VIATA PSIHICA LA "INCEPUTURI"

VIATA PSIHICA LA "INCEPUTURI"

Nivelul superior psihic de integrare in natura

Unul din obiectivele centrale ale psihoneurologiei este de a identifica si explica "inceputurilor" vietii psihice, adica de unde debuteaza interrelatia dintre acel psiche - reprezentand o activitate de relatie distincta si autonoma si suportul neuronal organic al acestuia, de unde incepe propriu-zisa reflectare a obiectelor si fenomenelor din mediul inconjurator. Aceasta in conditiile in care structura si functia actuala a sistemului psihic este interpretata ca fiind expresie a unei continue si indelungate interactiuni cu mediul.

"Inceputurile" prepsihice ale reflectarii

Viata animala este diferita de cea vegetala

Modul de viata propriu animalelor presupune existenta unei sensibilitati si motilitati crescute. Cand acestea lipsesc nici nu se poate vorbi de viata animala. Motilitatea in sine nu este un criteriu exclusiv al "palpabilitatii" psihicului animal    - miscarea este intalnita si la plante. Cand insa acestea exista, se naste disponibilitatea potentiala de a actiona sau nu, in functie de starea interna a organismului, de conditiile externe termale sau de alt fel. In completarea acestora apare abilitatea individuala de a actiona asupra obiectelor din mediu, care poate hotara succesul actiunilor individuale in respectivele conditii de mediu. Este, desigur, un mod de viata cu un grad crescut de hazard - intalnit si acesta la unele specii de animale carnivore, care pietruieste spre reflectarea sensibila.

Recentele descoperiri citologice sugereaza ca, incepand chiar de la nivel molecular, mecanismele care asigura activitatea animativa a organismelor animale sunt distincte in unele aspecte esentiale de cele care actioneaza la nivel vegetativ. De exemplu, fotosinteza de la nivelul plantelor reprezinta deja o transformare, una care se produce la nivel organic si diferita de ce se intampla in cazul fototropismul, caruia ii corespund transformari la nivelul reactiilor senzorio-motoare, care angajeaza deja schimburi funtiuonale cu mediul incomjurator. Mai mult, in timp ce procesele metabolice vegetative sunt dependente in mare masura de evenimentele umorale gestionate de proteinele corpusculare, la baza activitatilor animative ale animalelor se afla proteinele fibrilare cu organizare mult mai complexa. Acestea din urma le gasim raspandite in tesuturile animalelor, incepand de la ciliate si flagelate, cu deosebire in tesuturile musculare si nervoase. Respectivele proteine fibrilare fac posibila transformarea rapida a constituentilor fizico-chimici ai tesuturilor animalelor in efectuarea unui lucru mecanic. Pe baza unui asemenea suport metabolic animalele ajung dotate cu o disponibilitate reactiva noua, cu o capacitatea de actiune rapida, premiza indispensabila pentru ca actiunile sa ajunga a fi produse cu comada centrala neuronala controlata.

Viata psihica animala are la baza miscarea

Exista o stransa interdependenta intre posibilitatea realizarii miscarilor de deplasare, a celor de animare a activitatii organismelor si numeroasele transformari metabolice celulare. Primii pasi importanti in devenirea animativa a materiei vii au putut fi identificati inca de la nivelul protozoarelor si metazoarelor primitive. Aici desi se constata lipsa sau inexistenta unor propriu-zise celule specializate de receptie, de conducere nervoasa sau motoare - altfel indispensabile realizarii unei activitati de deplasare, totusi are loc o distincta activitate animativa a organismului, una care se produce intr-o forma a ei primara rudimentara.

Fenomenul de animare a organismului isi are suportul in activitatea unor tesuturi plasmatice primare - reprezentat de un lichidul gelatinos. Acest lichid    plasmatic suporta producerea miscarii flagelatului, cea realizata de cilii unor protocisti, sau de porii unor spongier. Proprietatea contractila a acestui tesut este capabila sa asigure functia generala animativa a acestor vietuitoare, rezultatul fii acea deplasare realizata in acea forma primara. Noilor structuri de suport pentru realizarea miscarilor, a celor in forme tot mai complexe, le sunt proprii cateva caraceristici mai importante: sunt capabile sa pastreze informatia (a); ele pot conferi miscarii o coordonare tot perfectionata (b); ele pot conta pe un segment tot mai distinct de executie mecanica (c).

Interesant este ca toate aceste caracteristici mentionate, ca necesare animarii si miscarii organismelor sunt intru totul regasibile la nivel de dezvoltare al protozoarelor si metazoarelor inferioare. Desi la aceste animale primare pentru realizarea medierii gasim doar structuri celulare nediferentiate de receptie si de transmitere a informatiei; le fel, miscarea rezultata se desfasoara intr-o nota distinct haotica, cu o mecanica pulsatorie rudimentara, totusi miscarea rezultata are deja o autonomie a ei proprie, se distinge ca un punct de plecare pentru transformarile ce vor urma.

Din perspectiva filogentica mai trebuie evocat ca celulele musculare au fost probabil primele tipuri de celule diferentiate de animare. In anumite parti active ale corpului celenteratelor apar distincte aceste celulele musculare, care sunt capabile la a se contracta ca raspuns direct la actiunea unor agenti stimulatori externi. Animarea obtinuta este realizata, deci, fara interventia mediatoare a unor anume tipuri distincte de celule    - celule nervoase inca nu exista.

Al doilea pas de diferentiere a actiunilor animative se raporteaza la un mecanism bicelular distinct, care isi anunta prezenta la meduze sau in tentaculele unor polipi. Mecanismul consta din producerea unor diferentieri a celulelor epiteliare, unde unele dintre ele se vor specializa pentru activitatea de receptie a informatiilor, pe cand altele pentru activitatea motoare mecanica de executie, pentru efectuarea miscarii propriu-zise. Specializarea asezarii lor circulare la meduze anunta ceea ce va deveni propriu-zisa celula nervoasa.

Al treilea pas important pentru realizarea miscarii l-a constituit aparitia unor noi tipuri de celule epiteliale, unele interpuse intre celula receptoare si cea motoare, cu rolul de conducere a comenzii receptionate, a informatiei necesare producerii sau nu a miscarii. O asemenea constructie celulara se gaseste raspandita la celenterate (cum sunt meduzele), unde exista o adevarata retea difuza de celule nervoase, cu acest rol a lor, de a gestiona actiunile stimulative primite din diferite parti ale corpului.

2. Plasticitatea comportamentala si sistemul nervos

Din momentul in care un sistem viu se distinge prin flexibilitate si plasticitate, acolo exista premizele ca sa fie invocata interventia unui nivel superior initial pre-psihic si ulterior psihic de intgrare adaptativa. De fiecare data activitatile in cauza se disting si aduc cu ele posibilitatea invocarii existentei unor structuri caracteristice de suport - cu deosebire cele ale sistemului nervos, a unor functii de relatie tot mai perfectionate. Am facut aceasta precizare deoarece in explicarea fenomenului aparitiei si dezvoltarii psihicului, de cele mai multe ori s-a procedat simplist. Adica, prin raportarea diverselor manifestari comportamentale doar direct la o anume structura organica, in particular la un anume organ de secretie sau de miscare sau la o anume structura nervoasa. Rezultatul a fost de fiecare data acelasi, de diluarea sau asezarea pe un plan secund a respectivului nivel integrativ superior propriu activitatii psihice.

De asemenea, problematica dificila a finalitatii comportamentului animal deseori se vrea epuizata simplist, prin invocarea doar a celor doua proprietati fundamentale ale sistemului viu: prin cea de supravietuire si cea de reproducere. Adica un animal se comporta intr-un fel sau altul pentru ca ii este foame, sete . sau urmareste sa se reproduca. Reflecta cu prioritate stimului cu aceasta insemnatate si actioneaza in consecinta. Observarea sistematica a comportamentului a scos in evidenta insa interventia si a unei a treia proprietati. In acord cu acesta animalele si omul mai pot actiona    - se mai pot lasa manate si din ratiuni "superioare", unele autoantrenante. Se invoca in acest sens interventia unei zestre comportamentale "specifice" mostenita ca aatre din tata in fiu; se mai vorbeste si de o experienta comportamentalp "nespecfica" destinata sa faca fata proprietatilor de imprevizibilitate de aparitie si actiune a conditiilor stimulative. Ca rezultat al intractiuni dintre cele doua categorii de zestre ("specifice" si "nespecifice") rezulta proprietatea plastivitatii sau flexibilitatii comportamentale.

Intregul mecanism de modificare comportamentala, asadar, presupune angajarea unor mecanisme biochimice. Acestea debuteaza si evolueaza de aici nu oricum, ci respectand o anumita linie organizatorica bine determinata. Efectele sunt multiple si au fost remarcate de specialisti din cele mai diverse domenii de activitate. Prin aceste efecte plasticitatea arunca intregul sistem comportamental intr-un veritabil hazart. Cum insa acest lucru se produce asculta insa de foarte severa rigoare a unor reguli de functionare, unele ce au fost batatorite intr-un timp natural istoric, care fac ca, asa cum a mentionat Wadington ( ), ca orice posibila transformare comportamemtala sa fie una nu lasata la voia hazardului ci strict canalizata. Este vorba de o propriu-zisa directionare a tuturor transformarilor sau modificarilor care au loc comportamental, acestea neputandu-se abate decat in limite tolerabile de la directia evolutiva trasata si fixata genetic. Este un motiov in plus pentru care aceasta proprietate a ajuns sa fie pusa alaturi de cea a supravietuirii si reproducerii.

Exista evidente numeroase care sustin aceasta interventie severa si ativa a regulilor care stapanesc manifestarea plasticitatii comportamentale. Sunt reguli care fac comportamentul previzibil, contrar caracterului acestuia de a se manifesta in mod hazardat. Este si cazul aparitiei si dezvoltarii sistemului nervos central, care pe linie filogenetica si embriologica, incepand din a sasea saptamana de viata intrauterina, reproduce o evolutie ordonata, de o eleganta de a dreptul lineara, una care formal asculta de legile simetriei de organizare si compunere a elementelor dintr-un sistem.

Iar daca totusi in diverse momente ale vietii se produc abateri de la ordine lineara rigida de evolutie a comportamentului, de la regulile de functionare a mecanismelor biochimice de suport, plasticitatea si flexibilitatea rezultata se subordoneaza strict conditiilor stimulative din mediu. Nu intratat insa ca aceste abateri, asa cum a aratat Wadington, sa perturbe ceea ce odata s-a reusit sa se canalizeze deja pe o anume directie, care odata asezata ca experienta biochimica se fixeaza ca regula proprie, ci in sensul de a a inmana respectivele transformari altor celule care sa suporte aceste influente ale mediului. Iar daca cumva actiunle conditiilor stimulative din mediu ajung la blocarea prin ceva a exercitarii regulilor de canalizare inainte stabilite, situatia se consemneaza ca atare iar activitatea metabolica se va reintoarce la punctul de unde a debutat influenta perturbatoare a conditiilor stimulative din mediu. Altfel intregul sistem functional s-ar prabusi, s-ar deteriora disgenic.

Sunt reguli functionale biochimice care din asemenea adancuri metabolice dicteaza asupra aparitiei doar intr-o anume perioada stadiala a vietii a sensibilitati pentru o anume forma de invatare, una cu valoare afectiva aparte, care se va aseza la la edificarii ulterioare a comportamentului. Pe treptele superioare de dezvoltare filogenetica plasticitatea comportamentala este direct implicata in gestionarea tuturor celulelor creierului si care in cazul omului este de peste 40 miliarde la numar. Acesta este suportul edificarii marii diversitati de forme sau structuri de suport al vietii psihice, care, in final, asigura apartenenta acestei activitati la sistemul viu. Existand un astfel de sistem nervos superior dezvoltat aceasi proprietate a plasticitati ajunge sa fie suportul manifestarii unor principii si reguli functionale proprii, cum sunt cei al reflexului, al cefalizarii, al specializarii

2. Comportamentul animalelor cu sistem nervos difuz si ganglionar

Deja la celenterate se nasc premizele realizarii unor reflectari care anunta viitoarele posibilitati de substantializare subiectiva a activitatii. Se poate aprecia astfel nu numai pentru ca aceste organisme au ajuns dotate cu nervi, dar si pentru ca in comportamentul lor pot fi identificate prime modificari comportamentale in raport cu proprietatile stimulente ale obiectelor. Ca mod de viata celenteratele sunt cunoscute in doua forme distincte: ca polipi si ca meduze: polipii duc dominant o viata sedentara, cu corpul atasat de un substrat tare de pe fundul apei si cu tentaculele gata intinse sa intalneasca hrana; meduzele in schimb se misca libere prin masa apei, dezvolta miscari in forma pulsatorie ritmica regulata. Sunt miscari care sunt efectuate in acord cu unele proprietatile stimulente ale agentilor stimulatori.

Contrar diferentelor de structura morfologice dintre ele, polipii si meduzele sunt animale asemanatoare ca mod functional de interrelatie cu mediul. Corpul ambelor este dotat cu doua relee de celule nervoase direct implicate in efectuarea miscarii: a) ectodermul - ca avand un epiteliu de protectie echipat atat cu celule nervoase, cat si celule musculare; b0 endodermul - reprezentand o structura celulara care se leaga de cavitatea digestiva. Cele doua categorii de celule sunt separate intre ele de o membrana fina, mucilaginoasa numita mesoglee. La nivelul tentaculelor polipilor sunt prezente celule nervoase rudimentare (protoneuroni), care au o dubla functie: de receptie si de conducere.

In ceea ce priveste conducerea impulsului prin retelele de nervi ale meduzei, aceasta ramane esentialmente difuza. Cele mai active s-a constatat ca sunt cele din jurul clopotului. Anatomic aici se vorbeste de prezenta unui inel neuronal, de fapt o retea neuronala inelara, spre care se concentreaza activitatea tuturor celorlalte celule si procese nervoase. Miscarea rezultata este in forma de jet, de propulsie a apei, una din formele cele mai vechi de miscare, care la animalele superioare se regaseste la nivelul miscarilor muschiului cardiac. Rata conducerii impulsurilor, de exemplu, la anemona de mare, variaza intre 0,146-0,211 m/s, crescand considerabil la sepii. La echinoderme, de exemplu, este prezenta tot o retea inelara de nervi in jurul gurii, dar care deja asigura circuitul impulsurilor nervoase de o parte si de alta a corpului.

La nivelul de evolutie al celenteratelor si echodermelor lipsesc orice fel de centrii nervosi, care sa fie capabili de concentrare si de comutare directionata si selectiva a informatiilor, a comenzilor de executie a miscarilor. Un sistem de retele difuze asigura aici propagarea impulsului in tot corpul.    La animalele cu un sistem nervos ganglionar au putut fi identificate elementele unei directionari canalizate dupa care se produce dezvoltarea filogenetica a sistemului nervos (vezi p. ). Aici se distinge viitorul traseu de diviziune structurala a acestuia, dintre o activitatea neuronala ganglionara plasata, pe de o parte in zona cefalica a corpului, responsabila cu receptia periferica, iar pe de alta parte o alta abdominala, responsabila cu evenimentele din "interiorul" organismului.

Primul grup de animale unde se constata un progres real in ceea ce priveste emiterea si coordonarea miscarilor sunt viermii plati, cunoscuti sub numele de viermi planarieni. Nu intamplator la ei are loc o veritabila centralizare a circuitelor neuronale, una perfect raportabila la o organizare corporala tot mai complexa. Aceasta respecta o simetrie de alcatuire bilaterala, unde se poate distinge o parte a sa anterioara de o alta posterioara, o suprafata ventrala de o alta dorsala. Este o alcatuire structurala altfel caracteristica, care se va pastra si se va perfectiona la animalele aflate ajunse pe treptele superioare ale filogenezei. Viermii de marime mai mica se misca mai mult tocmai pentru se pot folosi de informatiile ce le parvin de la cili, localizati in partea ventrala a corpului. Pe baza informatiilor astfel receptate corpul animalului este impins inainte, sta pe loc sau se retrage. Deplasarea realizata inceteaza sa mai fie una haotica ca la cenlenterate, urmand de asta data forma unor miscari ondulatorii.

Mecanismul de producere a miscarii la artropode (albine, muste etc.) este extrem de simplu, limitat la un camp receptiv foarte redus, ramas acelasi de milioane de ani, sustinut de organe efectoare putine, dar de o perfectiune admirabila in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor primare, de agonisire a hranei, apararea de dusmani sau pentru reproducere. Este interesanta in acest sens descrierea naturii eficentei miscarilor coordonate de la un simplu ganglion cefalic    - deseori cu castig de cauza - in raport cu miscarea indemanatica a unui mamifer superior si cea a omului care vrea s-o prinda.

2.2. Comportamentul la aparitia sistemului nervos central

Evolutia si diversificarea formelor de viata din natura a fost concomitenta cu cea a dezvoltarii si diversificarii formelor de comportare, cu deosebire a celor de miscare. Este interesant si chiar momentul sa fie remarcat faptul ca, asemenea ca si la nivelul multor altor sisteme organice, secventele de salt evolutiv cand s-au produs, acestea s-au raportat nu la speciile animale care au atins cele mai inalte perfectionari structurale , nu la animalele capabile sa dezvolte "forme" sau structuri de comportare ultraspecializate - cum este cazul comportamentului de orientare al albinelor, ci la cele unde s-au inventat ceva nou, la cele capabile sa cuprinda noi elemente informationale in schimburile functionale cu mediul, sa realizeze deplasari pe distante spatio-temporale mai mari, la cele capabile sa suporte un corespunzator activism comportamental mai crescut.

Angajarea si dezvoltarea unui mecanism neuronal mai perfectionat de comanda si control a miscarilor, ca indispensabil realizarii unei deplasari mai efiente a fost identificata pentru prima data la Amphioxus, un animal cu corpul alungit, construit din segemente corporale mai bine conturate decat este realizata la viemii anelizi. Spre deosebire de viermi, Ampfioxul poate realiza contractii alternative de o parte si pe alta (stanga si dreapta) a corpului. In acest fel corpul animalului este impins inainte, o miscare de inaintare care se va defini de acum ca serpuita, ca fiind totodata si mai eficienta decat cea viermiforma. Prin modul segmentar de alcatuire a corpului lor, ca si prin disponibilitatea realizarii miscarii in aceasta forma Amphioxul a fost declarat ca apartinand unei clase distincte a cordatelor. Se afla aici propriu-zis nod evolutiv, cel propriu Protocordatelor, unde in cavitatea invelisului inca cartilaginos al placii se afla adapostit respectivul cordon neronal. Din acesta se desfac ramificatiile neuronale senzoriale si motoare, indreptate spre segmente adiacente ale corpului.

2.2. "Interiorizarea" miscarilor si cefalizarea

Exista numeroase inconveniente in fata oricarei incercari de identifica si cauta dupa originile activitatii psihice in insasi structura anatomica a sistemului nervos. Ele sunt considerate fie prea globale, cu imposibilitatea precizarii si asumarii fenomenului psihic la nivelul respecitvelor macro sau microstructuri anatomice    - cum a fost si cazul frenologiei; fie prea statice, unde evaluare din perspectiva natural istorica devine greu aplicabila (cf. Delacour). In ceea ce priveste cresterea in insemnatate a miscarilor performate, aceasta s-a putut intampla doar pe baza perfectionarii structurilor neuronale de suport, a specializarii mecanismelor reflexe, capabile sa asigure circuitul bilateral al al impulsurilor nervoase, prin crearea unei intregi retele de circuite colaterale, care sa le sustina tonigen si in final afectiv

Evocarea in acest sens a catorva momente de rezolutie pot fi importante pentru a explica de ce a fost necesara cefalizarea si caror probleme principale aceasta a dat raspuns. S-a considerat ca pe o anumita treapta de evolutie a comportamentului, a disponibilitatilor nervoase de coordonare, animalul ajunge in fata a tot mai multe situatii in care miscarea necesara de deplasare sa fie mai avantajos sa nu fie efectuata, ca aceasta sa fie intentionat amanata pentru o instanta urmatoare. Sunt situatiile in care disponibilitatea alternativei reactive, de a angaja sau nu miscarea sa insemne un pas important in evolutia comportamentului. Un lucru care ca sa se poata

realiza, necesita o zestre reactiva neuronala de suport.

Totul in cazul reactiei de amanare depinde de o simpla comanda neuronala centrala, care va fi data doar cand agentii stimulatori care actioneaza asupra receptorilor indeplinesc anumite proprietati stimulente. La acestea raspunsul se emite, dar care are o desfasurare "interiorizata", un raspuns care mareste continutul substantial si energetic al actiunii, care corespunde unei deplasari diferite de cea nemijlicit efectuate. Ori de asa ceva pe treptele inferioare de evolutie filogenetica a comportamentului nu se poate vorbi.

Miscarile "interiorizate" sunt intotdeauna miscari intentionale, care necesita sa fie sustinute in mod egal tonigen si afectiv. Ori disponibilitatea reactiva neuronala a unei asemenea sustinere a aparut pe o anumita treapta ulteriooara de evolutie filogenetica a sistemului nervos si a fost strans legat de fenomenul de cefalizare. Se vor crea noi structuri si retele neuronale in masura sa sustina tonigen si afectiv miscarile produse. Acestea vor fi conectate la circuitele responsabile cu receptia si reflectarea specifica a actiunii agentilor stimulatori, conexiuni reprezentate anatomic de formatiunea reticulata, care se intinde incepand de la bulbul rahidian si pana la scoarta cerebrala. Aceasta structura anatomica curprinde o vasta retea de legaturi cu circuitele senzoriale si de comanda specifice, cunoscute sub denumirea de colaterale. In acest fel miscarea rezultata poate fi efectuata nu oricum, nu numai la momentul si la locul potrivit, ci si cu intesitatea necesara. Ele se pot antrena in acest fel pentru ca au ca suport structuri neruonale cu centrii si conexiunile lor comanda specifice, de fixre a experientei individuale, de valorificare a acesteia in situatiile stimulative. Dintre acestea pot fi amintiti rinencefalul, talamusul, sistemul limbic, hipotalamusul s.a, structuri a caror aparitie si dezvoltare face parte din procesul de cefalizare si reprezinta formatiunile paleocefalice ale creierului.

Primele tendinte de depasire si redimensionare a actiunilor de miscare si secretorii in sensul mentionat mai sus apar incepand din cretacic la Protovertebrate. Acestea sunt animale care au trait initial in mediul acvatic, care ulterior au adoptat complementar si modul de viata terestru. Cu dispozitivele lor de miscare mai perfectionate au dobandit disponibilitatea nu numai de a actiona intr-un spatiu tridimensional, ci si de a conferi acestora o sustunere tonigena si afectiva. Ceea ce a presupus, de asemenea, importante specializari la nivelul sistemelor de receptie, de perfectionare a organelor de simt, cu care punct de plecare se pot pune in evidenta variatele modrui de reactie. Primele caracteristici comportamentale de acest fel apar la Ciclostomi, la pestii primitivi Teleosteleni si Amfibii.

2.2.2. "Instrumentalizarea" miscarilor si corticalizarea

Miscarile si-au marit considerabil eficienta cand segmente tot mai distincte din corp au dobandi posibilitatea de a dezvolta singure actiuni cu desfasurare spatio-temporala distincta, dar care si-au pastrat totodata integritatea lor functionala in raport cu intregul corp.

La "inceput", fireste, miscari de acest fel erau putine si reprezentau doar prelungiri ale segmentelor periferice ale corpului. Erau miscari care se puteau foarte bine "interioriza", dar pentru ca sa devina si "instrumente" de actiune mai aveau nevoie de ceva in plus, un reglaj care a putut fi asigurat doar rezultat al unui proces de corticalizare a scoartei cerebrale, de perfectionare a conexiunilor de la acest nivel, de comanda si control asupra respectivului segment de corp. Ori caracteristica definitorie a miscarilor de acest fel este aceea de a fi indemanatice, adica de a fi manipulative

Dar cu angajarea miscarii in forma aceasta "instrumentalizata" se deschide o noua etapa evolutiva a comportamentului, una care debuteaza la protomamifere, animale care au ajuns la acea vreme serios avantajate in lupta lor pentru existenta. Aceasta pentru ca indemanarea (sau "instrumentalizarea") miscarilor acestora realiza acel salt, de a se putea deja sa se substitui eficientei fortei si marimii fizice a corpului; realiza astfel o economie energetica fundamentala. Este relevant in acest sens faptul ca primele protomamifere au fost animale de marime foarte redusa.

Procesul de corticalizare evolutiva a sistemului nervos central propusa ca suport pentru procesul de "instrumentalizare" a miscarilor trebuie inteleasa ca o necesitate legica, care a izvorat dintr-o nevoie de procesare tot mai crescuta a informatiilor, a celor care actioneaza asupra receptorilor, la diverse nivel perceptive si metale de procesare a acestora si nu independent raspunsurile tot mai "instrumentalizate" la ele.. Aceasta ainseamnat nu numai o considerabila marire a numarului de celule nervoase la nivelul scoartei cerebrale; a mai insemnat insa si importante perfectionari realizate in sistemele de conducere "specifice" si "nespecifice" ale sistemului nervos central, de proiesctie si procesare preliminara neotalamica a mesajelor de la receptori, o extindere a a retelelor de conducere piramidale, de structurare a formatiunilor de proiectie si asociatie corticala s.a., reprezentative pentru manifestarea plasticitatii comportamentale.

"Instrumentalizarea" miscarilor sustinuta de corticalizarea evolutiva a sistemului nervos central se desavarseste la om in antropogeneza. La om ea "instrumentalizarea" verbala a miscarilor are larga disponibilitate de a a inalta actul de reflectare spre sfera inalta a conduitelor inteligente. Este o inaltare sau desprindere ce are la baza insa ample anterioare "interiorizari" al actiunilor, de depasire a "logicii" severe a instinctului, de care ramane legat prin geneza. De aceea activitatile de acest fel conteaza pe o intensa activitate cerebrala, de interactiune dintre formatiunile paleocefalice si cele neocefalice ale creierului, pe sinteze care au loc cu deosebire in zonele de asociatie si proiectie a cortexului cerebral. Originile acestui mod instrumentat verbal de actiune se afla in cel corporal, dar inceteaza de a se reduce la acesta, spre a se individualiza intr-o lume semnalizatoare semantica proprie doar omului.