Existenta ca descoperire de sine

Existenta ca descoperire de sine

Existenta fiintei umane este un dat natural, independent de aceasta. Ea este independenta de propria vointa.

Pentru individ, viata are un dublu aspect:

viata biologica sau existenta trupului(latura fiziologica);

viata sufleteasca (latura psihologica).

Cele doua aspecte ale vietii sunt inseparabile, astfel noi nu vom face nici o diferentiere, intre trup si suflet; ele fiind reunite sintetic prin constiinta de sine si prin imaginea de sine pe care o are fiecare dintre noi.

Constatarea individului ca existenta sa, ca viata , este limitata in timp va determina nelinistea,grija propriei sale personae cu privire la existenta sa ca durata.

Din acest motiv, descoperirea de sine va deveni pentru cei mai multi o problema permanenta la care nu vor inceta sa se gandeasca.

Existenta individului, este cea care il conduce la descoperirea de sine.Acest fapt demonstreaza ca intre "a exista"(esse) si "a cugeta"(cogitare) este o relatiie specifica din care decurge insusi procesul de cunoastere.

Orice existenta o raportam la o fiinta, ca un atribut al acesteia.

Existenta persoanei este concentrate in "viata Eului". Eul reprezinta "centrul" aparatului psihic al sistemului personalitatii, cel in care se intalnesc si care reflecta lumea obiectiva externa, precum si lumea subiectiva intropsihica. Eul, cat si existenta acestuia are un dublu aspect:

pe de-o parte existenta umana este un fapt real, obiectiv intrucat fiinta umana exista in lume ca parte a acesteia, fiint prin aceasta "obiect" al unei cunoasteri empirice;

pe de alta parte fiinta umana exista in sine pentru ea, ca "subiect" al propriei sale gandiri.

Din cele prezentate     anterior rezulta ca existenta are doua aspecte:

a)    Existenta reala empirica, reprezentand persoana, omul viu;

b)    Existenta gandita, reflectata, reprezentand idea de persoana.

Faptul de a exista presupune mai multe aspecte:

a)    a fi singur, ceea ce este absolute imposibil;

b)    a fi cu ceilalti, deci a coexista;

c)    a fi deasupra celorlalti, a-i domina, dar continuand sa coexisti cu acestia.

d)    a fi sub ceilalti, a se lasa,sau a accepta sa fii dominat ,continuand sa coexisti intr-un raport de dependenta cu ceilalti.

e)    a fi impreuna cu un altul, sau a coexista cu o persoana in cadrul unui cuplu.

Orice act de cunoastere reprezinta o descoperire. Pentru a descoperi, individul trebuie sa intrebe sis a caute, sa se intrebe pe el insusi, sa-i intrebe pe ceilalti.In sensul acesta ,,interogatia'' devine instrumentul mintal al descoperirii.

Exista trei feluri de interogatie:

a)    interogatia metafizica, morala,de factura filozofica, de orientare introspectiva a lui I. Kant.

b)    iterogatia dialectica,maieutica, de factura dialogica a lui Socrate;

c)    interogatia experimentala, de factura experimental analitica, a lui Cl. Bernard.

La originea oricarei inerogatii se afla o anumita intentie din partea persoanei care intreaba. Aceasta intentie este data de dorinta de a afla sau de a cunoaste ceva. In mod similar si raspunsul la intrebare care semnificatiile sale.

Alte aspecte care se afla la originea orcarei interogatii sunt nelinistea si curiozitatea. Dorinta de a cunoste sau cautarea unei solutii la o problema. Aceasta dorinta de cunostere da nastere unei stari de tensiune interioara care se va structura inteligibil sub forma unei intrebari.

Se poate observa ca intre cele doua forme de interogatie exista o similitudine, intrucat fiecare dintre ele cunoste aceleasi mecanisme psihologice, asa cum se poate observa din schemele urmatoare:

Aceasta este reprezentarea schematica a modelului "interogatiei dialogice".

Modelul interogatiei logico-rationale

Se poate vedea ca, din punct de vedere formal, cele doua scheme sunt asemenatoare, intrucat, recunosc aceleasi mecanisme psihologice care stau la baza lor.