Perspective de abordare a gandirii

Perspective de abordare a gandirii

O trecere in revista a principalelor perspective, curente, orientari in abordarea gandirii pune in evidenta dificultatea analizei gandirii, complexitatea remarcabila a acestui proces psihic. Dupa cum arata M. Zlate (1999), ceea ce frapeaza din capul locului in psihologia gandirii este polarizarea conceptiilor. S-a trecut cu usurinta de la tratarea extensiva la tratarea intensiva, de la extensia gandirii asupra tuturor proceselor psihice la ignorarea ei. Este consemnata in acelasi timp si o varietate terminologica remarcabila mergand de la inconsecventa si insuficienta la abordari sistematice si detaliate. Autorul citat consemneaza si atitudinile exclusiviste in modul de prezentare a gandirii in variate lucrari si dictionare, trecand de la ignorare la abordare detaliata. Dincolo de aceste aspecte "frapante" o trecere sistematica in revista a variatelor scoli si curente pune in evidenta continuitatea preocuparilor oamenilor de stiinta in raport cu gandirea si dimensiunea ei psihologica.

Perspectiva logicii clasice isi are originile inca in logica aristoteliana. Aristotel este cel care a intemeiat logica si principiile asocierii. Logicienii sunt cei care au abordat pentru prima data operatiile gandirii si le-au definit. Este vorba despre operatiile de analiza, sinteza, abstractizare, generalizare, comparatie, inductie, deductie sau despre judecati, rationamente, silogisme s.a.m.d. Astfel, pana pe la inceputul secolului al XX-lea, gandirea era prezenta in diferite manuale sau tratate din aceasta perspectiva a logicii fiind integrata in studiul filozofiei, al epistemiologiei. Pe aceasta cale se impunea aspectul normativ al gandirii. Dupa cum arata J. Piaget logica este pentru cunoastere ceea ce este morala pentru conduita. Acelasi autor a demonstrat, in mod stralucit, convergenta evolutiva a structurilor biologice, logice si cognitiv-intelectuale. Organizarea logica, structura riguroasa, demersul normativ al gandirii sunt trasaturi indubitabile care demonstreaza contributia logicii la intelegerea aspectului formal, operational al gandirii.

Asociationismul senzualist reduce gandirea la o asociere de impresii senzoriale, lipsita de suport motivational. La baza gandirii sunt puse legile asocierii. Cele trei principii ale asocierii provin inca de la Aristotel: asocierea prin contrast, prin asemanare si prin contiguitate spatio-temporala. dincolo de eroarea metodologica de reducere a gandirii la o suma de impresii senzoriale, asociationismul are meritul de a fi propus totusi un mecanism explicativ al gandirii prin asociatie. Este incontestabil faptul ca asociatiile constituie modalitati de lucru si de operare ale gandirii. Gandirea umana opereaza in mod frecvent uzand de lanturi asociative. In cadrul acestor asocieri imaginile si cuvantul joaca un rol primordial ca suport intuitiv verbal al variatelor asociatii de idei. Toate curentele si scolile psihologice care au urmat s-au raportat la asociationism ca reper, ca piatra de hotar in psihologie.

Introspectionismul experimental sau Scoala de la Wrtzburg prin reprezentantii ei O. Klpe, K. Marbe si Ach incerca sa depaseasca limitele asociationismului senzualist in abordarea gandirii. Preocuparea acestei scoli pentru studiul gandirii a condus la elaborarea unei psihologii a gandirii in cadrul acesteia. Este pentru prima data cand se desfasoara un demers sistematic de explorare si interpretare psihologica a gandirii ca proces de rezolvare de probleme. Reprezentantii acestui curent isi propuneau sa demonstreze natura abstracta a gandirii, faptul ca aceasta nu este reductibila la o suma de impresii senzoriale. Metoda de investigare experimentala consta in solicitarea adresata unor subiecti experti de a rezolva variate probleme de matematica, logica, lingvistica si de a descrie in timp sau dupa incheierea activitatii rezolutive procedeele, modul de lucru. Se dorea, pe aceasta cale, sa se demonstreze natura abstracta a gandirii, faptul ca aceasta nu opereaza cu imagini si cuvinte. Ipotezele nu au fost confirmate, deseori subiectii utilizau descrierea in imagini si cuvinte a unor activitati abstracte ale gandirii. Aceste rezultate au descumpanit autorii si chiar i-au facut sa aprecieze ca numai foarte putini oameni sunt capabili de gandire abstracta. Aceasta judecata a fost sever criticata de lumea academica dar ramane incontestabil meritul acestui curent in initierea unor studii experimentale cu privire la gandire. Semnificativ este faptul ca psihologia experimentala moderna subliniaza rolul raportului verbal in studiul gandirii. Mai mult decat atat, Newell si Simon 50 de ani mai tarziu, in anii '70 ai secolului al XX-lea au elaborat experimente prin intermediul carora au incercat sa demonstreze compatibilitatea dintre logica operatorie a gandirii umane si cea a computerelor. Modelul lor experimental era foarte apropiat de cel al Scolii de la Wrtzburg: subiectii erau solicitati sa descrie in timp ce rezolvau o problema de logica sau matematica pasii, secventele necesare. Autorii au denumit acest demers "protocolul gandirii cu voce tare". Transpunerea acestor protocoale in limbajul de programare al calculatoarelor s-a demonstrat faptul ca gandirea umana si computerele uzeaza de strategii asemanatoare. Iata cum fiecare curent, scoala psihologica isi aduce contributia la progresul psihologiei si nu trebuie sa ne grabim cu catalogarile si aprecierile critice la adresa diferitelor scoli si curente. O contributie remarcabila a acestei scoli psihologice este abordarea gandirii ca sistem de operatii. O. Selz s-a desprins din cadrul acestei scoli si a realizat primele cercetari sistematice asupra operatiilor gandirii. Cele mai importante operatii erau: completarea complexului, abstractia selectiva si reproducerea asemanarilor (vezi P. Popescu-Neveanu, 1977). Completarea complexului este operatia de umplere a golului cognitiv, de inlocuire a necunoscutului cu ceva cunoscut; abstractizarea selectiva realizeaza desprinderea variatelor caracteristici ale obiectelor si relatiilor dintre componentele unei situatii complexe; reproducerea asemanarilor permite detasarea din experienta a unor insusiri asemanatoare in vederea stabilirii de corespondente, coincidente si identificari.

Psihologia formei sau gestaltismul abordeaza gandirea prin raportarea pe de o parte la asociationismul senzualist si pe de alta parte la modelul incercare si eroare propus de catre Thorndike.

In cercetarile sale asupra invatarii, Thorndike a ajuns la concluzia ca in rezolvarea unor situatii problematice se impune strategia incercarii si erorii bazata pe legea efectului. Conform acesteia o actiune insotita de succes tinde sa fie repetata iar daca a fost insotita de esec va tinde sa fie indepartata. Acest model valorifica rolul motivatiei in invatare si rezolvarea de probleme.

Gestaltistii prin reprezentantii lor de seama W. Khler, K. Koffka, M. Wertheimer au abordat psihologia gandirii pornind de la cercetarile lor in domeniul psihologiei perceptiei. Gandirea era explicata ca un demers de reorganizare a datelor campului perceptiv. In urma acestei reorganizari si restructurari rezolvarea unei situatii problematice se impune de la sine avand aspectul unei intuitii spontane. In cercetarile sale intreprinse in insulele Telerife asupra cimpanzeilor Khler propune un model experimental ingenios: cimpanzeul infometat primeste obiectul-stimul (un ciorchine de banane) atarnat undeva sus deasupra custii fara a putea fi atins. In interiorul custii se afla dispuse una, doua ladite de lemn. Dupa un numar de incercari haotice, cimpanzeul pare ca a renuntat si se asaza undeva intr-un colt pentru ca la un moment dat sa sara brusc sa se indrepte spre ladita, sa se suie pe ea si sa incerce sa atinga obiectul-scop. Astfel, in baza reorganizarii campului perceptiv obiectul-scop si obiectul-mijloc sunt reunite in acelasi camp si drept urmare are loc un fenomen de intuitie spontana (einsicht, insight) sau momentul "Aha".

In termenii psihologiei cognitive moderne cele doua orientari, incercare-eroare si intuitie spontana pot fi subordonate celor doua tipuri de procesari implicate in tratarea informatiilor: procesarea descendenta, indirecta specifica modelului gestaltist si procesarea ascendenta, directa, bazata pe datele empirice specifica modelului incercare si eroare. Constatam ca cele doua modele de abordare a mecanismelor psihologice ale gandirii nu se exclud ci, dimpotriva, se completeaza reciproc si aduc contributii remarcabile la intelegerea mecanismelor gandirii. O alta contributie importanta a scolii gestaltiste este legata de rezolvarea de probleme. Cercetarile initiate de catre Wertheimer au fost continuate in mod stralucit de catre Duncker. Astazi tratatele de psihologie experimentala utilizeaza modelele experimentale ale acestui savant in descrierea mecanismelor gandirii, ale rezolvarii de probleme si mai ales ale fixitatii functionale. Pentru cei doi autori orice problema declanseaza in interiorul subiectului o stare conflictuala iar acesta manifesta tendinta de a inlatura conflictul prin reorganizarea structurala a datelor. In mod obisnuit, in urma acestei reorganizari, rezolvarea se impune practic spontan. Spre exemplu, Wertheimer ofera o problema pe care matematicianul Gauss a rezolvat-o foarte rapid la varsta de sase ani: calculati cat mai repede suma 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10. In baza reorganizarii datelor se poate constata ca suma extremele este aceeasi: 1 + 10 = 11, 2 + 9 = 11 s.a.m.d, adica cinci perechi de 11 care ne conduc la suma 55 (vezi P. Popescu-Neveanu, 1977).

Structuralismul genetic - J. Piaget. - preia de la gestaltisti conceptul de "schema" ca indicator al unor structuri mintale de tip operator, dar considera ca structurile operatorii nu sunt innascute ci achizitionate. Piaget nu contesta existenta unor scheme innascute, care se refera la analizatori si mecanismele lor neurofunctionale, la variatele reflexe neconditionate care permit nou-nascutului o prima forma de adaptare la mediu. Inteligenta este definita ca modalitate superioara de adaptare la mediu. Adaptarea se realizeaza in baza a doua procese majore: asimilarea si acomodarea. Prin asimilare se interiorizeaza ceva in urma unor exersari, actiuni repetate cu obiectele. Se fixeaza astfel o schema de actiune, mai intai in planul extern, concret. Schema va fi asimilata, interiorizata, preluata de structurile mentale, interne care se vor acomoda, se vor restructura, vor integra noua achizitie si vor deveni astfel mai "competente", apte sa coordoneze activitati mai complexe si sa solicite asimilari mai bogate in continut, mai diversificate. Astfel noile asimilari vor conduce la noi acomodari s.a.m.d. ceea ce sugereaza o dinamica evolutiva, ascendenta a structurilor operatorii ale inteligentei. J. Piaget si Scoala sa de la Geneva au demonstrat intr-o maniera experimentala si in baza unor observatii laborioase procesul evolutiei structurilor operatorii ale inteligentei in cadrul celor patru stadii:

. stadiul inteligentei senzorio-motorii (0 - 2 ani);

. stadiul inteligentei preoperationale (2 - 6 ani);

. stadiul operatiilor concrete (6 - 11 ani);

. stadiul operatiilor formale (11 - 17 ani).

Modelul tridimensional al intelectului propus de J.P. Ghuilford ofera posibilitatea intelegerii mecanismelor de functionare ale gandirii.

Modelul tridimensional al intelectului (dupa P.J. Guilford)

Dimensiunea sintetica a gandirii rezulta din interactiunea celor trei laturi. Aplicarea unei operatii asupra unui continut conduce la elaborarea unui produs. Fiecare cub prezinta pe o fateta o operatie, pe cealalta un continut si pe a treia un produs. Cubul capata astfel o identitate si el descrie o forma de manifestare a inteligentei. Spre exemplu, daca aplicam operatia de evaluare sau apreciere, comparare ca operatie mai simpla asupra unui continut figurativ, intuitiv-concret vom obtine un produs mai simplu, gandirea asupra unui obiect, a unui lucru concret, a unei unitati cognitive. Aplicarea fiecarei operatii asupra fiecarui continut in parte ne ofera imaginea unei combinatorici bogate. Fiecare cub are o existenta proprie, autonoma, dar el exista numai in cadrul ansamblului. Cubul, in intregul sau, adica intelectul va functiona numai prin angrenarea tuturor partilor componente. Fiecare dintre noi prezinta o configuratie proprie a intelectului ca rezultat al combinarii particulare a operatiilor, continuturilor si produselor. Astfel intelectul poate capata o orientare preponderent intuitiv-figurativa, sau abstracta-logica s.a.m.d.

Operatiile sunt: evaluare, gandire convergenta. gandire divergenta, memorie si cognitie. Evaluarea este operatia specifica gandirii critice si presupune comparatii, aprecieri; gandirea convergenta este rezultatul unei convergente depline intre mijloace si scopuri; tipic pentru gandirea algoritmica: in vederea atingerii scopului, a rezolvarii unei situatii sunt cunoscute mijloacele, care trebuie sa fie aplicate fara abateri; gandirea divergenta exprima o divergenta, un conflict intre mijloace si scopuri intrucat, atingerea scopului se poate realiza prin variate cai si mijloace care trebuie sa fie explorate; este operatia tipica pentru gandirea euristica sau creatoare care exploreaza, cauta noi cai si mijloace pentru rezolvarea problemelor; memoria ca operatie sugereaza modul in care este conceputa ea in psihologia moderna, si anume ca sistem de operatii; dimensiunea operatorie a memoriei sugereaza faptul ca nu trebuie sa fie privita ca un simplu depozit de informatii ci ca un demers sistematic de organizare, structurare, clasificare, ierarhizare, grupare, categorizare a informatiilor; cognitia este operatia cea mai complexa care implica - in primul rand - abstractizari, generalizari, concretizari, particularizari s.a.m.d.

Continuturile sunt: figurativ, simbolic, semantic si comportamental. Continutul figurativ se refera la continuturile informationale de tip concret-intuitiv provenite de la perceptie si de la reprezentare; sunt imagini, cunostinte simple despre aspectele concrete ale lumii; continutul simbolic face trimitere la ansamblul de semne si simboluri care mediaza gandirea; sunt specifice limbii si altor limbaje proprii variatelor domenii; continutul semnatic face trimitere la cunostinte, experimente, concepte care au acoperire in semnificatii, au un inteles pentru subiect; continutul comportamental descrie procedurile de lucru, strategiile rezolutive.

Produsele sunt: unitati, clase, relatii, sisteme, transformari si implicatii. Unitatile sau elementele descriu cele mai simple rezultate ale gandirii atunci cand aceasta - prin concretizare - descrie un obiect, un fenomen, un eveniment in plan mintal; clasele descriu grupari de elemente; gandirea, in urma evaluarilor, analizelor, comparatiilor surprinde criterii dupa care poate grupa mai multe elemente intr-o clasa; relatiile descriu raporturi de tip inferential prin care elementele se grupeaza intr-o clasa si clasele in sisteme; sistemele descriu ansambluri structurate si articulate de cunostinte, concepte, explicatii si descrieri; transformarile descriu raporturile din interiorul sistemului, interactiunile dintre partile lui componente; implicatiile descriu finalitatea cea mai complexa a gandirii capabila sa surprinda cauzalitatea si sa emita predictii.

Abordarea cognitivista a gandirii isi are originile in cercetarile lui Newell, Schaw si Simon (1958) care au lansat modelarea cibernetica a intelectului in celebrul Rezolvitorul general de probleme ca sistem de prelucrare a informatiei pentru rezolvarea unor probleme specifice gandirii umane. In rezolvitor sunt introduse o serie de variabile e pot fi reunite cu ajutorul unor operatii logice de tipul conjunctiei, disjunctiei si implicatiei. Programul consta in trecerea succesiva de la o etapa la alta prin modificarea continua a structurii problemei considerate. Programul rezolvitorului realizeaza trei tipuri de sarcini: 1) transformarea obiectului A in obiectul B; 2) aplicarea operatorului B la obiectul A si 3) reducerea deosebirilor D intre obiectul A si obiectul B.

Mai apoi, W. Reitman (1965) a valorificat din punct de vedere psihologic cercetarile celor trei autori aratand ca atat in gandirea umana cat si in inteligenta artificiala elementul cel mai important il constituie procesele informationale. Gandirea este definita prin prisma prelucrarii de informatii cu ajutorul unor operatori. Operatorii permit ca din stocul memoriei sa se selecteze informatiile adecvate in raport cu un sistem de ordonare a sarcinilor.Neisser (1967) este intemeietorul formal al psihologiei cognitive. Din punctul lui de vedere, gandirea este procesul prin care se executa o serie de operatii centrale asupra reprezentarilor ce contin informatii din mediul extern. Constatam ca in centrul gandirii este amplasata reprezentarea, imaginea mintala. Conceptul de schema este preluat pe linia unei continuitati ce-si are originea in cercetarile gestaltismului si ale structuralismului genetic. Schema are un rol decisiv in organizarea si ordonarea reprezentarilor interne dirijand activitatea gandirii in scopul disponibilizarii unei cantitati mai mari de informatii. Procesarea informatiilor in plan mintal se realizeaza cu ajutorul unor inferente, structuri operatorii ce permit extragerea unei anumite informatii si integrarea ei la nivelul schemelor. Schema se modifica la randul ei dezvoltand disponibilitati crescute de asimilare conceptuala. In sine descrierea acestui proces cognitiv ne arata asemanari mari cu modelul lui J. Piaget. Dar, cognitivistii insista asupra procesarilor, a tratarii informatiei. Astfel gandirea este organizata modular si ierarhic utilizand simboluri si structuri simbolice. Cognitivistii trateaza gandirea in special din perspectiva rezolvarii de probleme, a strategiilor rezolutive. Pe aceasta cale procesarea cognitive se exercita asupra reprezentarilor interne cu scopul de a elabora generalizari predictive.