REPREZENTARILE LA PRESCOLAR

REPREZENTARILE LA PRESCOLAR

Reprezentarile joaca la prescolar un rol considerabil in construirea semnificatiei cuvintelor, in dezvoltarea gandirii intuitive si in imaginatie. Reprezentarile au o dubla natura: una configurativ-intuitiva si una operational-intelectiva. Piaget a demonstrat ca in prescolaritate, la nivel preoperational, nu pot fi generate decat imagini reproductiv-statice, deci care evoca spectacole deja cunoscute si percepute anterior. Imaginile statice sunt influentate de activitatea desfasurata cu obiectele. Imaginile reproductiv-statice s-au evidentiat in urmatoarele experimente:

I.                 S-au luat 2 grupe de prescolari, iar experimentatorul a aratat primei grupe un aranjament de cuburi, iar celei de-a doua grupe i s-a prezentat acelasi aranjament, dar li s-a cerut copiilor sa reproduca aranjamentul, cu alte cuburi. Dupa o saptamana, s-a cerut ambelor grupe sa recunoasca acel aranjament, dintre altele. Concluzia a fost ca cea de-a doua grupa a avut rezultate mult mai bune la recunoastere.

II.              Acest experiment a scos in evidenta legatura dintre structurarea reprezentarilor si limbaj. S-a prezentat unei grupe de copii o serie de baghete aranjate intr-un anumit fel, iar cea doua grupa a primit si sarcina de a descrie in cuvinte aranjarea baghetelor. Dupa o saptamana, pusi de asemenea sa identifice aranjamentul, cei care l-au verbalizat l-au recunoscut mult mai repede si mai bine, ceea ce a demonstrat ca asupra reprezentarilor se poate actiona prin verbalizare.

Pe aceste experimente se bazeaza actualmente sistemul educativ prescolar, care foloseste desene, constructii si alte tipuri de reprezentari obiective. Rolul experientei perceptive in formarea reprezentarilor este tocmai de a fixa caracteristicile importante ale obiectelor, folosindu-se in special acele aspecte care sunt atragatoare pentru copii

Tot pe acest sistem se bazeaza conversatia cu prescolarii, in care este bine sa se recurga atat la imagini colorate, cat si la povestire (verbalizare).

Neveanu explica intr-un capitol de psihologia prescolarului rolul exprimarilor plastice in fixarea-reprezentare a unor insusiri ale plantelor si animalelor. Imaginile reproductiv-cinetice (de miscare) sunt la prescolar inca vagi si neadecvate. Aceste miscari ar antrena operativitatea gandirii, iar pentru ca aceasta nu este inca bine dezvoltata, rezultatele in exprimarea acestor tipuri de imagini sunt slabe. Spre exemplu, copiii nu pot reda miscarea unei baghete din pozitia orizontala, pana la pozitia verticala. Ei nu reusesc sa redea corect pozitiile intermediare pe care le traverseaza bagheta, iar marimea baghetei este subestimata. Imaginile de transformare sunt, de asemenea, dificil de efectuat de catre prescolar, spre exemplu le este dificil sa intinda, prin desen, un arc de cerc. Intotdeauna, portiunea intinsa va fi mai mica decat trebuie.

Imaginile topografice sunt, de asemenea, defectuos exprimate de catre copii. Desi prescolarii parcurg de nenumarate ori drumul de acasa la gradinita si inapoi, ei nu reusesc sa reproduca acest drum cu ajutorul unor repere adecvate, decat daca realizeaza un itinerar in care construiesc din aproape in aproape cate o secventa a drumului, deci fara sa aiba o vedere generala a acestuia. Acesta este si motivul pentru care, in fapt, reusesc cu dificultate sa parcurga acest drum.

Legatura puternica dintre perceptii si reprezentari este relevata si in dificultatea pe care o intampina copiii in desenarea unui profil uman sau a unei carute trase de cai. Ei aleg in executarea desenului pozitia cea mai frecventa pe care au cunoscut-o, pozitia cea mai avantajoasa in plan perceptiv. Spre exemplu, profilul uman este desenat frecvent cu ambii ochi pe aceeasi parte, precum si cu gura desenata intreaga, pe aceeasi parte. Imaginea calului este frecvent desenata din profil, pe cand imaginea carutei este desenata din fata. Aceasta faza a dezvoltarii copilului a fost numita faza realismului individual, pentru ca, in fapt, copilul deseneaza acele elemente e care stie ca le poseda modelul si nu pe acelea pe care le-ar putea desena daca ar percepe acel obiect dintr-o pozitie sau alta. Ca exemplu, putem spune ca, frecvent, copiii deseneaza soseaua vazuta de sus si masinile de pe ea vazute din profil.

Dezvoltarea gandirii

Largirea campului explorarilor perceptive, curiozitatea mare, insusirea tot mai buna a limbajului, ca si implicarea mai profunda in joc si in alte forme de activitate, impreuna si sub coordonarea adultului, reprezinta conditii de baza ale dezvoltarii mentale a prescolarului. Acesta reuseste in acest stadiu sa se desprinda, oarecum, de actiune, aceasta nu ii mai absoarbe toata atentia, ceea ce ii permite sa fie mai receptiv la real. De asemenea, in plan afectiv, copilul devine capabil sa se orienteze si sa cunoasca lumea ca pe o realitate din afara sa, realitate de care trebuie sa tina seama. De exemplu, parintii sunt vazuti acum nu numai ca persoane care indeplinesc dorinte, ci si care cer, care aproba, care interzic si chiar pedepsesc.

Toate aceste conditii contribuie la formularea caracteristicilor gandirii, si anume:

este intuitiva, se sprijina pe aspecte observabile ale insusirilor obiectelor, insa copilul poate gandi ceea ce percepe sau a perceput, dar gandirea nu merge mult mai departe de reprezentarea elementului perceput.

este situativa, se desfasoara in contexte corecte, raspunzand trebuintelor de adaptare ale copilului, dar este in continuare si generata de dorintele copilului.

incepe sa se interiorizeze, fiind ajutata de limbaj si de reprezentari (actiuni executate in gand)

este preoperationala, dispune doar de scheme preoperatorii, care nu implica o rigoare logica ,ci se reduc practic la niste intuitii articulate. Gandirea, in ansamblu, ramane prelogica, operatiile ei bazandu-se doar pe reglari perceptive, transpuse apoi in reprezentari. Copilul crede ceea ce percepe si nu simte nevoia de a realiza un control printr-un experiment mental. De asemenea, copilul nu emite ipoteze si nu sesizeaza contradictiile intre constatarile sale

persista egocentrismul in gandire, astfel incat mai bine de ½ din acest stadiu, copilul raporteaza inca totul la propria persoana, tot ce il inconjoara este pentru el sau are legatura cu el

persista animismul gandirii

persista magismul gandirii

relatia dintre posibil si imposibil, concepte care la prescolar se suprapun, de aceea el crede in forta miraculoasa a personajelor din povesti, si mai crede, daca nu i se releva adevarul, in existenta reala a unor personaje magice. Primele indoieli cu privire la existenta lui Mos Craciun apar in jurul varstei de 5 ani, ceea ce nu inseamna decat acumularea de informatii si nu o renuntare la ideea realitatii personajului. Cu privire la personajele din povesti, are o atitudine noua, in sensul ca face distinctie intre poveste si realitate, dar accepta povestea ca pe o conventie.

Dezvoltarea limbajului

Vocabularul pasiv inregistreaza intre 500-1500 de cuvinte, in mod obisnuit, dar poate atinge un maxim de pana la 2500 cuvinte, in timp ce vocabularul activ ramane mai restrans si oarecum limitat in functie de dorintele si preocuparile copilului. La aceasta varsta copilul invata sa vorbeasca corect fonetic si gramatical si integreaza cu usurinta cuvinte noi in structurile verbale, manifestand o adevarata placere in insusirea cuvintelor noi, cu care se si mandreste. Achizitioneaza foarte bine sensul propriu al cuvintelor, dar sensurile figurate nu sunt intelese. Sunt foarte receptivi la epitete si au predispozitie pentru diminutive. Se manifesta acum fenomenul asa-zisei "creatii" lingvistice, in sensul ca atunci cand nu gasesc cuvantul potrivit pentru situatie, incearca sa si-l construiasca singur, pornind de la unele din caracteristicile obiectului sau situatiei, ori de la cuvinte pe care nu le cunoaste bine, insusite de la adulti.

O buna perioada (varsta de 5 ani si mai tarziu) se straduieste sa imite vorbirea adultului. Copilul fixeaza scheme de comunicare pe care le foloseste in situatii potrivite, in care integreaza si adapteaza cuvinte noi, creandu-si clisee verbale sau stereotipii care il ajuta sa se exprime cu mai multa usurinta. Apare expresivitatea in comunicare, precum si fenomenul de adaptabilitate verbala, intalnita in vorbirea alternativa. Spre exemplu, poate povesti un basm modificandu-si vocea, in functie de personajul interpretat.

Constituirea bazelor personalitatii (la prescolar)

In aceasta perioada are loc conturarea multor componente ale personalitatii si prefigurarea structurilor ei de baza. Un rol important in acest proces il au dominantele motivationale, care apar si se dezvolta alaturi de trebuintele biologice si sociale. Interesul pentru joc se afla in plin apogeu, precum si interesul pentru tot ce il inconjoara (oameni, plante, animale) despre care continua sa puna numeroase intrebari.

In familie si la gradinita se cultiva interesele sociale ale copilului, manifestate prin atentia acordata celor din jur, prin tendinta de a imita si de a comunica cu ei. Se cultiva, de asemenea, interesele artistice, manifestate prin sensibilitate si receptivitate fata de frumos, precum si interesul pentru invatare, reflectat mai intai prin placerea jocului de-a scoala, dar si prin placerea participarii la lectiile de la gradinita.

Toate aceste interese si motivatii sunt de mare insemnatate in conturarea viitoarei personalitati. La aceasta contribuie si dezvoltarea constiintei morale primare a copilului, in cadrul careia dobandeste experienta pozitiva a subordonarii la cerintele parintilor si a adultilor, in general. Desigur ca se manifesta tendinta ca in lipsa parintilor copilul sa incerce incalcarea regulilor in scopul satisfacerii propriilor dorinte. Aceasta se soldeaza in general cu sanctiunea parentala, iar memoria copilului conserva efectele dezagreabile, ceea ce ar trebui sa il determine sa nu mai repete actiunea.

Tot acum se asociaza trairile afective pozitive generate de respectarea normelor si de castigarea prin aceasta a linistii si a sigurantei.

Deci, constiinta morala primara consta in primul rand din interiorizarea cerintelor parentale si implicit a celor sociale, ceea ce va influenta construirea viitoarei moralitati. Aceasta este o morala infantila, pentru ca este fundamentata inca pe relatia afectiva dintre parinti si copil si nu pe ratiuni logice si generalizari ale unei experiente de viata. Copilul de subordoneaza total acestei morale. Motiv pentru care se simte profund vinovat daca a incalcat-o si se simte eliberat daca este pedepsit. Ispasirea prin pedeapsa fereste copilul de culpabilizari tulburatoare si ii reda seninatatea foarte necesara dezvoltarii sale. Acest context poate insa genera atitudini ambivalente fata de parinti, pe care ii si iubeste, dar de care se si teme.

Controlul si judecata adultului sunt necesare pentru orientarea copilului in sistemul de relatii in care este integrat. S-a constatat atat la prescolar, dar si la copilul mai mare si mai ales la adolescent faptul ca acesta nu este satisfacut de un stil parental prea tolerant, pentru ca aceasta il lasa in incertitudine, in situatii dificile de alegere. Aceasta morala intemeiata pe sentimentele si pe respectul fata de adult are ca si cheie principala autoritatea adultului, care, din punctul de vedere al copilului, are totdeauna dreptate. Este o morala concreta, aplicata efectiv situatiilor traite. Regula vine pentru copil intotdeauna de la cineva superior lui (parinte, educator, Dumnezeu), este sacra si nu trebuie incalcata.

Distorsiunile relationale cu parintii pot sta la baza unor abateri ale prescolarului, constand in negativism si minciuna.

Negativismul poate imbraca 2 forme:

atunci cand dorintele legitime ale copilului de a explora lumea se ciocnesc de interdictii drastice din partea parintilor, ducand sistematic la relatii conflictuale ,care se pot stabiliza sub forma de incapatanare, de opunere activa si agresiva la tot ceea ce cer parintii

ca forma de neadaptare la activitatile cotidiene si ca refuz al participarii la actiune.

Minciuna are, pana la varsta de 4 ani, un caracter neintentionat, fiind in mare masura un produs al fanteziei copilului. Dupa varsta de 4 ani, insa, reprezinta semnul unei abateri intentionate de la norma morala, cand copilul anticipeaza pedeapsa si tind sa o evite, mintind. Minciuna poate fi si spontana, utilizata de copil pentru a iesi dintr-o situatie delicata sau pentru a obtine o recompensa.

Psihologii considera ca pana la varsta de 7 ani minciuna nu este atat de grava, insa in orice caz ea trebuie sanctionata. Lipsa sanctiunii poate conduce la o intelegere gresita a utilizarii minciunii si la distorsionarea formarii unei constiinte morale.

Dezvoltarea personalitatii este influentata si de dezvoltarea constiintei de sine si a identitatii de sine.

Inca de la varsta de 3 ani copilul realizeaza apartenenta lui la sex si o verbalizeaza si se recunoaste in fotografii. In continuare, are loc extensia Eului prin constientizarea raporturilor copilului cu tot ceea ce il inconjoara, fapt pentru care cunoaste si verbalizeaza apartenenta lui la o familie, precum si proprietatea obiectelor sale.

Eul social este, de asemenea, mult mai bine dezvoltat, copilul este si se simte membru al grupului, atat in familie cat si la gradinita. Este foarte important la aceasta varsta procesul identificarii cu parintii, care il ajuta in cristalizarea personalitatii.

In ce priveste manifestarea aptitudinilor si a capacitatilor de dezvolta la aceasta varsta mai ales aptitudinile care au componente senzoriale: muzica, desenul, dansul, limbile straine. Copilul are o receptivitate crescuta la nou si o capacitate mare de stocare a informatiilor. Cand exista inzestrari native speciale, prescolaritatea poate fi stadiul in care se petrec debuturi semnificative. Pentru acest motiv, familia acorda un interes deosebit cautarii si gasirii aptitudinilor, dar riscul suprasolicitarii copilului poate conduce la aparitia precoce a oboselii sau la dezvoltarea unei reactii de respingere, atat fata de stadiul propriu-zis, cat si fata de persoana care il solicita.

Formarea bazelor caracterului

Prescolaritatea reprezinta un inceput in configurarea trasaturilor caracteriale, acestea depinzand de calitatea ambiantei si a climatului familial, precum si de valoarea formativa a mediului institutional. Exista 2 etape in formarea trasaturilor de caracter:

caracteristica prescolaritatii mici (3-4 ani), consta in formarea deprinderilor si a modurilor de actiune coordonate de adulti, asigurandu-se reglarea si orientarea din afara a acestora.

prescolaritatea mijlocie si mare, in care se cristalizeaza componenta de orientare, in special prin debutul constiintei morale primare

Trasaturile de caracter prezinta instabilitate si unilateralitate in manifestarea lor, rezultata din experienta limitata de viata a copilului. Un climat familial calm, optimist, stimulativ, genereaza insusiri caracteriale pozitive, precum increderea in sine si in ceilalti, optimismul si independenta.

Un climat familial tensionat genereaza teama, anxietate, supunere sau agresivitate.

Relatiile dintre frati sunt si ele importante. Primul nascut este, de regula, antrenat precoce in activitati si responsabilitati, ceea ce ii favorizeaza trasaturi precum stapanirea de sine, calmul si responsabilitatea, dar in acelasi timp si neliniste, ingrijorare sau gelozie. Copilul mic, de regula iubit si alintat, risca sa ramana nematurizat, dar in acelasi timp si mai lipsit de griji, mai independent si mai nonconformist. Copilul mijlociu este cel mai avantajat, are cele mai putine dificultati de adaptare, avand modelul fratelui mai mare, de aceea de cele mai multe ori este calm, optimist, bine-dispus si comod.

Copilul unic, in schimb, are toate sansele sa devina orgolios, capricios, individualist sau egoist.

Gradinita are rol important in socializarea copilului. Aceasta socializare se manifesta in 3 forme: o socializare pasiva, care consta in adaptarea propriei conduite la modelele si cerintele ambiantei si o socializare activa, constand in dezvoltarea capacitatilor sociale, exprimate in posibilitatea de a avea initiativa unor actiuni, cu efecte in facilitarea relatiilor cu altii, cum ar fi a face mici comisioane, a darui sau a multumi. Nesocializarea poate sa se transforme in timiditate, izolare sau tendinte agresive.

Jocul la prescolar

Jocul reprezinta in continuare activitatea centrala a copilului. El capata insa un nivel crescut de complexitate. Copilul investeste in joc toate disponibilitatile sale psihice. Durata jocului este mai mare. Jucaria nu mai este absolut indispensabila, desi ramane un element de mare atractie. Un element important este faptul ca prescolarii sunt in stare sa se joace unii cu ceilalti, spre deosebire de anteprescolari. In relatie foarte stransa cu jocul se afla invatarea. Invatarea este sociala, ea are loc in familie si la gradinita si poate fi si didactica, in sensul ca poate permite transmiterea cunostintelor accesibile acestei varste.

In gradinita copilul invata despre mediul inconjurator, invata sa grupeze obiecte dupa forma, marime, culoare si pozitie si invata sa numere, precum si o alta serie de cunostinte care, la limita superioara a stadiului, ii pregateste pentru scoala.

Daca la 3-4 ani invatarea se transforma in joc, la 5-6 ani se manifesta un interes distinct pentru invatare, fapt care ii ajuta pe copii sa acumuleze cunostinte necesare clasei I.