lor mai mult timp; doresc sa isi testeze stabilitatea relatiei pana se adapteaza unul la celalalt, pentru a nu creste sansele oferirii experientei de divort viitorului copil; doresc sa isi consolideze statutul economic, fianciar (achizitia unei locuinte, obtinerea unui serviciu bine remunerat, sau siguranta profesionala); unul sau ambii parteneri se tem de responsabilitatile parentale (datorita unei imaturitati emotionale, a unor dificultati experimentate atunci cand erau copii, a neincrederii in abilitatile parentale, a neincrederii in sine); partenerii doresc o mai mare libertate de presiunile familiei de origine cu care poate si locuiesc. Exista si cateva elemente sociale care faciliteaza intarzierea aparitiei unui copil: folosirea pe scara larga a metodelor contraceptive; constientizarea greselilor educative facute de parintii partenerilor care formeaza cuplul actual; cresterea ratei divortialitatii; accentul pus pe implinirea profesionala a tinerilor; cresterea timpului petrecut la serviciu care are impact direct asupra gradului de stres, ceea ce duce la scaderea capacitatii reproductive si a intimitatii in cuplu; influentele feminismului, ceea ce duce la reorientarea femeilor catre viata personala si profesionala si amanarea rolului matern. De regula, familiile care dintr-un motiv sau altul raman fara copii se caracterizeaza printr-o intimitate foarte mare, o foarte stransa legatura emotionala intre parteneri. De multe ori se ajunge la o similaritate accentuata, atat psihologica, cat si fizica.

- familia cu un singur copil; este un model foarte intalnit acum la familiile tinere de la noi. Este tipul de familie care implineste nevoia de paternitate a partenerilor, dar si previne suprasolicitarea economica si psihologica determinata de prezenta mai multor copii. Daca familia este functionala, echilibrata, atunci copilul se dezvolta si el normal; de regula, el va simti nevoia unui frate sau sora. Daca nu va avea un var care sa tina loc de frate, atunci el isi va dori prieteni. Astfel, in functie de caracteristicile sale personale va deveni timid, izolat, sau dimpotriva, sociabil. Copilul se simte in atentia ambilor parinti, ceea ce este un lucru bun, dar cresc sansele rasfatului si a centrarii excesive pe sine. Poate, datorita suprainvestitiei emotionale a parintilor, sa ramana in starea de copil pentru multa vreme, desi, fizic, este un adult. Pentru ca traieste mai mult intre adulti, copilul interiorizeaza usor trairile acestora, ceea ce poate duce la conflicte interioare si la intarzierea sau accelerarea maturizarii. Are multe sanse de a se dezvolta, deoarece beneficiaza de toate resursele familiei. Dar daca intimitatea intre parteneri are de suferit (relatiile de afectiune s-au racit, exista conflicte sau boli, etc.), copilul unic este usor atras in coalitii cu unul dintre parinti impotriva celuilalt. Se intalnesc astfel numeroase familii in care mama se coalizeaza cu copilul impotriva tatalui, datorita rolului timpuriu pe care il are mama in relationarea cu copilul; varianta inversa este mai rar intalnita, desi se intalneste in cazul mamelor cu perturbari majore de comportamente (de exemplu, datorate unor boli fizice si psihice). Astfel, copilul poate substitui rolul de partener sau de confident, in functie de sexul copilului si de nevoile neimplinite ale parintelui. De aceea, copilul poate dezvolta o loialitate exagerata fata de parinte (sau parinti), ceea ce va determina dificultati in asumarea rolului de partener in viitoarele sale relatii. Loialitatea poate fi amestecata cu sentimente de vina pentru nefericirea parintelui, sentimente de neputinta, neincredre in sine.

- familia cu doi copii; este un model de familie foarte apreciat si foarte intalnit. Marele avantaj este ca fratii invata sa se accepte, sa se iubeasca, sa colaboreze, sa negocieze. "Se au unul pe altul" se spune deseori, accentuand faptul ca oricand se pot ajuta si sprijini. Rolurile in casa sunt impartite pe sexe si in ordinea aparitiei (sau ordinea in fratrie). Apare intre ei si fenomenul competitiei, mai ales pentru dragostea parintilor si pentru resursele materiale. Competitia este mai evidenta la fratii apropiati ca varsta. Aceasta competitie nu este negativa, este chiar de dorit, pentru ca ea stimuleaza abilitatile de negociere si de a face fata societatii unde copilul va intalni foarte multi egali, nu doar unul. Conteaza si sexul copiilor in manifestarea afectiunii, dar si a conflictelor: daca sunt de acelasi sex, afectiunea poate fi mai degraba camaradereasca, dar si contribuie la formarea unor tendinte homosexuale; daca sunt de sexe diferite, atunci uneori afectiunea poate fi amestecata si cu sentimente erotice, reprimate de tabu-ul incestului sau nu (depinde de atitudinea parintilor). Apar des coalitii, cele mai intalnite fiind intre mama si copii, sau mama cu un copil si tatal cu celalalt.

- familia cu trei sau mai multi copii; in aceste familii, fratii au mari sanse sa se formeze unul dupa celalalt, sa se creasca unul pe celalalt. Daca resursele materiale ale familiei sunt insuficiente, de multe ori, mai ales in familiile traditionale, primul copil va avea sarcini similare cu cele ale parintilor, adica de a tine gospodaria, de a ajuta la cresterea celorlalti copii, de a lucra atunci cand creste mai mare. Cu alte cuvinte, va deveni ceea ce se numeste copil parental. Oricare dintre copiii din fratriile numeroase poate deveni parental, dar cele mai mari sanse le au primii. Acest rol de copil parental poate fi adaptativ - daca apare in familiile numeroase si duce la o mai buna functionare a familiei - sau neadaptativ, cand parintele renunta la rolul sau si copilul trebuie sa il preia. Cei care au fost copii parentali in familiile de origine pastreaza acest pattern de ingrijire si mai tarziu, inclusiv fata de proprii parteneri in familiile pe care le vor constitui. Un alt fenomen destul de des intalnit este ca cel din mijlocul fratriei sa se simta ignorat emotional, neglijat, sa dezvolte sentimente de frustrare, neincredere in sine, furie. Acest lucru poate determina tulburari de comportament si alte simptome (inclusiv boli, insuccese scolare si profesionale, dificultati de relationare).

criteriul orientarii sexuale a celor doi parteneri:

- familii heterosexuale - in care ambii parteneri sunt heterosexuali. Este familia cea mai intalnita in lume si asupra ei ne centram dominant si noi interesul;

- familii homosexuale - in care cei doi parteneri sunt homosexuali sau lesbiene. Ei pot avea sau nu copii, proveniti din casatorii anterioare cu parteneri heterosexuali, sau prin adoptie sau fertilizare in vitro. Este un tip de familie mai putin intalnit, nou aparut in aria tipologiilor familiale. Exista doar cateva state europene care au acceptat casatoriile dintre partenerii homosexuali, dar incepe sa fie din ce in ce mai acceptat de catre alte state. Deocamdata, sunt mai acceptate cuplurile homosexuale, fara a fi legalizate intr-o casatorie. Relaxarea mentalitatii in ceea ce priveste orientarea homosexuala a determinat aparitia acestui tip de familie. Totusi, homesexualii si lesbienele prefera inca sa ramana cupluri, si mai putin sa intemeieze familii. Ei pun un accent foarte mare pe libertatea personala si a exprimarii sexualitatii.

criteriul apartenentei culturale al partenerilor:

familii in care partenerii apartin aceleiasi culturi; este tipul cel mai frecvent intalnit.

familii mixte, in care partenerii apartin unor culturi diferite. Este un tip de familie care devine din ce in ce mai obisnuit o data cu multiplele posibilitati de calatorie dintr-o zona in alta a lumii, datorita dezvoltarii tehnicii de comunicare prin telefon, fax, internet. Multe cupluri din ziua de astazi se formeaza in urma primelor contacte avute prin internet. Avantajul este ca internetul faciliteaza punerea in contact a oamenilor, fiind un adevarat ajutor pentru cei foarte ocupati cu cerintele profesionale sau cei mai izolati social. O astfel de familie mixta are in fata numeroase provocari, in special acelea de a armoniza si diferentele de cultura, de traditii, alaturi de cele personale care exista in orice familie. In Romania cele mai frecvente cazuri de familii mixte sunt cele realizate intre romani si unguri, intre romani si nemti, intre romani si rromi, dupa care urmeaza celelalte tipuri de combinatii. Cei care realizeaza cupluri si familii mixte cultural dau dovada de o mai mare deschidere mentala si spirituala, mai putin afectati de prejudecati si mai flexibili in gandire si comportament. Tocmai de aceea, sunt total de acord cu Ana Tuciocv-Bogdan care spunea in cartea pe care a coordonat-o "Vocatia familiei in dezvoltarea comunicarii interetnice in Romania (studii si cercetari)" ca: familiile tinere etnic mixte detin un potential remarcabil si resurse pozitive in a depasi prejudecatile si starile tensionale inter-etnice si ca ele pot contribui la dezvoltarea unor relatii pozitive intre membrii diferitelor nationalitati" (1996, p. 87).