SCOALA PSIHANALITICA DIN FRANTA

SCOALA PSIHANALITICA DIN FRANTA

Franta a fost multa vreme reticenta la psihanaliza. Între cele doua razboaie mondiale, psihanaliza psihanaliza ocupa o pozitie marginala in raport cu psihiatria si medicina. Acceptarea ei pe scara larga a inceput abia dupa 1960, si s-a datorat mai ales lui Jaques Lacan.

În scurt timp literatura psihanalitica franceza a inflorit, facand din Franta un al treilea 'epicentru' al psihanalizei. Astazi, Franta este unul din centrele cele mai active de psihanaliza.

Printre reprezentantii scolii psihanalitice franceze se numara: Didier Anzieu, Daniel P. Lagache, Jean Laplanche, Jean-Baptiste Pontalis, Octave Mannoni, Paul Ricoeur, A. Hesnard, F. Dolto, G. Mauco, R. Allendy. Una din trasaturile distincte ale psihanalizei din Franta (comparativ cu miscarile din S.U.A. si Anglia) este interdisciprinalitatea marcanta.

Vom vorbi in continuare despre marile nume ale psihanalizei franceze, incepand cu controversatul Lacan.

Jaques-Marie Lacan (Paris 1901 - Paris 1981), de formatie medic, a fost cea mai pitoreasca, controversata si celebra figura a psihanalizei franceze, motiv pentru care unii l-au supranumit 'Freud al francezilor'.

Ca persoana, era un dual obsedat de propriile inhibitii, un senzual care-si ascundea pasiunile, mintindu-si copii si sotia. Lacan obisnuia sa-si analizeze amantele si sa initieze legaturi amoroase cu pacientele sale. Pe langa pasiunea pentru femei mai avea si o alta: banii. În el se imbinau carisma si stilul autoritar, dictatorial chiar - intr-un cuvant, era un complex in adevaratul sens al cuvantului.

Infinitele dispute care le-a starnit in cercurile psihanalitice au dus la excluderea sa si a discipolilor sai din Asociatia Internationala de Psihanaliza, la sfarsitul anilor 1960. Motivele contestarii lui Lacan au fost numeroase: Lipsa studiilor de caz, manifestarea creativitatii in interpretarile filosofice si critica psihanalizei, stilul poetic, accentele suprarealiste, incoerenta conceptuala, liberalismul metodelor, exprimarea dificila etc. (Szaluta, p. 102 - 107).

Pe planul metodologiei clinice, Lacan nu a contenit sa transgreseze regulile curei psihanalitice; este vorba aici de felul in care trata el pacientii - femei, de reducerea duratei curei psihanalitice si de prelungirea psihanalizei in domeniul psihozelor (ex.: cazul Aimée - paranoia de autopedepsire).

Lacan a avut o deschidere multilaterala. El a apreciat si filosofia hegeliana si fenomenologia. În plus, a fost interesat de:filozofie (Al. Koyré, Al. Kojève, Roger Caillois), lingvistica (Saussure), antropologie (Cloude Lévi-Strauss), poetica (Roman Jakobson).

În 1963, Lacan a fondat Scoala freudiana din Paris. Printre lucrarile lui, amintim:

- 'Scrieri' 1966

- 'Patru concepte fundamentale ale psihanalizei'    1973

- 'Etica psihanalizei' 1986

Viziunea lui Lacan asupra inconstientului

Lacan a vazut in inconstient 'intregul obiect al psihanalizei'. el a denuntat iluziile constiintei si nejustificata pozitie centrala a acesteia in campul cunoasterii. (Manzat, p. 44 - 45)

În analiza inconstientului, Lacan a propus un model lingvistic; inconstientul, spunea el, este structurat ca un limbaj.

Lacan a preluat ideea lui Freud conform careia inconstentul se exprima simbolic in vise, acte ratate etc. Analog, limbajul se foloseste de simboluri. Iar asa cum limbajul se organizeaza dupa legi precise si inconstientul are legile lui, ce pot fi descifrate folosind modele lingvistice. Inconstientul este o retea de semnificatii, legate intre ele in categorii si subcategorii dupa legi precise.

Inconstientul este atat structura cat si proces (discurs al structurilor profunde ale subiectului). Lacan a cerut 'reintoarcerea la Freud' (distantandu-se de scolile culturaliste) printr-o hermeneutica psihanalitica bazata pe analiza structurilor lingvistice (dupa Manzat, 'Istoria psihanalizei', p. 71)

Lacan a teoretizat triada real - imagina - simbolic, precum si existenta unei relatii dialectice intre imaginar ('o iluzie necesara', cu functie de protectie si echilibrare) si simbolic (ce corespunde culturalului si semnificativului). De notat ca J. Lacan l-a influentat pe N. Chomsky.

Inconstientul nu doar ca se realizeaza ca un limbaj dar si influenteaza limbajul, conferindu-i variate conotatii emotionale. În acelasi timp, limbajul nu doar ilustreaza inconstientul, dar il si constituie.

O ipoteza interesanta a lui Lacan este aceea ca inconstientul subiectului este, de fapt, discursul 'celuilalt' )individ, grup, organizatie). Eu-l este doar o suma de identificari succesive (de aici multiplicitatea sa). Este o instanta a imaginarului, Eu-l relatiei duale, al confuziei dintre Sine si Celalalt; Eu-l este imaginea in oglinda, in structura sa inversata. Eu-l in sine nu exista - el exista doar prin relatia cu 'ceilalti' ('les autres'), doar ca functie sociala (dupa Syaluta, p. 102 - 107). Eu-l, afirma Lacan, se identifica prin diferentierea de 'Aller'. Lacan a introdus (1936) sintagma de 'stadiu al oglinzii' pentru a desemna acel stadiu al formarii Eu-lui caracterizat prin raportarea subiectului la imaginea lui 'Aller' (dupa Schiopu, p. 490)

Supraeu-l, in viziunea lui Lacan, tiranizeaza Eu-l si sine-le; este un 'supraeu tiranic', excesiv de ordonator; el condamna, interzice. Asociat lui este o entitate clinica numita 'paranoia de autopedepsire'. (Manzat, p. 47) Legea incarnata de el nu este doar legea interdictiei, ci si un simulacru de lege; Supraeu-l este simultan legea si distrugerea ei. Supraeu-l tiranic este mostenitorul unei traume primitive ce a avut loc in imaginar, cu prilejul respingerii unui cuvant simbolic (farduzie) )Manzat, p. 48).

Daniel Lagache (Paris 1903 - id. 1972), agregat in filozofie (1903) si doctor in medicina (1934), din 1937 preda psihologia la Facultatea de Litere din Strasbourg, iar din 1947 preda psihanaliza la Sorbona (dupa Sillamy, p. 177). Este responsabilul seriei de psihanaliza la P.U.F.. Operele sale sunt de o mare unitate si coerenta, dintre care amintim: 'Gelozia erotica' (1947), 'Unitatea psihologiei' (1949).

Lagache a diferentiat intre Idealul Eului (o parte a Supraeului si Eul Ideal). De asemenea, a vorbit despre opozitia dialectica dintre Eul constient si Eul inconstient. Sistemul defensiv al Eului este accesibil constiintei si, potrivit lui Lagache, include elemente precum: cunostinte rationale (gnose), habitudini (proiecte), limbajul, capacitatea de invatare (dupa Schiopu, p. 474 - 475).

Angelo Louis Marie Hesnard (Pontivy 1886 - Rochefort 1969). Hesnard a facut cunoscuta in Franta psihanaliza. el a realizat o opera de 'psihoanaliza deschisa', imbinand freudismul cu biologia, lingvistica, fenomenologia si sociologia. Influentat de Jung, Hesnard dezvolta teoria identificarii.

Dintre lucrarile sale amintim: 'Universul morbid al pacatului' (1949), 'Morala fara pacat' (1954), 'Psihanaliza legaturii interumane' (1957), 'Fobiile si nevroza fobica' )1961), 'Psihologia crimei' (1964), 'De la Freud la Lacan' )1970) (dupa Sillamy, p. 147).

Jean Laplanche )n. 1924), a studiat filosofia, apoi medicina, literele si stiintele socio-umane. fascinat de psihanaliza, din 1947 este psihanalizat de Lacan. Din 1962 incepe sa practice terapia psihanalitica si sa predea psihanaliza la Universitatea din Paris III. A fondat (si intre 1969 - 1970 a si condus) Asociatia Psihanalitica din Franta. Din 1973 este director al colectiei 'Biblioteque de Psychanalyse' la Presses Universitaires de France.

Din operele lui principale amintim: 'Vocabulaire de la psychanalyse' (1967) (in colaborare cu J.-B. Pontalis si Daniel Lagache), P.U.F., lucrare care a cunoscut 11 reeditari; 'Vie et mort en psychanalyse' (1970), 'Problématiques I: L'angoisse' (1980), 'Problématiques II: Castration - Symbolisations' (1980), 'Problématiques III: La sublimation' (1980), 'Problématiques IV: L'inconscient et le ça' (1981), 'Nouveaux fondements pour la psychanalyse' (1987).

Jean-Baptiste Pontalis, profesor agregat de filozofie si doctor in psihologie, Pontalis a scris si beletristica - a primit chiar si premiul Femina Vacaresco pentru lucrarea 'L'amourdes commencement' (1986).

Din lucrarile lui cu caracter stiintific amintim: 'Vocabulaire de la psychanalyse' (1967), 'Après Freud' (1968), 'Entre le rêve et la douleur' (1977), 'La force d'attraction' (1990). Pontalis este, printre altele, membru titular al Asociatiei Psihanalitice din Franta si director la Nouvelle Revue de Psychanalyse.