BRAHMANISMUL - DOCTRINA BRAHMANISTA

BRAHMANISMUL

I. ORIGINEA

Aceasta miscare religioasa a luat avant la inceputul mil. I i.Hr., deci dupa anul 1000 i.Hr. El isi datoreste originea ganditorilor indieni nemultumiti de multimea zeilor veddici si cautand un principiu de unitate absoluta. Din alt punct de vedere, aceasta miscare are un caracter foarte clerical, fiind reprezentata de preoti (brahmani), doritori sa-si asigure o pozitie privilegiata.

Nu a avut loc un atac contra Veddelor, ci o reinterpretare a lor, pe baza unei gandiri religioase profunde. Intre 1000-800 i.Hr. incepe o noua Vedda (stiinta), numita Vedangga (sfarsitul Veddei), formata din comentarii - Brahmana, din 140 de tratate filosofice numite Upanisad, din meditatiile din paduri Aranyaka si din Codul lui Manu care contine regulile privind castele in care se imparte societatea indiana.

II. DOCTRINA BRAHMANISTA

1. Invatatura panteista despre Dumnezeu

Ca sa atinga absolutul, ganditorii brahmanismului au dat intai preeminenta zeului focului, Agni, de neinlocuit ca preot al zeilor. Apoi au considerat si mai inalta puterea jertfei - Prajapati. In final, s-au oprit la ceea ce li se parea ca da acestei puteri valoarea suprema si anume la Cuvantul ritual al jertfei, Brahman pe care l-au identificat cu duhul care reprezinta Constiinta Absoluta in Sine - Athman.

Brahman este infinit nu in sensul ca ar umple un spatiu infinit, ci fiindca nu are nimic de a face cu spatiul; el este imobil. El este etern, nu in sensul ca ar fi anterior sau posterior timpului, ci fiindca nu are nimic de a face cu timpul, bucurandu-se de un prezent vesnic; el este imuabil.

El este necreat. El este complet in afara lantului cauzelor si efectelor. El este inactiv. El este deasupra moralei care este legata de legea cauzelor si efectelor. In unitatea lui Brahman, toate contrastele sunt desfiintate, inclusiv opozitia dintre Bine si Rau.

El este impersonal, fiindca personalitatea se defineste in functie de alta personalitate iar Brahman este singur.

"El este raspandit in lumea intreaga, nimic nu este mai mare sau mai mic decat el, el este singur ca un arbore neclintit in cer." (Svetasvatara)

"El este tot ce este si tot ce nu este."(Prana)

"Pe ce se bazeaza infinitul? Pe propria maretie sau nici chiar pe maretie. Deoarece in lume maretia se cheama sa ai vaci, cai, elefanti, aur, robi, femei, ogoare, case. Eu nu ma refer la o maretie de acest fel, in care fiinta se bazeaza pe ceea ce nu este ea."(Chandogya Upanisad)

Din toate acestea, reiese ca Brahman nu poate fi definit. "Iata doctrina lui Brahman, consta in a spune: Nu, Nu. Nu exista nimic mai inalt decat acest lucru: Nu este asa." (Brihad Aranyaka)

2. Invatatura panteista despre lume

Daca ne intoarcem ochii de la Brahman asupra lumii materiale in care traim, constatam ca totul este diametral diferit. Lumea este inscrisa in spatiu si mereu in miscare. Ea este supusa timpului si in perpetua schimbare. Ea este supusa legii cauzelor si efectelor, inclusiv legii care pedepseste raul si rasplateste binele. Ce loc sa fie rezervat in aceste conditii lumii aparentelor, care nu ar putea exista alaturi de Brahman, fiindca este total diferita. Cu o indrazneala surprinzatoare, ganditorii brahamanisti au tras singura concluzie logic posibila: aceasta lume nu exista; ea se datoreste iluziei Maya.

Brahmanistii dedati speculatiei au imaginat, de altfel, ca lumea aceasta iluzorie trece prin faze interminabile, intinzandu-se pe milioane de ani si presupunand cicluri de creatie, de degenerare, de distrugere si de repaus, dupa care totul reincepe.

3. Invatatura brahmanista despre om

Din punct de vedere brahmanist, omul apartine in unele privinte lumii aparentelor. El traieste in spatiu, depinde de timp, se schimba, este personal, are relatii cu alte fiinte, sufera urmarile faptelor lui. Omul este supus legii Karman care pedepseste intotdeauna raul si recompenseaza intotdeauna binele. Evident, aceasta lege nu se verifica in cadrul unei existente terestre in care vedem oameni rai care prospera si oameni virtuosi care sufera. Pentru a explica taina aceasta, brahmanistii au recurs la doctrina reincarnarii sau transmigratiei sufletelor. Cei rai care prospera vor fi pedepsiti intr-o reincarnare viitoare iar adeptii care sufera vor fi rasplatiti intr-o existenta ulterioara.

Raiul si iadul veddismului nu sunt contestate dar sunt socotite stari temporare. Dupa o sedere mai mult sau mai putin lunga acolo, sufletul se reincarneaza, uneori si intr-un animal. Daca are un Karman bun sufletul poate deveni un zeu. Astfel sistemul rezerva un loc zeilor veddici, care sunt socotiti suflete pe cale de transmigratie si care au obtinut pentru cateva secole un rang divin, asteptand sa devina altceva, in raport cu binele sau raul pe care l-au infaptuit ca zei.

De altfel, oamenii sunt impartiti si ei in caste, conform faptelor din existenta anterioara si nu-si pot schimba casta decat intr-o alta reincarnare. O fiinta vie poate trece prin milioane de reincarnari iluzorii. Omul care se naste, traieste, moare, se reincarneaza nu este decat o aparenta inselatoare.

4. Doctrina brahmanista despre mantuire

Realitatea unei fiinte umane nu este nici trupul, nici spiritul, nici personalitatea sa. Omul adevarat este identic cu Brahman, fiindca numai Brahman exista; omul este identic cu Brahman in toata infinitatea sa, fiindca Brahman este indivizibil. Exista o identitate intre Athman-ul sau constiinta omului si Athman, constiinta absoluta in sine. "Cel care este Brahman in om si cel care este Brahman in soare sunt unul."(Taittiriya Upanisad)

Mantuirea consta in scaparea din lantul fatal al Karman-ului si de reincarnare, pentru a se pierde in Brahman. "Dupa cum raurile ajung la capat in mare, pierzandu-si numele si forma, la fel eliberat de nume si forma, inteleptul se preda constiintei divine, care este mai mare decat ceea ce este mare."(Mundaka-Upanisad)

Mantuirea este prin meditatie. Veddismul concepea mantuirea prin fapte, mai ales fatpte rituale. Acestea insa nu asigura decat un bun Karman, dau nu un pot ducepe drumul izbavirii. Caii faptelor, Brahmanismul ii opune calea cunostintei, prin carese ajunge la constiinta unitatii cu Brahman. Atunci omul este scapat de Karman, de transmigratie (sau metempsihoza) si nu mai treubuie sa revina pe lume, dobandind pacea.

III. PRACTICILE BRAHMANISTE

Aceste practici se situeaza la doua niveluri: acela al moralei terestre si cel al mantuirii vesnice.

1. Pe plan terestru

Omul trebuie sa acumuleze Karman pozitiv, ca sa-si asigure o reincarnare avantajoasa. Pentru aceasta, folosesc faptele rituale ale Veddismului, purtarea ireprosabila dar mai ales respectarea legilor castei, asa cum au fost stabilite in Codul lui Manu. In aceasta privinta sunt cinci reguli fundamentale:

a) Obligatia de a practica doar meseriile si profesiunile castei in care s-a nascut omul respectiv

Brahmanii si nobilii puteau avea la nevoie, ocupatii inferioare dar cei din castele inferioare nu aveau voie in nici un caz sa aiba o ocupatie superioara.

b) Sa se casatoreasca in casta sa, macar la prima casatorie

Vaduvul se putea recasatori cu o femeie dintr-o casta inferioara dar niciodata cu una dintr-o casta superioara. Vaduvele nu se puteau recasatori si erau maltratate, ca sa-si ispaseasca faptele rele dovedite prin faptul ca s-au nascut femei si au ajuns vaduve. Uneori erau arse pe rugul mortuar impreuna cu cadavrul sotului. Sotul putea divorta, nu si sotia. Singura indatorire religioasa a sotiei era de a-si cinsti sotul ca pe un zeu.

c) Obligatia de a nu manca hrana pregatita de oameni dintr-o casta inferioara

d) Sa nu se atinga de cei dintr-o casta inferioara si mai ales de un paria, ca sa nu se intineze.

e) Sa nu traverseze oceanul, fiindca dincolo nu sunt decat paria obraznici.

Toata aceasta morala favoriza pe brahmani care nu primeau decat pedepse simbolice, foarte usoare, pentru cele mai grave abateri.

2. Practicile mantuirii

Se recomanda mai intai acumularea unui Karman bun, pe "calea ignorantei", adica pe calea faptelor veddismului, pentru a se naste intr-o casta superioara si a trece apoi la dobandirea mantuirii pe calea meditatiei. Numai barbatii puteau face aceasta, in patru etape:

a) instruirea tanarului in Upanisade de catre un Guru (invatator) brahman ca sa invete sa se desprinda de lume prin virtuti, mai ales negative:

- Ahimsa, refuzul de a face rau oricarei fiinte vii;

- practici ascetice si o morala inalta:

sa nu-si doreasca nici moarte, nici viata;

sa nu raspunda la rau cu rau, ci cu bine;

sa nu minta, etc.

b) implinirea obligatiilor sociale si familiale, casatorindu-se, avand copii, etc.

c) retragerea in singuratate si practicarea unor meditatii si exercitii numite mai tarziu Yoga (sec. II i.Hr., de Patanjali).

"Cand ascetul, in lumina naturii adevarate a sufletului sau, vede natura adevarata a lui Brahman, fara nastere, vesnic, liber de tot ce este natural, atunci este desprins de orice legatura." (Svetasvatara)

d) Transformarea intr-un Sanyasi sau Sadhu, ajungand deasupra zeilor. "Cine intelege in acest fel ca el este Brahman, devine toate lucrurile iar zeii insisi nu sunt in stare sa il impiedice. Oricine se inchina unei alte divinitati spunand: "Este altul si eu sunt altul." nu are cunostinta. El este in slujba zeilor ca o vita de povara. Este suparator pentru un proprietar sa i se rapeasca o singura vita si inca si mai suparator sa i se rapeasca mai multe. Este deci neplacut pentru zei ca oamenii sa aiba cunostinta." (Brihad - Aranyaka)

Un Sadhu este deci dezlegat de toate. In identitatea cu Brahman a ajuns deasupra spatiului si timpului, deasupra moralitatii. Nu este marit de o fapta buna, nu este micsorat de o fapta rea. Devine indiferent fata de regulile castelor. Iar cand moare este absorbit de Brahman si nu se mai reincarneaza.

IV. CONCLUZII CRESTINE ASUPRA BRAHMANISMULUI

Aceasta religie nu a fost niciodata populara. Ea nici nu era destinata sa fie populara, fiind strict rezervata oamenilor din castele superioare. Dar notiunile de Karman si Metempsihoza (transmigratie sufleteasca) s-au raspandit foarte larg in toata populatia Indiei si mult dincolo de ea.

Sistemul este atragator prin inlantuirea logica si indrazneala gandirii, prin prioritatea data domeniului spiritual, prin afirmatia ca toate fiintele vii sunt fundamental una singura.

Dar elementele negative sunt inspaimantatoare. Nu exista Dumnezeu personal cu care sa se poata avea o comuniune binefacatoare. Nu exista morala absoluta, rezultand din vointa unui Dumnezeu sfant. Invatatura despre Karman si reincarnare duc la dispretul fata de cei nenorociti, considerandu-se ca si-au meritat soarta prin greseli anterioare. Fiecare este ingrozitor de singur in lucrarea de a-si castiga mantuirea, fara nici un ajutor, nici de la ceilalti oameni, nici de la zei, care ei insisi au nevoie de izbavire, nici de la Brahman, care ramane mereu inactiv. Intr-un cuvant, in aceasta religie mai mult decat in oricare alta rasuna un ecou al stravechii ispitiri: "veti fi ca Dumnezeu" (Genesa 3:5). Din aceasta religie decurg hinduismul, budismul si mai multe erezii din cadrul crestinismului.