Afectivitatea: Teorii ale emotiei

Afectivitatea

Majoritatea psihologilor accepta existenta a patru caracteristici definitorii pentru emotii:

a situatii stimul care provoaca reactia;

b o tonalitate afectiva pozitiva sau negativa constienta a experientei;

c anumite manifestari fiziologice produse de sistemul nervos vegetativ si glandele endocrine;

d un comportament care insoteste in general emotiile.

Desi exista o mare varietate de emotii, psihologii nu au ajuns inca la un acord in privinta tipurilor acestora. Izard (1972) considera ca exista noua tipuri de emotii de baza: atractie, bucurie, surprindere, mahnire, furie, dezgust, dispret, rusine si frica. Celelalte emotii rezulta din combinarea acestora. De exemplu, anxietatea este o combinare intre frica si una sau mai multe emotii de baza (furie, rusine, mahnire). Plutchik (1980) considera ca exista opt tipuri de emotii de baza din combinarea carora rezulta emotiile complexe.

Emotiile ne dau informatii vitale despre persoanele din jur. Deseori ne analizam sentimentele si chiar le expunem logic pentru a intelege de ce ne comportam intr-un anumit fel. Emotiile reprezinta un complex de stari emotionale care implica experiente constiente sau mai putin constiente, care duc la raspunsuri psihice ce inhiba sau faciliteaza motivatia comportamentului.

Exprimarea emotiilor fata de alte persoane, precum si decizia a ceea ce simtim poate fi confuza. Fata de un obiect, starile emotionale pot fi un amestec de sentimente pozitive si negative, de amintiri placute si neplacute. De exemplu, soldatii se pot simti fericiti pentru ca si-au salvat propria viata si pe cea a camarazilor ucigand soldatii inamici. In acelasi timp ei pot sa simta regret si compasiune pentru cei care au fost ucisi. Aceste emotii amestecate sunt confuze si greu de inteles. Incercand sa spunem altora ceea ce simtim putem fi frustrati pentru ca majoritatea timpului nu suntem siguri de ceea ce simtim.

Emotiile sunt legate de anumite aspecte ale comportamentului. De exemplu, daca o persoana introduce o moneda pentru a primi o cafea de la un automat, iar acesta fiind defect nu produce cafeaua, atunci persoana se poate infuria. Emotia de furie va determina un comportament agresiv fata de automatul de cafea.

Emotiile puternice sunt bine memorate. Bucuria de a te indragosti, jena de a fi intrebat de profesor atunci cand nu esti pregatit, frustrarea ca nu ai auzit ceasul si ai pierdut o intalnire foarte importanta sunt experiente memorabile. Daca aceleasi experiente sunt traite de o alta persoana, atunci am putea evoca cu usurinta aceste raspunsuri.

Oamenii comunica emotional. Expresivitatea faciala a unei persoane ofera informatii despre ceea ce simte persoana respectiva. In acelasi timp, informatiile pe care le primim de la alte persoane reprezinta referinte sociale prin care verificam propriile noastre interpretari. De exemplu, folosirea sistemului numit panta vizuala imaginat de Gibson si Walk (1960) in experimentele in care subiectii erau copii de un an, au demonstrat ca expresia emotionala a mamei influenteaza comportamentul copiilor. Daca mama manifesta teama atunci probabilitatea ca prapastia sa fie trecuta de copii este mai mica. Daca mama pare fericita atunci aceasta probabilitate creste.

1. Teorii ale emotiei

a. Teoria lui James - Lange

W. James, considera incorecta explicatia emotiilor ca efecte ale evenimentelor din mediu. El sustine ca experientele din mediu duc la aparitia unor raspunsuri musculare si viscerale, iar aceste raspunsuri determina aparitia emotiilor. Emotia urmeaza comportamentul si nu-l produce. De exemplu, daca intalnim un urs in padure apar modificari fiziologice asociate pericolului (tremur, paloare etc.). Constientizarea acestor modificarii reprezinta emotia. Deci, emotia este simtita dupa ce comportamentul a aparut. James considera ca acest punct de vedere este corect deoarece anumite comportamente apar atat de repede incat nu exista timpul necesar pentru a simti o emotie inainte de actiune. Lange urmeaza aceeasi linie in explicarea emotiilor considerand ca emotiile apar in urma raspunsurilor musculare sau viscerale.

Explicatia traditionala a emotiilor

Explicatia lui James-Lange

Teoria lui James-Lange a evidentiat importanta modificarilor fiziologice, mai ales in cazul emotiilor soc, care fusesera neglijate in teoriile anterioare.

De asemenea, prin aceasta teorie se atrage atentia asupra faptului ca in anumite situatii reactia emotiva poate fi in relatie cu un instinct. De exemplu, un copil de cateva luni se sperie daca ai tendinta de a-l scapa din brate, cu toate ca pana in acel moment el nu a cazut vreodata. Deci, simpla perceptie a evenimentului declanseaza emotia inainte oricarei interpretari.

Limita acestei teorii deriva din faptul ca nu se constata o relatie direct proportionala a trairilor afective cu manifestarile corporale exterioare. De exemplu, trairea unui eveniment trist poate provoca multa agitatie din partea unei persoane, manifestata pe o durata scurta, in timp ce alta poate ramane imobila, fiind influentata mult timp de evenimentul respectiv. In acest caz cea de a 2-a persoana este mai puternic afectata de eveniment, insa manifestarile ei exterioare, precum si modificarile fiziologice sunt mai slabe in comparatie cu cele ale primei persoane. De asemenea, daca injectam adrenalina unei persoane apar multe modificari fiziologice caracteristice unui soc emotional (cresterea ritmului cardiac, a respiratiei, inrosire etc.) dar totusi persoana nu manifesta nici o emotie.

b. Teoria lui Canon-Bard

Cei doi autori au plecat de la teoria lui James si Lange. Ei au aratat ca modificarile fiziologice asociate emotiilor de furie, fericire, suparare erau asemanatoare. Atunci cand aceste emotii apar, creste cantitatea de adrenalina, ritmul cardiac si respirator, pupilele se dilata. Exista putine diferente fiziologice intre aceste emotii. Aceste diferente nu sunt suficiente pentru a explica diversitatea emotiilor. Autorii considera ca modificarile fiziologice si musculare nu cauzeaza emotia, ci mai degraba emotiile si aceste modificari apar simultan. Pornind de la aceste idei ei au formulat o teorie in care rolul esential in producerea emotiilor il are talamusul. Informatia provenita de la un stimul este transmisa talamusului. De aici informatia este simultan orientata spre cortex unde se produce experienta emotionala, spre hipotalamus si sistemul nervos vegetativ, care produce modificarile fiziologice ce pregatesc raspunsul. Pentru Cannon si Bard, experienta emotionala constienta si modificarile fiziologice sunt doua evenimente simultane si independente.

c. Teoria cognitiva a emotiilor (Stanley Schachter)

Desi mai multi psihologi au contribuit la dezvoltarea diferitelor aspecte ale teoriei, constatam existenta unei teorii cognitive unitare. Aceasta teorie pune accentul pe interpretarea cognitiva a stimulilor emotionali luandu-se in consideratie doua aspecte:

interpretarea stimulilor proveniti din mediul extern;

interpretarea stimulilor interni;

Interpretarea stimulilor externi. Aceasta perspectiva cognitiva a interpretarii stimulilor relevanti pentru producerea emotiei face trimitere la filosoful grec Epicur, care spunea "oamenii nu sunt afectati de evenimente ci de modul cum le interpreteaza". De exemplu, daca o persoana primeste prin posta un pachet din care se aude un sunet asemanator celui produs de un ceas, in functie de numele expeditorului ea poate fi speriata sau bucuroasa. Daca expeditorul este un dusman, atunci persoana poate gandi ca in pachet este o bomba si va fi speriata. Daca expeditorul este un bun prieten atunci persoana se va bucura, gandindu-se ca in pachet este un ceas. Observam ca interpretarea stimulului si nu stimulul insusi cauzeaza reactia emotionala. Din perspectiva teoriei cognitive a emotiei, informatia ajunge mai intai la cortex, unde este interpretata prin raportare la experienta anterioara, apoi mesajul este trimis spre sistemul nervos vegetativ care determina modificarile fiziologice ale organismului. Experimental s-a demonstrat importanta stimulilor exteriori in producerea emotiilor. Subiectii au vizionat un film care prezenta operatii de circumcizie realizate fara anestezie asupra copiilor unui trib de arborigeni din Australia. Un grup de subiecti vedea filmul fara sunet. Al doilea grup auzea sunetul care exprima durerea traita de cei operati. Al treilea grup auzeau un mesaj care descria operatia in termeni stiintifici. Al patrulea grup primea un mesaj care ignora durerea operatiei, prezentandu-se aspecte irelevante. Desi toti subiectii vedeau acelasi film, sunetul a avut un efect puternic asupra interpretarii cognitive a situatiei. Subiectii din grupul care a auzit sunetele ce exprimau durerea au avut modificari vegetative mai puternice si au considerat filmul mai trist in comparatie cu subiectii celorlalte grupe. Interpretarea cognitiva a sunetelor receptate a modificat semnificatia emotionala a filmului.

Interpretarea stimulilor interni. Aceasta teorie sugereaza ca interpretarea stimulilor interni este mai importanta decat stimulii insisi. Schachter si Singer (1962) considera ca modificarile vegetative sunt difuze si nu sunt specifice pentru diferitele emotii. Interpretarea cognitiva a acestor modificari are un rol important in experienta emotionala. Aceasta teorie ne ajuta sa explicam de ce dragostea poate fi confundata cu atractia sexuala sau de ce detinutii pot dezvolta sentimente de prietenie fata de cei care-i pazesc. Deoarece senzatiile produse de sistemul nervos vegetativ, in diferite situatii emotionale, nu sunt distincte, este usor sa apara interpretari gresite ale acestora. Acest aspect a fost verificat prin realizarea urmatorului experiment. Subiectilor li s-a spus ca vor participa la un experiment in care se vizeaza studierea efectelor unei vitamine asupra vederii. Dupa injectarea presupusei vitamine li se spunea ca vor trebui asteptati si alti subiecti pentru inceperea experimentului. Acestia erau, de fapt, complicii experimentatorului. Subiectilor din grupul experimental li s-a injectat de fapt epinefrin, un hormon care are efecte de stimulare a sistemului cardiac si a altor organe. Autorii erau interesati de modul in care subiectii vor interpreta cognitiv aceasta stimulare, in circumstante diferite. Intr-o situatie, complicii manifestau o buna dispozitie, iar in alta se enervau si deveneau irascibili. S-a constatat ca forma de comportament a complicilor a influentat modul de interpretare cognitiva a modificarilor fiziologice produse de hormonul injectat. Atunci cand complicii erau veseli subiectii afirmau ca au aceeasi traire, iar cand complicii erau nervosi si subiectii spuneau ca sunt nervosi. Acest efect nu aparea atunci cand subiectii erau informati despre adevaratul efect al substantei injectate. Comportamentul complicilor nu le influenta starea emotionala, ei atribuind substantei injectate modificarile fiziologice.

Teoria lui James -Lange Teoria Cannon-Bard Teoria cognitiva

d. Teoria feedback - ului facial (Tomkins)

Dispozitiile emotionale ale oamenilor pot fi evaluate in functie de expresia faciala a acestora. Putem recunoaste expresia faciala a unei persoane si pe baza ei sa spunem care este emotia pe care aceasta o traieste. Aceasta abilitate apare si la triburile care nu au contacte cu mass media sau culturile occidentale. In general, oamenii au aceleasi expresii faciale pentru exprimarea emotiilor. Se considera ca exista cinci expresii faciale universale: bucuria, furia, dezgustul, tristetea si frica. Multi considera ca aceste expresii sunt innascute, adica exista o organizare predeterminata pentru activarea anumitor muschi faciali in timpul unei trairi emotionale. Cu toate ca sunt innascute expresiile emotionale pot fi controlate. De exemplu, oamenii se pot abtine sa rada intr-o situatie amuzanta in care momentul nu este potrivit pentru o astfel de manifestare.

Evaluarea starilor emotionale se bazeaza si pe postura si miscarile corpului. Observarea posturii si miscarilor corpului ajuta la interpretarea expresiei faciale.

Cercetatorii s-au intrebat daca feedback-ul transmis de propria noastra expresie ne ajuta sa stim ce emotie traim. Tomkins, considera ca acest feedback este un precursor muscular al emotiei. La fel ca James si Lange, el crede ca diferitele actiuni musculare preced aparitia diferitelor emotii. Pentru verificarea teoriei s-a cerut subiectilor sa produca diferite expresii faciale atunci cand realizau diferite sarcini. Apoi subiectii relatau trairile emotionale pe care l-au avut. Scopul era de a verifica daca expresiile faciale modificate deliberat influenteaza starea emotionala. Rezultatele au fost neconcludente.

Mai tarziu, Paul Ekman (1983) a examinat care sunt muschi implicati in sase expresii faciale universale (surpriza, dezgust, suparare, furie, frica, bucurie). Au fost masurate modificarile fiziologice asociate fiecarei expresii (ritmul cardiac, temperatura mainilor). Subiectilor nu li s-a cerut sa produca o anumita expresie emotionala, ci li s-a indicat doar care muschi trebuie contractati. Subiectilor din grupul de control li s-a cerut sa contracte muschii faciali care nu erau implicati in expresia faciala a unei anumite emotii. Rezultatele au evidentiat faptul ca nu numai construirea unei expresii faciale a dus la modificari fiziologice, ci si tipurile de modificari fiziologice asociate celor sase expresii faciale erau diferite unele de altele.

Pentru a verifica daca starile fiziologice distincte, create de expresiile faciale, sunt asociate emotiilor, Ekman a cerut subiectilor sa evoce experiente emotionale legate de cele sase emotii. De exemplu, un subiect trebuia sa se gandeasca la ceva foarte trist si apoi sa evalueze cat de trist se simte pe o scala cu opt trepte. Experientele evocate si evaluate la un nivel ridicat au creat aceleasi modificari fiziologice ca si expresiile faciale.

Aceste date sustin teoria lui James si Lange pentru ca :

diferite reactii musculare si viscerale duc la aparitia diferitelor emotii;

emotiile sunt create de reactii musculare care apar inainte de emotia insasi.

In acelasi timp aceste cercetari sugereaza modificarea teoriei cognitive a emotiei. Cognitia este importanta, dar nu putem spune ca cognitia este necesara inainte de aparitia emotiei. Unii cercetatori considera ca in multe situatii emotiile sunt separate de gandurile noastre. Din acest punct de vedere informatia senzoriala este orientata direct spre circuitele neuronale care duc la aparitia emotiei. Altii, cred ca emotiile nu pot exista inainte ca procesele mentale sau activitatea cognitiva sa apara pentru a ajuta la interpretarea senzatiilor si la stabilirea semnificatiei acestora si apoi este generata starea emotionala.

e. Teoria evolutionista a emotiilor (Plutchik)

Desi multe dintre comportamentele emotionale sunt rezultat al invatarii si proceselor cognitive, unele dintre acestea sunt innascute. Aceasta afirmatie este sustinuta de faptul ca exista expresii facile si reactii emotionale care apar la toti membrii speciei umane, precum si de aparitia unor expresii facile similare celor umane la alte specii de animale. Aparitia expresiile emotionale si la alte specii de animale este justificata de faptul ca acestea ajuta probabil la supravietuirea speciilor respective. In acest sens emotiile exista pentru ca servesc unei anumite functii.

Plutchik (1980) considera ca emotiile sunt pattern-uri comportamentele innascute, ele avand functii importante si putand fi modificate pe parcursul experientei. Autorul defineste emotia ca "o succesiune complexa de evenimente, care contine elemente de intelegere cognitiva, sentimente, impulsuri spre actiune si comportamente direct observabile." Autorul considera ca anumite emotii sunt fundamentale sau primare, celelalte tipuri de emotii fiind o combinare a emotiilor primare. Exista opt emotii primare: tristete, frica, surpriza, furie, dezgust, bucurie, anticipare si acceptare (sub forma receptivitatii sexuale). Aceste emotii apar intr-o mare varietate de situatii si indiferent de tipul de personalitate.

Teoria lui Plutchik nu se refera doar la aspectele comportamentale ale emotiilor, ci si la cele functionale, care ajuta organismul sa supravietuiasca. Fiecare dintre cele opt emotii de baza sunt functionale, adica servesc unui scop, acesta fiind motivul pentru care ele au fost selectate in procesul de evolutie. De exemplu, emotia de frica are functia de protectie a organismului.

In conceptia lui Plutchik emotia are cinci componente: un eveniment-stimul, cognitia evenimentului, evaluarea sentimentului, un comportament ghidat de mecanisme innascute si bazat pe evaluare si functia la care serveste comportamentul.

Acest model explicativ se deosebeste de teoria lui James-Lange. Acestia argumenteaza ca un animal fuge atunci cand ii este frica, Plutchik insa considera ca un animal fuge nu pentru ca ii este frica ci pentru a se proteja (acesta fiind valoarea sau functia emotiei). Aceasta teorie se asemana cu cea a lui Schachter prin faptul ca emotia apare dupa ce a fost facuta evaluarea cognitiva. Totusi, in teoria lui Plutchik emotia nu se bazeaza doar pe evaluarea cognitiva, ci implica si mecanisme fiziologice innascute care ghideaza comportamentul spre un anumit scop.