REPERE ISTORICE ALE INTERPRETARII URMELOR LA LOCUL INFRACTIUNII

REPERE ISTORICE ALE

INTERPRETARII URMELOR LA LOCUL INFRACTIUNII

Se poate afirma ca omul a fost preocupat de cunoasterea si descifrarea semnificarii urmelor de la aparitia sa pe pamant.

Fara indoiala, ca nevoia de procurare a hranei i-a obligat pe vanatorii din preistoric sa recunoasca pe sol semnele lasate de picioarele animalelor ce trebuiau descoperite, urmarite si prinse. Picturile rupestre descopera in multe locuri de pe glob [1] redau siluete de animale, scene de vanatoare dar si urme de maini sau de picioare. Aceste picturi, ca si textele biblice, pot fi considerate ca si cele mai vechi izvoare documentare despre interesul oamenilor pentru interpretarea urmelor.

'Vanatorii de pretutindeni, si mai ales indienii din preria americana, si-au cucerit o faima legendara in 'citirea' urmelor. Din vechile povestiri ale beduinilor arabi, aflam cum acestia isi regaseau camilele dupa urmele picioarelor intiparite intr-unul din cele mai capricioase materiale - nisipul. Folcolorul celtilor, al indienilor din America, cat si al altor popoare este plin de astfel de istorisiri. Primele scrieri care pomenesc despre incercarile de descifrare a urmelor, sunt vechile texte religioase ebraice, care nu au putut sa faca abstractie de preocuparile si grijile omului.'[2]

Despre urmele pasilor se vorbeste in Talmud si Chezare, de pilda in Talmud se spune ca urma pasilor de femeie gravida se recunoaste prin adancitura mai pronuntata in pamant[3].

HANSS GROSS, considerat creatorul stiintei criminalistice, precum si Edmond Locard, autorul primului Tratat de Criminalistica prezinta in preocuparile pentru interpretarea urmelor intalnite in xxxxxxxxx despre literare : fabule, povestiri, piese de teatru, scrise de-a lungul timpului de autori celebrii, creatori ai culturii universale.

Cu respectul cuvintelor de fata de cei doi titulari ai stiintei criminalistice, vom prelua cateva din citatele folosite de acestora in referire la istoricul interpretarii urmelor.

Intr-una din fabulele lui Esop, leul intreaba pe vulpe:

- 'De ce n-ai venit sa-mi prezinti omagiul tau ?

- Sire, raspunse vulpea, am vazut urme de animale ducand spre palatul vostru, dar nici una nu mergea spre iesire, asa ca am preferat sa raman afara.'[4]

Voltaire[5] in povestea orientala Zadig sau destinul, descrie in anul 1747 cu o surprinzatoare acuratete posibilitatile de interpretare logica a urmelor lasate de caini si de cai, impresionand prin rezultatele concrete la care se poate ajunge.

'Intr-o zi, plimbandu-se in preajma unei mici paduri, Zadig zari alergand spre el un eunuc al reginei, urmat de mai multi ofiteri cuprinsi de o mare neliniste si care se agitau incoace si incolo, ca si cum ar fi pierdut ceva pretios.

- Tinere om, ii spuse primul eunuc, n-ai vazut cainele reginei ?

Zadig ii raspunsemodest:

- Era o catea, si nu un caine !

- Ai dreptate, raspunse primul eunuc.

- Este o catelusa foarte mica, adauga Zadig; ea a nascut de curand catei, schioapata de piciorul stang din fata si are urechile foarte lungi.

- Deci ai vazut-o ? spuse primul eunuc gafaind.

- Nu, raspunse Zadig, nu am vazut-o niciodata si nici nu am stiut ca regina avea o catea !'

Aceeasi scena, cateva zile mai tarziu, de data asta fiind vorba de calul regelui. Marele maestru de vanatoare al Curtii regale il intreaba pe Zadig daca nu l-a vazut. Zadig raspunde:

- 'E calul care alearga cel mai bine. Are cinci picioare inaltime, copita foarte mica si o coada lunga de trei picioare si jumatate. Capastrul ii este din aur de 23 carate, iar zalele din argint de 11denari.

- In ce directie a luat-o ? Unde este ? intreaba marele sef al vanatorilor.

- Nu l-am vazut niciodata, raspunse Zadig, si nici nu am auzit vorbindu-se de el !'

Zadig este acuzat de a fi furat cainele si calul. Pentru a se apara, ii lamuri pe loc, explicandu-le ca de fapt nu facuse altceva decat sa descrie cele doua animale dupa urmele pe care le lasasera.

'Ma plimbam catre mica padure, cand am intalnit pe venerabilul eunuc si pe prea ilustrul sef al vanatorilor. Am vazut pe nisip urmele unui animal, pe carele-am recunoscut cu usurinta ca fiind ale unui caine mic. Santuri usoare si lungi, imprimate pe mici gramajoare de nisip intre labe, m-au facut sa-mi dau seama ca era vorba de o catea ale carei mamele atarnau si ca ea nascuse de putin timp. Alte urme in sens diferit, care pareau sa fi fost rase la suprafata nisipului alaturi de labele dinainte, mi-au demonstrat ca ea avea urechile foarte lungi si, cum am remarcat ca nisipul era mereu mai putin apasat de o laba decat de celelalte trei, am inteles ca animalul apartinand augustei voastre regine schioapata putin.

In privinta calului Regelui Regilor, va spun ca, plimbandu-ma pe drumurile acestei paduri, am zarit urmele de potcoave ale unui cal: ele erau toate la egala distanta. Iata, mi-am zis, un cal care galopeaza perfect ! Praful de pe frunzele arborilor, pe un drum stramt care nu are decat sapte picioare largime, era putin ridicat la dreapta si la stanga, cu trei picioare si jumatate din mijlocul drumului. Acest cal, mi-am zis, are o coada de trei picioare si jumatate, care, prin miscarile ei la dreapta si la stanga, a maturat acest praf. Am vazut, pe arborii care formau o bolta de cinci picioare inaltime frunzele ramurilor tinere cazute si mi-am zis ca acest cal le atinsese si ca el avea cinci picioare inaltime. Cat in privinta hamurilor sale, ele trebuie sa fie de aur de 23 carate: el si-a frecat zabala de o piatra si eu i-am facut proba. Am judecat, in sfarsit, dupa urmele lasate de potcoavele sale pe pietrele de alt fel, ca erau de argint fin de unsprezece denari'.

Referindu-se la textul citat, celebrul criminalist francez Edmond Locard, afirma: 'Ma tem ca eroul lui Voltaire nu a fost prea modest in privinta constatarilor sale, si stiu bine, dinspre partea mea, ca as fi foarte jenat sa afirm intr-o zi, aflandu-ma in fata unui judecator de instructie, ca potcoavele de argint sunt, dupa urmele lor, de unsprezece denari sau ca o zabala de aur este de douazeci si trei de carate. Cat priveste detaliile urmelor lasate de animale, este adevarat ca unii hindusi specializati in cautarea animalelor salbatice parvin, cu ajutorul particularitatilor tot asa de curioase ca si cele care l-au ghidat pe Zadig, sa recunoasca animalele pe care vor sa le intalneasca'.[6]

Referitor la acest subiect, in manualul lui Hans Gross[7] gasim o serie de argumente care demonstreaza ca Voltaire, poate fara s-o fi sltiut, a relatat fapte despre care scrisese altcineva mai inainte. Este foarte probabil ca Voltaire sa se fi inspirat dintr-o scriere a cavalerului de Mailly - Le voyage et les aventures de trois princes de Sarendip - , tradusa din limba persana (1719). Regis Messac citeaza in Le detective nouvel et l'influence de la pensee scientifique un pasaj pe care il reproducem intocmai:

'Acesti printi vroind sa-i vina in ajutor, cel dintai lua cuvantul si-i spuse:

Camila cred, senior, ca era chioara, caci noi, mergand pe drumul pe care a trecut, am remarcat ca pe de o parte iarba era roasa mult mai mult decat de cealalta, care aproape nu era atinsa; aceasta m-a facut sa cred ca ea nu avea decat un pchi, pentru ca fara acela nu ar fi lasat-o pe cea buna pentru a o smulge pe cea rea.

Se scaneazaxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Referitor la aceste amanunte, Locard afirma ,,din punct de vedere literar sunt de apreciat, din punct de verdere politist sunt criticabile.[8]

Edmond Locard citeaza in Tratatul de criminalistica un fragment din piesa ,,Foresiteri de Alexandru Dumas - tatal[9] in care paduraru Franois explica sefului sau cum a recunoscut xxxxxxxx unui mistret.

1. Definirea conceptului de interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii

Interpretarea criminalistica a urmelor la locul infractiunii este o activitate intelectiva, complexa, de refacere imaginara, explicare si comentare a actiunilor intreprinse la locul unei infractiuni de persoanele implicate in savarsirea acesteia, pe baza examinarii stiintifice si stabilirii nevinovatiei reale a urmelor descoperite in perimetrul cercetat.

Aceasta activitate se realizeaza, la cererea expresa a organelor de urmarire penala, de specialisti (tehnicieni) sau experti criminalisti cu pregatire si experienta adecvata.

Concluziile interpretarii se prezinta sub forma unui raport argumentat, redactat intr-un limbaj accesibil bazat pe constatari, experimente si demonstratii.

Pentru a putea intelege genul proxim si diferenta specifica a definitiei formulate, sunt necesare cateva comentarii explicative asupra termenilor ce o compun.

Expresia interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii cuprinde termeni care la randul lor au intelesuri multiple dupa cum sunt folositi intr-un domeniu sau altul al stiintei ori vietii sociale.

Termenul interpretare

Dictionarele limbii romane[10] atribuie, in general, doua sensuri verbului a interpreta, din care unul de maxima generalitate ce inseamna a da inteles sau semnificatie unui lucru ori unei probleme si, altele restranse, la anumite domenii de activitate, cum ar fi jucarea unui rol intr-o piesa, executarea unei bucati, explicarea critica a unor texte vechi etc. Sensul de maxima generalitate include in unele dictionare si notiunea de comentare cu sensul de a discuta un fapt, o intamplare .

Dictionarele de specialitate folosesc cuvantul interpretare pentru explicarea unor notiuni specifice specialitatii respective.

De exemplu[12],

in domeniul logicii, interpretare este inteleasa ca operatia prin care variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor,

in domeniul legilor interpretarea inseamna incadrarea unei situatii concrete in regula generala si abstracta consacrata de norma de drept, in vederea aplicarii acesteia din urma,

in psihologie, acelasi cuvant desemneaza activitatea intelectiva de stabilire a unor semnificatii si sensuri, intelegem discursiva[13] sau decodificare conceptuala sistemica,

in domeniul filozofiei[14], dintre multiplele sensuri atribuite cuvantului interpretare, am retinut pe cel folosit in teoriile factuale, respectiv explicarea unui fapt prin subsumarea lui unei ipoteze, legi, sau teorii. Interpretarea unei teorii facturale reprezinta un proces complex, deschis, ce se realizeaza in cadrul unui permanent dialog intre teorie si experiment,

in hermeneutica[15] interpretarea inseamna analiza, sesizare si dezvaluire a sensului autentic al continutului unei expresii verbale sau nonverbale, dincolo de toate elementele constiente si inconstiente, voluntare si involuntare care il ascund,

Pedagogia considera interpretarea ca procedeu metodic de comentare, de explicare, critica a unei opinii, idei, legi, a unui principiu, text, fenomene etc., pentru a-i dezvalui si reda argumentat si prin limbaj adecvat, accesibil - sensul semnificatia, implicatia si caracterul real sau fals.[16]

In toate definitiile prezentate, ca si in cele intalnite in alte dictionare, apare ca trasatura esentiala a notiunii de interpretare cautarea semnificatiei sau intelesului real al unui lucru, fenomen etc., imbinata cu explicarea si comentarea acesteia printr-un limbaj accesibil tuturor.

In definirea conceptului nostru de interpretare criminalistica a urmelor, am retinut sensul de cautare a semnificatiei reale a urmei si pe cel de explicare intr-un limbaj accesibil a rezultatului la care s-a ajuns.

Cuvantul Criminalistica este folosit la randul sau cu mai multe intelesuri. Mas-media utilizeaza de regula acest termen pentru rezonanta sa interesanta, legata de savarsirea crimelor, de misterul sau de a exulta pe care cercetarea si descoperirea acestora le presupune. Este un sens care nu are legatura cu stiinta criminalistica definita clar de literatura de specialitate[17] si in toate cursurile universitare si tratatele de specialitate

Conceptul modern, dominant in intreaga lume, este in prezent cel de Forensic Science (stiinta forensic) provenind de la cuvantul latin Forum care insemna in antichitate piata publica, loc de judecata, stiintele forensic ar fi deci acele stiinte care au legatura cu justitia si cuprind ansamblul principiilor stiintifice si al metodelor tehnice aplicabile investigarii infractiunilor comise, pentru a proba existenta faptei ilicite, a identifica autorul si modul sau de operare.

Exista o acceptiune larga[20] asupra notiunii de stiinte forensic (Forensic Science) care cuprinde la general toate disciplinele stiintifice care concura la stabilirea adevarului judiciar criminalistica, medicina legala, toxicologia legala, psihiatria si psihologia legala, etc., dar si o acceptiune restransa (cea mai utilizata) care echivaleaza criminalistica cu Stiinta Forensic, desemnand ceea ce traditional intelegem prin Criminalistica sau Politie Stiintifica.

In aceasta acceptiune, Criminalistica apare ca o stiinta exacta, autonoma, bazata pe prelucrarea si adoptarea stiintelor pozitive la descoperirea si analizarea macro si micro urmelor, inclusiv identificarea persoanei dupa amprente,, semnalmente, produse biologice si ADN.

Aceasta activitate deosebit de complexa nu se reduce la laboratorul Forensic ci se extinde la cercetarea locului faptei, care nu mai apare ca o problema exclusiva de tactica criminalistica, ci de investigatie tehnica.

In conformitate cu cele mai moderne lucrari de specialitate[21] Stiinta forensic incepe cu scena infractiunii. Daca investigatorul nu poate recunoaste, colecta si impacheta corect probele materiale, nici un echipament sau expertiza nu va putea salva situatia.

Putem concluziona ca rolul Criminalisticii (alias Forensic Science) este acela de instrument, auxiliar, stiintific si impartial al justitiei.[22]

Revenind la conceptul de interpretare a urmelor, putem afirma ca alaturarea termenului Criminalistica la cel de interpretare este benefica si necesara pentru diferentierea acestei activitati de alte tipuri de interpretare intalnite in activitatea judiciara cum ar fi

interpretarea normelor juridice procesual penale

interpretarea probelor etc.

Interpretarea criminalistica a urmelor presupune, pe de o parte, limitarea obiectului acesteia la modificarile materiale produse de infractor si victima in locul unde s-a derulat activitatea infractionala, iar pe de alta parte, formularea primelor concluzii bazate in exclusivitate pe cunostintele puse la dispozitie de stiintele pozitive (fizica, chimie, matematica, medicina etc.).

Interpretarea legii penale si a celorlalte categorii de urme juridice au ca scop lamurirea continutului unei legi pentru aflarea si explicarea intelesului real al acesteia, potrivit vointei legiuitorului care a adoptat legea respectiva.[23]

Interpretare legilor poate fi facuta de legiuitor, de organul judiciar sau de teoreticienii dreptului, pe cand interpretarea criminalistica a urmelor poate fi facuta numai de persoane special pregatite in acest domeniu si se refera in exclusivitate la cazuri concrete, neputand fi generalizata.

Interpretarea criminalistica a urmelor se deosebeste si de interpretrea pe care organele judiciare o fac asupra probelor. Conform teoriei liberei aprecieri a probelor, organul judiciar isi formeaza opinia in urma administrarii probelor interpretandu-le dupa intima sa convingere[24]

Specialistul criminalist care realizeaza interpretarea urmelor nu se poate ghida dupa intima sa convingere ci dupa elementele materiale concrete oferite de locul faptei, de caracteristicile urmelor si de legile naturii aplicate la explicarea consensului de formare a urmelor.

Interpretarea criminalistica a urmelor la fata locului trebuie diferentiata si de interpretarea urmelor in cadrul laboratoarelor de criminalistica, unde acestea sunt supuse examenului comparativ.

Interpretarea rezultatelor examenelor comparative, respectiv a semnificatiei probelor materiale identificate, este conceputa ca o probabilitate statistica.[25] Prin aplicarea teoremei lui Bayes, se determina stiintific raportul dintre sansa ca, concluzia expertului sa fie adevarata si sansa ca ea sa fie falsa. Acest tip de interpretare apare ca extrem de concludenta in numeroase cazuri, pentru valoarea probanta a faptului stabilit ("greutatea" probei). De exemplu, la o valoare a probabilitatii compuse mai mica de 10^-7 se poate considera ca punctele coincidente puse in evidenta, argumenteaza ca certa concluzia identificarii persoanei pe baza celor doua amprente digitale exprimat comparativ.[26], sau asemanarea profilului AND al invinuitului acuzat de viol cu cel al spermei recoltate din vaginul victimei este de 1 la 297 milioane.

Notiunea de urma

In lucrarile de specialitate, urmele sunt definite prin variate moduri de formulare care au totusi un continut apropiat.

Cei mai multi autori considera urma orice modificare materiala produsa la locul si in procesul savarsirii unei infractiuni. De exemplu, unii autori definesc urmele ca cele mai variate schimbari si care pot interveni in mediul inconjurator ca rezultat al actiunii infractorului[28], ori totalitatea elementelor materiale a caror formare este determinata de savarsirea infractiunii , sau orice modificare materiale intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si modificarea produsa existand un raport de cauzalitate. .

Altii, dorind realizarea unor diferente mai cuprinzatoare si mai precise inteleg prin urma orice modificare materiala produsa ca efect al interactiunii dintre faptuitor, mijloacele folosite de acesta si elementele componente ale mediului unde isi desfasoara activitatea infractionala, modificari care, examinate individual sau in totalitate, pot conduce la: stabilirea existentei faptei, identificarea faptuitorului, a mijloacelor folosite si la lamurirea imprejurarilor cauzei.[31] sau urma reprezinta o modificiare creata la locul si in procesul savarsirii infractiunii, prin miscarile fizice realizate in acel moment de persoanele implicate in activitate respectiva; modificarea produsa, prin aspectul ei general, caracteristicile se specifice sau pozitive in care se afla, este utila cercetarii criminalistice.

Este interesant de retinut si definitia unui autor polonez, care arata ca urma in criminalistica se poate numi orice schimbare a aspectului formei, culorii sau in modul de asezare a obiectelor, precum si ramasitele de substante, de asemenea obiectele care sunt in legatura cu evenimentul.[33]

Din lecturarea definitiilor prezentate, putem retine pentru clarificarea conceptului de interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii cateva elemente esentiale:

orice urma presupune o modificare materiala a mediului in care s-au desfasurat evenimentele;

modificarea produsa este un rezultat material al activitatii persoanelor implicate in savarsire faptei;

modificarile produse in locul faptei (urmele) sunt utile cercetarii criminalistice putand ajuta la obtinerea unor informatii privind existenta sau inexistenta faptei, imprejurarile in care -sa produs, precum si persoanele implicate.

Bazandu-ne pe aceste caracteristici esentiale, putem argumenta deci posibilitatea folosirii urmelor la reconstituire partiala sau totala a actiunilor intreprinse in locul faptei de persoanele implicate in savarsirea acesteia.

Notiunile de loc al savarsirii infractiunii sau loc al faptei fiind definite chiar de legea procesual penala[34] si de literatura de specialitate , nu mai necesita explicatii suplimentare.

Importanta mentionarii acestui termen in cadrul conceptului pe care-l definim, rezulta din faptul ca operatiunea de interpretare criminalistica a urmelor unei infractiuni se executa in cele mai multe cazuri prin contactul nemijlocit al specialistului sau expertului cu locul in care urmele au fost gasite.

Examinarea urmelor poate avea loc si in laborator numai dupa ce acestea au fost interpretate in contextul locului faptei, respectiv dupa ce s-au stabilit corelatiile pe care le avea cu elementele componente ale campului infractional si cu celelalte urme descoperite acolo.

Exista si unele situatii in care interpretarea urmelor se realizeaza de catre expertul criminalist fara ca acesta sa aiba contact nemijlocit cu locul faptei. Este vorba de cazurile in care interpretarea se realizeaza pe baza examinarii planselor fotografice, a schitelor, rapoartelor de constatare tehnico-stiintifica si expertizelor aflate in dosarul cauzei. De regula, acest tip de interpretare se solicita dupa trecerea unor perioade mari de timp fata de momentul comiterii infractiunii, cand locul faptei nu mai poate fi cercetat si cand in documentele din dosar exista contradictii ce nu pot fi lamurite decat cu ajutorul cunostintelor tehnico-stiintifice ale unui expert criminalist.

2. Locul interpretarii urmelor in contextul celorlalte activitati criminalistice si de procedura penala

Activitatea procedurala denumita cercetare la fata locului este prevazuta de art. 129 al Codului de procedura penala si se efectueaza atunci cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care infractiunea a fost savarsita.

Pentru obtinerea obiectivelor mentionate, aceasta activitate complexa pe care o desfasoara, de regula, echipe de specialisti, ce compun organul de urmarire penala[36] presupune executarea mai multor operatiuni tehnice bine definite din care se pot mentiona cu titlu de exemplu:

delimitarea locului faptei (respectiv a perimetrului ce urmeaza a fi cercetat),

cautarea, descoperirea si marcarea urmelor si altor probe materiale,

fixarea starii si pozitiei obiectelor si urmelor vizibile prin fotografiere si descriere,

efectuarea masuratorilor dintre obiecte, urme si repere fixe ale locului faptei, necesara intocmirii schitei,

examinarea amanuntita a corpului victimei, a fiecarui obiect presupus purtator de urme sau care a xxx la comiterea infractiunii,

ridicarea si ambalarea urmelor si obiectelor corp delict in vederea transportarii la laboratoarele de specialitate,

efectuarea de investigatii pentru obtinerea de date cat mai complete in legatura cu victima; cu locul unde s-a savarsit fapta sau cu eventualii faptuitori etc.,

luarea primelor declaratii martorilor si victimei (daca este la fata locului) precum si persoanele suspecte,

intocmirea procesului-verbal de cercetare la fata locului.

Intre operatiunile mentionate, un loc aparte il ocupa si interpretarea urmelor care se realizeaza in principal in faza statica a cercetarii (cand pozitia obiectelor, urmelor si celorlalte componente ale locului faptei raman neschimbate) dar se continua si in faza dinamica.

Interpretarea urmelor se realizeaza firesc, instantaneu si intuitiv de membrii ai echipei de cercetare, pe masura descoperirii urmelor.

Fiecare urma analizata individual, gruparile de urme din anumite zone ale locului faptei ca si tabloul general al modificarilor generate de "actorii" evenimentelor derulate in perimetrul cercetat, sugereaza numeroase intrebari cum ar fi:

care este "sursa" urmei "x" ?

care este mecanismul de creare a acestei urme ?

urma apartine agresorului sau victimei ?

urma a fost lasata in timpul comiterii faptei, inainte sau dupa ?

urmele descoperite in locul faptei provin de la o singura persoana sau de la mai multe ?

cu ce instrumente a actionat faptuitorul ? Din ce directie a actionat ? Care este succesiunea loviturilor ? Pe unde a patruns cel care a creat urmele ? Pe unde a iesit ? Cu ce s-a deplasat ? In ce directie ? si asa mai departe.

Simpla constatare a existentei urmelor, fixarea lor prin descriere, fotografiere sau inregistrare video nu sunt suficiente pentru a raspunde la multitudinea intrebarilor la care trebuie sa raspunda anchetatorii. Este necesara o operatiune intelectiva, de analiza, combinata cu observatii, verificari, masuratori, rationamente, experimente care sa raspunda argumentat la intrebari, punand in corelatie urmele intre ele, urmele si componentele locului faptei, observatiile facute cu respectarea legilor naturii (studiate de fizica, chimie, biologie, matematica etc.) si cu cunostintele aprofundate despre urme.

De regula, fiecare membru al echipei de cercetare, chiar martorii, victimele si alte persoane prezente dintr-un motiv sau altul la locul faptei, emit ipoteze, rationamente si judecati bazate pe propria experienta de viata si pe cunostintele profesiei sale, insa acestea sunt contradictorii si genereaza la randul lor noi intrebari.

Chiar si atunci cand toate raspunsurile exprimate de membrii echipei de cercetare coincid, toti fiind de acord cu un anumit scenariu al desfasurarii evenimentelor, aceasta opinie comuna, unanima, usor de inteles si explicat in contextul locului faptei, nu este consemnata in nici un document care va ramane la dosarul cauzei.

Ulterior, cand dosarul parcurge alte etape ale urmarii penale si judecatii, cei care studiaza piesele componente (procesele-verbale, planse fotografice, schite, declaratii etc.) nu gasesc explicatiile anumitor situatii si imprejurari consemnate in acestea, si isi pun din nou aceleasi intrebari la care cei prezenti la locul faptei in faza initiala raspunsesera.

Se iveste deci, necesitatea unei operatiuni distincte alaturi de cele ce compun activitatea complexa de cercetare la fata locului prin care specialistii anume desemnati sa analizeze si sa interpreteze urmele in contextul locului faptei pentru a raspunde argumentat la intrebarile ce apar pe parcursul cercetarii, si pe care seful echipei de cercetare sau anchetatorul le adreseaza in scris.

Raspunsul argumentat al specialistilor va fi de asemenea prezentat sub forma scrisa (raport) completat cu schite, fotografii, inregistrari video etc., ce vor deveni piesa componenta a dosarului cauzei.

Putem concluziona deci ca interpretarea criminalistica a urmelor la locul savarsirii infractiunii, este una din operatiunile tehnico-criminalistice ce compun activitatea procedurala complexa denumita de Codul de procedura penala cercetarea la fata locului.

Fiind o operatiune pur tehnica, ea are aceeasi natura juridica, respectiv acelasi statut cu fotografia judiciara, activitatea de intocmire a schitelor, inregistrarile video sau ridicarea si ambalarea urmelor descoperite la locul infractiunii.

Obiectul si sarcinile interpretarii criminalistice a urmelor la locul infractiunii

Activitatea de interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii, fiind o parte componenta a cercetarii la fata locului, urmareste in general, atingerea obiectivelor majore ale acesteia ce poate fi in esenta analizate pe urmatoarele directii principale formulate in chiar legea procesual penala:

constatarea si perceperea nemijlocita a situatiei locului faptei;

descoperirea si fixarea urmelor;

stabilirea pozitiilor si starii mijloacelor materiale de proba;

stabilirea imprejurarilor in care a fost comisa infractiunea.

Avand ca obiect principal de studiu urmele si corelatiile acestora cu entitatile componente ale locului infractiunii, operatiunea de interpretare vizeaza in general (cu prioritate) obtinerea de noi date si informatii necesare clarificarii in cele mai mici detalii a imprejurarilor in care s-a savarsit fapta cercetata, formarii cercului de persoane suspecte a fi implicate in savarsirea infractiunii si in final, chiar identificarii autorului, complicelui sau altor participanti la derularea evenimentelor.

Spre deosebire de informatiile obtinute pe alte cai, cum ar fi: investigatiile directe pe teren, in jurul locului faptei, declaratiile victimelor sau martorilor, examenele de laborator efectuate asupra urmelor ridicate de la fata locului, datele rezultate din operatiunea de interpretare, are la baza doar observatiile, constatarile si experimentele efectuate asupra urmelor aflate in pozitiile in care au fost descoperite la locul faptei. Aceasta categorie de date si informatii prezinta o valoare deosebita datorita gradului ridicat de obiectivitate pe care-l prezinta, ele putand fi verificate de oricare alt specialist care poate reface rationamentele si experimentele celui care a realizat interpretarea initiala, insa pot fi confirmate de informatiile similare obtinute pe alte cai sau dimpotriva, ele pot ajuta la verificarea veridicitatii si credibilitatii datelor obtinute pe alte cai mai labile sau cu un grad mai mare de relativitate cum ar fi declaratiile martorilor sau victimelor recunoscute in literatura de specialitate marja mai ridicata de subiectivism pe care o contin.

Detaliind obiectivul general al interpretarii, se pot preciza unele locuri mai concrete ale acesteia care genereaza categorii de date si informatii ce nu pot fi obtinute pe alte cai.

Sarcinile interpretarii urmelor la fata locului

Avand in vedere marea varietate a urmelor ce pot ramane la locul savarsirii infractiunilor, o incercare de inventariere a datelor ce pot fi obtinute prin interpretarea acestora pare imposibila.

Singura cale de cuprindere a acestora intr-un sistem coerent, este sistematizarea dupa criterii ce raspund indeplinirii sarcinilor generale ale cercetarii la fata locului si, in final, derularii urmaririi penale.

a) O prima categorie de sarcini ale interpretarii are la baza criteriul legaturii urmelor cu imprejurarile comiterii faptei penale, cu faptuitorii si cu victima.

Se pot cuprinde aici sarcini dupa cum urmeaza:

Separarea urmelor faptuitorului de cele provenite de la victima, ori alte persoane implicate in savarsirea faptei

Se stie ca in campul infractiunii sunt descoperite intotdeauna urme lasate de infractor, urme lasate de victima, urme lasate de alte persoane sau chiar de animale.

Sarcina interpretarii este aceea de a le deosebi si a le elimina pe cele care nu intereseaza cercetarile.

De exemplu, in cazul urmelor papilare, operatiunea eliminarii urmelor ce apartin persoanelor care isi desfasoara in mod curent viata si activitatea in locul cercetat, este deja o activitate de rutina care se executa in toate cazurile;

Stabilirea legaturii dintre urmele descoperite la locul faptei si activitatea infractionala.

Aproape in toate cazurile cercetate, se pune intrebarea care dintre urmele descoperite si ridicate, au fost create anterior comiterii faptei, in timpul comiterii faptei si dupa consumarea activitatii infractionale ?

Precizarea momentului crearii urmelor (de orice natura ar fi acestea), este deosebit de importanta pentru stabilirea vinovatiei persoanei presupusa a fi autorul faptei. In practica judiciara se intalnesc frecvent cazuri in care sunt retinute pentru cercetari persoane ale caror urme papilare, de exemplu, au fost descoperite in perimetrul locului faptei, dar acestea neaga comiterea faptei, insa nu exclud posibilitatea lasarii urmelor in acel loc anterior comiterii faptei, cu prilejul unor activitati curente, oneste.

Verificarile efectuate de organele de urmarire penala, confirma in unele cazuri asemenea aparari, iar in altele le infirma cu greu, tocmai datorita lipsei din dosar a unui document stiintific care sa precizeze momentul si posibilitatea crearii urmei in discutie.

- Stabilirea mecanismului de creare a urmei, respectiv precizarea faptului ca urma in discutie a fost produsa chiar in timpul consumarii actului infractional.

Aceasta este una dintre cele mai dificile sarcini ale interpretarii urmelor. Rezolvarea ei prin mijloace stiintifice poate contribui decisiv la stabilirea adevarului si a vinovatiei invinuitului sau inculpatului.

Iata cateva situatii in care se pun astfel de probleme:

Daca pe partile componente ale unei arme de foc se descopera o urma digitala, se pune intrebarea: acea urma a fost lasata in timp ce arma era transportata ori in timp ce cu arma respectiva se tragea ?

O urma digitala relevata pe tocul unei ferestre a fost lasata in timpul escaladarii acesteia sau cu alt prilej ?

Urmele de sange descoperite pe peretii locuintei victimei au fost create in momentul lovirii cu un obiect contondent sau au aparut prin scurgere din rana descoperita pe mana victimei ?

Obtinerea unor date necesare delimitarii faptelor infractionale de evenimentele ce nu intrunesc conditiile existentei unei infractiuni

In numeroase cazuri, cercetarea locului faptei se efectueaza pentru a stabili daca s-a comis o infractiune ori s-a produs un eveniment soldat cu victime omenesti, cu distrugeri materiale ori se constata consumarea unei sinucideri.

Interpretarea urmelor in aceste cazuri va fi orientata spre obtinerea acelor date si informatii care argumenteaza ipoteza sinuciderii ori a evenimentului. Atentie deosebita se va acorda urmelor si imprejurarilor care pot dovedi incercarea de simulare a unei sinucideri, a unui accident etc., pentru a ascunde o fapta penala intentionata.

In aceasta categorie pot intra sinuciderile prin precipitare, spanzurare, impuscare, inec, accidente rutiere, de cale ferata, incendiile prin electrocutare si multe altele.

Urmele descoperite in astfel de cazuri prezinta particularitati cu privire la amplasament, caracteristici, repartitie etc., ce permit argumentarea a uneia din cele doua ipoteze principale.

Se poate preciza, pornind exclusiv de la examinarea urmelor, daca in locul respectiv a avut loc o lupta intre victima si un eventual agresor; daca victima a fost mutata dintr-un loc in altul; daca a stat mai mult timp intr-un singur loc; daca asupra cadavrului au actionat animalele s.a.m.d.

b) A doua categorie de sarcini ce revin interpretarii urmelor, se refera la posibilitatea reconstituirii unor momente din derularea evenimentelor consumate pe parcursul savarsirii faptei.

Pot fi incluse aici probleme ca:

Determinarea pozitiilor succesive ale agresorului si victimei in timpul luptei.

Pe baza numeroaselor categorii de urme (sange, incaltaminte, digitale, ale armelor de foc, armelor albe, instrumentelor etc.), analizate separat si in corelatie cu componentele locului faptei, se pot stabili, cu un grad mare de precizie, pozitiile ocupate de cei doi "actori" principali in diferitele momente ale comiterii faptei. Datele obtinute astfel, pot ajuta la dozarea cat mai exacta a vinovatiei.

Stabilirea traseelor parcurse de agresori in locul faptei inainte si imediat dupa savarsirea infractiunii.

Aceasta problema, ca si cea privind pozitiile succesive din timpul luptei, se pune, de regula, atunci cand autorul faptei este neidentificat, sau cand exista mai multi suspecti care recunosc comiterea aceleasi fapte, insa relateaza in mod diferit amanuntele.

Reconstituirea miscarilor autorului si victimei pe baza urmelor ramase in locul faptei, poate ajuta la aflarea adevaratului faptuitor.

Uneori, rezultatul acestui tip de interpretare poate ajuta la dovedirea nevinovatiei unor persoane incluse in cercul de suspecti, tocmai prin confirmarea apararilor aduse de acestea.

Stabilirea pozitiei initiale a cadavrului sau a unor obiecte principale de la locul faptei, constituie o alta categorie de sarcini ale interpretarii urmelor.

Pozitia cadavrului in campul infractiunii este o sursa principala de informatie pentru orientarea cercetarilor in infractiunile de omor.[38]

Victima (cadavrul) putea ramane in locul unde a fost gasit imediat dupa terminarea actelor de violenta indreptate asupra sa de catre agresor, dar se putea misca singur cu ultimele puteri sau putea fi mutat din acel loc initial chiar de agresor ori de alte persoane venite ulterior la locul crimei.

Orice schimbare de pozitie genereaza noi intrebari si noi ipoteze ale anchetatorilor.

In afara cadavrelor, la locul faptei pot fi intalnite (dupa natura infractiunii), obiecte principale, cum ar fi: casa de bani, caseta cu bijuterii, tablourile valoroase, piesele de mobilier, autovehiculele etc., care au constituit puncte de interes pentru infractor si a caror pozitie poate explica unele din manoperele infractorului.

c) O alta categorie de sarcini ale interpretarii se refera la urmele lasate de instrumentele, obiectele si vehiculele folosite de infractor la locul faptei.

Aceste urme ridica o suma de probleme, cum ar fi:

Precizarea formei si dimensiunilor obiectului care a lasat urmele, eventual a naturii instrumentului folosit.

Analiza amanuntita a urmelor lasate pe usi, ferestre, pe sistemele de asigurare ale acestora si chiar pe corpul uman, se pot finaliza, in multe cazuri, cu precizarea tipurilor de instrument folosit (surubelnita, gura de lup, speraclu (pontoarca), cutit, levier, arma de foc etc.), a formei si dimensiunilor acestuia, astfel incat, pot fi puse la dispozitia achetatorilor chiar desene ale obiectelor creatoare de urme sau fotografii executate dupa obiecte de acelasi tip.

-Precizarea directiei de miscare a vehiculelor sau persoanelor in locul faptei.

Sensul de deplasare al unui vehicul (cu tractiune mecanica sau animala) poate fi foarte important in contextul cercetarilor intreprinse in cazurile penale in care s-au folosit asemenea mijloace de transport.

Examinarea si interpretarea urmelor de incaltaminte, plantare sau a celor de contact, pot ajuta de asemenea, la precizarea directiei de miscare a persoanelor ce au trecut prin locul unde s-a savarsit fapta.

d) O categorie aparte de sarcini ale interpretarii urmelor, au ca scop aprecierea timpului.

Pe parcursul efectuarii urmaririi penale, anchetatorii acorda atentie deosebita segmentelor de timp legate de savarsirea unei infractiuni.

In legatura cu o serie de momente ale savarsirii faptei, se pot face precizari si prin interpretarea urmelor. Iata cateva din acestea:

Stabilirea momentului cand s-a comis fapta (ziua, noaptea, dimineata, dupa-amiaza, seara si chiar ora exacta la care s-au executat anumite activitati).

De exemplu: daca precizam intervalele de timp mai mari in care s-au savarsit faptele infractionale, se poate face relativ usor stabilirea cu precizie a momentului decesului, de exemplu, este una din problemele dificile careia literatura de specialitate I-a acordat atentie deosebita. Atat medicii legisti cat si criminalistii au scris numeroase articole de specialitate[39] si au prezentatcomunicari stiintifice la simpozioane si congrese de specialitate . Acestei teme i s-a dedicat in exclusivitate chiar o carte . (In partea a doua a lucrarii vom releva mai pe larg aceasta problema).

Stabilirea intervalului de timp scurs din momentul incheierii activitatii infractionale si pana la inceperea cercetarii la fata locului.

Pe langa posibilitatile oferite de declaratiile martorilor si investigatiile anchetatorilor, tehnicianul sau expertul criminalist poate face aprecieri cu privire la acest interval de timp ghidandu-se dupa modificarile suferite de diversele categorii de urme din momentul aparitiei lor in locul faptei si pana la sosirea examinatorului.

Urmele de sange sunt de regula, cele care sufera modificari vizibile in unitatea de timp. In catastrofele aeriene, feroviare sau navale, se pot descoperi ceasuri blocate chiar in momentul impactului navei, aeronavei sau locomotivei cu un obiect xxxxxxxxx

Aprecierea timpului necesar infractorului pentru executarea anumitor operatiuni pe care le impunea comiterea faptei.

De exemplu, timpul necesar parcurgerii unui anumit traseu marcat de urmele ramase in diferite puncte ale acestuia, sau timpul necesar deschiderii unei case de bani, escaladarii unui acoperis, spargerii plafonului, zidului etc., pot fi apreciate fie prin xxxxxxx, fie prin evaluarea metodei si instrumentelor folosite combinate cu experimente.

Aprecierea posibilitatii executarii anumitor activitati in conditiile meteorologice si atmosferice date (ploaie, ninsoare, frig, caldura mare etc.).

Unele urme, cum ar fi cele de incaltaminte, de pneuri, digitale etc., pot confirma ca activitatea infractionala s-a derulat pe o temperatura de sub zero grade Celsius, inainte de caderea stratului de zapada, in timpul sau dupa aceasta, pe timpul sau inaintea ploii etc. Caracteristicile lor sunt imprimate intr-o maniera specifica de aceste fenomene.

e) O alta categorie de sarcini ale interpretarii urmelor, vizeaza obtinerea de date necesare identificarii autorilor faptei.

Sunt cuprinse in aceste categorii sarcinile privind:

Obtinerea de date privind semnalmentele faptuitorilor referitoare la: imbracaminte, incaltaminte, caracteristici fizice. Este vorba de alte date decat cele furnizate de martorii oculari, referitoare la datele rezultate din examinarea si aprecierea urmelor descoperite la locul faptei.

Se poate afirma ca majoritatea categoriilor de urme studiate de criminalistica pot furniza informatii cu privire la persoana infractorului, la imbracamintea, instrumentele si mijloacele de transport folosite de acesta.

Cu titlu de exemplu, voi enumera: urmele de maini, de picioare, de incaltaminte, de imbracaminte, urmele mijloacelor de transport, urmele de urechi, frunte, buze si alte parti ale corpului, s.a.m.d.

Obtinerea de date necesare formarii cercului de suspecti.

Urmele descoperite la locul faptei pot furniza elemente cu ajutorul carora se poate realiza o selectie a persoanelor care puteau comite fapta cercetata.

Asemenea elemente se pot referi la particularitati fizice, cum ar fi: inaltimea minima sau maxima, lipsa unui dinte, culoarea parului, marimea piciorului, lungimea degetelor etc., la particularitati ale incaltamintei, imbracamintei sau obiectelor utilizate de infractor, sau chiar la maniera in care executa unele activitati (modus operandi).

Pe langa cercurile de suspecti constituite, in legatura cu fiecare caz in parte, laboratoarele de criminalistica au realizat fisiere si cartoteci (manuale sau computerizate) ce cuprind fise ale persoanelor recidiviste si ale instrumentelor folosite de acestia, care cuprind caracteristici ce pot fi regasite in urmele descoperite la locul faptei. Verificarea urmelor in aceste cartoteci se soldeaza de multe ori cu identificarea autorilor faptelor cercetate.

Obtinerea de date ce pot duce direct la identificarea persoanelor care au lasat urmele, sau indirect, la identificarea instrumentelor omorului si aflarea obiectelor folosite de acestea in locul faptei.

Identificarea este treapta suprema a procesului de interpretare a urmelor, deoarece ajuta la scurtarea perioadei de timp necesara identificarii autorului infractiunii, precum si la probarea vinovatiei acestuia.

In unele situatii, identificarea persoanei care a lasat urme la locul infractiunii nu inseamna rezolvarea cazului, deoarece urmele pe baza carora s-a realizat identificarea, pot fi chiar victimele, membrii familiei acestora sau persoane care au trecut prin locul faptei anterior comiterii acesteia in virtutea relatiilor normale cu victima.

Chiar si in astfel de cazuri identificarea factorului creator de urme (persoane sau obiecte), constituie un ajutor pretios pentru clarificarea imprejurarilor in care s-a comis fapta.

Din categoria urmelor care pot conduce la identificarea directa a persoanelor, pot fi exemplificate: urmele papilare, urmele de urechi, de dinti, de buze si mai recent, de sange (prin analiza AND-ului).

La identificarea indirecta pot contribui: urmele de incaltaminte, de imbracaminte, de instrumente, ale armelor de foc, armelor albe, urmele lasate de vehicule si multe altele.

Este locul sa precizam ca identificarea nu se realizeaza in procesul de interpretare a urmelor la fata locului, ci ulterior, prin intermediul expertizelor criminalistice efectuate in laborator.

Cartotecile criminalistice computerizate pot realiza in unele situatii, identificarea chiar in timp ce se desfasoara cercetarea locului faptei si, odata cu aceasta, operatiunea de interpretare.

Realizarea acestei xxxxxxx depinde de nivelul tehnologic la care au ajuns organele de urmarire penala si laboratoarele de criminalistica dintr-un anumit stat. De exemplu, in tara noastra, dotarea Institutului de Criminalistica din I.G.P., permite identificarea persoanei in cateva minute, numai dupa urmele digitale, in acest domeniu functionand unul din cele mai moderne sisteme automate de identificare a amprentelor digitale (sistemul AFIS-2000 produs de firma americana PRINTRAK).

3.Principiile interpretarii criminalistice a urmelor la locul faptei

Experienta acumulata de-a lungul timpului de organele de urmarire penala, in domeniul cercetarii locului savarsirii infractiunilor, a generalizat o serie de reguli cu valoare de principii aplicabile domeniului interpretarii urmelor.

Chiar daca pana in prezent aceste reguli nu au fost formulate in mod expres in lucrarile de specialitate, ele se regasesc usor in activitatea fiecarui specialist sau expert criminalist care realizeaza interpretarea urmelor intr-un caz concret, putand fi deduse chiar si din documentele ce consemneaza rezultatul interpretarilor.

In concordanta cu specificul temei tratate, voi prezenta in continuare o serie de principii ale interpretarii criminalistice a urmelor, intr-o forma de exprimare personala, care incearca sa sintetizeze complexitatea operatiunii si sa orienteze in egala masura pe cei care o efectueaza, precum si pe cei care beneficiaza de rezultatele obtinute.

a)           Principiul perceperii nemijlocite, se refera la modul in care interpretul ia cunostinta de locul faptei si de urmele ce constituie obiectul interpretarii.

El poate fi exprimat astfel: interpretarea urmelor se face in mod obligatoriu prin examinarea si evaluarea nemijlocita a locului faptei de catre specialistul care interpreteaza. In situatii exceptionale, cand investigarea directa la fata locului nu este posibila, poate fi inlocuita cu studierea inregistrarilor video, fotografiilor, schitelor, proceselor-verbale de cercetare la fata locului si rapoartelor intocmite de laboratoarele de specialitate in legatura cu urmele.

Chiar si in asemenea situatii, este benefica o vizita la locul unde s-au produs evenimentele (daca bineinteles acesta mai exista fizic). Informatiile culese din sursele de documentare gasite in dosar, pot fi mai bine intelese si combinate dupa contactul specialistului cu mediul in care s-au derulat actiunile in legatura cu care se va pronunta.

b)           Principiul limitarii surselor de informare

Acesta are urmatorul continut: sursele principale de informatii in procesul interpretarii, sunt limitate la locul faptei si la totalitatea urmelor descoperite in perimetrul cercetat.

Informatiile obtinute pe alte cai, cum ar fi: declaratiile victimei, ale martorilor etc., sunt, de regula, parazitare pentru rezultatul interpretarii. Ele pot ajuta doar la confirmarea sau infirmarea concluziilor reiesite din interpretarea urmelor descoperite la locul faptei.

Limitarea surselor de informare este impusa de gradul de precizie al rezultatului interpretarii criminalistice care, in mod obisnuit, depaseste subiectivismul declaratiilor martorilor, victimei, invinuitului sau inculpatului.

c)           Principiul corelatiei urmelor

Pentru interpretarea completa se vor examina in corelatie urmele descoperite in campul infractiunii, cele aflate pe corpul victimei si al presupusului agresor, precum si pe imbracamintea, incaltamintea, armele si celelalte obiecte folosite de acesta.

O constatare unanim acceptata de criminalisti si de organele de urmarire penala, este aceea ca in timpul savarsirii unei infractiuni, urmele pot apare fie ca rezultat al actiunii faptuitorului si a mijloacelor utilizate de el asupra componentelor locului faptei, fie ca efect al reactiei acestor componente asupra faptuitorului si instrumentelor folosite de el.

Profesorul     Ion Mircea explica fenomenul astfel: "Fata de actiunea omului la locul faptei, fie in mod nemijlocit cu diferite parti ale corpului, fie prin intermediul instrumentelor folosite, obiectele asupra carora opereaza nu raman cu totul pasive, inerte, ci se produce din partea lor o reactie, se opune o rezistenta fara de care nici nu s-ar crea urme pe suprafata sau in volumul lor. Prin aceasta actiune contrara se formeaza urme corespunzatoare pe obiectele aflate in actiune. Deci, obiectele utilizate in procesul activitatii infractionale sufera, la randul lor, schimbari de continut si forma....

d)           Principiul cauzalitatii.

Cauzalitatea, un concept filozofic aplicat si in stiintele naturii, poate fi adoptat la cerintele interpretarii criminalistice a urmelor cu urmatorul continut: orice urma trebuie considerata a fi efectul unei actiuni executate la locul faptei de infractor, victima sau alte persoane care au avut acces in perimetrul cercetat, precum si al folosirii de catre acestia a unor obiecte, instrumente, mijloace de transport etc.

Acest principiu cere ca operatiunea de interpretare sa nu fie considerata incheiata pana cand nu se gaseste si nu se explica cauza care a generat aparitia fiecarei urme descoperite in locul faptei.

Desi in multe cazuri asemenea explicatii sunt dificile, ele constituie tocmai esenta procesului de interpretare.

Interpretarea cauzalitatii dintre urme si factorii creatori de urme nu trebuie sa se faca mecanicist, ci dimpotriva, vor fi avute in vedere raporturile de determinare cauzala de tip complex si neechivoc, in care cauzele se impletesc cu conditiile, relatiile necesare se coreleaza cu cele intamplatoare, trecerea de la posibil la real este mediata de factori aleatori, de un cerc larg de interactiuni.

In procesul interpretarii urmelor trebuie avut in vedere ca determinarea dintre fenomene nu are un caracter rigid, cu respectarea lor intr-o identitate absoluta, astfel ca fenomenele de aceeasi natura, determinate de cauze asemanatoare si in conditii similare, in esenta se repeta, dar nu identic.

Se poate spune ca "locul unei infractiuni concrete, chiar daca se aseamana cu locurile unor infractiuni de aceeasi natura, are si multe particularitati"[43]

Datorita unor fenomene intamplatoare, unele din urmele frecvente in asemenea infractiuni, este posibil sa lipseasca si sa fie descoperite urme de alta natura.

e)           Principiul identitatii

Identitatea constituie unul din conceptele fundamentale ale gandirii si in acelasi timp, un mijloc important de cercetare a obiectelor lumii materiale, cu larga aplicare la cele mai diverse domenii ale stiintei: fizica, chimia, biologia etc., inclusiv criminalistica[44]

Identitatea concentreaza in sine toate insusirile sau proprietatile unui obiect, fenomen sau fiinta si prin aceasta, le deosebeste de orice alt obiect, fenomen ori fiinta.

Desi Criminalistica utilizeaza acest concept cu precadere in domeniul identificarii si expertizei, el poate fundamenta si activitatea de interpretare a urmelor, in contextul locului faptei, imbracand forma unui principiu cu urmatorul continut: in procesul interpretarii se considera ca urmele isi pastreaza, cel putin un anumit timp, caracteristicile care le definesc, ramanand unice.

Pentru intelegerea mai exacta a acestui principiu al interpretarii, este necesar sa se faca deosebirea intre identitatea abstracta si identitatea concreta.

Identitatea abstracta exista numai in planul gandirii si considera ca orice obiect, persoana sau fiinta este identitc cu sine insusi pe intregul proces al existentei sale.

Acest concept ideal neglijeaza practic deosebirile dintre obiecte facandu-le indiscutabile, ori identitate fara deosebire nu exista.[45]

Identitatea concreta se considera aceea care releva unitatea dintre identitate si deosebire, la nivelul existential, orice obiect fiind prin natura sa o sinteza de laturi contrare.[46]In concordanta cu alti filozofi ca Hegel si Fr.Engels, Constantin Noica, arata ca legea identitatii este fundamentala, dar ea nu se fundamenteaza cu adevarat daca nu este dublata concomitent de legea identitatii concrete.

Analizand particularitatile aplicarii principiului identitatii la specificul criminalisticii, Lucian Ionescu si Dumitru Sandu, fac o serie de precizari aplicabile si la interpretarea urmelor.[49]

Din faptul ca starea de identitate exprima egalitatea de sine a totalitatii insusirilor numai intr-un moment dat - static in cadrul miscarii neintrerupte + rezulta ca atunci cand se analizeaza starea de identitate a obiectelor trebuie sa se ia in consideratie o serie de elemente, cum ar fi intensitatea impulsurilor interne ale dezvoltarii, actiunea factorilor externi, efemeritatea modificarilor microsistemelor si a insusirilor obiectelor, timpul scurs intre starile din diversele perioade de existenta ale aceluiasi obiect etc.

O prima particularitate definitorie a identitatii concrete consta in aceea ca este o stare contradictorie a lucrurilor si proceselor in care fiecarei laturi (tendinte) I se opune contrariul. Cu cat este mai complexa organizarea materiei, cu atat va contine mai multe contradictii. O a doua particularitate a starii de identitate se refera la faptul ca contrariile sunt inseparabile. Partile, tendintele, directiile contrare care se include in identitate se intrepatrund, trec dintr-una in alta, fara sa fie vorba de o imbinare mecanica. In consecinta, contopirea contrariilor nu duce la o medie, la ceva de mijloc, ci la disparitia starii de identitate si la aparitia unei noi forme (calitati) materiale. In sfarsit, o a treia particularitate consta in lupta dintre contrariile aflate in unitate.

Toate contradictiile identitatii se exprima in notiunea de deosebire. Termenul are doua sensuri. Unul desemneaza un raport de alteritate intre lucruri considerate identice dintr-un anumit punct de vedere, adica proprietatea obiectelor, fenomenelor si fiintelor de a se diferentia unele de altele, de a nu fi identice. Celalalt semnifica dedublarea unitarului in laturi opuse. Cum orice identitate este un intreg alcatuit din asemanari si deosebiri, acestea din urma constituie o caracteristica determinanta a lucrurilor iar rolul lor in cunoastere nu este inferior asemanarilor.

In concluzie, just in sfera gandirii teoretice, conceptul formal al identitatii devine ingust si unilateral in sfera cunoasterii reale. Conceptul dialectic afirma caracterul relativ al identitatii si include deosebirea ca element constitutiv. Egalitatea cu sine insusi pe care o presupune identitatea nu este imuabila, ci contine si schimbarile care se produc sub actiunea factorilor interni si externi, astfel ca identificarea nu urmareste stabilirea identitatii obiectului cu sine insusi, separat de acesti factori si de alte fenomene ale lumii materiale.

Ca urmare, cercetarea criminalistica nu este chemata sa determine obiectul in sine, ci sa ajunga la o identitate probanta. Astfel, nu intereseaza constatarea ca incaltamintea infractorului este identica cu sine insasi intr-un anumit moment, ci faptul ca, datorita reflectarii caracteristicilor sale in urma gasita la locul faptei, ea poate fi identificata si servi ca mijloc de proba.

Este adevarat ca, afirmand caracterul relativ al identitatii, dialectica o intelege ca pe o determinare calitativa a obiectului, dar cum schimbarile lente nu afecteaza caracteristicile esentiale, inseamna ca din punct de vedere criminalistic notiunea de identitate se poate considera ca stabila, mai ales ca in majoritatea cazurilor intervalul de timp care a trecut de la savarsirea infractiunii si pana la descoperirea, fixarea si ridicarea obiectelor si urmelor nu este prea mare.

Stiinta criminalisticii nu elaboreaza un concept de identitate diferit de cel dialectic, dar pentru ratiuni de ordin practic, izvorate din specificul examinarii probelor materiale, apeleaza, cel putin in faza initiala a cercetarii, si la acceptiunea pe care o da identitatii logica formala. Lucrul este posibil, data fiind stabilitatea identitatii intr-un anumit moment, in care caracteristicile si calitatile unui obiect pot fi considerate ca fixe. In consecinta, aplicarea legii identitatii prin care se urmareste stabilirea unui obiect sau fiinte, respectiv rezolvarea problemei este sau nu este acel obiect, corespunde intru totul scopului identificarii criminalistice.

Analiza conceptului de identitate ar fi incompleta daca s-ar omite o a doua latura, si anume identitatea dintre obiecte. Celor doua laturi le corespund doua aspecte ale identificarii - a obiectului cu sine insusi(stabilirea faptului ca obiectul examinat este acelasi) si dintre obiecte (stabilirea faptului ca anumite obiecte sunt identice intre ele in ceea ce priveste unele proprietati). Orice obiect al identificarii este in acelasi timp individual si asemenator cu alte obiecte sau, dupa expresia lui Ed.Goblot, obiectele sunt totodata intrinsec identice si extrinsec diferite[50].

Observam ca intervine o noua notiune, si anume asemanarea, care este acelasi lucru cu analogia si similitudinea. Ea poate fi definita ca relatia dintre doua sau mai multe obiecte care au anumite proprietati comune, in asa fel incat cel putin dintr-un punct de vedere ele pot fi practic confundate.[51] Intr-adevar, in lume sunt multe obiecte foarte asemanatoare fara a fi identice, asa dupa cum sunt multe obiecte aparent deosebite, dar care contin in structura lor elementele de baza ale identitatii. Pe de alta parte, asemanarea dintre obiecte poate fi mai mare sau mai mica, pe cand identitatea nu este susceptibila de gradare, fiind proprie obiectului de-a lungul intregii sale existente.

In identificarea criminalistica continutul principal al examinarii il constituie evidentierea si aprecierea asemanarilor, o totalitate suficienta de caracteristici individuale similare conducand la identificarea obiectului creator de urme si implicit la deosebirea totalitatii acestor caracteristici asemanatoare de cele ale altor obiecte. Daca doua obiecte, urme, fenomene etc. se aseamana, trebuie sa se caute in ce sunt identice si in ce nu sunt, putandu-se astfel spune ca asemanarea este indiciul unei identitati ascunse. Pe de alta parte, si deosebirile pot avea un rol cognitiv, neconcordanteledintre obiectele sau urmele comparate contribuind la individualizarea si delimitarea lor. In literatura de specialitate aceasta modalitate este chiar denumita identificare prin diferentiere. De pilda, in cazul unei scrisori anonime cu un grafism de evolutie superioara se vor elimina persoanele cu un scris inferior, la o urma de incaltaminte sau de picior gol se vor exclude pantofii si persoanele avand o masura net diferita, la proiectile se vor inlatura armele cu o alta latime si inclinare a ghinturilor tevii.[52]

Principala cerinta a principiului identitatii este ca pe parcursul oricarui proces de interpretare a urmelor, obiectul gandirii sa ramana acelasi, adica termenii pe care ii folosim, sa-si pastreze acelasi inteles, acelasi volum de adevar. Nerespectarea principiului identitatii duce la confuzii, la nesiguranta, inclusiv in ceea ce priveste adevarul concluziilor noastre.

Principiul identitatii constituie una dintre cele patru legi logice fundamentale alaturi de principiul noncontradictiei, principiul tertului exclus si principiul ratiunii.[53]

Reflectand suficiente laturi esentiale ale realitatii, ele delimiteaza chiar conditia prima a gandirii logice, absolut necesara interpretarii urmelor.

6. Principiul realismului interpretarii.

Informatiile, ipotezele si versiunile rezultate din interpretarea urmelor, trebuie sa fie realiste, incadrandu-se in rigorile legilor naturii si in conditiile concrete ale locului faptei.

Fanteziile cu privire la posibilitatea de desfasurare a xxxx , cu privire la calitatile, capacitatile, ferocitatea sau inteligenta faptuitorilor, generale de lecturile romanelor politiste sau de filmele artistice cu tematica similara, sunt daunatoare interpretarii criminalistice, care trebuie sa fie riguroasa, exacta si in deplina concordanta cu particularitatile locului faptei.

Observarea facuta de expertul sau specialistul criminalist, trebuie sa aiba caracter metodic, fiind xxxxxx in directia punerii in valoare a tuturor caracteristicilor urmelor, ale eventualelor stari negative, a coincidentei sau necoincidentei dintre urmele descoperite si obiectele ce se presupune a le fi creat, precum a oricarei altei stari de fapt ce prezinta relevanta pentru formularea unei concluzii juste. Realizarea acestui principiu este influentata de conduita etica a celui care realizeaza interpretarea, de capacitatea sa intelectuala, la care se adauga curiozitatea, atentia, puterea de interpretare si perseverenta.

7. Principiul demonstrarii afirmatiilor (a credibilitatii)

Orice concluzie rezultata din procesul de examinare si interpretare a urmelor in contextul locului faptei, trebuie demonstrata prin argumente logice, experimente, masuratori, comparatii cu modele cunoscute, calcule matematice si oricare alte procedee sau metode tehnico-stiintifice convingatoare.

Simplele afirmatii despre urmele descoperite, dar si modalitatea de aparitie a acestora, sau in legatura cu semnalmentele persoanelor carele-au creat, nu sunt suficiente pentru reconstituirea detaliilor savarsirii infractiunii cercetate.

Credibilitatea concluziilor la care s-a ajuns prin interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei, depinde numai de posibilitatea demonstrarii sau verificarii lor prin reconstituiri si experimente ori prin informatiile obtinute prin investigatii sau pe alte cai ale anchetei judiciare.

Demonstratia reclama sa fie facuta in asa fel incat sa permita organului judiciar sa vada ce a vazut si cautat specialistul sau expertul criminalist cu ajutorul aparaturii din dotare.[54]

O buna parte din activitatea de interpretare a urmelor se bazeaza pe experimente. Cu cat sunt mai multe experimente, cu atat se poate gresi mai putin, intrucit stiintele sunt "usi", iar cercetarile experimentale, "cheile" lor.[55]

Experimentul in domeniile interpretarii criminalistice a urmelor, se poate face in vivo , deci in conditii naturale oferite de locul faptei sau in vitro , respectiv in conditii artificiale, cand prima varianta nu mai este posibila. Cand experimentul se face in conditii artificiale, trebuie sa se respecte principiul potrivit caruia aceleasi cauze produc, in aceleasi conditii, aceleasi efecte.

8. Principiul evitarii ideilor preconcepute

Interpretarea urmelor in locul faptei nu-si propune sa confirme anumite idei sau ipoteze emise de unii membrii ai echipei de cercetare inainte de ajungerea la locul infractiunii, idei bazate pe presupuneri, informatii indirecte sau eronate, ori pe experienta si rutina anchetatorului.

Interpretarea trebuie sa genereze ea insasi idei originale rezultate exclusiv din examinarea urmelor in corelatie cu componentele locului faptei.

Specialistul sau expertul criminalist care interpreteaza urmele, trebuie sa dobandeasca capacitatea de a examina (observa) locul faptei cu totala obiectivitate, fara a se lasa influentat de prejudecati sau distras de elemente neesentiale.

"Una dintre cele mai grave abateri ale expertului criminalist, generatoare de erori, este tendinta de a vedea ceea ce doreste sa vada."[56]

Se impune ca cel care face interpretarea urmelor sa evite teoriile pripite si sa se fereasca de indemnurile imaginatiei, sa nu subjuge fondul cercetarii stiintifice trebuintei de rezolvare intr-un termen scurt.

9) Principiul elaborarii tuturor variantelor.

Conform acestui principiu, la sfarsitul operatiei de interpretare a urmelor in contextul locului faptei, concluziile finale trebuie sa epuizeze toate variantele care se pot formula cu privire la aparitia urmelor in locul cercetat.

Daca mecanismul de creare a urmelor descoperite intr-un anumit caz impun doua sau mai multe modalitati de realizare, este necesar ca la interpretare sa fie luate in considerare toate acestea.

Interpretarea urmelor, presupune analizarea tuturor posibilitatilor de producere a unui fapt sau unei activitati finalizate cu aparitia modificarilor descoperite in locul faptei.

Metodologia interpretarii criminalistice a urmelor la locul faptei

Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei presupune aproape fara exceptie parcurgerea mai multor etape referitoare la modul de dispunere, de realizare concreta si de prezentare a rezultatelor

Dispunerea interpretarii

Cercetarea locului infractiunii se executa, de regula, de echipe complexe in componenta carora intra procurori, ofiteri de politie cu calitate de organ de urmarire penala, dar si tehnicieni criminalisti, medici legisti, experti tehnici, conductori caini de serviciu si altii.

Fiecare dintre componentii echipei realizeaza in mod spontan cate un gen de interpretare asupra locului faptei si chiar asupra urmelor, dar aceste interpretari sunt fragmentate, subiective si tributare specializarii fiecaruia.

Singura interpretare completa asupra urmelor este interpretarea criminalistica si se realizeaza de specialistul sau expertul criminalist la dispozitia expresa a sefului echipei de cercetare (procuror sau ofiter de politie ce are calitatea de organ de urmarire penala).

Dispunerea interpretarii si formularea concreta a intrebarilor la care trebuie sa raspunda criminalistul dupa efectuarea acestei operatiuni, se face prin rezolutie motivata, conform prevederilor Codului de procedura penala (art.203 al.1).

In practica, formularea intrebarilor are loc pe parcursul intregii cercetari, insa de cele mai multe ori ele se contureaza in faza statica, cand seful echipei de cercetare, impreuna cu specialistul criminalist au inspectat in intregime perimetrul in care s-au consumat faptele infractionale, si au emis unele ipoteze cu privire la natura faptei, modul de operare, timpul comiterii si persoanele care puteau sa o comita.

In aceasta faza apar primele contradictii si primele semne de intrebare cu privire la imprejurarile in care s-au derulat evenimentele. Pornind de la acestea, organul de urmarire penala formuleaza primele intrebari pentru specialistul sau expertul criminalist.

Abia in acest moment, dupa conturarea primelor intrebari, specialistul insarcinat cu interpretarea, isi poate incepe activitatea propriu-zisa, cautand raspunsuri la intrebarile ce i-au fost adresate, dar fiind atent si la obtinerea unor noi date si informatii cu privire la fapta si faptuitori, relevate de examinarea tuturor urmelor descoperite in locul cercetat.

Aceste noi elemente rezultate pe parcursul cercetarii, vor fi aduse la cunostinta organului de urmarire penala si vor completa raportul de interpretare. Pe baza acestor elemente noi ca si a altor informatii obtinute din alte surse, organul de urmarire penala poate formula noi intrebari.

Uneori, mai ales in cazul expertizelor de interpretare, intrebarile pot fi formulate si in faza de judecata de catre instanta, atunci cand analiza materialelor existente la dosar evidentiaza unele contradictii sau neclaritati cu privire la posibilitatea producerii anumitor evenimente sau la mecanismul de creare a unor urme. (In anexa nr...este prezentat un asemenea caz).

In legatura cu formularea intrebarilor de catre organul de urmarire penala sau instanta, literatura de specialitate[57] evidentiaza cu multa claritate si rolul activ al specialistului sau expertului criminalist:

"Intrebarile organului judiciar trebuie sa fie clar si precis formulate, indicandu-se explicit ce anume sa se stabileasca. Desi lucrul pare evident, se intalnesc inca destule formulari confuze sau gresite din punctul de vedere al interpretarii criminalistice.

In aceasta situatie, daca expertul (specialistul) intelege fara dificultate despre ce este vorba, el poate, dupa parerea noastra, sa reformuleze corect intrebarea in raportul sau, fara sa-i modifice insa continutul. Daca are dubii, intrebarea organului judiciar fiind ambigua, susceptibila de interpretari diferite, expertul este obligat sa ceara lamuriri si clarificari. De altfel, chiar art. 2o C.proc.pen. prevede dreptul expertului de a face observatii cu privire la intrebarile puse si de a cere modificarea sau completarea lor.

Obiectul interpretarii trebuie sa se limiteze la problemele de specialitate, de ordin tehnic, pe care juristul nu este in masura sa le solutioneze singur. Intrebarile cu caracter juridic nu numai ca nu necesita cunostintele unui specialist, dar, datorita pozitiei sale procesuale, acesta nu are dreptul sa se substituie organului judiciar.

In legatura cu intrebarile puse, in practica judiciara si in literatura de specialitate - atat criminalistica cat si procesuala - s-a ridicat o problema care a suscitat discutii, si anume daca expertul poate sa se pronunte si asupra altor chestiuni decat acelea asupra carora a fost intrebat si deci investit. Noi credem ca da, cu precizarea ca nu este vorba de o depasire a mandatului incredintat expertului, ci de exercitarea unui rol activ, similar ca semnificatie cu cel al organelor de urmarire penala si de judecata, prevazut de art.4 C.proc.pen. Stabilirea adevarului material in scopul descoperirii infractiunilor si prevenirii lor primeaza, in aceasta directie indreptandu-se eforturile conjugate ale tuturor celor care lucreaza direct in justitie sau ca auxiliari. Rolul activ al expertului nu priveste atat aspectele formale ale activitatii de expertiza, cum ar fi formularea intrebarilor, ci aspectele de fond ale problemei. Astfel, consideram ca ori de cate ori expertul stabileste aspecte noi, fata de cele pe care urma sa le cerceteze potrivit ordonantei sau incheierii, el este obligat sa le releve, sa le explice si sa le integreze in ansamblul celorlalte constatari, mai ales cand sunt esentiale pentru stabilirea adevarului."

Interpretarea propriu-zisa a urmelor.

Pornind de la obiectivele stabilite si intrebarile adresate de organul de urmarire penala, specialistul criminalist isi va intocmi, mai intai, un plan concret de lucru care va cuprinde:

ipotezele de lucru proprii, elaborate pe baza observatiilor facute asupra locului faptei si urmele descoperite,

posibilitatile de demonstrare si verificare a acestor ipoteze,

categoriile de fotografii ce urmeaza a fi executate pentru ilustrarea raportului de interpretare,

experimentele ce urmeaza a fi realizate concomitent cu cercetarea locului faptei,

masuratorile, schitele si desenele necesare.

Bineinteles ca acest plan este de cele mai multe ori mental si nu trebuie transpus pe hartie intr-o forma speciala. Materializarea planului ramane la aprecierea celui care realizeaza interpretarea si depinde de complexitatea cazului si de operatiunile tehnice ce urmeaza a fi realizate.

Ca orice proces de cunoastere a realitatii obiective, interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei utilizeaza o serie de metode de investigatie inerente oricarei cercetari stiintifice, cum ar fi: observatia, descrierea, experimentul, comparatia, dar mai cu seama rationamentul.

Numeroasele rationamente ce se fac pe parcursul cercetarii locului, in care s-a comis infractiunea, folosesc, la randul lor, analiza si sinteza, obstractizarea si generalizarea, inductia si deductia, analogia, silogismul, precum si principiile gandirii logice (identitateaxxxxx, tertul exclus si notiunea suficienta).

Pe langa metode generale, care nu se aplica mecanic ci servesc ca punct de plecare pentru conceperea unor metode proprii procesului de interpretare, Criminalistica, ca stiinta interdisciplinara, avand drept scop stabilirea adevarului in cauzele judiciare, si-a elaborat si o serie de metode speciale aplicabile interpretarii diferitelor categorii de urme, cum ar fi, de exemplu, cele de sange, cele produse prin folosirea armelor de foc, sau utilizarea autovehiculelor la comiterea infractiunilor.

Se poate afirma ca fiecare categorie de urma comporta metode de interpretare proprii, unele dintre acestea putand fi aplicate mai multor genuri de urme.

Toate metodele la care apeleaza interpretarea criminalistica, actioneaza in interdependenta, intr-o unitate dialectica, dar nici una nu poate fi absolutizata. Criteriul adevarului, ca in oricare alta stiinta, il reprezinta practica, in speta cea judiciar-criminalistica.

'Oportunitatea fiecarei metode aplicate in criminalistica, se va aprecia concret, de la caz la caz, in functie de eficacitatea, siguranta si integritatea probei, economicitatea - atunci cand conditiile tehnice o impun - si, nu in ultima instanta, de valoarea ei stiintifica.'[58]

Activitatea concreta de interpretare a intregului ansamblu de urme descoperite la locul infractiunii este orientata de la particular spre general si presupune parcurgerea mai multor 'pasi' a caror succesiune o sugeram in continuare.

a)           Determinarea exacta a naturii pozitiei si caracteristicilor fiecarei urme descoperita la locul faptei.

b)           Stabilirea mecanismului de aparitie a fiecarei urme.

c)           Determinarea raporturilor reciproce dintre urme, dintre urme si componentele locului faptei.

d)           Consultarea cartotecilor criminalistice de identificare, organizate in cadrul laboratoarelor criminalistice pentru principalele categorii de urme intalnite la locul faptei.

e)           Elaborarea ipotezelor rezultate din corelarea urmelor si componentele locului faptei.

f)            Verificarea ipotezelor prin experimente efectuate la locul faptei (daca este posibil) sau in laborator, unde se pot creea conditii similare celor existente la locul faptei in momentul aparitiei urmelor.

g)           Elaborarea concluziilor pe baza sistematizarii informatiilor nou obtinute din examinarea si interpretarea urmelor.

h)           Fixarea rezultatului interpretarii prin descriere, fotografii, schite, inregistrari video, etc.

Ordinea operatiilor tehnicii de interpretare a urmelor a rezultat din practica laboratoarelor de criminalistica, dar este sustinuta si de aprecierile exprimate in literatura de specialitate. Astfel, regretatul profesor Ion Mircea, titularul catedrei de criminalistica a Facultatii de Drept din Cluj-Napoca, precizeaza:

'Interpretarea intregului ansamblu de urme de la locul faptei, este necesar sa se desfasoare de la particular spre general, adica intai sa se stabileasca cauzele si modurile formarii fiecarei urme in parte, comparativ cu alte urme din categoria sa, raportandu-se apoi categoriile de urme intre ele, fara a se neglija natura infractiunii si specificul locului in care a fost savarsita. In continuare se vor cauta explicatii logice asupra existentei unor categorii de urme alaturi de anumite urme de alta provenienta, precum si asupra lipsei acelor urme care in mod obisnuit, ar trebui sa apara in acel loc. Metodele folosite de expertii si specialistii criminalisti la interpretarea urmelor ocupa ponderi diferite in cadrul etapelor de interpretare prezentate anterior.De exemplu, in prima si a treia etapa, observarea este principala metoda de examinare a urmelor analizate, izolat in corelatie reciproca.

Observarea trebuie sa aiba caracter metodic, fiind orientata in directia punerii in valoare atat a tuturor caracteristicilor identificatoare de urma, ale eventualelor stari negative, precum si a oricarei alte stari de fapt ce prezinta relevanta pentru formularea unei concluzii juste.

Pentru intelegerea notiunii de observare, se impune ca specialistul criminalist sa cunoasca partile constitutive ale acesteia, respectiv: constatarea, recunoasterea si masurarea. El trebuie sa faca diferenta intre a vedea si a descoperi. 'Valabilitatea rezultatelor observarii depinde de experienta observatorului, claritatea scopului, gradul de organizare si sistematizare si fixare a datelor, analiza si interpretarea lor pe baza unei ipoteze, confirmarea mai multor observatii etc. Ca limite, se impun a fi mentionate neobiectivismul observatorului, relativismul aprecierii, contarea pe aparenta etc.'[59]

Observatia (ca rezultat al observarii), nu depinde exclusiv de acuitatea organelor de stat, ci 'c....... interventia unor acte de ....... a unui proces de comparatie, interantionalitate si gandire discursiva'.[60]

'Observatia stiintifica este deci o observatie    , in sensul ca depinde in mare masura de pregatirea observatorului, in cazul nostru a expertului criminalisti; ea reprezinta nu numai un mijloc de obtinere a noi cunostinte ci, concomitent si o raportare a acestora la cunostinte anterioare dobandite prin studii si experimente' .

Analiza si sinteza, la randul lor, sunt folosite cu precadere pentru determinarea caracteristicilor fiecarei urme pentru stabilirea mecanismelor de ........a urmelor, dar si pentru determinarea raporturilor dintre diferite urme.

Analiza face posibila o descompunere a unitatii locului faptei, o separare a diverselor componente ale acesteia reprezentate de urmele descoperite dar in egala masura si a caracteristicilor lor.

Sinteza acestor componente, realizate pe criterii diferentiate ce depind in fiecare caz in parte de datele spetei, poate conduce la obtinerea unor informatii despre factorul creator de urme.

'Studiata in mod izolat, fiecare urma de la locul faptei, aminteste natura provenientei sale, uneori felul obiectului creator, modul in care s-a format, iar daca este purtatoarea unor detalii individuale ale obiectului respectiv conduce pana la identificarea acestuia. Cand sunt mai multe urme create de acelasi obiect, prin pozitiile pe care le au si zonele in care se gasesc, evidentiaza succesiunea formarii lor, respectiv ordinea activitatilor i....... de persoana in cauza prin folosirea obiectului lor creator'[62].

Experimentul ca metoda, poate fi folosit in procesul interpretarii urmelor, pentru determinarea mecanismului de creare a unor urme, pentru verificarea unor ipoteze de lucru elaborate de specialistul criminalist, precum si pentru crearea modelelor de comparatie necesare identificarii factorului creator de urme.

Tehnica expertimentului trebuie sa parcurga doua etape: cea a elaborarii ipotezei de lucru si cea de realizare efectiva.

A.. experimentului, conducand de la p..... inel al lantului la ultimul, fara lacuna si fara ezitare, face, succesiv uz de rationamente, care punte alternative si de experienta si are un rol in luarea deciziei'[63].

Pentru efectuarea experimentelor specialistul sau expertul criminalist trebuie sa cerceteze cantitatea si calitatea urmei in litigiu, calitatile obiectului creator de urma, ale obiectului primitor si mecanismul de formare a ei. Toate datele enumerate sunt absolut necesare pentru a le avea in vedere, in momentul in care va asista organul judiciar la crearea, in mod experimental, a modelului de comparatie.

Modelele de comparatie trebuie sa se execute, tinandu-se seama de anumite conditii atmosferice, ca in cazul urmelor de incaltaminte create in zapada. In alte cazuri, in realizarea modelelor tip, trebuie sa se respecte conditiile impuse de intervalul de timp scurs de la formarea urmei.

De asemenea, la crearea experimentala a modelelor de comparatie, trebuie avut in vedere si mecanismul de formare a urmelor. De exemplu: formate prin contact obisnuit sau printr-un contact in miscare de translatie a celor doua suprafete. La multe din urmele dinamice trebuie respectat pana si unghiul sub care a actionat obiectul creator, in momentul formarii urmei.

Ipotezele de lucru, trebuie sa fie elaborate, pornindu-se de la realitatile intalnite la locul faptei, si sa cuprinda toate posibilitatile oferite de stiinta la momentul interpretarii, pentru a garanta cercetarea completa si complexa a acestora, in vederea stabilirii adevarului.

Cu ajutorul unei cercetari asidue, ipoteza poate fi inlocuita cu adevarul stiintific. Numai eliminarea progresiva a ipotezelor, prin verificarea stiintifica si transformarea lor in teze poate conduce la concluzii reale.

'In procesul de interpretare stiintifica a urmelor, nu trebuie, sub nici o forma, ca ipoteza sa fie confundata cu prejudecata, care este vecina cu diletantismul'[64].

Consultarea cartotecilor criminalistice de identificare constituie o etapa utila in procesul interpretarii urmelor deoarece se finalizeaza de cele mai multe ori cu obtinerea de date utile pentru elaborarea ipotezelor si versiunilor, pentru delimitarea cercului de suspecti, pentru identificarea obiectelor folosite de infractori si chiar a persoanei care a savarsit fapta.

Spre deosebire de 'evidentele politiei' cunoscute sub denumire de cazier judiciar, care au ca scop stocarea unor date despre persoane cunoscute (identificate), cartotecile criminalistice cuprind informatii despre persoane a caror identitate nu se cunoaste , dar care pot ajuta la identificarea acestora.

Rolul celor doua tipuri de fisiere in cercetarea infractiunilor este opus:cazierul judiciar ofera informatii suplimentare despre persoana a carei identitate se cunoaste, cartotecile criminalistice, pe baza informatiilor culese despre o anumita persoana necunoscuta, ofera datele de identificare ale acesteia.

De exemplu: despre un .... inculpat se cunosc multe, ....., datele si locul mortii...................... dar nu se cunoaste daca a mai comis alte infractiuni, s in ce prioada. Aceste date se obtin de la cazierul judiciar.

Din cercetarea locului faptei se poate afla ca autorul infractiunii este inalt peste 1,70 m, are parul blond, este incaltat cu pantofi 'Adidas' marimea 42, avand pe talpi desene cu cercuri concentrice, are la degetul mare si aratator de la mana dreapta, desene papilare de tip bideltic varietatea cercurilor concentrice cu puncte, iar la deschiderea usilor foloseste un speraclu cunoscut in limbajul infractorilor sub denumirea de 'potoarca'. Nu se cunoaste, insa, numele, prenumele si celelalte date de identificare ale individului.

Pornind de la datele cunoscute, culese de la locul faptei cu ajutorul cartotecilor criminalistice (dactiloscopice, ale urmelor de incaltaminte si ale instrumentelor de spargere), se poate afla identitatea persoanei care a lasat urmele si poate a savarsit fapta penala.

Exista o mare varietate de cartoteci criminalistice, practic, fiecarei categorii de urme corespunzandu-i o cartoteca aparte.

Din punct de vedere tehnic, cartotecile criminalistice sunt organizate sa functioneze manual sau cu ajutorul computerului.

Tratarea electronica a datelor din cartotecile criminalistice, reprezinta nu numai un castig de spatiu si de economie de personal, ci si o ameliorare considerabila a calitatii operatiilor de selectare in raport cu cele manuale[65].

Cartotecile computerizate , prin facilitatile tehnice de transmitere a datelor ofera posibilitatea consultarii lor chiar din faza cercetarii la fata locului, iar datele puse la dispozitia echpei de cercetare, pot fi folosite in procesul de interpretare a urmelor.(In capitolul ___ vom prezenta pe larg posibilitatile oferite de cartotecile criminalistice pentru activitatea de interpretare).

Prezentarea rezultatului interpretarii

Rezultatul interpretarii urmelor la locul faptei, se prezinta organului de urmarire penala in scris sub forma raportului de constatare tehnico-stiintifica sau expertiza. El poate fi prezentat si pe cale orala, chiar in timpul efectuarii cercetarii la fata locului, atunci cand concluziile la care se ajunge sunt necesare orietarii cercetarilor viitoare.

Aceasta modalitate de prezentare se intalneste, in practica, mai ales in cazurile in care autorul faptei este necunoscuta iar datele rezultatele din interpretarea urmelor pot ajuta la identificarea acestuia.

Se impune, de asemenea, o atfel de procedura cand este vorba de rezultate partiale ale interpretarii unor urme ce reflecta doar urmele din operatiunile efectuate de infractor in cadrul intregii sale activitati infractionale desfasurate in locul faptei.

De exemplu, precizarea locului prin care s-a patruns intr-o incapere sau a numarului minim de persoane care au actionat in locul faptei, ori directia din care s-a actionat cu aceste instrumente, ori locul unde a stationat mijlocul de transport de care s-au folosit infractorii, constituie rezultate partiale ale interpretarii care sunt necesare anchetei si care trebuie aduse la cunostinta sefului echipei de cercetare cat mai repede posibil.

Dupa terminarea cercetarilor la fata locului, toate constatarile si concluziile la care s-a ajuns prin interpretarea urmelor, inclusiv cele transmise pe cale orala anchetatorilor, vor fi adunate de specialistul sau expertul criminalist intr-un raport scris care in practica poarta diferite denumiri: raport de interpretare a urmelor, raport de constatare tehnico-stiintifica de interpretare sau raport de expertiza criminalistica.

Indiferent de denumirea pe care o va purta, raportul trebuie sa indeplineasca unele conditii de fond, din care exemplificam:

sa poata fi controlabil, adica sa cuprinda descrierea metodelor stiintifice care au fost utilizate, constatarile facute, argumentele folosite, ipotezele de lucru emise si modul de verificare a acestora;

sa nu contina lucruri inutile; claritatea si concizia fiind trasaturi absolut necesare pentru ca organul judiciar sa inteleaga opinia specialistului si motivele care l-au condus la concluziile exprimate;

sa cuprinda explicatia problemelor si termenilor tehnici utilizati, in cuvinte pe intelesul organelor judiciare;

sa reflecte infinal concluzia sau concluziile la care a ajuns specialistul sau expertul pe baza constatarilor facute, cand este cazul in concluzie se vor exprima toate variantele posibile cu privire la posibilitatea producerii urmelor descoperite la fata locului sau cele referitoare la caracteristicile obiectului sau persoanei care a creat urmele care au constituit obiectul interpretarii.

Pentru a inlesni intelegerea concluziilor, raportul de interprtare va cuprinde tabele sinoptice si calcule demonstratii etc. De asemenea, acestuia i se pot atasa o serie de planse explicative ca: fotografii, schite, diagrame, casete video, diapozitive etc., care vor permite organului judiciar sa vada ceea ce a vazut specialistul sau expertul criminalist.

Un rol important in redactarea raportului de constatare tehnico - stiintifica si de expertiza criminalistica il are argumentarea a carei structura psiho-logica poate fi obiectiva sau subiectiva. Obiectiva in sensul rationalizarii ei, al conformitatii necesare cu principiile si cerintele ratiunii logice, cu respectarea principiilor sistemice. Subiectiva prin aceea ca specialistul sau expertul se exprima in ea, in intregime pe sine insusi, manifestandu-si si cu acest. prilej personalitatea dinamica.

Se poate sustine deci ca argumentarea ar desemna actiunea intelectuala concreta prezentata de specialistul ori expertul criminalist pentru a convinge organele de urmarire penala sau instantele de judecata ca adevarul stabilit prin mijloacele si metodele stiintifice este un adevar obiectiv.

Ordinea consemnarii argumentelor in raportul de constatare tehnico - stiintifica ori de expertiza criminalistica nu este o problema de elucidat, ci este impusa de necesitatea logica a constructiei intregului sistem. Prin raportul de constatare tehnico - stiintifica si de expertiza, specialistul sau expertul criminalist transmite o convingere bazata pe cercetari stiintifice. In alegerea argumentelor, specialistul sau expertul trebuie sa le sistematizeze intr-o ordine optima, care sa permita formarea convingerii organelor judiciare.

Argumentarea trebuie sa fie indisolubil legata de continutul obiectiv al faptelor stabilite in procesul constatarii ori al expertizei ca prezentand o reproducere rationala a realitatii, fara a neglija totusi faptul ca ea poarta si amprenta subiectiva a personalitatii specialistilor care o efectueaza.

Evaluarea interpretarii criminalistice

a urmelor la fata locului

Evaluarea operatiunii de interpretare a urmelor poate fi realizata din cel putin trei puncte de vedere:

al posibilitatilor si limitelor pe care le ofera pentru obtinerea de date si informatii , despre fapta si faptuitor;

al nivelului de probabilitate sau certitudine pe care -l poate atinge;

al valorii probante a rezultatelor interpretarii lor;

al costului operatiunii, respectiv al eficientei folosirii acestuia.

Posibilitatile operatiei de interpretare a urmelor, in campul infractiunii, pot fi cu greu delimitate. Ele depinzand de o multitudine de factori din care cu titlu de exemplu se pot preciza:

specificul locului in care s-au desfasurat evenimentele;

natura urmelor descoperite;

experienta si gradul de instituire al celui care efectueaza interpretarea;

nivelul dotarii tehnice utilizate.

In literatura de specialitate se intelege incercari de generalizare a categoriilor de informatii ce pot fi obtinute prin aceste operatiuni, fara a se emite pretentii de eupizare a subiectului.

Profesorul Emilian Stancu in lucrarea sa fundamentala 'Criminalistica'[66] precizeaza:XXXXXXXXXXTratat vol II pag 24

Profesorul Ioan Mircea acordand o atentie speciala interpretarii urmelor la locul faptei[67] stuctureaza posibilitatile acestei actiuni pentru obtinerea explicatiilor privitoare la felul obiectelor creatoare:

modul si conditiile de formare a urmelor in cauza;

raportul dintre urmele descoperite;

schimbarile pe care le-ar fi putut suferi urmele dupa savarsirea infractiunii;

deductii cu prioritate la urmele ce s-ar fi putut crea pe instrumentele utilizate, pe corpul si hainele persoanei implicate in savarsirea infractiunii.

Detaliind p ..... pe categorii de urme, acesta precizeaza:

'Urmele de picioare, intalnite aproape totdeauna la locul faptei[68]., prin aspectul lor general, numarul si varietatea in care se prezinta, pozitiile si orientarea ce o au in cazul cararii de urme, marimea si conturul lor, substante straine descoperite in ele, constituie elemente onentative pentru stabilirea drumului parcurs anterior, punctele de intrare si de iesire din perimetrul locului respectiv, miscarile fizice ale fiecarei persoane si obiectele de care s-a-apropiat, zonele in care a stationat o persoana sau alta, marimea si unele caracteristici individuale ale incaltamintei sau ale piciorului descult inaltimea aproximativa si corpolenta persoanei care le-a creat. Uneori, prin gradul lor de deshidratare si de atenuare a detaliilor, se mai poate stabili vechimea lor, respectiv si daca toate au fost create aproximativ in timpul savarsirii infractiunii ori mai devreme sau mai tarziu.

De multe ori, mai ales in cazurile infractiunilor de furt prin efractie sau ale celor indreptate impotriva persoanei, alaturi de urmele lasate de picioare se intalnesc si cele create de felurite instrumente utilizate la savarsirea infractiunii. Urmele instrumentelor folosite in procesul savarsirii infractiunii la fortarea usilor sau a incuietorilor, ori chiar la atacarea victimelor, descoperite pe diferite obiecte de la locul faptei, pe corpul si hainele persoanei atacate, in primul rand amintesc natura obiectelor in cauza modul cum s-a actionat urmele care s-ar fi putut sa ramana pe obiectele respective, numarul de persoane care s-a folosit de ele, aptitudinile lor profesionale, vechimea si schimbarile pe care, eventual, le-au suferit dupa incetarea procesului de formare.

O alta grupa de urme, care virtual se pot crea intr-un spectru vast de infractiuni, o formeaza cele ale reliefului papilar al mainilor. Totusi, ele se intalnesc destul de rar in practica cercetarii criminalistice a locului faptei, datorita numarului redus de obiecte din mediul inconjurator cu proprietati potrivite pentru primirea si pastrarea urmelor de acest fel. Odata descoperite la fata locului pe diferite obiecte, pe langa faptul ca, in mod obisnuit, conduc la identificarea obiectului creator, ele sunt utile si la stabilirea modului savarsirii infractiunii, la determinarea degetului sau a zonei palmei care a venit in contact nemijlocit cu obiectul primitor, prezenta unor substante straine pe suprafata obiectului creator, fapt care ar putea conduce la determinarea profesiei ori a locurilor in care a fost persoana in cauza inainte de a sosi la locul infractiunii. De asemenea, cum de obicei barbatii au maini mai mari si crestele papilare de o proeminenta mai perceptibila in comparatie cu femeile sau copiii, prin studiul urmelor de maini este posibil sa se aprecieze daca ele sunt lasate de barbati, femei ori de copii.

Intr-o varietate mare de infractiuni se mai formeaza la locul faptei urme sub forma de obiecte, de resturi ale acestora sau de felurite substante. Ele se creeaza, de obicei, in accidentele de circulatie sau de munca, prin savarsirea infractiunilor de furt si de talharie etc. Natura lor, forma in care se afla, zona din perimetrul locului faptei sau obiectele pe care se gasesc amintesc provenienta, modul in care au fost create, indeletnicirile profesionale ale persoanelor care le-au folosi. Cand sunt sub forma resturilor de obiecte, prin ele se pot deduce si caracteristicile urmelor de pe obiectele din care s-au detasat.

O serie intinsa de posibilitati ofera si interpretarea pozitiei cadavrelor, obiectelor sau urmelor ramase la locul faptei.

Intre posibilitatile de studiu ale operatiei de interpretare a urmelor se includ de asemenea si explicarea asa-numitelor 'imprejurari negative' sau 'contraversate', determinate de neconcordanta dintre situatia de apt si evenimentul presupus ca s-ar fi produs, din absenta unor urme sau obiecte care, in mod normal, ar fi trebuit sa existe la fata locului[69].

Avand in vedere multitudinea posibilitatilor oferite de interpretarea tuturor categoriilor de urme ce pot fi intalnite la locul unei infractiuni, am rezolvat partea a doua a lucrarii, expunerii pe larg a acestor probleme.

In aprecierea limitelor interpretarii trebuie sa tinem seama de faptul ca intregul loc al faptei, cu toate urmele pe care le contine, este o marturie materiala intr-o stabilitate relativa si mai mult sau mai putin fragmentata despre procesul savarsirii infractiunii, despre fenomenul care s-a produs cu o anumita unitate de timp in urma.

Oricat s-ar apropia, in privinta calitatii reflectarii, de fenomenul reflectat, el niciodata nu va reda fenomenul respectiv in intregimea lui, cu toate detaliile. Deci, acest tablou este incomplet, cu detalii mai putine si chiar cele pe care le contine sunt doar fragmente, copii partiale din fenomenul oglindit'[70].

Limitele interpretarii sunt determinate si de calitatea urmelor respectiv de calitatea limitata a acestora de a oglindi obiectele creatoare.

Calitatea urmelor formate prin contact nemijlocit al obiectului creator cu cel primitor depinde, in primul rand , de proprietatile obiectelor in cauza, de masura in care acestea sunt apte pentru crearea, primirea si pastrarea urmei, in al doilea rand, de modul cum anume se realizeaza contactul dintre obiecte, de actiune si respingere reciproca, iar, in al treilea rand, de conditiile in care urma deja formata isi are existenta. In eventualitatea ca obiectele implicate in procesul crearii urmei sunt pe deplin apte in acest sens si contactul dintre ele se produce intr-un mod ideal de creare a unei urme de calitate buna, urma deja formata niciodata nu oglindeste in intregime obiectul sau creator, in forma si dimensiunile sale, pentru ca ea reda numai caracteristicile unei parti din obiectul respectiv, acelei de contact nemijlocit, iar trasaturile partii angajate in crearea urmei nu sunt reproduse in urma in totalitatea lor, cu toate detaliile existente in realitate. Pentru ilustrare, sa luam, de pilda, ultima falanga a degetului unei maini care pe partea sa anterioara, purtatoare a reliefului papilar, adica pe partea obisnuita de contact cu obiect primitor in activitatea fireasca a omului, in general, are intre 150 si 200 puncte sau detalii caracteristice [71]. In conditiile ideale de creare a urmei, se imprima pe obiectul primitor doar o mica parte din ele, in jur de o treime. La acestea mai trebuie adaugat si faptul ca urma dupa formare pierde din detaliile initiale, in functie de natura obiectului primitor, de factorii externi care actioneaza asupra ei, precum si de timpul scurs din momentul crearii si pana este descoperita, fixata si ridicata de persoanele competente. Dar, asffel se prezinta urma drept copie a obiectului creator, in cazurile ideale. in cazurile ideale in privinta insusirii obiectelor implicate si a contactului dintre ele, care in realitate se intampla foarte rar, adica fie la unul sau la altul, ori chiar la ambele obiecte nu sunt intrunite toate insusirle necesare pentru crearea unei urme aproape de perfectiune, fie contactul dintre obiectele respective nu se ralizeaza in modul cel mai potrivit pentru formarea unei urme in care sa fie reflectate caracteristicile obiectului creator. Asffel ca, de multe ori trasaturile generale si de detaliu ale obiectului creator sunt imprimate in urma doar fragmentar si uneori deformat. Dupa formare, urmele de-a lungul existentei lor parcurg un proces de pierdere treptata din calitatile initiale, proces mai lent sau mai rapid in functie de numerosi factori. Factorii care influenteaza desfasurarea acestui proces, incetinandu-l sau accelerandu-l sunt: natura obiectului primitor de urma; conditiile de loc si de timp in care se afla urma; factorii externi care actioneaza direct sau indirect asupra sa. De pilda, lama unui cutit lasa in masa obiectului primitor urme sub forma de striatii paralele. Durata existentei lor in timp depinde de particularitatile structurale ale obiectului deja purtator de urma. Urmele create in masa lemnoasa se pastreaza pe o perioada relativ lunga de timp, deoarece fibrele lemnului se deshidreateaza intr-un proces foarte lent, iar factorii de alta natura au asupra sa foarte slaba influenta. In schimb, striatiile create tot cu acelasi cutit pe diferite produse alimentare, cum ar fi untul, margarina,marmelada, cascavalul au o existenta mult mai scurta decat cele formate pe lemn, de multe ori doar de minute sau de cateva ore, datorita pierderii detaliilor si chiar a formelor generale sub actiunea temperaturii sau a miscarii aerului.

2. Gradul de certitudine al rezultatului interpretarii urmelor

Aprecierea gradului de certitudine a rezultatelor interpretarii urmelor la locul faptei presupune o nuantare a acestuia mergand de la probabilitate la certitudine, in raport cu particularitatile cazului cercetat.

Se gandespte adesea ca interpretarea este o chestiune de statistica dar aceasta nu este fondul problemei. Interpretarea este o problema de logica intr-un context de incertitudine[72] si se poate incheia atat cu concluzii certe cat si cu rezultate probabile.

Esenta interpretarii este de a extrage o concluzie corecta din observatii, masuratori si rezultatele experimentelor.

Intuitia si rationamentul considerate suficiente pentru realizarea acestei operatiuni in criminalistica clasica, nu mai corespund noilor tendinte manifestate de stiintele forensic.

Studii moderne de psihologie[73] au demonstrat ca intuitia poate fi un instrument inselator in prezenta incertitudinii si daca se doreste o tratare stiintifica a interpretarii, atunci trebuie ca toti specialistii criminalisti sa fie initiati cel putin in teoria probabilitatii.

In literatura de specialitate moderna se considera ca exprtii si specialistii politiei stiintifice, evalueaza situatiile de incertitudine printr-un misterios proces de osmoza pe care ei au convenit sa-l denumeasca 'experienta'[75].

Unii cercetatori le reproseaza acestora afirmand ca problema in care se face apel la experienta pentru a acoperi cunostintele fiabile, se manifesta tendinta reinterpretarii fiecarei date experimentale in functie de un cadru conceptual anterior.[76]

Experienta specialistilor criminalisti este adunata de-a lungul studierii unei lungi succesiuni de evenimente care nu sunt deloc reprezentative pentru lumea din afara activitatii judiciare si in special a celei criminalistice.

Noi suntem de acord cu aceasta parere, care tinde sa inlaiture experienta criminalistului, inlocuind-o cu concluziile unor experiente efectuate in laborator pe esantioane reprezentative din punct de vedere statistic, dar care nu tin cont de particularitatile fiecarei spete in parte.

De exemplu, intr-un caz de omor in care, in tipul luptei dintre victima si agresor s-a spart un geam.

La examinarea imbracamintei suspectilor, experienta criminalistului isi va spune cuvantul, realizand o selectare a acestora si dupa alte criterii decat prezenta cioburilor de sticla pe hainele suspectilor.

Se va tine seama de timpul scurs din momentul parasirii locului faptei pana in momentul retinerii suspectului, de ocupatia, locul de munca si domiciliul acestuia, astfel incat sa nu existe posibilitatea acumularii unor cioburi din alte surse, de inaltimea la care se afla spartura si de posibilitatile de imprastiere a acestora in momentul spargerii geamului.

Suntem de acord insa cu alte pareri exprimate in literatura de specialitate[77] in legatura cu modul de exprimare a probabilitatii.

Astfel, nu este posibil, in general, ca expertul sa se pronunte asupra probabilitatii unei ipoteze sau alteia. Afirmatii de genul 'acest sange provine probabil de la acest om, sau aceste fibre provin probabil de la aceasta imbracaminte, ori aceasta amprenta a fost facuta probabil cu aceasta unealta', nu au, in general, nici un fundament logic.

La astfel de afirmatii, apararea poate veni in intampinare cu altele similare de felul 'acest sange poate proveni probabil de la oricare alt om, sau aceste fibre pot proveni probabil de la oricare alt obiect de imbracaminte de acelasi tip, sau aceasta amprenta a fost, probabil creata cu oricare unealta de acelasi tip.'

Pentru respectarea acuratetii stiintifice, specialistul criminalist poate considera ca probabil indiciul insusi in raport cu cele doua teze contradictorii avute in vedere: teza acuzarii si teza apararii.

Conform teoriei probabilitatii, raportul dintre cele doua probabilitati determina spre care din cele doua ipoteze incvlina indiciul considerat. Daca acest raport este mai mare decat unu, deci supranomitor, atunci teza acuzarii este cea mai probabila; daca este inferior unitatii (cifrei 1), atunci teza apararii cea mai probabila.

Valoarea cifrei obatinute da si idee despre forta probanta a indiciului.

Bazandu-ne pe considerentele mentionate, ajungem la formularea corecta a interpretarii finale care in cazul ipotetic si generalizat expus poate fi: 'Indiciul vine puternic in sprijinul primei teze.'

Exprimarea specialistilor criminalisti care realizeaza interpretarea urmelor la fata locului, se face cu ajutorul limbajului care este un mijloc de comunicare imperfect. Pornind de la aceasta constatare, un grup de specialisti ai Serviciilor Forensic Science din Marea Britanie[78] au facut o ancheta asupra valorii expresiilor a concorda si semnificativ folosite in criminalistica (politii stiintifica).

S-a constatat, ca aceasta valoare este mediocra si ca urmare s-au luat masuri de limitare a numarului dse termeni utilizati pentru a califica valoarea probanta a unui indiciu. S-a incercat utilizarea, cat mai des posibil, a expresiei vine in sprijinul a.

Folosita singura, nici aceasta expresie nu da o idee despre forta probanta, deoarece ii lipsesc nuantari cantitative de felul slab, puternic, mijlociu, foarte puternic. Renuntandu-se si la astfel de calificative, s-au definit in linii mari echivalente in cifre care se pot utiliza atunci cand forta probanta se poate cuantifica.

Revenind la folosirea experientei specialistilor si expertilor criminalisti in interpretarea urmelor, trebuie sa precvizam ca indiferent de valoarea ei, aceasta nu va fi admisa ca argument demonstrativ atata timp cat cunostintele noastre nu sunt puse in mod regulat la incercare, in cvonditii bine controlate. Oamenii de stiinta numesc acest mod de controlare etalonaj.

El a fost aplicat de-a lungul timpului asupra tuturor metodelor principale de identificare folosite de criminalistica. As exemplifica in acest sens: metoda dactiloscopica care s-a generalizat si a capatat valoare probanta universala, dupa aproape 100 de ani de folosire.

Metoda masuratorilor antropometrice introduse de Bertillon, pentru identificarea infractorilor reacidivisti, n-a fost validata de practica si de comunitatea stiintifica internationala, fiind combatuta cu argumente zdrobitoare chiar de savantul roman dr.Mina Minovici.[79]

Cea mai noua si mai moderna metoda de identificare, profilul AND, sau amprenta genetica, se afla acum in curs de etalonare si de fiecare data cand se foloseste, instanta de judecata solicita calcularea nivelului de probabilitate al utilizarii acestuia.

In domeniul interpretarii urmelor, pe plan mondial exista preocupari sustinute de etalonare a rezultatelor obtinute.

Astfel, Serviciile Britanice de Criminalistica (Forensic Science) in colaborare cu cele din Noua Zeelanda[80], au pus la punct o tehnologie bazata pe un logiciel informatic de varf, menita sa sprijine pe specialist iinconsulatarea cunostintelor asupra ...necesare activitatii criminalistice si implicit sistemului judiciar. Acest sistem prezinta o serie de posibilitati in materie de etalonaj .

Una dintre problemele puse utilizatorului in cursul dialogului cu computerul este:'Tinand seama de circumstantele acestui incident, daca suspectul este persoana care a spart geamul pe locul delictului, ce probabilitate este ca sa fie gasite urme de sticvla pe hainele sale ?'

Inainte de a pune intrebarea, programul informatic va da utilizatorului ocazia de a trece in revista:

tot ce a fost publicat in leghatura cu acest subiect;

o baza de cunostinte constand intr-o compilatie de raspunsuri date inainte de alti oameni de stiinta cu privire la aceasta problema in circumstante analoage.

Utilizatorul furnizeaza informatiile cerute si trece la problema urmatoare. La sfarsitul consultarii, specialistul criminalist, are posibilitatea de a adauga la baza de cunostinte, propria sa estimare a probabilitatii.

Astfel, fondul comun chemat sa serveasca viitorilor utilizatori, continua sa se imbogateasca.

Pe masura trecerii timpului, baza de cunostinte a sistemului a fost imbogatita cu experiente ce reproduc situatiile cele mai des intalnite in solicitarea bazei de cunostinte.

In cursul acestor experiente se creeaza posibilitatea verificarii mai precise a corespondentei dintre schemele gandirii expertilor criminalisti si realitate. De fapt, aceasta procedura constituie tocmai continutul notiunii de etalonaj.

Sistemul de documentare, prelucrare a datelor si apreciere a probabilitatii rezultatelor, este un exemplu de folosire a tehnologiilor informationale moderne pentru continuarea activitatii lmigaloase si perseverente a oamenilor de stiinta.

Posibilitatile oferite de folosirea sistlemelor computerizate, usureaza activitatea pe care oamenii de stiinta din diverse domenii (medicina, fizica, chimie, psihologie, biologie, criminalistica etc.), au desfasurat-o uneori de-a lungul secolelor pentru adunarea datelor extrase din studierea situatiilor reale, date ce au constituit fundamentul formularii unor legi, axiome, plrincipii specifice diverselor deomenii de activitate.

Interpretarea criminalistica a urmelor fiind un domeniu care pana in prezent a fost putin fundamentat stiintific, bazandu-se mai mult pe intuitie si experienta criminalistilor, simte nevoia unor etalonari de tipul celor prezentate.

Se impune cu necesitate, crearea unor astfel de baze de date si la noi in tara, la nivelul laboratoarelor si Institutului de Criminalistica.

Rezultatele obtinute ar fi utile in egala masura tuturor organelor judiciare, politie, procuratura, judecatori, avocati.

Interpretarea urmelor lasate de picioare

Urmele de picioare formeaza obiectul unui aparent paradox in cadrul activitatii judiciare, in general, a celei de urmarire penala si criminalistica, in special: desi aparitia lor este inevitabila[82]in campul infractiunii (infractorii neputand 'pluti' sau merge in maini), ele ocupa un mic procent in totalul urmelor pe care criminalistii le ridica de la fata locului si procurorii le utilizeaza in probarea faptelor penale.

Marginalizarea acestei categorii de urme nedforita si cu efecte negative asupra ansamblului stiintific al probatiunii, are totusi unele explicatii:

- natura .... Infractionale in mediul urban, unde urmele de picior sunt mai putin vizibile cu ochiul liber;

- in procesul de dezvoltare a criminalisticii, studiul acestor urme nu s-a desprins ca o ramura separata, asemeni celor papilare (care au format obiectul dactiloscopiei) sau ale armelor de foc (balistica) si au ramas in cadrul traseologiei, alaturi de alte multe tipuri de urme, fiind tratate ca 'examinari ocazionale' de specialistii si expertii criminalisti;

- cunostintele de specialitate legate de acest tip de urme au ramas in stadiul atins de clasicii criminalisticii:[83].

Din fericire lucrurile se schimba. In ultimii ani , pe plan mondial, au fost numeroase seminarii ori articole publicate care acopera domeniul urmelor de incaltaminte. Acestea sunt utilizate din ce in ce mai frecvent nu numai in Statele Unite si prin prevederi legale si in Anglia, Canada, Australia, India, Japonia, Germania, Olanda, Finlanda, Noua Zeelanda si probabil vor fi utilizate in toate tarile care folosersc examinarea criminalistica.

In acelasi timp, progresele in tehnologie ajuta la descoperirea acestui tip de urme la locul faptei. Imbunatatirea dispozitivelor de prelevare electrostatica, si cresterea calitaltii galtinelor, utilizarea gipsului dentar, a filmelor si aparatelor fotografice de calitate, au avut o contributie mare pentru descoperirea si utilizarea cu succes a urmelor de incaltaminte.

In plus, suntem martorii unor schimbari radicale in industria incaltamintei. Practic, se ofera consumatorilor mii de perechi de forme si marimi diferite. Din ce in ce mai mult se folosesc talpile sintetice care contin mai multe caracteristici detectabile la locul faptei.

Interpretarea corecta a urmelor lasate de picioare la locul faptei,presupune mai intai cunoasterea tuturor varietatilor si formelor sub care acestea pot fi intalnite, precum si metodele de cautare si detectare eficienta a lor.

1. Clasificarea urmelor de picioare

Intr-o acceptiune mai larga, in categoria urmelor de picioare sunt incluse: urmele lasate de piciorul desenul[84] urmele lasate de piciorul semiincaltat, incaltat cu ciorapi si urmele de incaltaminte.

Urmele piciorului descult (plantare) au o forma specifica (fig.nr.1) in care se pot observa toate particularitatile morfofiziologice ale plantei piciorului, inclusiv desenul papilar al celor patru regiuni distincte:metatarsofalangiana, metatarsiana, tarsiana si calcaiul.

Urmele piciorului semiincaltat reproduc forma generala a plantei piciorului, dar si caracteeristicile impletiturii fibrelor din care este confectionat ciorapul (fig.2).

Urmele de incaltaminte pot reflecta caracteristicile materialelor din care este fabricata incaltamintea, forma si dimensiunile, generale, ale talpii si tocului, precum si particularitatile desenului de protectie (fig.3).

Urmele de picioare pot ramane la locul faptei, atat sub forma de carare de urme cat si individual, doar pe anumite suporturi care intrunesc conditiile necesare imprimarii lor.

Pentru interpretare prezinta interes ambele moduri de prezentare a urmelor de picioare.

Cararea de urme consta dintr-un sir de cateva urme, consecutiv create de ambele picioare pe traseul de circulatie.[86]

Ea creeaza posibilitatea de a studia miscarile de ansamblu ale mersului persoanei care a lasat urmele. Aceste miscari fiind formate de-a lungul mai multor ani de viata, sub influenta a numerosi factori obiectivi si subiectivi, devin proprii fiecarei persoanei in parte.[87]

La studiul cararii de urme (fig.4) se au in vedere cateva elemente ce o caracterizeaza...........in literatura de specialitate.[88]

lungimea pasului, masurata intre doua urme consecutive, luand ca tangenta la calcaiul urmei, proiectata perpendicular pe asa cararii de urme;

latimea pasului, reprezinta distanta dintre cele doua linii paralele care unesc contururile interioare ale urmelor celor doua picioare;

unghiul de mers, este unghiul format de axa cararii de urme si axa longitudinala a fiecarei urme din componenta sa. Unghiul de mers este considerat pozitiv cand varful sau este indreptat spre calcai si negativ cand orientarea sa este opusa. Axa longitudinala a talpilor poate fi in unele cazuri paralela cu linia mersului.

Analizate din punctul de vedere al mecanismului de producere si al formei de redare, urmele de picioare pot fi grupate si altfel:

Se pot delimita in primul rand doua categorii esentiale: urme bidimensionale si urme tridimensionale:

urmele bidimensionale sunt cele la care pot fi masurate doua dimensiuni, respectiv lungimea si latimea. Aceste urme raman pe suprafata unor suporturi dure, care nu se deformeaza sub greutatea persoanei care le-a lasat. Ele apar prin stratificare, respectiv prin depunerea unor substante diferite (sange, noroi, praf etc.) pe factorul primitor si mai sunt cunoscute in literatura de specialitate sub numele de urme de suprafata. Urmele bidimensionale pot apare sub diferite forme: imprimari complete sau partiale ale suprafetei plantei sau talpii, ce pot fi analizate, masurate comparativ; pete sau stersaturi dinamice, produse ca urmare a miscarii de translatie dintre talpa piciorului sau incaltamintei suprafetei primitoare; amprente papilare (in cazul urmelor plantare; amprente de tesaturi in cazul piciorului semiincaltat.

Urmele tridimensionale sunt cele care permit masurarea a trei dimensiuni: lungimea, latimea si adancimea. Ele apar prin deformarea suprafetei pe care calca pliciorul (descult sau incaltat). Daca suprafata este moale (pamant, nisip, zapada etc.) imprimarea in adancime va fi permanenta. Daca suprafetele sunt elastice, de pilda covor, iarba sau piele, deformarea va fi temporara, in locul unde s-a calcat ramanand totusi anumite semne bidimensionale sau stricaciuni ca: pete, contuzii sau transfer de materiale.

Urmele tridimensionale sunt denumite in literatura criminalistica clasica urme de adancime.

La fel ca cele de suprafata sau bidimensionale, ele pot avea aspect static sau dinamic, dar le pot imbina pe amandoua, respectiv fundul adanciturii sa fie static si sa reflecte in conditii optime caracteristicile talpii, iar marginile acesteia sa fie dinamice sub forma unor striatii paralele produse de neregularitatile suprafetelor laterale.

2. Cautarea urmelor de picioare la locul faptei

Pentru descoperirea urmelor de picioare trebuie cercetate cu atentie: solul, dusumeaua, parchetul, linoleumul, covoarele, mochetele, cioburile de geam, faianta, peretii, bucatile de hartie imprastiate pe jos, lungimea de pat, precum si diferite obiecte cu care picioarele faptuitorului ar fi putut veni in contact (scaune, mese, pervazul ferestrelor, peretii etc.).[89]

Urmele de picior descult se cauta si se pun in evidenta prin metode similare celor folosite la descoperirea urmelor papilare latente.[90]

Avand in vedere ca ponderea aparitiei la locul infractiunilor este detinuta de urmele de incaltaminte, vom dezvolta mai mult posibilitatile de detectare a acestei categorii de urme.

Toate zonele in care s-au savarsit infractiuni trebuie privite ca zone care pot contine urme de incaltaminte. Lipsa succesului in descoperirea lor la locul faptei, de cele mai multe ori se datoreaza urmatoarelor cauze mentionate si in literatura de specialitate straina:[91]

neincrederii ca urmele vizibile sau latente vor fi gasite la locul faptei si necautarea lor indarjita;

incompleta cercetare a zonei, probabil determinata de inabilitatea de a determina punctele exacte de intrare si iesire in locul faptei. Cercetarea poate fi incompleta si datorita lipsei cunostintelor corespunzatoare despre urmele de incaltaminte care pot apare si modul in care ele pot fi gasite;

sosirea la locul faptei a altor persoane care au calcat peste urmele existente si renuntarea la cautarea urmelor in zona respectiva. Permisiunea acordata persoanelor neautorizate (toate persoanele in afara de tehnicienii investigatori ai locului faptei) sa treaca prin locul faptei;

combinatia de caracteristici ale pantofilor si suprafetelor nu conduce la producerea urmelor de incaltaminte;

impresiunile au fost distruse intentionat de faptuitor. Aceasta operatiune este totusi improbabil sa se faca, cu exceptia cazului in care se sterg urmele de sange;

urmele exterioare au fost distruse de vremea nefavorabila.

Pentru a determina probabilitatea de aparitie a urmelor de incaltaminte la locul savarsirii unor infractiuni, am efectuat un studiu asupra modului de valorificare a urmelor de incaltaminte in cazurile de furturi si omor savarsite pe raza municipiului Bucuresti si a Sectorului Agricol Ilfov, in perioada 1992-1997.

Obiectivele studiului au urmarit:

determinarea procesului de descoperire si valorificare a urmelor de incaltaminte din totalul infractiunilor cercetate;

stabilirea zonelor din componenta locului faptei in care sunt detectate in mod frecvent urme de incaltaminte;

stabilirea suprafetelor pe care au fost descoperite cele mai multe urme de incaltaminte.

Datele culese sunt trecute in tabelul nr.1.

Tabelul nr.1: Studiu privind valorificarea urmelor de incaltaminte.

Intre alte concluzii rezultate din valorificarea datelor studiului, a rezultat ca urmele de incaltaminte sunt detectate frecvent in urmatoarele zone ale locului faptei:

punctul de intrare in locul faptei (usa, fereastra, zid, etc.);

locul exact in care s-a comis activitatea infractionala (zona din jurul cadavrului victimei);

punctul de iesire si alte zone exterioare;

punctul de stationare si observare a locului faptei.

Cele mai multe urme de incaltaminte au fost descoperite pe urmatoarele suprafete:

pamantul din jurul casei sau stratul cu flori;

pardoseala holurilor, bailor si incaperilor;

linoleum si covoare;

scaune si alte piese de mobilier sfalte in apropierea ferestrelor escaladate;

ferestre escaladate;

peretii din jurul ferestrelor escaladate;

ambalaje din hartie si carton, coli de hartie, ziare si alte obiecte imprastiate pe jos.

Pe baza datelor obtinute, am intocmit si o diagrama a probabilitatii de aparitie a urmelor de incaltaminte in circumstante diferite si pe suprafete diferite (fig.5).

Diagrama se regaseste in datele sale esentiale si in literatura de specialitate.[92]

Metode de cautare a urmelor de incaltaminte

Se va cauta, pe rand, in zone mici sau in cate o camera. Pentru inceput se face o cautare metodica, vizuala, folosind lumina existenta. Este posibil sa se detecteze mai intai urme evidente si foarte vizibile, cum sunt cele in sange, grasime sau alte reziduuri vizibile. Pentru a usura localizarea urmelor de incaltaminte care nu sunt usor de observat in lumina naturala, aria de cercetat se obscurizeaza. Se foloseste o sursa de luminafoarteputernica asezata astfel incat sa trimita razele aproape paralel cu pamantul, asa cum se observa in fig.6. Pentru a releva urme reziduale sau in praf, care nu sunt vizibile in luminaobisnuita a camerei, un reflector portabil este cel mai bun, totusi se poate folosi cu bune rezultate si o lampa cu fulger electronic. Lumina oblica este foarte folositoare pentru detectarea impresiunilor pe suprafete netede ca gresia sau podeaua din lemn. Impresiunile pe covor sau pe suprafete poroase sau rugoase, raman invizibiler chiar in lumina oblica. Pentru astfel de cazuri se utilizeaza dispozitive de prelevare electrostatica in cazul urmelor reziduale uscate.

Crearea incarcaturilor statice

Cand un pantof este apasat pe o suprafata, el poate creea o incarcare electrostatica a suprafetei respective. Acest lucru se poate demonstra luand un pantof curat si uscat si pasind pe o suprafata plata si dura, ca de pilda o pardoseala din gresie. Daca se aplica in zona toner sau pudra alba, aceasta este atrasa de zonele incarcate electrostatic de apasarea pantofului si va rezulta o imagine. De asemenea, daca un pantof curat si uscat se foloseste pentru a pasi pe o carpeta, se vor putea vizualiza mici picaturi de polystyren, atrase de incarcarea reziduala datorata impresiunii. Din nefericire, incarcarea electrostatica nu dureaza mult timp si nu este demonstrabila in medii umede. Pe de alta parte, incarcarea statica este considerata responsabila pentru aderenta puternica a unor reziduuri, praf sau alte urme care se transfera de pe pantof pe suprafata calcata.

Urmele umede

Impresiunile realizate de o talpa curata dar umeda sau uda, constituie un tip aparte de urme. Multe din aceste impresiuni se usuca inainte de a fi descoperite, dar vor fi considerate ca umede la origine atunci cand le ridicam. Atunci cand a plouat, este roua sau zapada pe pamant, multe din impresiunile din zona de la intrare vor fi umede. Daca o talpa umeda vine in contact cu o suprafata curata, ca de exemplu o podea ceruita sau un birou, se poate lasa o urma de apa sau stricaciune in suprafata lustruita. Impresiunile umede ale pantofilor curati sunt deseori greu de vazut sau fotografiat. Cand sunt doar pertubari de pe suprafetele lustruite fara prezenta unor reziduuri transferate, exista numai urme latente sau care pot fi vazute doar sub un anumit unhgi. Urmele umede pe suprafetele lustruite sau ceruite pot fi intarite cu pudra dentru amprentele digitale si apoi fotografiate sau ridicate cu banda adeziva sau gelatinoasa de culoare contrastanta.

Urmele pot apare si cand talpa este umeda si contine reziduuri iar suprafata este murdara. Impresiunile urmelor initiale care contin reziduuri sau sunt realizate pe suprafete murdare, sunt de obicei mai dificil de prelevat iar rezultatele sunt mai greu de prevazut. In anumite cazuri ele nu pot fi prelevate. Alte impresiuni, mai ales de pe suprafete netede si neporoase, nu adera bine la suprafete si pot deveni foarte fragile cand se usuca. Deseori este posibil sa se recunoasca originea umeda a impresiunilor bazandu-ne pe anumite aspecte ale impresiunii insesi, cum ar fi pete de apa.

Foarte des, investigatorii neglijeaza sa cerceteze anumite zone deoarece prin ele au mers si alti investigatori, curiosi sau alte persoane. Trebuie mentionat ca, desi in zona care contine impresiunile suspectului au mers poate si altii, nu inseamna neaparat ca urmele au fost sterse. Este improbabil ca toate impresiunile suspectului sa fi fost sterse total sau partial. Daca peste o impresiune s-a calcat ulterior, este probabil ca o portiune sa ramana intacta si aceasta parte va fi tot atat de valoroasa ca si alte impresiuni partiale.

Pentru instruirea tehnicienilor criminalisti in atributiile caroraintra activitatea de cautare a urmelor, literatura de specialitate[93] indica intocmirea unor schite ale locului faptei ipotetice, pe care sunt marcate drumul parcurs de infractor si locurile in care urmele de incaltaminte pot fi descoperite cu un grad mare de probabilitate.

Asemenea schite sau diagrame se pot referi la un apartament de bloc, la un magazin sau la o locuinta cu gradina, curte, garaj si alte anexe gospodaresti.

Ca o concluzie la problema cautarii urmelor de picioare prezentam in Fig.7 schita-diagrama a unui loc al faptei ipotetic pe care sunt marcate exemplificativ posibilitatile pe care le are un infractor de a lasa urme de incaltaminte la locul faptei.

Se subintelege ca probabilitatea gasirii tuturor acestor urme intr-un singur caz este foarte mica, dar valoarea exemplului ales consta in puterea sa de sugestie.

In exemplu prezentat in figura nr. 7 primele urme lasate (1) au fost cele retinute de pamantul din spatele catorva arbusti. In general, criminalii studiaza locul sau victima inainte crimei si prin urmare, se pot descoperii des impresiuni in pamantul moale din exterior unde subiectul a stat, a mers sau s-a ascuns.

In drumul spre punctul de intrare 'infractorul' a mers prin zone cu iarba uda sau inrourata. Subiectul a patruns apoi in casaprintr-o fereastra. Cand a pasit prin fereastra, pe birou o urma de incaltaminte a fost lasata pe o bucta de geam spart provenita din fereastra (2) de unul din pantofii uzi iar alta chiar pe birou (3), care are o suprafata lacuita. Nici o impresiune nu a fost lasata pe covorul din camera de pantoful ud dar curat. Cand subiectul merge prin camera urmatoare,care are o pardoseala usaca dar murdara, pantofii acumuleaza reziduuri uscate. Subiectul a lovit apoi cu piciorul in usa (4) si a lasat pe ea o urmar reziduala. Urmatorii pasi au fost facuti in camera cu pardoseala curata de gresie, si au lasat reziduurile acumulate in primii cativa pasi (5) pana cand pantofii nu mai contin reziduuri. Acestei impresiuni vor fi probabil singurele detectate in lumina puternica oblica sau folosind dispozitive electrostatice. Faptul ca o singura camera este murdara, iar restul curate, combinat cu cunoasterea punctului de intrare, va sugera tehnicianului investigator ca in aceasta zona exista probabil urme de incaltaminte.

In continuare, 'infractorul' se misca pe covorul din camera cu pantofii curati. In acest caz, nu se lasa impresiuni permanente de valoare. Nici cand a mers prin bucatarie, pe gresie curata, nu a lasat urme. In acest punct a comis crima. In timpul luptei au cazut pe podea cateva hartii. Un pantof a calcat intr-o balta de sange si a lasat apoi o serie de urme imprimate cu sange, cativa pasi (6). Varful celuilalt pantof a calcat partial in sange. A lasat urme partiale de sange pe o hartie (7) si apoi cateva pe gresie. Pozitia varfului pe hartie indica si pozitia restului talpii. Prin urmare, hartia este candidata pentru relevarea chimica a impresiunii latente de pe ea. Dupa ce a intrat in garaj, subiectul a calcat intr-o pata de ulei, cu un pantof si prin urmare a lasat impresiuni reziduale cu ulei (8). Dupa ce subiectul a parasit garajul, cateva impresiuni au fost facute afara, in stratul de flori, acestea indicand directia in care subiectul a disparut (9).

Fig. 7 - Un loc al faptei ipotetic ilustreaza cateva moduri in care urmele de incaltaminte pot apare in zona.

1. Informatii ce pot fi obtinute prin interpretarea

urmelor de picioare

Interpretarea urmelor lasate de picioare in campul infractiunii poate furniza trei mari categorii de informatii:

informatii care pot ajuta la cunoasterea si reconstituirea activitatilor intreprinse de persoanele care au lasat urmele;

informatii care ajuta la identificarea incaltamintei care a lasat urmele;

informatii care ajuta la identificarea persoanelor care au creat urmele.

Informatiile incluse in toate cele trei categorii mentionate, pot folosi la coroborarea sau excluderea declaratiilor martorilor , ascultate in cauza cercetata.

a)           Informatii care pot ajuta la cunoasterea si reconstituirea activitatilor intreprinse de persoanele care au lasat urmele

Furnizorul principal al informatiei de acest tip este cararea de urme. Desi cazuistica actuala cu care se confrunta organele de urmarire penala de la noi din tara este destul de saraca in exemple de infractliuni unde la fata locului s-au descoperit carari de urme, acestea nu lipsesc, si atunci cand li se acorda atentia cuvenita pot ajuta substantial mersul anchetei.

Literatura de specialitate[94](in special cea clasica) este, in schimb, foarte bogata in descrierea tehnicilor de examinare si interpretare a cararii de urme cat si urmelor izolalte.

Vom trece in revista posibilitatile pe care le ofera interpretarea, precizand pe cat posibil, gradul de certitudine a lor.

O prima informatie ce poate fi obtinuta din cararea urmelor de picior ne poate ajuta sa aprecim cu destul de mare precizie daca persoana care a lasat urme se afla in mers sau stationa. Argumentele pe care ne putem baza ar fi urmatoarele:

Urma lasata de piciorul descult al unei persoane care stationeaza are lungimea mai scurta decat urma lasata de aceeasi persoana in timpul mersului.[95] Diferenta poate oscila intre 1 si 2 cm.

Latimea urmei de picior descult este in schimb mai mare cand persoana stationeaza si mai mica cand se afla in miscare. Diferenta poate oscila in jurul a 0,5 cm.

Intr-o alta exprimare, se poate afirma ca 'o urma lunga si ingusta este lasata de un picior in mers, pe cand o urma scurta si lata este facuta de piciorul unei persoane care a stat pe loc.'[96]

Urmele lasate de degetele piciorului descult, sunt rotunde in timpul stationarii, iar in timpul mersului se alungesc.

Fig. Nr.8 - Imagini comparative ale aceluiasi picior

a) in mers si b) in repaus

Directia de deplasare este o informatie certa care poate fi obtinuta prin interpretarea oricarui tip de urma de picior (descult, semiincaltat si incaltat). Argumentele sunt de ......, in cazul cand urmele sunt bine imprimate.

Cand urmele nu sunt bine imprimate, directia de deplasare, in conditiile unui mers normal, este indicata din pozitia picioarelor si a unghiului de mers.

La urmele de adancime conturul exterior al calcaiului va fi neted, avand punctul incipient bine conturat, cu o usoara tendinta de alunecare in fata. Pe conturul urmei, pana la jumatate, pot fi observate striatii longitudinale. La varful degetelor se remarca o adancitura produsa printr-o impingere inapoi, iar prin ridicarea degetelor, conturul urmei va fi rupt neregulat, antrenand in acelasi timp in fata urmei particule de sol.[97]

La urmele de suprafata, directia reala de deplasare poate fi recunoscuta dupa faptul ca forma calcaiului capata o imkprimare clara si dupa particulele atasate de la un moment dat care apoi se reproduc in urmele urmatoare prin stratificare.

Viteza de deplasare se poate stabili doar orientativ, indicandu-se doar faptul ca individul care a lasat urmele s-a deplasat relativ normal sau a fugit. Urmele create in fuga capata o forma arcuita, convexa, caracteristica, iar uneori, se implrima clar varful talpilor. Urmele de incaltaminte, in care se observa numai forma tocului si aceea partiala, indica un mers grabit cu pasi mari. Daca lungimea psasului depaseste 80 cm, este un semn ca persoana a alergat.

Determinarea sexului persoanei care a creat cararea de urme se bazeaza pe constatarea unor elemente metrice, cum ar fi:

urma piciorului gol de femeie este in general mai mica decat cea de barbat;

lungimea medie a pasului, la femeie, este mai mica, osciland in jurul cifrei de 50 cm, pe cand la barbat este cuprinsa intre 65-80 cm.[98];

unghiul de mers, este mai mare in cazul femeilor gravide fata de cel al femeilor normale, cu exceptia celor obeze, sau care poarta greutati. Comparativ cu barbatii, unghiul de mers al femeilor este mai mic.

Urmele de incaltaminte pot ajuta de asemenea la stabilirea sexului, orientandu-ne dupa forma si dimensiunile acestora care reflecta particularitatile incaltamintei feminine, particularitatile care sufera schimbari permanente in concordanta......

LIPSESC PAGINILE 19, 20 DIN MANUSCRIS

O serie de deductii interesante si cu grad de probabilitate apropiate de certitudine, pot fi facute in urma examinarii si interpretarii urmelor de picioare izolate sau care nu sunt grupate sub forma de carare.

Vom prezenta cateva din aceste rezultate din practica Serviciului Criminalistic al Politiei Capitalei.

Dovedirea unor miscari ale infractorilor care probeaza implicarea lor in comiterea faptei

Iata cateva exemple de astfel de miscari:

efectuarea unor pande in apropierea locului faptei

escaladarea unui gard, a unui balcon sau a unei ferestre

patrunderea prin acoperis sau plafon in interiorul unui magazin sau unei locuinte

strangularea victimei

tararea victimei dintr-un loc in altul

controlarea (perchezitionarea) unor dulapuri sau incaperi in care se gaseau bunurile sau valorile ce constituie obiectul material al....