VIOLENTA IN SCOALA

VIOLENTA IN SCOALA

Violenta umana este o tema a prezentului in multe tari, violenta sociala, ca si cea interpersonala reprezinta argumente solide pentru dezvoltarea unor programe educationale pentru a promova constientizarea acestui fenomen si a pleda pentru mijloace nonviolente de interactiune si de reglare a vietii sociale.

Situatia generala ingrijoreaza, pentru ca violenta a devenit o tema cu care se confrunta toate societatile, necesitand o luare de pozitie la nivelul intregului corp social si dezvoltarea unor strategii de investigatie, prevenire si control.

Familia este mult discutata, cercetatorii din stiintele sociale acceptand ideea schimbarii structurii si valorilor ei, ca si a degradarii climatului de securitate si refugiu cu care este familia asociata in mod traditional. Modernitatea si conditia urbana au generat noi forme de violenta si au provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor indivizilor. Conflictele datorate saraciei, dar si lipsei de educatie si de informatie genereaza contexte de viata privata in care violenta este un comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de copii si reprodus ca modalitate esentiala, frecventa si "fireasca" de comportament interpersonal.

Violenta este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa, scrisa sau audiovizuala, informeaza in permanenta cu privire la manifestari diverse ale acestui fenomen, de la formele cele mai agresive, precum razboaie ori crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si pana la cele mai putin socante (dar nu mai putin vinovate), cum ar fi violentele verbale. In acest context, aparitia diferitelor forme de violenta in mediul scolar pare aproape o fatalitate si devine, adesea, un lucru obisnuit, cu care semenii coexista fara macar a se mai sesiza asupra pericolului. Chiar daca reprezinta o problema delicata, luarea in stapanire a fenomenului violentei nu se poate face decat daca ii sunt cunoscute cauzele,originile,formele de manifestare si posibilitatile de prevenire. Problema violentei in scoala poate si trebuie sa devina o tema de reflectie pentru toti cei implicati in actul educational. Cu atat mai mult cu cat scoala dispune, credem, de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violentei si pentru a rupe cercul vicios al violentei in mediul scolar.

Definirea violentei s-a dovedit a fi o incercare extrem de dificila. Acest fapt se explica prin complexitatea fenomenului, dar si prin marea diversitate a formelor sale de manifestare. Nu in ultimul rand, dificultatea a aparut si din cauza asocierii si, uneori, chiar a confundarii violentei cu agrasivitatea. Specialistii domeniului au facut insa o serie de delimitari intre cele doua concepte, care se cuvin mentionate.

Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care inseamna "a merge catre.", si a evoluat apoi in agredire , ce semnifica " a merge catre . cu un spirit belicos, cu tendinta de a ataca". In sens etimologic, notiunea de agrasivitate trimite la o potentialitate individuala, la capacitatea de a infrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul si a nu da inapoi in caz de dificultate.

Ca multe alte comportamente sociale complexe, agresivitatea este dobandita prin invatarea sociala. Procesul de socializare inseamna si achizitia de raspunsuri agresive, fie prin invatare directa - acordarea de recompense sau pedepse unor comportamente - , fie mai ales prin observarea conduitelor si a consecintelor lor la altii. Experimentele psihologului american Albert Bandura si ale colaboratorilor sai (1963) au demonstrat rolul adultului ca model in insusirea comportamentului agrasiv la copii. Dupa ce au vazut cum un adult agreseaza o papusa sau se joaca linistit cu ea, copiii au fost pusi in situatia de a avae ei insisi de-a face cu o serie de jucarii, printre care si papusa respectiva. Cei ce au asistat la un comportament agresiv din partea adultului s-au comportat si ei agresiv. Mai mult, s-a observat ca agresivitatea a crescut atunci cand: modelul a fost recompensat; modelul a fost de acelasi sex cu respectivul copil; modelul a avut inainte legaturi intense cu copilul (prieten de familie, invatator etc.). Astfel incat, chiar daca nu sunt educati expres in a fi agresivi - in multe culturi acest lucru se intampla -, copiii invata din experienta proprie prin reintarire sau imita persoanele semnificative si/sau autoritare.

Psihologii sociali insista ca agresivitatea dobandita social nu inseamna doar tendinta de a raspunde ostil la interactiunile neplacute. Mediul familial, grupul de similaritate din cartier sau din scoala, mass-media constituie cadre psihosociale de achizitionare a unor scenarii de agresivitate , care sunt sustinute de structuri de cunoastere si evaluare (perceptii, atitudini, credinte normative) ce trimit la comportamente agresive. Fiintele umane invata de mici cum sa perceapa, sa interpreteze, sa judece si sa raspunda la stimuli ce vin din mediul fizic si social. Incet-incet se cristalizeaza scenarii mental-comportamentale, care, invatate si folosite frecvent, pot capata in timp caracter automatizat, ca deprinderi (habitusuri). Studiile longitudinale arata ca asemenea structuri cognitiv-comportamentale de agresivitate incep sa se intareasca in jurul varstei de 8-9 ani si se consolideaza continuu pana la maturitate.

Dintr-o alta perspectiva, partizanii caracterului dobandit al agresivitatii sustin ca aceasta survine in functie de context si este un raspuns al individului la conditiile de mediu. In acest sens, cea mai cunoscuta teorie este cea formulata de cercetatorul american de la universitatea Yale, john Dollard, si de colaboratorii sai, care explica natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-agresiune. Pentru ei, agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii si orice frustrare antreneaza o forma de agresivitate. Intensitatea raspunsului agresiv este proportionala cu cea a frustrarii. Daca raspunsul direct nu este posibil, reactia poate imbraca trei forme: inhibitia, redirectionarea (deplasarea) catre o alta tinta, catharsisul. Chiar daca teoria lui Dollard a fost supusa unor critici serioase insistandu-se pe faptul ca exagereaza legatura frustrare-agresivitate, frustrarea ramane una dintre cele mai importante surse ale agresivitatii.

Notiunea de violenta este discutata in relatie cu cea de agresivitate. Radacina latina a termenului violenta este vis , care inseamna "forta" si care trimite la ideea de putere, de dominatie, de utilizare a superioritatii fizice, deci a fortei, asupra altuia.

Exista numeroase definitii ale violentei. Eric Debarbieux (1996: 45-46), specialist in problematica violentei in mediul scolar, ofera o definitie prin care se surprinde ansamblul fenomenului violentei: "Violenta este dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal, colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integritatii, ce poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta dezorganizare poate sa se opereze prin agresiune, prin utilizarea fortei, constient sau inconstient, insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al victimei, fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau".

Majoritatea analizelor privilegiaza ideea ca agresivitatea tine mai mult de instinct, in timp ce violenta tine mai mult de cultura, de educatie, de context.

Istoric si cultural, violenta este o notiune relativa, dependenta de codurile sociale, juridice si politice ale societatii in care se manifesta. In absenta unei definitii precise a violentei, unii autori cred ca este mai potrivit un inventar al faptelor violente. Numai ca faptele brute, private de semnificatia lor sociala, nu spun nimic. Clarificarea unui fapt ca fiind violent depinde de conventiile sociale in vigoare. Multa vreme, de pilda, corectia fizica pe care parintii o aplicau copiilor era considerata un lucru firesc, ce face parte din actul educational. De asemenea, sunt populatii, comunitati care aproape ca nu cunosc agresivitatea, in timp ce altele se manifesta destul de agresiv.

In mod traditional, scoala este locul de producere si transmitere a cunoasterii, de formare a competentelor cognitive, de intelegere a sensului vietii si a lumii care ne inconjoara, de intelegere a raporturilor cu ceilalti si cu noi insine. Misiunea scolii nu este doar de a pregati forta de munca. Scoala trebuie sa profileze caractere, sa-I educe tanarului placerea de a invata, dorinta de a reusi si de a face fata schimbarilor de pe piata muncii.

In acest context, a vorbi despre violenta acolo unde ne asteptam sa gasim cele mai bune conditii pentru formarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii poate parea un fapt cel putin neverosimil. In ultimii ani, violenta in randul minorilor a constituit subiectul a numeroase dezbateri mediatice. Totusi, cunostintele noastre in acest domeniu sunt destul de lacunare. Singurele date certe provin din statisticile Ministerului de Interne si ele vizeaza diferite tipuri de infractiuni comise de minori: omoruri, tentative de omor, vatamari corporale grave, violuri, furturi, talharii.

Violenta scolara este asociata, in general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde saracia este la ea acasa. De aceea, atunci cand se vorbeste despre violenta in scoala, se considera drept surse favorizante factorii exteriori ai scolii: mediul familial, mediul social, ca si factori ce tin de individ, de personalitatea lui.

Mediul familial reprezinta, credem, cea mai importanta sursa a agresivitatii elevilor. Multi dintre copiii care prezinta un profil agresiv provin din familii dezorganizate, au experienta divortului parintilor si traiesc in familii monoparentale. Echilibrul familial este perturbat si de criza locurilor de munca, de somajul ce-I atinge pe foarte multi parinti. Parintii sunt confruntati cu numeroase dificultati materiale, dar si psihologice, pentru ca au sentimentul devalorizarii, al esecului. In aceste conditii, ei nu mai sunt sau sunt putin disponibili pentru copiii lor. Pe acest fundal apar apoi probleme familiale foarte grave care-i afecteaza profund pe copii: violenta intrafamiliala, consumul de alcool, abuzarea copilului, neglijenta, la care se adauga si importante carente educationale - lipsa de dialog, de afectiune, inconstanta in cerintele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la alta, de la o permisivitate exagerata la restrictii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de sanctionare a copilului pe motiv ca "bataia-i rupta di rai". Sunt si parinti care privilegiaza in mod exagerat relatia afectiva in detrimentul rolului educativ pe care ar trebui sa-l aiba in raporturile cu copiii lor: nu le impun nici un fel de interdictii, de reguli, emit putine exigente si cauta sa evite conflictele. Aceasta absenta cvasitotala a constrangerilor (in afara scolii) il va determina pe elev sa adopte in scoala comportamente de refuz a exigentelor profesorilor.

La randul sau, mediul social contine numeroase surse de natura sa induca, sa stimuleze si sa intretina violenta scolara: situatia economica, slabiciunea mecanismelor de control social, inegalitatile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalitati la nivelul factorilor responsabili cu educatia tinerilor, lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie. Pentru fostele tari comuniste, conjunctura economica si sociala provoaca anumite confuzii in randul tinerilor, care incep sa se indoiasca de eficacitatea scolii, de utilitatea stiintei. sI aceasta cu atat mai mult cu cat constata ca scoala nu ii asigura insertia profesionala. Valorile traditionale vehiculate in scoala - munca, meritul, efortul - cunosc o eroziune vizibila. Un mediu social in criza (criza locurilor de munca, criza familiei, criza valorilor) afecteaza profund dezvoltarea personalitatii copilului.

Trasaturile de personalitate ale elevului sunt si ele intr-o stransa corelatie cu comportamentele violente, la acestea adaugandu-se problemele specifice varstei adolescentei.

Adolescenta este o perioada de transformari profunde pe plan fizic, psihic si social. Acum adolescentul este fericit, se simte bine bine in pielea sa si doua ore mai tarziu este trist, deprimat, descurajat. Adeseori, el oscileaza intre sentimentul de putere, de forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de scadere a stimei de sine. Pentru a se apara de aceste emotii, adolescentii dezvolta reactii de provocare, de agresivitate, de opozitie fata de parinti si profesori.

In aceasta perioada atat de dificila, dialogul parinti-copii si profesor-elev este absolut necesar. Adolescentul doreste sa fie inteles, are nevoie de dragoste, de securitate afectiva dar, de cele mai multe ori, el nu recunoaste si nu exprima acest lucru. Nu intamplator se afirma ca violenta scolara pleaca, in primul rand, de la un deficit de comunicare. A lupta contra violentelor scolare inseamna a ameliora calitatea relatiilor si a comunicarii intre toate persoanele angrenate in actul educational.

Scoala insasi poate reprezenta o sursa a unor forme de violenta scolare si acest lucru trebuie luat in considerare in conceperea diferitelor programe de prevenire si stapanire a violentei.

Scoala este un loc unde elevii se instruiesc, invata, dar este si un loc unde se stabilesc relatii, se promoveaza modele, valori, se creeaza conditii pentru dezvoltarea cognitiva, afectiva si morala a copilului. Clasa scolara constituie un grup ai carui membrii depind unii de altii, fiind supusi unei miscari de influentare reciproca ce determina echilibrul functional al campului educational. Fiecare grup cere de la membrii sai diferite forme de comportament. Insusi actul predarii-invatarii este un proces relational, iar gestiunea acestor relatii se inscrie in ceea ce unii autori numesc managementul clasei scolare, si anume "setul de de activitati prin intermediul carora profesorul promoveaza comportamentul adecvat al elevului si elimina comportamentul inadecvat, dezvolta relatii personale bune si un climat socio-emotional pozitiv in clasa, stabileste si mentine o organizare eficienta si productiva a clasei"(Weber).

Comportamentele violente ale elevului isi pot avea originea si intr-un management defectuos al clasei scolare, mai exact intr-o lipsa de adaptare a practicilor educationale la o populatie scolara considerabil schimbata. Se afirma ca prima dorinta a formatorului este aceea de a exercita o putere. Dand curs acestei dorinte inconstiente, profesorul poate influenta negativ relatia cu elevul, deoarece va cauta sa-l mentina intr-o situatie de dependenta, de subordonare neconditionata. Pentru aceasta, profesorul poate recurge la diferite modalitati de coercitie, descurajand astfel formarea unor personalitati autonome, independente, ca urmare, in grupurile conduse autoritar, se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina comportamente agresive, ostilitati intre membrii grupului, in timp ce fata de lider se manifesta o atitudine de supunere.

Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare. De cele mai multe ori, comunicarea este lateralizata, adica profesorul e cel care emite si care monopolizeaza comunicarea, iar elevul ramane doar un receptor pasiv. Comunicarea intre elevi in cadrul unor grupuri de lucru este destul de restransa, iar opiniile elevilor cu privire la viata clasei sunt prea putin luate in considerare. Nevoia de expresie si de comunicare e o nevoie fundamentala a oricarui individ, iar grupul scolar este un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antreneaza inevitabil o frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.

Si alte componente ale atitudinii profesorului fata de elevi pot genera situatii conflictuale ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adopta o atitudine de ignorare dispretuitoare a elevilor, corelata cu tendinta de evaluare a lor in termeni constant negativi si depreciativi. Indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a dispretului fata de elevi. Sunt numerosi elevii care sufera ca urmare a acestor judecati negative ale profesorului, pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor sentiment de indoiala, de descurajare, de lipsa de incredere in fortele proprii. Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu de consecinte in plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea la lectie, indiferenta sau, dimpotriva, perturbarea lectiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.

De multe ori, in mod inconstient, profesorul introduce diferentieri intre elevi in functie de performanta atinsa. Astfel de diferentieri se traduc in atitudini ale profesorului care ii defavorizeaza pe elevii cu realizari mai modeste.

Aceasta atitudine a profesorului poate determina din partea elevilor sustragerea de la activitati, indiferenta fata de ceea ce se intampla in clasa, absenteismul, refuzul de a-si face temele, violentele verbale fata de colegi si chiar fata de profesori, comportamente agresive. Elevul aflat in situatia de esec si care este pus de nenumarate ori in fta unor sarcini de invatare pe care nu le poate rezolva traieste o angoasa profunda. Elevul sufera pentru ca si-a deceptionat parintii si profesorii, pentru ca este dispretuit de colegi, isi pierde stima de sine, increderea in capacitatea de a reusi chiar si in domeniile in care nu se afla in situatia de esec.acesta este momentul in care pot sa apara conduitele violente ce se traduc prin: depresie, spirit de revansa si revalorizare, manifestari de provocare, dispret reorientat catre altii, lipsa de interes fata de viata in general. In contextul actual, esecul scolar devine repede sinonim cu esecul in viata. Aceasta situatie il raneste pe individ, ii afecteaza imaginea pe care o are despre propri valoare si, de aceea, el incearca sa-si ia revansa intr-un fel.

Nu in ultimul rand, modul in care profesorul distribuie sanctiunile, abuzul de masuri disciplinare, de pedepse, influenteaza climatul si calitatea vietii scolare.orice profesor stie ca pedeapsa, ca remediu, nu are efecte pozitive decat in mod circumstantial si pe termen scurt. De cele mai multe ori, ea produce reactii emotionale negative, creeaza tensiuni, anxietate, frustrari, conflicte si deteriorarea relatiilor profesor-elev. Pentru ca o sanctiune sa fie eficace, ea trebuie sa aiba un sens, sa fie integrata intr-un sistem coerent care leaga respectarea regulilor, a normelor scolare de natura actului comis si de tipul de sanctiune. Sanctiunea trebuie sa se alfle intr-un raport logic cu actul sanctionat.

Fenomenul violentei scolare trebuie analizat in contextul aparitiei lui. Scoala poate juca un rol important in prevenirea violentei scolare. Si asta nu numai in conditiile in care sursele violentelor sunt in mediul scolar, ci si in situatia in care sursele se afla in exteriorul scolii.

Pentru ca scoala sa isi asume acest rol de prevenire si de stapanire a fenomenului violentei, prima investitie trebuie facuta in domeniul formarii profesorilor. Trebuie sa recunoastem ca, atat in cadrul formarii initiale, cat si al formarii continue, atentia este concentrata asupra lucrului cu clasele de elevi "fara probleme". Se discuta mult prea putin despre modalitatile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifica, in masura sa permita satisfacerea cerintelor elevilor "cu probleme". Nu putem astepta pasivi ca problemele sa se rezolve de la sine. De exemplu, in conditiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, scoala poate reprezenta pentru elev o a doua sansa.

Pentru a face fata lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie sa se tina seama de urmatoarele obiective:

observarea cu atentie a comportamentului elevilor pentru o mai buna intelegere a cauzelor actelor de violenta;

dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu elevii si stabilirea unor relatii de incredere;

dezvoltarea parteneriatului scoala-familie;

colaborarea cu specialistii din cadrul scolii (psihologul scolar, asistentul social).

Multe dintre comportamentele violente ale elevilor se manifesta ca o transgresiune a regulilor scolare. Clasa este o microsocietate a carei functionare necesita stabilirea unor reguli clare ce se cer respectate de toti membrii grupului scolar. Ansamblul regulilor dominante dintr-o clasa caracterizeaza comportamentele dezirabile ale elevului si corelativul sau negativ, comportamentul indezirabil. Respectarea regulilor este o conditie a socializarii, care inseamna a invata sa traiasca impreuna in relatii de respect reciproc, excluzand violenta. Regulile scolare vizeaza tinuta, efectuarea temelor, prezenta la cursuri, dar sunt si reguli de civilitate ce au in vedere limbajul folosit, modalitatile de adresare, respectul fata de celalalt, pastrarea bunurilor scolare, toleranta, solidaritatea, intr-un cuvant maniera de a te comporta astfel incat viata in colectivitate sa fie cat mai agreabila.

Regulile pot fi impuse de catre profesor sau sunt negociate cu elevii. Acestia accepta mai usor regulile al caror sens este transparent, iar daca scoala este un loc de invatare a democratiei, atunci aceasta presupune ca si elevii sa participe la eleborarea regulilor civilitatii scolare: "intr-o democratie, cetateanul nu este numai cel care se supune legii, ci si cel care o elaboreaza, alaturi de altii".

Bibliografie:

Banciu, D., Radulescu, S.M., Voicu, M., Introducere in sociologia deviantei, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1985.

Chelcea, S., Ilut, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucuresti, Editura Economica, 2003.

Ilut, P., Valori atitudini si comportamente sociale - Teme actuale de psihosociologie, Iasi, editura Polirom, 2004, p.107-122.

Liiceanu, A., Violenta umana: o neliniste a societatii contemporane, in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta - Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003, p.47-57.

Mitrofan, N., Agresivitatea, in Neculau, A.(coord.), Psihologie sociala, Iasi, Editura Polirom, 1996, p. 427-437.

Salavastru, D., Violenta in mediul scolar, in Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenta - Aspecte psihosociale, Iasi, editura Polirom, 2003, p.119-137.