CLASA SOCIALA

CLASA SOCIALA

V. capitalism casta categorie socio-ocupationala mobilitate sociala stratificare sociala strucutra sociala

Forma de stratificare in care apartenenta la diferite grupuri sociale si relatiile dintre acestea sint determinate in primul rind de criterii economice. Acest tip de stratificare, caracteristic societatilor moderne, nu implica transmiterea automata a unor privilegii ereditare - desi, in realitate, originea sociala influenteaza sansele de viata ale indivizilor -, este complet laicizat si nesanctionat prin reglementari oficiale. Alte forme de stratificare functioneaza pe baza unor criterii religioase (sistemul castelor) sau in functie de anumite ierarhii ale prestigiului (sistemele premoderne structurate pe grupuride status), ambele sisteme fiind institutionalizate formal si guvernate de transmiterea ereditara a pozitiilor sociale (impreuna cu toate prerogativele pe care acestea le implica).

♦ Utilizarea termenului de c.s. In sensul pe care i-l atribuim astazi este asociata cu inceputul revolutiei industriale in sec. al XVIII-lea. Din acest moment el devine un concept fundamental pentru analiza aparitiei si a evolutiei societatii capitaliste (sau industriale) moderne.

♦ In cadrul sociologiei exista doua modalitati principial diferite de abordarea a c.s,. Ele impartasesc insa ideea comuna ca c.s. sint grupuri economice dispuse ierarhic intr-un sistem in care acestea se definesc unele in raport cu altele si nu ca entitati' in sine.

♦ O prima abordare considera c.s. ca formatiuni ce joaca un rol efectiv in dinamica societatilor si in istorie, dar a caror existenta este mai mult sau mai putin constientizata de indivizii care le compun. Aici intervine problematica constiintei de clasa, a conflictului de clasa si a actiunii de clasa. Principalii teoreticieni care se inscriu in aceasta traditie, si care au avut o influenta covirsitoare asupra dezvoltarii teoriei c.s., sint K. Marx si M. Weber.

♦ Conceptia lui Marx despre c.s. este derivata din analiza relatiilor de productie. O c.s. se constituie ca un grup de indivizi aflati intr-o pozitie similara fata de mijloacele de productie si care indeplinesc acelasi rol in procesul de producere/insusire a surplusului economic. Teoria marxista a c.s. este integrata analizei sistemului capitalist si a productiei de marfuri. Acest sistem instituie o diviziune fundamentala intre burghezie (sau clasa capitalistilor), care detine proprietatea asupra mijloacelor de productie, si proletariat (sau clasa muncitoare), care nu dispune decit de forta sa de munca, si care este nevoit sa si-o vinda pentru a-si procura mijloacele necesare traiului. Munca productiva este singura creatoare de valoare, iar insusirea plusvalorii de catre capitalisti constituie esenta exploatarii, ceea ce face ca aceste c.s. sa aiba interese obiective opuse si ireconciliabile. Dar pozitia similara fata de mijloacele de productie nu confera in mod automat unui grup de indivizi statutul de c.s. Ei trebuie sa constientizeze faptul ca au interese obiective comune, specifice c.s. In ansamblul ei, cu arte cuvinte sa dobindeasca constiinta de clasa, si sa se organizeze politic in vederea promovarii acestor interese in cadrul luptei de clasa. In cazul proletariatului, transformarea sa din "c.s. in sine' intr-o "c.s. pentru sine' este favorizata de socializarea productiei, respectiv de concentrarea muncitorilor ca premiza a desfasurarii marii productii de fabrica si de expansiunea oraselor industriale.

In lucrarile cu puternic caracter polemic si propagandistic, destinate mobilizarii si clasificarii ideologice a clasei muncitoare, Marx simplifica foarte mult analiza c.s.. Manifestul Partidului Comunist (1848) se refera exclusiv la burghezie si proletariat, la cresterea polarizarii dintre aceste c.s. si la necesitatea revolutiei proletare care ar permite trecerea la comunism. In schimb, in alte lucrari cu un caracter analitic mai pronuntat Marx nu trece cu vederea nici diviziunile existente in interiorul celor doua clase fundamentale, nici prezenta altor c.s. in societatile capitaliste ale vremii. In ultimul capitol (neterminat) al Capitalului (volumul III, 1894) Marx afirma: "Cei ce nu au o alta proprietate decit forta lor de munca, impreuna cu proprietarii capitalului si cu proprietarii funciari, ale caror surse respective de venituri sint salariile, profitul si renta funciara, asadar muncitorii salariati, capitalistii si proprietarii funciari formeaza cele trei mari clase ale societatii moderne, bazata pe modul de productie capitalist'. Aceasta conceptualizare este similara definitiilor lui A. Smith si ale economiei clasice engleze. In alte analize Marx se refera la c.s. precum taranimea si lumpenproletariatul sau recunoaste dificultatea de a determina pozitia der clasa a unor grupuri precum functionarii din aparatul de stat, managerii din industrie, practicantii profesiilor s.a.

♦ Cu diverse ocazii Marx a vorbit de existenta c.s. In societatile precapitaliste. Modelul marxist generalizeaza structurarea pe baze de clasa in toate sistemele in care munca unora este apropriata de catre altii, deci in care exista exploatare. Dar tot Marx a precizat faptul ca numai in capitalism surplusul muncii este drenat pe cai exclusiv economice. Prin urmare, diferentierea c.s. pe criterii economice nu functioneaza in mod necesar in modurile de productie anterioare. Aceasta problema, ramasa oarecum neclarificata de Marx, a preocupat ulterior si pe alti teoreticieni marxisti. Au fost aduse argumente pentru teza ca in precapitalism criteriile politice trebuie combinate cu cele economice in definirea c.s. (P. Anderson, Lineages of the Absolutist State, 1974). Asadar nu clasele economice, ci mai degraba grupuri sociale precum stari, grupuri de status etc. sint caracteristice acestor societati (vezi analizele lui M. Weber in acest sens).

♦ Resurectia marxismului occidental in anii '60 si 70 a inclus si o reexaminare a teoriei c.s. Separarea proprietatii nominale de controlul real al mijloacelor de productie (revolutia manageriala), cresterea diferentierilor interne deopotriva in rindul proprietarilor si al muncitorilor, modificarea structurilor ocupationale datorita expansiunii sectorului tertiar au facut necesara reconsiderarea tezei polarizarii c.s. Desi nu se punea problema abandonarii logicii economice a antagonismului dintre munca si capital, era din ce in ce mai dificil de precizat cine sint capitalistii si cine formeaza clasa muncitoare. La fel, prezenta si structurarea claselor mijlocii trebuia explicata din perspectiva conceptiei marxiste. Aceste provocari teoretice au suscitat trei tipuri de raspunsuri din partea teoriilor neomarxiste.

a) Teoria minimalista asupra proletariatului a lui Poulantzas, care are la baza ideea determinarii structurale a c.s. Altfel spus, c.s. detin pozitii obiective in structurile de dominatie/subordonare economica, politica si ideologica. In consecinta, clasa muncitoare - care se afla pe pozitii de subordonare in toate aceste structuri - este compusa numai din muncitorii care exercita o munca direct productiva, adica generatoare de plusvaloare. Redusa la acest nucleu, clasa muncitoare este delimitata de categoria mai larga a "noii mici burghezii', din care fac parte muncitorii neproductivi si cei cu functii de supraveghere (care contribuie la dominatia clasei muncitoare, desi ei insisi sint subordonati burgheziei), precum si toti salariatii din sectoarele tehnice si functionale (care poseda "secretul cunoasterii' procesului de productie si contribuie, prin aceasta, la extractia plusvalorii si la dominatia ideologica a muncitorilor; desi aceste categorii sint, la rindul lor, fragmentate si dominate). Din clasa capitalistilor fac parte toti cei care exercita functiile capitalului (alocarea mijloacelor de productie si a rezultatelor productiei, conducerea procesului de munca), indiferent daca sint sau nu proprietari, deci inclusiv managerii si virfurile aparatelor statului care "gestioneaza functiile acestuia in serviciul capitalului' (Nicolas Poulantzas, Les classes sociales dans le capitalisms aujourd'hui, 1974).

b) Teoria marxista asupra clasei muncitoare pivoteaza in jurul distinctiei intre grupurile sociale specifice capitalismului si cele care vor supravietui in socialism. In acest sens, marii proprietari de pamint, rentierii, speculantii cu titluri de valoare si de proprietate etc. sint categorii eminamente capitaliste si vor dispare in societatea socialista. O serie de alte grupuri insa, inclusiv noile clase mijlocii, au interese politice pe termen lung diferite de clasa capitalistilor, intrucit noua societate socialista nu le va afecta substantial pozitiile si functiile. In aceasta perspectiva, P. Baran a redefinit munca productiva ca fiind aceea care "se concretizeaza in bunuri si servicii a caror cerere este determinata de relatiile specifice sistemului capitalist, si care va dispare intr-o societate construita pe baze rationale' (P. Baran, The Political Economy of Growth, 1957). Ca urmare, in societatile capitaliste avansate din punct de vedere tehnologic categoriile de tehnicieni - considerate de unii ca apartinind micii burghezii - fac parte integranta din clasa muncitoare, care apare astfel considerabil largita,

c) O serie de teorii pe care le putem numi intermediare s-au concentrat asupra diferentierilor interne pe care le etaleaza noua mica burghezie. De pilda, este subliniata diviziunea dintre munca administrativa si cea a "gulerelor albe' (necesare coordonarii sociale a muncii) si rolul clasei manageriale (care serveste functiile capitalului). Unii autori au sesizat contradictia de principiu care greveaza pozitia micii burghezii: pe de o parte ea "se bucura, in ansamblu, de o mica parte a prerogativelor si recompenselor de care dispune capitalul', iar pe de alta parte "nu este in intregime scutita de unele trasaturi ale conditiei proletare' (H. Braverman, Labour and Manopoly Capital, 1974). In societatile capitaliste opozitia dintre c.s. tine de conflictul intre functiile globale ale capitalului (controlul tehnic al procesului de productie si, implicit, al procesului de exploatare) si functiile muncitorului colectiv (producerea de plusvaloare). Noile clase mijlocii detin o pozitie intermediara si exercita ambele categorii de functii in grade diferite, desi unele dintre ele aproximeaza destul de bine pozitia muncitorului colectiv si prefigureaza o proletarizare a "gulerelor albe' (G. Carchedi, On the Identification of Social Class, 1977).

♦ In conceptia lui M. Weber structurarea c.s. este determinata nu atit de relatiile de productie, cum sustinuse Marx intr-un mod mult prea simplist, cit mai ales de piata, distributie si consum. In plus, el nu considera ca c.s. este neaparat o forma de comunitate - adica un grup social ai carui membri dezvolta sentimente de apartenenta, solidaritate etc. - desi ea poate reprezenta o baza pentru actiune sociala. In afara de aceasta, terminologia weberiana este mai complexa si mai nuantata. Pe linga conceptul de c.s., sociologul german foloseste si termenul intermediar de "clasa'. Aceasta este constituita dintr-un grup de indivizi care se gasesc in aceeasi "situatie de clasa'. In Wirtshaft und Gesellshaft (vol. II, 1922) situatia de clasa este definita prin:

1. faptul ca un grup de persoane impartasesc in comun o componenta specifica a sanselor lor de viata;
2. aceasta componenta se refera exclusiv la interese economice privind posesia de bunuri si sursele de venit; si
3. ea se realizeaza numai in conditiile existentei unei piete a muncii si a marfurilor.

Cele doua categorii mari care subsumeaza diferite tipuri particulare de situatii de clasa sint "proprietatea' si "lipsa de proprietate'. In cadrul acestor categorii, situatiile de clasa se diferentiaza in functie de felul proprietatii si al venitului pe care aceasta il asigura - de pilda, situatia clasei antreprenorilor este diferita de cea a clasei rentierilor - precum si de natura serviciilor pe care persoanele respective le pot oferi pe piata. In ultima instanta, situatia de clasa este configurata de modalitatile de inserare in functionarea pietei.

In functie de situatiile specifice de clasa, Weber distinge: clasele de posesie, a caror situatie de clasa este esentialmente determinata de averea pe care o detine (aici sint inclusi indeosebi rentierii) si clasele de productie, care exploateaza sansele oferite de piata de bunuri si servicii, in aceasta constind nota distinctiva a situatiei lor comune de clasa (antreprenori, comercianti, bancheri, practicanti ai profesiilor liberale etc.). In conceptia weberiana, c.s. propriu-zisa este configurata de ansamblul situatiilor de clasa intre care mobilitatea intra- si intergenerationala a indivizilor se realizeaza cu usurinta si in mod tipic. Weber mentioneaza patru categorii de c.s.:

• clasa muncitoare,
• mica burghezie,
• intelectualii si specialistii lipsiti de proprietate
• "clasele privilegiate prin proprietate si educatie'.

♦ Ceea ce Weber intelege prin actiune sau lupta de clasa poate apare, cel mai adesea, in urmatoarele conditii:

• a. contra unui adversar economic cu interese imediat opuse (de exemplu, muncitori contra antreprenori si nu atit muncitori contra actionari);
• b. numai cind un numar foarte mare de indivizi se gasesc in aceeasi situatie de clasa;
• c. daca exista, din punct de vedere tehnic, posibilitati de reuniune si organizare (de pilda prin mari concentrari de indivizi la locul lor de munca);
• d. numai in conditiile in care conducatorii sint in masura sa propuna obiective pe intelesul tuturor, dar care sint formulate si impuse de catre persoane din afara clasei respective (de regula, de catre intelectuali).

♦ Spre deosebire de Marx, diferentele in ordinea puterii si nu exploatarea constituie punctul de plecare in teoria weberiana a c.s. Desi analiza capitalismului burghez este apropiata accentelor puse de Marx pe productia de marfuri si pe acumularea capitalului, absenta dimensiunilor exploatarii din teoria lui Weber ii confera acesteia un caracter critic mult estompat. In plus, analiza weberiana pune in evidenta diferentele interne ale c.s. In termeni de proprietate, educatie, competente etc. care, prin mijlocirea mecanismelor pietei, ofera sanse de viata diferite. Ca atare, muncitorii pot avea situatii si interese de clasa diferite, ceea ce face improprie folosirea termenului global de clasa muncitoare. In mod similar, Weber se refera la existenta unor clase mijlocii in care se regasesc agricultori, mestesugari, muncitori cu o calificare deosebita, functionari din sfera publica sau privata, practicanti ai profesiilor liberale etc. In concluzie, analiza weberiana a c.s. este mult mai nuantata si s-a dovedit deosebit de atractiva pentru cei care nu impartasesc teza polarizarii c.s.

♦ Cel de-al doilea tip de demers in abordarea c.s. consta in considerarea lor ca simple constructii statistice, eventual plasate in cadrul unei scale. Asemenea categorii au o slaba fundamentare intr-o teorie a c.s.. In schimb, ele sint larg utilizate ca un instrument practic de masura a stratificarii economice a populatiei in societatile contemporane. Definitii relativ simple, bazate pe felul si nivelul venitului, caracterul manual sau nonmanual al ocupatiei, nivelul de instructie, prestigiul ocupatiei sau evaluarea subiectiva a pozitiei sociale pot discrimina destul de bine categoriile sociale pentru diverse necesitati analitice imediate. Decupind c.s. in functie de prezenta, absenta sau intensitatea unor variabile considerate semnificative din punct de vedere sociologic, lista acestora devine extrem de elastica, putind sa includa posesia unor bunuri de folosinta indelungata, modul de alimentatie, durata vietii, incidenta unor boli cronice, preferintele politice, tipul de ziar citit, sansa de a fi condamnat in cazul comiterii unor delicte s.a.m.d.

Carenta fundamentala a acestor scheme este ca ele nu pot fi generalizate dincolo de aspectele distributiei economice pe care le capteaza cu o mai mica sau mai mare acuratete. Cele mai uzitate clasificari de acest gen recurg lacombinarea si ponderarea, intr-o scala globala a c.s., a unor variabile precum ocupatia, venitul, instructia, tipul de locuire si aspecte ale stilului de viata. In timp ce abordarea marxista produce modele dihotomice ale structurilor de clasa (exploatatori si exploatati, dominanti si dominati etc.), asemenea metodologii statistice construiesc scheme multidimensionale graduale, care asuma implicit posibilitatea mobilitatii sociale intre c.s. astfel ierarhizate.  C.A.