Teoria personalitatii la Carl Rogers

Teoria personalitatii la Carl Rogers

Carl Rogers este bine cunoscut ca initiator al extrem de popularei metode de psihoterapie cunoscuta initial ca terapie nondirectiva si, mai recent, ca terapie centrata pe client sau pe persoana. Terapia rogersiana pare a fi la fel de populara ca psihanaliza lui Freud, ca metoda de tratament.

Cum a fost cazul cu alti teoreticieni, teoria personologica a lui Rogers s-a dezvoltat lin si a fost continuu reinnoita in urma experientei sale de lucru cu pacientii sau clientii, cum prefera sa-i numeasca el. Formularile lui in legatura cu dinamica si structura personalitatii sunt legate direct de metoda terapeutica. De aceea, imaginea sa asupra situatiilor terapeutice ne clarifica imaginea sa asupra naturii personalitatii. Numele metodei sale, Terapie centrata pe persoana sau client, intentioneaza sa sugereze ca indivizii au abilitatea, ca si responsabilitatea de a-si schimbasi reconfectiona personalitatea, terapeutul actionand doar spre a facilita si nu spre a directiona aceasta schimbare.

Rogers a vazut oamenii, mai intai, ca fiinte constiente si rationale, conduse de perceptia constienta a propriei persoane si a lumii lor experentiale. Spre deosebire de Freud, Rogers nu atribuie o influenta dominanta fortelor inconstiente pe care un individ nu le are sub control.

Rogers respinge si ideea ca evenimentele trecute ar exercita o influenta insemnata asupra, comportamentului prezent. Desi recunoaste ca experientele trecute, mai ales acelea ale copilariei, pot influenta modul in care oamenii isi percep lumea si pe ei insisi, el insista ca sentimentele si emotiile prezente au o mai mare importanta in dinamica personalitatii.

Datorita importantei constientului si prezentului, Rogers crede ca personalitatea poate fi inteleasa numai din punctul de vedere al subiectului - pe baza experientelor sale subiective. Rogers foloseste o metoda fenomenologica de studiere a personalitatii, metoda ce trateaza realitatea asa cum este perceputa de individ. Aceasta perceptie subiectiva poate sau nu poate sa corespunda intotdeauna cu realitatea obiectiva.

Rogers crede ca oamenii au o motivatie majora cu care sunt dotati de la nastere: o tendinta de actualizare, de dezvoltare a tuturor abilitatilor si potentialurilor, de la cele strict biologice pana la cele mai sofisticate aspecte psihologice ale fiintei umane. Scopul ultim al dezvoltarii personalitatii este actualizarea eu-lui - un concept de importanta centrala in sistemul lui Rogers.A mentine si dezvolta cui, a deveni o persoana complet functionala, este scopul catre care sunt directionale toate fiintele umane.

Teoria si psihoterapia lui Rogers, imaginea umanista si optimista asupra fiintelor umane a fost intampinata cu entuziasm si a avut o relevanta larga pentru psihologie, educatie si cercetarea vietii de familie.

Actualizarea; tendinta umana de baza

Rogers vede oamenii ca motivati de o tendinta generala de baza: tendinta sa actualizeze, sa mentina si sa-si sporeasca experientele. Aceasta tendinta innascuta este o nevoie fundamentala a fiintelor umane si include toate trebuintele psihologice, desi este, in conceptia lui Rogers, mai mult orientata spre biologie decat spre psihologie.

Ca nevoie fundamentala, tendinta spre actualizare include totul, chiar cele mai simple nevoi biologice, ca acelea de aer, hrana, apa.

Tendinta de actualizare face mai mult decat sa mentina organismul: ea faciliteaza cresterea si dezvoltarea organismului. La este responsabila pentru toate aspectele cresterii ce sunt subsumate sub denumirea de "maturizare', care este determinata genetic de dezvoltarea partilor corpului si a proceselor fiziologice de la cresterea fatului pana la aparitia caracterelor sexuale secundare la pubertate.

Toate aceste schimbari, programate in schema genetica a persoanei, sunt produse de tendinta de actualizare. Chiar daca aceste schimbari sunt determinate genetic (programate dinainte), progresul organismului spre maturizarea completa nu este automat si fara efort. Mai degraba, Rogers descrie acest proces evolutiv ca implicand constrangere si durere, asa ca atunci cand copilul face primii pasi. Copilul cade si se taraste si ar fi mai putin dureros pentru ei sa ramana in stadiul de tarare. Dar copilul persista. Cade si plange din nou, dar continua. El persista in pofida durerii, spune Rogers, pentru ca tendinta de actualizare, de a merge inainte, de a se dezvolta si de a creste este mult mai puternica decat orice tendinta de a regresa , provocata de dificultatile cresterii.

Aceasta tendinta actualizanta nu este vazuta numai la oameni, dar si la toate vietuitoarele. In descrierea vietii, Rogers foloseste expresii ca "tenacitatea vietii' si "tendinta de impingere inainte a vietii', indicand convingerea cu privire la existenta unei forte irezistibile care cauzeaza nu numai supravietuirea unui organism, uneori in conditii extrem de ostile, ci si adaptarea, dezvoltarea si cresterea.

Exista un fundament puternic biologic al tendintei de actualizare. La indivizii maturi, aceasta tendinta devine mai psihologica si reflecta elemente ale invatarii si experientei mai mult decat aspecte biologice.

Rogers crede ca, in viata, oamenii demonstreaza ceea ce se numeste procesul valorizarii organismice. Prin asta el intelege ca toate experientele vietii sunt evaluate in termenii a cat de bine servesc tendintei de actualizare. Acele experiente pe care oamenii le percep ca promovand sau facilitand actualizarea sunt vazute ca bune si de dorit si sunt evaluate ca valoare pozitiva. Acele experiente percepute ca impidicand actualizarea, sunt considerate ca nedorite. Aceste perceptii vor influenta comportamentul pentru ca experientele considerate de nedorit vor fi evitate, in timp de acelea considerate de dorit vor fi cautate pentru a se putea repeta cat mai des posibil.

Lumea experentiala

Rogers a fost preocupat de mediul in care o persoana actioneaza - de campul de referinta sau contextul individului, care influenteaza atat de mult acea persoana. Oamenii sunt expusi la o multime de surse de stimulare din mediu - unele banale, altele importante, unele amenintatoare, altele recompensatoare. Cum percepem si reactionam la aceste multiple fatete ale mediului?

Rogers raspunde la aceasta intrebare spunand ca realitatea mediului unei persoane il reprezinta modul cum ea percepe acel mediu. Perceptia cuiva poate sa nu coincida cu realitatea obiectiva. Putem percepe anumite aspecte ale realitatii foarte diferit de modul in care o face altcineva, (poti observa comportamentul unui coleg student intr-o lumina total diferita fata de cea a bunicilor sai de 80 de ani. Perceptiile noastre se pot schimba cu timpul si in functie de diferite circumstante. Propria ta perceptie a colegului student se poate schimba drastic cand vei avea 80 de ani).

Opinia ca perceptia are un caracter subiectiv este veche, nefiind originala la Rogers. Contributia importanta pe care o aduce el consta in ideea ca realitatea unei persoane este o problema strict personala si poate fi cunoscuta, in sens complet, numai de catre subiectul insusi.

Lumea experientiala a unei persoane include nu numai experientele prezentului imediat de care persoana este constienta, ci si toti stimul ii de care nu este constienta, amintirile experientelor trecute, care atata timp cat sunt active, influenteaza perceptiile actuale ale persoanei.

Deoarece tendinta de actualizare a copilului la nivelele mai inalte de dezvoltare, lumea lui experentiala se extinde. Copilul este supus la din ce in ce mai multe surse de stimulare si comportamentul lui se refera la acesti stimuli asa cum sunt ei perceputi subiectiv.

Experientele se combina pentru a forma campul experential, care constituie imaginea personala a subiectului despre lume. Experientele individului capata o importanta majora, pentru ca nu exista, pana la urma, alt criteriu pe baza caruia sa facem enunturi, judecati si sa ne comportam. Rogers scria: "Experienta este, pentru mine, cea mai mare autoritate. Piatra de incercare a validitatii este propria mea experienta'. Nivelele inalte ale dezvoltarii accentueaza si definesc lumea experentiala a cuiva si conduc la formarea eului, aspect central in teoria personalitatii la Rogers.

Dezvoltarea Eului

Atunci cand un copil isi dezvolta un camp experiential mai complex, ca rezultat al mai multor interactiuni cu alti oameni, o parte a experientei sale devine diferentiata de rest. Aceasta parte noua si separata este definita prin termeni ca "eu, pe mine" si "eu insumi' si reprezinta conceptul de eu, care implica distingerea dintre ceea ce este direct si nemijlocit o parte din noi si ceea ce este extern.

Conceptul de eu reprezinta si imaginea unei persoane despre ceea ce este, ar putea fi sau ar dori sa fie.

Rogers spune ca eul este un pattern consistent de trasaturi, un tot organizat. Toate aspectele posibile ale eului tind spre consistenta. De exemplu, cineva care se considera a nu avea nici un sentiment agresiv fata de altii, nu exprima nici o nevoie de agresiune, cel putin nu intr-o maniera evidenta si directa. intregul comportament trebuie sa fie in acord cu conceptul de eu.

Evaluarea pozitiva

Pe masura ce se dezvolta, copilul isi formeaza o nevoie de ceea ce Rogers numeste evaluare pozitiva. Aceasta nevoie este, probabil, invatata, desi Rogers crede ca sursa ei este neclara. Innascuta sau invatata, nevoia de evaluare pozitiva este permanenta si persistenta si se gaseste in toate fiintele umane. Cum spune si numele, evaluarea pozitiva include nevoia de acceptare, dragoste si aprobare din partea altor oameni, mai ales din partea mamei. Este satisiacatoi' sa primesti o evaluare pozitiva si o dezamagire sa nu o primesti. Comportamentul copilului e ghidat de cantitatea de afectiune pe care o primeste.

Daca mama nu-i da o evaluare pozitiva, tendinta copilului spre actualizare si dezvoltarea eului este ingreunata. Copiii percep dezaprobarea mamei fata de un comportament ca o dezaprobare a tuturor comportamentelor si aspectelor legate de ei. Daca situatia apare foarte frecvent, copilul tinde sa se impotriveasca actualizarii eului si sa se straduiasca, in schimb, pentru a-si asigura o evaluare pozitiva. In mod ideal, copilul ar trebui sa simta suficienta dragoste, acceptare si aprobare in general, chiar daca unele comportamente specifice pot fi dezaprobate.

Aceasta stare sau conditie este numita evaluare pozitiva neconditionata si, implica faptul ca dragostea mamei pentru copil nu depinde de modul cum se comporta aceasta, ci este indreptata in mod gratuit si in intregime asupra copilului ca persoana.

Un aspect important al nevoii de evaluare pozitiva este natura ei reciproca.

Datorita importantei satisfacerii acestei nevoi, mai ales in copilarie, oamenii devin foarte sensibili la atitudinile si comportamentul altora. In lumina feedback-ului pe care il primim de la altii (aprobarea sau dezaprobarea lor), ne dezvoltam conceptul cu privire la eul propriu. Prin prisma acestui concept de eu, incepem sa analizam atitudinile altora. Ca rezultat, imaginea pozitiva incepe sa actioneze gradat, mai mult din interiorul persoanei decat de la altii. Aceasta conditie este numita de Rogers auto-evaluare. Aceasta devine o nevoie la fel de puternica ca si nevoia de evaluare pozitiva de la altii, si ceea ce satisface autoevaluarea reprezinta aceleasi conditii care produc evaluarea pozitiva generata de ceilalti.

Conditiile evaluarii

Evolutia de la evaluare la autoevaluare pozitiva formeaza super-ego-ul ca instanta evaluativa.

Am spus ca evaluarea pozitiva neconditionata implica dragoste si acceptare a    copilului (ara conditii - independente de comportamentul lui. Bvaluarea pozitiva conditionata reprezinta opusul.

De obicei, parintii nu reactioneaza la tot ceea ce face copilul cu o atitudine pozitiva. Anumite comportamente ii enerveaza sau ii plictisesc si pentru acele comportamente copiii nu primesc afectiune si aprobare, ci exact opusul. Si asa, copilul invata ca afectiunea si aprobarea parintilor depind de modul cum se comporta. Copilul vede ca, uneori, este recompensat iar alteori nu.

Daca mama, de exemplu, exprima dezaprobare ori de cate ori un copil darama un obiect, copilul se va dezaproba pe sine pentru acest comportament. Standardele externe de judecata au devenit personale si copilul, intr-un fel, se pedepseste singur, asa cum i acea mama, Copilul se iubeste numai cand se comporta intr-un mod apreciat ca aprobat de mama. Altfel, eul incepe sa functioneze ca inlocuitor al mamei.

Mai mult, copilul dezvolta si criterii interne de evaluare, considerandu-se ca valoros doar in anumite conditii. Avand deja interiorizate normale parintilor, copilul incepe sa se vada ca meritand sau nu ceva, in acord cu criteriile definite de parinti.

Copiii care nu ajung la acest punct incep sa evite anumite comportamente si atitudini, indiferent cat de satisfacatoare pot fi ele. Ei nu mai pot functiona in libertate totala pentru ca trebuie sa-si judece si sa-si cantareasca comportamentul si sunt, astfel, impiedicati sa se dezvolte total sau sa se autoactualizcze. Asemenea copii isi inhiba propria dezvoltare, pentru ca trebuie sa traiasca in limitele autoevaluarii interiorizate.

Anxietatea

Mai mult, nu numai ca un copil trebuie sa-si inhibe anumite comportamente, dar trebuie sa reprime constientizarea anumitor perceptii din campul experential sau sa le distorsioneze. Aici se dezvolta ceea ce Rogers numeste incongruenta intre conceptul de eu si anumite aspecte ale experientei individuale. Acele experiente ce sunt incongruente cu eul servesc ca o sursa de amenintare si, de obicei, sunt traite ca o forma de anxietate.

Ca rezultat al inclinatiei catre anumite experiente, cineva nu mai este sincer - si poate chiar deveni instrainat de sine insusi.

Experientele sunt evaluate si acceptate sau refuzate nu in masura in care pot contribui la actualizarea completa a eului, ci, mai degraba, in termenii evaluarii pozitive pe care o vor aduce.

In acord cu Rogers, nivelul reglarii psihologice a unei persoane, gradul de normalitate, este o functie a gradului de congruenta sau compatibilitate a eului cu experienta. Persoanele sanatoase psihic sunt capabile sa se perceapa si sa-si perceapa mediul incluzand ceilalti oameni, asa cum sunt ei. Ei sunt deschisi tuturor experientelor, pentru ca nici una nu le ameninta conceptul de cu. Nici o parte a experientei lor nu trebuie aparata impotriva a ceva prin negare sau distorsionare, pentru ca ei nu au invatat nici o conditie de evaluare in copilarie. Ei au o evaluare pozitiva, inconstienta si sunt liberi sa incerce toate experientele, sa-si dezvolte toate fortele eului, sa foloseasca toate potentialele lor. Cu alte cuvinte, sunt liberi sa devina auto-actualizati - sa evolueze pentru a deveni o persoana complet functionala.

Caracteristicile persoanei autoactualizate

Persoana actualizata este produsul final si dezirabil al dezvoltarii psihologice si al evolutiei sociale, dupa Rogers.

a) Prima caracteristica a persoanei auto-actualizate este constientizarea tuturor experiente lor. Nici o experienta nu este indepartata, distorsionata sau negata in vreun fel; toate trec prin eu. Nu este implicata apararea, pentru ca nu este nimic impotriva caruia sa te aperi; nu exista amenintari pentru conceptul de eu al individului. Persoana este deschisa la orice sentimente pozitive, cum ar fi curajul sau tandretea, sau negative, ca teama si durerea. O asemenea persoana este mult mai emotionala in sensul ca nu experimenteaza doar o arie larga de emotii pozitive si negative, dar le si traieste mai intens decat o persoana pasiva.

b) O a doua caracteristica a persoanei complet functionale este tendintei sau abilitatea ele a trai complet si plenar in orice moment. Fiecare moment este privit ca nou si proaspat, sau, cel putin, are potentialul necesar pentru a fi privit astfel. Nu poate fi prezis sau anticipat fiecare moment, ci este trait din plin, participand, mai degraba, decat observand.

Nu exista rigiditate, organizare, constrangere sau structura impusa asupra experientei. La omul bolnav, toata experienta este organizata si distorsionata pentru a se potrivi eu prejudecatile structurate ale cuiva.

c) A treia caracteristica a personalitatii persoanei autoactualizate este increderea in propriul organism, sau in trairea proprie si nu in judecatile altora sau in codul social. Rogers scrie: "Comportarea dupa cum te simti este un ghid demn de incredere pentru un comportament satisfacator'.

Prin aceasta nu se sugereaza ca persoana auto-actualizata ignora complet datele din intelectul sau sau al altora, ci doar ca experientele de viata sunt congruente eu conceptul de eu.

Decizia finala cu privire la cum sa te comporti intr-o situatie particulara rezulta dintr-o evaluare a tuturor datelor experientiale. Persoana nu este constienta de astfel de evaluari (datorita congruentei dintre eu si experienta) si decizia pare a fi intuitiva. Ea pare mai mult emotionala decat intelectuala.

d) A patra caracteristica este sentimentul libertatii. Persoanele autoactualizate se simt libere sa se miste in orice directie dorita, sa aleaga fara constrangere sau inhibitie. Ca rezultat, traiesc un sentiment de putere persoanla asupra vietii lor, pentru ca stiu ca viitorul depinde de actiunile lor si nu este determinat de circumstante, evenimente trecute, alti oameni. Ei nu se simt constransi - de altii, sau de ei insisi, sa se comporte intr-un fel sau altul. Nu merg pe un singur drum.

Rogers crede ca personalitatea actualizata este foarte creativa, traind constructiv adaptativ, chiar daca conditiile de mediu se pot schimba: Legat de aceasta creativitate este sentimentul spontaneitatii. Persoana se poate adapta flexibil si poate cauta experiente noi si noi incercari. Ea nu are nevoie de posibilitatea de a prognoza sau de securitate interioara.

Rogers subliniaza ca adjectivele ca "fericit', "bucuros' sau "multumit" nu sunt potrivite pentru a descrie persoana aiitoactiializata, pentru ca o persoana ar avea aceste sentimente doar in anumite momente. Termenii mult mai potriviti ar fi: "implinit', "stimulat', "imbogatit', "plin de sens'.

Este dificil sa fii o persoana auto-actulizata, pentru ca asta implica testare, crestere, incordare si folosirea tuturor potcntialitatilor. Mai precis, aiitoactualizarea implica curajul dea trai.

Rogers nu foloseste cuvantul "actualizat' ca atare, pentru ca ar implica o personalitate rigida si statica. Rogers descrie actualizarea ca pe "o directie, nu ca pe un aspect finit'. Persoana auto-actualizata se schimba continuu si creste mereu, dupa cum tinde sa-si actualizeze toate potenti aiurii e. Daca o asemenea crestere esueaza, persoana isi pierde caracteristicile spontaneitatii, flexibilitatii si deschiderea catre noi experiente.

Imaginea lui Rogers asupra naturii umane

Metoda umanista, in general, si teoria lui Rogers in particular descrie o imagine a naturii umane diferita fata de multe ale altor teoreticieni. Asupra problemei vointa iibera-determinism, pozitia lui Rogers este clara.

Fiintele umane - cel putin cele autoactualizate sunt libere sa-si creeze propriul destin. Nici un aspect al personalitatii lor nu este determinat pentru ei.

Asupra problemei natura-educatie, Rogers acorda importanta rolului mediului. Desi tendinta de a deveni auto-actualizat este innascuta, procesul actualizarii este influentat mai mult de social si mai putin de biologic. Rogers vede influentele din copilarie ca avand o anume importanta in dezvoltarea personalitatii dar spune ca experientele de mai tarziu sunt si mai importante. Sentimentele noastre prezente sunt vitale pentru personalitate, mai mult decat ceea ce ni s-a intamplat in copilarie.

Scopul ultim si necesar in viata, in teoria lui Rogers, este de a deveni o persoana autoactualizata.

O teorie a personalitatii ce da oamenilor abilitatea, motivatia si responsabilitatea de a intelege si de a evalua, vede oamenii intr-o lumina optimista si pozitiva.

Fiintele umane nu sunt, in imaginea lui Rogers, dominate de conflicte cu ele insele sau cu societatea lor si nu sunt conduse de forte instinctiv biologice, de evenimente care au aparut in primii 5 ani de viata. Evolutia oamenilor este intotdeauna progresiva, mai degraba, decat regresiva, si orientata catre crestere nu catre stagnare.

Perturbarile emotionale ca, de pilda, stagnarea si regresia exista, dar ele sunt exceptii nu reguli. Oamenii sunt capabili sa treaca peste aceste regresii si perturbari prin terapia centrata pe persoana, folosindu-si resursele interioare.

De vreme ce indivizii sunt vazuti in asemenea termeni pozitivi, urmeaza ca societatea este considerata in aceeasi lumina. Ceea ce este compatibil cu dezvoltarea si actualizarea unui individ, este egal compatibila cu dezvoltarea acelora cu care individul interactioneaza. De tendinta innascuta de a-si dezvolta complet potentialul, de a deveni o persoana complet functionala, beneficiaza nu numai individul, dar si societatea. Dezvoltarea sociala urmeaza actualizarii membrilor individuali ai unei culturi.

In concluzie, este normal si inevitabil pentru o fiinta umana sa creasca, sa se miste inainte, sa fie constienta de sine, sa faciliteze

si sa contribuie la propria crestere.