METODOLOGIA CERCETARII IN DOMENIUL PSIHOLOGIEI DEZVOLTARII COPILULUI

METODOLOGIA CERCETARII IN DOMENIUL PSIHOLOGIEI DEZVOLTARII

In domeniul psihologiei dezvoltarii, alegerea metodei de organizare a cercetarii este foarte importanta, mai ales atunci cand se studiaza modificarile sau continuitatile legate de varsta. In functie de maniera in care sunt exploatate cele trei aspecte esentiale - varsta subiectilor (v), cohorta[1](c), si momentul temporal (t) al investigatiei - exista urmatoarele posibilitati: design -ul transversal - studiul unor grupe de persoane de varsta diferita; design -ul longitudinal - studiul acelorasi persoane de-a lungul unei anumite perioade; design-ul secvential - diverse combinatii in baza celor doua tipuri precedente; design-ul intercultural - loturi echivalente de subiecti, dar din culturi diferite.

a) Design -ul transversal: are drept scop sa evalueze diferitele grupe de varsta, investigand fiecare subiect doar o singura data. Astfel, pentru a studia memoria in mod transversal, selectionam diferite grupe de varsta, de exemplu la 25, 35, 35, 65, 75 de ani. Subiectii sunt evaluati cu ajutorul unui instrument de masurare a memoriei, iar apoi se verifica daca memoria scade odata cu varsta. Daca aceste rezultate concorda cu ipoteza de pornire, am putea spune ca memoria diminueaza odata cu varsta. Dar, studiul transversal nu permite extragerea unei asemenea concluzii, intrucat adultii de diferite varste, provin din cohorte diferite.

AVANTAJE SI LIMITE: studiul transversal este adesea foarte util, fiind relativ rapid si usor de realizat. In plus, aratand diferentele specifice varstei, el poate sugera noi ipoteze privind procesul de dezvoltare. Totusi, in toate studiile transversale se suprapun doua variabile independente: varsta si cohorta. Fiecare dintre ele poate influenta la fel de bine variabila dependenta urmarita. Pe de alta parte, studiile transversale nu dau prea multe informatii despre secventa dezvoltarii.

b) Design-ul longitudinal: se urmaresc aceleasi persoane pe durata unei anumite perioade de timp. El permite observarea secventelor modificarilor si continuitatilor de-a lungul anilor. De asemenea, el permite evitarea problemelor legate de diferentele dintre cohorte. Denumit si cercetare in timp real, acest tip de design este considerat, pentru acuratetea rezultatelor, "regele" metodelor de organizare a investigatiei stiintifice in domeniul psihologiei dezvoltarii; el surprinde istoria unei deveniri si valideaza prognosticul asupra acesteia.

LIMITE: trei mari probleme survin in realizarea acestui tip de cercetare:

Durata: pentru a fi relevante, studiile longitudinale trebuie sa se desfasoare pe o durata semnificativa, uneori zeci de ani;

Abandonuri selective: subiectii nu participa intotdeauna pana la finalizarea cercetarii.

Efectul momentului masurarii: studiile longitudinale nu surprind efectul de cohorta, intrucat ele urmaresc numai una singura. De aceea este imposibil de stabilit daca modelele de dezvoltare observate se refera doar la cohorta in cauza sau la procesul de dezvoltare al fiintei umane in general. Acestui fenomen i se adauga si efectul momentului masurarii; de exemplu, efectele unei aceleasi variabile, divortul, pot fi diferite pentru copii din cohorte diferite, data fiind atitudinea sociala, diferenta de timp. Si in cazul design-ului longitudinal doua variabile independente, varsta si momentul temporal al masurarii, pot influenta, deopotriva, variabila dependenta.

c) Design-ul secvential: toate studiile secventiale cuprind studierea mai multor cohorte pe o durata de timp data, existand insa o multitudine de posibilitati:

Design-ul decalat: consta in observarea mai multor cohorte, dar la aceeasi varsta a subiectilor. Acest tip de studiu urmareste evidentierea efectelor de cohorta in raport cu o varsta data.

Designul transversal succesiv: consta in efectuarea mai multor studii transversale la cativa ani interval. De exemplu, daca am realizat un studiu transversal privind memoria in 1970, am putea realiza acelasi studiu in 1990. Daca am obtine acelasi model de diferente legate de varsta, am putea concluziona ca rezultatul este legat nu doar de efectele cohortei, ci si de cel al varstei.

Design-ul longitudinal succesiv: efectuarea a doua sau mai multor studii longitudinale, fiecare pe cate o cohorta diferita.

Design-ul mixt: cercetatorul isi incepe studiul cu grupe de varsta iar apoi studiaza fiecare grup in maniera longitudinala.

d) Design-ul intercultural: o posibilitate tot mai frecvent utilizata de cercetarile din domeniul psihologiei dezvoltarii este de a substitui eforturile demersurilor secventiale prin cele interculturale. O cercetare de tip transversal, longitudinal sau decalat, in acelasi timp interculturala, are aceleasi efecte de control. Se substituie in acest fel variabilitatea intertemporala (creata de design-urile secventiale) cu o variabilitate interculturala care poate da masura interventiei fiecareia dintre cele trei variabile in cauza: varsta, cohorta, momentul temporal al investigatiei.

ONTOGENEZA: PERSPECTIVE ACTUALE

Ontogeneza: ansamblul schimbarilor sistematice bio-psiho-sociale, intraindividuale proprii ciclului vietii (de la momentul conceptiei la cel al mortii).

Dilatarea conceptiei privind dezvoltarea ontogenetica (din momentul conceptiei pana la momentul mortii) poate fi analizata din perspectiva a trei coordonate:

a)      Durata: nu atat fixarea limitelor (concepere - moarte) este elementul de noutate, cat acceptarea ideii ca, intre limite, exista schimbari structurale, deci dezvoltare. O prima consecinta este faptul ca psihologii contemporani ai dezvoltarii tind sa nu mai opereze cu distinctia clasica: varste de dezvoltare (copilarie, adolescenta), varste de echilibru (tineretea, maturitatea), varste de regresie (batranetea). Toate sunt privite ca varste ale dezvoltarii.

b)      Natura procesului: dilatarea acceptiunii s-a produs, in principal, prin repozitionarea criteriilor restrictive, tributare abordarilor biologice. Acestea vizau, fie sensul schimbarii (inferior - superior, simplu - complex, nou - vechi), fie maniera schimbarii (graduala, neintrerupta, cumulativa, etc.). Prezenta lor excludea schimbarile involutive si facea ca formula clasica a procesului sa fie: dezvoltare =evolutie. Fara a le anula, ci reorientandu-le spre diversele aspecte ale dezvoltarii 8fizica, cognitiva, afectiva, sociala) si reducandu-le caracterul de universalitate, perspectiva contemporana isi deschide viziunea, pastrand in definitie doar criteriul caracterului sistematic al schimbarilor. Formula de sinteza devine mai cuprinzatoare: dezvoltarea=evolutie +involutie.

c)      Cauzele si continutul sau: privitor la cauzalitatea si continutul schimbarilor, elementele de noutate ar fi:

Departe de a mai fi vazuta doar ca procesualitate biologica, ontogeneza este cercetata ca un fenomen complex bio - psiho - social;

Fara a eluda importanta proceselor de crestere si maturizare, dimensiunile psihologice si sociale sunt pe acelasi plan, fiecare dintre cele trei putandu-se determina reciproc (ex: infantilizarea responsabilitatilor ca efect al relatiei de cuplu, decesul partenerului - accelerarea procesului involutiv).

Cercetarea psihologica tinde sa surprinda unitatea interdependentelor dintre factorii biologici, psihologici si sociali;

Acestor expresii majore ale dilatarii acceptiunii li se adauga si repozitionarea perspectivei de incadrare a fenomenului ontogenezei. Daca, traditional, focalizarea teoretica s-a facut pe schimbarea individului intr-un cadru dat, astazi se are in vedere si transformarea mediului. Adolescentul anilor 90 este altul decat cel al anilor 20 si in virtutea mediilor lor diferite de existenta. Avem de-sa face astfel cu o dubla schimbare: un individ in schimbare, intr-o lume in schimbare.

Dezvoltarea vazuta ca dubla schimbare si accentuarea perspectivei diferentiale a determinat imbogatirea conceptelor specifice psihologiei dezvoltarii:

a) Nisa de dezvoltare: termenul a fost introdus de Super si Harkness (1983) si desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie la o varsta data. In investigarea mediului se pleaca de la copil, ceea ce este mai precis decat modalitatea inversa, de la global la particular. Copilul si activitatile sale devin punctul de referinta in identificarea, la varste diferite, a unor nise de dezvoltare diferite. Structura unei nise de dezvoltare vizeaza: 1. obiectele si locurile accesibile copilului la varste diferite; 2. raspunsurile si reactiile anturajului fata de copil; 3. cerintele adultului vizand competentele incurajate, varsta la care sunt solicitate si nivelul de performanta acceptat; 4. activitatile impuse, propuse copilului sau acceptate la acesta.

b) Tipuri de influente in dezvoltare: Baltes, Reese si Lipsitt (1980) disting trei mari tipuri de influente sau de factori: influente legate de varsta, de perioada istorica si de istoria personala.

Influentele legate de varsta reprezinta ansamblul determinantilor biologici si ambientali care sunt puternic corelati cu varsta cronologica (ex: dentitia, pubertatea).

Influentele legate de perioada istorica, numite si "efect de cohoarta", demonstreaza faptul ca generatiile traiesc in contexte istorice diferite. Ele se mai numesc si influente normative temporale reunind acei determinanti istorici (razboaie, crize economice) sau     socioculturali (nivelul educatiei, expectante fata de rolurile profesionale, familiale, de sex) care creeaza cadrul dezvoltarii unor generatii date.

Influentele legate de istoria personala sunt legate de evenimente autobiografice: divortul, vaduvia, somajul, singuratatea, etc. sunt astfel de episoade autobiografice care influenteaza traseul dezvoltarii unui individ dat.

c) Continuitate cumulativa / continuitate interactiva: de regula, continuitatea conduitelor noastre o punem pe seama aspectelor psihologice cu certa determinare ereditara (temperament, aptitudini). Dar, continuitatea conduitelor este de asemeni determinata de mediu si de propriul nostru comportament. De exemplu, avem tendinta de a alege un mediu adaptat caracteristicilor noastre, creand o "situare" unica in cadrul familiei, intre colegi sau la locul de munca. L varsta adulta ne orientam spre meserii care corespund aptitudinilor si personalitatii noastre. Aceasta continuitate este de asemenea influentata de faptul ca, pe masura ce inaintam in varsta, dobandim anumite tipuri de strategii eficace in rezolvarea de probleme. Acest fenomen se numeste continuitate cumulativa. De asemenea, modul nostru de a reactiona, modelele noastre obisnuite de a fi, declanseaza la cel din fata noastra reactii susceptibile de a perpetua aceste modele. Astfel, un adult nevrozat si carcotas risca sa suscite mai multe critici sau reprosuri decat o persoana bine dispusa. Avem de-a face cu continuitatea interactiva.

MODELE ALE DEZVOLTARII ONTOGENETICE

Sub impactul mai general al modelelor ontogenetice (filosofice sau stiintifice), explicarea cauzalitatii dinamicii ontogenezei graviteaza in jurul raspunsului oferit dualitatii natura - cultura. Respectand si acceptand nuantele, se poate distinge o grupare a teoriilor psihologice ale dezvoltarii in jurul a trei paradigme clasice: modelul organicist, mecanicist si interactionist.

Modelul organicist sau activ: teza de baza in cazul acestui model sustine ca universul este un intreg nereductibil la parti, desi se sprijina si fiinteaza prin acestea. Ca parte a universului, organismul uman, la randul sau, poseda el insusi aceasta proprietate. De aici statutul sau de structura eminamente activa, autogenerata de contradictii si sintezele datelor interne. Schimbarea este inerenta vietii, experienta, mediul nu sunt cauze ale dezvoltarii ontogenetice, ci, mai degraba, conditii care pot grabi, incetini sau fixa schimbarea intr-o anumita forma. Ontogeneza se prezinta ca proces unitar in discontinuitatea secventelor sale, calitativ diferite. Ea apare, in principal, ca derulare a unui program intern. "Suntem ceea ce ne este dat sa fim."

Modelul mecanicist sau reactiv: universul este suma partilor sale componente. Organismul uman are aceeasi regula de structurare, ceea ce permite analiza sa prin reducerea la unitatile sale fundamentale si la relatiile dintre ele. Si intregul, dar si partile, se activeaza doar sub actiunea unei surse exterioare, la fel ca si un mecanism. Daca pot fi identificate si controlate toate influentele semnificative ale mediului, reactia organismului poate, la randul ei, controlata. Omul, ca si alte fiinte, nu actioneaza, ci reactioneaza. Ca atare, ontogeneza poate fi cel mai bine urmarita in plan comportamental, prin prisma schemei functionale STIMUL - RASPUNS. "Suntem ceea ce mediul (invatarea( face din noi."

Modelul interactionist (mixt) sau al dublei determinari: universul nu exista decat ca interactiune. Aceasta proprietate fundamentala este specifica si organismului uman, aflat in permanenta interactiune cu planul lumii fizice, biologice, sociale, pentru care este, concomitent, parte sau baza. Toate nivelurile de organizare ale materiei sunt permanent intercorelate, chiar daca in cadre de relativa constanta. Dezvoltarea ontogenetica nu mai apare ca raspuns la una dintre dominante, natura (ereditate) sau mediu, ci ca produs firesc al interactiunii lor. In absenta interactiunii, dezvoltarea nu exista.