Nivelul de dezvoltare intelectuala, pe varste

Intelectul este definit ca si capacitatea de a gandi, de a cunoaste, de a avea o activitate rationala, de a opera cu notiuni.

Dezvoltarea timpurie a copilului

In ontogeneza timpurie sunt mai pregnante functiile primare biologice atat ale senzorialitatii de contact (miros, gust) apoi de tact cat si aceleia de distanta (vaz, auz).

Reflexul de aparare e pus in evidenta de trebuinta de a simti, de a auzi, de a vedea, etc.

Prin dezvoltare functionalitatii analizatorilor se constituie si se organizeaza perceptia ca proces de cunoastere. In ansamblul lor, organele de simt se structureaza pe directia functiilor cognitive ce determina conturarea disponibilitatilor subiective ale copilului in relatiile cu mediul inconjurator.

Piaget a descris 6 etape in dezvoltarea senzorial-motorie:

de la nastere la 1 luna predomina reflexele, la inceput cele neconditionate, apoi pe baza lor se formeaza cele conditionate;

de la 1-4 luni se produce acomodarea si coordonarea reflexelor, se elaboreaza lanturi si reflexe tot mai complexe;

de la 4-8 luni se adopta procedee prin care se lungesc perioadele de observare a lucrurilor din jur sau a persoanelor interesante;

de la 8-12 luni se realizeaza forme noi si mai complexe de adaptare, in care rolul principal il joaca anticipatia;

de la 12-18 luni se elaboreaza mijloace noi de explorare si cunoastere bazate pe experienta activa;

de la 18-24 luni intervin mijloace de achizitie si acomodare bazate pe combinatii mintale ce au o mare valoare formativa si informativa pentru dezvoltarea copilului

Pentru evolutia copilului comunicare constituie una din aspectele fundamentale ale adaptarii. Ea este in acelasi timp un factor de echilibru al copilului cu mediul inconjurator si are o serie de componente formative. Comunicarea nonverbala (C.N.V.), cum ar fi gestica, mimica, postura, este foarte activa. C.N.V. se subordoneaza comunicarii verbale. Ganguritul constituie forma incipienta a vorbirii, el cuprinzand la inceput vocale neclare care apoi devin clare (a,e,o,i,u). In jurul varstei de 5 luni apare o faza superioara a ganguritului si anume lalatiunea (repetitii de silabe). Spre sfarsitul lunii a 10-a atentia copilului este indreptata spre cuvinte. Primele cuvinte jucand rol de propozitii.

Pe baza comunicarii verbale se contureaza conduite noi cum ar fi simpatia si antipatia, gelozia, timiditatea, imitatia, etc.

Prima copilarie (perioada anteprescolara, de la 1 la 3 ani)

In perioada de la 1 la 3 ani copilul este relativ adaptat la mediul sau, dar are dificultati cand e vorba de mediul social. Se realizeaza unele progrese prin umanizarea trebuintelor, a intentiilor, a atitudinilor si a conduitelor de baza.

In intreaga dezvoltare a primei copilarii se pot desprinde 3 subperioade.

Prima perioada (12-18 luni) se refera la consolidare mersului si concomitent o mai buna percepere a mediului inconjurator. Copilul este nestatornic si instabil in aceasta perioada. Este atras de tot ceea ce vede si este stimulat de cerintele externe.

A doua subperioada (18-28 luni) se caracterizeaza printr-o accentuata dezvoltare a comunicarii verbale si o adaptare mai complexa la diferitele situati de viata. Spre sfarsitul etapei copilul redevine nervos.

In supperioada a treia (dupa 2 ani si 6 luni) se dezvolta intelegerea fata de cuvintele adultilor si devine sensibil fata de cei din jur, chiar si fata de partenerul de joaca. Dezvoltarea sistemului nervos se face intens.

Dupa varsta de 1 an copilul construieste propozitii simple de 2-3 cuvinte. Foloseste propriul nume in referintele de sine, dupa modelul luat de-a gata de la ceilalti (vorbeste despre sine la persoana a treia).

In timp se verbalizeaza o mare parte a experientei senzoriale afective (acru, dulce, amar, sarat) cu integratorii evaluativi: bun si rau, scarbos. Acestia din urma reprezinta primele sinteze.

Copilul incepe sa denumeasca activitati ca: gatitul, scrisul, desenatul, mancatul, jocul.

La 3 ani copilul dispune de aproximativ 1100 de cuvinte.

La inceputul perioadei anteprescolare cuvintele au o supraextensie si exprima o suprageneralizare. Tot in aceasta perioada copilul isi transfera foamea de experienta senzoriala pe planul interogatiei verbale. Se considera acest moment ca un fel de "mare identificare" a lumii obiectuale.

La varsta de 1 an si 6 luni atasamentul fata de mama devine acaparant.

Spre 2 ani, tatal este admirat si devine favoritul copilului.

In orice caz, atasamentul este diferit de dragostea fata de parinti, care se mai manifesta si ea in jurul varstei de 3 ani.

Aspecte deosebite sunt legate si de anxietate. Se considera ca in copilaria timpurie exista 2 feluri de anxietate: cea fata de persoane si situatii straine, si anxietate de separatie. Treptat se constituie si cel de-al treilea tip de anxietate: cea morala, ca teama de pedeapsa si traire a sentimentului de vinovatie.

In aceasta faza a dezvoltarii umane, cele 3 fatete ale sinelui (sinele corporal material, sinele social, sinele spiritual) nu sunt inca coezive, sau sunt putin coezive.

A doua copilarie (perioada prescolara, 3-6 ani)

Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade: prescolar mic (3-4 ani), prescolar mijlociu (4-5 ani), prescolar mare (5-6 ani).

Perioada prescolara e una di perioadele de intensa dezvoltare psihica cu influente asupra evolutiei biopsihice ulterioare (de aici expresia "cei 7 ani de acasa").

Copilul prescolar traverseaza etapa cunoasteri prin largirea contactelor cu mediul social I cultural din care asimileaza modele de viata.

In aceasta perioada apar contradictii cum ar fi contradictia dintre cerintele interne, aspiratiile, interesele copilului si posibilitatile de a fi satisfacute. O alta contradictie este aceea din planul cunoasterii.

Dezvoltarea imaginatiei (varsta de aur a imaginatiei) permite copilului sa se transpuna in orice situatie, chiar si fantastica, pe cand in realitate situatiile de viata sunt foarte restranse si banale. Legate de aceasta contradictie se dezvolta dorinta de a crea, de a schimba.

In perioada prescolara mare se mentine o oarecare opozitie fata de adult, cu tendinta insa la reconciliere.

Se observa dorinta copilului de a fi de folos adultului, imita discret conduitele adultilor, participa la activitati ocupationale ale acestora.

Capacitatea de invatare devine activa si e dublata de dorinta de cunoastere. In acest context copilul e interesat de natura, plante, animale. Intrebarile "De    ce?" sunt destinate cunoasterii si sesizarii relatiilor dintre obiecte sau situatii.

Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe: functii formative, functii de relaxare, functii de facilitare a adaptarii copiilor la aspecte mai complexe ale mediului inconjurator, functii de umanizare, etc.

Functiile mintale isi amplifica fortele, eficienta, dar si structura datorita dezvoltarii capacitatilor simbolistice.

In comunicare intereseaza fluxul verbal, gestica cat si tacerea. C.N.V. devine mai discreta la prescolari si insoteste comunicarea verbala.

in vorbire incep sa fie folosite numeroase adjective, structuri comparative si de evaluare. Se dezvolta cerinta interna de folosire de cuvinte noi, de creatii verbale si fantezii verbale.

Unele insusiri dobandite in perioada prescolara devin stabile: spiritul de competitie, cooperarea, altruismul, etc.

Prin urmare, perioada prescolara se caracterizeaza prin mari achizitii culturale si intensa asimilare intelectuala.

A treia copilarie (perioada scolara mica, 6-10/11 ani)

Specific este ca pentru aceasta etapa de perioada scolara mica, sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptarii scolare. Perioada scolara mica este apreciata de unii ca fiind un fel de sfarsit al copilariei, existand la acest moment un melanj intre particularitatile varstei prescolare si particularitatile de debut ale pubertatii.

Prin alfabetizare copilul castiga potential instrumente valide de apropiere de toate domeniile culturale si stiintifice. Se stie ca scoala creeaza capacitati si strategii de invatare pentru toata viata. De asemenea scoala raspunde dorintei copilului de realizare, de satisfacere si dezvoltare a curiozitatii cognitive, cat si dorintei de adultism (de a fi ca cei mari) a acestuia.

Virajul de mentalitate spre lumea realului complex se datoreaza tot scolii. Aceasta virare solicitand in permanenta adaptarea copilului, adaptare care intampina numeroase confruntari.

Solicitarile scolare au ca rezultat formarea de capacitati de activitate, respectului fata de munca, disciplina si responsabilitate.

Adaptarea copilului la noile solicitari se realizeaza prin centrarea atentie fasa de un alt adult (pedagogul), decat cei din familie.

Copilul in aceasta perioada isi paraseste treptat interesul pentru desen si modelaj, existent in perioada prescolara. Are loc o orientare generala a copilului. Este perioada in care guma folosita intens (datorita greselilor) pune in evidenta cresterea virulentei spiritului critic al copilului.

Tot in perioada micii scolaritati se constituie un adevarat delir de colectionare, ceea ce evidentiaza cerinta interna de reunire si clasificare. Copii devin spre clasa a treia si a patra mici geografi, botanisti, zoologi, ceea ce constituie un indiciu de expansiune si de centrare in planul mintal si afectiv.

O alta caracteristica pregnanta a acestei perioade este aceea a unei atentii deosebite acordate jocului cu reguli colective. Regula devine fenomen central, ajutandu-l pe copil in adaptare. Se poate presupune ca dependenta de reguli (excesiva la copii claselor a II-a si a III-a) exprima cresterea emanciparii de dependenta fata de regulile familiei si subordonarea acestora cerintelor vietii sociale ("asa ne-a spus doamna invatatoare").

La 6 ani copilul este total absorbit de problemele adaptarii la viata sociala.

Invatarea citit-scrisului si a calculelor elementare constituie achizitiile de baza ale acestui moment de dezvoltare.

Dupa 7 ani apare o mare detasare psihologica, o crestere a expansiunii, o mai mare extroversiune si trairi euforice si de exaltare, ca semn al adaptarii scolare. In vorbirea copilului se intalnesc frecvent superlativele in descrierea de situatii, intamplari.

La aceasta varsta se contureaza tematica obligativitatii, loialitatii, spiritul de echipa, suportare esecului, etc.

In jurul varstei de 8 ani si dupa, devin mai multilaterale si diferentiate interesele. Studiul aritmeticii trece pe primul plan. Cresc capacitatile mnestice si exprimarea discursiva. Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educatia sociala.

Dupa 9 ani, copii de sex diferit incep sa se separeu in mod spontan in jocuri. Copilul devine ceva mai meditativ, caracterul expansivitatii in conduita atenuandu-se.

Incepe sa se manifeste dorinta de autoperfectionare. In acest timp copilul devine mai ordonat si mai perseverent in activitatile pe care le intreprinde. E mai sensibil la informatii sociale la opinia clasei.

La 10 ani se incheie ciclurile copilariei. Constituirea bazelor personalitatii, dobandirea statului de scolar alaturi de acela de membru al familiei creeaza copilului o deschidere catre viata sociala.

Perioadele pubertatii si adolescentei

Pubertatea si adolescenta se caracterizeaza prin trecerea spre maturizare si integrare in societatea adulta.

Tipul fundamental de activitate pentru perioada pubertatii ramane invatare si instruire.

Incep sa se contureze distantele dintre ceea ce cere societatea de la el si ceea ce poate el, si dintre cea ce cere el de la societate si viata si ceea ce i se poate oferi. Pe aceste distante de cerinte si posibilitati are loc dezvoltarea personalitatii.

In dezvoltarea psihica a copilului de dupa 10 ani se disting 3 stadii:

a)              a) stadiul pubertatii (10-14 ani) dominat de o intensa crestere, de accentuarea dismorfismului sexual cu o larga rezonanta in dezvoltarea psihica;

b)             b) stadiul adolescentei (14-18/20 ani) dominat de adaptare la starea adulta, de procesul de castigare a identitatii, de intelectualitare pregnanta a conduitei;

c)              c) stadiul adolescentei prelungite (18/20-24/25 ani) dominat de integrarea psihologica la cerintele unei profesii, la conditia de independenta.