PSIHOTERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALA - SECVENTA INTERVENTIILOR TERAPEUTICE

PSIHOTERAPIE COGNITIV-COMPORTAMENTALA - SECVENTA INTERVENTIILOR TERAPEUTICE

Dupa interviu clientul trebuie sa se opreasca asupra uneia dintre problemele relatate. Terapeutul il intreaba: "cum te-ai simtit in acea situatie".

Este indicat sa se aleaga o traire afectiva foarte puternica (atac de panica) pentru usurarea accesului la gandurile disfunctionale care au declansat starea respectiva. Raspunsul se noteaza in coloana C a foii de observatie.

Apoi clientul este intrebat ce s-a petrecut si terapeutul va parafraza descrierea evenimentului activator extern, pe care il noteaza in coloana A.

Ulterior terapeutul va rezuma discutia astfel: "ai simtit C, cand te-ai aflat in situatia A" si apoi il intreaba pe client ce ganduri i-au trecut prin minte atunci si raspunsul este trecut in coloana B.

Problema clientului va fi formalizata in termenii modelului ABC. Daca luam exemplu unui individ anxios C, in momentul in care merge la restaurant A, deoarece considera ca oamenii il vor cataloga drept nebun, terapeutul va insista ca anxietatea este generata de interpretarea gresita a reactiilor celorlalti fata de el si de faptul ca el se autoevalueaza negativ in situatii psihosociale.

Clientul va fi indrumat in stabilirea problemelor prioritare ce vor constitui in acelasi timp obiectivele psihoterapiei. Cei doi vor cadea de acord si asupra sarcinilor ce trebuie indeplinite care se vor constitui in teme pentru acasa (completarea unor jurnale, strangere de dovezi, monitorizarea emotiilor, comportamentelor si gandurilor negative, etc.). se negociaza si numarul de sedinte, frecventa si continutul acestora (la fiecare sedinta).

Tipul de relatie terapeutica este una empatica, neexagerata. In cazurile usoare se recomanda 10-12 sedinte, fara ca terapeutul sa fixeze o limita.

Durata unei sedinte este de aproximativ 40-50 de minute, cu depresivii mai putin, iar in combinatie cu hipnoza sedinta poate dura mai putin (pana la 30 de minute).

Daca la evaluarea preliminara terapeutul analizeaza o situatie problematica relatata de client si o traduce in termenii ABC, in urmatoarele intalniri evaluarea se aprofundeaza. Se fac precizari in legatura cu fiecare componenta.

In primul rand se analizeaza consecintele comportamentale si emotionale care apar urmare lui A. Terapeutul trebuie sa identifice clar si exact emotiile traite de clientul sau. Daca se poate se precizeaza si intensitatea starilor afective si a reactiilor fiziologice pe o scala gradata de la 0 la 10.

Trebuie acordata o atentie marita senzatiilor corporale fiziologice care insotesc starile emotionale. Consecintele comportamentale ale evaluarilor negative reprezinta modalitati deficitare de a face fata situatiilor comportamentelor defensive, de retragere, plans sau agresive.

Cu cat reactiile emotionale sunt mai ample cu atat consecintele comportamentale vor fi mai ample si dureaza mai mult. Se insista asupra precizarilor.

Se cere clientului sa faca descrieri exacte a evenimentului A. Acesta poate fi o situatie externa, o convingere considerata ca adevar imbatabil sau o consecinta care poate fi interpretata.

Trebuie facuta distinctia dintre A care a avut deja loc si A care are un caracter anticipativ (agorafobicul se teme de multe ori ca s-ar putea sa i se faca rau).

O etapa ulterioara a evaluarii aprofundate o reprezinta detalierea gandurilor si credintelor irationale B. In general exista doua tipuri de B: inferente si evaluari.

Inferentele sunt ipoteze referitoare la consecintele unor evenimente si au forma logica "daca., atunci..". Acestea sunt conectate in cadrul unor lanturi complexe.

B identifica erori de logica:

Ø     inferente arbitrare care constau in desprinderea de concluzii fara dovezi suficiente (o durere de gat este interpretata ca fiind cancer la gat);

Ø     abstragerea selectiva, concentrare pe detalii scoase din context si ignorarea elementelor esentiale ale situatiilor;

Ø     suprageneralizarea, concluzii pripite plecand de la 1-2 evenimente izolate, negative;

Ø     amplificarea si minimalizarea

Ø     personalizarea ca tendinta a subiectilor de a raporta evenimente externe la propria persoana;

Ø     gandirea dihotomica, totul sau nimic, o eroare mica devine o adevarata catastrofa (lista cu ganduri negative trebuie sa existe permanent in cabinetul terapeutului).

Evaluarile reprezinta judecati prin care o situatie este apreciata ca fiind buna sau rea, dezirabila sau indezirabila. Ele reprezinta elemente care contribuie la aparitia consecintelor negative C, puse pe seama evenimentului extern A de catre subiecti.

Terapeutul il ajuta pe client sa faca distinctia intre inferente si evaluari. Evaluarile nerealiste sunt exagerari ale unor evenimente de viata (este ingrozitor sa nu iau examenul de licenta).

Evaluarile negative se pot referi la propria persoana, la altii, la situatii externe si la faptul ca altii il vor evalua pe cel in cauza. Subiectul poate evalua un aspect particular al trasaturilor de personalitate, un comportament specific sau intreaga personalitate, situatie, etc.

Subiectul care se autoevalueaza negativ are tendinta de a trece de la o evaluare negativa partiala, la evaluari cu caracter negativ global care ulterior devin etichetari.

Gandurile negative se caracterizeaza prin faptul ca evaluarile relative vor avea un caracter absolutist, imperativ.

Clientul isi va prezenta inferentele si evaluarile sub forma de serii de rationamente negative care duc la consecinte negative in plan emotional si comportamental.

Interventia cognitiv-compotamentala implica un model anume de abordare prin care terapeutul evita sa dea sfaturi clientului, dar in schimb il ghideaza sa-si rezolve singur problema.

Tehnicile utilizate sunt cele ale dialogului socratic si contraargumentarea. Prin aceste tehnici clientul va testa veridicitatea gandurilor si convingerilor negative pe care ulterior le va inlocui cu alternative mai realiste. De exemplu: pacientul cu depresie C, pentru ca prietena nu i-a telefonat A, sa spuna de ce crede ca nu l-a sunat pentru ca s-a intalnit cu altul B. Terapeutul il intreaba "ce dovada ai ca A duce la B".

STRATEGII DE INTERVENTIE PENTRU CRESTEREA FORTEI CONTRAARGUMENTARII

Ø     identificarea dovezilor care sa infirme ca gandurile negative sunt adevarate;

Ø     se cere clientului sa gaseasca o alternativa la concluzia lui si sa le compare;

Ø     gasirea unui numar mare de explicatii posibile pentru un eveniment si demonstrarea ca oricare dintre ele poate fi adevarat;

Ø     monitorizarea acelor situatii cand lucrurile au mers bine pentru a combate tendinta de concentrare numai asupra lucrurilor negative.

COMBATEREA EVALUARILOR NEGATIVE DISFUNCTIONALE

Ø     evaluarile negative sunt mai greu de combatut datorita caracterului profund subiectiv (persoana se crede urata, proasta, dispretuita, etc.);

Ø     terapeutul il pune sa faca fata evaluarilor negative cu continut realist si sa le combata pe cele exagerate, absolutiste si dogmatice;

Ø     presupunand ca o persoana cu autoritate face o evaluare negativa referitoare la client si acesta o crede reala, terapeutul va face astfel incat sa demoleze argumentul clientului;

Ø     terapeutul trebuie sa aiba in vedere ca evaluarile partiale pot fi adevarate, in timp ce evaluarile globale sunt false deoarece nu se poate spune ca o persoana este absolut buna sau absolut rea;

Ø     terapeutul il conduce pe client sa descopere ca nu exista dovezi pentru a sustine afirmatii absolutiste;

Ø     terapeutul nu trebuie sa combata dorintele realiste de a schimba realitatea, pe ceilalti si de a se modifica pe el insusi, ci doar pe cele categorice, absolutiste;

Ø     terapeutul va cauta sa convinga clientul ca afirmatiile din coloana stanga au un caracter discutabil, determinandu-l sa aiba convingeri mai realiste;

Ø     clientul primeste ca tema pentru acasa sa lucreze la ceea ce-i da disconfort sau chiar simptome psihopatologice;

Ø     terapeutul va gasi o situatie in care clientul a trait o stare negativa si o va defini in termenii ABC;

Ø     uneori i se va cere clientului chiar sa memoreze o lista de convingeri realiste alternative care au rezultat in urma discutiilor cu terapeutul; aceste convingeri pot fi sintetizate si transformate in formele administrate in relaxare si hipnoza.

Sarcinile de expunere

Ø     se exerseaza confruntarea cu situatiile in plan real si imaginar.