MEMORIA (I)

Unul dintre cela mai studiate si cercetate procese psihice este memoria. Ea este implicata in functionarea si structurarea tuturor celorlalte procese psihice si a vietii noastre subiective in ansamblu. Memoria nu intervine din afara in structurarea si integrarea proceselor psihice - perceptia, gandirea, imaginatia, trairile afective etc. - ci face parte din insasi structura lor interna.

Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informatia extrasa din experienta sa cu mediul, de a o stoca intr-o forma apropiata si apoi de a o recupera si utiliza in actiunile sau operatiile pe care le efectueaza.

Cele trei procese de baza ale memoriei (memorarea, stocarea, reactualizarea) apar mentionate in mai toate definitiile date memoriei, indiferent de maniera acestora, mai simpla sau mai elaborata.

Conceptul de memorie (umana) se refera la un ansamblu de procese biofiziologice si psihologice care asigura intiparirea, pastrarea si reactualizarea experientei si trairilor noastre anterioare, sub forma recunoasterii sau sub cea a reproducerii.

Alan Baddeley, intrebandu-se cu ce anume ar putea fi asemanata memoria, cu un ordinator sau cu o biblioteca, opteaza pentru asemanarea cu biblioteca. Informatiile care sosesc trebuie sa fie convenabil stocate, bine protejate de efectele timpului si usor accesibile.

Memoria nu inseamna o inregistrare pe banda, automata a evenimentelor si trairilor trecute. Ea este un proces activ, permanent raportat la prezent, la cerintele actuale si de perspectiva ale subiectului si activitatilor sale.

Datorita caracterului ei activ, informatiile nu sunt reactualizate exact in forma in care au intrat si in care s-au fixat. Inlauntrul memoriei au loc numeroase si permanente schimbari, transformari si restructurari, care favorizeaza exercitarea functiei reconstructive. In virtutea acestei functii activ-reconstructive, memoria permite fie includerea experienntei actuale in cea anterioara, fapt care duce la restructurarea acesteia din urma, fie includerea experientei anterioare in rezolvarea unor probleme actuale, ceea ce favorizeaza evitarea erorilor comise in trecut.

Caracteristicile memoriei

Memoria apare ca fiind o proprietate generala a intregii materii, fie ea vie sau nu (organica sau anorganica). Memoria umana, in raport cu alte tipuri sau forme de memorie, se individualizeaza prin trei caracteristici, si anume, caracterul mijlocit, inteligibil si selectiv:

spre deosebire de mecanismele psihice de prelucrare primara a informatiilor, care sunt directe, nemijlocite, memoria umana este mijlocita, ceea ce inseamna ca pentru a tine mai bine minte si pentru a reactualiza mai usor, omul se serveste de o serie de instrumente care au rol de mijloace de memorare ("stimuli-mijloc": crestaturi in obiecte, nod la batista ca obiecte materiale, dar si cuvantul, gandul ca actiune psihica interna);

caracterul inteligibil - presupune intelegerea celor memorate si reactualizate, organizarea materialului memorat dupa criterii de semnificatie. Unele laturi ale ei implica judecata, sistematizarea, clasificarea, fapt care ilustreaza nu numai legatura memoriei cu gandirea, dar si caracterul ei logic, rational, constient, intr-un cuvant inteligibil. Individul uman apeleaza la o serie de procedee logice, scheme rationale, planuri mnezice (impartirea unui material in fragmente, incadrarea coerenta a fragmentelor in altele mai mari, realizarea asociatiilor etc.) care pun in evidenta prezenta unei conduite inteligente;

selectivitatea - nu se memoreaza, nu se stocheaza si nu se reactualizeaza absolut totul, ci doar o parte a informatiilor. Selectivitatea memoriei este in functie fie de particularitatile stimulului (de retin insusirile mai "tari", mai "puternice", care intr-un fel sau altul se impun de la sine), fie de particularitatile psihologice, subiective ale individului (se retine ceea ce corespunde varstei, sexului, gradului de cultura, preocuparilor, dorintelor, intereselor).

Prin faptul ca memoria umana intipareste, pastreaza si reactualizeaza mijlocit, inteligibil, selectiv si activ experienta anterioara a individului si a societatii in care acesta traieste, ea asigura continuitatea, consistenta, stabilitatea si finalitatea vietii psihice a omului. Memoria umana da posibilitatea reactualizarii unor date ale cunoasterii, decelarii a ceea ce este nou de ceea ce este perimat, sustinand astfel dezvoltarea si aprofundarea cognitiva si, prin aceasta, a personalitatii insesi.

Calitatile memoriei

Nu toti oamenii se pot lauda cu o memorie bogata si durabila, fidela, prompta si dinamica. Aceste trasaturi au ponderi diferite de la un individ la altul sau la acelati individ pe parcursul dezvoltarii sale.

Memoria individuala poate fi evaluata in functie de urmatoarele calitati:

v     Intinderea repertoriului - constituie acea calitate a memoriei care se exprima prin cantitatea totala sau diversitatea cunostintelor si experientelor acumulate si pastrate in stare functionala satisfacatoare. Cu cat are valori mai ridicate, cu atat se poate spune ca memoria este mai eficienta si cu cat are valori mai scazute, cu atat memoria este mai ineficienta;

v     Fidelitatea - este acea calitate a memoriei care reflecta gradul de compatibilitate calitativa, logico-semantica intre input-ul (intrari) stocat anterior si ceea ce se pastreaza si se reactualizeaza ulterior. Rezultatul alterarii fidelitatii este confabulatia, adica acea situatie in care subiectul reproduce cu totul altceva decat ce a memorat anterior, el fiind insa convins ca reproducerea lui este intru totul fidela, conforma cu realitatea.

v     Exactitatea - este acea calitate a memoriei care reclama pastrarea si reproducerea unui material/a unor informatii fara modificari semnificative de continut si de forma. Cel mai bine ea se realizeaza in cadrul memoriei mecanice, tip al memoriei care presupune o inregistrare si o redare aidoma a materialului.

v     Promptitudinea - constituie acea calitate a memoriei care exprima raportul dintre momentul lansarii "apelului" de reactualizare a unor informatii sau amintiri si momentul in care informatia sau amintirea respectiva apare "pe scena interna a constiintei". O memorie poate fi considerata prompta, daca reactualizarea informatiei necesare se face in timp util, adica ea poate fi folosita in mod eficient pentru rezolvarea sarcinii date sau pentru atingerea scopului propus.

v     Mobilitatea - exprima calitatea memorie de sistem semideschis, adica de a se afla si de a realiza in permanenta schimburi informationale si energetice cu sursele externe. Gratie acestei calitati, continuturile si structurile actuale ale sistemului mnezic se imbogatesc si se perfectioneaza din punct de vedere functional prin achizitia permanenta de informatii si de experiente noi. Opusul mobilitatii este rigiditatea, care, atunci cand depaseste o anumita limita, duce la anchilozarea sistemului mnezic.

PROCESELE MEMORIEI

Memoria se elaboreaza, se organizeaza si functioneaza in timp, parcurgand in dinamica sa o serie de procese, asupra carora cercetatorii au cazut de acord, in ceea ce priveste numarul, dar cu mici diferente privind denumirea acestora, si anume:

psihologia traditionala prefera termenii de:

memorare (intiparire, fixare, engramare);

pastrare (retinere, conservare);

reactualizare (reactivare, ecforare)

psihologia moderna, psihocognitivista, recurge la termeni ca:

encodare; stocare; recuperare.

Encodarea

Encodarea este procesul prin intermediul caruia informatia este tradusa intr-o forma care-i permite patrunderea in sistemul mnezic.

A encoda inseamna a traduce informatia intr-un anumit cod, material sau ideal (subiectiv). Encodarea reprezinta prima faza parcursa de mecanismale mnezice in dinamica lor. Ea reprezinta o multitudine de aspecte, dintre care amintim: natura encodarii, formele encodarii si factorii facilitatori/perturbatori ai encodarii.

Natura encodarii

Datorita faptului ca traducerea informatiei se realizeaza prin intermediul unui cod, natura encodarii va fi strict dependenta de natura codului. Cum, in principal, se recurge la trei tipuri de coduri (vizuale, auditive, semantice) inseamna ca exista trei tipuri de encodare:

encodarea vizuala care face apel la codul imagine;

encodarea auditiva ce foloseste codul sunet, in dubla sa ipostaza, sunet fizic si sunet verbal;

encodarea semantica careia ii este specific codul propozitie.

De aici rezulta ca intalnim doua tipuri de coduri: unul modal (dependent de modalitatea senzoriala) si altul amodal (independent de modalitatile senzoriale, in schimb, dependent de modul de procesare mintala/intelectuala a informatiilor).

Formele encodarii

Exista doua forme ale encodarii:

automata numita si encodare (memorare) incidentala (memorare involuntara);

presupune efortul subiectului si este numita encodare (memorare) intentionala (memorare voluntara).

Encodarea incidentala sau automata nu necesita nici atentie, nici control voluntar, ea nu este afectata nici de intentia de a memora, nici de prezenta simultana a altor activitati. In encodarea incidentala conteaza gradul de interactiune cu activitatea pe care el o desfasoara, gradul de implicare si angajare a lui in rezolvarea activitatii. Cu cat activismul intelectual si profunzimea intelegerii sunt mai mari, cu atat mai productiva va fi chiar memorarea incidentala.

Encodarea intentionala se caracterizeaza printr-o sarcina special formulata de a retine. Importante in encodarea intentionala sunt trei elemente: stabilirea constienta a scopului, mobilizarea si consumarea unui efort voluntar in vederea realizarii lui, utilizarea unor procedee speciale care sa faciliteze memorarea.

Simpla constientizare a scopului, desi importanta nu este totusi eficienta. Mult mai semnificative s-au dovedit a fi nu scopurile in sine, ci scopurile diferentiate. Cunoasterea duratei, a timpului pentru care este necesara memorarea, cunoasterea preciziei cu care urmeaza a fi memorat un material, in fine cunoasterea succesiunii, a ordinii in care trebuie memorat un material sunt de maxima importanta, usurand mult procesul memorarii intentionale.

"Invatarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa trecerea acelei date"

Relatiile dintre cele doua forme de encodare - incidentala si intentionala - sunt relatii de interdependenta. Adeseori memorarea incidentala este numai inceputul celei intentionale. Alteori memorarea intentionala, ca urmare a exersarii, a organizarii incepe sa se realizeze cu o mare economie de timp si de efort, intrand in functiune aproape de la sine. Cercetarile au demonstrat ca prin invatare memorarea intentionala poate deveni automata.

Factorii facilitatori si perturbatori ai memoriei

Encodarea se realizeaza mai usor sau mai greu, mai repede sau mai incet, cu o eficienta crescuta sau scazuta dependent de o multitudine de factori, delimitati in doua mari categorii:

factori ce tin de particularitatile materialului;

factori dependenti de particularitatile subiectului care memoreaza.

Intre factorii care tin de particularitatile materialului de memorat retinem:

Ø      Natura materialului - materialul ce urmeaza a fi memorat poate fi, prin natura lui: intuitiv-concret sau abstract, descriptiv sau explicativ-relational, semnificativ sau lipsit de sens logic, pragmatic-utilitar sau teoretic. Cercetarile au aratat ca se intipareste mai usor un material intuitiv-senzorial (imagini ale obiectelor) decat unul simbolic abstract (cuvinte), unul verbal-semnificativ (un poem, un fragment de proza) decat altul verbal-nesemnificativ (grupaje de litere fara sens logic).

Ø      Organizarea materialului - un material care dispune de un grad mare de organizare si de structurare va fi mai bine (si mai rapid) memorat decat altul, cu organizare si structurare mai reduse. Structurat si organizat, elevii vor putea memora mult mai bine, mai fidel si pe o perioada mai indelungata materialul predat. Organizarea in serie a materialului produce efecte in functie de pozitia ocupata de material in serie. Cele mai multe investigatii au aratat ca elementele de la inceputul si sfarsitul seriei sunt mai bine engramate decat cele de la mijlocul ei.

Ø      Omogenitatea sau heterogenitatea materialului - in legatura cu acest factor pot fi invocate trei tipuri de efecte:

Efectul Robinson (1924) - cu cat o serie este eminamente omogena (numai litere, cuvinte figuri geometrice), cu atat ea poate fi memorata mai rapid;

Efectul Restorff (1932) - elementele eterogene plasate intr-o serie mare de elemente omogene sunt mai bine retinute decat acestea din urma;

Efectul Underwood (anii 50) - materialele cu un grad mai mare de omogenitate se retin mai greu decat materialele cu un grad mai scazut de omogenitate.

Cele trei categorii de efecte sunt contradictorii, efectul Restorff si Underwood contrazic efectul Robinson.

Ø      Volumul materialului - eficienta memorarii este strict dependenta de lungimea materialului (mare, mediu, mic). S-a constatat ca numarul de repetitii necesar memorarii unui material este cu atat mai mare, cu cat materialul este mai amplu si, de asemenea, daca materialul de memorat creste in progresie aritmetica, atunci timpul de memorare creste in progresie geometrica. In conditii egale de exersare materialul lung se aminteste mai bine decat materialul scurt.

Ø      Alte particularitati ale materialului - aceste particularitati ale materialului cu referire la familiaritate, semnificatie, caracterul lui agreabil sau dezagreabil, influenteaza procesul memorarii. Cu cat gradul de frecventa a unui stimul este mai mare, ceea ce inseamna ca si gradul lui de familiaritate este crescut, cu atat memorarea acestuia se va face mai rapid, iar pastrarea va fi mai indelungata. Un stimul semnificativ este in acelasi timp si familiar, el fiind utilizat frecvent in limbajul sau actiunea practica. Materialul agreabil se retine mai bine decat cel dezagreabil, iar cel dezagreabil este retinut mult mai bine decat cel indiferent.

Intre factorii dependenti de particularitatile psihoindividuale ale subiectului care memoreaza retinem:

Ø      Gradul de implicare in activitate

MEMORIA (II)

Factorii facilitatori si perturbatori ai encodarii

Particularitatile subiectului

Intre factorii dependenti de particularitatile psihoindividuale ale subiectului care memoreaza se pot retine:

Gradul de implicare in activitate - cu cat implicarea subiectului in activitate este mai mare cu atat interactiunea dintre el si materialul de memorat este mai intensa si mai profunda, cu atat performantele mnezice sunt mai spectaculoase. Din punct de vedere practic, in memorarea unui text literar sau stiintific, rezumarea si conspectarea sunt mai eficiente (si mai utile) decat sublinierea sau simpla recitire.

Modul de memorare - sunt descrise doua moduri distincte de memorare:

memorarea globala, a intregului material dintr-o data;

memorarea partiala, bazata pe impartirea materialului pe fragmente si pe insusirea lor succesiva.

Productivitatea memorarii globale creste o data cu varsta cronologica si cu coeficientul de inteligenta.

Memorarea globala sau metoda sintetica este asociata cu repetitii comasate, iar eficienta ei creste cand subiectul are de memorat un material relativ simplu si nu prea intins ca volum. Memorarea partiala sau metoda analitica este avantajata de repetitiile esalonate. Se poate aplica si la varstele mici si este eficienta in cazul materialului intins ca volum.

Pentru o memorare eficienta a materialului este bine sa se utilizeze cele doua modalitati combinate. In acest sens, Golu propune urmatoarea desfasurare: mai intai parcurgerea o data sau de doua ori a intregului material, apoi memorarea succesiva pe parti, astfel incat reproducerea partii memorate sa se asocieze cu reproducerea partilor memorate anterior, iar in final, parcurgerea din nou a intregului material.

Frecventa si calitatea repetitiilor - Ebbinghaus ademonstrat ca intre numarul repetitiilor unui material si gradul lui de intiparire exista o relatie liniara, adica cu cat numarul de repetitii este mai mare, cu atat materialul este mai bine memorat. Cercetari ulterioare au demonstrat ca exista un optim repetitional, limitele acestui optim fiind:

suprarepetarea (un numar mult prea mare de repetitii) care duce la aparitia starii de saturatie si a trebuintei de evitare;

subrepetarea (un numar insuficient de repetitii in raport cu sarcina de memorat) care creeaza iluzia intiparirii.

Exista doua forme de repetitii:

repetitia comasata (concentrata) - presupune repetarea integrala a materialului;

repetitia esalonata - separarea si desfasurarea in timp a repetitiilor.

Experienta cotidiana a aratat ca repetitiile esalonate sunt mult mai productive. Ele favorizeaza trainicia cunostintelor oferind memoriei ragazul necesar pentru a-si organiza, sistematiza si chiar reelabora cunostintele.

Motivatia si tonul afectiv in momentul memorarii - intensitatea motivelor pentru realizarea sarcinii influenteaza atat rezultatele memorarii voluntare, cat si pe cele ale memorarii involuntare. In sustinerea motivatiei sunt implicate, de asemenea, procesele de intarire pozitiva si negativa a subiectilor pentru rezultatele obtinute.

Influenta unui nivel optim al intensitatii motivatiei duce la desfasurarea in bune conditii a memorarii, supermotivatia pune in functiune mecanisme emotive, capabile sa dezorganizeze activitatea subiectului.

Organizarea materialului de catre subiect - se refera la intentia si actiunea voluntara a subiectului de a-si organiza informatiile cu scopul de a le retine si de a le recupera in timp optim. Informatiile care nu au fost suficient de bine organizate si sistematizate sunt in mai mare masura supuse uitarii.

Intelegerea de catre subiect a materialului de memorat - presupune realizarea unor legaturi cu informatiile, datele si cunostintele deja existente asimilate. Pe langa organizarea si sistematizarea unui material, deplina intelegere este esentiala pentru memorarea lui durabila.

Vointa, intentia de memorare - vointa de a tine minte implica un efort pentru a repovesti altora.

PASTRAREA (STOCAREA)

Pastrarea este procesul de retinere (stocare, conservare) a informatiilor pana in momentul in care este necesara utilizarea lor.

Ea implica producerea unor permanente transformari, reorganizari si reintegrari care pot avea efecte pozitive sau negative.

Prin specificul ei de faza latenta, pastrarea se realizeaza la nivel subconstient. Nu avem un control direct asupra continutului sau, ci numai unul indirect, prin intermediul reactualizarii.

Pentru trainicia pastrarii sunt foarte importante:

intervalul de timp pentru care subiectul si-a propus memorarea: scurt, mediu si lung.

factorii afectiv-motivationali - exista o dependenta direct proportionala intre ecoul materialului dat in sfera noastra afectiv-motivationala si gradul de trainicie a pastrarii lui in memorie.

Durata pastrarii se refera la timpul care se scurge intre intrarea si iesirea informatiei din memorie. Evenimentele cu caracter personal se pastreaza mult mai mult timp decat cele neutre, impersonale.

Pentru cresterea duratei stocarii, in vederea sporirii productivitatii ei, Zlate recomanda:

fixarea imediata a informatiei receptate, fie mental prin legatura ei cu alte informatii, fie senzorial prin notarea ei;

repetarea mentala a informatiei de mai multe ori;

verbalizarea continututlui informatiei;

marirea duratei de prezentare a stimulului sau pe cea a intervalelor dintre elementele lui.

Ca indicatori ai stocarii putem aminti:

v     completitudinea - este data de raportul dintre ceea ce se pastreaza la momentul dat si ceea ce s-a memorat anterior;

v     fidelitatea - exprima raportul de corespondenta intre materialul memorat initial si cel care se pastreaza la momentul dat. Fidelitatea stocarii depinde de calitatea si profunzimea encodarii. Cu cat o informatie este mai bine analizata, inteleasa si repetata, cu atat exista mai multe sanse ca ea sa fie reamintita cat mai exact in forma in care a fost intiparita.

Dupa M. Golu pastrarea este cea mai importanta faza in structura dinamica a sistemului mnezic al omului, ea este cea care determina, in ultima instanta, eficienta si productivitatea memoriei.

REACTUALIZAREA

Reactualizarea este procesul de recuperare a datelor memorate si stocate, de scoatere la iveala a continuturilor encodate si pastrate in vederea utilizarii lor in functie de solicitari.

Reactualizarea poate avea loc, uneori, aproape spontan, automat, fara nici un fel de efort din partea subiectului, alteori insa, ea implica cautare, tatonare, efort.

Simpla mentionare a unui eveniment personal, cu o mare incarcatura emotionala, este capabila sa declanseze automat reamintirea lui. Acest tip de reactualizare a fost denumit reactualizare spontana, involuntara. Ea se produce atat in stare de somn, sub forma viselor, cat si in stare de veghe, sub forma unor avalanse de amintiri, a unor imagini si idei.

Dar, exista si situatii in care apare necesitatea cautarii unui eveniment in memorie cu ajutorul unor intrebari, al revederii unor obiecte sau al evocarii diferitelor imprejurari in care a avut loc memorarea. In astfel de situatii vorbim despre reactualizarea deliberata (voluntara). Ea este declantata si controlata voluntar in cadrul unei activitati de invatare-dezvoltare, de munca sau de creatie.

Caracterul spontan sau deliberat al recuperarii, succesul sau esecul ei sunt legate de mecanismele reactualizarii: recunoasterea si reproducerea.

Recunoasterea - constituie un proces de identificare a unor obiecte sau situatii ca fiindu-ne familiare, pe baza experientei anterioare, identificarea avand loc in conditiile unei noi perceptii. Ea este o evocare tacita sau implicita a unei idei sau imagini in prezenta materialului.

Reproducerea - este acea forma a reactualizarii care se realizeaza in absenta obiectelor si fenomenelor percepute anterior. Ea consta in derularea constienta a continuturilor informationale si actelor motorii achizitionate anterior.

Indicatorii pe baza carora se evalueaza reproducerea sunt:

promptitudinea - reflecta mobilitatea functionala a mecanismului de actualizare si se masoara in marimea intervalului de timp din momentul emiterii semnalului de apel si cel al aparitiei in constiinta a informatiei solicitate;

completitudinea - este un parametru determinat de completitudinea pastrarii;

fidelitatea - reproducerea cat mai fidela a unor evenimente sau informatii necesita eforturi voluntare, analize discursive, selectarea asociatiilor, adoptarea unor decizii;

exactitatea - cand trebuie sa ne amintim ceva sau sa raspundem la anumite intrebari, incercam nu numai sa reactualizam informatiile, dar sa le si organizam cat mai bine, in asa fel incat raspunsurile noastre sa fie cat mai coerente.

Dat fiind faptul ca se realizeaza in prezenta obiectului implicand doar perceperea acestuia, recunoasterea este mult mai usoara decat reproducerea, care se realizeaza in lipsa obiectului si presupune, prin urmare, apelul la gandire.

UITAREA

Uitarea poate fi definita ca esec in incercarea de a recupera corect o informatie, candva memorata, intiparita. Uitarea nu este altceva decat fata ascunsa a recuperarii informatiei.

Uitarea are un caracter gradat, incepand cu cresterea perioadei de latenta a reactualizarii datelor apelate si culminand cu absenta totala a acesteia. Oricat de mult timp ar trece, informatia sau amintirea apelata "refuza" sa vina la suprafata, sa fie constientizata, sa fie recuperata.

Cercetatorii semnaleaza existenta mai multor forme ale uitarii, dar analizand dupa sfera de cuprindere, uitarea poate fi:

partiala, fragmentara, selectiva, afectand anumite elemente sau parti ale materialului memorat si lasand nealterate altele;

totala, subiectul nu reuseste sa reactualizeze nici o parte a materialului memorat.

In ceea ce priveste ritmul uitarii, H. Ebbinghaus a stabilit curba uitarii, devenita deja celebra. El a observat ca cea mai mare rata a uitarii se inregistreaza in primele 48 de ore dupa momentul memorarii, cand se pierde aproape 40% din material; dupa prima saptamana, pierderea ajunge la 60%, iar dupa a treia saptamana, la 80%, dupa care uitarea incetineste considerabil.

Dar, cercetarile ulterioare au aratat ca, in cazul materialului cu sens, uitarea nu mai este atat de puternica, instalarea ei facandu-se tot in trepte, dar in rate mai mici. Ca o concluzie, se poate afirma ca pierderea cea mai mare de informatie se produce in perioada imediat urmatoare momentului memorarii. De aceea se cere ca repetarile sa fie mai dese pe parcursul acestei perioade si mai rare ulterior.

Uitarea acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci datorita ei, nu pastram si nu reactualizam totul, ci doar ceea ce ne trebuie sau ne intereseaza. In aceste conditii, putem vorbi si de caracterul necesar al uitarii, care decurge din faptul ca uitarea indeplineste importante functii de reglare si autoreglare a sistemului mnezic al individului. Ea ofera posibilitatea "eliminarii" datelor inutile, lasand loc informatiilor noi cu valente adaptative.