DEZVOLTAREA COMUNITARA - SURSA A BUNASTARII COLECTIVE

In societatile moderne producerea bunastarii se realizeaza pe trei cai complementare: efortul individual, statul bunastarii, dezvoltarea comunitara.

Efortul individual. Economia de piata reprezinta, pe de o parte, mecanismul cel mai important de producere a bunastarii individuale. Prin efortul lor individual (munca sau investitie de capital), membrii colectivitatilor obtin cea mai mare parte a resurselor necesare propriei bunastari individuale. Aici efortul se conjuga, resursele se investesc in crearea conditiilor necesare vietii: locuinta, masina, utilitati gospodaresti etc. Principiul moral fundamental al societatii moderne este responsabilitatea pentru propria bunastare; o viata autonoma in care bunastarea este rezultatul efortului propriu. Mecanismul producerii bunastarii in aceasta strategie o reprezinta efortul pentru obtinerea resurselor si piata economica care ofera, in schimbul banilor, toate bunurile si serviciile necesare bunastarii personale

Statul bunastarii. Inca de la sfarsitul secolului XIX a inceput sa devina tot mai evident faptul ca economia de piata isi are propriile sale limite in producerea bunastarii colective. Pe de o parte, ea produce intr-un mod nesatisfacator bunurile si serviciile de interes public. Are o capacitate limitata de control, de management a externalitatilor pozitive si negative. Pe de alta parte, structural, produce o distributie inegala, deseori, excesiva. Un segment al colectivitatii este cronic deprivat de resursele minimale necesare. Economia de piata nu contine mecanisme satisfacatoare pentru a face fata situatiilor de dezechilibru sever dintre nevoi si resurse.

Dezvoltarea statului bunastarii a reprezentat o strategie de producere a bunastarii colective, ca alternativa doar complementara a economiei de piata. Statul a oferit o compensare a limitelor economiei de piata iar nu o inlocuire a ei. In societatile dezvoltate, interventia statului reprezinta o sursa extrem de importanta a configurarii finale a bunastarii colective.

Dezvoltarea comunitara. Se poate spune ca aceasta strategie de producere a bunastarii reprezinta un complement al primelor doua strategii, oferind un raspuns la limitele lor structurale. In centrul dezvoltarii comunitare sta o noua resursa complet neutilizata in primele doua strategii : comunitatea si efortul comunitar.

Istoric, problema dezvoltarii comunitare a aparut in conditiile esecului atat al economiei de piata cat si al statului in producerea bunastarii. Cazurile paradigmatice ale acestei abordari l-au constituit comunitatile confruntate cu saracie extrema din tarile sarace, dar si unele comunitati izolate din societatile dezvoltate. Mai putin spectaculoase dar tot mai vizibile sunt proiectele de dezvoltare comunitara in segmentele "normale" ale societatilor dezvoltate. Ele se caracterizeaza prin mobilizarea resurselor comunitare pentru rezolvarea unor probleme care altfel ar ramane sever nesolutionate.

Un impuls special in ascensiunea ideii de dezvoltare comunitara l-au reprezentat tendintele actuale de descentralizare in functionarea sistemului public. Programul de solutionare a problemelor sociale cu instrumentele statului centralizat si-a dovedit limitele lui structurale. In ultimele decenii principiul descentralizarii a oferit o noua abordare in sectorul public mutand, intr-o masura semnificativa, mecanismele publice de la nivel central la nivel local.

Comunitatea locala devine astfel subiectul activ al rezolvarii unei game largi de probleme colective. Daca la inceput dezvoltarea comunitara parea a fi o solutie pentru lumea a treia, orientarea spre descentralizare a statelor puternic avansate a transformat-o intr-o abordare vitala in societatile moderne, dezvoltate economic.

Utilizarea conceptului de "dezvoltare comunitara" indica o caracteristica extrem de importanta a programelor de actiune colectiva in contextul societatilor actuale. Lansarea lor a fost legata in mod special de problema reabilitarii comunitare. O multime de comunitati au o pozitie marginala in sistemul economiei de piata. Integrarea lor eficace in acest sistem este impiedicata de factori structurali asupra carora se poate actiona mai degraba colectiv decat individual. In aceste cazuri, producerea bunastarii la un nivel satisfacator nu poate fi realizata decat prin, pe de o parte, programe de reabilitare a conditiilor economice colective (infrastructura, amenajari teritoriale, dezvoltarea capacitatilor de activitate economica, informatii asupra cerintelor pietei etc.), iar pe de alta parte, prin mobilizarea unor resurse colective comunitare. Se poate spune astfel ca termenul de -dezvoltare - se refera in principal la crearea /refacerea /reabilitarea conditiilor comunitare care sa faca posibila reintegrarea comunitatii in circuitul global al economiei de piata si al unei bunastari colective dorite. In acest sens, ideea de dezvoltare comunitara implica o actiune limitata in timp, cu obiective precise: eliminarea "handicapurilor comunitare". De asemenea, ideea de dezvoltare comunitara se refera la constituirea unor mecanisme de mobilizare a resurselor comunitare, singurele posibile in anumite conditii sa duca la solutionarea obiectivelor in cauza.

Economia de piata a stimulat dezvoltarea rapida a modalitatilor de organizare a efortului individual: mica sau marea intreprindere privata care este produsul economiei de piata. Ea nu avea cum sa dezvolte formele de organizare ale unor activitati de tip colectiv. Se poate spune ca societatea actuala, lucru valabil si pentru societatile traditionale, prezinta un deficit sever in sfera mecanismelor de organizare a programelor de interes colectiv cu participare colectiva. Exista o competenta foarte ridicata in organizarea afacerilor private, in munca salariala, in producerea si cumpararea bunurilor si serviciilor necesare. In general, mecanismele economiei de piata orientate in directia cristalizarii si stimularii efortului individual s-au dezvoltat extrem de rapid si prezinta o eficienta ridicata. In schimb, organizarea efortului colectiv pentru realizarea unor obiective colective alternativ economiei de piata prezinta inca vizibile semne de subdezvoltare.

Ideea de dezvoltare comunitara se refera totodata si la mijloace nu doar la obiective: dezvoltarea capacitatilor/mecanismelor comunitare de actiune alternativ celor ale economiei de piata. Din punct de vedere al mijloacelor de interventie, majoritatea comunitatilor actuale sunt inca deficitare. De aceea, multe din programele de dezvoltare comunitara au ca obiectiv central nu numai realizarea unor bunuri de interes comunitar dar si a crearii capacitatilor de actiune comunitara. Nu intamplator in teoriile actuale ale dezvoltarii sociale conceptul de capital social este extrem de utilizat. El se refera la capacitatile de actiune sociala comunitara care reprezinta cu totul altceva decat capacitatile cerute de actiunea economica in contextul economiei de piata.

Profilul activitatii de interes comunitar.

Acest sector reprezinta o imbinare de activitati constante si programe punctuale orientate spre cresterea bunastarii colective. In orice comunitate exista o serie de activitati care asigura in mod continuu realizarea / producerea bunurilor si serviciilor de interes comunitar, distinct de sectorul public national organizat de catre stat. In acest caz, autoritatile locale nu mai sunt doar reprezentanta in comunitate a autoritatii central-nationale ci sunt pe cale sa devina, in primul rand, instrumentul public al comunitatii. Autoritatea publica locala dezvolta o serie de activitati de interes comunitar, sustinute printr-o combinatie de resurse mobilizate de comunitate si resurse transferate national. Descentralizarea - ca un obiectiv major al societatilor moderne -,deschide insa o posibilitate noua: completarea resurselor obtinute prin sistemul standard de impozite si taxe, cu noi forme de mobilizare a unor resurse locale suplimentare, contributii financiare si in munca, orientate in special catre realizarea unor proiecte punctuale. Alaturi de activitatile publice comunitare standard, (utilitati de locuire, invatamant, sanatate, securitate) sunt in dezvoltare rapida programele comunitare. Acestea se constituie in vederea realizarii unor obiective comunitare punctuale: amenajari teritoriale, reabilitari ale infrastructurii, constructii de interes comunitar, apararea comunitatii de factori destructivi, pastrarea unui mediu ecologic sanatos etc. Autoritatile publice comunitare deschid o noua oportunitate, slab exploatata de mecanismele statului centralizat :constructia unui spatiu favorabil participarii comunitatii la rezolvarea problemelor sale. Noua filozofie implicata in aceasta optiune este crearea unui parteneriat multiplu: comunitatea, cu oamenii sai obisnuiti, segmente diferite ale comunitatii, oameni de afaceri la nivel local, sindicate, biserica, organisme ale autoritatii publice comunitare. Autoritatile publice comunitare tind sa devina instrumentul construit democratic al orchestrarii eforturilor comunitare in diferite forme, prin mobilizarea tuturor actorilor comunitari. In aceasta noua perspectiva, traditionala alienare a statului de societatea civila tinde sa devina o situatie de domeniul trecutului. Autoritatile publice locale, prin imbinarea democratiei reprezentative cu cea participativa, prin imbinarea activitatilor publice standardizate cu activitatile comunitare orientate spre solutionarea problemelor comune, tind sa devina axul central al acestui al treilea sector al actiunii colective.

CERINTE ALE DEZVOLTARII COMUNITARE: ACTORI, CONTRIBUTII, RESURSE.

Actorii programelor comunitare

Actiunile de tip comunitar presupun o combinatie complexa de actori. Exista mai multe ipostaze in care un individ sau un grup devine actor comunitar: a) contribuabilul cu resurse. Resursele pot fi standardizate si continue sau punctual ocazionale: in bani sau in natura. Exista contributii standardizate si constante ca : impozitele, taxele.Descentralizarea creeaza o relatie mai directa si mai transparenta intre aceste contributii si realizarea obiectivelor comunitare. Se poate constitui constiinta de contribuabil comunitar.

Contributii la realizarea unor obiective punctuale. Acestea se pot realiza fie prin colectarea unor fonduri comunitare speciale care sa implice atat contributii obligatorii dar mai ales voluntare. Aceste fonduri pot fi utilizate fie de catre autoritatile locale fie de alti actori comunitari: scoala, biserica, spital, institutii de asistenta sociala, organizatii civice. Acestea sunt contributii fie financiare (impozite, taxe, donatii, sponsorizari) fie in natura (munca, utilaje, diferite bunuri). Contributia in resurse trebuie sa fie considerata nu ca o obligatie impusa din afara ci ca un mijloc de motivare a participarii comunitare. Pentru o asemenea ipostaza, contributia are cateva principii ce trebuie sa fie respectate sub denumirea de "principiile contributiei stimulative".

Contributia universala. Toti membrii colectivitatii trebuie sa aiba o contributie de un fel sau altul. Trebuie evitata complet situatia spargerii comunitatii in doua segmente: contribuabilii si noncontribuabilii dar beneficiari. Cei care detin resurse financiare mai scazute pot contribui financiar mai putin, compensand partial cu participare directa (munca sau alte forme de activitate in folosul comunitatii).

Contributie dupa posibilitati. Ca oricare alta contributie si aceasta trebuie sa fie progresiva: contributii mai mari la resurse mai mari, contributii mai mici la posibilitati mai mici.

Alte cerinte se mai impun in dezvoltarea programelor comunitare:

Stabilirea democratica a obiectivelor. Obiectivele comunitare de realizat trebuie stabilite printr-o procedura democratica. Implicarea comunitatii chiar din faza de inceput privind alegerea obiectivelor de realizat precum si esalonarea lor in timp este ceruta de procesul democratic al co-operarii. In aceste conditii, responsabilitatea actorilor comunitari creste precum si gradul de motivare a acestora pentru actiunile comune.

Utilizarea transparenta a resurselor. Inalta vizibilitate a modului in care resursele sunt utilizate, controlul comunitar permanent al eficientei utilizarii reprezinta o conditie esentiala pentru motivarea contributiei.

Imbinarea contributiei obligatorii cu cea voluntara. Este necesara dezvoltarea modalitatilor de stimulare a contributiilor voluntare, mai ales pentru realizarea programelor punctuale. Ipostaza de contribuabil este ipostaza cea mai importanta a actorului comunitar. Ea insa trebuie completata cu altele, cum este cea de

Participant la procesul democratic de organizare si control. Abordarea dezvoltarii comunitare deschide o noua perspectiva si e conditionata fundamental de principiile democratiei participative. Intr-un fel se produce o reintoarcere partiala la conceptul antic de democratie. Democratia ateniana era adecvata unei comunitati relativ restranse in care cetatenii pot participa direct la treburile publice , la viata cetatii. Aparitia statelor moderne, de largi dimensiuni, a facut imposibila democratia directa inlocuind-o cu una reprezentativa mult mai indepartata de spiritul originar al ideii de democratie. Revitalizarea comunitatilor locale, de data aceasta insa nu prin distrugerea amplelor agregate statale ci in cadrul acestora, printr-o imbinare a organismelor central nationale cu cele locale, relanseaza ideea de democratie participativa.

Dihotomia dintre contribuabil si decident politic, caracteristica a statelor moderne centralizate, este depasita, contribuabilul devenind el insusi actor politic la nivel local, concomitent pastrandu-si pozitia de reprezentant politic la nivel national.

Participant direct ,de regula , pe baze voluntare , la programele de interes comunitar. Programele comunitare, finantate si controlate comunitar, pot fi realizate prin mecanisme distincte: -servicii publice; -servicii cumparate de la intreprinzatorii privati; -participare voluntara a membrilor comunitatii. Se deschide aici o arie enorma de inovatie sociala. Reformarea mecanismelor publice va fi cu siguranta exploziva la nivel local. Grupurile locale de interes nu vor fi simpli competitori pentru resursele limitate ale comunitatii ci participanti activi la sporirea acestor resurse, principalii organizatori ai programelor de interes specific. Din punctul de vedere al dezvoltarii comunitare se redeschide o perspectiva mai fructuoasa de intelegere a cuplului -stat-societate civila-. Participarea comunitara este cea mai fireasca, naturala si directa implicare a comunitatii pentru satisfacerea propriilor interese. Aici se pot conjuga eforturile celor trei mari actori: intreprinzatorii economici, organismele de stat si comunitatea.

O categorie aparte de actori sunt cei externi. Rolul lor a aparut in contextul programelor de suport al comunitatilor marginale. De cele mai multe ori, comunitatile marginale prezinta nu numai un deficit de resurse si conditii, dar si de capacitati. Filozofia actuala a recuperarii marginalitatii se bazeaza pe principiul parteneriatului cu comunitatile insasi, excluzandu-se ca neproductiv paternalismul autoritar extern. O prima ipostaza a parteneriatului cu comunitatile marginale o reprezinta initiativa directiva din exterior. Actorii externi furnizeaza resursele, stabilesc obiectivele , proiecteaza strategia, urmaresc derularea programelor. La cealalta limita se inscrie crearea capacitatilor interne care sa sustina intreaga strategie a dezvoltarii, actorul extern contribuind cu resurse si cu suport tehnic. Actorii externi ai comunitatii reprezinta o sursa extrem de importanta a dezvoltarii comunitare . Ii putem gasi in ipostazele cele mai diferite.

Voi lua un exemplu semnificativ in aceasta directie: D. Gusti este autorul unui proiect de exceptie de dezvoltare a satelor romanesti stimulat de o strategie la nivel national in cadrul programului de reforma initiat de Scoala Sociologica de la Bucuresti in anii 30 . Pentru realizarea acestui proiect, erau mentionate cateva elemente fundamentale absolut necesare precum:

constientizarea, cu instrumentele puternice ale stiintelor socio-umane, a problemelor comunitare

identificarea obstacolelor sociale si culturale in calea dezvoltarii,

difuzarea cunostintelor tehnice moderne ( din agricultura,, constructii etc)

actionarea agentilor locali ai dezvoltarii: invatatori , preoti, medici, agronomi etc.,

sustinerea exemplaritatilor -difuzarea experientei celor mai buni gospodari, stimularea participarii scolare ca instrument fundamental al dezvoltarii, stimularea activitatilor culturale si de interes social.

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, recent in functie, reprezinta un alt exemplu de instrument national de stimulare si suport pentru dezvoltarea comunitatilor sarace. Exista insa un gol imens in ceea ce priveste stimularea mai generala a programelor comunitare. In parte, acest gol se explica si prin alergia anilor 90 la orice forma care ar fi putut sa evoce filozofia participarii voluntare de tip socialist.

Structura programelor de dezvoltare comunitara se refera in primul rand la tipul de resurse comunitare precum si la modalitatea de folosire a lor. Presupozitia centrala a acestei strategii este ca orice comunitate detine o serie de resurse importante a caror utilizare ofera posibilitatea solutionarii unei game largi de probleme:

a. Resurse financiare. Sunt situatii in care proiecte de interes comunitar nu pot fi rezolvate din lipsa de resurse individuale si statale. O comunitate de exemplu, nu poate amenaja un sistem normal de drumuri, poduri, retea de comunicare, datorita finantarii limitate primite de la bugetul national. Desi fiecare membru al comunitatii are nevoie de o asemenea infrastructura, nici unul nu are resursele individuale de a o realiza. In plus, el s-ar confrunta cu un dezechilibru intre costurile acoperite individual si beneficiile, care inevitabil se vor distribui colectiv. Atat solutia oferita de economia de piata cat si cea a interventiei statului sunt putin operationale. Cumularea resurselor individuale ar putea reprezenta o solutie sau cel putin o parte a solutiei. Problema cruciala aici este dezvoltarea unor mecanisme noi de mobilizare si utilizare a resurselor economice individuale pentru rezolvarea unor obiective de interes comunitar.

b. Resurse de munca. Exista frecvent situatii in care comunitatile, atat membrii lor cat si ele insele, nu dispun decat de resurse financiare limitate. Exista insa o disponibilitate a resurselor de munca. Oamenii nu au bani sa contribuie dar pot sa munceasca pentru rezolvarea unor obiective comunitare. Cazurile cele mai clare le reprezinta comunitatile cu pozitii marginale in economia de piata. Ele au resurse de munca care nu pot fi convertite integral in venituri. Capacitatea de munca in aceste colectivitati este subutilizata economic. De multe ori, comunitatea este prinsa in capcana unui cerc vicios: pe de o parte facilitatile comunitare pentru o activitate economica eficienta sunt deficitare, iar pe de alta parte, ea nu dispune de resursele financiare pentru a le investi in producerea acestor facilitati colective. Este una dintre situatiile tipice de subdezvoltare. Cercul vicios trebuie spart prin mobilizarea unor resurse suplimentare. Transferurile de la bugetul national sunt o practica curenta din acest punct de vedere. Dar si ele sunt limitate. Mobilizarea resurselor de munca ale colectivitatii poate reprezenta un factor decisiv. In satele romanesti traditionale o asemenea practica de mobilizare a resurselor colective este foarte frecventa pentru rezolvarea in special a problemelor de infrastructura.

c. Resursele naturale. De multe ori comunitatile detin colectivitatile detin colectiv o serie de resurse naturale care nu sunt rentabile pentru a fi exploatate in sistemul economiei de piata dar pot fi utilizate pentru realizarea unor obiective locale: lemn, piatra, apa etc.

d. Resursele de solidaritate. Fiecare persoana este caracterizata, in virtutea apartenentei la o comunitate, de o anumita propensiune pentru acte de sustinere colectiva. Mici resurse personale exista intotdeauna. Actualizarea unei asemenea propensiuni este de regula inhibata, in primul rand, de lipsa unor mecanisme de orientare a lor eficace catre realizarea unor obiective de interes colectiv. Societatea moderna este caracterizata in mod cert printr-un deficit sever al mecanismelor solidaritatii sociale. Acest deficit este factorul limitator cel mai important al mobilizarii acestor resurse potentiale.

e. Resurse de capacitati. In orice comunitate exista o larga gama de capacitati profesionale care pot fi utilizate in programele de interes comunitar. La aceasta se adauga si capacitatile productive care, in secundar, pot fi utilizate, dincolo de folosirea lor economica normala: masini, carute, cai, boi, instrumente etc.

OBIECTIVELE DEZVOLTARII COMUNITARE.

Orice bun de interes comunitar poate face obiectul unui program al activitatii comunitare. Ar fi utila o enumerare a unor asemenea obiective:

constructii/ reabilitare a infrastructurii comunitare -drumuri, poduri, canalizare, alte facilitati publice, sisteme de comunicare.

Amenajari teritoriale atat cele necesare productiei -indiguiri, regularizari de ape cat si cele referitoare la prevenirea si eliminarea efectelor poluarii si a reabilitarii ecosistemului.

Realizarea unor obiective de interes public- scoli, spitale, locuri de agrement, complexe sportive.

Dezvoltarea de capacitati productive atat de tip individual cat si cooperativ, stimularea dezvoltarii de afaceri, a crearii de locuri de munca este o cale importanta pentru cresterea si dezvoltarea bunastarii colective.

Cresterea securitatii individuale si colective reprezinta mai ales in societatile actuale extrem de vulnerabile, obiectul frecvent al actiunilor comunitare.

Forme sistematice de ajutorare si intrajutorare. Exemplu - sprijinul pentru tinerii casatoriti, pentru persoanele in nevoie - batrani, orfani, copii abandonati, mame singure etc.

Din punct de vedere al mijloacelor, programele de dezvoltare comunitara par a avea un orizont temporal limitat: constituirea acestor capacitati in contextul socio-cultural al unei comunitati la un moment dat. Odata constituite, ele reprezinta insa resurse continui ale viitoarelor programe de interes comunitar. Am putea face predictia ca sfera programelor comunitare in sensul de activitati care mobilizeaza resursele comunitare pentru realizarea unor obiective comunitare este in curs de a se constitui intr-un sector distinct ,extrem de important ,al actiunii colective, alaturi de cel al economiei de piata propriu-zise. El reprezinta un alt mecanism de asamblare a efortului colectiv decat cel al economiei de piata. Daca statul bunastarii a dezvoltat o serie de actiuni colective, la nivel macrosocial (national), programele comunitare se constituie in cel de al treilea sector caracterizat de mecanisme de actiune comunitara. In aceasta perspectiva , se poate aprecia ca termenul de dezvoltare comunitara va avea, in timp, o utilizare limitata. El functioneaza pentru desemnarea etapelor de inceput , de constituire a unei noi sfere de actiune colectiva. In acest context este probabil ca in viitor sa apara nevoia de inlocuire a lui cu un termen care sa se refere in general la acest sector al activitatii colective de genul "programe comunitare".