PERSONALITATEA UMANA - STRUCTURA SI FUNCTIONARE

PERSONALITATEA UMANA - STRUCTURA SI FUNCTIONARE

1. Definire

2. Teorii expplicative si modele descriptive ale personalitatii

3. Eul si personalitatea

4. Personalitate si comportament

5. Componente structural - functionale

6. Teorii cognitive ale inteligentei

7. Teoria si modelul cognitiv-comportamental al personalitatii

1. Definire

Individul uman concret este denumit cu termenul de persoana.

In sensul sau cel mai larg, desemnand fiinta umana in ansamblu, conceptul de personalitate este definit ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturala (Gordon Allport, 1961; vezi 1981).

In sens restans, conceptul de personalitate se refera la la dimensiunile psihice integratoare, care favorizeaza aspectele relativ stabile, caracteristice ale conduitei.

"Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic (Allport, 1981, p.40).

"Personalitatea [.] este o constructie teoretica elaborata de psihologie in scopul intelegerii si explicarii - la nivelul teoriei stiintifice - a modalitatii de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care il numim persoana umana" (Ion Dafinoiu, 2002, p.31).

Personalitatea se manifesta ca existenta si actiune:

"Personalitatea este ceva si face ceva"(Allport, 1981, p.41).

2.Teorii si modele care descriu structura si explica functionarea personalitatii

In orice studiu asupra personalitatii umane este inevitabil un anumit grad de secventialitate (uneori reductionist), chiar atunci cand utilizam teorii si modele holiste (globale), interactioniste, dinamice, integrative.

Perspectiva teoretica din care este abordata personalitatea determina si metodologia de studiu. Se urmareste diferentierea persoanelor pe baza trasaturilor caracteristice, considerate relativ stabile (strategie numita idiografica) ori, se cauta aspectele comune, exprimate in tipologii sau in modele globale (printr-o strategie nomotetica) (vezi Mihai Golu, 2002).

Putem retine cel putin trei caracteristici structurale ale personalitatii:

globalitatea sau integralitatea caracteristicilor ce permit descrierea unei persoane ca o identitate si unicitate psihofizica;

coerenta sau organizarea si functionarea interdependenta a componentelor personalitatii, ca un sistem functional;

permanenta, relativa stabilitate in timp a structurii personalitatii care isi pastreaza identitatea (cf.Dafinoiu, 2002, p.31).

In functie de modul de selectare si prelucrare a informatiilor empirice privind personalitatea s-au conturat cel putin patru categorii de teorii si modele ale personalitatii:

teorii si modele ale trasaturilor de personalitate

teorii si modele tipologice

teorii si modele factoriale ale personalitatii

teorii si modele integrative si dinamice.

Am ales, pentru a ilustra fiecare din aceste categorii, exemple de teorii si modele de utilitate educationala.

Teorii si modele ale trasaturilor de personalitate

Pentru elaborarea teoriilor si modelelor care descriu si explica personalitatea prin trasaturi s-a pornit de la atributele lingvistice (vezi ipoteza psiholexicala a lui Cattell, 1846, apud. Mihaela Minulescu, 1997) care denumesc trasaturi observate, selectate si conservate, de-a lungul istoriei, in limba vorbita. Acestea pot fi gasite in dictionare.

Allport si Odbert, in 1936, au identificat in limba engleza 17.954 de descriptori lingvistici ai personalitatii (atribute lingvistice), din care 4.500 pentru trasaturi stabile.

Gordon Allport a propus un model care sistematizeaza trasaturile de personalitate in trei categorii:

trasaturi cardinale

trasaturi centrale

trasaturi secundare.

Norman (1967), pe baza unei liste de 7.300 de cuvinte-trasaturi selectate din lista initiala a lui Allport, sistematizeaza alte trei categorii de trasaturi, stabilind si ponderea fiecarei categorii in ansamblul trasaturilor:

trasaturi stabile (predispozitii stabile de raspuns care servesc adaptabilitatea inter - si intrapersonala) - in proportie de 40%;

stari temporare - in proportir de 40%;

roluri sociale, relatii, afecte - in proportie de 20%.

Teorii si modele tipologice

Inca din antichitate s-au utilizat categorizari / tipologii ale personalitatii oamenilor generate de teorii propuse de practicieni. Majoritatea acestora se datoreaza medicilor care, pe baza observatiilor clinice, au constatat asocieri predilecte intre anumite trasaturi corporale sau fiziologice si anumite trasaturi psihice, asocieri care descriu anumite tipuri psihofiziologice.

Teoria umorala si temperamentele (Hipocrates; Galenus)

Una din cele mai cunoscute tipologii, bazata pe teoria umorilor a fost utilizata, in antichitate, de Hipocrates si apoi de Galenus. Tipurile propuse de medicii antichitatii, denumite si temperamente, sunt:

sangvinic

coleric

melancolic

flegmatic

Teoria tipurilor diferite de sistem nervos si temperamentele (Pavlov, 1927)

Denumirea acestor temperamente a fost preluata si de medicul rus Ivan Petrovici Pavlov, laureat al premiului Nobel in anul 1904, care, pe baza unor observatii privind comportamentul cainilor in laborator si in timpul experimentelor de formare a reflexelor conditionale, deduce anumite relatii intre temperamente si caracteristicile functionale innascute ale sistemului nervos central si activitatii corticale. Pavlov propune cateva criterii generale pentru definirea si diferentierea unor tipuri de sistem nervos pe care le considera innascute la cainii de laborator, cu posibile extensii la om (pe baza unor eventuale studii ulterioare).

Criteriile generale propuse de Pavlov pentru a diferentia tipurile de sistem nervos corespunzatoare temperamentelor sunt:

dominanta unuia sau altuia din procesele corticale, respectiv a excitabilitatii sau inhibitiei, legata de ritmul si precizia in activitate;

echilibrul dintre prodesele nervoase sau balanta excitabilitate - inhibitie;

forta sau energia, ca resursa investita in activitate.

Teorii si modele factoriale ale personalitatii

Rezultatele unor teste si chestionare de personalitate elaborate cu ajutorul atributelor lingvistice au fost prelucrate statistic prin metoda analizei factoriale, elaborata de K.Pearson si C.Spearman pentru cercetari in psihologie (1901-1904). S-au evidentiat, astfel, factori de personalitate si, respectiv, teorii si modele factoriale ale personalitatii, impreuna cu instrumente specifice de explorare (teste psihologice).

Utilitatea metodei analizei factoriale consta in faptul ca poate oferi un numar relativ mic de variabile relevante (factori) pentru fenomene complexe asa cum sunt fenomenele psihice, personalitatea etc.

Teoria si modelul bifactorial (Eysenck, 1947)

Hans Eysenck a utilizat teste sub forma chestionarelor de personalitate, care cuprindeau intrebari despre diferite aspecte ale comportamentului obisnuit al subiectului.

Investigand sapte sute de soldati internati pentru tratament psihiatric, Eysenck stabileste intai (1947) un model bifactorial al personalitatii, bazat pe doi factori bipolari:

factorul extraversie (extravert - introvert )

factorul neuroticism (stabil - instabil sau nevrotic).

La acesti factori autorul a adaugat ulterior (in 1976) si al treilea factor, factorul psihoti(ci)sm.

Eysenck s-a straduit sa verifice experimental ipoteze care reiau si precizeaza (desi nu in mod explicit), atat sugestia lui Carl Gustav Jung privind dimensiunea introversie - extraversie cat si observatiile lui Pavlov referitoare la relatia dintre tipurile psihologice si activitatea cerebrala. Printre ipotezele verificate de Eysenck sunt urmatoarele:

extraversia este relationata cu functionarea sistemului activator ascendent controlata cortical;

nevrotismul este legat de functionarea sistemului limbic.

Metodologia utilizata in investigarea trasaturilor sau factorilor personalitatii (vezi Minulescu, 1997; Havarneanu, 2000; Dafinoiu, 2002) este dominant psihometrica (bazata pe utilizarea testelor standardizate de personalitate).

EXTRAVERT

STABIL NEVROTIC

INROVERT

Figura 1. Modelul bifactorial al peresonalitatii (H.Eysenck

Teoria celor cinci fatori

Teoria si modelul Big Five, sau al celor cinci mari factori, incearca sa determine un numar minim de factori psihici care sa caracterizeze (in diferite proportii) orice om si sa explice la nivel teoretic functionarea personalitatii. Modelul a fost testat in numeroase tari, printre care si Romania (Minulescu, 1996).

Cei cinci superfactori Big Five) ai personalitatii sunt:

nevrotismul (1),

extraversia (2);

deschiderea (3);

agreabilitatea (4);

constiinciozitatea (5).

Modelul sintetic - integrativ ( M. Zlate )

Modelul sintetic - integrativ al personalitatii propus de M. Zlate intr-o serie de articole publicate mai intai in Revista de psihologie pe parcursul anilor 1987-1989,

implica un demers analitic- descriptiv, privind "fatetele" personalitatii.

1.Personalitatea reala (PR) - biopsihosociala - incluzand si personalitatea de baza (Kardiner) si personalitatea de statut (R. Linton) -cu doua dimensiuni esentiale:

- intrapersonala / psihoindividula si

- interpersonala / psihosociala.

implica un demers analitic- descriptiv, privind "fatetele" personalitatii.

1.Personalitatea reala (PR) - biopsihosociala - incluzand si personalitatea de baza (Kardiner) si personalitatea de statut (R. Linton) -cu doua dimensiuni esentiale:

- intrapersonala / psihoindividula si

- interpersonala / psihosociala.

Este definita ca 'ansamblul atributelor (sale) psihice existente obiectiv' (M.Zlate, 1999, p.53).

2. Personalitatea autoevaluata (PA) - include imaginea de sine, ca integrator si organizator a vietii psihice a individului, cu rol major in alegerea valorilor si scopurilor, in definirea statutului si rolului social.

3. Personalitatea ideala (PI) - pe care individul si-o doreste.

4. Personalitatea perceputa ( PP) - imaginea individului despre altii, care se explica in mare parte prin teoriile atribuirii.

5. Personalitatea proiectata (PPro) - sau imaginea de sine atribuita lumii, cea mai incerta dar cu functii de reglare a conduitelor interpersonale. Presupune empatie.

6.Personalitatea manifestata (PM) - punctul de intersectie intre individual si social, 'fateta cu caracterul integrator cel mai pronuntat, cu deschiderea cea mai evidenta spre social' (M. Zlate,1999, p.58).

3. Eul si personalitatea

Ce reprezinta Eul in raport cu personalitatea?

Eul poate fi definit ca integrator al dimensiunilor diferentiale ale personalitatii, care confera si definesc identitatea psihologica a persoanei sau conceptia despre sine (vezi Hayes, Orrell, 2003, p.212).

Conceptia despre sine

Conceptia despre sine este structurata pe trei componente diferite:

Sine existential - constiinta ca suntem separati si diferiti de altii

Sine categorial - constiinta apartenentei la anumite grupuri (categorii) de oameni pe baza unor insusiri comune (varsta, sex, inaltime etc)

Sine intim - evaluarea si stima de sine bazate pe comparare sociala.

Spre cinci ani sunt structurate toate aceste trei componente (cf. Lewis, Brooks-Gunn, 1979, apud Hayes, Orrell, 2003, p.218).

Conceptia despre sine are diferite fatete sau dimensiuni:

imaginea de sine - dimensiunea perceptiva subiectiva

stima de sine - dimensiunea autoevaluativa

idealul de sine - dimensiunea dezirabila, prospectiva

autoeficacitatea - constiinta propriei competente

identitatea de sine - identificarea cu status-roluri sociale

sentimentul de sine - modelat in contextul culturii originare.

4. Personalitate si comportament

Comportamentul se defineste, in sens restrans, ca aspectul manifest, exteriorizat si direct observabil al personalitatii.

Obiectul de studiu al psihologiei behavioriste (comportamentaliste), comportamentul este inteles in psihologia cognitiva intr-un sens dinamic, interactionist, integrand si interactiunea intrapsihica.

Deoarece sensul restrans al conceptului este operational, il vom prefera din considerente didactice de claritate si diferentiere conceptuala.

In contextul adaptarii eficiente si afirmarii personalitatii se disting comportamentele :

de tip coping sau de adaptare si control, destinat indeosebi diminuarii stresului

proactiv - o varianta a comportamentului activ, participativ, prin care persoana actioneaza in sensul propriilor scopuri, luand initiative in acord cu acestea

asertiv, prin care o persoana se afirma, isi exprima propriile opinii, dorinte, scopuri in forme socialmente acceptabile.

O clasificare cu utilitate educationala a comportamentelor este urmatoarea:

comportamente de confruntare cu situatia (active)

o       comportamente rezolutive - orientate spre rezolvarea problemelor;

o       comportamente asertive - orientate spre relatii adecvate;

o       comportamente agresive - orientate spre lezarea altora sau a propriei persoane (autoagresive);

comportamente de evitare a confruntarii

o       comportamente pasive - inactiv, fara initiativa, blocat;

o       comportamente evazive: evaziune, evitare, amanare, negare.

Comportamentele rezolutive au o mare probabilitate de a fi adecvate situatiei.

In educatie, pe baza principiului umanist care prescrie ca fiecare persoana are o valoare intrinseca prin insasi existenta sa, persoana ramane permanent respectabila, pe cand comportamentul poate fi evaluat, optimizat, amendat, sanctionat, schimbat etc.

5.Componente structural - functionale ale personalitatii

Cum este structurata personalitatea si cum functioneaza ?

Putem raspunde la aceasta intrebare tot pe baza unor teorii si modele elaborate pe baza cercetarii psihologice.

Modelul consacrat al componentelor personalitatii

Personalitatea a fost descrisa prin trei componente / dimensiuni principale:

temperamentul - dimensiunea dinamico-energetica

caracterul - dimensiunea axiologica evaluativa, format din atitudini stabile

aptitudinile - dimensiunea instrumentala, cuprinzand competentele si abilitatile vocationale ale persoanei.

Temperamentul

Temperamentul, solidar cu tipul sitemului nervos si, in general, cu tipul functional la nivel biologic, exprima indeosebi regimul psihologic functional de baza, innascut si putin influentabil prin educatie. Deoarece exprima doar regimul functional, de exemplu: ritmul activitatii psihice, cantitatea resurselor energetice de factura psihica, orientarea dominanta spre sine sau spre ceilalti, temperamentul nu exprima complexitate vietii psihice si nici valoarea personalitatii sub aspect sociocultural.

EXTRAVERT

sociabil activ

prietenos optimist

flecar impulsiv

sensibil schimbator

nonsalant excitabil

energic agresiv

lipsit de griji vioi

autoritar SANGVINIC COLERIC reactiv

STABIL INSTABIL

calm sensibil

echilibrat FLEGMATIC MELANCOLIC nelinistit

sigur capricios

controlat rigid

pasnic pesimist

ganditor rezervat

grijuliu nesociabil

pasiv tacut

INROVERT

Figura 2. Modelul integrat al personalitatii:

factorii bipolari (Eysenck) si temperamentele

Caracterul - atitudinile stabile

Caracterul poate fi definit ca integrator al trasaturilor sau atitudinilor stabile, care devin caracteristice si predilecte pentru o anumita persoana. Aceste trasaturi sau atitudini sunt permanent supuse evaluarii sociale, astfel ca insasi denumirea lor are un sens evaluativ - valoric, de exemplu: un om este caracterizat ca onest ori corupt, ca prietenos ori neprietenos, de cele mai multe ori in maniera bipolara, mai rar pe un continuum. Modelul trasaturilor cardinale si centrale, propus de Allport poate ghida o caracterizare in aceasta maniera.

Aptitudinile

Aptitudinile sunt abilitati si competente complexe care se dezvolta pe un potential ereditar de performanta. De aceea, aptitudinile se evalueaza in raport cu performanta. Se disting:

aptitudini generale, de exemplu spiritul de observatie sau inteligenta generala, care se exprima performant in mai multe domenii;

aptitudini speciale, care detemina vocatia pentru un anumit domeniu cultural si profesional, de exemplu aptitudinile muzicale sau plastice, aptitudinea matematica, aptitudinile verbal-lingvistice etc. sau inteligenta specifica.

Din perspectiva educationala, pot fi diferentiate:

aptitudini simple, cum sunt: spiritul de observatie, auzul muzical, dinamismul, coordonarea motrica;

aptitudini complexe, cum sunt: aptitudinea de a concepe si realiza experimente stiintifice, de a compune lucrari muzicale, aptitudinea fizica a gimnastului de performanta etc.

Aptitudinile complexe se dezvolta, prin antrenament educational specific, pe suportul aptitudinilor simple, care sunt, in mare parte, innascute.

Inteligenta este aptitudinea cea mai frecvent invocata in contexte educationale. La nivelul simtului comun, inteligenta este estimata global, astfel incat o persoana este caracterizata ca fiind mai mult sau mai putin inteligenta.

In psihologie, inteligenta a fost evaluata psihometric prin teste de performanta, cu anumite sarcini de rezolvat. Inteligenta este considerata ca un potential innascut si greu de schimbat, de aceea ar putea fi diagnosticata psihologic precoce, pe baza indicelui numit coeficient intelectual (C.I. sau, in engleza, I.Q.), care se calculeaza dupa urmatoarea formula:

Vm x100, unde Vm = varsta mentala (indicata de rezultatele testelor) iar Vc = varsta

Vc cronologica. Vm si Vc sunt exprimate in luni.

6. Teorii cognitive ale inteligentei

Dominanta psihometriei a scazut in ultimii douazeci de ani, deoarece au aparut noi interpretari si teorii ale inteligentei, pe baza interpretarilor si probelor de tip cognitiv:

teoria inteligentelor multiple (Howard Gardner, 1983)

teoria triarhica a inteligentei (inteligenta analitica, inteligenta practica, inteligenta creativa ) (Robert Sternberg, 1985);

teoria inteligentei emotionale (Daniel Goleman, 1995) si a inteligentei sociale (2006).

Teoria si modelul inteligentelor multiple

Howard Gardner a observat ca psihologii sunt preocupati mai mult de mintea oamenilor de stiinta. El si-a propus sa clarifice natura inteligentei care se exprima in creativitatea artistica.

Tipurile multiple de inteligenta stabilite de Gardner sunt:

lingvistica - legate de utilizarea limbii, citit, scris;

logico-matematica - inteligente logice, matematice, analitice;

spatiala - intelegerea si manipularea relatiilor spatiale;

muzicala - compunerea si interpretarea pieselor muzicale;

kinestezica - activitati sportive, coregrafice;

intrapersonala - intelegerea si cunoasterea sinelui;

interpersonala - intelegerea si cunoasterea celorlalti;

inteligenta "marilor intrebari" (metafizica).

Teoria inteligentei emotionale

Prin teoria inteligentei emotionale Goleman afirma ca acest tip de inteligenta se caracterizeaza prin doua aspecte:

intelegerea sinelui

intelegerea celorlalti

Inteligenta emotionala se compune din cinci domenii distincte:

cunoasterea propriilor emotii

managementul emotiilor proprii

automotivarea

recunoasterea si intelegerea emotiilor altora

managementul relatiilor, influentarea emotiilor altora.

Similar indicelui IQ (Ci- coeficient intelectual), utilizat in psihometrie pentru a evalua inivelul inteligentei (generale, innascute - potentialului intelectual), Goleman propune coeficientii: EQ (inteligentei emotionale) si, respectiv SQ (coeficientul inteligentei sociale).

Teoria inteligentei sociale

Inteligenta sociala, un concept mai recent definit de Goleman (2006), presupune capacitati de relationare sociala multumitoare si benefica.

7. Teoria si modelul cognitiv-comportamental al personalitatii

Modelul cognitiv-comportamental (A. Ellis, 1962; A. Beck, 1976), dezvoltat ulterior in terapia rational - emotiva si comportamentala de Albert Ellis si discipolii sai (1962-1994) este un model structural functional denumit ABC, in care:

A - reprezinta evenimentele activatoare (activating events - stimuli care declanseaza procesarea situatiei);

B - reprezinta convingerile (beliefs) care functioneaza ca filtru al procesarilo cognitive mai mult sau mai putin constientizabile;

C - reprezinta consecintele (consequences) procesarii evenimentelor prin filtrul convingerilor), respectiv reactii psihofiziologice (emotionale) si comportamentale (vezi David, 2006, pp.49; 63).   

Evenimentele (A) (situatii de viata actuale sau memorate/imaginate) activeaza procesarea semnificatiei lor prin filtrul convingerilor subiective (B). Rezultatele acestor procesari contureaza o atitudine care are si o componenta motivationala. Motivatia, definita drept cauzalittate interna, reprezinta factorii psihici (motive) care declanseaza si orienteaza consecintele manifestate ca reactiile fiziologice, emotionale si comportamentale (C) in directia atitudinii decise ca rezultat al procesarii stimulului (B).

Bibliografie

Allport, G. W., Structura si dezvoltarea personalitatii, E.D.P., Bucuresti, 1981.

Atkinson, R.L.; Atkinson, R.C; Smith, E.E.; Bem, D.J., "Personalitate si individualitate", in: Introducere in psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002.

Atkinson, R.L.; Atkinson, R.C; Smith, E.E.; Bem, D.J., "Teoria si evaluarea personalitatii", in: Introducere in psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002.

Becker, G.S., Comportamentul uman. O abordare economica, Editura ALL, Bucuresti, 1994.

Covey, St., Eficienta in sapte trepte, Editura ALL, 1997.

Dafinoiu, I., Personalitatea. Metode de abordare clinica. Observatia si interviul, Editura Polirom, Iasi, Bucuresti, 2002.

David, D., Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Editura Polirom, Iasi, 2006.

Doise, W., "Interactiuni sociale si dezvoltari cognitive", in: Neculau, A. (coord.), Psihologie sociala. Aspecte contemporane, Editura Polirom, Iasi, 1996.

Ellis, A.; Dryden, W., The practice of rational-emotive therapy, Springer, New York, 1987.

Eysenck, H.J., Dimensions of Personality, Routledge & Kegan, London, 1947.

Eysenck, H.; Eysenck, M., Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora, Bucuresti, 1998.

Gardner, H., Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences, New York: Basic Books, 1983.

Golu, M., Dinamica personalitatii, Editura Geneza, Bucuresti, 1993.

Golu, M., "Personalitatea", in: Bazele psihologiei generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002, pp.645-711.

Golu, M., Bazele psihologiei generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002.

Hayes, N.; Orrell, S., "Partea a II-a-Psihologie fiziologica; Partea a III-a-Psihologie cognitiva ; Partea a IV-a- Psihologia personalitatii", in: Introducere in psihologie, Editia a III-a, Editura ALL, Bucuresti, 2003.

Ilut, P., Structurile axiologice din perspectiva psihosociala, Editura didactica si pedagogica, R.A., Bucuresti, 1995.

Knaus, W., "Rational emotive education: Trends and directions", in: Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, vol.4, No.1, March 2004, 9-22.

Miclea, M., Radu, I., "Creativitatea si arhitectura cognitiva", in: Radu, I. (coord.), Introducere in psihologia contemporana, Editura "Sincron", Cluj, 1991, pp.181-198.

Mih, V., "Personalitatea si educatia", in: Opre, A. (coord.), Noi tendinte in psihologia personalitatii. Diagnoza, cercetare si aplicatii, Volumul II, Editura ASCR, 2004.

Minulescu, M., Chestionarele de personalitate in evaluarea psihologica, Garell Publishing House, Bucuresti, 1996.

Minulescu, M., "Replicarea modelului Big Five in limba romana. Specificul sociocultural exprimat in continutul factorilor. Chestionarul ABCD - M", in: Ylate, M. (coord.), Psihologia vietii cotidiene, Editura Polirom, Iasi, 1997.

Mitrofan, N., "Testele de personalitate", in: Zlate, M. (coord.), Psihologia la raspantia mileniilor, Editura Polirom, Iasi, Bucuresti, 2001.

Opre, A. (coord.), Noi tendinte in psihologia personalitatii. Diagnoza, cercetare si aplicatii, Volumul II, Editura ASCR, 2004.

Opre, A.; David, D., "Prefata la editia in limba romana", in : Vernon, A., Dezvoltarea inteligentei emotionale. Educatie rational-emotiva si comportamentala, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2006.

Smith, M.C.; Pourchot, Th., Adult Learning and Development. Perspective From Educational Psychology, Northern Illinois University, Lea Lawrence Elbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey, London, 1998.

Zlate, M., "Patru etape in evolutia conceptiilor despre Eu", in: Zlate, M., Eul si personalitatea, Editia a II-a, Editura Trei, Bucuresti, 1999, pp.

Zlate, M., "Locul si rolul Eului in structura personalitatii: probleme controversate", in: Zlate, M., Eul si personalitatea, Editia a II-a, Editura Trei, Bucuresti, 1999.