DEZVOLTAREA PSIHO- SOCIO- AFECTIVA A COPILULUI CU HANDICAP, PRIN RESPECTAREA PRINCIPIILOR UNITATII, DEZVOLTAREA PERSONALITATII PE TOATE PALIERELE

DEZVOLTAREA PSIHO- SOCIO- AFECTIVA A COPILULUI CU HANDICAP, PRIN RESPECTAREA PRINCIPIILOR UNITATII, DEZVOLTAREA PERSONALITATII PE TOATE PALIERELE

" Copilul, pentru a-si dezvolta complet si armonios personalitatea, are nevoie de iubire si intelegere.",( din declaratia Adunarii Generale a Natiunilor Unite, din 1959, asupra drepturilor copilului).

Personalitatea copilului se formeaza in timp, datorita interactiunii continue intre factorii interni si cei externi, maturizarea fiecarei functii se face treptat si depinde, pe de o parte, de maturizarea sistemului nervos, care sta la baza tuturor proceselor psihologice, iar pe de alta parte , de mediul in care traieste si interactioneaza. Dezvoltarea psihica a copilului este un process complex, cu radacini adanci in mediul social, familial si cultural, fiecare varsta are particularitatile si ritmurile ei de dezvoltare, de asimilare si de adaptare la lumea inconjuratoare.

Copilul parcurge diferite stadii care inseamna tot atatea etape de dezvoltare a personalitatii si comportamentului, a posibilitatilor de raspuns la conditiile externe. Pe masura ce copilul creste, comunicarea, afectivitatea, actiunile voluntare, procesele de cunoastere, tind sa se cristalizeze, sa capete forma si o anume stabilitate, definind in ansamblul lor tot ce are omul mai complex, mai permanent si mai valoros.

Activitatea psihica a copilului se complica si se modeleaza treptat, dupa relatiile vietii sociale, dupa cerintele ei, gasindu-si tot mai bine locul in contextual lumii inconjuratoare. Trasaturile si caracteristicile multiple premerg varstei la care se profileaza mai prcis acel contur al personalitatii copilului, care va constitui baza personalitatii adultului.

Relatiile sociale , scoala, familia, influenteaza permanent si multiplu personalitatea, accentuarea unei laturi positive sau a uneia negative depinde de forta factorilor care actioneaza asupra lui, dar mai ales forta educative.

Afectivitatea a dobandit statutul de aspect fundamental al personalitatii, fiind rezonanta subiectiva generala a individului, intim si relational traita la schimbarile de tot felul din mediul sau extern sau intern (Lafon. R). Din punct de vedere psihologic si neurofunctional, prin afectivitate urmeaza sa se inteleaga cel putin trei realitati distincte, trei categorii de fenomene: reactiile afective- emotii- frica, mania, bucuria, tristetea; starile afective- sentimente de felul placerii, neplacerii, invidie, remuscari, gelozie; atitudinile afective- iubirea , indoiala, recunostinta, admiratia; care presupun anticipatie si prelungirea trairilor, dincoace si dincolo de actiunea propriu- zisa a stimulilor afectogeni respectivi.

Aspectul de atitudine personala activa si subiectiva, pare sa fie nota definitorie a tuturor fenomenelor afective; insusirile de placut, de sublim, ori infricosator, dureros sau trist nu apartin intrisec obiectelor; in cazul proceselor afective relatia dintre subiect si obiect se dezvaluie prin starea generala de vibratie a individului la intelesul, la valoarea si semnificatia evenimentelor date.

Putem spune ca trairile afective exprima raporturile de satisfactie ori de nesatisfactie ale persoanei fata de stimularile si situatiile date, atitudinile sale de aprobare sau dezaprobare, de apropiere sau respingere, de cautare sau evitare a stimulilor afectogeni.

Procesele psihice ale individului au la baza atat structurile reactionale neconditionate ale organismului, impulsurile instinctive, cat si mecanismele active reflex- conditionate, dar si intreaga activitate nervoasa nespecifica, a formatiunilor reticulare ale sistemului nervos.

Printre caracteristicile fenomenelor afective, mai importante

Afectivitatea a dobandit statutul de aspect fundamental al personalitatii, fiind rezonanta subiectiva generala a individului, intim si relational traita la schimbarile de tot felul din mediul sau extern sau intern (Lafon. R). Din punct de vedere psihologic si neurofunctional, prin afectivitate urmeaza sa se inteleaga cel putin trei realitati distincte, trei categorii de fenomene: reactiile afective- emotii- frica, mania, bucuria, tristetea; starile afective- sentimente de felul placerii, neplacerii, invidie, remuscari, gelozie; atitudinile afective- iubirea , indoiala, recunostinta, admiratia; care presupun anticipatie si prelungirea trairilor, dincoace si dincolo de actiunea propriu- zisa a stimulilor afectogeni respectivi.

Aspectul de atitudine personala activa si subiectiva, pare sa fie nota definitorie a tuturor fenomenelor afective; insusirile de placut, de sublim, ori infricosator, dureros sau trist nu apartin intrisec obiectelor; in cazul proceselor afective relatia dintre subiect si obiect se dezvaluie prin starea generala de vibratie a individului la intelesul, la valoarea si semnificatia evenimentelor date.

Putem spune ca trairile afective exprima raporturile de satisfactie ori de nesatisfactie ale persoanei fata de stimularile si situatiile date, atitudinile sale de aprobare sau dezaprobare, de apropiere sau respingere, de cautare sau evitare a stimulilor afectogeni.

Procesele psihice ale individului au la baza atat structurile reactionale neconditionate ale organismului, impulsurile instinctive, cat si mecanismele active reflex- conditionate, dar si intreaga activitate nervoasa nespecifica, a formatiunilor reticulare ale sistemului nervos.

Printre caracteristicile fenomenelor afective, mai importante

durata proceselor afective - este legata de persistenta semnificatiei pentru individ a factorului afectogen

intensitatea- exprima forta si profunzimea cu care se instaleaza procesul afectiv, este in functie de valoarea si sensul pentru subiect a obiectului afectiunii sale, de capacitatea sa afectiva

polaritatea fenomenelor afective- se refera la tendinta lor directionala in individ, de a se apropia de un pol sau altul, de a fi la un moment dat: ori bucurie- ori durere; ori placere- ori neplacere; ori dragoste - ori ura

caracterul stenic sau astenic al fenomenelor afective, tendinta lor mobilizatoare au dezorganizatoare pentru activitatea individului, appreciate de particularitatile persoanei

expresivitatea trairilor afective- constatata in minica emotionala si pantomimica, in intonatia vorbirii, in tremurul vocii, in stralucirea ochilor, sau in manifestari comportamentale mai complexe ca: plans, zambet, dans, ras, diferite exclamatii

caracterul unei largi conditionari a afectivitatii, ii constatam la geneza proceselor afective umane, si in dezvoltarea lor in raport cu noi factori si noi experiente

Cercetarile in domeniul afectivitatii au conturat idea ca emotiile au o semnificatie functional; ca exprima reactii ale intregii personalitati; ca exista o conduita emotionala exteriorizabila, distincta de experienta afectiva trait

ca atare de subiect; ca manifestarea proceselor afective oscileaza intre dezorganizare, incarcare energetica, depasire a tiparului comportamental si adaptare, elaborare de reactie echilibrata, potrivita.

Se poate spune ca expresiile emotionale corespund trairilor noastre afective. Evolutia expresiilor emotionale si a comportamentului afectiv sub influenta factorilor socio- culturali, se constata in doua directii:

in directia valorificarii unor expresii si a inhibarii altora

in directia standardizarii, a generalizarii expresionale, cu asocierea unor semne afectogene, si cu crearea unor simboluri afective pana la constituirea limbajului mimic -afectiv.

Pentru S.L.Rubinstein, jocul este activitatea specifica in care se dezvolta contradictiile dintre trebuintele crescande ale copilului in dezvoltare si limitele sale psihice si practice de operare in raport cu cerintele mendiului inconjurator, jocul este o forma distincta a activitatii umane, si se caracterizeaza prin imbinare specifica a elementelor si informatiilor reale cu impresiile fictive si actiuni imaginare; in conditii de joc copilul atinge performante psihice superioare celor unor activitati curente.

Este recunoscut debililor mintal, un grad afectuos si atasati, dar se caracterizeaza si prin egoism, egocentrism, , slaba toleranta la frustrare si situatii privative, fata de care reactioneaza amplu si impulsive. Datorita iritabilitatii si instabilitatii sale, deficientul mintal, are iesiri violente in situatii limita , constrangatoare, sau cand se incearca reprimarea actiunilor sale indezirabile.

Aceste manifestari ilustreaza fragilitatea organizarilor psihice si vulnerabilitatii sporite atat in fata tendintelor interne ale trebuintelor proprii, cat si la incitatiile ambiantei. Intr-o masura variabila aceste aspecte se inscriu in structura afectiva a deficientului, constituind o sursa generatoare de conflict; mai mult se considera ca una dintre caracteristicile de baza care definesc formula afectivitatii deficientului mintal este starea conflictuala.

Sub aspect comportamental a fost descries tipul apatic, placid, indiferent si tipul excitat, cu manifestari agresive si tendinte distructive. La debilii mintal un grad mai accentuat de handicap se remarca o slaba modulatie si rezonanta afectiva, lipsa de initiative si interes, cu un nivel ridicat de sugestibilitate , putand fi usor antrenati in actiuni prejudiciabile.

Structura psihica deficitara poarta germenii dizarmoniei si se traduce clinic prin tulburari de comportament. Acestea sunt , in literature de specialitate estimate la o frecventa de 7-40% din ansamblul oligofrenilor.

Se desting astfel doua categorii de deficienti mintal:

armonici- linistiti, placizi, docili, cu un anumit echilibru comportamental, conformisti- cu un prognostic relative bun nin punct de vedere socio- professional

dizarmonici, caracterizati prin instabilitate, irascibilitate, hipobulie, hipoproxexie, intoleranta la frustrare, perceptie superficiala, egocentrism, labilitate afectiva.

In general , impulsivitatea este trasatura generala care genereaza reactivitatea si activitatea debilului mintal.

Mai este important de remarcat faptul ca, in plan comportamental, insuficienta mintala traduce intotdeauna tulburari in relatia cu sine si cu lumea, atat in plan functional, cat si in cel al expresiei emotionale Avand o structura psihica care prezinta trasaturi particulare, cu posibilitati de relationare specifice, deficientul mintal recurge la mecanisme de aparare deosebit de obisnuite, bazate pe inertie, dependenta, sugestibilitate, sau dimpotriva, opozitionism ,incapatanare, ostilitate si agresivitate. De cele mai multe ori constienti de propria lor limitare, traind afectiv negative situatii de ignorare, respingere sau ironizare, ei recurg la conduite compensatorii particulare nu mai putin prejudiciabile ca: fabulatia, mitomania, deviatii sexuale, delicventa.

Favorizate de anumite trasaturi de personalitate aceste conduite si actiuni apar si ca mijloace ale " afirmarii de sine", atunci cand acesta nu se poate realize in cadrele obisnuite. Intr-o lume complexa, cu standarde ridicate de expectatie si exigenta, personalitatea deficientului mintal este marcata de caracterul particular de desfasurare a posibilitatilor sale limitate.In acest amplu context cunoasterea si intelegerea deficientelor mintale si in special a celor usoare, trebuie sa se realizeze nu numai prin prisma investigatiilor psihometrice sau a esecului in situatii scolare ci si in perspective, mai larga, a socializarii, a castigarii unui grad cat mai inalt in independenta si autonomie personala.

Sfera emotionala a debilului mintal alcatuieste adesea un tablou al unei psihopatologi de granite.Acesta este ilustrat print-o fenomenologie bogata, dar marcata de conditii negative ca : emotivitate crescuta, egoism, ostilitate, agresivitate, deficit sau inhibare a activitatii motorii, toate alcatuind tabloul unui comportament predelictual.

E.Verza remarca ponderea pe care o are comunicarea in formarea si valorificarea personalitatii umane. Orice forma de manifestare comportamentala poate fi interpretata ca o forma de comunicare, iar o conduita, o data manifestata, exercita la randul ei, o influenta asupra personalitatii . Astfel incat relatia limbaj- personalitate- comportament afectiv, cu feed-back de stabilizare si control, va genera o stabilitate intre diferitele forme comportamentale si individuale dominante ale persoanei.

Relatia dintre mama si copil are in general un caracter preponderant afectiv. Acesta continua sa ocupe un loc important pe toata perioada copilariei si adolescentei, constituind o importanta sursa a dezvoltarii personalitatii, dar nici in viata adultului, relatia nu-si diminueaza importanta, in functie de semnul ei constituind un factor de mentinere si consolidare a echlibrului psihic sau dimpotriva , de dereglare si dezorganizare.

Tulburarile afective au consecinte grave asupra dezvoltarii socio- afective astfel :

apar si se instaleaza complexe de provenienta care se manifesta prin: dorul de parintii , tristetea cauzata de inexistenta sau absenta unui parinte, acceptarea jenanta a apartenentei, evitarea sau respingerea parintilor.

se instaleaza frustrarea afectiva care determina nevroza de abandon manifestata prin inapetenta pentru activitatii ( joc, invatatura ) , agresivitate , manifestarea revendicarilor afective, a pasivitatii , hiperegoismului, deprimarii, anxietatii.

semne de imaturitate socio-afectiva, prin ambivalenta,trairilor : confuzie afectiva,inconstanta, inconsecventa, regresii comportamentale

Efecte si trasaturi tipice:

relatii superficiale si inconstante, cu anumita incapacitate de a simpatiza oamenii sau de a-si face prietenii adevaratii, indiferenta la trairile altora.

inaccesibilitate caracteristica, respingere sau reticienta fata de cei care vor sa-i ajute, o nepasare stranie, raspunsuri emotionale diminuate si nediferentiate.

prefacatorie, lipsa de concentrare la scoala, tulburare emotionala profunda.

tulburari in comportamentul social, datorate dificultatilor copiilor de a forma si pastra relatii cu ceilalti copii si adulti, incapacitate de a respecta regulii, absenta sentimentului de vinovatie.

imaturitate socio afectiva prin ambivalenta trairilor: confuzia afectiva, inconstanta, inconsecventa, sugestibilitate, regresii comportamentale.

inadaptarea sociala prin : minciuna, furt, fuga, agresivitate, fenomene revendicative, egoism exacerbat.

Pe masura ce copilul creste, comunicarea, afectiviatea, actiunile voluntare, procesele de cunoastere, tind sa se cristalizeze, sa capete forma si o anumita stabilitate definind in ansamblul lor tot ce are omul mai complex, permanent si mai valoros. Pentru a ameliora carentele afective manifestate si nu numai este necesara interventia pe mai multe cai, gasirea celor mai potrivite modalitati de actiune si evident implicarea unui numar mai mare de personae specializate ( educatorul, psihopedagogul, asistentul social, psihologul, kinetoterapeutul, logopedul):

Interventiei educative- ii revin urmatoarele rolurii;

Reglarea relatiilor individuale,

Formarea si educarea pentru viata,

Sprijin ocrotire si protectie,

Afectiune si dragoste

Masurii pentru prevenirea si inlaturare

preventia si preinterventia,

interventia sau etapa terapeutica ( terapie comportamentale individuala sau grupala, masurii medico sociale, corectiv educative).

recuperarea sau postinterventia ( masuri individuale, adaptare scolara, profesionala, sociala).

Calitati ale celor care educa, corecteaza carentele afective la copiii cu deficienta mintala:

Pe langa o serie de calitatii: ca personalitate echilibrata , simtul umorului, optimism, incredere in sine, capacitate de expresie si comunicare, aptitudinii de conducator, capacitate de decizie, generozitate intelegere, respect, capacitate de adaptare la situatii noi, mai sunt necesare:

calitatii in mentinerea controlului grupului,

calitatii de realizare a unei adevarate indrumarii individuale,

capacitatea de a-si individualiza interventiile, corelandule cu posibilitatile reale ale fiecarui coppil, dar si cu posibilitatile grupale colective,

capacitatea de a avea un comportament constant,un mod de comunicare potrivit , impartialitate, abilitatea de a intuit sensibilitatea, trebuintele, aspiratiile copiilor,

capacitatea de a conduce grupul evitand aparitia frictiunilor si conflictelor interioare,

capacitatea de a organiza activitatile cat mai placut, atractiv si util (jocul).

capacitatea de ai face pe copii sa participle activ la luarea deciziilor privind comportamentele lor afective.

Relatiia educator- copil este foarte importanta, el este cel care exercita influenta directa si explicita asupra comportamentului afectiv.

Eficienta comportamentelor adaptative este conditionata de ansamblul vietii psihice a subiectului, in care rolul fundamental este detinut de caracteristicile afectiv motivationale si conative implicate in structura personalitatii, iar instabilitatea emotionala si comunicarea deficitara ca si lipsa de echilibru afectiv, labilitatea afectiva, trairile tensionale frustrante si anxioase perturba factorii intelecuali si duc la nereusite ale activitatii in toate domeniile de socializare si integrare. La baza programelor educationale va sta ideea ca afectivitatea si comunicarea sunt componente fundamentale extreme de susceptibile la influentele positive si prin intremediul carora se poate actiona maximal in dezvoltarea fiintei umane