STARILE DE CONSTIINTA

Starile de constiinta - obiect al investigatiei psihologice

Cei care s-au ocupat de studiul starilor de constiinta au considerat constiinta formata din structuri si subsisteme aflate in interactiune. Structurile cu care individul actioneaza la un moment dat sunt cele ce necesita o anumita cantitate de constiinta capabila a le activa.

Constiinta este un fel de energie psihologica ce actioneaza sub structuri, reactivandu-le.

Structurile psihologice au caracteristici individuale care limiteaza modul lor de actiune. Ele sunt modelate si limitate de insasi desfasurarea constiintei, de alte tipuri si cantitati de energii, de caracteristicile structurilor insele.

Datorita faptului ca individul se naste intr-o anumita cultura, el va selectiona si va dezvolta un numar restrans de potentialitati, unele fiind ignorate, iar altele pur si simplu respinse. Tocmai numarul potentialitatilor de experienta selectionate de cultura, impreuna cu alti factori aleatorii, constituie elementele structurale de la care, pornind, se vor constitui starile de constiinta. Putem concluziona ca individul este concomitent beneficiarul si victima selectiilor particulare facute de cultura in care traieste.

Zlate defineste starile de constiinta ca fiind configuratia elementelor componente ale constiintei (psihologice sau neurologice) asa cum se prezinta ea la un moment dat si pentru o perioada determinata de timp.

Caracteristicile starilor de constiinta:

structuralitatea - sunt elemente interconectate si interconditionate care creeaza adevarate configuratii specifice si diferite de la un moment la altul, de la o persoana la alta;

complexitatea - cuprind elemente de naturi diferite (psihologice si neurologice), iar combinatia lor duce la efecte unitare;

actualitatea - sunt legate de prezent;

durata - au o anumita intindere in timp;

dinamica - evolueaza in timp, se inlocuiesc unele pe altele sau apar unele pe fondul altora.

Varietatea starilor de constiinta

Clasificarea starilor de constiinta s-a facut in functie de natura (continutul) si numarul lor. Astfel, Fischer delimiteaza sase stari de constiinta: patru fiind considerate ca apartinand starii de veghe, iar doua implica o anumita descrestere a angajarii in realitatea imediata, o patrundere in conditionarea universala (meditatiile Zen, somnul profund etc.).

Alti autori, printre care si Ursula Schiopu, reduce cele sase stari ale constiintei la patru: veghe, vis, somn si extaz, ultima fiind prezenta in marile inspiratii contemplative.

Mai exista o clasificare a starilor de constiinta in doua mari categorii:

obisnuite, ordinare, numite si normale;

neobisnuite, neordinare, numite si alterate.

Pentru a evita ambiguitatea, se considera sintagma "stare de constiinta modificata" (SCM) pentru a denumi starile neordinare ale constiintei (somn, vis, hipnoza), respectiv "stare de constiinta alterata" (SCA) pentru a desemna starile de tulburare calitativa a constiintei, care ies din sfera normalului si intra in cea a patologicului (optuzia).

Daca starea de veghe, de vigilenta, de luciditate sunt considerate stari obisnuite ale constiintei, alte stari cum ar fi somnul (cu sau fara vise), starea hipnotica, cea de transa sau de posesiune fac parte din categoria starilor mai putin obisnuite sau neordinare ale constiintei.

Psihologul american Tart considera ca o stare ordinara a constiintei se defineste nu in functie de un continut particular al constiintei, de un comportament specific, de o schimbare fiziologica, ci in functie de structurarea globala a functionarii mintale, astfel incat individul care actioneaza resimte ca constiinta sa este radical diferita de cea corespunzatoare modului ei obisnuit de functionare.

Asadar, in cazul starilor obisnuite de constiinta este vorba despre acele structuri sau configuratii de structuri psihologice unice si dinamice care, in ciuda unor varietati a subsistemelor sau a mediului inconjurator, sunt stabilizate printr-un numar de procese intr-o astfel de maniera incat ele isi mentin identitatea si functiile. Starile de constiinta modificata, dimpotriva, constau intr-o restructurare a constiintei, ce duce la aparitia unui nou sistem, cu proprietati specifice, altele decat cele anterioare.

STARI DE CONSTIINTA MODIFICATA

Somnul

Somnul pare sa fie opusul vigilentei, cu toate ca cele doua stari au multe in comun. In timpul somnului gandim, dar acest tip de gandire in vise se abate pe diferite cai de la gandirea pe care o avem cand suntem trezi. In timpul somnului ne formam amintiri, iar somnul nu este linistit, unii oameni umbland in timpul somnului. De asemenea, somnul poate fi planificat: unii oameni pot decide sa se trezeasca la un moment dat si reusesc sa faca acest lucru.

Unii cercetatori au urmarit ritmurile normale somn-veghe, profunzimea somnului in diferite perioade ale noptii, precum si factorii ambientali si individuali care afecteaza somnul.

In ceea ce priveste orarele de somn, este cunoscut faptul ca nou-nascutii alterneaza frecvent somnul cu starea de veghe. Timpul total de somn al unui copil variaza intre 13-17 ore pe zi in primele sase luni de viata. Cei mai multi adulti dorm in medie 8 ore pe noapte, cu toate ca sunt si persoane care se descurca cu 4-5 ore de somn pe noapte.

Multe dintre functiunile corpului (temperatura, metabolismul, compozitia sangelui si a urinei) au propriul lor flux si reflux, atingand un maxim diurn si un minim nocturn, in cicluri de aproximativ 24 de ore. Aceste modele ciclice infatiseaza un fel de "ceas biologic" cunoscut sub numele de ritm circadian (aproximativ o zi). In cazul in care o persoana nu dispune de nici o metoda cu care sa marcheze scurgerea unei zile si a unei nopti, ciclul tinde sa aiba o perioada naturala de 25 de ore.

Unii oameni sunt mai usor de trezit din somn, pe cand altii se trezesc mai greu. Prin analiza undelor cerebrale s-a constatat ca somnul implica cinci stadii: patru stadii de somn profund si al cincilea stadiu, cunoscut sub numele de somn cu miscari oculare rapide (REM - rapid eye movements).

Cea mai semnificativa proba asupra activitatii creierului in timpul somnului o reprezinta activitatea bioelectrica a creierului care poate fi inregistrata cu ajutorul electroencefalografiei. Cele patru ritmuri ale scoartei cerebrale: alfa - specific starii de veghe, de relaxare senzoriala si mintala; beta - caracteristic starilor de excitatie, el fiind expresia materiala a fenomenelor de constiinta; teta si delta - expresii ale starii de somn sau ale unor stari patologice cerebrale, reprezinta indicatorii indubitabili ai acestei activitati.

Cercetarile efectuate au aratat ca, in functie de anumite caracteristici ale lor, pot fi decelate patru faze ale somnului:

-stadiul 1 - este o faza de somn usor, cu unde din banda teta a caror frecventa scade pe masura ce somnul devine profund;

-stadiul 2 - faza somnului de profunzime medie, caracterizat prin aparitia de salve de scurta durata a fusurilor (scurte salve de unde ) cu o frecventa de 14 c/s si prin prezenta complexului K (grafoelemente care constau dintr-o unda rapida, una sau mai multe unde lente si apoi un sir de unde rapide de 11-13 c/s);

-stadiile 3 si 4 - sunt faze de somn profund caracterizate prin unde care devin din ce in ce mai lente, pana la 1-2 c/s, cunoscute sub denumirea de unde delta.

La o ora sau mai mult de cand adultul a adormit se pot detecta cu ochiul liber miscari oculare rapide, se pot observa ochii subiectului cum se misca de jur-imprejur, sub pleoapele inchise. Acest stadiu este cunoscut sub denumirea de somn REM, celelalte stadii sunt denumite stadii de somn non-REM (NREM).

Aceste stadii de somn alterneaza in timpul noptii: somnul incepe cu stadiile NREM si consta din cateva cicluri de somn, fiecare continand perioade de somn REM si NREM. Stadiile mai profunde tind sa dispara in a doua jumatate a noptii pe masura ce somnul REM devine mai proeminent. In general sunt 4-5 perioade de REM distincte intr-o noapte de 8 ore, cu o scurta trezire spre dimineata.

Privarea de somn si insomnia

Majoritatea oamenilor dorm intre 6-9 ore, dar sunt si persoane care dorm numai 6-7 ore, prezentand semne de somnolenta in timpul zilei. Termenul de insomnie este folosit la descrierea simptomului de insatisfactie legata de durata sau de calitatea somnului. O trasatura distincta a insomniei este aceea ca oamenii tind sa supraestimeze lipsa lor de somn. Problema poate fi ca lumina sau somnul nelinistit sunt resimtite ca veghe sau ca unii indivizi isi amintesc numai timpul petrecut in veghe si cred ca nu au dormit, intrucat nu au nici o amintire sa fi facut acest lucru.

Insomniile pot fi trecatoare (tranzitorii) sau permanente (cronice). Indiferent de cauza generatoare, insomniile produc tulburari de comportament, de aceea este necesara combaterea lor.

Cele mai semnificative efecte asociate privarii de somn a oamenilor normali sunt: oboseala extrema, lipsa atentiei, iritabilitate, dureri de cap, nivel crescut de deprimare si nivel scazut de energie, prezenta halucinatiilor, a iluziilor, scaderea randamentului in activitatile dificile.

Visul

Visarea este o stare modificata de constiinta, in care fanteziile si imaginile memorate sunt temporar confundate cu realitatea externa. Desi multi oameni nu-si amintesc dimineata visele, dovada somnului REM sugereaza faptul ca cei care nu-si amintesc visele, viseaza la fel de mult ca cei care-si amintesc visele. Unii indivizi au vise "lucide" in care evenimentele par atat de firesti incat au impresia ca sunt treji si constienti de acestea. Dar la trezire isi dau seama ca a fost un vis.

Fara a face vreo referire la supranatural, in explicarea continutului viselor, teoria lui Freud sustine ca visele sunt productii mentale care pot fi intelese si interpretate. El afirma ca visul este "calea regala ce duce la cunoasterea activitatilor inconstiente ale psihicului".

Freud este cel care a surprins magistral functiile visului:

este gresit sa credem ca visul ar indeplini functii negative. Asadar, visul, departe de a fi un factor perturbator al somnului, este protector al acestuia, pe care il apara impotriva a ceea ce este susceptibil sa-l tulbure;

functia hedonica - permite realizarea dorintelor;

functia protectoare a Eului constient de presiunea pulsiunilor refulate;

functia comunicativa - visul asigura comunicarea intre constient si inconstient;

functia sintetizatoare - reuneste memoria infantila cu experienta de viata si mostenirea arhaica.

Freud a sustinut ca visul este incercarea deghizata de satisfacere a unei dorinte. Prin aceasta intelegea ca visul are legatura cu dorintele, trebuintele sau ideile pe care indivizii le considera inacceptabile si care sunt refulate in inconstient (ex: atasamentul erotic al copilului fata de parintele de sex opus). Aceste idei si dorinte reprezinta continutul latent al visului. Freud a folosit metafora "cenzorului" pentru a explica transformarea continutului latent in continut manifest (personajele si evenimentele care alcatuiesc relatarea efectiva a visului). El afirma ca "cenzorul" il protejeaza pe cel care doarme, permitandu-i sa-si exprime simbolic impulsurile refulate, pentru ca acestea sa nu apara constiente intr-o forma nedeghizata - evitand astfel aparitia angoasei sau a sentimentului de vinovatie.

Hipnoza

Este una dintre cele mai complexe si contradictorii stari psihice. Kihlstrom afirma ca hipnoza este o interactiune sociala in care o persoana (subiectul) raspunde sugestiilor oferite de o alta persoana (hipnotizatorul) pentru a trai modificarile actului perceptual, memoriei si actiunii voluntare.

In hipnoza, un subiect cooperant renunta la un anumit control al comportamentului sau in favoarea hipnotizatorului, acceptand o anumita deformare a realitatii.

Caracteristicile starii de transa hipnotica sunt:

reducerea functiei de planificare - subiectul hipnotizat pierde initiativa si va prefera sa astepte ca hipnotizatorul sa-i sugereze ce sa faca;

atentia devine mai selectiva decat de obicei - subiectul va asculta doar vocea hipnotizatorului si va ignora orice alta voce;

productia imaginativa este usor de evocat - subiectul poate descoperi ca traieste experiente la distanta in timp si spatiu;

reducerea controlului realitatii si toleranta crescuta pentru deformari ale acestuia - subiectul poate accepta neconditionat experientele de tip halucinator;

cresterea gradului de sugestibilitate - pentru a putea fi hipnotizat subiectul trebuie sa accepte sugestiile;

amnezia post-hipnotica este adesea prezenta - daca va primi instructiuni pentru aceasta, subiectul puternic impresionabil, va uita totul sau aproape totul din ce s-a intamplat in timpul sedintei hipnotice. O data cu declansarea unui semnal prestabilit, amintirile subiectului revin.

In ceea ce priveste natura psihica a hipnozei s-au conturat doua conceptii opuse:

una care considera hipnoza o stare de somn partial, un somn incomplet (Pavlov a concluzionat, in urma experimentelor efectuate, ca somnul si hipnoza sunt asemanatoare , avand la baza un mecanism comun - inhibitia);

la polul celalalt se afla conceptia care afirma ca hipnoza este mai apropiata de starea de veghe (inregistrarile curentilor bioelectrici din creier atesta prezenta in timpul starii de hipnoza a undelor prezente si in starea de veghe).

Zlate considera ca hipnoza este o stare modificata a constiintei amplasata intre starea de veghe si cea de somn, dar mai aproape de starea de veghe.

EFECTELE STARILOR DE CONSTIINTA MODIFICATA

Starile modificate ale constiintei produc in functionalitatea lor o serie de efecte, dintre care enumeram:

modificarea gandirii - intervin variatii in concentrarea atentiei, in reamintire, in exersarea judecatii; ne se mai face distinctia intre cauze si efecte;

perturbarea perceptiei timpului - individul simte ca sta nemiscat sau ca, dimpotriva, se misca extrem de repede;

pierderea controlului - se renunta la autocontrol;

schimbarea expresiilor emotionale - acestea sunt manifestate mult mai direct, mai liber, mai viu si mai puternic;

schimbarea imaginii corpului - individul se simte mai greu sau mai usor, isi simte unele parti ale corpului ca fiind mai rigide sau mai flexibile;

distorsiuni perceptive - se modifica perceptiile vizuale, auditive; individul aude voci sau sunete muzicale stranii, vede ceea ce nu exista in realitate;

schimbarea intelesurilor si semnificatiilor - dau posibilitatea individului sa simta ca a atins sau a intrat in posesia intelesului sau a semnificatiei vietii;

afectarea comunicabilitatii - cei care le traiesc au greutati in a le verbaliza;

sentimentul intineririi - in urma trairilor individul se simte renascut, intinerit;

hipersugestibilitatea - il fac pe individ sa piarda contactul cu realitatea, sa accepte contradictiile, sa-si diminueze facultatile critice.

Starile modificate ale constiintei creeaza atat efecte pozitive, cat si negative. Existenta efectelor pozitive conduce la ideea necesitatii educarii si modelarii lor pentru a deveni instrumente de adaptare a individului la solicitarile lumii externe.