Modalitati de actiune pentru motivarea individului

Modalitati de actiune pentru motivarea individului

Am vorbit pana aici despre motive si motivatie. Am definit motivul ca fiind o conditie interna a persoanei care induce actiune sau gandire, o forta ce il "preseaza" pe acesta sa actioneze intr-un anume fel. Motivatia a fost definita ca structura psihica functionala care asigura corelatia motivului cu contextul social, ca mecanism psihic ce converteste presiunea generata de motive in comportamente coerente directionate spre scop.

In contextul problematicii motivatiei apare, insa si un alt concept cu rezonante practice, cel de motivare. Motivarea desemneaza strategia de actiune asupra individului pentru a-l determina sa actioneze intr-un anume fel. In fapt el desemneaza finalitatea achizitionarii cunostintelor teoretice despre motivatie. Invatam concepte si scheme functionale ale motivatiei nu pentru a le sti si a le reproduce cu ocazia unor verificari, ci pentru a le aplica, in cazul de fata pentru a regla actiunea de influentare a oamenilor. Motivarea este o actiune practica cu care ne intalnim frecvent in viata. Vrem sa-l determinam pe subordonat sa fie disciplinat si responsabil, pe prieten sa fie loial si saritor. Pentru realizarea acestor actiuni este direct dependent de competenta de care dispunem in proiectarea si declansarea acestui tip de actiune. Iar cu aceasta competenta nu ne nastem, ci o putem dobandi prin invatare.

In esenta, exista doua strategii de motivare a unui individ:

Ø      strategia coercitiva, in care il oblig pe individ, printr-o presiune negativa (amenintare, pedeapsa) sa faca un anume lucru. Conditiile sale interne, motivele si interesele sale nu intereseaza. Trebuintele, convingerile, obisnuintele, atitudinile sale sunt ignorate. Important este sa-l oblig sa faca ceea ce doresc. La prima vedere lucrurile par simple; metoda este comoda, efectele se produc imediat, nu am nevoie de nu stiu ce competenta. Numai ca apar cateva inconveniente:

este obligatoriu ca cel ce declanseaza acest tip de influenta sa aiba putere in relatiile cu cel ce suporta influenta;

efectul se mentine atata timp cat se mentine presiunea coercitiva;

acest tip de influentare creeaza prematur individul ce-o suporta;

Ø      strategia necoercitiva consta, in esenta, in a determina in individ dorinta de a intreprinde o anumita actiune, de a se comporta intr-un anumit fel. Aceasta strategie de motivare cuprinde trei directii de actiune:

dezvoltarea in structurile psihice ale individului a acelor conditii interne care sa permita, prin activare, crearea presiunilor interne pentru o anumita;

activarea conditiilor interne existente (si deci achizitionarea procedeelor necesare activarii);

crearea oportunitatilor, a conditiilor favorizante (sau defavorizante) ale actiunii. Este evident ca aceasta strategie este una de constructie psihica, de dezvoltare psihica a individului.

Chiar fara sa intri in profunzimile strategiei de motivare necoercitiva este usor de intuit ca utilizarea ei ridica probleme importante privind competenta celui ce-o exercita:

Ø      este mai complicata si are un inalt grad de competenta si profesionalism;

Ø      efectele ei se obtin intr-un timp mai lung.

In acelasi timp insa, ea are avantaje majore:

Ø      efectele, o data instalate, se mentin timp indelungat, adesea o viata intreaga;

Ø      nu uzeaza individul.

Construirea conditiilor interne ale persoanei, sub forma convingerilor, trebuintelor, atitudinilor, obisnuintelor asigura acele repere atat de necesare individului pentru a-si edifica o "formula de viata" solida, care sa-I permita invingerea obstacolelor inerente ale vietii. Se spune, si nu fara temei, ca omul care are un "de ce" in viata, invinge orice "cum".

Omul este capabil sa se angajeze si sa-si asume riscuri, sa-si puna inclusiv viata in joc pentru un "proiect personal" de care este convins ca merita sa fie realizat.

O strategie motivationala necoercitiva ar trebui sa plece de la cateva premise confirmate de practica sociala a influentarii oamenilor.

Personalitatea se modifica pe masura ce omul se dezvolta.

Motivele, ca motor al personalitatii, se modifica si ele cu dezvoltarea personalitatii.

La varsta adulta se combina motivele ce deriva din trebuintele innascute cu motivele maturitatii.

Ceea ce il impinge pe individ la actiune sunt motivele actuale; aceste motive s-au constituit pe premisele trecutului, dar ele au valoare motivationala daca sunt actuale. Este incorect sa spunem ca trecutul este mobil actual al actiunii; el a putut fi premisa mobilurilor noastre actuale, dar ceea ce ne impinge la actiune sunt conditiile noastre interne prezente.

Conduita individului nu este determinata de motive izolate, ci de structuri motivationale in care se interconditioneaza multe tipuri de motive. Una din erorile fundamentale ale unor teorii ale motivatiei a constituit-o suprasimplificarea, reducerea la un singur tip de motive: placere, inconstient, putere, autorealizare. Actiunea individului nu deriva dintr-un singur motiv, ci din structuri motivationale in care interactioneaza motive fiziologice sau de deficit si motive nefiziologice sau de crestere, aflate ele insele in dinamica.

Pentru adult motivatia rationala, in care procesele cognitive, intelectuale capata o putere mare, este dominanta. Vointa oarba, lupta pentru supravietuire, instinctele, pulsiunile fraudiene nu pot explica satisfacator conduita adultului. Planul afectiv (dorinta) si cel rational (explorarea, stabilirea obiectivelor, planificarea actiunii) interactioneaza, ducand la conturarea interesului. Inteles ca dispozitie a individului de a se angaja intr-o activitate, interesul ne apare ca o sinteza intre motiv ("de ce") si obiectiv ("spre ce"). Motivul impreuna cu prefigurarea mentala a finalitatii de atins prin actiune alcatuiesc "proiectul mental" al oricarei actiuni.

Exista o unicitate concreta a motivelor fiecarei persoane, a structurilor sale motivationale.

In cursul aceleiasi actiuni exista, in timp, o dinamica a motivelor. Un om poate incepe o activitate dintr-un anumit interes, pentru ca ulterior interesul initial sa dispara, fiind inlocuit de altul la fel de puternic sau mai puternic, capabil sa functioneze autonom fata de interesul initial. Avarul, de exemplu, a deprins obiceiul economiei drastice dintr-o necesitate si ramane si dupa ce nevoia initiala a disparut.

Interesele tinerilor sunt mai putin stabile decat ale adultilor.

Pe masura maturitatii omul tinde sa-si formeze un stil de viata, ca mod particular de a se acorda cu lumea din jurul lui, care unifica majoritatea raporturilor sale sociale si filtreaza montajul sau motivational.