PSIHOLOGIE FUNDAMENTALA - Aptitudinile - latura instrumental-operationala a personalitatii

PSIHOLOGIE FUNDAMENTALA

Aptitudinile - latura instrumental-operationala a personalitatii

Definitie: aptitudinea este o insusire sau un complex de insusiri psihice si fizice care asigura succesul, reusita intr-o activitate sau alta. Orice insusire, orice proces psihic, orice calitate psihica, privita sub unghiul eficientei, devine aptitudine. De exemplu, memoria buna este o aptitudine. Flexibilitatea corporala si efectuarea armonioasa a unor miscari sunt aptitudini (motrice). Memoria kinestezica (memoria miscarilor) este o componenta a reusitei in coregrafie, dar si in diferite ramuri sportive; spiritul de observatie se cere profesorului, dar si botanistului si scriitorului sau arbitrului sportiv.

Aptitudinile sunt insusiri psihice si fizice relativ stabile, care ii permit omului sa efectueze cu succes diferite activitati; o aptitudine izolata nu poate sa asigure singura succesul intr-o activitate. Importanta este combinarea aptitudinilor pentru ca astfel se realizeaza compensarea unei insusiri deficitare prin altele. Talentul omului este combinarea originala a aptitudinilor care asigura activitatea creatoare intr-un oarecare domeniu.

Exista si insusiri psihice, cum ar fi atentia buna, distributivitatea atentiei, flexibilitatea atentiei, vizualizarea, anticiparea mintala (a prevedea ce se poate intampla pe parcurs), orientarea spatiala, aprecierea distantelor, aprecierea miscarilor etc. Toate acestea sunt insusiri care, imbinate original, produce talentul, care se poate manifesta in cele mai diferite domenii de activitate umana (talentul in invatarea limbilor straine, in domeniul artei, muzicii).

O forma mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica pentru viata sociala este geniul (aptitudine < talent < geniu). Geniul se naste.

Predispozitiile native

Aptitudinile sunt intotdeauna un rezultat al dezvoltarii unui "aliaj" intre elementul innascut si cel dobandit prin experienta personala. Dar, componenta genetica si participarea mediului educational raman indistincte. Nu putem surprinde componenta nativa, ereditara in starea ei pura. Exista o stare initiala a creierului, stare nevida, despre care nu putem spune mare lucru inainte de comunicarea individului cu mediul. Inainte ca individul sa se manifeste, sa desfasoare anumite activitati (jocul, invatarea, sportul), nu putem avea o "radiografie" psihologica a inzestrarii genetice. Totusi, aptitudinile se pot manifesta mai devreme sau mai tarziu. Walter Scott a scris primul sau roman la 34 de ani; in cele mai multe domenii ale stiintei, lucrurile de valoare au fost elaborate de diferite persoane intre 30-50 ani. Oamenii de stiinta eminenti continua sa ramana productivi toata viata, fie ca au inceput mai devreme sau mai tarziu. Totusi, trebuie sa subliniem ca precocitatea este un indiciu pentru existenta unor predispozitii native care se afla la baza aptitudinilor (Goethe a scris la 8 ani cu o maturitate de adult; Enescu a inceput sa cante la vioara la 4 ani).

Conditionarea social-istorica

Aptitudinile umane trebuie privite ca un produs social-istoric. Pe masura ce omenirea a creat noi domenii de activitate, s-au dezvoltat si aptitudini noi. Cele anterioare au dobandt un continut nou. Diviziunea sociala a muncii si specializarea muncii in cele mai diferite domenii au dus la diferentierea aptitudinilor umane. Datorita acestui fenomen, nomenclatorul profesiunilor este in continua transformare; apar profesii noi: din informatica (analist, programator, operator PC). Este greu de presupus ca aceasta dinamica a profesiunilor sa fie prefigurata deja in gene.

Exista dispozitii native, anumite componente genetice ale aptitudinilor, dar ele exista in raport cu formele de activitate umana aparute in decursul istoriei (dispozitii native), care se caracterizeaza printr-o anumita plasticitate si polivalenta, in sensul ca se preteaza la dezvoltari diferite. In conditii de locatie si de mediu diferite, aceste predispozitii duc la aptitudini diferite. Practic, o aptitudine exista efectiv numai dupa ce "absoarbe" sistemul de cunostinte si de tehnici, moduri de lucru, care au fost elaborate de societate in toata istoria dezvoltarii omenirii.

Aptitudini si deprinderi

Prezenta unei aptitudini este indicata de usurinta cu care sunt invatate cunostintele si deprinderile dintr-un anumit domeniu. Indiciul aptitudinii apare aici in usurinta de a invata, de a stapani exercitii. Aptitudinile constituie totodata premise si rezultate ale invatarii. De aici rezulta dificultatea de a face distinctie dintre aptitudini si deprinderi. Sub aspect procesual, deprinderile care sunt actiuni automatizate, comporta o simplificare, o reductie treptata a proceselor psihice implicate in componenta lor. Structura procesuala a deprinderilor se simplifica odata cu automatizarea lor.

Sub aspect functional, in timp ce deprinderile se limiteaza de regula la o actiune sau la o operatie, se limiteaza uneori la un algoritm si efectuate precis. In schimb, aptitudinile cuprind de obicei o intreaga familie de actiuni variate, actiuni care sunt inglobate in ansamblul unei activitati (tehnice, literare, muzicale, sportive).

Sub aspect formativ-educativ, spre deosebire de aptitudini caracterizate printr-o dezvoltare continua si ascendenta, in cazul formarii deprinderilor se constata o scadere treptata, o epuizare a retervelor potentiale ca urmare a realizarilor sub forma performantelor care sunt situate la limita superioara a posibilitatilor de dezvoltare. Deprinderile sportive, coregrafice, sau deprinderile de calcul mintal, dincolo de o anumita limita nu se mai amelioreaza nici chiar in cazul supra-invatarii. Desigur, exista si alte relatii intre aptitudini si deprinderi - aptitudinile sunt premise ale formarii rapide a deprinderilor si totodata premise in restructurarea lor in conditii diferite. Deprinderile foarte frecvent se incadreaza, se integreaza, intra in structura aptitudinilor, contribuie la imbgatirea repertoriului lor. Astfel, dezvoltarea aptitudinilor se realizeaza in spirala; asta inseamna ca obtinerea unui nivel inalt de dezvoltare deschide posibilitati noi pentru dezvoltarea aptitudinilor de un nivel mai inalt. In cursul acestui proces, in spirala, de la un nivel mai scazut la un nivel din ce in ce mai ridicat, se transforma insesi dispozitiile native, ereditare.

Tipuri de aptitudini:

Dupa natura proceselor psihice implicate deosebim:

Aptitudini senzoriale (sensibilitatea organelor de simt): acuitatea vizuala, auzul fonematic

Psihomotorii: dexteritatea manuala, coordonarea miscarilor (ochi-mana)

Intelectuale: inteligenta ca aptitudine generala

Fizice: forta, rezistenta, flexibilitatea corporala, memorie kinestezica

Dupa gradul de specializare: aptitudini generale; aptitudini speciale / profesionale

Deosebirea dintre capacitati si aptitudini

Capacitatile sunt numai componente ale unor aptitudini. Pot aparea inaintea cultivarii unor aptitudini propriu-zise; le putem gasi incluse in diferite aptitudini, astfel capacitatile par a fi mai generale (capacitatea de a observa, de a examina realitatea, de a intelege legaturile dintre fenomene, legaturile cauzale, capacitatea empatica). Fiecare individ uman dispune de 2 categorii de capacitati:

• naturale, de origine biologica - capacitatea de a forma conexiunile nervoase la nivelul SNC
• specific umane, social-determinate, care se dezvolta sub influenta conditiilor istorice ale vietii umane - capacitatea de a vorbi, de a-si insusi limbajul; capacitatea sensibilitatii (pentru muzica, dans, arta teatrala etc.); capacitatea de a construi, de a folosi instrumente

Inteligenta ca aptitudine generala

Cuvantul "inteligenta" provine din limba latina inter + legere; reuneste 2 sensuri: a discrimina, si a lega. Asadar, in acceptie etimologica, inteligenta ar fi capacitatea mintii noastre de a stabili legaturi, relatii. Este si o acceptie larg raspandita; inteligenta este capacitatea de adaptare la conditiile schimbatoare, este o aptitudine generala de a gasi solutii in situatii inedite. La elevi se dezvolta inteligenta scolara ca o capacitate de a dobandi cunostinte noi, capacitatea de achizitie, de invatare si in continuare de a dobandi alte capacitati operationale in functie de continuturile invatarii. Binet-Simon au elaborat prima scara metrica a inteligentei ca un instrument de predictie a reusitei scolare. Prin suita de probe care vizeaza spiritul de observatie, intelegerea, memoria, rationamentul, vocabularul, Binet-Simon aplicau teste la intrarea copilului in scoala pentru departajarea copiiilor la inceputul scolaritatii. Probe: a descoperi asemanari si deosebiri intre elementet; a gasi antonimele unor cuvinte date; a explica proverbe. Stern, un psiholog german, a introdus calculul coeficientului de inteligenta. Se calculeaza astfel:

QI = (Varsta mintala / Varsta cronologica) x 100

Daca varsta mintala este sub cea cronologica (un copil de 7 ani raspunde egal unui copil de 6 ani) atunci raportul va fi 6/7 x 100. Pe plan mondial este larg utilizata scara Wechsler-Bellevue care permite examinarea atat a adultilor normali cat si cei cu deficiente mintale. Cuprinde:

Rangurile QI Nivelul de dezvoltare

Idiot

Imbecil

Debil mintal

Limita subnormalului

Normal

Superior

Peste superior

Geniu

Rolul inteligentei in invatare

Inteligenta este de obicei definita drept capacitate de adaptare la situatii problematice noi. Inteligenta este instrument al reusitei, al cunoasterii. Sub aspect functional inteligenta poate fi definita ca o aptitudine generala, orientata spre adaptare la situatii problematice noi. Inteligenta este capacitatea de a anticipa solutiile posibile. Inteligenta omului se serveste de gandire intrucat gandirea, reflectand generalul, ne da posibilitatea sa anticipam fenomenele si rezultatele actiunilor noastre. In acelasi timp, inteligenta se sprijina si pe experienta anterioara a omului, experienta stocata in memorie si se bazeaza pe o buna reflectare nemijlocita a datelor realitatii. Prin urmare, realizarea conduitei inteligente presupune participarea proceselor psihice si a functiilor cognitive cum sunt spiritul de observatie, memorie, atentie, gandire, imaginatie, care se imbina si formeaza o structura cognitiva unitara si dinamica. Inteligenta cuprinde toate procesele cognitive. Pe de alta parte, eficacitatea inteligentei depinde si de factori non-intelectuali, factori de personalitate, cum sunt: interese, motivatie, aspiratii, perseverenta, stabilitatea emotionala, curajul, indrazneala de a merge la risc. Invatarea contribuie la dezvoltarea inteligentei. Astfel, inteligenta mereu se situeaza in fruntea invatarii, duce dupa sine invatarea eficienta, care duce la dezvoltarea inteligentei.