CE ESTE PSIHOLOGIA SOCIALA?

CE ESTE PSIHOLOGIA SOCIALA?

Psihologia sociala este o disciplina de hotar. Ea isi revendica teritoriul aflat la intersectia psihologiei cu sociologia, preluand ceea ce este social in psihologia generala si ceea ce este psihologic in sociologie. Ea articuleaza, intre ele, cele doua discipline. Este, cum spune S. Moscovici, o stiinta-punte.

Domeniul nostru nu este nici individul, ca unitate separata, dar nici grupurile sau organizatiile, ca structuri sociale autonome. Profesorul francez, de origine romana, Serge Moscovici, a gasit solutia: psihologia sociala studiaza opozitia dintre individ si societate, conflictul permanent dintre cele doua entitati. Daca ar studia doar individul sau doar socialul, disciplina noastra si-ar pierde personalitatea sa, ar deveni un 'apendice inutil' al altor stiinte. Nu s-a intamplat insa astfel. Delimitandu-si un teritoriu propriu, psihologia sociala si-a adjudecat, ca trasatura caracteristica, dinamicitatea, actiunea, capacitatea de a interveni in desfasurarea evenimentelor. Omul psihologiei sociale este totdeauna in interactiune cu altii, intra- situational, pozitionat ideologic.

Ca disciplina stiintifica, psihologia sociala s-a nascut la sfarsitul secolului trecut. Atunci au aparut, in Franta, primele lucrari pe care astazi le-am putea considera inceputurile disciplinei noastre: Les lois de l'imitation (1890) de Gabriel Tarde, Psychologie des foules (1895) de Gustave Le Bon si Etude de psychologie sociale (1898) tot de Tarde. Nu poate fi uitat nici Auguste Compte (1798-1857) pentru care omul este fasonat de societatea in care isi desfasoara existenta; individul nu este niciodata izolat, el este articulat unui grup, mai mult sau mai putin organizat. Contributia lui Tarde la dezvoltarea disciplinei noastre rezulta din conceptia sa dupa care comportamentul uman e determinat social. Tarde este considerat un precursor al studiului opiniilor si atitudinilor, s-a interesat de aspectele cognitive si afective ale personalitatii, considerate forte care anima viata sociala. La randul sau, Le Bon a constatat ca emotiile si convingerile exprimate de oi multime tind sa se impuna ca 'unanimitate' si pot evolua spre dogmatism si intoleranta. Ele se manifesta intens, au o constructie simpla, sunt pe intelesul tuturor si rezista la schimbare. Le Bon gaseste doua cauze acestui comportament al multimii: a) emotiile si opiniile se propaga usor, se multiplica si se reintaresc cu fiecare manifestare; b) liderii de opinie isi extrag forta de persuasiune din prestigiul personal si puterea de a fascina colectivitatile.

Un sociolog, E. Durkheim, a publicat in aceeasi perioada, un studiu asupra sinuciderii (1897) prin care furnizeaza o analiza sociologica unei decizii individuale: tendinta de suicid este invers proportionala cu integrarea familiala, religioasa, sociala. Tot intre precursori ar trebui sa-i consemnam pe Paolo d'Orano, care a publicat in 1902, in Italia, Psicologia sociale si pe americanii William McDougall si E. Ross, cu lucrarile lor de referinta: An Introduction to Social Psychology si Social Psychology, ambele publicate in 1908. In sfarsit, trebuie sa consemnam ca psihologia sociala, ca stiinta experimentala, a implinit deja un secol. Primele experimente in psihologia sociala au fost realizate de Norman Triplett, in 1897: efectele competitiei asupra performantelor individului.

Orice manual de psihologie sociala am deschide vom observa ca aceasta atribuie individului uman un loc propriu in societate. Omul este totdeauna plasat intr-o situatie specifica articuland trasaturile sale individuale la o realitate sociala concreta. Omul psihologiei sociale este un om relational, el se gaseste in raporturi de comunicare si interactiune cu altii sau cu grupuri ca familia, colegii de joaca sau de munca.

Identitatea noastra se interfereaza cu alte identitati, schimbam idei, sentimente, judecati cu cei din jur, influentam sau suntem supusi unui control social, exercitat de institutii sau indivizi. Asa cum a spus Moscovici, realitatea fiecaruia dintre noi este o realitate conflictuala, marcata de tensiuni si jocuri de influente, de o continua lupta intre ordine si dezordine, constrangere si libertate, de opozitii intre pareri, stiluri, sentimente, convingeri. Conflictul intre individ si societate nu exclude insa armonia provizorie sau chiar pacificarea durabila. Specific psihologiei sociale este faptul ca abordeaza concomitent ambii termeni ai cuplului - individ si societate - renuntand la separare, la obisnuinta de a-i trata ca realitati autonome. Confruntarea intre idei, credinte, valori, reprezentarile pe care le avem despre acestea determina si regleaza interactiunile sociale.

Subiectul (individual sau colectiv) si obiectul (social sau nu, real sau imaginar) determina, prin interactiunea lor, posibilitatea de a identifica trei campuri de analiza: subiectul individual (Ego), subiectul social (Alter) si obiectul (fizic, social, imaginar sau real). Fiecare nivel de analiza, scrie profesoara franceza Ewa Drozda-Senkowska, intervine intr-un alt mod in organizarea perceptiei, a experientelor si conditiilor. La nivel intra-individual analiza se centreaza pe mecanismele proprii de tratare a informatiei, la nivel inter-individual pe dinamica relationala dintre indivizii aflati intr-o situatie data, la nivel pozitional pe diferentele de pozitii sociale intre indivizi sau grupuri si in fine, la nivel ideologic, pe sistemele de norme, idei, credinte ale indivizilor si grupurilor. Nivelurile de analiza, in psihologia sociala, pot fi deci grupate astfel (dupa R.J. Valleran,d, 1994):

Nivelul 1: analiza intrapsihica (exemple: disonanta cognitiva, atribuirea eului)

Nivelul 2: procesele interpersonale (exemple: perceptia altuia si atractia interpersonala)

Nivelul 3: interactiunea dintre individ si grup (exemple: conformarea la

asteptarile grupului, facilitarea sociala)

Nivelul 4: realitatile intergrupuri (exemple: competitia-cooperarea intergrupuri,

schimburile intre grupuri).

Identitatea psihologiei trebuie cautata in efortul de a descrie, explica si face sa functioneze social fiecare individ. Ea nu ofera solutii sau retete asupra modului in care ar trebui sa ne organizam viata si nici nu eticheteaza stiluri sau modele, nu cere adeziune. Ea ofera modalitati de cunoastere si interpretare a unor fenomene importante cum ar fi influenta si schimbarea atitudinilor, conformismul si supunerea, persuasiunea, prejudecata, iubirea sau agresiunea, ea difuzeaza o cultura psihosociologica specifica.

Cand spunem ca psihologia sociala studiaza relatiile, interactiunile sociale si schimburile dintre indivizi, plasam - desigur - individul ca element central intr-un sistem relational, interindividul. Definitia data de F. Allport (1924) ramane de referinta: 'Psihologia sociala are ca obiect de studiu relatiile reale sau imaginare intre persoane, intr-un context social dat, de natura sa afecteze persoana implicata in aceasta situatie data'. Cateva decenii mai tarziu, fratele sau, G. Allport (1968) considera ca 'psihologia sociala incearca sa explice in ce mod gandurile, sentimentele si comportamentele individului sunt influentate de prezenta imaginara, implicita sau explicita a altora'. El pune accentul pe persoana (sentimentele sau atributele sale cognitive); ca prezenta directa: altul ca sursa de influentare a comportamentelor noastre.

Interactiunea este un obiect privilegiat al schimburilor sociale. Jacques-Philippe Leyens a spus-o deosebit de plastic: putem spune ca psihologia sociala trateaza dependenta si interdependenta conduitelor umane. Avem a face deci cu o influenta reciproca, cantitativa sau calitativa si nici nu e macar necesara ca partenerii sa fie fizic prezenti. E suficient sa ni-l prezentam pe altul, pentru a ne afla in plina psihologie sociala. Dar aceasta nu e suficient. Inca Floyd H. Allport (1924) a subliniat ca interactiunea trebuie plasata intr-un context mai larg, care favorizeaza schimbul. Contextele pot avea caracteristici sociale, culturale, ideologice, economia care valorizeaza interrelatia sau o pot limita, strangula, bloca. Interactiunea se poate prezenta ca invatare sociala, ca supunere si indoctrinare, ca o situatie de control a celuilalt. Reactia comportamentala trebuie interpretata in functie de trasaturile contextului social care creeaza conditiile de desfasurare.

In Prefata la traducerea in limba romana a cunoscutului manual de Psihologie sociala experimentala de Doise, Deschamp si Mugny, am subliniat faptul ca psihologia sociala nu este o simpla stiinta a diagnosticului, constatativa. Terenul sau de actiune - interactiunea intr-un context dat - a impiedicat-o sa devina o disciplina neutra. Cine se ocupa de faptele si fenomenele produse de viata sociala si de agentii vietii sociale nu poate fi 'echidistant'. Toate aspectele morfologice ale organizarii grupurilor sociale (chiar volumul, densitatea, dispozitia ecologica a indivizilor in structuri, dar mai ales distributia puterii, diviziunea sarcinilor), tehnicile interactionale utilizate de indivizi, sistemele lor de valori, cadrele de referinta colectiva sunt atinse de o aripa ideologica. La randul lor, subiectii sociali se intalnesc in comportamente sociale variate: influenta, dominare, dependenta, devianta, conformism, polarizare. Nu putem deci analiza comunicarea intre indivizi decat considerandu-i in contextul social in care se misca, ca actori sociali 'conditionati' de caracteristicile socio-culturale ale mediului lor. Chiar istoria personala trebuie plasata intr-un cadru social, biografia fiecarui subiect social este situationala, contextuala.

Sursele de inspiratie ale psihologiei sociale, considera, pe buna dreptate, Drozda-Senkowska, le ofera societatea. Ideologia dominanta, intr-un spatiu dat si intr-o epoca data, comportamentele cotidiene ale indivizilor si grupurilor umane, au orientat directia cercetarilor psihosociologilor. De exemplu, preocuparea pentru cresterea randamentului in munca a inspirat celebrele investigatii ale lui E. Mayo si ale colaboratorilor sai asupra grupurilor mici, imigratia masiva in Statele Unite a stimulat studiile asupra atitudinilor, identitatii psihosociale, stereotipurilor si prejudecatilor, pulsiunea nazista a relansat cercetarile asupra influentei si supunerii. Schimbarile din Europa de Est au deschis si ele directii noi de cercetare, unele nebanuite. Serge Moscovici, in Prefata la manualul nostru crede ca una dintre sarcinile actuale ale psihologiei sociale este sa studieze schimbarile sociale si culturale din tarile Europei de Est. Vor avea un viitor, se pare, psihologia colectiva, memoria sociala si natura reprezentarilor sociale. El scrie: 'Pentru numeroase motive asupra carora nu ma opresc aici, viitorul majoritatii stiintelor umaniste se joaca, paradoxal, in Europa de Est. Trebuie sa cooperam si sa fim legati de ele, binecuvantand aceasta posibilitate'.

Pentru unii cercetatori (vezi E. Enriquez, 1984), psihosociologia are si o vocatie actionala, chiar militarista. Ea se plaseaza in centrul discutiei despre democratie si comportament cetatenesc, ea saluta aparitia fenomenelor de solidaritate si viata comunitara, favorizeaza afirmarea respectului pentru altul si accesul la autonomie personala, demonteaza birocratia si mecanismele mortificate, propune proiecte de ameliorare. Psihosociologul are deci responsabilitati in proiectele de redresare sociala.

Demersul psihosociologului nu este doar cunoasterea ci si actiunea, organizarea proiectelor de schimbare a unor situatii inadecvate, interventia asupra campului social. Noul discurs al psihosociologului se defineste prin depasirea modelelor descriptive si/sau explicative si adoptarea unei perspective de mult intrate in patrimoniul stiintelor sociale: cercetarea-actiune. El nu se mai poate rezuma la a descrie obiecte sau stari, ci este preocupat de procese, fenomene si fapte, de evolutia actelor, interactiunilor, influentelor, schimbarilor, de personalitatea in situatie, in context social.

Existenta colectiva, gruparile si organizatiile care se formeaza, se recompun si descompun, masele conduse de ideologii sau de grupuri de autoritate si putere, structurile organizate dar si agregatele dirijate afectiv (greve, proteste, demonstratii) nu sunt mai putin interesante. Miscarile sociale pot si acestea inspira studii captivante.

In finalul acestui text ne putem pune intrebarea: la ce si cui serveste totusi psihologia sociala astazi? Profesionistii acestei discipline sunt adesea tentati sa considere ca intreaga viata sociala, precum si comportamentele persoanelor pot fi abordate dintr-o perspectiva psihosociologica. Din exterior lucrurile se vad altfel: axati exclusiv pe experimente de laborator, psihosociologii au taiat legaturile cu viata sociala reala, s-au organizat intr-o confrerie (secta !?) suficienta siesi, nu scriu decat pentru un grup de initiati. Sunt niste tehnicieni putin preocupati de treburile sociale ale cetatii si ar merita tratamentul pe care Platon il rezerva poetilor. In Prefata lui S. Moscovici, la care ne-am referit mai sus, acesta invita pe confrati la consacrarea energiilor si intereselor pentru 'intelegerea marilor probleme ale Europei la acelasi nivel cu alte stiinte umaniste'. Avertismentul sau estre deosebit de ferm: daca evitam problemele reale, urgente, acute ale lumii contemporane, 'pozitia noastra pe harta stiintifica va suferi si marginalizarea noastra e sigura. Vor fi din ce in ce mai putini cercetatori care sa se preocupe de ceea ce se intampla in psihologia sociala si care sa caute sa dialogheze cu noi'. Preocupati de aceeasi problema - la ce serveste astazi psihologia sociala - coordonatorul unui volum de studii pe aceasta tema (Guingonoin, Le Poultier, 1994) identifica trei explicatii pentru a intelege slabiciunile psihologiei sociale aplicate: ea este putin vizibila (sau accesibila) pentru ca transferul de tehnologie e ingreuiat de stilul ermetic al acestor studii; campul academic nu recunoaste si nu valorizeaza investigatiile de teren, singurele cercetari consacrate sunt cele realizate in laboratoarele din universitati: adesea cercetarile psihosociologilor ajung la concluzii evidente, accesibile oricui, care tin de bunul simt.

In fata atator dileme, nu poate exista decat un singur raspuns: articularea modelelor teoretice la faptele empirice, achizitionarea unor competente teoretice si practice utilizabile in interventii: in organizatii, in colectivitati locale, in campul social in sens larg. Daca nu vom fi utili, vom disparea.

Aplicatie: Examinati citatul de mai sus, din Prefata lui Moscovici. Incercati sa identificati faptele si fenomene ce ar putea fi studiate, dintr-o perspectiva psihosociologica, in societatea noastra in 'tranzitie'. Stabiliti o ordine a prioritatilor.