Teorii psihodinamice ale schizofreniei

TEORII PSIHODINAMICE ALE SCHIZOFRENIEI

1.    Modelul psihanalitic

Freud a fost primul care a creat un model psihodinamic al schizofreniei, desi nu a avut experienta clinica cu aceasta boala. Conform teoriei structurale elaborate chiar de el insusi, si la schizofrenici exista un conflict intre dorinte si pulsiuni reprezentate de id si instanta eu-lui care incearca tot timpul sa adapteze subiectul la realitate. Se nasc astfel mecanisme de aparare (defense), care in cazul schizofreniei sunt in principal de negare si proiectie, mecanisme care duc la o rupere a contactului cu realitatea.

Deci, in cazul schizofreniei apar aceleasi mecanisme ca si in cazul nevrozei, diferenta fiind numai de intensitate si, in plus, are loc o regresiune a bolnavului pana la cele mai primitive stadii de dezvoltare (perioada pre-oedipiana) si o fixatie a acestuia in momentul in care a intervenit psihotrauma.

Paul Federn, contemporan cu Freud, a fost primul clinician al schizofreniei pe model psihodinamic. El a fost mai optimist decat Freud, considerand ca si schizofrenia poate beneficia de tratament psihanalitic. Federn a nuantat conceptul de eu, descriindu-I granite. Exista o granita externa care se afla la interfata eu-lui cu lumea exterioara si care opune fenomenele mentale celor reale si o granita interna care desparte eul de lumea interioare ce intermediaza lumea constienta de cea inconstienta. Deci, schizofrenia ar fi o boala a eu-lui. Atenuarea limitei interne ar duce la o depresiune a fenomenelor inconstiente, in timp ce slabirea limitei externe duce la disparitia distinctiei intre real si propriu mental.

2.    Modelul interpersonal

Harry Stack Sullivan a dezvoltat o teorie ce are la baza “sentimentul” eu-lui, concept descris prima data de Federn, dar utilizat ca fenomen central in psihopatologie de catre Sullivan. Conform acesteia, omul este vazut ca fiinta sociala, care inca de la inceput relationeaza cu lumea inconjuratoare in scopul indeplinirii nevoilor sale. Procesul incepe devreme, inca din primii ani, cand interactiunea cu o mama extrem de anxiogena poate submina dezvoltarea armoniasa a eu-lui prin crearea unei stari anxiogene intense. Mai tarziu, celelalte relatii ce survin pe acest edificiu slab construit induc chiar starea de panica, traita intens negativ, fapt ce duce la dezvoltarea mecanismelor de aparare (disociatia, proiectia, sublimarea). Deci schizofrenia este vazuta ca o strategie de adaptare in fata terorii prin reconstructia cu milloace proprii (mecanisme de aparare) a identitatii de sine, chiar daca aceasta se face la un nivel caricatural.

3.    Dinamica familiala si modelul tranzactional

Acest model are la baza observatia ca pacientul cu schizofrenie provine dintr-o familie cu interactiuni relationale aberante, iar psihopatologia lui este determinata de experienta a ceea ce este vazut si trait in cadrul familiei.

Gregory Bateson si Donald Jackson au pus in evidenta dubla legatura intre pacientul schizofrenic si un parinte in care, acesta din urma impune o anumita atitudine, dar in acelasi timp solicita copilului o anumita conduita care nu poate sa existe in prezenta atitudinii manifestate (conceptul 'double bind').

Ruth si Theodore Lidz au descris diferite moduri de relationare intrafamiliala care influenteaza psihologia copilului in perioada de formare:

- scindarea relatiei maritale in ciuda pastrarii oficiale a statului de cuplu ;

- controverse puternice intre parteneri, desi aparenta arata un climat de intelegere ;

- conferirea unui rol parental copilului.

Lyman Wynne si Margaret Singer incrimineaza alte doua moduri de comunicare intrafamiliala:

- comunicarea vaga, neexplicita, deseori intrerupta ;

- atmosfera tensionata, ostila ce ascunde conflicte majore.

Alti cercetatori au pus in discutie expresia emotionala:

- expresie emotionala crescuta;

- climat afectiv negativ ce consta in: criticism, inducerea viei, intrusivitate, lipsa de support.