PROBLEMELE EXPERIMENTALE ALE PERCEPTIEI

PROBLEMELE EXPERIMENTALE ALE PERCEPTIEI

1. Introducere.

Abordarea experimentala a perceptiei are cateva domenii devenite clasice. Acestea sunt: capacitatea de aprehensiune, efectele consecutive figurale, oscilatiile perceptiei, studiul miscarilor oculare in perceptia vizuala, fenomenele de constanta in perceptia marimii, formei stralucirii si adancimii, localizarea obiectelor in spatiu si orientarea spatiala, perceptia timpului a miscarii, cauzalitatii , cercetarea rolului cuvantului si al contextului in perceptie, apararile perceptive. Asupra experimentelor consacrate studierii acestor fenomene ne vom opri in continuare.

2. Campul perceptiv

Aceste determinari experimentale ale campului percetiv se realizeaza cu ajutorul tahistoscopului. Taxistoscopul este un aparat care permite afisarea unor stimuli vizuali cu controlul riguros al timpului de expunere. Cele mai simple tahistoscoape utilizate in primele laboratoare au fost realizate pe principiul opturarii prin comanda mecanica a unui sistem de obturare asemanator obiectivului aparatului fotografic.

Astazi exista tahistoscoape electronice, cu posibilitati de proiectie a stimulilor pe ecran, cu viteze de expunere de la o secunda la o sutime de secunda.

Experimentele au relevat ca :

pot fi percepute 4-5 elemente fara legatura.

cifrele sunt percepute mai usor decat literele;

numarul elementelor (litere) percepute este mai mare pentru cuvintele cu inteles, dar si mai mare pentru propozitii simple.

formele geometrice sunt mai usor de perceput decat literele.

daca se utilizeaza ca elemete cuvinte fara sens, sunt mai usor retinute cuvintele in care succesiunea literelor este mai familiara in limba respectiva.

Campul perceptiv este ameliorat in situatia experimentala daca:

sunt riguros controlate iluminarea si timpul de expunere;

privirea subiectului este fixata in centrul suprafetei stimulative;

pregatirea subiectului pentru percepere are loc printr-o comanda, cu 1-2 sec. inainte de prezentarea stimului.

3. Efectele consecutive figurale

Este clasic experimentul lui Gibson: privim fix, timp de 5-15 min. o linie usor curbata, asezata in pozitie verticala. Aceasta devine treptat mai putin curba. Daca imediat subiectul isi comuta privirea pe o linie dreapta, aceasta i se va parea curba, aproape in aceeasi proportie ca linia inspectata. Fenomenul nu poate primi doar o explicatie periferica (la nivel de receptori) din moment ce, daca experimentul este inceput cu un ochi acoperit, efectul va persista, e adevarat mai slab, in ochiul ce a fost acoperit..

Avem deci: obiectul sau stimulul inspectat (primul obiect perceput) si obiectul sau stimulul test. Gibson a efectuat si alte experiente in care linia inspectata era usor oblica, fata de verticala sau orizontala iar cea test era verticala sau orizontala. Inclinarea fenomenala a fost inregistrata in directia opusa directiei liniei inspectate.

Efectul K hler W. K hler impreuna cu H. Walach au efectuat urmatorul experiment. Intr-o plansa figura inspectata este un cerc. Doua patrate de marime egala, dispuse unul deasupra celuilalt, sunt desenate in dreapta unui cerc avand suprafata dubla comparativ cu patratele. Subiectul examineaza plansa si se convinge ca cele doua patrate sunt egale. Apoi, fixeaza o cruciulita de sub cerc cca 1 minut, apoi rapid trebuie sa-si comute privirea pe o cruciulita desenata intre cele doua patrate. El va vedea patratul de deasupra mult mai mare decat cele de dedesubt. K hler si Emery au obtinut acelasi efect intr-un plan tridimensional. Efectul consecutiv figural atinge un maximum dupa 60 de secunde de inspectare si dispare complet dupa 90 sec.

Efectul consecutiv figural a fost evidentiat si in domeniul senzatiilor tactil-kinestezice .

Uznadze si col. sai au experimentat efectele consecutive figurale cu ajutorul unor bile de lemn inegale ca marime care sunt date subiectului de 15 ori, repartizate in aceleasi maini, apoi, brusc i se dau doua bile egale. S-a constatat ca 97% dintre subiecti au apreciat ca fiind mai mica bila corespondenta (care a luat locul) bilei mai mari. Aceeasi iluzie constrastanta s-a obtinut la tahistoscop cu cercuri inegale, prezentate de aceeasi parte de mai multre ori, apoi acestea fiind substituite cu cercuri egale.

4. Oscilatiile perceptiei (alti autori le considera oscilatii ale atentiei). Se utilizeaza ca material de experimentare figurile ambigue sau reversibile cum sunt:

Cubul Necker. Subiectul fixeaza cu privirea mijlocul cubului. Are loc o comutare a perspectivelor: devine pregnanta cand o perspectiva cand cealalta.

Desenul lui Rubin: prin fixarea privirii pe centrul desenului devine pregnanta cand vaza cand profilele umane..

Cercurile lui Graham si Fraisse. Un cerc este impartit alternativ in 3 sectoare mici cu unghiurile de 15 grade si in 3 sectoare mari cu unghiurile de 105 grade. Alt cerc are alternativ, 3 sectoare de 50 grade si trei sectoare de 70 de grade. Prin fixarea privirii 30 de secunde, pe centrul primului cerc, cat dureaza experimentul, subiectul percepe alternanta a doua stele, cu sectoare mici si alta cu sectoare mari. Experimentul a relevat ca: dominanta unui grup de arii ( stea mare-mica) este invers proportionala cu marimea ariilor. Astfel, steaua mica se impune mai usor atentiei ca obiect al perceptiei.

5. Miscarile oculare in perceptia vizuala.

Miscarile oculare, implicate in timpul citirii unui text sau a perceperii unui obiect, sunt studiate in principal prin doua metodologii: pe calea observatiei directe si prin tehnici indirecte.

- Observarea directa foloseste diferite mijloace auxilirare: oglinda, telescopul, un orificiu in materialul (ziarul citit de subiect) utilizat. Aceasta metodologie este imprecisa, totusi pe aceasta cale s-a constatat ca miscarile oculare, pe durata lecturii, nu sunt continue ci sacadate. Miscarile scurte si bruste sunt urmate de scurte opriri, dupa care intervin din nou miscari rapide sau puncte de fixare.

- Metodele indirecte sunt, in ordinea cronologica a aparitiei lor fie mecanice fie fotografice sau cinematografice sau mai recent electrofoziologice sau video.

Tehnica mecanica a constat in aplicarea pe suprafata anesteziata a corneii a unui inel de gips moale, conectat la un kimograf printr-o tija sau printr-un fir.

Tehnica inregistrarii pe pelicula a miscarilor oculare, consta in proiectarea unui fascicul de lumina pe cornee, dintr-o pozitie laterala. Lumina reflectata de cornee ajunge, de la fiecare ochi, printr-un tub de lentile ajustabil, pe o pelicula fotosensibila, fixa sau in miscare. Dispozitivul se numeste oftalmograf. Obiectele sunt percepute clar doar in timpul opririlor ochiului.

6. Fenomenele de constanta a perceptiei.

Fenomenele de constanta in domeniul perceptiei au loc privitor la : marimea, forma, culoarea, stralucirea obiectelor.

6.1.Constanta marimii.

Marimea obiectelor percepute este mentinuta constanta, in anumite limite (desi distanta, unghiul si luminozitatea se modifica continuu), deoarece imaginea de pe retina este corectata de alte componente perceptive care intervin in fenomenul de constanta al marimii cum sunt: impulsurile kinestEzice din muschii ciliari si ai globilor oculari (implicati in acomodare si convergenta), urmele corticale ale experientei cutanato-kinestezice cu obiectele.

Conditiile care influenteaza constanta perceptiei au fost studiate de catre Holway si Boring (1941) (citati de Rosca, Al., op.cit.) prin plasarea subiectului intr-un hol in forma de L, loc de unde trebuia sa ajusteze marimea unui disc de comparatie pentru a-l face egal cu un alt disc standard care se tot indeparta si I se modifica marimea pentru a se mentine unghiul privirii la valoarea de 1 grad. Alte studii efectuate prin acelasi design experimental au relevat o dezvoltare mai redusa a constantei de marime la copii de 7-8 ani comparativ cu adultii si o dezvoltare mai redusa a copiilor cu handicap mental fata de cei normali.

Explicatia data acestui fenomen: 1) interpretarea periferica, receptorica apeleaza la conceptul de reductie introdus de Katz (1911) in studiul constantei perceptiei culorii. Astfel in perceptia marimii exista un determinant primar, unghiul vizual (marimea retiniana) si indici aditionali care tind sa mentina constanta marimea aparenta a obiectului perceput cand unghiul vizual se modifaca datorita. varierii distantei.

2) Explicatia prin intermediul teoriei conditionarii (determinare centralista): Constanta nu este un feneomen supraadaugat ci este rezultatul interrelatiei dintre toate semnalele care vin de la obiect, integrate reflex la nivel cortical.

6.2. Constanta formei

In cercetarea constantei formei s-a utilizat un cerc de 15cm din metal sau carton caruia i s-a modificat unghiul in raport cu linia de privire a subiectului. Acesta, alege dintre diferite forme eliptice, pe aceea care I se pare identica cu stimulul etalon. Gradul constantei formei unui obiect plan, daca nu este perpendicular pe linia de privire (conditia perceperii exacte a formei) este determinat de marimea intoarcerii si de distanta. Constanta cea mai ridicata se obtine la distanta de 1m si pentru o intoarcere a obiectului de 10 grade fata de limia de privire.

6.3. Constanta culorii si stralucirii

Constanta stralucirii se explica prin faptul ca relatia de luminozitate se pastreaza daca lumina scade sau creste uniform peste toate corpurile cuprinse in campul vizual, inclusiv pste obiectul care este in atentia subiectului.

Constanta de culoare comporta aceleasi influente ale mediului inclusiv amintirea culorilor pe care le au corpurile mai familiare.

Efectul ambiantei asupra constantei stralucirii se determina privind obiectul in viziune normala si in viziune redusa. Intr-o cutie, pe peretele opus privirii subiectului se monteaza un disc negru, puternic luminat. El va fi vazut tot negru. Daca in planul dinspre subiect se interpune un ecran opac, prevazut cu un orificiu, subiectul va vedea prin acest orificiu o bucata de disc de culoare alba.

7. Perceptia adancimii si distantei

Imaginile retiniene sunt bidimensionale, desi traim intr-o lume tridimensionala. Cum are loc adaptarea perceptiei la tridimensionalitate ?

Cercetarea fuziunii binoculare, a combinarii celor doua imagini retinale se realizaeaza cu ajutorul streoscopului, aparat prevazut cu doua prisme in care se refracta lumina venita de la doua imagini, ca si cand ar veni dintr-un punct comun aflat in spatele imaginilor. O varianta a sa telestereoscopul, exagereaza efectul de adancime prin cresterea gradului de disparitate binoculara. Iconsoscopul, un alt aparat, produce printr-un sistem de oglinzi reducerea disparitatii binoculare pana la diminuarea perceptului de relief.

Paralaxa miscarii capului (in cazul peceperii monoculare a reliefului) explica posibilitatea perceperii monoculare a reliefului (de preferinta cu ochiul dominant).

- Studiul perceperii adancimii prin eliminarea indicilor indirecti (interpozitia, perspectiva aeriana si lineara, umbrele) se realizeaza cu ajutorul stereometrului.

8. Localizarea obiectelor in spatiu si orientarea spatiala.

Are loc pe baza legaturilor conditionate care au loc intre diferiti analizatori in contactul cu obiectele lumii inconjutatoare.

Mecanismele psihofiziologice ale orientarii spatiale sunt studiate pe baza unor modele experimentale in care informatia unui analizator sau a altuia este facilitata sau ingreuiata.

8.1. Experimentarea localizarii auditive (Impresiile auditive ne dau informatii despre apropierea-departarea sau pozitia obiectelor).

Experimental, se dau subiectului, asezat, de la o distanta de 60 cm, sunete din 12 pozitii care ii sunt cunoscute (in jurul capului- fata, spate, dreapta, stanga, si aceleasi pozitii dintr-un plan inclinat in sus la 45 grade, si dintr-un altul inclinat in jos, la 45 grade. Subiectul este legat la ochi si trebuie sa localizeze sunetele. Cota este data de numarul localizarilor corecte.

Pe acelasi principiu se bazeaza perimetrele acustice sau coliviile acustice cxare permit cercetarea precisa a localizarii auditive. Un astfel de perimetru acustic este format din dintr-un cerc gradat in unitati de unghi care inconjoara capul subiectului, in planul urechilor, dar la o distan-a suficient de mare de acestea. Subiectul trebuie sa indice cu mana directia sursei sunetului. Diferenta intre pozitia reala si cea indicata de subiect (in grade) reprezinta cota individuala. Subiectul localizeaza mai greu sunetele care stimuleaza in mod egal ambele urechi.

Cercetari experimentale efectuate cu perimetrul acustic au pus in conflict impresiile auditive cu cele vizuale care in mod normal participa, pe baza unor legaturi conditionate, la localizarea obiectelor. S-a evidentiat tendinta subiectilor de a localiza sunetele lasandu-se ghidati de unii stimuli vizuali neutri introdusi experimental (lumina unui bec). Acest fapt dovedeste ca legatura temporara stabilita in cursul experientelor zilnice intre analizatorul vizual si cel acustic (vederea sursei si auzirea sunetelor coincid de obicei) este larg generalizata. Young (1928) a utilizat pseudofonul pentru studiul relatiei dintre senzatiile vizuale si cele auditive in localizarea sunetelor. Acest aparat consta in doua tuburi care conduc sunetul din dreapta subiectului la urechea sa stanga si invers sunetul din stanga la urechea dreapta. La inceput Yung, care a purtat acest dispozitiv a avut dificultati de localizare corecta a sunetelor. El nu reusea decat daca constientiza inversarea sunetelor. Dupa 18 zile nu s-a obtinut integrarea corecta a informatiilor dar se presupune ca dupa un timp mai lung ar fi reusit.

8.2. Experimentarea localizarii vizuale. Localizarea vizuala a obiectelor cu participarea componentelor nevizuale a fost studiata de G.M Stratton (1897) prin purtarea de catre subiect a unor ochelari a caror lentile inverseaza imaginile atat pe orizontala cat si pe verticala. Subiectul de experiment s-a adaptat relativ usor la noile conditii. (schiat dupa 6 zile, mers pe strada dupa 10 zile, mers pe bicicleta, dupa 3-9 zile). Readaptarea dupa un experiment de cateva saptamani se face cu unele dificultati, dar ceva mai repede decat adaptarea la imaginile deformate.

H. A. Witkin (citat de Schultz, 1992) a conceput un ingenios dispozitiv pentru studiul perceptiei verticalitatii corpului de catre subiectii de experiment. Dispozitivul a fost compus dintr-o camera si un scaun care pot fi inclinate in diferite directii fiecare, separat sau impreuna prin intermediul unor manivele accesibile atat experimentatorului cat si subiectului. El are sarcina sa reajusteze pozitia sa sau a camerei si sa spuna daca percepe miscarea camerei, a sa, sau ambele si in ce directie.

Alte cercetari au dovedit ca orientarea in spatiu, in absenta vederii, are loc pe baza analizatorului labirintic.

Orientarea orbilor are loc baza receptiei sunetelor de inalta frecventa (experimentul lui Supa, Cotzin si Dallenbach).

9. Perceptia timpului

Experimentele de percepere a timpului folosesc ca variabile dependente perceptia sau aprecierea duratei, iar ca variabile independente lungimea intervalului, natura sarcinii de efectuat, cunoasterea de catre subiect a exactitatii evaluarii, varsta, substante farmacologice, etc.

Sunt supraevaluate duratele goale sau care, pline fiind, implica sarcini monotone, sarcinile care implica efort.

S-au realizat reflexe conditionate la anumite durate (ora de hranire la caine a produs secretia salivara). De asemenea s-au creat reflexe conditionate la timp in cazul sugarilorsi anume la diferite intervale de timp marcate de alaptare.

10. Perceptia miscarii

Studiile s-au focalizat in special pe miscarea aparenta. Este clasic experimentul lui Wertheimer. El a folosit doua perechi de cartoane. In fiecare pereche cartonul b a fost miscat cu o anumita viteza peste cartonul a, se obtine iluzia miscarii.

In cazul decupajelor B, pe langa iluzia de miscare, linia curba se va transforma in linie dreapta si invers.

Efectul autocinetic. Intr-o sala intunecata, un punct luminos fix este perceput in miscare. Daca se introduce un alt punct luminos ca reper, iluzia de miscare dispare. Existenta unui cadru de referinta reduce aceasta iluzie.

Efectul, sau fenomenul fi (phi): a fost descoperit de Wertheimer: doua lumini apropiate aprinse si stinse succesiv la acelasi interval dau nastere unei singure luminini aflate in miscare. Regan (1982) sustine existenta unor neuroni specializati in miscare.

11. Perceptia cauzalitatii

Cercetarile au fost initiate de Michotte si publicate in 1946. De atunci ele au fost reluate, in diferite forme si de catre alti autori. Ca principiu, modelele experimentale utilizate prezinta subiectilor doua elemente mobile, independente fizic dar care iluzoriu sunt intr-o astfel de relatie incat obiectul A (un dreptunghi colorat) cand atinge obiectul B pare sa-l duca cu sine pe B (un alt dreptunghi colorat). Raspunsurile subiectilor (variabila dependenta) sunt modificate (A este cauza lui B) daca creste timpul intre momentul jonctiunii si cel al deplasarii comune, sau daca apar diferente in traiectoria sau viteza celor doua elemente.

a    a

b b

A    B

12. Studiul experimental al rolului cuvantului in perceptie

Obiectele sunt mai usor reproduse prin desen daca sunt denumite si daca se prezinta destinatia lor.

Experimentul lui Carmichael, Hogan si Walter efectuat in 1932 demonstreaza acest fapt. Subiectilor le-au fost prezentate 12 desene stimul (care puteau semana fie cu un obiect fie cu altul: scarita de sa-sticla, litera C- semiluna, etc) pe care ei trebuiau sa le reproduca dupa ce le vedeau pe toate. Inainte de prezentarea figurii examinatorul spunea: '' Figura care urmeaza seamana cu..''. Functie de cuvantul insotitor subiectii din grupele experimentale au reprodus obiectul denumit in proportie de 74.5% iar cei din grupul de control, unde figurile n-au fost precedate de cuvant reproducerile au semanat cu imaginile date in proportie de 45%.

Alte experimente au aratat posibilitatea modificarii pe cale verbala nu numai a unor reactii voluntare dar si a reactiilor vasculare.