Rolul psihologului clinician

Rolul psihologului clinician

Putine domenii ale stiintei au generat atata valoare si impostura ca domeniul clinic. Este interesant cum astazi, in secolul internetului si al teoriei relativitatii, sanatatea si boala sunt inca abordate de un grup pestrit de profesionisti (de exemplu, medici, psihologi), paraprofesionisti (vraci, vindecatori) si impostori (cum ar fi astrologii, vrajitorii). Chiar si in cadrul abordarilor profesioniste exista o mixtura dalileana de abordari stiintifice si pseudostiintifice (abordari nevalidate, invalidate sau depasite de vremuri). Lucrarile introductive in domeniu ilustreaza foarte clar aceasta stare de fapt.

Psihologia clinica este stiinta care studiaza mecanismele psihologice implicate in starea de sanatate si boala. Asadar, ea, are doua componente fundamentale. Prima componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate in (a) promovarea si optimizarea sanatatii si (b) prevenirea patologiei. A doua componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate in patologie. Atunci cand in abordarea clinica domina prima componenta, psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii. De asemenea, atunci cand in cadrul celei de-a doua componente vorbim despre patologie somatica, psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii clinice (clinical health psychology) sau, intr-o formulare mai veche si mai putin utilizata astazi in domeniul clinic, psihosomatica (in SUA, acest domeniu este denumit si medicina comportamentala). Cand vorbim despre patologie psihica, psihologia clinica se mai numeste si psihopatologie sau, mai putin utilizat astazi, psihologie medicala (desi, uneori, termenul de psihologie medicala include si aspectele de psihologia sanatatii clinice). Aceste dezvoltari ale psihologiei clinice in functie de obiectul studiat sunt astazi demersuri specifice si independente. Asadar, in sens larg, psihologia clinica se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate in sanatate si boala, iar in sens restrans, la mecanismele psihologice implicate in sanatatea si patologia mentala (psihica).

Ca orice abordare specifica, psihologia clinica are cateva caracteristici care o diferentiaza de alte abordari in psihologie sau, prin combinatia lor, o individualizeaza in raport cu acestea.

Astfel, diferentele culturale sunt serios luate in consideratie in psihologia clinica, in masura in care sanatatea si boala sunt influentate de factorii culturali. Impactul acestor factori culturali este explicit mentionat si in Manualul de Clasificare a Tulburarilor Mentale si de Comportament (DSM). Aceasta caracteristica a psihologiei clinice este accentuata in raport cu alte ramuri ale psihologiei (de exemplu, neurostiintele cognitive), care investigheaza mecanisme bazale ale psihicului uman mai putin influentate cultural.

De asemenea, tinand cont de faptul ca psihologia clinica acopera toate etapele de varsta, pe langa principiile generale implicate in sanatate si boala, indiferent de varsta, se pune un accent mare si asupra particularitatilor de varsta. Alte ramuri ale psihologiei nu au aceasta diversitate atat de clar stabilita. De pilda, psihologia muncii se refera mai ales la varsta adulta, psihologia scolara se refera mai ales la varstele mai mici etc.

(3)Aspectele de etica si deontologie sunt factori majori care definesc domeniul psihologiei clinice, poate mai strict ca in cazul altor ramuri ale psihologiei, tinand cont de faptul ca actorii principali sunt bolnavii, iar conceptele de baza sunt cele de sanatate si boala, concepte cu implicatii fundamentale pentru specia umana.

(4)O eroare frecventa este asocierea psihologiei clinice si a psihoterapiei cu patologia, ignorandu-se aspectul de preventie a tulburarilor psihice si de promovare a sanatatii. Preventia primara se refera la interventia care previne instalarea bolii. Trebuie insa mentionat faptul ca psihologia clinica nu este un receptor pasiv care aplica descoperirile din cercetarea fundamentala din psihologie. Psihologia clinica are propria cercetare fundamentala si aplicata, impulsionand prin ea dezvoltarea unor metode cu caracter general, care au fost asimilate in psihologie dincolo de domeniul clinic. Spre exemplu, constructul de "cognitii irationale' a patruns nu doar in tratatele de psihologie generala, dar si in lucrarile de psihologie educationala (de exemplu, educatia rational-emotiva si comportamentala), psihologia muncii (de exemplu, eficienta rationala), psihologie pastorala (consiliere pastorala) etc.

Psihologul clinician indeplineste mai multe functii

(1) (psiho)diagnostic psihologic si evaluare clinica - vizeaza identificarea factorilor psihologici implicati in sanatate si boala;

(2) interventie/asistenta psihologica generala si de specialitate - cea de specialitate, dobandita dupa programe avansate de formare profesionala, fiind exprimata in consiliere psihologica si psihoterapie; vizeaza controlul, la diverse nivele de expertiza (generala versus specifica), al factorilor psihologici implicati in sanatate si boala;

(3) cercetare -vizeaza investigarea rolului factorilor psihologici in sanatate si boala;

(4) educatie si formare - vizeaza implicarea celor deja formati in acest domeniu, atat in pregatirea noilor generatii de profesionisti pentru a deveni psihologi clinicieni (de exemplu, psihologi specialisti in psihologia clinica), consilieri psihologici (de exemplu, psihologi specialisti in consiliere psihologica) si psihoterapeuti (de exemplu, psihologi specialisti in psihologie clinica) - formare initiala -, cat si in dezvoltarea lor profesionala - formare continua.

Ca o particularitate importanta, psihologul clinician este adesea implicat in activitati judiciare, care presupun aspecte legate de starea de sanatate si boala. Ele se* refera la domeniul psihologiei si psihiatriei judiciare, si anume: protectia bolnavului mintal care a comis un act civil, masurile de aparare sociala impotriva bolnavului mintal care a comis sau prezinta riscul comiterii unui act antisocial, refuzul tratamentului de catre bolnavul mintal etc. Spre exemplu, una dintre cele mai importante activitati psihologice care trebuie realizate in domeniul judiciar consta in stabilirea discernamantului. Discernamantul este un concept psihologic si psihiatric cu rol in stabilirea responsabilitatii (concept de drept civil si penal) unei anumite fapte contraventionale sau penale. O alta activitate judiciara a psihologului clinician este aceea de expert angajat de instantele de judecata atunci cand cazul aflat pe rol necesita clarificari psihologice (cum ar fi aspectele legate de memoria martorilor). in principiu, indiferent de domeniul abordat (economic, educational, judiciar, sanatate, sport etc), daca se vizeaza starea de sanatate si boala sub aspect psihologic, atunci domeniul este de competenta psihologului clinician.

Se recunosc trei trepte (nivele) de specializare in psihologia clinica:

Psiholog practicant in psihologie clinica;

Psiholog specialist in psihologie clinica;

Psiholog principal in psihologie clinica.

Fiecare treapta de specializare este definita printr-o serie de competente care se cer intrunite astfel incat un profesionist sa fie atestat la acel nivel. intrunind aceste competente, psihologul atestat in psihologia clinica poate sa-si desfasoare la parametrii performanti activitatile in clinici si spitale, cabinete individuale, asociate si societati civile profesionale pe baza de libera practica, alte institutii si organizatii guvernamentale si non-guvernamentale care necesita, pentru buna lor functionare, competentele psihologului clinician.

Psihologul atestat in psihologia clinica are urmatoarele competente:

1. Diagnostic si evaluare clinica:

(a)investigarea si psihodiagnosticul tulburarilor psihice si al altor conditii de patologie care implica in etiopatogeneza mecanisme psihologice;

(b)evaluarea starii de sanatate mentala, in limita competentei psihologului, ca preconditie pentru desfasurarea unor activitati care impun prin lege examinare psihologica (de exemplu, testarea profesorilor, a functionarilor publici etc.);

(c)evaluare cognitiva si neuropsihologica;

(d)evaluare comportamentala;

(e)evaluare bio-fiziologica (de exemplu, prin proceduri de biofeedback);

(f) evaluare subiectiv-emotionala;

(g) evaluarea personalitatii si a mecanismelor de cop/flg/adaptare/defensive;
(h) evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor

grupuri;

(i) evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural in care se manifesta problemele psihologice;

(j) evaluarea gradului de discernamant al persoanelor;

(k) evaluarea dezvoltarii psihologice;

(1) alte evaluari in situatii care implica componente psihologice.

Utilizarea in contextul domeniului de specializare in psihologia clinica a probelor psihologice si interviurilor structurate si semi-structurate trebuie sa indeplineasca criteriile psihometrice standard, asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie, cu exceptiile stabilite de Comisia Clinica a CPR (vezi Codul Deontologic). Utilizarea probelor psihologice (de exemplu, proiective sau de alt tip) cere dovedirea competentei dobandite prin cursuri formative generale sau specifice, organizate la nivel universitar (nivel licenta, masterat, doctorat) sau prin asociatii profesionale acreditate in acest sens de catre Comisia Clinica a CPR.

2. Interventie/asistenta psihologica care va cuprinde cel putin trei dintre urmatoarele componente:

(a)educatie pentru sanatate, promovarea sanatatii si a unui stil de viata sanatos (de exemplu, prin preventie primara si secundara);

(b)interventii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale saria psihope-dagogiei speciale in conditii de psihopatologie (de exemplu, logopedie)t;

(c)consiliere si terapie suportiva;

(d)consilierea in situatii de criza si asistenta bolnavilor terminali;

(e)optimizare si dezvoltare personala, autocunoastere;

(f) terapii de scurta durata focalizate pe problema, preventie tertiara, recuperare si reeducare (individuale, de grup, cuplu si familie);

(g)terapii standard de relaxare si sugestive;

(h) consiliere (de exemplu, prin tehnici comportamentale) specifica obiectivelor medicale (de exemplu, cresterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viata, pregatire preoperatorie, preventie tertiara in cadrul bolilor cronice etc.);

(i) managementul conflictului, mediere si negociere.

Cercetare

(a) poate participa la, sau initia activitati de cercetare in cadrul definit de competentele sale.

Educatie si training (formare profesionala):

(a) poate organiza workshop-uh in cadrul definit de competentele sale.

Competentele stabilite mai sus pentru specializarea in psihologie clinica presupun obligatoriu parcurgerea unui pachet de cursuri universitare care sa includa cunostinte din domeniile:

Psihodiagnostic si evaluare clinica;

Psihologie clinica si/sau medicala;

Consiliere si psihoterapie;

Psihiatrie si/sau psihopatologie;

Psihologia sanatatii si/sau psihosomatica;

Psihologia dezvoltarii.

Consilierea psihologica

Consilierea psihologica este o specializare accesibila doar psihologilor (si celor asimilati psihologilor).

Consilierea psihologica este interventie psihologica (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale si/sau (b) in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de consilierea educationala/scolara. in timp ce consilierea educationala/ scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera, consilierea psihologica implica interventia specialistului psiholog (sau asimilat) in optimizare personala si in ameliorarea problemelor psiho-emotionale si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face interventie psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizare si dezvoltare personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati factori psihologici. Psihoterapeutul-psiholog are toate competentele consilierului psihologic.

Consilierea psihologica se poate realiza in regim:

individual;

in grup;

de grup (de exemplu, cuplu, familie).

Componentele unui proces de consiliere psihologica sunt:

evaluarea cerintelor/problemelor clientului;

conceptualizarea psihologica a problemelor clientului;

relatia de consiliere;

interventii psihologice individuale si de grup;

evaluarea procesului de consiliere psihologica si a rezultatelor acestuia.

Competentele consilierului psihologic deriva din componentele procesului de consiliere si acestea sunt:

diagnostic si evaluare psihologica in care se pot utiliza:

interviuri structurate, semi-structurate si libere;

scale psihologice;

teste psihologice;

interventie psihologica (circumscrisa de forma specifica de consiliere psi
hologica) :

de optimizare, dezvoltare si autocunoastere;

in probleme psihologice si in situatii de risc;

in mentinerea sanatatii (de exemplu, educatia pentru sanatate, preventia primara etc.) si confruntarea cu conditia de boala si impas existential (de exemplu, tratament, preventie secundara, tertiara, recuperare etc.);

de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivitati;

cercetare:

in limita competentelor sale;

educatie si training :

poate organiza workshop-uri si cursuri in limita competentelor sale.

Psihoterapie

Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, (b) in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in tulburarile somatice si (c) in situatii de risc.

Psihoterapia se poate realiza in regim:

individual;

in grup;

de grup (de exemplu, cuplu, familie).

Componentele unui proces de psihoterapie sunt:

psihodiagnostic si evaluare clinica;

conceptualizarea clinica;

relatia psihoterapeutica;

interventii psihologice individuale, de grup si in grup;

evaluarea procesului de psihoterapie si a rezultatelor acestuia.

Competentele psihoterapeutului deriva din componentele procesului de psihoterapie si acestea sunt:

evaluarea psihologica circumscrisa de forma specifica de psihoterapie;

interventie psihologica (circumscrisa de forma specifica de psihoterapie):

de optimizare, dezvoltare si autocunoastere;

in probleme psihologice, psihopatologice si in situatii de risc;

in mentinerea sanatatii (de exemplu, educatia pentru sanatate, preventia primara etc.) si confruntarea cu conditia de boala si impas existential (de exemplu, tratament, preventie secundara, tertiara, recuperare etc.);

de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivitati.

cercetare:

in cadrul limitelor competentelor sale.

educatie si training :

poate organiza cursuri si workshop-uri in limitele competentelor date
nivelele de specializare.

Codul deontologic al psihologului

Codul deontologic este un sumum de principii si standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica si care instituie regulile de conduita ale psihologului cu drept de libera practica, denumit in continuare psiholog. Codul ofera o baza consensuala pentru luarea de atitudine colectiva impotriva unor eventuale comportamente apreciate a incalca principiile eticii profesionale. Acest cod pe langa valoarea sa normativa are rolul de a orienta si regla numai acele activitati ale psihologilor in care acestia se angajeaza ca psihologi, nu si pe cele din viata privata a acestora. Comportamentul personal al psihologului poate fi luat in discutie numai daca este de o asemenea natura incat aduce prejudicii profesiei de psiholog sau ridica serioase indoieli privind capacitatea acestuia de a-si asuma si indeplini responsabilitatile sale profesionale ca psiholog.

I.Respectare drepturilor si demnitatii oricarei persoane

Psihologii vor avea permanent in atentie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie apreciata valoarea innascuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau diminuata de cultura, nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare sexuala, statut marital, abilitati fizice sau intelectuale, varsta, statut socio-economic sau orice alta caracteristica personala, conditie sau statut.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. I.1. Psihologii isi desfasoara activitatea, manifestand respect fata de trairile, experientele, cunostintele, valorile, ideile, opiniile si optiunile celorlalti.

Art. I.2. Psihologii nu se angajeaza public in prejudicierea imaginii celorlalti si nu vor manifesta inechitate pe criterii de cultura, nationalitate, etnie, rasa, religie, sex, orientare sexuala si nici nu se angajeaza in remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnitatii celorlalti.

Art. I.3. Psihologii vor utiliza un limbaj ce exprima respectul fata de demnitatea celorlalti atat in comunicarea scrisa cat si in cea orala.

Art. I.4. Psihologii evita ori refuza sa participe la activitati si practici ce nu respecta drepturile legale, civile, ori morale ale celorlalti.

Art. I.5. Psihologii vor refuza sa consilieze, sa educe ori sa furnizeze informatii oricarei persoane care, dupa opinia lor, va utiliza cunostintele si indemanarea dobandita pentru a viola drepturile fundamentale ale omului.

Art. I.6. Psihologii respecta drepturile celor care beneficiaza de servicii psihologice, participantilor la cercetare, angajatilor, studentilor si altora, protejand astfel propria lor demnitate.

Art. I.7. Psihologii se vor asigura ca, sub nici o forma, consimtamantul informat al clientului/participantului nu este dat in conditii de coercitie sau sub presiune.

Art. I.8. Psihologii vor avea grija ca, in furnizarea de servicii psihologice ori in activitatea de cercetare stiintifica, sa nu violeze spatiul privat personal sau cultural al clientului/subiectului, fara o permisiune clara si o garantie ca pot sa faca acest lucru.

Art. I.9. Activitatea psihologilor nu trebuie sa prejudicieze dreptul sacru la demnitate umana si nici dreptul persoanei la propria imagine.

II.Responsabilitatea profesionala si sociala

Psihologii manifesta o maxima responsabilitate pentru starea de bine a oricarui individ, familiei, grupului ori comunitatii fata de care isi exercita rolul de psihologi. Aceasta preocupare include atat pe cei direct cat si pe cei indirect implicati in activitatile lor, prioritate avand cei direct implicati

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. II.1. Psihologii vor proteja si promova starea de bine si vor evita provocarea de daune clientilor, studentilor, participantilor la cercetare, colegilor de profesie si a celorlalti, asumandu-si cu responsabilitate consecintele propriilor lor actiuni.

Art. II.2. Psihologii vor respecta dreptul persoanei de a sista, fara nici o justificare, participarea sa la serviciul furnizat, in calitate de client, sau la activitati de cercetare stiintifica, in calitate de subiect.

Art. II.3. Psihologii vor refuza sa indrume, sa instruiasca ori sa furnizeze informatii celor care, dupa judecata lor, vor putea utiliza gresit cunostintele si deprinderile, voluntar sau involuntar, in dauna celorlalti.

Art. II.4. Psihologii nu vor delega activitati psihologice spre persoane care nu au competentele necesare pentru acele activitati.

Art. II.5. Psihologii vor promova si facilita dezvoltarea stiintifica si profesionala a angajatilor, a celor supervizati, studentilor, participantilor la programe de formare profesionala etc.

Art. II.6. Psihologii vor contribui la dezvoltarea psihologiei ca stiinta si a societatii in general, prin cercetarea libera si prin achizitia, transmiterea si exprimarea libera a cunostintelor si ideilor, exceptie facand activitatile ce intra in conflict cu obligatiile etice.

Art. II.7. Psihologii vor sustine cu responsabilitate rolul psihologiei ca disciplina, in fata societatii si vor promova si mentine cele mai inalte standarde ale disciplinei.

Art. II.8. Psihologii vor sesiza Colegiului Psihologilor cazurile de abatere de la normele de etica si deontologie profesionala, daca rezolvarea informala, amiabila a situatiei nu a fost posibila.

Art. II.9. Psihologii vor respecta legile si reglemantarile societatii, comunitatii in care activeaza. Daca legile sau reglementarile intra in conflict cu principiile etice, psihologul va face tot posibilul sa respecte principiile etice.

Art. II.10. Psihologii nu vor contribui si nu se vor angaja in cercetare sau orice alt tip de activitate care contravine legilor umanitare internationale (de ex. dezvoltarea metodelor de tortura a persoanelor, dezvoltarea de arme interzise, terorism sau activitati de distrugere a mediului).

Art. II.11. Psihologii nu vor furniza servicii psihologice si nu vor face cercetari, indiferent cine - psiholog sau nepsiholog- incearca sa-i oblige sa procedeze impotriva eticii profesionale.

Art. II.12. In cadrul lor de competenta profesionala, psihologii vor decide alegerea si aplicarea celor mai potrivite metode si tehnici psihologice. Ei raspund personal de alegerile si consecintele directe ale actiunilor lor in functie de atestarea profesionala primita.

Art. II.13. Psihologii se vor consulta si cu alti specialisti sau cu diverse institutii pentru a promova starea de bine a individului si societatii.

III.Integritatea profesionala

Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai inalt grad de integritate morala si profesionala in toate relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si calificarile sale oriunde se afla in relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau sa tolereze practicile incorecte si discriminatorii.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea urmatoarelor reguli:

Art. III.1 Psihologii vor prezenta intr-o maniera onesta domeniile de specialitate in care sunt atestati, competentele, afilierile si experienta profesionala, nefiind acceptate nici un fel distorsiuni, omisiuni sau false prezentari in acest sens.

Art. III.2. Psihologii nu practica, nu ingaduie, nu instiga, nu colaboreaza si nu consimte sau faciliteaza nici o forma de discriminare.

Art. III.3. Psihologii vor onora toate promisiunile si angajamentele asumate prin orice tip de conventie. Daca apar situatii de forta majora, psihologii vor informa si vor oferi explicatii complete si sincere partilor implicate.

Art. III.4. Psihologii vor promova acuratetea, obiectivitatea, onestitatea si buna-credinta in activitatile lor profesionale. In aceste activitati psihologii nu vor fura, insela, si nu se vor angaja in frauda, eludari, subterfugii sau denaturari intentionate ale faptelor.

Art. III.5. Psihologii vor evita orice imixtiuni care afecteaza calitatea actului profesional, fie ca e vorba de interese personale, politice, de afaceri sau de alt tip.

Art. III.6. Psihologii vor evita sa ofere recompense exagerate pentru a motiva un individ sau un grup sa participe intr-o activitate care implica riscuri majore si previzibile.

Art. III.7. Psihologii vor evita relatiile multiple (cu clientii, subiectii, angajati, cei supervizati, studenti sau persoane aflate in formare) si alte situatii care pot prezenta un conflict de interese sau care pot reduce capacitatea lor de a fi obiectivi si impartiali.

Art. III.8. Psihologii vor evita sa participe la activitati care pot cauza daune imaginii psihologilor sau psihologiei ca profesie, vor explica rolul psihologului tuturor celor interesati.

Art. III.9. Psihologii vor fi reflexivi, deschisi si constienti de limitele lor personale si profesionale.

Art. III.10. Psihologii nu vor contribui, fie singuri, fie in colaborare cu altii, la nici un fel de practici care pot viola libertatea individuala sau integritatea fizica sau psihologica a oricarei persoane.