CHESTIONARUL DE PSIHOPATIE, NEVROZA, PARANOIA, P.N.P

1. Cateva date de istorie

Problema detectarii oamenilor anormali psihici intr-o colectivitate cu ajutorul testelor mentale s-a pus pentru prima data in 1917 in armata S.U.A. Woodworth a propus Personal Data, un chestionar in care erau cuprinse simptomele intalnite cel mai frecvent la subiectii reformati pentru nevroze. In prezent, chestionarul Woodworth-Matheus nu mai este in uz. Evolutiv, metodele s-au multiplicat.

P. Pichot si-a pus problema unei probe care, prezentand caracteristicile prezentate sa permita o detectare rapida a celor trei clase de subiecti.

In domeniul detectarii tendintelor nevrotice, printre diversele probe propuse, trei teste si-au probat validitatea lor:

a) Chestionare nevrotice, derivand din spiritul chestionarului lui Woodworth si al MMPI.

b) Testele de asociatie de cuvinte cu alegere fortata, derivate din experimentul asociativ-verbal al lui Jung, precum testul lui Pressey, testul Crowm Word List in Marea Britanie si testul Cornell Word Forum in S.U.A.

c) Testele de gusturi alimentare Walleu, 1945, care au demonstrat ca nevroticii declara ca nu le place un numar mai mare de alimente decat subiectii normali. Acest aspect a fost verificat in diverse tari si in particular in Marea Britanie, de catre Gough in 1946. Astfel daca chestionarele, intr-o anumita masura, sunt deschise 'trucajului', testul de asociatie este intr-o masura mai mica trucabil si se poate afirma ca testul de gust alimentar nu poate fi de loc.

Detectarea tendintelor paranoice si psihopatice este mai dificila. Intr-adevar numai chestionarele pot fi folosite intr-un mod valid. Aceste doua tipuri de subiecti sunt in mod obisnuit inteligenti si au adesea tendinta de a-si masca tulburarile, de aceea este necesar sa se utilizeze chestionare 'camuflate', in care validitatea este determinata empiric. Cele doua scari Pd si Pa din MMPI raspund la aceste doua conditii. Astfel, Guilford a construit un chestionar de tendinte paranoice, validat prin analiza factoriala. Prezenta scalelor in PNP a dus la introducerea si a unei scari de nesinceritate, constituind o garantie aditionala contra 'trucajului' eventual. S-a adoptat scara 'L' de la MMPI.

2. Caracteristici specifice constructiei chestionarului P.N.P.

Ca punct de plecare in formarea testului PNP de catre psihiatrul francez Piere Pichot, au fost retinute probele urmatoare avand ca baza principiile enumerate mai inainte:

Pentru diagnosticul tendintelor paranoice:

a) Guilford Martin Personal Inventary

b) Scara Pa de la MMPI.

Pentru diagnosticul tendintelor psihopatice:

Scara Ps de la MMPI.

Pentru tendinte nevrotice:

a) The Mandsley Medical Questionnaire

b) The Crowch Word Connection List

c) O scara originala de gusturi alimentare.

Pentru diagnosticarea nesinceritatii in raspunsuri:

Scara 'L' la MMPI.

O analiza, dusa pe rezultatele subiectilor normali, a aratat ca este necesar sa se tina cont in interpretarea rezultatelor:

• de sex
• de nivelul cultural (toti subiectii au fost clasati din acelasi punct de vedere in doua grupe de populatii de etalonare: nivel scazut (certificat de studii elementare si / sau generale), nivel ridicat (cultura secundara sau superioara).

A aparut evident ca, intr-o maniera generala, subiectii de nivel cultural scazut au tendinta de a raspunde mai patologic decat subiectii de nivel ridicat si ca femeile, la nivel cultural egal, au raspunsuri mai patologice decat barbatii. Pentru analiza itemilor, s-au constituit grupe separate pe sexe si nivel cultural.

3. Prezentarea P.N.P.

Testul este alcatuit din 3 subteste: un chestionar care are 4 scale: de sinceritate, de nevrotism, de tendinte paranoide, de tendinte psihopate; un test asociativ verbal; un test de gusturi alimentare.

Aplicare: Testul se aplica fara limita de timp, instructajele se fac pentru fiecare subtest in parte. Subiectul este avertizat sa nu noteze nici un raspuns la rubrica '?' pe foaia de raspuns. Se aplica individual sau colectiv. Recomandat pentru adulti si tineri.

Testul numarul.1 (gusturi alimentare) - se retine numarul alimentelor subliniate si se trece in rubrica corespunzatoare (Gust al.) pe foaia de profil.

Testul numarul 2. (chestionarul) - se aplica cele patru grile si se trec punctajele in rubricile corespunzatoare (Nesinceritate, Nev. Pa., Ps.) a foii de profil.

Testul numarul 3. (asociativ verbal) - se aplica grila si se trec pe foaia de profil punctele in rubrica corespunzatoare (Conexiuni verbale). In cazul testelor 2 si 3 se acorda un punct pentru fiecare raspuns coincident cu grila.

Se lucreaza pe foaia de profil corespunzatoare nivelului cultural al subiectului.

Indicele de gravitate patologica creste direct proportional cu cresterea rezultatelor peste 70. La scala de minciuna, performante peste 70 note T indica dorinta de a se pune intr-o lumina favorabila.

4. Interpretarea chestionarului PNP

Sunt posibile doua metode:

a. utilizarea a 7 scale (intre care cele 4 scale de nevrotism de sine statator). O nota T ridicata sau superioara lui 70 este considerata ca indicativ de patologic pentru oricare dintre acestea;

b. utilizarea a 4 scari (in care singura scara globala a tendintei nevrotice rezulta prin combinarea ponderata a celor 3 scale partiale: gusturi, conexiuni, chestionar).

Metoda a: orice persoana care prezinta o nota T superioara lui 70 la mai multe sau doar la una dintre cele 7 scale are o probabilitate ridicata de a prezenta o psihopatologie si este de dorit sa fie supusa la un examen psihologic mai aprofundat (eventual de catre un specialist).

Metoda b: Se vor utiliza cele 4 scale: sinceritate, nevroza, psihoza si psihopatie si se interpreteaza tendinta cu nota T cea mai ridicata.

Teoretic, se poate utiliza aceasta metoda chiar daca notele T nu ating 70. In acest caz trebuie sa se manifeste un maxim de prudenta in interpretare caci nu se poate vorbi de trasaturi patologice, ci doar de tendinte care se situeaza probabil in limite normale.

Cand notele T sunt inferioare lui 70 si doar nota T de la nesinceritate depaseste 70, este vorba, in general, de un subiect care cauta sa se prezinte favorabil (constient sau nu). Este posibil ca aceasta atitudine sa nu fie asociata la o alta tendinta patologica, dar nu rar este cazul in care o putem intalni la paranoici. Un astfel de profil trebuie sa fie considerat ca suspect si necesita un examen mai complet. Daca una sau mai multe note T sunt ridicate, aceeasi decizie se impune, dar in acest caz nota T cea mai ridicata (obisnuit tendinte paranoice sau tendinte psihopatice) da o indicatie asupra deviatiei patologice a subiectului.

chestionar de personalitate, in sens larg, un set de intrebari -itemi care se refera la o tema (aspect al personalitatii) sau un grup de aspecte invecinate acesteia; in sens specific, un instrument de evaluare standardizat

cluster in analiza factoriala denumeste un grup de variabile care au corelatii mai inalte una cu cealalta decat fata de alte variabile; in sens larg, denumeste orice grup de obiecte sau evenimente care subiectiv, par sa aiba o apartenenta comuna

constiinciozitatea, Domeniul acestui factor se refera la autocontrol, sub aspectul capacitatii de autoorganizare, indeplinire a indatoririlor, planificarii; sunt persoane care isi definesc si urmaresc scopurile, hotarati si cu vointa formata.

continuum, termen care se refera la dimensiunile pe care poate varia o caracteristica distincta de comportament intre doua extreme sau poli (de exemplu continuum-ul extraversie - introversie); se aplica atat unor dimensiuni fizice cat si unor dimensiuni subiective care pot face obiectul unei evaluari de gradient.

conversie, transformarea unei emotii, a unui efect refulat in manifestare de patologie somatica.

defensa, reactie obisnuita tipica, inconstienta, naturala de autoprotectie fata de anxietate

devianta, orice model de comportament care este evident diferit de standardele acceptate in cadrul societatii; desigur definitia contine puternice accente din domeniul etic-moral si. folosirea termenului se face specificand forma respectiva de devianta. (DP 85)

dezvoltare, se refera, specific pentru personalitate, la procesul de schimbari care are loc de-a lungul intregii vieti a individului; Prin schimbare ne referim in acest context la modificari calitative sau cantitative in structura si functionare. (DP 85)

dezvoltari paranoice, Expresie a unei legi psihologice potrivit careia tendintele afective supuse oscilarii intre doi poli cresc in asemenea masura, incat sentimente neinsemnate se transforma in afecte profunde.

diagnostic diferential, diagnosticul care are ca scop diferentierea intre doua sau mai multe boli sau tulburari similare pe carele prezinta un individ. Extins, a ajuns sa fie folosit pentru a distinge intre conditii de multe feluri in psihologia sociala si in studiul personalitatii.

dimensiune, orice trasatura psihologica ce poate face obiectul unei cuantificari, sau orice scala construita la care pot fi raportati indivizii.

dinamica personalitatii, studiul aspectelor dinamice, complexe, interactive ale motivatiei, emotiei sau comportamentului (DP 85)

distimie, tulburare de reglare a dispozitiei

empiric, aspect care decurge din tatonari practice, neghidate de un scop sau de un cadru teoretic.

eu, sediul si ansamblul motivatiilor si actelor unui individ care conditioneaza adaptarea sa la realitate, ii satisface trebuintele si rezolva conflictele datorate unor dorinte vs. conditii incompatibile.

eul,

factor de personalitate, caracteristicile implicatiei si investitiilor psihice in comportamente si activitati. Factorul reprezinta o clusterizare statistica de itemi obtinuta in urma derularii unei analiza factoriale, a carei consistenta si denumire psihologica necesita o activitate specializata.

fenotip, totalitatea insusirilor, caracteristicilor si trasaturilor, a structurilor functionale dobandite in cursul dezvoltarii persoanei sub influenta factorilor ce au actionat asupra sa.

genotip, ansamblul caracteristicilor ereditare transmise prin intermediul celulelor germinale (cadrul genetic) in afara oricaror influente peristaltice (de mediu).

histrionic inclinatie spre dramatizarea situatiilor, spre exprimarea emfatica a sentimentelor si spre faptul ca producerea de simptome necesita prezenta unui al treilea spectator si este insotita de o relativa indiferenta in privinta lor.

ideosincrasie, defineste dispozitia individului de a organiza, prin si pentru el insusi, date si fapte identice, dupa dispozitiile sale personale, afective sau cognitive. De exemplu, majoritatea greselilor de limbaj se datoreaza comportamentelor ideosincrasice. DP 91)

imaginea de sine, ca o subdiviziune a adaptarilor caracteristice persoanei. Raspunsurile la chestionarul de personalitate sunt legate cel mai mult si, desigur, cel mai direct, de acest nivel al imaginii de sine. Imaginea de sine nu este un aspect singular ci o organizare de idei, un model de percepere legata de eul propriu. Odata stabilizata, imaginea de sine furnizeaza un ecran sau un filtru prin care este perceput, vazut, evaluat sau inteles orice altceva. Felul cum se percepe ce simte despre sine o persoana este, in ultima instanta, influentat de o multitudine de experiente traite acasa, la scoala, in diferite grupuri sociale din care face parte.

influente, subiectul crede ca este supus unei forte interne sau externe care-i dirijeaza gandurile, ii moduleaza sentimentele si ii comanda actele sau comportamentul.

integrare, in sens larg, procesul de a coordona si unifica elemente separate intr-un intreg. Principiu de organizare ce se aplica la structuri cu elemente ordonate ierarhic, nivelele superioare exercita un control asupra celor inferioare. In psihologie, termenul este aplicat, in sens larg, descriptiv, oricarei conduite ale carei elemente sunt clar subordonate unui scop finalizat, oricarei actiuni intentionate. (DP 85)

integrarea personalitatii, termen care se refera la coordonarea, organizarea sau unificarea unor trasaturi separate, a unor dispozitii de comportament, motive sau emotii care constituie personalitatea unui individ; situatia inversa, este denumita dezintegrarea personalitatii (DP 85)

interrelatii dinamice, termen aplicabil oricarui tip de relatii umane in care mai multe aspecte se intrepatrund si interrelationeaza astfel incat schimbarea care apare la o persoana va avea efecte asupra celeilalte persoane; dinamic este un termen care in mod specific se refera la motivatie (R.S.Woodworth), procese inconstiente (S.Freud, C.G.Jung) si campuri complexe de forta psihologica (K.Levin).

introiectie mecanism psihologic inconstient de incorporare imaginara a unui obiect (sau a unei persoane), care consta in a prelua o cat mai mare parte din lumea exterioara si a atribui sinelui calitatile reale sau presupuse ale obiectului.

intuitie, sesizarea directa a elementelor organizate spontan intr-un ansamblu determinat. C.G. Jung face din ea o functie fundamentala a psihicului, datorita careia, in mod subit, un continut ne este prezentat sub o forma definitiva, fara ca noi sa stim cum s-a ajuns aici.

metoda, ansamblu de proceduri, demersuri sau reguli adoptate in conducerea unei cercetari. In multiplele domenii aplicative in psihologie s-au dezvoltat metode care traseaza modalitati de interactiunea practicianului cu persoanele studiate sau asupra carora se intervine; vorbim de metoda observatiei, metoda de grup, metoda globala sau analitica, metoda nondirectiva, metoda comportamentala etc. Este esential sa se raporteze faptele observate la metodele utilizate pentru studiu. (DP 91)

model, in engleza si uneori preluat ad literam in limba romana 'patern', se refera fie la un model sau un esantion, fie la o configuratie sau grupare de parti sau elemente cu o structura coerenta. Analiza de patern este o tehnica statistica prin care se incearca descoperirea setului de itemi de test care au o 'apartenenta' comuna. (DP 85)

nevroza, defineste o tulburare de personalitate sau mentala care nu se datoreaza unei disfunctii neurologice sau organice cunoscute; termenul poate fi folosit descriptiv pentru a denumi un simptom sau grup de simptome legate; etiologic pentru a indica rolul cauzal jucat de un conflict inconstient care evoca anxietate si conduce la un mecanism de aparare ce produce in ultima instanta simptomul observat. In ultimii ani s-au produs doua modificari semnificative in utilizarea termenului: utilizarea denumirii de tulburare nevrotica ca un termen generic pentru orice tulburare mentala de durata, termen relativ neutru in privinta factorilor etiologici; eliminarea termenului din diagnoza psihiatrica, acompaniata de o re-atribuire a variatelor tipuri anterior recunoscute de nevroze unor altor clasificari diagnostice. (DP 85)

nomotetic, un sistem sau teorie psihologica orientata spre abstract, universal sau general(DP 85)

normal

normal, in sens larg se refera la ceea ce deriva dintr-o norma; in sens psihologic specific, se refera la conditia psihologica de non-boala, absenta a tulburarilor mentale, a retardului mintal sau a altor disfunctii psihologice

organizarea trasaturilor, un termen care se refera la un set ipotetic de interrelationari intre diferitele trasaturi de personalitate ale unei persoane

profil de personalitate, prezentari generale ale trasaturilor de personalitate si a caracteristicilor prezente la acea persoana, relativ la un set de norme construite fata de o populatia de referinta; in profil datele sunt prezentate in forma grafica (ca in cazul testelor C.P.I sau M.M.P.I.) sau acesta poate avea forma mai generala a unei prezentari a caracteristicilor individului sau a trasaturilor in forma sumara. (DP 85)

prognoza, o predictie privind cursul sau rezultatul unui proces, fie el psihologic, educational, metodologic, etc. (DP 85)

proximal, apropiat, de exemplu stimul proximal

psihodiagnoza, in mod specific, se refera la proceduri de diagnosticare a anormalitatilor psihologice, a tulburarilor mentale etc. Mai general, termenul este folosit pentru orice procedura de evaluare psihologica sau de personalitate. Termenul de psihodiagnostic se refera la orice tehnici valide de evaluare a personalitatii prin interpretarea modelelor de comportament, inclusiv a celor non-verbale. (DP 85). In viziunea autorilor americani Costa si Mc Crae este un proces sistematic care are doua etape: 1. observam modele de comportament si de traire (adesea prin autodescrieri obtinute de la subiect) si 2. facem evaluari privind trasaturile de personalitate care ar putea determina aceste regularitati, aceste tipuri sau modele de comportament. Daca, asa cum este firesc, ne punem problema validitatii unor astfel de evaluari, observam ca, asemeni evaluarilor cotidiene, si evaluarile psihodiagnostice suporta influenta unor aspecte care le relativizeaza. Valoarea explicativa a trasaturilor de personalitate depinde de masura in care certifica, pe de o parte, stabilitatea lor in timp, ceea ce da posibilitatea de a se face predictii pe termen lung si, pe de alta parte, sunt argumente ce indica o dinamica de la specific spre general si din nou spre specific.

psihopat, ca termen general desemneaza o tulburare de personalitate severa caracterizata prin amoralitate, lipsa afectelor si un simt diminuat al nelinistii si vinovatiei in situatiile cand incalca legea.

psihopatologie, se refera la studiul stiintific al tulburarilor mental; domeniul include cercetari in domeniul psihologiei, neurologiei, psihiatriei, endocrinologiei si farmacologiei. Domeniul activitatii practice al psihologilor clinicieni in terapia tulburarilor mentale.

psihotic, se refera la tulburare psihotica, o conditie severa de origine organica sau emotionala a carei simptome clasice includ iluzia, halucinatia, comportamente regresive severe, vorbire incoerenta, dispozitii dramatic neadecvate; folosit in combinatie cu alt termen diagnostic, se refera la conditia in care unul dintre simptoamele care caracterizeaza boala psihica are caracteristici care se aseamana mult cu o psihoza (de exemplu, depresie psihotica).

refulare, fenomen psihic inconstient de aparare a eului, prin intermediul caruia sentimentele, amintirile si emotiile penibile sau cele care sunt in dezacord cu modelul social al unei persoane sunt mentinute in afara campului constiintei in structurile subconstiente.

scala de evaluare, instrument de cercetare clinic initial, apoi extins si in alte tipuri de studii, care sunt completate de un observator clinician avand ca obiectiv: distingerea claselor sau categoriilor de diagnostic - scale diferentiale; prevederea unei evolutii - scale predictive; descrierea unei stari clinice sau distributiei unei variabile intr-o populatie - scale descriptive. Se deosebesc mai multe tipuri de scale descriptive: inventarele globale care sunt liste de simptome; scalele nosografice globale care furnizeaza un indice global de patologie, ca de exemplu, scala de depresie a lui Hamilton; scale de sindrom sau poli-dimensionale. (DP 91)

scala, in sens general, orice procedura sau instrument folosit cu scopul dea aranja obiectele sau evenimentele in serii progresive; astfel ca in fiecare caz in parte exista o regula pentru a permite atribuirea unui numar sau unei valori obiectelor sau evenimentele scalate. In mod specific, indica un instrument de testare care are itemii sau sarcinile aranjate de-a lungul unei dimensiuni; dimensiunea poate fi una dintre mai multe, precum cea a dificultatii (de exemplu in scalele de inteligenta), sau preferintei (ca de exemplu in scalele de atitudini). O scala psihologica specifica un sistem de masurare a unei variabile psihologice. Orice scala necesita un numar de calitati: printre acestea validitatea semnifica faptul ca instrumentul masoara corect obiectul studiat, intr-o modalitate specifica. validitatea se poate obtine si comparand cu o alta scala. Validitatea externa se obtine prin compararea cu un criteriu extern. Fidelitatea implica de exemplu, omogenitatea itemilor scalei, posibilitatea de a replica rezultatele in timp sau cu o forma paralela. Principalele erori metodologice decurg din lipsa de adecvare a instrumentelor alese in raport cu prezumtia teoretica a unui studiu sau din inferarea unor concluzii abuzive plecand de la rezultatele codate. Standardizarea scalelor psihologice a introdus un progres metodologic important pentru evaluarea personalitatii. (DP 85)

scale abreviate, tehnica ce permite explorarea aspectelor psihopatologice si a atitudinii subiectului conform scalelor clinice MMPI, pentru subiectii care prezinta in profilul CPI unele aspecte care indreptatesc o suspiciune asupra gravitatii unor simptome psihopatologice.

sentiment de sine, conceput de autor ca imagine despre sine care coordoneaza si organizeaza atitudinile si motivatiile subiectului

somatizare, expresia in somatic a conditii psihice; tulburarea prin somatizare este o conditie caracterizata printr-o istorie de simptome fizice multiple si recurente pentru care nu exista o cauza fizica aparenta. Tulburarea incepe virtual in perioada adolescentei si are un curs cronic sau fluctuant implicand o varietate de plangeri legate de disfunctii organice precum dureri vagi, alergii, probleme gastrointestinale, simptome psihosexuale, palpitatii, simptome de conversie.

sublimare, in sens clasic psihanalitic, conceptul se refera la procesul inconstient de redirectionare a impulsurilor primitive in comportamente noi, invatate, non-instinctive. Cu sens mai general, redirectionarea energiei dinspre ceea ce este inacceptabil social, spre acceptabil.

tendinta accentuata, invarianta operationala care genereaza manifestari pregnante nu numai in raport cu media, ci si cu abaterile de la medie.

tendinte sau trasaturi bazale, faimosii superfactori ai personalitatii - nevrotism, extraversie, deschidere, agreabilitate, constiinciozitate - apar aici ca dispozitii psihice fundamentale. Intre aceste tendinte bazale din care fac parte trasaturile de personalitate si biografia obiectiva a persoanei, care include comportamentele specifice, nu exista o legatura directa. Trasaturile de personalitate apar ca subdviziune majora a tendintelor de baza, alaturi de abilitatile cognitive, sexuale si de alte materiale primare ale psihismului.

teorii ale personalitatii, in functie de orientarea generala si modul cum caracterizeaza termenul de personalitate, deosebim intre: teorii tipologice: pun accent pe clasificarea indivizilor in functie de tipuri (de exemplu, Jung, introvert vs. extravert); teorii privind trasaturile: astfel de teorii opereaza pe presupunerea ca personalitatea unui om este un complex de trasaturi sau moduri caracteristice de a comportament, gandire, de a simti sau reactiona. Teoriile recente utilizeaza analiza factoriala pentru a izola dimensiunile subiacente ale personalitatii si, probabil, R.B.Cattell este una dintre teoriile cele mai dezvoltate care se bazeaza pe un set de trasaturi sursa presupuse a exista in cantitati relative in fiecare persoana si care sunt 'influentele structurale reale subiacente personalitatii'. Abordarile tipologice si cele privind trasaturile sunt complementare; teorii psihodinamice si psihanaliste avand la baza teoriile lui Freud, Jung sau cele psihosociale ale lui Adler, Fromm, Sullivan, Horney, Laing si Pearls cu accentuarea factorilor de dezvoltare; teorii behavioriste care se centreaza pe o extindere a teoriilor invatarii; teorii legate de invatarea sociala care trateaza personalitatea din perspectiva acelor aspecte care sunt achizitionate in context social; teorii situationale care pun accent pe faptul ca cea ce este consistent in comportamentul observabil este larg determinat de caracteristicile situatiei mai degraba decat de trasaturi sau factori interiori; teorii interactioniste, eclectice, care mentin ca personalitatea emerge din interactiuni dintre predispozitii si calitatile particulare si maniera in care mediul influenteaza felul lor de a se manifesta. In concluzie putem discerne pentru termenul de personalitate doua aspecte generale; primul deriva din primele trei tipuri de abordare pentru care personalitatea reprezinta un construct teoretic legitim, o entitate ipotetica interioara care are un rol cauzal pentru comportament, si o forta explicativa autentica; pentru celelalte perspective, este conceputa ca un factor secundar inferat pe baza consistentei de comportament. (DP 85)

test de personalitate, orice instrument profesionist pentru evaluarea personalitatii. Se disting in principal teste directe, care se adreseaza direct comportamentului observabil sau care poate fi evaluat constient, precum chestionarele sau inventarele de personalitate, si teste indirecte, sau proiective, care se adreseaza intregului personalitatii, si aspectelor inconstiente (exemplu, testul Szondi). (DP 85)

timie, situatia globala a starii de spirit, care corespunde unor combinatii intre mai multe dimensiuni emotionale.

tip de personalitate, in genere orice denumire utilizata pentru a clasifica personalitatea unui om; exista diferite tipologii, fiecare avand un sistem propriu de categorializare dar toate pleaca de la presupunerea ca exista modele coerente de comportament sau stiluri consistente dea actiona care sunt suficient de bine definite ca sa permita clasificarea indivizilor. De fapt, presupunerea are o valoare euristica desi ca adevar absolut ramane inca o incertitudine. (DP 85)

trasatura - abilitate, autorul se refera la trasaturi care descriu abilitatea unui persoane si gradul de eficienta cu care este capabila sa lucreze pentru un anume scop (de exemplu, factorul B)

trasatura accentuata, caracteristicile specifice accentuarii se manifesta ca invarianti operationali; vor genera manifestari pregnante - in termeni normativi - nu numai in raport de 'media' dar si de 'abaterile de la medie'. Limitele dintre normal, in termeni cantitativi, tendinta spre 'mediu', accentuat si dizarmonic nu sunt fixe iar delimitarile specifice se realizeaza in functie de intensitatea, constanta si gradul de socializare al manifestarii care exprima trasatura accentuata, independent de imprejurarile exterioare.

trasatura de personalitate, reprezinta o dispozitie sau caracteristica subiacenta presupusa care poate fi folosita ca o explicatie pentru regularitatile sau aspectele consistente dale comportamentului acesteia. In sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament, percepere, gandire caracteristice pentru o persoana; acest sens este folosit strict descriptiv, fara existenta unei intentii explicative. (DP 85)

trasatura, in genere o caracteristica rezistenta care poate servi ca explicatie pentru regularitatile comportamentale observate la acea persoana, pentru ceea ce este consistent in comportamentul ei. Trasatura este o entitate teoretica care este folosita pentru a explica consistentele comportamentale ale persoanei sau diferentele dintre consistentele comportamentale a mai multor persoane; in acest sens, este incorect sa utilizam termenul pentru a desemna aceste aspecte comportamentele in sine. (DP 85)

trasaturi de suprafata, un grup de comportamente interrelationate a caror aparitie poate fi observata in variate conditii si situatii; in sens specific, o trasatura de personalitate ipotetica care se identifica prin analiza factoriala si se presupune a fi responsabila de aceste comportamente corelate (DP 85)

trasaturi de temperament, trasaturi ce descriu stilul general al de comportament al unui individ ca raspuns la mediu

trasaturi dinamice, trasaturi care descriu motivele si interesele unei persoane.

trasaturi sursa, o trasatura psihologica ipotetica "de profunzime" care in termeni statistici echivaleaza cu factorii primari obtinuti in urma analizarii factoriale a datelor de evaluare a comportamentului; se considera ca aceste trasaturi sursa explica faptul ca multe dintre trasaturile de suprafata prezinta corelatii reciproce relativ mari.

tulburare de personalitate, termenul a servit mult timp pentru orice tip de tulburare a personalitatii. Initial, semnifica orice tulburare mentala manifestata prin neadaptare si modele neadaptative de relationare cu mediul ceea ce nu ajuta la diferentierea dintre simptome nevrotice minore fata de tulburari majore psihotice. In prezent, mai specific, o clasa de tulburari de comportament, excluzand nevrozele si psihozele manifestate ca dezvoltari patologice in personalitatea intreaga a individului si marcata de o anxietate relativ scazuta sau de emotii negative, incluzand astfel trei subclase de tulburari: tulburari de personalitate generala incluzand tulburarea compulsiva, ciclotimica, paranoida etc.; tulburarile sociopate care sunt caracterizate printr-o lipsa generala a afectelor adecvate, a sentimentelor de vinovatie in urma incalcarii legilor si a incapacitatii de a forma legaturii emotionale de durata, incluzand de exemplu tulburarea sociopata, tulburarea psihopata; devierile sexuale. In prezent, o tulburare mentala ale carei trasaturi esentiale sunt modele de relationare neadaptative profund inradacinate, de durata, moduri de gandire si percepere a mediului care sunt extreme pana in conditia de a conduce la impiedicarea functionarii sociale si comportamentale. Tulburarile de personalitate pot fi recunoscute in general in copilarie sau adolescenta si continua de-a lungul vietii adulte. (DP 85)

tulburare psihotica, un termen care acopera un numar de tulburari mentale severe de origine organica sau emotionala. Diagnosticarea are in vedere invaliditatea (deteriorarea) capacitatii de testare a realitatii: persoana face inferente incorecte privitoare la realitate externa, evaluari improprii ale acuratetei gandurilor si perceptiilor sale si continua sa faca erori in ciuda dovezilor contrarii. Simptoamele clasice includ: halucinatii, comportamente regresive severe, dispozitii dramatic neadecvate, vorbire incoerenta. (DP 85)