PSIHANALIZA

PSIHANALIZA

Se spune ca psihanaliza este precum femeia iubita: incoerenta, imatura, contradictorie si in acelasi timp misterioasa si fascinanta. Afirmatia este valabila prin excelenta pentru a caracteriza psihanaliza o teorie captivanta asupra naturii umane.

'Un om ca mine', ii spunea Sigmund Freud bunului sau prieten W. Fliess, in 1895, 'nu poate trai fara (.) - pentru a vorbi ca Schiller - un tiran (.) este psihologia' (dupa P. Gay, p. 86).

În 1896 Freud va spune despre sine: 'Nu cunosc nici un alt dar, decat acela pentru intuitia filosofica, iar acum, mutandu-mi interesul de la medicina la psihologie, sunt pe ale de a-l indeplini'.

Psihanaliza ramane cea mai controversata miscare psihologica, dupa cum remarca si Vasile Pavelcu (1972, p., 183): 'Istoria psihologiei nu cunoaste o alta faza de dispute si controverse mai violente care, asemenea unui incendiu, s-au extins si asupra unor domenii invecinate cu psihologia. Polemica in jurul psihanalizei a atins apogeul chiar in perioada de inflorire (1905 - 1920) a acesteia'.

La intrebarea 'Ce este psihanaliza?', Freud a raspuns (Enachescu, 2003, p. 151): 'O conversatie intre doua persoane. Nimic nu se intampla in afara faptului ca acestea vorbesc.'

Iata cateva incercari de definire a psihanalizei (Enachescu, 2003, p. 367):

- o doctrina medico-psihologica de interpretare, explicare atat a omului normal cat si a bolnavului psihic.

- o tehnica terapeutica specifica; de remarcat ca directia practica si cea teoretica din psihanaliza sunt strict legate.

- o conceptie despre om si lume.

- o modalitate specifica de gandire in sfera stiintelor umane; o veritabila doctrina umanista. Miscarea psihanalitica a influentat toata gama stiintelor umane (arta, filosofia, sociologia, morala).

Erich Fromm, in 'The Greatness and Limitation of Freud's Tought' (p. 77) afirma ca procesul psihanalitic in sine este o cautare a adevarului: 'Obiectul acestei cautari este aflarea adevarului despre lucruri ce tin de noi insine. Cautarea se bazeaza pe principiul ca sanatatea mentala si fericirea nu pot fi obtinute daca nu ne analizam gandirea si sentimentele pentru a vedea daca rationalizam sau daca credintele noastre se origineaza in sentimentele noastre'.

Sigmund Freud a fost fondatorul psihanalizei. de profesie medic (de altfel, majoritatea 'marilor nume' din psihologie n-au fost de formatie medici), Freud a fost un geniu in adevaratul sens al cuvantului. Un geniu controversat, fireste, ca si doctrina pe care a creat-o. A fost criticat pentru viziunea sa pesimista asupra naturii umane, pentru determinismul promovat, pentru conceptia sa asupra sexualitatii (pentru dezvoltarea si abandonul seductiei, pentru a fi calificat femeia drept 'continentul intunecat' etc. Însasi terapia psihanalitica a fost tinta glumelor proaste si a insinuarilor ironice, ce porneau de la realitatea [cunoscuta ca 'transfer si contra-transfer'] ca pacientii sunt inclinati sa se indragosteasca de analistul lor. Ironizat este si limbajul pe care psihanaliza il foloseste). Dar Freud a fost in primul rand admirat si recunoscut drept cel care a schimbat fundamental conceptia despre natura umana.

Psihanaliza nu a aparut 'ex nihilo'. Printre precursorii ei pe linia filosofica se numara: Socrate, Platon, Descartes, Maine de Brian, Schopenhauer, Nietzche etc. Multi cercetatori au remarcat de pilda, cat de mult seamana sexualitatea psihanalizei cu erosul divin al lui Platon (dupa P. Gay, p. 160).

Iar, desi atras din tinerete de Franz Brentano, Freud il aprecia mult si pe Nietzche. Unul din pacienti sai favoriti, 'Omul cu sobolani', i-a citat la un moment dat ceva din Nietzche ('Dincolo de bine si rau', IV, p. 68), iar Freud a reluat, incantat fragmentul, pe care il si oferim in continuare spre deliciul cititorului: 'Am facut asta', spune Memoria mea. 'Nu puteam sa fac acest lucru' spune Mandria mea, ramanand neinduplecata. În cele din urma - Memoria cedeaza'. O fraza cu specific psihanalitic.

Scoala de medicina de la Salpêtriére, condusa de J.M. Charcot, merita o atentie deosebita cand vorbim de inceputurile psihanalizei.

Neurolog celebru, Jean-Martin Charcot (Paris, 1825 - Nieve, 1893) a fost profesor de anatomie patologica la faimoasa clinica de la Salpêtriére, si la facultatea de medicina din Paris (1872). A descris simptomatologia majoritatii marilor maladii organice ale sistemului nervos, acordand importanta sporita nevrozei. A considerat ca crizele de isterie sunt provocate de amintirea inabusita a unui soc emotional puternic. Charcot a fost printre primii teoreticieni si utilizatori ai hipnozei (1878) si sugestiei in tratamentul isteriei, castigandu-si astfel reputatie mondiala. el a descris trei stari nervoase distincte pe care hipnoza le determina: letargia, catalepsia si somnambulismul. Indicii clari si nediscutabili ai hipnozei sunt: modificarea starii musculare, miscarile reflexe, variate sensibilitati (Reuchlin, 'Histoire .', p. 70-71). M. Bernheim, profesor la facultatea de Medicina din Nancy, a criticat modul in care era folosita hipnoza la Salpêtriére, calificand-o drept un 'hipnotism al culturii'. Hippolite Marie Bernheim, elevul lui Liebautt (care-si 'convingea' verbal bolnavii ca simptomele lor au disparut) , a afirmat - in opozitie cu Charcot - ca hipnoza nu este o stare patologica, ci o stare de 'sugestibilitate' ce poate fi obtinuta si printr-o sugestionare in stare de veghe, numita de el 'Psihoterapie' (dupa Parot & Richelle, p. 116). Tehnici terapeutice de hipnoza a mai folosit ulterior Oskar Vogt (renumit pentru tehnica de relaxare autogena (Autogen Relaxation Trening), reluata de J.H, Schultz, E.Vittoz, J. Ajuriaquerna, E. Kretschmer)

Printre elevii directi ai lui Charcot se numara: P. Janet, A. Binet si neurologii francezi P. Marie, J. Dejerine, J. Babinski (Joseph Babinski - Paris 1857 - a demonstrat caracterul artificial al tulburarilor din 'isteria de conversie', numita de el 'pitiatism');K acestia au facut celebra scoala de la Salpêtriére.

Freud a fost unul din discipolii lui Charcot (si in prima parte a activitatii lui, va folosi hipnoza ca metoda terapeutica. Ulterior, intre 1884 1885, Freud va lucra cu Liebautt si Bernheim). În 1858 va aparea la Viena o lucrare 'Studien uber Hysterie', rezultatul unei colaborari intre Charcot, Freud si J.Breuer.

Dedicam in continuare un amplu capitol acestui monstru sacru al psihologiei care a fost Sigmund Freud.