ORGANIZAREA SI DINAMICA PERSONALITATII APARATUL PSIHIC

ORGANIZAREA SI DINAMICA PERSONALITATII APARATUL PSIHIC

Personalitatea, concept operational, abstract, se defineste ca fiind sinteza elementelor ce concura la configurarea mentala a unui subiect pentru a-i da acestuia o fizionomie proprie. Aceasta se face datorita urmatoarelor sale particularitati : constitutia psiho- fiziologica, elementele instinctivo- afective, caracterul, temperamentul, tipul de reactie, conduita, nivelul de aspiratii.

Legat de personalitate, persoana este unitatea spirituala si morala, constienta de independenta si demnitatea sa dispunand de identitate si individualitati specifice. Personalitatea se refera asadar , in primul rand la individ in relatiile acestuia cu mediul sau exterior, natural.

Psihanaliza vede persoana ca pe un aparat psihic, special organizat si axat indeosebi pe dimensiunea vietii interioare a individului. In sfera psihanalizei, orice subiect este o persoana sau un individ unic, dar concomitent si pastratorul unei istorii psihobiografice unice, strict personale.

Psihologia generala evalueaza persoana in functie de urmatoarele caracteristici:

unitatea sau identitatea, care fac din persoana un tot coerent ca mod de organizare;

vitalitatea, care este un ansamblu ierarhizat, capabil de a se adapta la variatiile de ordin intern sau extern ;

constiinta de sine sau reprezentarea mentala de sine, care este imaginea pe care un individ o are despre propria persoana, despre sine insusi;

raporturile cu mediul fizic, dar si cu lumea sentimentelor, constand din faptul ca personalitatea unui individ opune Eul sau propriu actiunilor    fizice ale mediului sau ale lumii;

creatiile personalitatii, ca modalitati de expresie si proiectie specifice continutului intrapsihic al acesteia.

Organizarea personalitatii umane, asa cum apare in psihanaliza, ca sistem de

niveluri psihice, dispuse intr-o ierarhie specifica nu este o contributie directa a acesteia si s-a conturat in psihologie inainte de Freud.

Delay si Pichot considerau personalitatea ca un sistem de instante articulate, eventual sub forma ierarhica, schema de baza fiind susceptibila de variatii individuale limitate.

Exista o serie de teorii privind organizarea personalitatii:

Teoria organizarii ierarhice a personalitatii, prezenta la Platon si Aristotel,

descriau trei instante ale personalitatii:

sufletul vegetativ, reprezentand dorintele cu sediul in abdomen (pasiunile)

sufletul animal, reprezentand curajul si vointa, cu sediul in torace (dispozitia afectiva);

sufletul rational sau ratiunea, cu sediul in cap.

Acest sistem de structurare pe trei niveluri a personalitatii a fost preluat si in

crestinatate el, dupa modelul Trinitatii Divine, el devine

prima trinitate, este reprezentata prin:

o       mens- forta intelectuala, inteligenta si vointa reunite;

o       notitia- sufletul ce se cunoaste pe sine insusi,

o       amor- sufletul deschis spre sine;

a doua trinitate, reprezentata prin:

o       memoria- cunoasterea in sensul de inteligenta si de iubire reunite;

o       intelligentia- cunoasterea de sine in sens psihologic de discernamant;

o       voluntas- vointa prin care se consuma si se realizeaza cunoasterea perfecta, actiunea;

a treia trinitate, reprezentata din:

o       dei memoria- respectiv amprenta lui D-zeu in om;

o       intelligentia -cunoasterea de sine in sens psihologic de discernamant;

o       amor- sufletul deschis spre sine;

Teoria psiho-fiziologica a organizarii ierarhice a sistemului personalitatii

este    sustinuta de Jackson, Mourgue, etc si se fundamenteaza pe 3 principii fundamentale:

a.       evolutia personalitatii urmeaza un sens ascendent, de la simplu- automat si bine organizat la complex- bine organizat si superior;

b.      functiile personalitatii sufera un proces de disolutie, de sus in jos, de tip general sau focalizat;

c.      simptomatologia bolilor psihice, in functie de dezorganizarea personalitatii, se supune unei duble conditii si anume: un element pozitiv, in sensul ca evolutia nefiind completa, persista un anumit nivel de evolutie; un element negativ privind disolutia unei instante inferioare, subordonate.

Teoria straturilor este de factura germana si are mai multe modele

Rotharcker, Lersch, etc.

Rothacker considera sistemul personalitatii ca fiind format din 6 straturi functionale, dispuse in 2 etaje:

a)      Etajul personalitatii profunde, inconstiente, ce are in componenta urmatoarele straturi: viata din mine, animalul din mine, copilul din mine, stratul emotional;

b)     Etajul personalitatii corticale, ce este reprezentat prin urmatoarele straturi: personalitatea propriu-zisa si Eul.

Asadar, Rothacker face diferenta neta intre sfera inconstientului si sfera vietii

constiente, a Eului.

Teoriile evidentiate mai sus releva modul de considerare a personalitatii la nivelul psihologiei generale.

Psihanaliza acorda o importanta deosebita modului de organizare structurala a personalitatii. Freud insusi se referea la personalitate ca un sistem functional cu o organizare specifica- aparatul psihic.

Psihanaliza considera personalitatea ca pe un sistem sau ca pe un aparat psihic organizat dupa un model ierarhic stratific, format din instante specializate functional si dispuse unele deasupra altora, de jos in sus.

In psihanaliza instantele personalitatii sunt:

Þ              inconstientul,

Þ              subconstientul sau preconstientul si

Þ              constientul ce cuprinde Eul constient si Supra Eul moral.

a) Inconstientul reprezinta ansamblul continuturilor nonprezente in campul actual al constiintei. El este sediul continuturilor refulate carora li s-a refuzat accesul la nivelul sferei preconstient/ constient.

Inconstientul are o serie de caracteristici:

-este rezervorul pulsiunilor,

-dispune de o mare pulsionala,

-pulsiunile continute in sfera inconstientului sunt supuse actiunii cenzurii

Din punct de vedere topic, distingem trei niveluri ale inconstientului relevate de Jung, ca o completare a teoriei inconstientului lui Freud

inconstientul instinctogen- este rezervorul pulsiunilor elementare (instincte, trebuinte)

inconstientul personal- cuprinde istoria personala a individului, experientele traite de acesta, conflictele patologice, amintirile din copilarie, frustrarile, starile complexuale

inconstientul colectiv- cuprinde amintirea experientelor emotionale ale intregii umanitati, reprezentate prin arhietipuri

b) Subconstientul reprezinta instanta care nu este inca constienta, care se afla in

pragul constientului. Aceasta instanta este una intermediara intre inconstient si constient. Ai se afla sediul cenzurii ce opereaza asupra pulsiunilor inconstientului.

c) Constientul este instanta ce se afla la exteriorul aparatului psihic, primind informatii atat din lumea externa, cat si din sfera vietii psihice a inconstientului.

Din punct de vedere functional, constientul se opune subconstientului si inconstientului, iar din punct de vedere energetic se caracterizeaza prin gradul mare de energie libera de care dispune.

Din punct de vedere structural, constientul are 2 niveluri:

Eul. El se afla intr-o relatie de dependenta atat fata de revendicarile Sinelui si fata de imperativele Supra Eului, cat si fata de exigentele realitatii. El este mediatorul intereselor persoanei.

Din punct de vedre dinamic, Eul reprezinta in primul rand conflictul nevrotic, polul defensiv al personalitatii, cel care elibereaza mecanismele de aparare. Din punct de vedere economic, Eul apare ca un factor de legare a proceselor psihice, cu aspect compulsiv- repetitiv

Supra Eul. Rolul acestuia este cel al unui judecator sau cenzor in raport cu Eul si reprezinta constiinta morala, auto-controlul, zona de formare a aspiratiilor si idealurilor persoanei. Conform opiniei lui Freud, Supra Eul este mostenitorul complexului Oedip.

Reprezentarea schematica a personalitatii in psihanaliza releva persoana ca pe

un sistem partial vizibil si partial invizibil. Limita dintre ceea ce se vede si ceea ce este persona o reprezinta frontiera dintre realitatea externa si viata interioara a individului.

Partea vizibila a persoanei este reprezentata de instanta Eului constient si actual, in timp ce partea nevazuta a persoanei este reprezentata prin instantele inconstientului si preconstientului.

La nivelul psihanalizei, dinamica personalitatii este exprimata prin relatiile ce exista intre instantele acestui sistem. Principalele mecanisme ale personalitatii sunt reprezentate de: refulare, sublimare, deplasare, simbolizare, cenzura, catharsis.

Refularea este mecanismul prin care pulsiunile refuzate de Eul constient sunt retrimise de catre instanta de cenzura a preconstientului in inconstient. Aceste pulsiuni refulate se reintorc in inconstient cu o incarcatura energetica crescuta, constituind veritabile focare de tensiune intrapsihica ce trebuie exteriorizate pentru a asigura starea de echilibru a persoanei.

Cenzura este mecanismul specific instantei preconstientului ce selecteaza calitativ ce pulsiune, cand si sub ce forma poate avea acces in sfera Eului constient. Este in fapt mecanismul ce asigura libera trecere a pulsiunii in constient din inconstientul sau sau, dimpotriva, declanseaza mecanismul de respingere, de interdictie si refulare a pulsiunii catre inconstient.

Sublimarea este mecanismul prin care pulsiunile refulate se pot exterioriza eliberand in felul acesta sfera constientului de un surplus de energie psihica, dar pe cai ocolite, nu in forma de manifestare directa pentru a se putea evita barierele de interdictie ale cenzurii. Ea se face prin schimbarea formei pulsiunii si prin deplasarea sensului acesteia catre o forma noua, ce o inlocuieste pe prima si este reprezentata de simbol. Cele mai cunoscute forme ale sublimarii le reprezinta activitatea de creatie artistica, visul.

Simbolizarea este un act de conversiune, in virtutea careia o pulsiune refulata, inacceptata de Eul constient, se poate exterioriza sub forma deghizata a unei alte imagini cu o semnificatie deturnata, fie sub forma de opera de arta, fie cel mai frecvent ca imagini onirice.

Catarsisul este unul dintre cele mai importante mecanisme ale personalitatii si consta in descarcarea pulsionala a energiilor din sfera inconstientului fie in mod direct, fie prin intermediul sublimarii.

Pe langa aceste mecanisme de aparare, de modul de structurare a personalitatii, in literatura de specialitate cand se analizeaza organizarea personalitatii din perspectiva psihanalitica, un aspect important luat in calcul este si modul de formare a acesteia.

Daca pana la Freud se considera ca viata psihica incepe o data cu nasterea individului, parcurgand etape succesive, psihanaliza are un punct de vedere original de a considera individul, precum si dezvoltarea sa, mai exact formarea si evolutia acestuia. Teza psihanalitica a evolutiei individului are la baza principiul libidoului, iar intreaga dezvoltare a individului este o succesiune de etape ale aparitiei, dezvoltarii si regresiunii libidinale ape persoanei umane.

Aceasta conceptie, neformulata de Freud a fost preluata de Rank care propune o schema model de formare dinamica a personalitatii.

Dupa Rank, formarea si cresterea personalitatii individuale este o continua miscare de intrare si iesire dintr-un context de relatii. Acest proces este alcatuit din mai multe faze, fiecare incepand cu o nevoie majora de legatura si avand ca scop o reintoarcere, o refacere a formei anterioare.

Astfel Rank distinge in procesul de formare a personalitatii individuale patru faze majore: faza familiala, faza sociala, faza artistica si faza spirituala. Fiecare din aceste faze are una sau mai multe miscari de reintoarcere catre unirea cu alte semnificatii sau cu experiente cosmice majore, manifestate sub forma de separatie sau de individualizare a persoanei respective, legate de dorinta acesteia de afirmare.

a.       Faza familiala considera ca viata incepe cu o unire reprezentata de cuplul marital. In sens simbolic, viata incepe si se termina cu o tendinta paradisciaca. La inceput este Edenul, iar la sfarsit Nirvana. Nasterea individului va reprezenta o experienta psihotraumatizanta pentru copil (traumatismul nasterii), accentuata de sectionarea cordonului ombilical, ca simbol al separarii de mama a acestuia (traumatismul sectionarii cordonului ombilical). Urmeaza apoi o etapa de crestere si de desprindere treptata a copilului de parintii sai, in special de mama, cu iesirea acestuia de sub controlul si autoritatea materne (traumatismul intarcatului, al mersului, al controlului sfincterian, etc).

b.      Faza sociala este considerata ca fiind o renastere, prin afirmarea externa a individului, concomitent cu separarea completa a acestuia de familia sa de origine. Este faza formarii si lichidarii complexului Oedip.

c.      Faza artistica reprezinta unirea individului cu realitatea, cu lumea. Ea se caracterizeaza prin dominarea gandirii creative care este considerata a fi tot ca un proces de afirmare sociala, de dobandire a prestigiului si autoritatii individuale.

d.      Faza spirituala este considerata faza superioara corespunzatoare idealurilor etice si spirituale ale individului. Ea este privita ca un proces de afirmare deplina a persoanei respective. Aceasta faza este caracterizata prin identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filosofice, reprezentand in fond modelul desavarsirii fiintei sale.

Evolutia individului este considerata in psihanaliza un continuu efort de

adaptare si de realizare libidinala, insa acest proces al tendintelor pulsionale ale inconstientului se ciocnesc fie de cenzura subconstientului, fie de normele vietii sociale.

Astfel evolutia individului devine un lung sir de experiente psihotraumatizante, de frustrari mentionate de Rank: traumatismul nasterii, traumatismul sectionarii cordonului ombilical, traumatismul intarcatului, al mersului, traumatismul obligativitatii controlului sfincterian, situatia oedipiana, dobandirea unui statut si rol social, identificarea complementara cu partenerul de viata, investirea cu autoritate si prestigiu social, acceptarea declinului biologic, impacarea cu destinul si resemnarea in fata mortii.