Ancheta pe baza de interviu

ANCHETA PE BAZA DE INTERVIU

Metodei anchetei sociologice, pe lânga chestionar, îi corespunde si o alta tehnica de cercetare, deosebit de relevanta analizei psiho-sociologice: INTERVIUL. Utilizat pentru prima data în psihoterapie si în psihotehnica, interviul reprezinta una dintre cele mai frecvent utilizate tehnici de cercetare, aplicata atât în stiintele sociale, stiintele socioumane, cât si în desfasurarea diverselor activitati profesionale.

În Dictionarul de sociologie interviul este definit ca „tehnica de obtinere prin întrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupari umane în vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane coord. C. Zamfir si L. Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1998).

Folosirea interviului ca tehnica de cercetare în stiintele socioumane duce  la stabilirea relatiilor dintre variabile si la validarea ipotezelor. Acesta se deosebeste de comunicarea verbala obisnuita prin simplul fapt ca informatia este, în mod dirijat, transmisa de catre cel ce intervieveaza. Folosit în anchete (de unde si denumirea de “ancheta prin interviu”) constituie una dintre tehnicile de investigare cu cea mai mare frecventa de aplicare. În cadrul Scolii sociologice românesti aflata sub conducerea lui Dimitrie Gusti s-a folosit termenul de  „convorbire sociologica”, desemnând culegerea de informatii „pentru lamurirea problemelor stiintifice de-a dreptul din gura oamenilor” (Herseni, 1940).

 În cercetarea social-umana interviul poate fi utilizat în mai multe scopuri:

-Într-un scop explorator, utilizat în prima faza a cercetarii, în stadiul de proiectie a cercetarii,si are drept scop identificarea de probleme ce urmeaza a fi ulterior cercetate. Utilizat în scop explorator, cu ajutorul interviului se ajunge la formularea ulterioara a unor ipoteze valide de cercetare;

-Interviul poate constitui tehnica, respectiv instrumentul principal de culegere a informatiilor în vederea verificarii ipotezelor de cercetare;

-Interviul poate constitui si o sursa complementara de informatii, alaturi de alte metode si tehnici de cercetare. 

În literatura de specialitate întâlnim o serie de clasificari a interviului ca tehnica de cercetare, dintre care distingem (dupa Septimiu Chelcea, în lucrarea Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, autori: S. Chelcea, I. Marginean, I. Cauc, Ed. Destin, Deva, 1998).

A. Dupa gradul de libertate lasat respondentului (operatorului de interviu) în abordarea diferitelor teme de investigare, în ceea ce priveste formularea, numarul si succesiunea întrebarilor, precum si dupa nivelul de profunzime al informatiei culese, se disting mai multe tipuri de interviu, de la interviul nondirectiv (nedirijat, neghidat) pâna la interviul directiv (structurat, ghidat, standardizat).

B. Dupa natura continutului comunicarii distingem: interviul de opinie si interviul documentar.

C. Dupa gradul de repetabilitate al convorbirilor, interviurile pot avea loc o singura data (interviul unic) sau în mod repetat (interviul repetat).

D. Dupa calitatea informatiilor obtinute: interviul extensiv si interviul intensiv.

E. Dupa numarul persoanelor care participa la interviu, acesta poate fi: interviul personal si interviul de grup.

F. Dupa modalitatea de comunicare distingem între interviul direct (face to face) si interviul telefonic.

G. Dupa statutul social si demografic al participantilor, interviul poate avea loc cu adulti, tineri, copii, cu persoane publice, cu persoane defavorizate social, cu specialisti în diverse domenii etc.

H. Dupa functia pe care o îndeplineste în cadrul cercetarii, distingem: interviul explorativ, interviul de cercetare (propriu-zis) si interviul de verificare.

I. Dupa scopul urmarit distingem: interviul de selectie (de angajare), interviul terapeutic si interviul de informare.

În viata cotidiana utilizam interviul, dar nu orice conversatie sau întâlnire între doua sau mai multe persoane echivaleaza cu un interviu, în special cu unul de cercetare stiintifica. În general, interviul se bazeaza pe comunicarea verbala, aceasta fiind o comunicare de tip special, în care o persoana pune întrebari (anchetatorul), iar cealalta furnizeaza raspunsuri, informatii (persoana intervievata). Convorbirea reprezinta, deci, elementul fundamental în tehnica interviului, dar interviul nu se poate confunda cu chestionarul (bazat si el pe întrebari si raspunsuri); în primul caz este  vorba de obtinerea de informatii verbale, de opinii, pareri, preferinte, exprimate liber, despre problema pusa în discutie, iar în cel de-al doilea caz, întrebarile si raspunsurile sunt, de regula, scrise (are loc înregistrarea obligatorie a raspunsurilor în scris; într-o ancheta bazata pe tehnica chestionarului raspunsurile sunt scurte, clare, precise).