Psihologia jocului

Psihologia jocului

In psihologie se mentioneaza ca jocul este o etapa in evolutia copilului, care cuprinde perioade succesive, de la jocurile functionale, jocurile de fictiune, achizitie, confectionare.

a)      jocurile    functionale - pot fi miscari foarte simple (cu bratele, cu degetele) in cadrul loc copiii cauta diferite efecte.

b)     jocurile fictiune (jocul cu papusa) constituie un nivel de dezvoltare psihica mai inalt, pentru ca intervine o interpretare mai complexa, cunoasterea realitatii.

c)     Jocurile de achizitii (jocul de tipul ochi si urechi)- copilul se straduieste sa perceapa scene, imagini, povestiri si totul il cucereste.

d)     Jocul de confectionare - copilul aduna, combina, modifica obiectele creand altele noi.

Jocurile, dupa expresia lui Piaget "transforma realul la trebuintele eului".

In jocurile de constructii se realizeaza o adaptare la realitati si conduc la creatii inteligente.

Particularitatile jocului

in joc copilul reflecta ambianta, iar prin imitatie activitatea adultului;

jocul= mod de dobandire a cunostintelor, prin actiune;

jocul0 activitate de gandire, pentru ca este orientat spre gasirea cailor de depasire a unor obstacole;

actiunea practica si cuvantul reprezinta mijloacele jocului in procesul cunoasterii realitatii;

prin joc copilul participa la transformarea ambiantului ceea ce ii produce placere;

i joc se produce adecvarea la realitate;

jocul se dezvolta continuu si implicit dezvolta personalitatea copilului, prin diverse contradictii dintre libertatea de actiune si conformarea la schema de joc, intre repetitie si variabilitate, ceea ce este cunoscut si recunoscut, intre absenta unui rezultat si bucuria jocului.

Jocurile constituie o activitate fara a urmari un rezultat ori producerea unui lucru (deosebirea dintre joc si munca9.