DECIZIA IN ACTIVITATEA DE CONDUCERE;DEFINIREA SI CARACTERIZAREA ACTULUI DE DECIZIE

DECIZIA IN ACTIVITATEA DE CONDUCERE;DEFINIREA SI CARACTERIZAREA ACTULUI DE DECIZIE

Decizia in activitatea de conducere

Prin decizie se intelege o activitate intelectuala prin care un actor social (persoana, grup, organizatie sau institutie) alege dintre mai multe solutii ale unei probleme cu care se confrunta, pe aceea care pare cea mai avantajoasa in imprejurarile date. Din punct de vedere psihologic, actul deciziei implica atat o componenta logic-rationala, cat si una practic-intuitiva, componente care interactioneaza subtil, pe fondul creat de unele trasaturi de personalitate: independenta, luciditate, capacitatea de asumare a riscului, impulsivitate s.a.

Pentru explicarea mecanismului de elaborare a deciziei s-au dezvoltat mai multe teorii. Una, de inspiratie economica, presupune o deplina rationalitate in adoptarea unei decizii, pe baza urmatoarelor elemente: a) existenta unui actor social (decident) strict rational, care are formulat un set de preferinte riguros ierarhizate; b) posedarea unor informatii complete asupra situatiei problematice care solicita adoptarea unei decizii; c) constientizarea tuturor solutiilor posibile si a consecintelor probabile pentru fiecare solutie adoptata; d) delimitarea clara dintre mijloace si scopuri, e) alegerea unei solutii optime, pe baza criteriului de eficienta (raportul dintre costuri, avantaje si dezavantaje). In acest context, decizia este rezultatul necesar al unui riguros rationament logic, in care incertitudinea nu-si are locul, decat eventual sub forma unui coeficient de probabilitate privind aparitia unor factori aleatori. Criticile acestei teorii pornesc de la constatarea ca rareori intalnim o situatie concreta care sa intruneasca aceste conditii. Comportamentul decidentului implica si componente afective si intuitive, iar preferintele sale nu sunt clar configurate intr-o structura ierarhica; informatia pe care o detine este cel mai adesea incompleta sau ambigua; mai ales in situatii de criza, decidentul nu poate constientiza cu claritate poate solutiile posibile si consecintele acestora; avantajele si dezavantajele unei optiuni sunt adesea relative, depinzand de o multime de factori conjuncturali.

A doua teorie pe care o aducem in discutie este de inspiratie psihosociala, si corespunde intr-o mai mare masura situatiilor intalnite in practica sociala. In aceasta viziune, decizia este considerata un proces social desfasurat in timp, la care participa mai multi actori, relativ autonomi unui fata de celalalt, insa legati strategic intre ei Actorii care participa direct sau indirect la actul de decizie urmaresc cel mai adesea obiective diferite, chiar contradictorii si cu un anumit grad de ambiguitate; cunoasterea si informatia de care dispun sunt imperfecte, iar actiunea lor se desfasoara in conditii de incertitudine persistenta. In acest conditii, dupa cum argumenteaza o serie de cercetatori, printre care si H.A. Simon (136; 137), se recurge la o strategie decizionala simplificata, prin care se adopta prima solulie care este apreciata ca satisfacatoare. Criteriul unei stricte rationalitati lasa loc unuia de "oportunitate rezonabila', la care decidentul adera si prin anumite elemente intuitiv-emotionale, sau chiar irationale.

Cibernetica sistemelor sociale a evidentiat si existenta unui mecanisme nondecizionale de alegere a unei solutii la o situatie problematica. In acest caz, are loc o experimentare spontana, mai mult sau mai putin intamplatoare, a unei serii de solutii, care vor satisface in grade diferite necesitatile actorului social, necesitati adesea destul de vag conturate; solutiile cele mai satisfacatoare sunt intarite in timp si conservate, iar cele nesatisfacatoare sunt eliminate.