Metode de evaluare a personalitatii: evaluarea functionala

Metode de evaluare a personalitatii: evaluarea functionala

Din perspectiva behaviorista, evaluarea personalitatii trimite la evaluarea comportamentelor unei persoane. Criticand diagnosticul topografic si pe cel simptomatic al tulburarilor comportamentale, Skinner (1953) propunea abordarea comportamentului uman dintr-o perspectiva functionala. Acelasi comportament poate avea functii diferite pentru persoane diferite. De exemplu, o persoana poate dezvolta o depresie urmarind inconstient obtinerea unui beneficiu, cum ar fi atentia si grija celor apropiati, si are, asadar, drept contingenta o intarire pozitiva. O alta poate dezvolta depresia ca reactie la suprasolicitari constante, iar functia acestei depresii va fi evitarea unei consecinte neplacute (intarire negativa): "daca ceilalti vad starea mea, nu-mi vor mai da atatea sarcini carora nu le mai fac fata". Aceeasi depresie poate sa nu aiba nici o contingenta sociala evidenta. Interventia in cele trei cazuri va fi diferita. Pornind de la aceasta logica, behavioristii sustin asadar ca cea mai utila clasificare a tulburarilor de comportament este dupa functiile pe care le indeplinesc aceste comportamente.

Evaluarea functionala e definita ca o evaluare pre-interventie al carei scop il reprezinta identificarea factorilor din mediu responsabili pentru declansarea sau mentinerea anumitor comportamente (Vollmer & Smith, 1996). Daca acesti factori sunt corect identificati, interventia va putea fi conceputa de asa maniera incat manipularea lor sa duca la modificarea comportamentelor indezirabile. Aceasta idee se bazeaza pe "legea de aur a behaviorismului", care spune ca orice comportament e determinat de un stimul si mentinut de consecintele sale.Cea mai directa strategie presupune intai identificarea contingentelor din mediu pentru comportamentele indezirabile - acei factori care apar odata cu comportamentele tinta, fie ca antecedente, fie drept consecinte ale acestora. In cadrul interventiei, intaririle relevante vor fi disociate de comportamentele indezirabile si vor fi asociate comportamentelor alternative dezirabile. De exemplu, un copil se poate foi in banca pentru a capta atentia invatatoarei. In acest caz, interventia ar consta in ignorarea lui, atunci cand e agitat, si sa i se acorde atentie atunci cand sta cuminte si e implicat in sarcina. Dupa cum se poate observa, interventia depinde direct de functia pe care comportamentul tinta il are pentru respectiva persoana.

In literatura de specialitate se face o distinctie intre evaluarea functionala si analiza functionala, desi adesea cele doua concepte sunt utilizate intersanjabil de catre practicieni. Evaluarea functionala se refera la procesul de culegere a informatiilor necesare descrierii comportamentului si a contingentelor sale (antecedentele si consecintele) si formularea ipotezelor referitoare la variabilele implicate in controlul comportamental. Analiza functionala se refera la testarea acelor ipoteze prin manipularea sistematica a factorilor de mediu.

Pornind de la o serie de clasificari anterioare (O'Neill, Horner, Albin, Storey & Sprague, 1990; Carr Levin, McConnachi, Carlson, Kemp & Smith, 1994; Crawford, Brockel, Schauss & Miltenberger, 1992), Cone (1997) propune trei etape ale procesului de evaluare functionala: culegerea informatiilor, formularea ipotezelor si testarea ipotezelor (analiza functionala).

In etapa de culegere a informatiilor sau faza descriptiva, evaluatorul incearca sa identifice comportamentele tinta si variabilele din mediu care sunt potentiale antecedente sau consecinte ale acestora. In acest pas se pot utiliza o serie de metode de culegere a datelor: interviuri, autoevaluari (self-reports), evaluari cu observatori externi, automonitorizare si observatie directa. Desi cea din urma e metoda consacrata in behaviorism, din motive pragmatice (timp, efort), se recomanda si celelalte metode, in masura in care rezultatele obtinute cu ajutorul lor ofera informatii comparabile din punct de vedere cantitativ, calitativ si din pespectiva acuratetei lor cu cele oferite de metoda observatiei directe.

Una dintre metodele cu larga utilizare in ultima vreme, la care se apeleaza adesea si in validarea unor chestionare structurate de personalitate, este metoda evaluatorilor externi (Block, 1961; Iliescu, 2004). Aceste proceduri presupun completarea unei scale de evaluare a comportamentului nu de catre persoana vizata, ci de cineva din anturajul acesteia care poate sa ii observe comportamentele in multiple situatii. Asemenea instrumente sunt consacrate in evaluarea copiilor; evaluatorii (cei care completeaza chestionarele) fiind parintii sau educatorii. Un instrument din aceasta categorie este Scala de evaluare a motivatiei (MAS-Motivation Assessment Scale; Durand, 1990). Aceasta scala a fost elaborata pentru evaluarea comportamentelor-problema la persoane cu cerinte educative speciale. Pentru a completa aceasta scala, trebuie intai precizat comportamentul-tinta care va fi vizat in evaluare (si apoi in interventie) si referitor la care vor fi date raspunsurile. Scala consta in 16 itemi care descriu varii circumstante in care un comportament poate aparea (de ex. "ca urmare a cerintei de a efectua o sarcina dificila" sau "daca i se ia o jucarie preferata sau e oprit dintr-o ocupatie agreabila"). Raspunsurile se dau pe o scala Likert de la 1 (niciodata) la 7 (intotdeauna). Itemii sunt grupati pe patru mari dimensiuni (functii): stimulare senzoriala, evitare, castigarea atentiei, obtinerea unui beneficiu tangibil. Exista dovezi empirice cum ca aceste patru dimensiuni sunt legate de comportamentele-problema ale persoanelor cu anomalii in dezvoltare. Din aceasta cauza ele pot constitui ipoteze de lucru pentru aparitia si mentinerea comportamentelor indezirabile.

Cea de-a doua etapa a evaluarii functionale este cea de interpretare, respectiv de formulare a ipotezelor. In cadrul acesteia, datele culese in prima etapa sunt organizate astfel incat se emit ipoteze despre ce anume determina si mentine comportamentul analizat (de ex., "copilul isi loveste colegul de banca pentru a capta atentia profesorului"). Acest proces de organizare a datelor obtinute poate fi mai mult sau mai putin formalizat.

Carr si colaboratorii (1994) propun o strategie de organizare a datelor culese prin observatie directa. Conform acesteia, in faza de culegere a datelor, informatiile (comportamentele observate, antecedentele si consecintele lor) se noteaza pe cartonase disparate. In etapa de interpretare, cartonasele sunt aranjate de catre trei persoane conform relatiilor presupuse intre ele. Cele trei persoane sunt doi observatori (selectionati dintre cei care au cules aceste informatii prin observatie directa) si o persoana din anturajul clientului sau un specialist din domeniul comportamentului analizat. Fiecare din ei trebuie sa citeasca si sa organizeze independent cartonasele, propunand astfel ipoteze de lucru (cu alte cuvinte, sa asocieze fiecarui comportament unul sau mai multe cartonase cu antecedente si consecinte). Intrebarea la care trebuie sa raspunda cand stabilesc aceste legaturi este "ce a vrut clientul sa obtina ca rezultat al acestui comportament?". Apoi cei trei isi compara ipotezele de lucru si analizeaza gradul de consens intre ele. Pentru deciziile finale se foloseste o regula de doi din trei, adica se pastreaza acele ipoteze asupra carora au fost de acord macar doi din cei trei evaluatori. Acest procedeu confera o mare acuratete si consistenta datelor interpretate. Limita ei evidenta e data de numarul de persoane implicate si timpul necesar, fiind din aceste puncte de vedere foarte costisitoare.

Atunci cand in etapa de culegere a datelor se utilizeaza scale consacrate (cum ar fi MAS), interpretarea este mult facilitata. In cazul MAS, spre exemplu, functia (dimensiunea) care a obtinut scorurile cele mai ridicate se presupune a fi cea care controleaza in cea mai mare masura comportamentul. Asadar ea va fi tinta interventiei comportamentale.

Daca in etapa de interpretare se realizeaza o analiza conceptuala a relatiei dintre variabile, ultima etapa (analiza functionala) consta in manipulari experimentale efective menite a testa ipotezele propuse anterior. In aceasta etapa se stabileste in ce masura legaturile propuse chiar sustin comportamentele vizate. Acum se ridica intrebari precum: a) ce variabile sa manipulam; b) cum anume sa le manipulam; c) ce criterii sa utilizam pentru a decide daca a fost obtinut controlul comportamental urmarit. Pentru a realiza o analiza functionala, trebuie in prealabil luate decizii referitoare la designul experimental ce va fi aplicat, lungimea si secventa etapelor experimentate, cate replicari ale unei conditii sunt necesare, lungimea fiecarei sesiuni experimentale, cat de discriminative sa fie conditiile experimentale, cum pot fi minimizate influentele necontrolate. Iwata (1994) recomanda sa se utilizeze conditii experimentale cat mai discriminative, astfel incat relatiile dintre antecedente, comportamente si consecinte sa poata fi evidentiate in cel mai scurt timp. Evaluarea eficientei analizei functionale presupune a raspunde la intrebarea: a fost controlul comportamental atins? Acest raspuns este dat de catre eficienta interventiei construite pe baza rezultatelor analizei functionale.

Logica prescrierii interventiei comportamentale pe baza analizei functionale este simpla: intaririle care inainte mentineau comportamentele indezirabile vor inceta sa mai apara cand se efectueaza aceste comportamente; in schimb, ele vor fi utilizate pentru a dezvolta comportamente dezirabile alternative.

Fara indoiala, analiza functionala isi are limitele ei. In primul rand, prescriptiile ei sunt uneori dificil de implementat, uneori pentru ca nu sunt adecvate social, alteori pentru ca sunt cerute in momente nepotrivite (de ex., ca profesor nu poti acorda atentie unui copil de fiecare data cand el realizeaza comportamentul dezirabil). Apoi, oricat de bine ar fi condusa, nu intotdeauna aceasta metoda poate pune in evidenta acei factori care mentin comportamentul problema; acestia nu sunt intotdeauna factori de mediu sau contingentele sunt atat de indepartate temporal incat legatura nu e clara. In al treilea rand, acest procedeu este costisitor ca timp si resurse alocate. Nu exista studii la scara mare care sa ateste insa ca evaluarea comportamentului prin metode mai putin costisitoare, cum ar fi scalele comportamentale mentionate sau evaluari punctuale elaborate dupa logica analizei functionale ofera rezultate la fel de consistente si utile pentru interventii.