PUBERTATEA SI ADOLESCENTA TIMPURIE

PUBERTATEA SI ADOLESCENTA TIMPURIE

Cu timpul, cine stie, poate ca agitatia

specifica lipsei de experienta va trece. (Pushkin)

Pubertatea este perioada in care schimbarile fizice se petrec mai rapid decat in timpul oricarei alte perioade din viata, cu exceptia celei intrauterine. Aceasta rapiditate a schimbarii aduce cu sine, in mod normal, modificari psihologice uriase. Si totusi, diferenta dintre starile sufletesti asociate celei de-a doua parti de latenta (zece sau unsprezece ani) si cele asociate primei parti a pubertatii (doisprezece sau treisprezece ani) este deosebit de complexa, diferenta care nu este in mod necesar atat de strans legata de schimbarile biologice precum se presupune. Schimbarile fiziologice ale pubertatii tind sa apara mai devreme decat cele emotionale, in special la fete - dintre care multe incep sa menstrueze si sa dezvolte caracteristici sexuale secundare pe la varsta de zece ani, sau chiar noua. In mod traditional, s-a considerat ca latura fiziologica si cea emotionala coincid. Dar acum, se face o distinctie intre tipurile de modificari fizice care ar parea sa prevesteasca inceperea pubertatii si shimbarile mentale si emotionale in stari care, psihologic, marcheaza tranzitia de la o etapa a vietii la alta. Capacitatea fizica de a avea un copil este total diferita fata de cea de a avea un iubit. Astfel, desi anii de pubertate recunoscuti statistic si cronologic pot fi incadrati in mod brut intre varstele de doisprezece si paisprezece sau cinsprezece ani, o intelegere a locului (daca exista) unde se afla partea psihica a acestei modificari psiho-sexuale in devoltarea totala a personalitatii, este o alta problema. Pentru ca, de obicei, este atat o problema a starii sufletesti, cat si a stadiului de dezvoltare.

Este si mai greu sa se faca o distinctie clara sau generala intre pubertate si adolescenta ca atare. Pentru ca, in aspectele esentiale, ele sunt amalgamate - natura adolescentei si cursul pe care aceasta il ia se organizeaza in jurul raspunsurilor la modificarile pubertatii. Adolescenta poate fi descrisa, in cateva cuvinte, ca o ajustare din perspectiva copilului, la aceste modificari fizice si emotionale majore. Aceasta ajustare determina gasirea unui nou si adesea greu castigat simt al unicitatii in lume la desteptarea atitudinilor deranjante din starea de latenta si a modurilor de functionare. Mijloacele prin care aceasta relatie poate fi obtinuta variaza pe o extrem de bogata plaja de comportamente, de moduri diferite de aparare si adaptare, de la a fi "conformistul", "pseudo-adult", fata sau baiat "cuminte", la a fi fata sau baiatul "fugar", "dependent de droguri", "sinucigas", "rau". Poate dura cativa ani sau cateva decenii pentru ca aceasta agitatie sa se potoleasca. Pentru adolescenti, agenda psihica este incarcata: negocierea relatiei dintre structurile adulte si infantile; tranzitia de la viata in familie la viata in lume; gasirea si stabilirea unei identitati, in special in termeni sexuali; pe scurt, capacitatea de a faca fata separarii, pierderii, alegerii, independentei, si poate dezamagirea vietii din afara familiei.

Acest capitol se concentreaza asupra aspectelor fiziologice ale pubertatii si asupra raspunsurilor emotionale pe care aceasta le induce. Adolescenta ofera vietii o anumita orientare mentala si emotionala, de obicei concentrata in anii adolescentei, dar nicidecum rezumata la acestia. Pentru ca, precum am mai spus (vezi capitolul 1), starile sufletesti specifice adolescentei se pot gasi si la o persoana de opt, optsprezece sau optzeci de ani. Perioada mentala si psihologica dintre copilarie si maturitate nu apare in mod necesar in ceea ce, traditional, se numeste "tinerete".

Adolescentii sunt descrisi ca "acea multime fericita/nefericita"...

Notiunea de adolescenta ca perioada necesara pentru re-structurare a personalitatii este un mod relativ recent de a intelege acest timp atat de involburat si captivant.aceasta perspectiva deriva in linii meri din lucrarea lui Klein care a fost mereu interesat de potentialul emotional si intelectual al omului cat si de simptomele menifeste ale acestuia. Inainte de Freud, adolescenta a avut o semnificatie speciala doar pentru ca era considerata a fi inceputul vietii sexuale al unei persoane. Dar dupa ce Freud a sustinut descoperirea sexualitatii infantile, dintr-o anumita perspectiva, adolescenta a fost retrogradata. In formularea sa clasica din "Trei eseuri despre sexualitate" (1905), adolescenta a fost definita ca timpul in care au loc anumite modificari care duc la modelarea impulsurilor sexuale infantile, pentru ca acestea sa poate fi integrate in aspectele mai intime si afective ale relatiilor sexuale. Freud a considerat ca aceasta integrare implica, in mod necesar, trei lucruri: cristalizarea identitatii sexuale; gasirea partenerului sexual; aducerea impreuna a doua mari laturi ale sexualitatii: senzualul si tandretea. In acea perioada, se vorbea prea putin despre dezvoltarea emotionala a personalitatii ca intreg si se dadea o importatnta deosebita stadiilor de dezvoltare foarte timpurii ale copilariei, despre care se considera a fi mai mult sau mai putin incheiate pana la varsta de cinci ani (stadiul oral, anal si falic). Anna Freud (1958) a descris adolescenta ca "o perioada neglijata", un "copil vitreg pentru care a fost implicata gandirea analitica" (p.255).

Acum, totusi, provocarile adolescentei si deznodamantul acesteia sunt, in general, vazute ca aducand o contributie esentiala la viata viitoare a unei persoane, in ceea ce priveste caracterul si dezvoltarea personalitatii sale. Desi versiuni ale presiunilor si complicatiilor care adesea erup in adolescenta timpurie pot avea ecouri si in urmatorii cativa ani, expresia lor clara si extrema va incepe, de obicei, la pubertate. La acest nivel, arre loc o reactivare a starilor impulsive si emotionale care erau, in sens general, suspendate sau "ascunse" in timpul perioadei de latenta. Pe masura ce copilul latent incepe sa se maturizeze sexual, reactiile sale, fanteziile, gandurile si impulsurile pasionale sunt prinse intr-o furtuna de conflicte nerezolvate si, uneori care par de nerezolvat. Apar modificari anatomice, fiziologice si endocrinologice. Nivelurile crescute de hormoni sexuali si de crestere duc nu doar la dezvoltarea organelor sexuale si a caracteristicilor sexuale secundare, ci si la impulsuri agresive care, desi variabile, sunt totusi mult crescute, adesea insotite de fantezii puternice. Schimbarile fizice la care deja ne-am referit implica modificari fundamentale ale sinelui cunoscut, modificari ale formei, mirosului, texturii si dimensiunii. Incepe menstruarea. Se produce sperma. Aparee par pe corp si fata. Vocea incepe sa se modifice. Excitabilitatea genitala devine adesea insistenta. Apar conflicte reinnoite spre exemplu intre gandurile constiente si impulsurile inconstiente asociate acestor noi senzatii fizice. Acest conflict este alimentat partial emotional si partial chimic.

Daca aceste perturbari sunt simtite sau nu ca fiind rezolvabile si daca ele pot fi sau nu rationalizate, va depinde de cateva lucruri: spre exemplu, de calitatea continutului original al impulsurilor si sentimentelor infantile, de gradul de stabilitate obtinut in timpul anilor de latenta si de presiunile interne si externe cu care tanara persoana trebuie sa se lupte. Foarte des, conflictele sunt experimentate ca "prea mult", ca ceva de care trebuie sa scape sau sa excluda din constienta. Potrivit statisticilor, conduita delicventa este simtita ca pe un mod de "eliberare de sub presiune", la nivelul ei cel mai inalt, la varsta de paisprezece ani. Un astfel de comportament este trait ca o micsorare a tensiunii impulsurilor agresive si sexuale. Mai mult, prin acest comportament este posibil ca sa se urmareasca pedepsirea, poate fi, de asemenea, mijlocul de diminuare a sentimentului de vinovatie interioara inconstienta, doar daca este temporar. Initiativele delicvente testeaza limitele autoritatii externe, fie cele ale parintilor, fie a acelora care sunt simtiti ca ii reprezinta - profesori sau politie, spre exemplu. Dar ele, de asemenea, testeaza versiunile interioare ale acelor parinti care par a fi mult mai severi si critici decat pozitia pe care o reprezinta. Asa cum am vazut (cap 5), aceste persoane pot manifesta puteri monstruoase care depasesc proportiile "realitatii" exterioare, dar care sunt o reflexie corecta a acutizarii temerilor inconstiente legate de realitatea interioara - temeri despre capacitati de distrugere imaginata, fie la nivelul dorintei sau a faptei. Ca aspecte ale superego-ului tinerei persoane, asemenea imagini trebuie estompate si pedepsirea pentru fapte exterioare este privita ca o eliberare a presiunii situatiei interioare.

In lucrarea sa clasica despre "Unele probleme ale adoloscentei", Ernest Jones (1922) a descris modul in care in timpul pubertatii

Are loc o regresie in directia prunciei.si persoana traieste din nou, desi intr-un alt plan, procesul de dezvoltare prin carea trecut in primii cinci ani de viata .ceea ce inseamna ca individul recapituleaza si extinde in al doilea deceniu de viata procesul de dezvoltare prin carea trecut in primii cinci ani de viata. (pp. 39-40)

Cu alte cuvinte, conflictele vechi, in special cele ale copilariei si ale complexului Oedipian, sunt relucrate (in contextul noilor impulsuri genitale), conflicte care testeaza calitatea continutului si internalizarii timpurii.

Reaparitia tipurilor de impulsuri sexuale si agresive care au caracterizat inainte trairile Oedipale starneste impulsurile si dorintele pe care copilul latent a incercat in acei ani, cu mai mult sau mai putin succes, sa le rezolve sau sa se apere de ele. Diferenta majora este ca modificarile genitale ale pubertatii inseamna ca aceste dorinte pot fi cu adevarat satisfacute. Dorinta baiatului de a-si fecunda mama si a fetei de a concepe un copil de la tatal ei nu mai are nevoie sa ramana intr-un taram al fanteziei, ci se poate muta acum intr-unul mai inspaimantator, acela de a se putea transpune in realitatea fizica. Mai mult, puterea fizica crescuta a copilului reprezinta un nou nivel de amenintare pentru parinte si pentru sine. Copilul se afla in fata unei situatii alarmante: el isi poate implini in mod real dorintele genitale si sentimentele distructive, mai curand dacat sa-si satisfaca acele pofte si rautati doar in fantezie, constient sau inconstient.

Insasi abilitatea fizica poate starni anxietate intr-o asa masura incat dezagregarea si reprimarea se pot instala din nou. In adolescenta timpurie, anxietatea sexuala impinge tanarul spre preferinta pentru prieteni de acelasi sex, dar aceasta tendinta poate fi intarita semnificativ de temerile Oedipale subiacente si de posibilitatile periculoase. Atractiile homosexuale si explorarile reciproce, atat de obisnuite la aceasta varsta, sunt de obicei o garantie pentru linistire, mai degraba decat indicatori ai vreunei inclinatii sexuale semnificative. Detasarea de parinti si ostilitatea fata de ei din partea adolescentului mic pot avea multiple surse, dar una iportanta este adesea o teama inconstienta ca intimitatea continua cu parintii poate aduce parintele si copilul prea aproape unul de celalat, favorizand confortul Oedipal.

Indicii ale acestei situatii alarmante pot fi deduse din temerile si dificultatile lui Joe si Annie (Cap. 6), fiecare apropiidu-se de pubertate si fiecare manifestand anxietati care, dc a nu ar fi fost adunate si intelese la acel moment, ar fi putut erupe ulterior, cu o forta mult mai perturbatoare. Pentru fiecare copil, teama de moarte pare sa fie cauzata de dorintele sale criminale, inconstiente si de anxietatile legate de separare si sentimentul de abandonare. Incapacitatea lui Joe de a se implica in aceste trairi sau chiar de a fi constient ca le are, sugereaza nevoia lui de a mentine anumite zone de conflict emotional complet in afara constientului, in special, in cazul lui, impulsurile ucigase fata de tata. In timpul latentei, Joe se zbatea, prin mijloace de aparare tot mai obsesive, sa tina aceste anxietati in frau. Cand dorintele si temerile care sunt deja puternice sunt intensificate de schimbarile biologice ale pubertatii, un copil precum Joe ar putea, daca nu a avut parte de ajutor sau sustinere, sa se afle in situatia de a lupta cu sentimente de nestapanit. Teama de a muri si/sau de a fi prins in interiorul unui obiect de forma unui cosciug poate fi interpretata drept o dovada de anxietate fata de pedeapsa pentru vina de a fi cautat sa intre si sa posede ceea ce-si dorea cel mai mult, anume pe mama sa. Era ingrozit ca, odata aflat inauntru, va fi prins si condamnat la moarte de viu. Intr-adevar aceasta este o reprezentare destul de fidela atat a ceea ce Joe a simtit a fi starea lui spirit, cat si a modului in care a fost perceput de ceilalti.

In mod asemanator, se poate presupune ca inclinatia auto-distructiva a lui Annie sugera o intensa anxietate, nu atat de mult legata de teama marturisita (ca parintii ei se vor desparti si astfel o vor lasa proscrisa si abandonata), cat de o dorinta inconstienta si inca necunoscuta, dorinta ca separarea dorita de parinti sa survina intr-adevar. Teroarea ei primitiva si furia de a fi exclusa din cuplul partental poate sa fi starnit in ea, la inceput, nevoia de a inlocui si de a poseda. Au existat indicii privitoare la distructivitatea ei si a luptei de a o infrange in modul in care si-a descris furia si, mai grav, din impulsul ei de a-si face sie insasi (prin moarte) ceea ce era vinovata de a fi dorit sa faca altuia. Ingrijorarea ei majora era legata de a-si pierde mama, o ingrijorare care foarte posibil continea dorinta de a o indeparta. Aceasta dorinta de a-si desparti parintii si de a se separa de ei era insotita de teama si anxietate pentru ceea ce aceasta putea cu adevarat provoca.

Pe masura ce copilul se dezvolta, anxietatea lui sau a ei fata de separare, care la aceasta varsta poate fi destul de potrivita, re-evoca in mod natural aceste temeri anterioare. Asemenea temeri, daca nu au fost suficient stapanite si intelese la acel moment, vor fi acum tinute sub control doar prin masuri extreme. Tipuri similare de impulsuri subiacente la Joe si Annie au fost, asa cum am vazut, exprimate diferit de fiecare din ei, si au fost rezolvate de fiecare din ei prin strategii defensive diferite. Anxietatea lui Annie izbucneste traumatizant undeva pe drumul parcurs cu succes si satisfacator prin perioada de latenta. Cea a lui Joe a inceput mai subtil pentru a-i slabi siguranta, increderea in sine si in relatiile cu ceilalti, golindu-l de sinele sau vivace si inteligent de mai inainte. In fiecare caz, a fost evident ca anxietatile anterioare nestapanite nu au putut fi tinute sau pastrate sub control, nici chiar prin impartire, proiectare si reprimare care sunt specifice latentei.

La copii precum Joe si Annie, framantati deja probleme Oedipale nerezolvate, este usor sa vezi cum trezirea sentimentelor originale, acum intensificate de modificarile biologice, pot, in adolescenta timpurie, sa revendice forme mai radicale de aparare psihica. Dar chiar daca viata a fost rezonabil de stabila in anii anteriori, schimbarile pubertatii pot declansa in lant ceea ce par a fi modificari majore ale personalitatii, adesea spre surprinderea tuturor si nu mai putin a copilului. Acestea testeaza calitatea internalizarilor anterioare. Ele testeaza cat de bine poate copilul sa-si controleze emotiile. Sunt extrem de variabile in relatie cu intensitatile schimbarilor hormonale si presiunile familiale si sociale. Pentru ca, atunci cand taria structurilor interioare este atat de puternic incercata, cele ale mediului exterior capata imense semnificatii. Ele vin sa sustina sau sa submineze? Gradul de armonie si coerenta din grupul de prieteni, de la scoala sau din familieeste raspunzator pentru disponibilitatea sau absenta unor tipuri de structuri mai largi in care aceste miscari derutante si suparatoare sa poata fi confruntate si gandite. Adolescenta poate fi docila sau rebela - este un proces, nu o stare.

Pe larg, se poate spune ca acest proces reprezinta o gama extraordinara de moduri diferite de a procesa durerea mintala, confuzia si conflictul care sunt initial iscate de modificarile fizice care au loc. Exista adesea o predilectie catre expulzarea durerii dacat catre stapanirea ei atat de evidenta in tendinta adolescentului de a manifesta sau de a "interpreta" conflictul intern ca preferinta fata de incercarea de a-l rezolva. Intr-adevar, tehnic, a interpreta inseamna exact acest lucru: inlocuirea gandului cu actiunea pentru a reduce conflictul interior. Se poate considera ca tendinta generala de a se sprijini pe mecanisme proiective extreme decat pe cele introiective ca mod de functionare si tensiunea constanta dintre cele doua definesc abordarea dificultatilor de catre adolescent.

Multe aspecte ale acestui tip de comportament constituie versiuni diferite ale procesului non-rational prin care tanara persoana incearca sa stavileasca sau sa tina in frau orice fel de implicare in trairile reale, in circumstantele reale. Scopul este de a evita conflictul intern, daca este posibil, adoptand o serie de masuri defensive pentru a proteja sinele de ceea ce este simtit a fi o stare excesiv de suparatore, derutanta sau distrugatoare. Impulsul tinde sa fie cel de a actiona decat de a rationa; de a se misca in grupuri, decat de a risca sa fie o individualitate; de a deveni bolnav fizic decat de a suferi emotional (a "somatiza"); de a experimenta lumea, sinele si alti oameni in termeni extremi, de bine si rau ("divizare"); de a consuma droguri, alcool sau substante abuzive in incercarea de a deveni, literal, irational. Un alt mod, mai usor detectabil, de a evada din turbulenta acestor ani este de a deveni pseudo-matur, fiind astfel doar in aparenta rational, in sensul ca ideile si informatiile pot fi obtinute cu scopul auto-protejarii decat de dragul cunoasterii (vezi cap. 7). Deoarece multi din acest grup de varsta isi folosesc insasi inteligenta ca pe un mijloc de aparare impotriva gandirii reale sau ca pe un mod de a evita intimitatea si riscul de a fi deranjat de realitatea emotionala.

Caracteristic, adolescentul isi construeste mecanisme proiectivein dorinta lui de a scapa de sentimentele neconfortabile. Acest proces inconstient de a atribui altora caracteristici ale propriei persoane semnifica faptul ca altcineva poate deveni atunci problema, in cazul in care au fost proiectate partile "rele", sau cel favorizat, daca partile "bune" sunt considerate a caracteriza un altul, nu pe sine. Cea de-a doua experienta de a fi golit de calitatile vivace si imaginative si lasat doar cu cele plicticoase si banale poate deveni punctul de plecare al indoielii de sine, depresiei si lipsei de incredere.

Totusi poate fi si faptul ca marea tendinta a acestui grup de varsta catre depresie, singuratate, catre senzatia de a fi prins sau de a fi dferit de oricine altcineva reprezinta, in parte, esecul de proiectie - absenta cautarii si experimentarii care, in ciuda faptului ca sunt dureroase si derutante, trebuie sa fie acceptate. Desi mult mai putin probabil sa atraga atentia asupra sa, tanarul retras sau izolat poate suferi de un anumit tip de impas intern. Un astfel de impas este adesea asociat cu a nu fi capabil de aparticipa la miscarea de du-te-vino a tipurilor de proiectii si re-introiectii care sunt o parte necesara a stabilirii unui sens al sinelui la orice varsta dar, cu predilectie, in timpul fluxului adolescentei timpurii.

Astfel, din anumite puncte de vedere, in timpul adolescentei, tendintele proiective, daca sunt moderate, pot calma conflictele intr-un mod mai pozitiv. Pantru ca, daca exista o anumita flexibilitate si fluenta in ceea ce priveste aspectele sinelui care sunt proiectate si apoi re-introiectate, poate aparea un anumit grad de auto-explorare. Pot exista legaturi cu parti ale sinelui din celalalt si pot fi apoi recunoscute sau nerecunoscute de catre sine. Modul proiectiv, daca nu este prea extrem, poate aparea la acest nivel din curiozitatea pentru sine, cat si din anxietate si poate, astfel, detrmina pe cineva sa investigheze si sa se implice in diverse posibilitati emotionale care nu sunt inca experimentate ca integrabile in intelegerea sa despre ceea ce este. Schimbarile frecvente ale adolescentului in stilul de imbracaminte, de muzica sau gusturi, in special in anii de inceput ai adolescentei, pot demonstra exact aceasta nesiguranta exploratoare - nevoia de a fi temporar altcineva, pentru a-si da seama cum stau lucrurile.

In termenii cei mai generali, progresul dezvoltarii la care se poate spera in cursul adolescentei, daca lucrurile se desfasoara bine, poate fi carcterizata ca rezumand un aspect fundamental al luptei vietii: trecrea de la o stare sufleteasca dominata de interese egoiste si narcisiste catre una in care exista o preocupare reala pntru sentimentele si experientele altora - o stare sufleteasca mai "obiectiva". Asa cum am vazut, George Eliott a descris mult mai arid trecerea ca marcand diferenta dintre tendinta de a experimenta lumea ca pe un "uger care ne hraneste sinele suprem" - si capacitatea de a recunoaste si a se raporta la un altul avand un centru al sinelui separat, "de unde luminile si umbrele trebuie mereu sa cada cu o anumita diferenta". Mai tehnic, adolescenta poate fi gandita ca necesitand o re-lucrare si re-stabilire, oricat de neplacut, a castigurilor emotionale anterioare din pozitia depresiva, in fata divizarii reinnoite de tipul paranoid-schizoid. Neplacerea este evidenta in modul caracteristic in care adolescentul incearca sa depaseasca sarcina complexa si dureroasa de a-si rezolva anxietatile depresive. Pentru ca a face acest lucru, la orice varsta, nu este o sarcina usoara, prin aceea ca ceea ce se intelege prin "a rezolva" presupune o re-implicare in sentimentul de vinovatie si responsabilitate pentru raul facut, cu teama pierderii, cu gratitudine si sensibilitate fata de ceilalti. Un astfel de proces este necesar sentimentului ca exista o constiinta interna a sinelui, cu o anumita tarie si coerenta.

Adolescenta timpurie este un timp crucial de tulburare inevitabila si identitate confuza. Accentul aici este pe "crucial", deoarece trairea tulburarii si a confuziei este un aspect important si necesar al procesului adolescentei. Se poate intampla deasemenea ca insusi stresul trairii acestui grad de dezmembrare si dizlocare psihica sa impinga adesea adolescentul spre stari comportamentale si emotionale variate, care pot fi deranjante si o ingrijoarare pentru ceilalti. Pentru ca multe manifestari "normale" ale confuziilor adolescentului sunt greu de separat de acelea ce pot deveni in mod dramatic sau exagerat manifestari "patologice".

Tipurile de atitudine si comportament care starnesc ingrijorarea sunt adesea incercari de a evita suferinta, prin "refuzul" de a se angaja in ceea ce se intampla cu adevarat, in ceea ce Beta Copley (1993) exploreaza in "agitatia lipsei de experienta" (p.57).

Aceasta a doua tendinta de evitare functioneaza adesea ca o aparare impotriva impactului direct al trairilor dureroase si confuze, ca o carapace protectoare, desi fragila, in care cele mai vulnerabile aspecte ale personalitatii se pot adaposti pentru un timp ("Nu stiu de ce m-am taiat", a spus un adolescent de 15 ani. "Poate ca nu-mi place muzica. Vreau sa spun cea compusa de mine."). Dar o astfel de carapace este mult prea inclinata spre fisurare sau spargere . Fortele precipitante pot aparea din circumstante externe: pierdere, relatii si prietenii rupte, o sanatate afectata, stresul examenelor, plecarea de acasa, chiar impactul succesului care este simtit a fi nemeritat. Sau ele pot aparea ca rezultat al circumstantelor interioare: izbucnirea impulsurilor ingropate, (ganduri persistente si chinuitoare, obsesii inexplicabile, dorinte perverse, agresiune, instrainare, disperare). In adolescenta se intampla frecvent ca sa existe confuzie intre circumstantele interne si externe. La ceea ce sistemul adesea in crize si agitatii este esecul sitemului de aparare, sau al modurilor de functionare care au functionat mai mult sau mai putin pana in acel moment. Mecanismele protectoare ale latentei care au oferit camuflaj temporar si refugiu fata de elementele neplacute ale personalitatii nu mai sunt suficiente. Multi adolescenti descopera tardiv ca structurile incluzive (cat si restrictive) ale vietii de familie si ale celei scolare au oferit mai multa securitate decat au sugerat la acel moment relatiile furtunoase cu una din ele sau cu amandoua. Aceste strategii defensive variate care sunt create pot avea o latura pozitiva si una negativa, desi sursele de optimism par sa fie adesea prea indepartate. Consumul de droguri si alcool, de exemplu, poate reprezenta o preferinta pentru starile persistente de absenta a ratiunii, anume acelea in care exista o insuficienta capacitate de a se angaja in sinele care rationeaza normal, un sine care este capabil sa exercite o masura de constrangere si sa aiba un anumit sens in ceea ce face. Dar astfel de activitati pot, asa cum a fost deja sugerat, sa includa de asemenea un grad de auto-explorare. Oricat de riscant ar fi, acest tip de conduita poate fi deasemenea folositor in descoperirea aspectelor diferite ale sinelui, asa cum am vazut ca se intampla cu tendintele proectie. Principala problema este aceea de "prea mult" si de "prea putin". Cand devine auto-explorarea abuz sau dependenta; cand devin grija si restrangerea obsesive; cand devine un anumit grad de masochism auto-mutilare? ("Nu suport durerea mintala" a fost replica de inceput a unei adolescente grijulii care se prezenta pentru o prima evaluare, purtand pe brat cicatricea unei laceratii suturate). Cand devine grupul suportiv banda subversiva in care personalitatea individului se subordoneaza valorilor grupului intr-un mod mai degraba distructiv decat contructiv. Cand se transforma retragerea din luptele caracteristice adolescentei intr-un grad ingrijorator de plictiseala, indiferenta si apatie. Cand devine anxietatea legata de identitatea sexuala teama si ura fata de homosexualitate? Cand devine controlul slab al capriciilor alimentare, in special legat de imaginea fizica, o tulburare alimentara grava? Cand devine o tendinta spre constiinciozitate o incapacitate de bucurie? Cand devine efervescenta o manie sau precautia depresie? In fiecare caz pot exista granite foarte fine intre procesele obisnuite ale adolescentei si indicatori ingrijoratori ai patologiei. A face deosebire intre cele doua, constituie o problema, atat pentru adolescentul insusi, cat si pentru aceia preocupati de binele sau.

In mod clar, la acest punct al dezvoltarii sexuale si al formarii caracterului, modurile variate in care acea interrelationare se leaga de diferitele identificari cu care adolescentul experimenteaza sunt inextricabile. La pubertate are loc o incercare de evadare din constrangerile asupra sexualitatii impuse in timpul latentei. Copilul cauta acum sa obtina potenta sexuala. La inceput, aceasta incercare pare sa fie irezistibila desi poate fi in acelasi timp alarmanta. Ea poate duce la anxietati legate de potenta, fiind exprimata intr-o larga varietate de moduri: printr-un comportament tipic pentru ceea ce poate fi numit "mandrie falica", de exemplu; sau printr-un gen de atotcunoastere, preudo-maturitate; sau prin retragerea din fata amenintarii intimitatii in totalitate. O astfel de retragere poate implica o intensificare a precautiei si a neaventurarii caracteristice latentei - comportament care adesea ajunge la granitele obsesiei. Divizarea are loc dar de o natura mai degraba diferita de cea intalnita anterior. La pubertate apare o divizare intre diferitele parti ale sinelui. Nu este vorba atat de mult despre faptul ca lumea interioara, ca intreg, este exteriorizata si manifestata ca in jocurile structurate si ca in punerea in ordine ierarhica a fazei precedente. Este mai degraba faptul ca siguranta generala, oricat de precar sustinuta, din acea perioada anterioara, se dizolva in confuzia dintre bine si rau, adult si copil, barbat si femeia, etc.

Diviziunea mult mai insistenta si mai derutanta a sinelui care rezulta are caracteristici, asa cum am vazut, ale unei stari paranoid-schizoide: nu doar ca celalalt ajunge sa fie experimentat in termeni extremi de dragoste si ura ai caror polaritati sunt simtiti a fi ireconciliabili, dar sinele deasemenea ajunge sa fie experimentat in termeni la fel de extremi. "Adolescentul" poate fi co-operant intr-un moment, recalcitrant in urmatorul, incapabil sa realizeze cu usurinta ca acela care si-a asumat sarcina si cel care a esuat in a o duce la bun sfarsit era una si aceeasi persoana. Toate acestea au loc intr-un cadru parental care nu mai este simtit a fi la fel de sustinator ca mai inainte. Rezultatul este ca divizarea excesiva, si acest lucru ameninta cu adevarat, este directionata adesea catreceea ce inainte era simtit ca granite sigure ale vietii in familie. Perioada de latenta, probabil niciodata atat de stabila precum sugereaza epitetul, este in mod decisiv instabila si tanarul adolescent ajunge atasat unei subculturi cu orientare de grup, in care relatiile dintre membri capata o semnificatie uriasa. In acest timp de stres si schimbare, grupul de adolescenti incepe adesea sa exercite o functie de sustinere extrem de importanta. Pe masura ce legaturile de familie incep sa slabeasca, viata sociala sa se extinda si sentimentele de nesiguranta si confuzie sa se intensifice, compania prietenilor poate fi cautata pentru a permite tanarului sa mentina un fel de relatie cu aspectele diferite ale personalitatii sale. El poate avea dificultati temporare in integrarea acestor aspecte diferite in sinele copilariei cunoscut anterior - sentimente, temeri si impulsuri care sunt vag recognoscibile, dar si inspaimantator de nefamiliare.

Membrii grupului se apropie adesea in combinatii flexibile si schimbatoare in care diversii indivizi reprezinta aspecte diferite ale personalitatii celorlalti, fie atribute sau deficiente, dorite sau repudiate. Cand aceste aspecte diferite ale sinelui sunt gasite in grup, adolescentul poate ramane in contact cu ele, ca si cum i-ar apartine, si totusi nefiind deranjat in mod excesiv de ele. Astfel, grupurile pot deveni locuri sigure in care diferitele parti ale personalitatii pot fi manifestate, in special partile care, pentru un anumit motiv, sunt simtite fie a fi dificil de experimentat, ca apartinand sinelui cunoscut, fie sa consolideze sinele cunoscut. Cand sunt pozitive, viata de grup poate oferi acestor tineri moduri sociale de a afla cine sunt. Aparent inepuizabilul apetit pentru conversatii (in special la telefon) despre sentimentele lor, reactii si activitati, ofera posibilitati de testare sau experimentare a diferitelor versiuni ale lor, si reactiile celorlalti in fata acestora. Astfel, ei sunt fascinanti la nesfarsit pentru cei interesati, si folosesc adesea ingredientul inestimabil al umorului ca un paravan pentru a nu se lua pe sine prea in serios.

Cand sentimentele sunt in mod special intense, grupurile de adolescenti isi asuma o semnificatie aproape tribala de pasiune si atasament intre membrii si ostilitate si indiferenta fata de adulti sau fata de alte grupuri. Negativitatea este adesea dificil de inteles si de tolerat pentru parinti. Si totusi, aceste relatii puternice, fructuante, uneori capricioase, alteori de incredere reprezinta adesea singurul mod disponibil sau adecvat de evadare din intimitatea familiei. Este prea devreme pentru intimitatea in cuplu din anii urmatori. Grupul ofera o forma de sustinere unde se pot lupta cu unele dintre aceste probleme mai profunde de identitate. Sentimentele de durere si anxietate ale individului pot fi luate drept bucurii si crize ale apartenentei de zi cu zi la grup. Astfel, viata de grup a adolescentului, care este adesea atat de suparatoare pentru adulti, poate oferi ceva dintr-un refugiu pentru tanarul confuz, constituind atat o provocare cat si un ragaz pana cand acesta este in stare sa-si adune sentimentele disparate intr-un sine unic. Acest lucru este posibil doar daca simtul identitatii devine tot mai coerent. Daca grupul este relativ fluid si bine intentionat, poate sustine personalitatea in dezvoltare prin acesti ani turbulenti ai adolescentei.

Daca este negativa, totusi, gruparea poate capata caracteristici sinistre, de banda, cooptand aspectele mai negative si distructive ale personalitatii pentru a obtine rolul de parteneriat la infractiune. Toate grupurile exercita, in anumite momente, presiuni asupra membrilor lor de a face lucruri spre care acei membri nu s-ar fi aventurat de unii singuri. Dar aceasta este o problema diferita de asocierea cu altii, pentru ca ele par sa reprezinte partile mai timide sau vicioase ale personalitatii. Este un lucru diferit de a se asocia cu altii pentru a reproduce o atmosfera de teama si opresiune care este atractiva daca unul dintre ei a fost intimidat sau opresat. Asa cum un nou nascut explodeaza de ura si furia unei nevoi neimplinite daca se simte nebagat in seama, la fel face si adolescentul care se lupta cu propria lui versiune a acelorasi zbateri infantile. Mentalitatea de banda duce la un tip de sanctiune de grup pentru exprimarea sentimentelor disctructive si al atitudinilor care nu pot fi tinute sub observatie in mod individual.

Dinamica acestor grupari timpurii de adolescenti sau formari de bande ilustreaza foarte clar relatia dintre efectul de unificare al gandului si semnificatia de eliminare a actiunii. Adolescenta este cea care, mai presus de toate, defineste diferenta dintre cele doua. Acesta este in special cazul acestui stadiu de inceput, cand raspunsurile emotionale la pubertate sunt atat de brute, de neasteptate si de neprobate. Dar ele pot reaparea, in orice moment de-a lungul vietii, cand presiunile interne sau externe imping din nou individul catre moduri de actiune mai degraba decat de gandire, catre cautarea gratificarii sexuale ilicite decat spre loilitate si dedicare, catre evitarea responsabilitatii mai degraba decat spijinirea ei, catre identificarea cu starile infantile decat catre incercarea de a le controla dintr-o pozitie mai parentala.

Dilemele si dificultatile unei tinere de 14 ani, Christine, vor aduce lumina asupra problemelor in finalizarea si prelucrarea multora din conflictele tipice intampinate de grupul sau de varsta. Christine a fost recomandata pentru evaluare ca rezultat al presiunii Serviciilor Sociale, al scolii ei si al mamei ei (tatal ei a plecat cand ea era inca copil). Furase. Obiectele furate apartineau familiei, si anume mamei si bunicii ei: o verigheta, cerceri, un ceas si, in ultimul incident o suma mare de bani. Christine cheltuise banii pe haine adulte, provocatoare, pe care le purtase ostentativ in ceea ce parea in mod clar o invitatie de a fi descoperita.

La prima intalnire in camera de asteptare Christine era greu de identificat intre cele 6 prietene care o insoteau. Toate erau imbracate in jeans negri 501 la moda si ghete grele Doc Marten. "Prietenele mele merg cu mine peste tot", au fost primele cuvinte ale lui Christine in camera de consultatii, dupa ce se prezentase timid si zambind si inaintase cu dezgust pe coridor. Al doilea ei comentariu a fost ca ea se afla acolo doar pentru ca exista o ingrijorare ca politia va fi implicata. Ea a spus ca incetase sa mai fure, asa ca nu mai exista nici o problema. Zambi din nou triumfatoare.

Relatarea care a urmat a clarificat faptul ca ceea ce era manifestat prin furt constituia o constelatie de probleme caracteristice inceputului adolescentei. Christine a descris cum fusese acuzata ca a cauzat certuri intre mama ei si prietenul cu care mama ei era de 3 ani, Paul, care se mutase recent cu ele, in mod neasteptat. Certurile erau despre obiceiurile pe care le avea Christine prin casa, in special tendinta ei de a umbla pe jumatate dezbracata, cu care mama ei nu era de acord; "Total nerezonabil", gandea Chiristine. "Probabil ca este geloasa pentru ca devine o babataie grasa" (mama ei era in acel momet o femeie cocheta de 34 de ani). Christine si-a schitat planurile de a se muta, de a obtine un apartament al ei, sa-l renoveze si sa aiba un copil. Dar a adaugat, izbucnind in lacrimi ca va trebui ca mama ei sa o sustina daca va face asa ceva, "N-as putea sa o fac singura". Era ca si cum devenise brusc constienta de cat de practic si emotional de nerealistice erau planurile ei.

Mama ei a fost descrisa alternativ ca plangand pentru "pierderea fetei mele, fetita mea", si ca furioasa fata de indisciplina si capriciozitatea fiicei ei. Problemele Oedipale probabil puternic prezente, acum ca Paul se mutase acolo, erau foarte evidente. Fiecare membru al familiei avea dificultati in adaptarea la noua situatie si in recunaosterea a ceea ce se intampla de fapt, si de ce. Luptele erau inrautatite, pentru Christine in special, de teama de a creste, de separare, de a deveni femeie, de a-si gasi o slujba, de a-si gasi un partener. Ea era in mod evident ingrijoarata fata de lasarea in urma a copilariei intr-un moment in care trebuia brusc sa-si paraseasca relatia exclusiva de care se bucurase cu mama ei pentru atat de multi ani. Nu numai ca functia de sustinere a familiei era amenintata, dar si structura de sustinere a grupului era mai slaba, pentru ca prietenele care o insotisera pe Christine in camera de asteptare erau cu un an mai mari ca ea si urmau sa plece de la scoala.

Christine nu a simtit ca ea constituia o problema ("Nu stiu de ce este atata agitatie") ci mai degraba ca fusese etichetata ca cea dificila, din cauza nefericirii mamei ei si a supararii lui Paul: "Va trebui sa te aruncam afara, daca lucrurile continua asa", se presupune ca i-ar fi spus ei. Aceste secvente si comentarii mai degraba selective, au facut parte dintr-o sesiune de doar 15 minute. La suprafata era o discutie obisnuita, cu o adolescenta mai degraba placuta decat tulburata dar reda multe din problemele, preocuparile, reactiile si apararile care sunt atat de specifice acestei varste. Include (de exemplu) experienta anxietatilor Oedipale reinnoite, centrate pe gelozie, excludere si competitie. Se concentreaza pe un anumit simptom prezent, "delicventa". Este legata de ingrijoarare in fata separarii. Rezolva incurcatura dintr-un grup de fete care, probabil, a s-a iscat o data cu initiativele delicvente dar care, totusi, parea sa ofere o structura suportiva inca foarte necesara. Subliniaza oscilatiile dintre atitudinile infantile si adulte. Indica divizarea aceleiasi figuri (mama) in bine si rau. Reveleaza fentezii tipice, nerealiste ("Vreau sa cumpar si sa-mi decorez propriul apartament si sa am un copil"). Subliniaza anxietatea pentru sexualitate, si asa mai departe.

Este izbitor faptul ca Christine a inceput sa fure la scurt timp dupa ce prietenul mamei s-a mutat cu ele. La pubertate furtul este una dintre cele mai comune forme de manifestare. Poate reprezenta oricare dintr-o gama de sensuri: probabil inapoierea a ceea ce este simtit ca fiind pierdut, aici o relatie mama-fiica. Poate fi agresiv, adica sa lipseasca pe altcineva de o posesiune de valoare din invidie primitiva si furie; sau de ceva pretios (mama?) de care persoana insasi se simte privata si saracita in consecinta. In cazul lui Christine, este posibil sa fi existat sentimentul de vinovatie si o dorinta pentru pedeapsa in relatie cu atitudinea ei fata de Paul. A fost acesta, cu alte cuvinte, un protest? Sau a fost o marturisire despre ceva ce i-a fost furat si asupra caruia avea un drept (dedicarea simbolizata prin verigheta era ceva care acum simtea ca-i lipseste)? Sa fi fost o problema de anxietate legata de propria atractivitate (au fost furate obiecte feminine - un inel, un colier, o poseta, haine, ceas)? Sa fi fost vorba si de un atac de gelozie asupra mamei ei si o dorinta de a-i lua partenerul, o dorinta manifestata prin etalarea propriei sexualitati? Oricare ar fi fost motivele, exista in mod clar o anxietate generala fata de schimbare si crestere, fata de pierderea relatiilor pe care conta la acel moment.

Christine se temea sa nu fie exclusa din familia nou formata si si sa paraseasca siguranta scolii (in ciuda faptului ca aceasta, in cazul ei, urma sa se intample peste un an). Ea a spus terapeutului ca intrarea in armata parea o buna alternativa deaorece oferea o organizare stransa si disciplinata si "mereu ceva intersant de facut". Era evident ca idealiza aceasta structura potentiala, asa cum idealiza alternativa si scopul la fel de nerealist, si anume de a avea propriul apartament si familie. Probabil ideea inconstinta din spatele celui de-al doilea plan ca putea sa continua sa-si implinesca nevoile infantile prin incredintarea propriului copil (sinele) mamei. Ea vroia ca mama ei sa ramana mama ei, si nu un partener sexual pentru Paul. Astfel s-a inscris in competitie (nu purta lenjerie sub trening). Christine era ingrozita de respingere si, ca urmare, se comporta astfel incat sa o provoace ("Va trebui sa te dam in grija"). Era si violent de independenta ("Vreau sa plec de acasa si sa-mi iau propriul apartament") si, in acelasi timp, copilaresc de dependenta ("Vreau ca mama sa ma sustina si sa-mi aduca copilul acasa").

Christine incerca sa rezolve, in primii ani ai adolescentei, un numar de probleme care au aprut in ea (desi nu constient), sentimente si anxietati legate de abandon, excludere, separare, si de a fi intrecuta si trimisa pe locul doi. Era incapabila de a intelege implicatiile si amenintarile situatiei ei prezente sau ecourile din trecut evocate de acele amenintari. Ea nu avea un cadru de familie in care sentimentele ei sa fie inregistrate si intelese cu usurinta, si nici nu era in stare, in acest moment, sa-si spuna durerea in moduri prin care sa se faca auzita. Nu intelegea ca ar fi putut exista alte prioritati emotionale in familie, in afara de ale ei. Ea facuse impulsiv, la nivelul actiunii, acel lucru pe care, la nivel de sentiment, se temea ca nu va putea conta.

La acest nivel de inceput, se poate inregistra o gama si o diversitate extraordinara de raspunsuri ale adolescentilor la situatiile in care se afla. Dar nu detaliile acestor variate strategii de eludare a durerii mentale, sau, mai putin obisnuit, de cautare a acesteia in mod activ, sunt cele care conteaza. Mai degraba, problema este de imagine de ansamblu a situatiei adolescentului si a rolului ei in dezvoltarea personalitatii. In timp ce descrierea lui Christine a dificultatilor de finalizare a presiunilor este tipica in special grupei ei de varsta, acestea isi pot face apritia la orice stadiu ulterior al vietii cand starea prepoderenta favorizeaza actiunea mai curand decat gandul si provoaca raspunsuri infantile in locul celor adulte. Adolescenta este un proces, si rezultatul ei, la orice stadiu, afecteaza fundamental orice capacitate viitoare de implicare in ceea ce Rosalind a descris in "Cum va place" ca "cursul complet al lucrurilor ".

ADOLESCENTA

Daca putem descrie cu relativa usurinta cursul modelului de dezvoltare la nou-nascut, acesta, in schimb, devine tot mai dificil de realizat pe masura ce copilul capata o personalitate individuala. Astfel, generalizarea devine mai putin universal aplicabila, chiar daca modelul dezvoltarii poate fi urmarit.

Acest lucru e valabil, in mod special in cazul adolescentilor, deoarece, in aceasta perioada, individul trebuie sa-si gaseasca propria identitate.

Exista atat de multe cai de a aatinge acel scop, si atat de multe drumuri colaterale care nu conduc spre el, incat este imposibil sa conturezi un model de dezvoltare a adolescentei universal aplicabil. Pericolul generalizarii bazat pe observatii limitate nu este nicaieri mai mare ca aici.

Am sa ma rezum doar la cateva schite generale si va trebui sa las o multime de lucruri nediscutate. In acest capitol, mai mult decat in oricare altul din acesta carte, ceea ce se spune despre "copil" sau despre "adolescent" nu poate fi aplicat fiecarui copil sau adolescent. Mai mult, adolescenta este perioada al carei curs este cel mai influentat de mediul cultural. Este o mare diferenta daca la inceputul pubertatii copilul a inceputdeja sa munceasca sau daca inca merge la scoala. Este deasemenea o mare diferenta daca adolescentul vede toate reclamele ca fiindu-i adresate ca idol al societatii de consum sau daca, ca membru al unui grup minoritar, se simte trecut cu vederea.

Mai mult, cursul adolescentei poate fi descris doar intr-o cultura data si pentru un timp relativ scurt. Revolutiile culturale pot incheia adolescenta sau, in anumite circumstante culturale sa o prelungeasca.

Cand ne gandim la familia patriarhala a perioadei industriale timpurii a secolului 19, putem distinge 2 tipuri: unele in care adolescenta a fost prelungita la nesfrasit - anume pana cand tatal a renuntat la controlul afacerilor familiei - si unul in care adolescenta a fost scurtata inainte de termen, deoarece copilul de 10 sau 12 ani muncea deja mai mult de 12 ore pe zi intr-o fabrica.

Si in cultura noastra, adolescenta ia diferite cursuri la niveluri diferite. Aacesta este un domeniu in care psihiatrul trebuie sa fie foarte precaut pentru a nu se lasa intimidat de cererile societatii - cereri care pot astepta de la el sa trateze ca anormale anumite aspecte ale adolescentei care pentru el se incadreaza in normal, sau sa priveasca anumite anormalitati ca normale, sau, cel putin sa nu le lege de cauza lor, din moment ce cauzele formeaza o parte din cultura. Ma gandesc, de exemplu, la constanta impovarare intelectuala. Prelungirea perioadei de educaie obligatorie, oricat de dezirabila ar fi, capata sens doar daca educatia este cu adevarat adaptata la elevi. Plangerile ipohondrice si simtomele de conversie sunt adesea rezultatul supraincarcarii intelectuale. Ele ofera mijloace nevrotice imediate de evadare pentru copilul care nu indrasneste sa-si admita fata de sine inabilitatea de a tine pasul cu lucrul la clasa. Tutorii, profesorii, lucratorii sociali ai scolii, medicii de scoala si educatorii din mediile defavorizate trebuie sa tina cont de faptul ca chiulul si formele minore de delicventa sunt frecvent rezultatul unui curriculum scolar prea incarcat.

Pe de alta parte, anumite forme de comportament care, in esenta, pot apartine procesului normal al adolescentei, dar care totusi reprezinta un pericol pentru individ, sunt uneori descrise de mass-media ca fiind tipice. Astfel avem de a face cu un teren plin de curse, caruia nu i se poate oferi o descriere integrala.

Oricine intra in contact profesional cu adolescentii gaseste dificila abordarea comportamentului in perioada pubertala din oricare alt punct de vedere decat cel al nivelului sau social. Ce este normal intr-o sectiune a populatiei poate fi anormal in alta. Mai presus de toate, o intelegere a subculturilor in continua schimbare este importanta, dar dificil de obtinut. Exista medii in care se considera normal ca contactul sexual sa aiba loc la doar varsta de 13-14 ani ; exista alte medii in care un asemenea comportament poate fi expresia unei grave probleme. Suntem in mod special critici fata de altii pntru ceea ce noi insine am depasit cu dificultate sau ceea ce niciodata n-am recunoscut fata de noi insine. Ca rezultat, este dificil pentru un adult sa fie tolerant cu imaturitatea si sa evite a se folosi pe sine drept etalon in relatiile sale cu tanarul.

Este, totusi, un semn de abordare univoca, in aceiasi masura, daca vede in orice rebeliune a tineretii o reactie la frustrari cauzate de adulti gelosi care, organizati in societate, in Conducere, ii invidiaza pentru drepturile lor. Oamenii sunt gelosi unii pe altii - tanarul pe batran si batranul pe tanar - si gelozia este un motiv important, dar nu singurul. Cel putin la fel de important in perioada puberala este agsirea identitatii individuale : pentru adult, cand rolul perental trebuie sa fie restructurat intr-o forma total diferita ; pentru adolescent, cand trebuie sa-ti obtina independenta finala.

Doua forme de comportament in pubertate sunt date publicitatii n mod repetat. Primul implica actiunea de masa - proteste, demonstratii, scandaluri. Este prea simplist sa vedem doar rebeliunea in asemenea activitati ; sunt, de asemenea, o expresie a solidaritatii si a cautarii de norme noi. In actiunea de multime, sentimentele de vinovatie sunt atenuate si apare manifestarea placuta a agresiunii. Voi cita doi tineri pentru a ilustra influenta idealurilor antisociale si a formarii multimii (Hamblet si Deverson, 1964) :

Terry Carson : Ma simt foarte mandru de mine cand pot lovi pe cineva. Asta dovedeste ca pot sa am grija de mine ca am taria si puterea sa termin pe cineva cand alti nu au.

Daca e sa ghicesc, am terminat in jur de 350 de oameni, majoritatea pentru bani, dar pe altii in lupte intre bande. Colegul meu si cu mine obisnuiam sa tragem la picioare in pamant doar pentru a-i speria, desi as fi folosit arma pe oricine daca ar fi trebuit. O aveam de la un prieten din Notting Hill.

Tony Williams : Am lovit in cateva scutere si am provocat dezordine pe ici pe colo, cu colegii mei distrandu-ne. Am mers intr-un pasaj si acolo era un ciudat plimbandu-se cu o geanta plina cu monezi de la automate. Am apucat-o si am rasturnat-o cu gura in jos, si apoi am fugit. Sincer n-as putea sa va spun de ce fac aceste lucruri. Cred ca doar ca sa ne amuzam.

Nu mai distrug lucruri acum atat de mult precum obisnuiam. Odata am zdrobit 4 telefoane, am aruncat sticle in vitrina unui magazin, si am intors cu rotile in sus o masina impreuna cu colegii mei. Asta faceam - cred ca eram nebun.

E interesant cand politisti te urmaresc. E grozav, alergi incontinuu pe strazi. E bine sa stii ca cineva te urmareste, incercand sa te prinda. Faptul ca martorii la dezordine intra cu nerabdare in acesta placere a agresiunii e demonstrat prin imbulzeala mare de spectatori care se apropie de ei.

Celalalt comportament care atrage atentia atat de puternic implica o schimbare in folosirea stimulentilor in cadrul modelului cultural de la alcool si nicotina la marijuana si substante mai periculoase precum amfetaminele, LSD si narcotice. De fapt, ce este implicat aici este un simptom cultural care, ca atare, nu este asociat in mod necesar cu dezvoltarea normala sau anormala a individului. Prohibitia face incitanta folosirea drogurilor pentru tanar, dar consumatorii de droguri nu mai constituie un grup anumit. Un numar imens de tineri intra in contact cu drogurile si, mai devreme sau mai tarziu, sunt pusi in fata deciziei de a experimenta sau nu marijuana. Doar pentru motivul ca ceva nou este implicat in modelul cultural. Ei nu se pot impotrivi exemplului dat de parintii lor, si trebuie sa rezolve problema ei insisi. Multi o vor incerca probabil odata si atat. Pentru aceia care s-au instrainat de mediul lor, totusi subcultura constituie o unitate substituenta, un grup pe care ei il pot parasi doar daca continua descoperirea identitatii lor. In acest mod adolescenta poate fi prelungita mult in ceea ce este oficial considerat ca viata de adult. Imi aduc aminte, in acest context, ca varsta medie a consumatorilor de droguri este 23 de ani (van Dijk si Hulsman, 1970).

Motivatiile teoretice precum protestul impotriva lipsei de corelatie intre prosperitate si stare de bine pot conduce la o subcultura alternativa. Toate ideologiile - si deasemenea acestea - pot fi folosite pentru a repudia probleme personale grave, dar acestea nu se includ si nu apartin dezvoltarii normale sau anormale.

Adolescentul este intr-o faza de tranzitie care este extrem de bine adaptata la criticismul societatii. Exact in acest timp, cand s-a detasat de normele mediului sau si inca nu are nevoie sa-si asume responsabilitati societale pentru propriile norme, el poate avea o intelegere mai clara a ceea ce este nevoie sa fie schimbat (Settlage, 1970). Nu este la fel cu a sti cum vrea ca acest lucru sa fie facut, pentru ca o astfel de cunostinta adesea lipseste. Aceasta ardoare revolutionara poate deveni rigida, si sa aiba apoi un efect distructiv asupra dezvoltarii personalitatii sau sa conduca la un comportament distructiv, sau poate, pe de alta parte sa conduca la un idealism constructiv. Ar putea chiar - si aceasta, dupa parerea mea, este ceea ce se intampla cel mai adesea - sa regreseze rapid intr-un conformism reminiscent al perioadei latente.

Parintilor le este dificil sa iteleaga ceea ce ei insisi nu au experimentat. Ei sunt mult prea preocupati de viitorul copiilor lor pentru a-si da seama daca noul factor este tracator sau poate inceputul unei dezvoltari denaturate. Nu putem astepta de la parinti obiectivitatea sau cunostinta specializata necesara pentru a face aceste diferente; chiar pentru specialist aceasta este o judecata extrem de dificil de facut. O familie normala, armonioasa, asigura un fond de siguranta nu doar pentru copil, dar si pentru parinti. Doar increderea in copilul lor crescand pe masura ce anii trec, ii poate ajuta sa-si depaseasca anxietatea legata de nou si strain.

Aceasta ne aduce inapoi la dezvoltarea individuala.

In literatura americana, intreaga perioada este denumita adolescenta.Am sa ma asociez terminologiei europene care distinge 3 perioade : prepubertate, pubertate si adolescenta.

La fel ca in fiecare etapa de dezvoltare, este la fel de valabil ca, atat debutul cat si progresia sunt caracterizate de o mare variatie.

Unii copii se afla, in mod categoric, in prepubertate in jurul varstei de 10 ani, in timp ce altii, la 13 ani, prezinta inca caracteristicile unui copil aflat in latenta. Drept urmare, copiii din clasa a sasea pot fi regasiti in etape foarte diferite de dezvoltare. Pentru unii din ei, aceasta se poate dovedi a fi o grea povara iar la copiii nevrotici poate conduce la teama de scoala.

Acest lucru este cu atat mai valabil in anul intai de liceu. Si aici, diferenta dintre fazele de dezvoltare printre copiii din clasa poate impiedica adaptarea la viata de scoala. Nici parintii, nici profesorii nu iau in considerare totdeauna suficient aceste mari variatii. Copiii pot fi considerati fie infantili, fie precoce, cand gradul lor de maturitate inca se incadreaza in limitele normalului. Adesea dezvoltarea copilului realizeaza un mare pas inainte atunci cand intra la liceu. Acesta, din nou, este un exemplu al faptului ca ceea ce este prea dificil pentru un copil poate fi stimulator pentru altul.

Exista un punct de vedere potrivit caruia prepubertatea poate fi descrisa in comun pentru baieti si fete: pentru ambele sexe, intrega dezvoltare instinctuala de inceput este parcursa inca odata. Dar deoarece baiatul si fata, daca perioada de latenta a fost fara probleme, s-au dezvoltat in directia devenirii barbat si femeie, reactiile lor la aparitia impulsurilor instinctuale difera. Ar trebui sa precizam ca, in timp ce, sub aspect fizic, pubertatea baiatului se incheie la prima emisie de sperma si a fetei la prima menstruatie, din perspectiva psihologica, aceste evenimente indica adesea inceputul pubertatii.

Cu greu s-ar putea trasa o paralela intre dezvoltarea fizica si cea psihologica. In timp ce infantilismul fizic poate fi asociat cu infantilismul psihologic, la fel de bine putem vedea modificari prepuberale si puberale la copiii la care inca nu se pune problema pubertatii fizice, si invers.

Planting (1961) subliniaza - correct, dupa parerea mea - cat de usor dezvoltarea psihologica poate intarzia dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la baieti - de exemplu cel al sistemului muscular. La copiii care sunt prea stapaniti de anxietate pentru a-si folosi propriile trupuri, muschii, desigur, sunt mai putin dezvoltati. Intreaga confuzie creeata de delimitarea fazelor adolescentei oblindeste confuzia care este caracteristica perioadei.

Am sa ma limitez aici la descrierea pubertatii psihologice si voi lasa deoparte toate variatiile biologice normale de la inceputul pubertatii.

Prepubertatea la baieti

Baiatul care s-a simtit atat de confortabil in postura de elev, care a avut proprii prieteni si propria sfera de influenta in afara scolii, pierde aceste lucruri partial. Renunta la anumite cluburi. Poate deveni dezordonat cu propria persoana si cu mediul sau inconjurator. Manierele sale elegante la masa se pot deterioara, imbunatatindu-se usur doar atunci cand ia masa la restaurant cu parintii sai. Este posibil sa fie inabordabil in relatiile cu parintii, in special cu mama lui. Este ca si cum, cand apar impulsurile instinctuale, baiatul prepuberal nu este atat de tentat sa reziste impulsului pe cat de mult se teme in mod inconstient ca acesta va fi directionat, Cum a fost mai inainte, catre unul dintre parinti. In masura in care dezvoltarea de la inceput este repetata, se pune deasemenea problema unei redesteptari a dependentei de atunci. La fel ca in copilarie, el isi considera mama responsabila pentru a merge curat la scoala, lucru de care a avut gruja de unul singur pentru mult timp. El o considera pe ea responsabila dar se opune oricarui ajutor din partea ei, cu rezultatul ca merge la scoala murdar.

In cultura noastra, dependenta de mama este, pentru un baiat mare un lucru groaznic. Noi condamnam cultural ceva ce este parte din dezvoltarea normala, si aceasta conduce la simptome care sunt suparatoare pentru parinti cat si pentru prepuberi. Unele mame reactioneaza spontan foarte intelept la aceasta implicandu-si copiii in unele proiecte, de exemplu, in pregatirea unei delicatese. Ele pot fi in stare sa creeze apropierea necesara si distanta printr-un simplu gest - dar nu ne putem astepta la acest lucru daca accentul reinoit pe ingrijirea fizica duce la repros si constrangere si in special la implicarea mamei in necesitatile fizice intime ale copilului pot aparea probleme serioase.

Contactul reciproc dintre baieti devine de asemenea mai dur, luptele mai sadice. Uneori, impulsurile sadice ating o intensitate care este infricosatoare pentru copil, din cauza rigiditatii apararii pe care copilul a contruit-o impotriva lor. Daca acest conflict capata proportii majore, poate duce la paralizia oricarei intiative. Copilul este cu capul in nori, neluand parte la nici o activitate - simptom pe care parintii il gasesc adesea foarte alarmant.

Plictiseala latentei apare adesea doar din neintelegerea dintre parinti si copii. Parintii, cu alte cuvinte, asteapta participarea copiilor lor la activitati la un moment care este lor convenabil (parintilor). Plictiseala prepubertatii, totusi, indica un proces intrapsihic si are de a face cu apararea impotriva impulsurilor sexuale si agresive. Aceasta aparare este uneori atat de puternica incat toate initiativele sunt obstructionate.

In timp ce (pe de o parte) baiatul se apara impotriva impulsurilor instinctuale care la acel moment sunt cu siguranta indreptate spre parintii sai - curiozitatea sexuala, pe de alta parte, creste enorm. Initial, acesta curiozitate, potrivit naturii impulsurilor instinctuale, este indrepatata spre cruzime, spre functiile anale si excretoare. Destul de curand, sfera genitala este adaugata, dar exclusiv ca o functie fizica, total despartita de afectivitate. Daca dezvoltarea vietii sexuale nu continua, avem de a face cu tulburarea pe care Freud a numit-o (1912) "tendinta universala spre pervertire in sfera dragostei". Desi in timpul latentei copilului, chiar daca a fost informat suficient, acesta este adesea convins ca parintii lui nu fac asemenea lucruri, copiii in prepubertate se gandesc adesea la viata sexuala a parintilor lor. Dar gandurile lor sunt, la fel ca la varsta prescolara, potrivite fazei lor de dezvoltare. Pentru baiatul sau fata care sunt inca prea mult preocupati de impulsurile anale, a se gandi la problemele sexuale este echivalent cu a se gandi la ceea ce este murdar si interzis. Astfel, parintii lor sunt persoane demne de dispret, care fac lucruri murdare, dar le interzic lor sa le faca.

Este remarcabil ce schimbare mica poate determina o modificare din sfera culturala in aceste adaptari emotionale determinate de dezvoltare. Este o mare diferenta, desigur, daca un copil creste intr-o familie unde parintii au o viata de dragoste satisfacatoare si sunt bine adaptati unul celuilalt sexual. Dezvoltarea este impiedicata daca exact in acest moment de dependenta rebela, dependenta crescuta si furie datorata acesteia, mama in singuratatea ei cauta o mai mare apropiere de fiu, sau tatal, din cauza propriei lipse de gratificare, spioneaza cu vigilenta inceputul vietii instinctuale a fiului sau. Dar libertatea mai mare in sfera sexuala, determinata cultural aduce putina schimbare in procesul de dezvolatare al copilului. In legatura cu acesta trebuie mentionata supralicitarea informarii sexuale. Cu siguranta este important sa informam copiii dar, daca acesta ramane sa fie facuta in prepubertate, este deja mult prea tarziu si parintele risca sa fie respins de copil. In aceasta perioada copilul este mult mai interesat in a descoperi de unul singur. El nu mai vrea sa fie informat de catre o autoritate. Copilul de 11 ani poate intalni un prieten mai mare care il informeaza sau pe cineva dintre cei de aceiasi varsta. El poate cauta pe ascuns in biblioteca parintilor sau sa foloseasca brosurile pe care ei le au, lasate pentru copil aparent intamplator. Reprosul pentru parintii "Tu nu-mi spui nimic", este si el present in acelasi timp, dar acel repros este probabil mai potrivit pubertatii decat prepubertatii, cand discretia joaca un rol important pentru ambele sexe.Ea joaca cu siguranta un rol si in a doua jumatate a latentei. Pestera talharilor in care este pastrat toul, planurile secrete si scrierea sau limba secreta reprezinta separare de parinti si formarea legaturii unul cu celalalt. In prepubertate, discretia capata o coloratura sexuala mult mai distincta. Este acum o problema de cunoastere sexuala, posibil de cunoastere despre masturbare.

Deprinderea unul de la celalalt de a se masturba, descoperirea impreuna a masturbarii, nu au practic nimic de a face cu homosexualitatea ci mult mai mult cu anxietatea fata de masturbare care inca apare cu regularitate. Masturbarea este experimentata ca extraordinar de incitanta dar si de temut in acelasi timp. Nu este de mirare ca un organ in care apar atat de multe schimbari este privit cu admiratie dar si cu ingrijorare. Cand baietii compara marimea penisurilor lor, acest lucru se incadreaza complet in maturitate. Este important pentru baiatul aflat la prepubertate pentru ca sunt cu siguranta altii de varsta lui care fie nu prezinta inca schimbari fizice majore, fie deja au ajuns la maturitate fizica completa. Miscarile spontane ale penisului, cresterea si descresterea in dimensiune pot trezi vechea anxietate a castrarii.

Fiintele umane devin mai inalte si maturitatea sexuala fizica incepe mai devreme. Ca rezultat, copilul trebuie sa se adapteze la aceasta, la un moment in care el este inca imatur din punct de vedere emotional. Este e inteles ca multi copii privesc acest lucru cu anxietate, in ciuda a ceea ce ei pot citi sau vedea la televizor, in fiecare zi despre sex.

Unele aspecte le pubertatii masculine

Prima emisie nu apare in mod necesar in legatura cu stimuli sexuali. Orice tip de emotie o poate provoca, probabil incaierarea cu prietenii sau perspectiva unui test scolar, sau alte tensiuni difuze. In acest sens, emisia functioneaza ca un regulator, ca o eliberare a tensiunii, si nu ca o manifestare sexuala specifica, asa cum se va intampla cand baiatul va ajunge la maturitatea psihologica. Atitudinea sa fata de impulsurile sale sexuale la acel timp va depinde, intr-o anumita masura, de educatia si informarea pe care le are. Un baiat inca poate fi luat prin surprindere de polutie (si o fata de menarha), si la inceput sa le considere anormale. Din experienta mea, totusi, acesta se bazeaza in mod general pe dezvoltare nervoasa anterioara, impiedicand copilul sa foloseasca oportunitatile pe care le are pentru informarea sexuala. Dar acest lucru poate fi doar rezultatul faptului ca baiatul se afla psihologic in stadiul de prepubertare si percepe emisia ca un gen de incontinenta. Daca prima emisie seminala nu reprezinta un soc neplacut, are loc o reincepre a activitatii, si apare masturbarea ca rezultat. Fanteziile masturbarii sunt la inceput difuze si nu centrate pe o anumita persoana. La inceput, masturbarea este adesea indusa mai mult de fanteziile de grandoare decat in mod direct de stimuli sexuali. Dar este dificil sa obtii informatii suficiente despre aceasta. Baietii aflati la pubertate sunt deschisi intre ei cu privire la aceste fantezii, dar nu le dezvaluie adultilor.

Dupa parerea mea, nici informarea adecvata, nici cunoasterea intelectuala ca toti baietii se masturbeaza nu risipesc sentimentele de vinovatie pentru primele fantezii sexuale. Lipsa sentimentelor de vinovatie este, dupa parerea mea, mult mai dependent de faza de dezvoltare in care apare masturbarea si de gradul in care baiatul s-a detasat in sine de parinti. Prin aceasta nu ma refer la opunerea fata de parinti ci daca fanteziile sexuale s-au mutat de la parinti catre altii. Daca este asa, cineva poate spune ca masturbarea nu a fost niciodata o problema, si este experimentata fara complicatii sau sentimente de vinovatie. Pe de alta parte, exista sentimente de vinovatie evidente declansate chiar de fantezii aparent inofensive, daca in inconstient, fiecare femeie, fiecare fata inca reprezinta mama si daca excitarea este asociata fanteziilor care sunt considerate umilitoare pentru mama. Severitatea superego-ului, care si-a atins dezvoltarea in latenta, interzice ingaduinta in asemenea fantezii. Acestea apoi se asociaza figurilor inofensive, in majoritate straini : o fata vazuta intamplator de la distanta pe o bicicleta sau la un film. Nu se fac incercari de a intra in legatura cu ele. Fanteziile sunt considerate umilitoare si jenante.

In mod secret, anumite caracteristici fizice ale mamei, pe care copilul nu trebuie sa le critice sau chiar sa le observe in mod constient, provoaca excitarea. Gandul la mama in termeni fizici este apoi experimentat ca fiind absolut interzis. In acest mod, superego-ul blocheaza progresul vietii instinctuale. Astfel, apare situatia paradoxala in care doar pentru ca constiinta este atat de exigenta, adevarata mutare interioara a impulsului de la mama catre alta femeie nu se poate realiza. Se constituie un sistem feed-back. Fixarea in faza Oedipala duce la formarea unui super-ego superexigent, care, la randul sau, face renuntarea mai dificila. Daca fixatiile oedipale nu sunt prea puternice, ele pot fi demontate in cursul unei dezvoltari pubertale favorabile, si aceasta justifica optimismul multor educatori. Activitatea pe care baiatul o face la inceputul pubertatii trebuie, cu siguranta, sa fie o activitate aprobata de parinti. Dimpotriva, nevoia de a suprima, de a evita toate impulsurile directionate catre parinti, forteaza adesea baiatul sa-si mobilizeze protestul pentru a-si putea nega dependenta cu mai multa forta. Activitatile lui pot apoi adesea sa fie directionate catre un scop specific care sa nu fie foarte apreciat de parinti. Adesea este foarte dificil pentru parinti sa inteleaga ca aceasta activitate este, in definitiv, o parte a dezvoltarii normale. Dar ceea ce in sine este perfect normal, nu este intotdeauna lipsit de pericol. Exista anumite activitati, de exemplu formarea bandelor delicvente - care constituie un pericol in dezvoltarea viitoare, dar care sunt totusi mult mai normale decat cred foarte multi parinti.

In timpul pubertatii procesul de desprindere poate duce la dificultati datorate faptului ca atat parintii cat si copilul sunt atat de mult implicati in acesta. Se intampla adesea ca tatal sa-si simta demnitatea amenintata de baiat si, ca urmare sa opuna rezistenta cu mult inainte de a fi nevoie de aceasta.

Din cauza acestor probleme, viata personala a parintilor este mai tulburata decat in timpul stadiului prescolar al copilului. Cand au musafiri seara, baiatul se asociaza grupului, participa la conversatie si nu lasa nici o indoiala, prin tonul vocii si alegerea cuvintelor asupra dispretului fata de parinti, care vorbesc numai banalitati toata seara. Parintii simt ca copilul lor i-a respins si i-a ridiculizat si reactioneaza la aceasta in propria lor maniera. Si serile sunt lungi : copii la aceasta varsta nu se supun cand sunt trimisi la culcare. In cel mai bun caz, ei au propriul lor cerc de prieteni, dar apoi parintii sunt enervati de faptul ca prezenta lor nu mai este dorita.

Pentru a vedea criticismul tinerilor si parintilor din zilele noastre dintr-o perspectiva corecta, putem evoca descrierea lui Balzac, a clubului de "Les Hommmes des Mauvaises Volonte" (Oameni de Rea Vointa) bazata pe tinerii rebeli care traiesc la marginea societatii pariziene. Dickens, in caracterizarea proprietarului din Maypole din Barnaby Rudge, realizeaza o bun descriere a unui tata care isi trateaz fiul intelligent si vivace ca pe un imbecil. In esenta, acesta este un conflict interminabil. Este o problema a dezvoltarii adultilor cat si al copilului. Parintii isi extrag o parte din sentimentul de autoapreciere din modul in care isi cresc copiii. Atata timp cat copilul continua sa se dezvolte favorabil, parintii sunt tentati sa-si asume acest lucru ca pe propria realizare. Daca acest sentiment este prea puternic, si daca nu este asociat cu respectul deplin pentru personalitatea copilului, vor aparea din ce in ce mai multe dificultati pe masura ce copilul va creste. Un copil nu vrea sa fie o realizare a parintilor lui : El vrea sa simta ca este apreciat pentru ceea ce este. Parintii trebuie sa invete sa-si caute sentimentele de autoapreciere in timpul pubertatii copiilor, nu in copii, ci in modul propriu de a trai. Acest proces se desfasoara in paralel cu procesul de dezlegare a copiilor. Asa cum cursul pubertatii este extrem de important pentru viata de adult a copilului, la fel trecerea prin procesul de dezlegare al copiilor este important pentru cursul ulterior al vietii parintilor.

Noua activitate a puberului poate lua la inceput forma unui triumf asupra tatalui : "Tata nu este bun la sporturile de iarna ; eu pot sa fac lucrurile mult mai rapid ; el nu poate face nimic cu mainile lui ; eu pot face orice ; tata nu stie nimic despre noua matematica ".

Chiar daca asemenea activitati sunt o forma de a brava, nu inseamna ca isi pierd importanta pentru copil, odata ce dezlegarea s-a realizat in totalitate. Uneori el invata sa-si gaseasca placerea in activitate ca atare si, ca un adolescent si un adult, continua sa se bucure de urmarirea a ceea ce a devenit domeniul sau special  de interes, chiar daca nu mai este nevoie de dezlegare de parinti.

Acelasi lucru se aplica in interesul pentru spatiu si distanta care poate servi in acesta perioada ca aparare impotriva dificultatilor imediate. Emotia poate fi atat de bine pazita in pubertate, incat orice izbucnire pare catastrofica. Acesta interzicere a represiunii emotiei este produsul finit al dorintei din copilarie pentru contact fizic. Copilul mic era obisnuit sa stea in poala tatalui sa a mamei ; copilul aflat la pubertate se simte atat de amenintat de dorinta de a avea un astfel de contact fizic, incat chiar aparitia unei emotii, a unei dorinte de relatie, sunt interpretate ca un tip de contact fizic si trebuie sa fie reprimat. Stelele de pe cer, animalele preistorice, calatoriile spatiale provoaca apoi emotii care sunt legate nu atat de mult de subiect, cat de conflictul tinut sub control ; dar in timp un interes pe viata, poate foarte bine sa fie trezit. Chiar filozofarea care serveste la reprimarea emotiilor in timpul acestei faze, poate, cand serviciile sale nu mai sunt necesare, sa conduca la imbogatirea intelectuala prin studierea filosofiei. Dorinta de a fi ocupat cu lucruri neinsufletite mai degraba decat cu sentimente si dorinte interzise si periculoase, indreptate spre parintii in viata, poate stimula copilul sa-si dezvolte abilitatea mercantila. Aceste manifestari ale activitatii sunt mult mai placute parintilor, decat cele neconformiste - cu atat mai mult cu cat este mult protest si ostilitate continut in comportamentul neconformist. Petrecerile, bautura, flirtul cu fetele si fumatul marijuanei sunt tipuri de comportament care adesea provoaca parintilor disconfort. Desi acestea nu este nevoie sa fie o expresie a dezvoltarii pubertale anormale. Faptul ca atat de mult din ceea ce apare in timpul pubertatii este anormal in alte faze ale vietii, sau daca continua dincolo de pubertate, pune diagnosticul tulburarilor comportamentale in aceasta perioada atat de dificila.