Conceptul de motivatie. Structura si functionalitatea sistemului motivational

De regula, cand analizam activitatea unei persoane, ajungem in cele din urma la doua intrebari: de ce a ales aceasta persoana o anumita varianta de actiune si nu alta?; de ce persista aceasta persoana in varianta aleasa ? Acestea sunt cele doua aspecte fundamentale ale analizei motivatiei: 1) directia actiunii si 2) persistenta actiunii.

Abordarea motivatiei incepe, de regula cu descrierea fortei existente in individ, care il determina sa actioneze sau sa persiste in actiune. Problema este cu atat mai interesanta, cu cat se constata ca doi indivizi aflati in situatii identice pot avea conduite diametral opuse sau chiar acelasi individ, in situatii identice, dar in momente diferite, poate avea reactii diferite.

La un prim nivel de generalitate se pot distinge doua tipuri de forte: 1) forte pozitive, care il atrag, il imping pe individ spre o anumita actiune, manifestate sub forma dorintei, nevoii de a face ceva, de a actiona intr-un anume fel; 2) forte negative, care il resping, il indeparteaza pe individ de o anumita actiune, manifestate sub forma de teama, aversiune sau repulsie fata de un anumit comportament.

Ambele tipuri de forte au o trasatura comuna: declanseaza si sustin, intretin comportamentul individului. Din aceasta cauza, de regula, cele doua forte sun numite cu un singur cuvant: motiv. Prin urmare, motivul ne apare ca "orice conditie interna a persoanei, care induce actiune sau gandire". [1]

Motivele unei persoane pot fi trecatoare sau persistente, constiente sau inconstiente, profunde sau superficiale. Ele se constituie in sisteme organizate si structurate, dependente de experienta de viata a individului, de contextul in care actioneaza si caracteristicile personalitatii sale, aflate in relatii functionale si alcatuind un sistem functional al motivatiei individului. Prin urmare, impulsul, imboldul, forta ce genereaza actiunea individului este motivul, iar structura functionala prin care se coreleaza motivul cu contextul social este motivatia. Motivul este "presiunea" ce il determina pe individ sa actioneze, iar motivatia este mecanismul psihic functional care converteste aceasta presiune in comportamente.

Pentru a intelege mecanismul functional al motivatiei, care declanseaza si intretine comportamentul uman este nevoie sa introducem inca o premisa furnizata de constatarile empirice: "comportamentul uman este intotdeauna cauzat"; si astfel pe langa conceptul de motiv apare si cel de cauza. Cauza este un element obiectiv, existent in structurile psihice ale individului, innascut sau dobandit si stocat sub forma de instincte, trebuinte, obisnuinte, deprinderi, atitudini, convingeri sau prejudecati si altele. Toate aceste elemente, in ipostazele lor concrete, pot diferi de la o persoana la lata atat sub raportul continutului, cat si al modelului de satisfacere. Fiecare din ele se pot gasi in doua stari: active sau inactive.

De exemplu, trebuinta de hrana poate fi activa, poate fi actuala pentru individ la un moment dat, atunci cand omul este flamand, sau neactiva, atunci cand omul a mancat. Aceasta trebuinta are, deci, o evolutie ciclica, in care se succed, la anumite intervale, stari de activare si de latenta. Oricare ar fi starea ei la un moment dat, aceasta trebuinta de hrana exista permanent in noi, este ceea ce G. Allport numea "o conditie interna a persoanei".

Pentru ca aceste conditii interne ale persoanei sa devina active, actuale pentru individ, este nevoie ca ele sa fie tensionate, activate. Aceasta tensionare se face din interiorul sau exteriorul individului si este resimtita de individ ca un deficit sau o presiune ce ameninta echilibrul existentei sale psihice sau fizice. Conditia interna a persoanei, pusa sub tensiune, activata, devine motiv, sau, altfel spus, cauza se transforma in motiv in momentul in care individul constientizeaza actualitatea ei si nevoia satisfacerii acesteia. Prin tensionare si constientizare, cauza devine motiv, care functioneaza ca o presiune ce se exercita din interior asupra individului si-l impinge spre actiune.

A treia premisa de la care se porneste in analiza comportamentului uman este ca, intotdeauna, comportamentul uman este directionat spre un anumit obiectiv, care consta, in esenta, in satisfacerea trebuintei ce a generat actiunea. In momentul in care obiectivul a fost atins, se produce o conexiune inversa (feedback), care poate fi negativa (dezactiveaza cauza, suprima, deci, motivul si anuleaza actiunea) sau pozitiva (intretine activarea cauzei si intareste comportamentul).

In functionarea sistemului motivational mai intervin si alte elemente, cum ar fi: oportunitatile (posibilitatile) de satisfacere a trebuintelor intr-o circumstanta data, la un moment dat: asteptarile si experienta de viata ale persoanei; educatia, cultura si disponibilitatile sale.

Cu aceste sumare precizari preliminare, schema functionala a motivatiei poate fi "asamblata". (fig. 2.).

Conditiile interne ale persoanei

Elementul central al schemei functionale a motivatiei il constituie conditiile interne ale persoanei (cauza), ce se constituie intr-un adevarat "motor" al actiunii umane sau, cum este numit de G. W. Allport, "motor al personalitatii". Sa zabovim ceva mai in detaliu asupra acestei entitati, despre care afirmam anterior ca este compusa din elemente innascute sau dobandite si care se afla stocate in structurile psihice ale persoanei.

Trebuintele innascute reprezinta sursa primara a actiunii si intretin, prin activare ciclica, echilibrul fiziologic al individului. Trebuintele de hrana, de odihna, de adapost, sexuale, de securitate fac parte din "echipamentul" innascut al persoanei, menit sa asigure supravietuirea organismului uman in mediul natural in care traieste. Exista mecanisme psihofiziologice interne care activeaza periodic aceste trebuinte, atunci cand sistemele de avertizare interna dau semnalul ca echilibrul fiziologic este amenintat. De exemplu, trebuinta de hrana devine activa, devine motiv al actiunii in momentul in care chemoreceptorii organismului uman dau semnalul de alarma ca zaharul din sange a scazut la o limita ce ameninta echilibrul fiziologic. Trebuinta activata este constientizata de individ si devine motiv al actiunii (foamea), care il determina sa declanseze actiunea de cautare a hranei. in momentul cand hrana a fost consumata si cantitatea de zahar din sange a depasit "cota de alarma" (obiectivul a fost atins), conexiunea inversa functioneaza ca un semnal de dezactivare a trebuintei care, pentru un timp, trece in stare latenta.

Trebuintele dobandite de individ in decursul vietii sunt trebuinte nefiziologice si ele asigura echilibrul psihic al persoanei. In aceasta categorie sunt, de regula, incluse trebuintele de afiliere, apartenenta, stima, dragoste, respect, putere, autorealizare, intelegere. Ele functioneaza in acelasi regim ciclic, avand perioade de latenta care alterneaza cu perioade de activare, cand devin motive ale actiunii individului.

Psihologul american A.H. Maslow propune o teorie interesanta asupra motivelor activate din trebuintele fiziologice si nefiziologice. El imparte trebuintele in doua categorii: fiziologice sau de deficit si nefiziologice sau de crestere, identificand sase clase de trebuinte: fiziologice; de securitate; de apartenenta; de stima si pretuire; de autorealizare; de cunoastere si intelegere. Maslow propune si o ierarhizare a lor dupa ordinea "de intrare in scena" a mobilurilor pentru actiune. Dupa psihologul american, primele care intra in scena sunt trebuintele fiziologice. Numai dupa ce acestea sunt satisfacute se pot activa trebuintele de ordin superior (de securitate), care, la randul lor, dupa ce sunt satisfacute, permit activarea celor de apartenenta si asa mai departe, pana la cele de autorealizare si intelegere. Cu alte cuvinte, pentru omul ce se simte amenintat, care nu are asigurata securitatea persoanei sale, trebuinta de stima, precum si cele care o succed nu pot deveni actuale si nu pot constitui motive, mobiluri ale actiunii sale. Numai dupa ce, prin actiune, se elimina starea de insecuritate, persoana poate actiona pentru a-si satisface trebuintele de apartenenta si, mai departe, de stima, autorealizare si intelegere. 2

Aceasta precizare are o importanta deosebita pentru actiunea de motivare a individului. Ea ne atrage atentia asupra necesitatii cunoasterii motivelor actuale ale individului si, pe aceasta baza, sa declansam strategii de motivare cu sansa de reusita. Pentru un om a carui preocupare dominanta este procurarea hranei, nu va avea nici o valoare motivationala o actiune care ii propune satisfacerea trebuintelor de stima sau autorealizare. Sa ne amintim o zicala romaneasca, ce spune ca "goliciunea inconjoara, dar foamea da de-a dreptul". Omul flamand va intreprinde actiuni in care propria securitate este ignorata, fara a mai vorbi de grija pentru stima fata de sine, pentru autorealizarea sa ori pentru intelegerea contextului social in care actioneaza.

Sa facem o precizare: daca trebuintele innascute se regasesc in orice om normal din punct de vedere psihic, indiferent de educatie, cultura, experienta, trebuintele nefiziologice sunt dobandite. Aceeasi observatie este valabila si pentru celelalte conditii interne - obisnuintele, deprinderile, convingerile, atitudinile, prejudecatile. Prin urmare, toate acestea se regasesc (se pot regasi) in stare latenta sau activa numai in masura in care au fost achizitionate de individ in cursul vietii sale, numai in masura in care au fost invatate. Daca in privinta trebuintelor de afiliere, stima, putere,

PIRAMIDA TREBUINTELOR

Nevoi de concordanta intre simtire, cunoastere, actiune. Ele constituie cauza a dificultatilor de a schimba propriul nostru comportament

8. TREBUINTELE

STADIULUI DE

CONCORDANTA

7. TREBUINTE

ESTETICE

6. NEVOI COGNITIVE

5. NEVOI DE

REALIZARE

A EULUI

4. TREBUINTE IN

LEGATURA CU

EUL

3. NEVOI SOCIALE

TREBUINTE DE

SECURITATE

1. TREBUINTE

FIZIOLOGICE

autorealizare, cunoastere si intelegere mai exista inca controverse in privinta caracterului lor innascut sau dobandit, fara nici un dubiu, obisnuintele, deprinderile, convingerile, atitudinile si prejudecatile (ca elemente motivationale) sunt dobandite de individ in cursul vietii sale. Prin urmare, ele pot fi conditii interne motivationale ale persoanei si pot fi activate sub forma motivelor

numai in masura in care individul le-a dobandit si le-a stocat in structurile sale psihice. Omul nu se naste cu deprinderi, obisnuinte, convingeri, atitudini sau prejudecati, indiferent de orientarea lor psihica, ci le dobandeste in decursul vietii, prin invatare. In consecinta, pentru ca aceste elemente sa poata constitui surse motivationale pentru individ, pentru a putea fi stimulate si activate in activitatea practica de motivare este nevoie ca, mai intai, ele sa fie introduse, formate in structurile psihice ale individului. Anticipand ceea ce vom aborda mai incolo, putem spune acum ca motivarea individului nu inseamna doar activarea conditiilor interne ale persoanei, ci si formarea lor in acea persoana.

Obisnuintele constituie o alta categorie de conditii interne ale persoanei, care devin motive autonome ale conduitei individului. Indeobste obisnuinta este definita ca deprindere proprio-motivationala ce se impune in conduita in virtutea unei necesitati afective, indiferent de imprejurari.

Am putea spune ca obisnuinta functioneaza ca o trebuinta dobandita, in structura careia distingem: 1) deprinderea tehnica de realizare a unui anumit comportament (citit, fumat, spalat pe dinti, plimbat, conversatie etc.); 2) disponibilitatea afectiva, atitudinea favorabila realizarii acelui comportament, dorinta de a-l face; 3) un anumit "ritual" relativ stabil de realizare a actiunii. Toata aceasta structura, pe care o numim obisnuinta: de a conversa, de a bea, de a fuma, de a face miscare, de a intra in relatii sociale etc. functioneaza ca o structura autonoma automotivata, activata ciclic, periodic de un deficit fiziologic sau psihologic ce vine din interiorul individului. Repetam ceea ce spuneam mai inainte: obisnuinta - buna sau rea - poate fi activata ca motiv al actiunii, poate, deci, sa determine actiune numai in masura in care a fost dobandita anterior de individ.

De altfel, chiar si deprinderile ce nu au devenit obisnuinte, abilitatile individului, au un potential motivational. De obicei, oamenilor le place, doresc sa faca ceea ce pot sau stiu mai bine.

Exista teorii ale motivatiei care sustin ca intreaga activitate a omului este determinata doar de impulsuri, de energii innascute si invariabile. Aceste impulsuri pentru actiune apar ca urmare a unui dezechilibru organic (deficit sau exces). Plecand de la aceasta premisa, se afirma ca motivatia individului nu este altceva decat o presiune organica, menita sa declanseze comportamente care sa reduca tensiunea creata ca urmare a dezechilibrului organic. Din perspectiva acestor teorii este simplu de explicat de ce omul cauta hrana, odihna, adapost, satisfactie sexuala. Dar este greu de acceptat ca intreaga activitate a adultului este determinata doar de asemenea impulsuri. Cum am putea explica munca pasionata a savantului sau a oricarui lucrator care uita de sine in munca sa? Cum am putea explica devotamentul fara margini al mamei in cresterea copiilor, efortul dur si indelungat al omului studios sau chiar jocul copilului, in care este atat de absorbit incat "uita" de mancare? Si cum am putea explica eroismul sau altruismul, patriotismul, generozitatea si simtul datoriei, ce caracterizeaza activitatea unor oameni, doar prin impulsuri organic innascute si invariabile?

Adversarii acestor teorii sustin ca nu este posibil sa reduci motivele omului adult doar la impulsuri. Impulsurile exista si ele se manifesta sub forma trebuintelor fiziologice, de care am amintit anterior; ele imping organismul spre actiune, care, odata realizata, reduce tensiunea fiziologica ce a generat-o. Dar aceste trebuinte fiziologice constituie doar "partea primitiva a motivatiei umane, partea asemanatoare celei ce apartine animalelor. Ele au o functie esentiala protectoare, contribuind la securitate, dar nu la crestere si dezvoltare".4

Impulsurile primare, trebuintele fiziologice, sunt centrale in primii ani de viata, dar ele se modifica si se dezvolta in cursul vietii, odata cu personalitatea, si acest lucru este determinat de insasi natura umana. Adultul matur si sanatos adauga la motivatia sa de natura fiziologica (trebuinte fiziologice sau de deficit) ceea ce A. H. Maslow a numit "motivatia de crestere", care-i da acel "supliment vital" ce-i determina conduita specifica. Motivele de crestere, fie ca privesc trebuintele de afiliere sau apartenenta, de stima sau respect, de putere sau autorealizare, de cunoastere sau intelegere sunt invatate de individ in cursul vietii.

Aceste motive de crestere pot sa aiba ca baza de plecare un fundament fiziologic, dar, pe masura ce se dezvolta, ele dobandesc capacitatea de a se autosustine, capata autonomie functionala. Motivele de crestere ale adultului sunt autonome functional, se sustin singure si actioneaza independent de sistemele din care s-au dezvoltat. Exemplificand, putem identifica situatii in care o persoana a ales meseria de ofiter din nevoia de a castiga bani, dar, ulterior, meseria l-a acaparat atat de mult, incat o face din placere. Motivul initial a disparut si ceea ce-l determina sa fie un pasionat al meseriei este meseria insasi, satisfactia oferita de practicarea ei. Elevul poate sa invete la o anumita disciplina, la inceput de frica parintilor, sau a profesorului, de frica notei sau a pedepsei ori pentru a dob1ndi o recompensa. Treptat insa, pe masura ce a intrat in continutul disciplinei, ea il poate acapara intr-atat incat, ulterior, actiunea sa fie sustinuta de placerea de a invata acea disciplina. In aceste conditii, motivatia sa actuala, dezvoltata pe bazele initiale ale fricii sau dorintei de recompensa, se transforma in placerea de a invata, devine autonoma functional, se sustine singura, isi gaseste sursele de declansare in chiar interiorul individului.

Activarea conditiilor interne

Al doilea element al schemei functionale il constituie tensionarea, activarea conditiilor interne ale persoanei. Am analizat pe larg anterior mecanismele prin care conditiile interne ale persoanei (cauza) se transforma in motiv si declanseaza actiunea individului atunci cand sunt activate, tensionate. Cand, de ce si de unde vin aceste tensionari?

Exista, in esenta, doua surse de activare: 1) din interiorul individului si 2) din exteriorul lui.

Tensionarile din interior ne apar ca presiuni activatoare, constientizate de individ sub forma unui deficit sau exces fiziologic (in cazul trebuintelor fiziologice) sau psihologic (in cazul trebuintelor nefiziologice).

Deficitul sau excesul fiziologic se poate concretiza intr-o multitudine de forme: zahar, oxigen, carboxihemoglobina, oligoelemente, hormoni si altele, ce declanseaza constientizari si actiuni pe multiple planuri.

Deficitul sau excesul psihologic apare ca un dezechilibru intre asteptarile individului si ofertele concrete pe care i le propune mediul social in ceea ce priveste securitatea, statutul si rolul sau social, puterea, pretuirea ce i se acorda, stima si dragostea, intelegerea si recunoasterea, concordanta intre valorile sale si ale mediului. Deficitul sau excesul psihologic se poate naste si ca urmare a presiunilor pozitive sau negative externe exercitate de mediu asupra persoanei: recompense: pedepse; amenintari; oferte; confirmari; solicitari; discordante; necorelari etc. In acest caz, tensionarea se produce ca urmare a ansamblului presiunii exterioare exercitate asupra individului cu o conditie interna existenta in individ. Sa presupunem, de exemplu, ca individului i se face o oferta, i se propune un anumit stimulent. In masura in care acesta raspunde unor trebuinte sau obisnuinte ale individului, aflate in deficit, este de presupus ca acestea se vor activa si prin constientizare, vor deveni motive ale actiunii individului. In acelasi fel se poate afirma ca o amenintare sau o tentatie din exterior va activa o conditie interna a persoanei (trebuinta de stima, de exemplu) numai in masura in care exista in individ. Altfel spus, un om care este "sensibil" doar la trebuinte fiziologice nu va putea fi motivat prin evocarea unei actiuni care sa-i ameninte prestigiul sau sa i-l consolideze.

O actiune care sa tensioneze o convingere a individului (sa o contrazica sau s-o confirme) va avea efecte motivatoare numai in masura in care cel ce o recepteaza are formata o asemenea convingere. Altfel, ea "trece pe langa individ" fara sa-l activeze motivational in vreun fel. Un atentat la moralitate, de exemplu, poate sa produca rezonanta motivationala in individ si, deci, sa-l impinga la actiune numai in masura in care el are convingeri morale anterioare (in acord sau in dezacord cu actiunea respectiva).

Ajunsi in acest punct al demersului nostru, putem sa facem o distinctie intre ceea ce, indeobste, se numeste motivatie intrinseca si motivatie extrinseca.

Motivatia intrinseca denumeste schema motivationala ce se naste ca urmare a unei tensionari din interior, a unei presiuni din interiorul individului, sub forma deficitului (excesului) fiziologic sau psihologic.

Motivatia extrinseca denumeste schema motivationala ce se naste ca urmare a unei presiuni negative sau pozitive exercitate asupra individului din exterior.

In aceste conditii, pare evident ca motivatia intrinseca este mai puternica si mai stabila, in timp ce motivatia extrinseca poate fi puternica la un moment dat, dar este de conjunctura si, deci, temporara. De aceea se afirma, adesea, ca cel mai eficace mod de a determina pe cineva sa se comporte intr-un anume fel este sa "starnesti" in el dorinta de a face acel lucru. Pot obtine acelasi efect amenintandu-l, dar efectul se va mentine atata timp cat amenintarea este efectiva. Si, in plus, acest gen de tensionare exterioara are marele dezavantaj ca, adesea uzeaza prematur individul care o suporta.

Oportunitatile oferite de mediu

Un alt element al schemei functionale a motivatiei il constituie oportunitatile oferite de mediu pentru satisfacerea conditiilor interne activate. Daca, intotdeauna, conditiile interne constituie cauza comportamentului, oportunitatile se materializeaza sub forma conditiilor ce favorizeaza (incurajeaza) actiunea sau, dimpotriva, o defavorizeaza (o descurajeaza). Sa luam un exemplu, speram lamuritor, pentru a ilustra aceasta distinctie importanta intre cauza si conditii favorizante / defavorizante. Exista o abatere frecventa la ostasi, numita "parasirea cazarmii fara aprobare". Daca ne raportam la schema anterioara, trebuie sa acceptam ca ea are o cauza ce poate fi o trebuinta fiziologica sau nefiziologica, o obisnuinta sau o atitudine incorect structurata sau toate la un loc (intalnirea unei prietene, obisnuinta consumului de alcool, atitudinea de respingere a normelor de comportare). Fiecare dintre aceste cauze poate fi latenta sau activa. In momentul cand ele, luate separat sau in combinatie, ajung sa fie active, declanseaza un comportament. Acesta poate fi solicitarea unei invoiri. Daca solicitarea este satisfacuta, se evita abaterea. Daca insa solicitarea nu este satisfacuta (din motive obiective sau subiective), se pot produce doua tipuri de reactii: 1) de amanare a satisfacerii cauzei ce a generat cererea sau; 2) de satisfacere a cauzei intr-o maniera neregulamentara (parasirea cazarmii fara aprobare). Optiunea pentru una din aceste variante este determinata semnificativ de ceea ce am numit conditii favorizante / defavorizante. In randul lor includem: tipul de atitudine adoptat de comandanti fata de aceste solicitari; existenta unor asemenea abateri nepedepsite; posibilitatea de a pleca fara aprobare, fara a fi descoperit; lipsa de supraveghere si control la unele activitati din unitate, mai ales dupa-amiaza; deficiente in efectuarea serviciului de garda si altele. Toate acestea nu sunt cauze ale abaterii, ci conditii care pot favoriza sau, dimpotriva, pot descuraja comportamentul neregulamentar. Cauza este insa intotdeauna in individ si trebuie retinut ca, din moment ce ea exista, nu poate fi amanata la nesfarsit fara consecinte nedorite.

Concluzionand, putem afirma ca:

elementul motivant, declansator al actiunii se afla intotdeauna in individ, sub forma conditiilor interne ale persoanei, aflate in stare activa sau latenta;

exista conditii interne ale persoanei care sunt innascute; altele insa pot fi dobandite de individ in decursul vietii sale prin invatare;

conditiile interne (cauzele) se transforma in motive ale actiunii numai in masura in care sunt tensionate, sunt activate din interiorul sau exteriorul individului si constientizate de acesta; ele imping la actiune cand sunt actuale, nesatisfacute, ineficient sau incorect satisfacute;

mediul social poate sa-i ofere individului incurajarea sau descurajarea comportamentului sau; oportunitatile oferite de mediu pot intari comportamentul acestuia sau il pot descuraja pana la blocare. Oportunitatile pot trece in latenta o trebuinta activata (amanare) sau pot sa o supraactiveze.

Un alt element al schemei ne indica faptul ca modul concret, individual de constituire si functionare a componentelor sistemului motivational este dependent de caracteristicile psihosociale ale persoanei: educatie; cultura; experienta; caracteristici de personalitate; asteptari si disponibilitati. Atunci cand am prezentat conditiile interne ale persoanei am sesizat ca o parte dintre trebuinte, deprinderi, obisnuinte, convingeri si atitudini, atat ca existenta, cat si ca stare, difera de la un individ la altul, in functie de "istoria" sa. Subliniem acum ca si reactia la tensiunile externe, maniera de activare si constientizare a conditiilor interne, modelele de actiune adoptate pentru satisfacere, constientizarea oportunitatilor este conditionata cultural, este dependenta de caracteristicile persoanei.