NOTELE DEFINITORII ALE CONSILIERII

Una dintre modalitatile utilizate pentru definirea consilierii (Nelson-Jones, 1995) este aceea a enumerarii unor caracteristici definitorii.

Printre caracteristicile astfel evocate se numara, relatia de asistenta, structura de demersuri de interventie, procesele psihologice caracteristice, sau obiectivele consilierii.

Relatia de asistenta

Se apreciaza frecvent ca pentru eficienta oricarui demers de consiliere, este esentiala stabilirea unei relatii in care clientul percepe pe consilier ca pe o sursa disponibila de asistenta, iar consilierul manifesta disponibilitate pentru furnizarea acesteia. Unii dintre autorii unor teorii ale consilierii (de exemplu Carl Rogers) considera ca edificarea unei asemenea relatii este o conditie nu numai necesara, dar si suficienta pentru a se inregistra la client evolutii pozitive.

In acest context sunt enumerate calitati necesare consilierului pentru edificarea unei asemenea relatii, printre care capacitate de intelegere empatica, respect pentru capacitatea clientilor de a exercita control asupra propriei vieti sau naturalete. Sunt de asemenea evocate abilitati specifice necesare consilierului, printre care "ascultarea activa" sau "ascultarea benefica (furnizoare de recompense)".

Adeptii consilierii centrate pe client sunt si cei mai ferventi sustinatori ai acestei caracteristici definitorii a consilierii.

Consilierea ca o structura de demersuri de interventie

Pentru consilierii adepti ai altor perspective, stabilirea unei relatii de asistenta nu este considerata suficienta pentru influentarea pozitiva a clientului. In consecinta, ei considera necesare demersuri specifice de interventie, demersuri pentru care mai sunt utilizate asemenea denumiri precum metode de consiliere sau strategii de asistenta.

In situatia in care consilierul dezvolta un repertoriu propriu de demersuri de interventie, el este frecvent confruntat cu nevoia de a decide ce demersuri sunt necesare, in functie de caracteristicile si problemele clientului.

In general, se poate constata ca in functie de orientarea teoretica a consilierului, demersurile de interventie utilizate se inscriu intr-un domeniu tematic identificabil, de exemplu psihanalitic, rational-emotiv sau gestaltist.

Procesele psihologice caracteristice

Procesele psihologice implicate sunt esentiale pentru definirea consilierii fiindca, in primul rand, obiectivele acesteia sunt psihologice, consilierul urmarind sa modifice modul in care un client traieste afectiv, gandeste sau actioneaza, pentru a putea controla mai eficient evenimentele in care este implicat si propria viata.

In al doilea rand, procesele de comunicare si interactiune care definesc sedintele de consiliere, ca si procesele asociate cu acestea, dar desfasurate la nivelul clientilor in intervalele dintre sedintele de consiliere, sunt de asemenea psihologice.

In al treilea rand, teoriile din care sunt derivate obiectivele sau demersurile de interventie ale consilierilor sunt de asemenea psihologice. Multe dintre teoriile care fundamenteaza cele mai cunoscute dintre abordarile in consiliere sau psihoterapie au fost dezvoltate de psihologi sau psihiatri, cum ar fi Rogers, Ellis sau Berne.

Obiectivele consilierii

Clientii se pot adresa consilierului solicitandu-i asistenta in legatura cu o larga varietate de probleme, cum ar fi eliminarea efectelor unor deprivari emotionale trecute, rezolvarea eficienta a unor probleme ale vietii de zi cu zi, confruntarea cu situatiile de tranzitie sau crize de viata, luarea unor decizii dificile.

In raport cu aceste solicitari, consilierul poate stabili obiective pentru interactiunile dintre el si client, obiective pe care, intr-o interesanta incercare de sistematizare, Nelson-Jones (Nelson-Jones, 1995) le divide in obiective de remediere si obiective de dezvoltare.

Dintre aceste doua categorii de obiective, consilierea este de regula mai interesata de cea de a doua categorie, stabilind obiective legate de rezolvarea sarcinilor de dezvoltare, in raport cu clientii care fac parte din componenta majoritara "normala" a populatiei generale.

Printre sarcinile de dezvoltare cu care majoritatea indivizilor sunt confruntati mai devreme sau mai tarziu pe parcursul vietii pot fi exemplificate: definirea propriei identitati, dobandirea independentei, gasirea unui partener cu care sa poata stabili relatii de veritabila intimitate, cresterea si educarea copiilor, adaptarea la schimbarile aduse de imbatranire.

In stabilirea obiectivelor specifice ale interactiunilor cu fiecare client, consilierul se va raporta intotdeauna la necesitatea sporirii responsabilitatii clientului pentru furnizarea de sens si organizarea propriei vieti. S-ar putea spune in acest sens, ca scopul ultim al unui consilier este acela de a-l face pe client sa devina propriul sau consilier - si totodata, cel mai bun consilier.