Testeleive

Testele proiective

Fenomenul de proiectie se manifesta ca o structura de exprimare a caracteristicislor mai semnificative psihice prin voce, temperament, caracter, sociabilitate, aspiratii, ibnterese, atitudini etc. Exista doua semnificatii ce se pot acorda fenomenului de proiectie. Prima se refera la proiectie, ca fiind o xepresie specifica si individuala, pornindu-se de la premisa ca prin analiza produselor activitatii creatoare libere ( dar si a altor feluri de activitati) se exprima proiectia. In al doilea rand, se acorda termenului proiectie o semnificatie mai restransa, care are doua versiuni.Una restransa, operationala la psihanalisti,incorporata in ideea ca in produsele activitatii se oglindesc aspecte ale imaginii de sine, dorinte, aspiratii sentimentale, nazuinte, dar si temerile psihice implicate in psihic la momentul respectiv. A doua semnificatie se implica in ideea ca produsele activitatii suporta un transfer al incarcaturii psihice mai semnificative, ce caracterizeaza subiectul la un moment dat. De aceea, testele proiective pot pune in evidenta aspecte mai pregnante ale preocuparilor, idealurilor, intereselor, convingerilor si atitudinilor presoanei respective.

Trasatura comuna a testelor proiective, pentru psiholog, este de a prezenta stimuli cat mai nestructurati, mai ambigui, sau mai necompleti. Acest fapt produce un fel de libertate sau mai bine spus eliberare a subiectului de rigorile intrebarilor care cer exactitate si creeaza emotii si tensiuni. Acestea cu atat mai mult cu cat in activitatile scolare aceste rigori influenteaza statutul de elev cu consecintele sale in factori de clasa etc.Psihologul trebuie sa activeze aceasta stare de destindere.Dar dorinta de a trai destinderea, subiectul proiecteaza asupra stimulilor propriile interese, aspiratii, opinii, atitudini, aspecte de mentalitate si creativitatea disponibila.Bineinteles, caracteristicile testului si ale subiectilor, care se implica in raspuns la testele proiective depind si de caracteristicile privind structura solicitarilor de test, care au mare importanta.

H. Pierre a impartit testele proiective in:

1. Teste constitutive caracterizate prin faptul ca subiectul implica in materialele nestructurate solicitate prin testele proiective o structura si organizeaza ceea ce i s-a cerut, in funtie de aceasta structura.

2.Teste constructive, deoarece subiectul trebuie sa construiasca structuri mai largi, pornind de la un material definit.

3.Teste catarctice. Subiectul este implicat in situatia de a se exterioriza emotional, fapt ce produce o descarcare emotionala.

4.Teste interpretative. Subiectul realizeaza o interpretare ce are o semnificatie afectiva, coonditionata de fortele mai stimulate disponibile in acel moment.

5.Testele refractive. Acestea sunt legate de crearea conditiilor de xepunere a subiectului prin distorsiuni ce sunt reactii structurate prin comunicarea sociala conventionala .

J.E.Bell a facut o impartire mai simpla a testelor proiective referindu-se la categorii de teste proiective:

1. Tehnici care au la baza stimularea proiectiei prin asociatii de cuvinte;

2. Tehnici ce utilizeaza stimuli vizuali;

3. Tehnici care utilizeaza invocari expresive;

4. Tehnici ce utilizeaza jocul si loisiurile.

Eyseck a clasificat si el testele proiective in 3 categorii, cetrandu-se pe caracteristicile materialului cu care si prin care se solicita subiectul In acest sens, exista:

1. Teste de completare ( de desene, de povestiri, de propozitii, de finaluri de intamplari).

2. Teste de productie prin care se solicita subiectului sa deseneze, sa picteze intr-o situatie ludica de activitate sau de constructie, aranjamente de imagini, cuvinte etc.

3.Teste de observatie. Subiectul se afla intr-o situatie data, structurata, motiv pentru care devine semnificativ modul in care reactioneaza.

Au existat numeroase dispute si discutii in legatura cu testele proiective, ca de pilda modalitatile mult mai simple de a analiza testele problematice, care au cotatii si sisteme interpretative usor de folosit. Disputele au fost nu de putine ori demolatoare pentru testele proiective, care solicita o mai complexa si structurata competenta psihologica. Pentru a putea folosi testul proiectiv al petelor de cerneala, Rorschach, este nevoie de o expereienta si o prepartie de 2 ani. Au fost chiar momente in care s-a petrecut exculderea consideratiilor de teste stiintifice a testelor proiective.

Testul Wall H. si Lurcat (modelul celor 10 figuri). Se da copilului o pagina cu figuri desenate, cerandu-i sa le reproduca pe o pagina cu puncte (de aritmetica). Exista diferente importante intre copii de varste diferite si in ceea ce privceste modul de a lucra. Se proiecteaza, in desene, atitudini intelectuale, flexibilitatea reprezentarilor etc.

Testul J.Piaget, B.Inhelder (modelul celor 21 de figuri) cuprinde 6 coloane de patratele, din care 3 cuprind cate 6 imagini desenate. Subiectul trebuie sa reproduca figurile din coloanele cu modele. Pentru fiecare figura desenata, se acorda un punct.

Testul arborelui, de K.Koch

Consta din solicitarea, adresata subiectului, de a desena un arbore fructifer (nu brad). E un test ce se foloseste a toate varstele.

Exista o varianta a cestui test cu trei arbori. Daca subiectul este depresiv, se solicita varianta cu un singure arbiaore. Exista o schema generata matriceala pentru toate desenele care se efectueza liber, considerandu-se ca desenul are unele caracteristici legate de dimensiuni semnificative.

In primul rand, intereseaza plasarea desenului in pagina, dimensiunile acestuia, forma, sistemul de executie, inclinatiile , forma radacinilor, ale trunchiului si ale ramurilor.Radacinile, tulpina si coroana, plus adausurile din desen, se pot mai bine analiza printr-o foaie transparenta, obisnuita ca marime (cat o pagina), cu o cruce ,,organizata" pe intreaga foaie. Acest fapt ne permite sa decodificam o serie de aspecte interpretative importante. Stabilim aspecte legate de pozitia desenului in foaie. In acest sens, linia verticala, pe dimensiunea intregii pagini de la A la B si cea orizontala de la C la D, creeaza o ordine corecta. Intereseaza daca desenul se extinde pe toata pagina, ceea ce inseamna expresivitate, sau este facut pe o secventa a paginii - fapt ce indica dominanta temperamentala. Cand desenul este mic, indica dezadaptare si inchidere in sine. Intereaza daca pomul este desenat in centrul paginii. In acest caz, inseamna ca subiectul este implicat, in acel moment, in acrtivitatea curenta. Daca se afla spre sau in zonele C si D. Semnificatia este de interes al subiectului pentru viitor sau trecut, eventual pentru mamasau tata. Daca radacinile fac ca arborele sa fie implantat sau nu in sol, inseamna forta ( prin radacini ale instinctelor). Cu cat subiectul e mai mare, cu atat vor fi aptitudinile mai aproape de varsta adulta si arborele va evolua mai mult spre desenul coroanei (intelectual). Trunchiul conic, la varste mai mari de 7 ani, semnifica un lejer retard intelectual. Trunchiul gros reprezinta rigiditate mentala, caracter ferm si tendinte spre abstractizare. Daca trunchiul este mediu, tubular, reprezinta o discreta inadaptare (isi ia dorintele drept realitate). Daca trunchiul este mai scurt decat coroana, se considera ca subiectul are uneori tendinte idealiste. Daca trunchiul este mult mai lung decat coroana, inseamna ca in gandirea concreta a subiectului domina afectivitatea. Inclinarea spre stanga, indica stapanire de sine, uneori excesiva rigiditate, blocaje, lipsa curenta de contacte cu altii, dezinteres repliere spre vise sau spre diverse idei, probleme, ideologii. Daca trunchiul are scorburi, crestaturi, se pun in evidenta traumatisme vechi. Daca coroana este inclinata spre dreaptas la subiectul testat domina extroversia, virilitatea dar si faptul ca persoana respectiva traieste mai mult la voia intamplarii. Inclinarea spre stanga a coroanei inseamna introversie dominanta, existenta unei bogate vieti interioare, regresii, uneori, sau infantilism. Daca coroana se afla in mijloc trunchiului, pune in evidenta echilibrul psihic. Testul arborelui este folosit si in psihodiagnoza personalitatii, ca mai toate testele proiective.

Testul Goodenough sau omuletul.

Si acesta are doua variante: una cu solicitarea desenarii unei persoane, a doua cu desenarea pe trei foi a trei persoane. Primul desen solicitat este o femeie, al doilea este un barbat si al treilea propria persoana care deseneaza. Si in acest test, intereseaza marimea desenelor, pozitie in pagina. La cele trei desene intereseaza si varsta data primelor doua persoane desenate. In aceasta caracteristica a desenului se implica simpatia pentru sora sau frate. Intereseaza, de asemenea, daca desenele sunt laborioase si cuprind intregul corp sau doar bustul, cum este infatisarea fetei, a imbracamintei, detalii ale accesoriilor, integrarea in pagina. La un personaj, toate aceste caracteristici au implicatii importante proiective privind caracteristicile evaluatiove ale persoanelor desenate.

Testul Familia

Se incadreaza si el in caracteristicile de pozitionare a persoanelor in desen si a marimii lor. In ceea ce priveste pozitia, intereseaza linia trecut-viitor, dar si cine din familie, langa care se afla, daca privesc in fata sau numai in lateral. Langa cine se afla reprezinta distanta intima si nediferentiata, catre cine priveste. Intereseaza distanta mama-tata, gestica, orientarea privirii si a fetei, a bratelor, dar si daca sunt desenate grupaje ori persoane izolate, persoane straine de familie.De asemenea, intereseaza detaliile siluetei corporale ( care pun in evidenta dominatia intelectului, sau de afectivitate ( dominatia trunchiului). Intereseaza si accesoriile, peisajul, afara sau in camera. Indica aspecte ale familiei de traire mai mult in viata larga sau in familie. De asemenea, prezinta importanta afdmosfera din familie , chiar afectiunile celor prezentati, si preferintele prin apropiere, tinere de mana, tinere de brat etc. Si acest test are variante. Intr-o varianta se solicita, intai, desenarea unei familii ecran (fara specificare si identificare), si apoi desenarea familiei de apartenenta. Se considera, in genere, ca desenarea familiei dimensioneaza, in mod proiectiv,atitudinile subiectului fata de membrii familieie si in acelasi timp adaptarea familiala. Intereseaza de asemenea, daca in familia ecran, din varianta familiei cu doua desene, exista un copil (virsta si sexul acestuia) si daca aceasta familie este mai mare decat a lui. Exista o varianta cu desenarea familiei proprii si a unei familii ideale. Exista si se folosesc variantele testului Familiei, dupa Porot Vinerst etc.

Desenul casei

Aceasta tema este implicata, proiectiv, in structurile psihicului, fapt semnalat de C.G.Jung. De altfel, este adesea desenata, spontan, de catre copii. D.Bonne a atras atentia asupra acestui fapt, si ca semnificatie, a semnalat ca pe la 5-6 ani, desenul spontan al casei are semnificatia simbolizarii adapostului, caminului, care incepe sa devina de mare importanta. Boutonier a considerat ca desenul casei exprima o afectivitate deosebita, in plina dezvoltare, aceea de apartenenta.

Exista diferente intre desenul casei, executat de diferiti copii, si mai ales de cei din familii inchegate, cei din familiile aflate in situatii criticesi cei din orfelinate. Bineinteles, si copiii cu handicap ( mai ales intelectual) au desenul casei deosebit, simplificat, cu multe incoerente. Si pentru acest desen este valabila schema generala, care ne-a ajutat in analiza unor caracteristici ale proiectului. In acest sens, are importanta marimea desenului in raport cu foaia de hartie pe care a fost desenata casa. In genere, intereseaza nu numai marimea casei, ci si extinderea ei pe foaie- spre dreapta sau spre stanga, inaltimea, usa de intrare (sau usile), geamurile, acoperisul, hornurile si peisajul in care este implicata casa. La copiii orfani, cadrul natural din jurul casei este bogat in arbori, verdeata, flori, peisaje, dar si avioane, masini etc. Dupa sase ani, se exprima tendinta de a fi extins desenul pe toata foaia, ceea ce face sa apara, in desen, de multe ori chiar si elemente nelegate de tema- cu o nuanta de incoerenta a desenului, mai ales ca intotdeauna elementele izolate sunt plasate dezarmonios.

Unii psihologi considera ca acest aspect cuprinde autocontrol nativ defectuos (dar si intelectual); altii considera ca exprima frustrare, dar si instabilitate. La copiii crescuti in mediul familial, desenele pe toata pagina apar abia la 12 ani, dar sunt desene incarcate de coerente, integrari armonioase ale acestora, care incep sa aiba aspect de tablouri. Copiii mici fac, in genere, desene mici. Casa, ca desen proiectiv, se afla pe de o parte in lucrarea lui J.Buck H.T.P. (Home, Tree, Person), Casa, Pom,Om, aparuta in 1947, dar si in testul Satului, proiectat, in 1939, de H.Arthur si introdus in Franta P.Mabille a publicat, in 1952, o versiune in care a modificat materialul si a standardizat proba. In acest din urma test, sunt, in genere, mai multe case, dar si biserici. Interesant este faptul ca, uneori, si la orfanii care nu au trait mult in familie pot aparea mai multe case desenate si biserici la testul ,,casei". La copiii cu familie stabila, se traieste apartenenta casei ca loc de intimitate si relaxare- unica. La copiii din orfelinat, nu se constituie notiunea de casa unica. In genere, desenarea de biserici, la copiii din casele de copii, se datoreaza mai mult implicatiei bisericii in programul copiilor cu aceasta situatie.

Biserica a mai aparut in desenele casei facute in practica studentilor. Copiii din orfelinate deseneaza de multe ori casa in partea dreapta a foii spre deosebire de cei din familii, care niciodatpa nu au facut desene de acest fel. Stanga foii este reprezentanta a viitorului si constituie o pozitie paternala. Probabil, acest fapt se explica prin privarea totala a orfanilor de afectiunea materna; ei se orienteaza mai mult spre viitor si spre trairile paternale. Se considera ca la orfani exista un discret retard afectiv si intelectual.

Desenarea usilor si ferestrelor constituie, de asemenea factori importanti de interpretare. La copiii crescuti in familii normale, se deseneaza ferestre cu perdele si flori, casele sunt, in genere, mai aratoase- sunt locuibile, ingrijite. La copiii orfani, casele au ferestre la marginile casei, care seamana cu niste caverne. Ferestrele sunt, in genere, inchise la acestia. In schimb, usile sunt adeseori deschise la orfani. De altfel, marimea usii creste cu varsta. La orfani, curba dezvoltarii usii este destul de schimbatoare. De fapt, ferestrele si usa reprezinta comunicarea cu lumea, este un mijloc de schimbare. Prin usa se vine si se pleaca de acasa, se primesc musafiri, persoane care vin sa incaseze sume pentru apa, lumina,etc., prietenii parintilor, copiii acestora, rudele. Cu alte cuvinte, usa reprezinta un factor activ, vital intr-o casa. Din acest motiv, desigur, nici un copil crescut in familie nu a desenat casa fara ferestre si usi. In schimb, copiii din orfelinate au dificultati in aceasta privinta.

O alta componenta a casei, hornul, este desenat de doua sau chiar de trei ori in desenele copiilor care traiesc in familii; simbolizeaza prezenta mamei si tatalui, care incalzesc casa, creand confort. La copiii orfani, se afla cel mult un horn. Deseori, punctele periferice ale casei sunt ingrosate si innegrite la copiii orfani, fapt ce se interpreteaza ca o lupta de schimbare a personalitatii pe care copiii orfani o simt prea fragila. Casele facute de copiii crescuti in familie sunt, comparativ cu ale copiilor din orfelinate, mult mai simple, pe cand cele ale copiilor din institutiile de orfani sunt mult mai complexe (desenele), dar mai incoerente si dezechilibrate.

Am mai semnalat cateva categorii de teste de dezvoltare. Pe de o parte, testul Loretta Bender, care consta in solicitarea de desenare adiferite forme de linii si combinatii ale acestora intr-o anumita ordine, fapt ce pune in evident dezvoltarea capacitatii de observatie, ordine si capacitati manuale implicate in diferentierea tipurilor de linii drepte, oblice, cercuri etc ce se solicita.

Se folosesc si testele fabulelor (L. Duss, 1940), testul sceno-test (elaborat de von Staale). Este un test cu o cutie de jucarii, personaje umane, animale, obiecte, prin care copilul este solicitat sa organizeze scene imaginare sau legate de evenimente din viata lui sau a altora, observate de el Bineinteles, poate sa le combine. In teste similare stimulate de acestea, se dau si planse mai mari, care sugereaza subiecte, urmarind ca materialele sa se aranjeze sub aceasta incitatie. Interesant este si testul de marionete, care, de asemenea, are si alte obiecte jucarii si o caseta mare ce reprezinta o scena in care se poate organiza un subiect cu marionetele.

Si testele de culori preferate sunt folosite din ce in ce mai mult.

Testul lui Pfester al preferintei culorilor, pus la punct de Heiss Holfman.

Testele de propozitii neterminate sau de povestiri neterminate sunt, de asmenea, mult folosite. In genere, testele proiective sunt de o foarte mare diversitate si tind sa se complice. Printre altele, testul lui Coman L.(1961), ,,Aventurile lui Pate noire' a conturat o noua metoda de interpretare tendintelor inconstiente. Si testele de joc de nisip, cele de balet etc. sunt la ordinea zilei. Testul P. N., al lui Coman, implica micul animal cu pata neagra in nenumarate situatii pe care cel testat trebuie sa le identifice si sa creze o interpretare a ceea ce se intampla si ce semnificatie are ceea ce se intampla. 0 structura similara are testul de frustratie Rosenzweig, varianta pentru copii. Semnalam doar faptui ca testele proiective devin tot mai complexe si pun in evidenta faptui ca inteligenta umana parcurge o dezvoltare similara, in care este evidenta cresterea intelectualizarii.

In fine se folosesc testele implicate in activitatea grafologica.

Pentru persoanele mai aproape de adulti si pentru adulti, exista marile categorii de teste proiective, care pun mai mult in evidenta structurile personalitatii.

Testul USP - TS, este un alt test de dezvoltare. Este un test de sugestibilitate, compus 30 de randuri de cate 3 imagini pe un rand, pe o pagina fiind 5 randuri (deci, pe o pagina sunt 15 imagini ce au aceeasi structura). Se solicita subiectului sa spuna care imagine din fiecare rand este la fel cu celelalte Numarul de imagini semnalate, ca fiind diferite de celelalte, arata gradul de sugestibilitate, pentru ca imaginile sunt absolut la fel, doar pozitia lor este schimbata. Prin numarul de imagini schimbate, se coteaza gradul de sugestibilitate, care este mare la copiii mai mici, apoi scade, pentru ca la pubertate sa aiba din nou o crestere usoara. Testul a fost efectuat la Catedra de Psihologie a Universitatii din Bucuresti, in 1976, cand a fost folosit pe 85 de elevi de clasa I, 65 de clasa a IV-a, 45 + 45 din clasele a VII-a si a VIII-a si 25 pentru prescolari (coordonator Ursula Schiopu

Curs nr. 9

Scurt istoric al testarii inteligentei

Inteligenta a fost definita foarte diferit de numeroasele curente si scoli psihologice ce s-au conturat mai ales in secolul XX, initial multi autori confruntand conceptele de gandire si inteligenta.

Ed. Claparde intelegea prin inteligenta aptitudinea generala de a rezolva probleme incluse in diferite situatii adaptative.

J. Piaget a preluat si a dezvoltat aceasta idee, considerand inteligenta subordonata adaptarii care se realizeaza prin asimilare si acomodare de procese intelectuale.

Th. Ribot credea ca inteligenta este un proces foarte complex, care poseda numeroase deprinderi intelectuale (numite mai tarziu algoritmi) si stocaje de cunostinte care stau la baza formarii cunostintelor.

C. Spearman a considerat inca din 1904 ca inteligenta este un proces cu o structura complexa ce contine un factor general (G) si factori specifici (S) (deviza numarului de inteligente). Factorul G (general) este cel mai des intalnit in structurile existentiale.

In 1890 J. Mc. Keen Cattell elaboreaza o serie de teste cu aceeasi destinatie, utilizarea notiunii de test apartinandu-i de atunci.

Iar la Paris, Rossolimo incearca elaborarea unor probe psihologice pe seama descoperirii conceptelor inteligentei.

La testele de inteligenta se obtin coeficienti de corelatie diferiti datorita prezentei factorilor specifici (S).

Legat de aceasta, dupa opinia lui C. E. Spearman actul de cunoastere implica perceptia si observatia, educatia, ca si prezenta lor suprema evidentiata prin corelatiilor si ordonarea lor.

K. J. Holzinger si H. Harman (1938) au fost adeptii variantei multifunctionala (factor general, factori de grup si factori specifici ai inteligentei).

J. P. Guilford are realizat complexitatea si diferentierea factoriala a inteligentei, identificand in inteligenta trei dimensiuni:

1.    operatii (evaluari convergente,divergente,    cognitive);

2.    continuturi (straturi figurale simbolice, semantice si actionale care acopera adaptarea inteligentei cu caracteristicile existentiale);

3.    produse (mutatii, clase, relatii, sisteme, transformari si duplicatii).

Inca L. L. Thurstone (1935) era de parere ca se poate vorbi de factori comuni (dimensionare multifactoriala).

L. L. Thurstone considera flexibilitatea inteligentei asemanatoare cu plasticitatea, precum rigiditatea asemanatoare lipsei de flexibilitate. El pune accent si pe factorii de globalizare prin care se fac integrari mai complexe ale situatiei lor.

L. Thorndike observa corect trei feluri de inteligenta (facand distinctie intre ele):

1.   inteligenta concreta (specifica subiectilor cu randament mare in activitati practice si obiective);

2.    inteligenta abstracta (foloseste simboluri matematice verbale, meditative si discutii filosofice);

3.    inteligenta sociala (presupune o adaptare rapida la caracteristicile mediului social si la schimbarile acestuia).

Activitatea intelectuala nu are un randament neintrerupt, oscilatiile datorandu-se unor diversi factori (starea psihica, starea fizica, conditii ecologice). In mod coret cercetarile au pus in evidenta faptul ca elevi foarte buni nu au intotdeauna nivelul cel mai ridicat de inteligenta.

Capacitatea de a rezolva probleme nu este in acceptia unora mai putin importanta decat creativitatea, care se mobilizeaza in fata necunoscutului si a probabilului, fiind vorba de planuri si aspecte diferite. In acest sens, s-a dovedit faptul ca exista scolari oligofreni care pot rezolva foarte bine probleme aritmetice cu diferite grade de dificultate pe care nu le pot rezolva persoane cu inteligenta normala.

La inceputul secolului XX a existat tendinta generica de schimbare a mentalitatii oamenilor. De asemenea s-a pus accent tot mai mult pe valoarea sociala a scolarizarii, militandu-se pentru invatamantul primar obligatoriu, urmat de alte atitudini benefice.

In aceste conditii, in anul 1905 Binet si Simon au alcatuit primul proiect al unei scale a inteligentei, iar in anul 1908 scala a fost imbunatatita, iar in anul 1911 este reimbunatatita, an in care moare si A. Binet.

Aceasta varianta a fost tradusa si adaptata de numeroase universitati, mai ales din S.U.A., dar si din Europa iar in Romania de catre Fl. Stefanescu-Goanga (apud Ursula Schiopu, 2002).

Scala de inteligenta Binet-Simon s-a bucurat de mult interes pentru ca acredita ideea ca in anii de crestere si procesele psihice se dezvolta treptat, implicit si inteligenta.

Inteligenta este considerata de A. Binet ca o achizitie permanenta progresiva de mecanisme de baza, rezumate in atitudine de comprehensiune, inventie, directie si cenzura, dar mai cu seama cunostinte (apud Ursula Schiopu, 2002).

In 1905, scala cuprindea 30 de intrebari (itemi) asezate in ordinea dificultatii crescande, iar in 1908, scala avea o forma aranjata pe varste astfel:

 6 ani - 7 itemi

7 ani - 8 itemi

10 ani - 5 itemi.

In anul 1916 are loc prima revizie completa a scalei efectuata de L. Terman. Treptat numarul itemilor se mareste la 90, iar varstele testate de la 3 ani la 19 ani.

A. Binet si T. Simon au lucrat mai intai cu elevi si copii normali de 3 ani si un numar mai mic de copii cu deficit intelectual. Organizarea a fost urmatoarea:

-  itemul 6 - ca limita superioara a idiotilor (adulti)

-  itemul 9 - ca limita superioara a copiilor de 3 ani

-  itemul 14 - ca limita medie a copiilor de 5 ani

-  itemul 16 - ca limita a copiilor imbecili

-  itemul 23 - ca limita intelect adult.

Scala din anul 1911 a tinut cont de criteriul testelor pentru varstele mici (care erau prea usoare) si pentru varstele pentru care intrebarile erau prea grele. Astfel a aparut necesitatea unei noi schimbari. Astfel ca modificarile se refereau la urmatoarele:

La 3 ani, s-a cerut copiilor sa spuna numele lor de familie; sa repete 2 cifre; sa enumere si sa denumeasca structurile dintr-o imagine; sa repete 6 silabe; sa arate la cerere: nasul, gura, ochii.

Pentru 4 ani: copilul trebuie sa repete 3 cifre; sa-si spuna sexul; sa numeasca cheia, cutitul, banii; sa compare doua linii.

Pentru 5 ani: este necesar sa poata repeta fraze de 10 silabe; sa numere 4 lei; sa compare 2 greutati; sa copieze un patrat; joc de rabdare.

Pentru 6 ani: ar fi nevoie sa stie sa numere 113 lei; sa spuna la ce folosesc unele lucruri date; sa deosebeasca dimineata de seara; sa copieze o figura; sa faca unele comparatii estetice.

Pentru 7 ani: sa descrie un tablou; sa numere 9 lei dintre care 3 dubli; sa arate mana dreapta, urechea stanga; sa numeasca 4 culori; sa execute 3 sarcini.

"Metoda celor 3 cuvinte" a fost un test elaborat tot de Binet. Se dadeau 3 cuvinte, solicitandu-se subiectilor sa alcatuiasca propozitii cu ele. Cuvintele trebuiau sa fie substantive si adjective. Se solicitau descrieri si definitii, fiind veritabile ,,capcane" pentru copii (apud Ursula Schiopu, 2002).

Un alt test al lui Binet era cel de desfasurare si decupaje de reprezentari spatiale. Subiectii primeau coli care erau impaturite si cu taieturi, solicitandu-se desenarea lor (apud Ursula Schiopu, 2002).

V. Bayley - face o etapizare a vietii impartind-o astfel in 5 categorii:

    22-44 ani - tineretea inteligentei

    45-60 ani - varsta stabilitatii inteligentei

    60-80 ani - varsta de adaptare a inteligentei

    80-90 ani - varsta de batranete a inteligentei

    dupa 90 ani - declinul major al inteligentei.

Din punct de vedere istoric, testul Binet-Simon a fost prelucrat si adaptat de L. H. Terman care a facut in anul 1916 prima revizie (Standford-Binet Scale). Treptat, elaborarea testului s-a extins la 91 de itemi, de la 3 la 13 ani, incluzand si un nivel ,,adult-matur" si unul ,,adult-superior".

De asemenea, scala din 1937 (Terman-Merrill) a avut doua forme, fiecare continand 129 de itemi. Validarea s-a facut pe 2300 de copii, din cate se stie in prezent ar fi fost:

-       1700 normali

-       200 superior dotati sau cu deficit intelectual

-       400 adulti.

Scala a fost imbunatatita de Maud A. Merrill in anul 1960, iar o noua revizie franceza s-a facut in 1966 de catre cunoscutul psiholog Ren Zazzo (Ibidem).

A. Binet a fost interesat in mod deosebit de diferentele individuale ale dezvoltarii, fiind considerat unul din initiatorii psihologiei diferentiale privind inteligenta si intrat in Istoria psihologiei.

Scala Terman avea o distributie gradata a inteligentei si anume: in clase foarte ridicate (de 140-169 Q.I.), superioara (120-139 Q.I.), mijlocii ridicate (120-119 Q.I.), mijlocii (90-104  Q.I.), mijlociu inferior (89-80 Q.I.), cu deficit intelectual de limita (79-70 Q.I.) si cu deficit mintal (Q.I. 60-32).

L. M. Terman considera scala Binet-Simon cea mai mare contributie in psihologie. La randul sau are o importanta contributie tehnologica a testelor inspirate din conceptia si modelul Binet-Simon prin faptul ca a modificat ponderea diferitelor tipuri de caracteristici psihice solicitate (apud Ursula Schiopu, 2002).

Ponderea tipurilor de caracteristici psihice solicitate in testele de inteligenta

Intr-o lucrare de referinta, foarte recenta Ursula Schiopu arata ca:

,,Nu multi stiu ca David Wechslers-a nascut in anul 1896 la Bucuresti. El a elaborat o serie de teste de inteligenta ce se aplica individual, fiind o baterie de testare analitica a inteligentei. David Wechsler a elaborat inca din anul 1939 o versiune pentru adulti pe care o revizuieste in anul 1955, iar in anul 1949 realizeaza o versiune a testului pentru copii si prescolari" (op. Cit., pp. 159-180 selectiv).

Bateria pentru copii se numeste, WISC cea pentru adulti se numeste WAIS, iar cea pentru prescolari se numeste WIPSI. Bateria Wechsler are 2 parti, prima cu 5 grupari. Prima grupare are 30 itemi de dificultate gradati privind cunostintele foarte generale, intrebarile fiind saturate in factori sociali si culturali. Pentru reusita maxima se acorda 30 de puncte. A doua grupare cuprinde 14 itemi ale caror semnificatii trebuie intelese; se coteaza cu cate 2 puncte un item, ceea ce inseamna in total 24 puncte. Daca raspunsul nu este clar si corect, se da doar un punct. Daca la 3 itemi consecutivi se greseste, se dau 0 puncte si se intrerupe testarea. Itemii acestei secvente sunt mai complecsi, se refera la semnificatii incluse in reactii umane. Pe langa factori sociali de intelegere, sectiunea aceasta solicita si atitudini morale (apud Ursula Schiopu, 2002).

Desi Bateriile Wechsler au uzanta individuala, ele se folosesc foarte frecvent. In 1999 a inceput sa circule o noua varianta adica o revizuire a probelor care se impunsese de mult timp (Ibidem).

Validitatea variantei pentru scolari este foarte buna, punand in evidenta subiectii cu diverse grade de handicap intelectual. In orice caz testele Wechsler dau diagnostice de mai mare finete decat bateria Stanford-Binet in cazurile de psihopatii (apud Ursula Schiopu, 2002, p. 151).

Aceleasi teste Wechsler permit stabilirea "indicelui de deteriorare" si ,,indicelui de pierdere" (evident mai ales dupa varsta adulta ori varsta a III-a).

Este cunoscut ca eficient testul Labirintului Porteus. In anul 1901 a circulat primul test de labirint si era un fel de simbol al vietii ce urma sa se structureze, mai ales in Europa. Testul de circulatie, efectuat de Porteus, dateaza din 1919.

Din 1919 exista bateria Porteus S.D. cu 28 de labirinte desenate.

In S.U.A. bateria Porteus a fost standardizata si validata pe 984 scolari americani - intre 4 ani si 6 luni si 15 ani. Testul se utilizeaza in psihologia scolara, in clinica, in orientare profesionala. Testele Labirint-Porteus au o valoare speciala pentru adaptabilitate sociala. Se foloseste si in examenul intelectual al surzilor si al copiilor care au carente verbale. Exista si o varianta Porteus-Maze din 11 tipuri de labirinte un alt test de labirinte fiind Miles (labirinte cu 2 etaje, 1927) si labirintele MacQuarrie. Metoda  s-a sistematizat treptat si se foloseste in foarte numeroase baterii. Ursula Schiopu (2002) considera ca labirintele MacQuarrie sunt mai incarcate de implicatiile inteligentei spatiale si au mai numeroase secvente, o mai activa angajare intelectuala pe spatii mici. Testul Raven, labirintele Porteus si labirintele MacQuarri, ca si testul Goodenough si cuburile Kohs se pot folosi independent pentru ca au implicatii complexe intelectual-cognitive. Labirintele Porteus se folosesc in bateriile de selectie profesionala - dar si in studiul personalitatii.

Labirintele MacQuarrie sunt mai complexe si solicat o mai fina rezistenta la "capcanele" si la intersectarile de drumuri ale liniilor (apud Ursula Schiopu, 2002).

Proba colectiva non-verbala respectiv testul mozaic al lui R. Gille cuprinde 50 de intrebari prin care se solicita diferentieri, similitudini etc. cu ajutorul imaginilor (apud Ursula Schiopu, 2002).

Pentru raspunsurile corecte se vor acorda de la 1 la 4 puncte. Totalul punctelor este de 204. Testul a fost aplicat pe 95.000 de copii francezi de la 5 la 14 ani in cadrul Institutului de Studii Demografice (apud Ursula Schiopu, 2002).

Obiectivul testului mozaic este de a determina nivelul intelectual.

Testul este format din: sectiuni de imagini ce trebuie identificate, apoi aranjate in ordine de marime, forme, similitudini. Alte sectiuni ale testului contin probe de tip: omisiuni, absurditati etc.

Prin notarea timpului de rezolvare a diferitelor sarcini din test se poate stabili gradul de flexibilitate a inteligentei. Cotarea rezultatelor se face cu cifre de la 1 la 4 (total 204 puncte).

Aplicarea testului pune in evidenta inteligenta practica si abstracta, observarea erorilor, prezenta de sisteme organizate de evaluare, in formarea de concepte etc.

Asa-numitele teste "culture-free" fac parte din categoria testelor non-verbale. Ele masoara diferite aspecte ale comportamentului intelectual influentate major de factorii culturali si educationali.

Anne Anastasi este de parere ca termenul "culture-free" este impropriu, considerandu-l mai bun pe cel de "cross-cultural".

Testul lui Pierre Rennes (I₂) este un test de inteligenta usor si rapid de aplicat. Acesta consta intr-o proba ce cuprinde 42 de intrebari in ordine crescatoare a dificultatii. Sarcinile se refera la mici probleme de aritmetica, serii numerice, fraze in dezordine de aranjat, cuvinte contrare, lacune, sinonime etc. Are drept scop clasificarea rapida a unor subiecti idferiti din punct de vedere intelectual (apud Ursula Schiopu, 2002).