CONCEPTUL DE SOCIALIZARE

,,Socializarea reprezinta procesul psihosocial prin care copilul neajutorat devine treptat o persoana constienta de sine, inteligenta, integrata in tipul de cultura in care s-a nascut (Giddens, 2000, p.33). Este vorba despre un proces care are loc nu numai in copilarie, dar si la varsta adulta. El presupune asimilarea si transmiterea valorilor, conceptiilor, atitudinilor sau modelelor de comportare ale unui grup sau comunitati umane, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. Socializarea se bazeaza pe invatarea sociala, care este mecanismul ei fundamental de realizare, si care are ca finalitate integrarea indivizilor in societate.

Prin combinatii teoretice multiple se pot individualiza diverse tipuri de socializare :

q           In functie de finalitatea urmarita

socializare adaptativa sau integrativa, care presupune configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale, ce faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati intr-un cadru institutional dat . Acest tip de socializare comporta doua fatete :

socializarea primara : se refera la ansamblul caracteristicilor psihologice pe care le dobandesc membrii unei colectivitati umane, datorita partajarii de timpuriu, a aceluiasi spatiu existential. Acest tip de socializare alimenteaza aparitia specificului national. Catre varsta de 6/7 ani, procesul socializarii primare inceteaza (apud. S. Mentzos, 1977 si A. Munteanu, 1998);

socializarea secundara: implica totalitatea trasaturilor pe care un individ le dobandeste in urma impactului exercitat asupra lui de institutii precum scoala (cu diversele ei grade), institutiile culturale, organizatiile politice;

socializarea anticipatoare (R.K. Merton, 1945): consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportare care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor ;

q           In functie de interventia puterii legitime (clasificarea lui Weber) :

socializarea asociativa, prin acord voluntar al membrilor grupului ;

socializarea institutionala prin impunerea de reguli si dominatia puterii legitime.

Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane sau departarea ei de contextele sau persoanele care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate , in vederea eliminarii modelelor de comportare si de interactiune anterior insusite . Acest proces poate fi bine relevat de situatia acelor indivizi internati in asa-numitele institutii totale, precum armata, manastirea, puscaria etc. Pentru a se integra mai repede in ele, noii intrati in aceste tipuri de institutii, trebuie sa se debaraseze cat mai repede de vechile obiceiuri si comportamente, pentru a-si insusi noile modele de comportament.

Resocializarea este concomitenta cu procesul de desocializare si consta in orientarea invatarii si contolului social catre asimilarea si manifestarea de comportamente individuale, compatibile cu tabla de valori si atitudini a noului sistem integrator. Eficacitatea resocializarii depinde nu numai de receptivitatea individuala, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noul agent de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificatori anteriori (C. Zamfir si L. Vlasceanu, 1993).

Caracteristicile principale

a) procesul de socializare este un proces de durata (continua in tot cursul vietii individului);

b) el are loc prin interactiunile cu alti indivizi;

c) de-a lungul sau, un rol important il joaca mijloacele de comunicare;

d) desfasurarea sa implica existenta unor contexte semnificative din punct de vedere emotional;

e) aceste contexte sunt modelate de diferite grupuri sociale.

Perioade de varsta:

a)    socializarea in copilarie implica dobandirea capacitatii de comunicare si interactiune, competentei de exercitare a rolurilor de copil, scolar, prieten, constiintei datoriilor si responsabilitatilor cu privire la normativitatea vietii sociale;

b)    socializarea in adolescenta are, in esenta ei, un rol anticipativ pregatind tinerii pentru viitoarele roluri de. adult. G.H. Mead a utilizat pentru acest caracter anticipativ al procesului de socializare, notiunea de 'preluare a rolului altuia'. Un rol important in acest are 'cultura' tinerilor si raporturile intre generatii;

c)    socializarea in perioada de maturitate este caracterizata, mai ales, de experientele familiale, ocupationale si culturale dobandite in contexte particulare de viata (economic sau politic, de exemplu). In timp ce socializarea copilului sau adolescentului are un caracter general, socializarea adultului poseda un caracter specific, determinat de participarea acestuia la diferite institutii si activitati sociale cu continut variabil. O.G. Brimm considera ca, spre deosebire de socializarea copilului, socializarea adultului are urmatoarele trasaturi:

1) presupune, mai degraba, sinteza 'vechiului material' decat dobandirea unuia nou;

2) implica schimbarea de la un punct de vedere idealist la unul realist;

3) are la baza invatarea capacitatii de confruntare cu cerinte conflictuale;

4) dezvolta compententa pentru exercitarea unor roluri specifice;

d)    socializarea la batranete presupune 'dezangajarea'' fata de' rolurile active si familiarizarea cu alte roluri participative (in familie, organizatii cu caracter voluntar, in activitati culturale si chiar productive). Intr-o serie de societati, cum este si cazul societatii romanesti, lipsesc mecanismele si factorii care sa asigure socializarea populatiei varstnice pentru cerintele rolului de 'batran'. Ca o consecinta, o mare parte dintre batrani traiesc izolati de societate, fara nici-un fel de 'angajament social', situatie care contribuie la accelerarea procesului de imbatranire si la accentuarea trasaturilor determinate de patologia batranetii. O serie de sociologi apreciaza ca, in societatile contemporane, este legitima chiar o 'socializare pentru moarte' constand in pregatirea batranilor pentru episodul final al vietii lor. O asemenea forma de socializare implica si pe membrii familiei, pe toti aceia aflati in relatii apropiate cu varstnicii.

2.2. GRUPURILE SOCIALE (SODALITATEA)

grupul social este definit ca un mediu si un spatiu in care se desfasoara viata si activitatea oamenilor, un mod specific de organizare, un stimulent pentru angajarea unor atitudini, comportamente, interactiuni, un centru activ, dinamic al schimbarii, transformarii, devenirii si autodevenirii umane (R. Dabu si B. Ielics, 1993). Grupul este o unitate capabila sa actioneze unit, compusa din indivizi sau subgrupuri formate la randul lor din indivizi. De aici se pot desprinde trei consecinte decisive pentru sociologia grupurilor:

orice grup, indiferent de efectivele sale numerice, are unul sau mai multe scopuri;

indivizii din care este compus grupul au la randul lor unul sau mai multe scopuri individuale:

scopurile lor pot fi identice cu cele ale grupului,

pot fi fara nici o legatura cu scopurile grupului,

se pot combina mai mult sau mai putin cu scopurile grupului;

orice grup vine in contact sau in concurenta cu alte grupuri ce au sau nu aceeasi definitie; orice grup face parte dintr-un sistem de activitati care actioneaza asupra lui ca o constrangere (J. Baechler, 1997).

Elemente necesare constituirii si existentei grupului

q           Prezenta unui principiu de organizare care se materializeaza in:

stabilirea unor obiective si sarcini comune;

structurarea unor relatii ierarhice si functionale;

stabilirea si recunoasterea de catre membrii grupului a mijloacelor de control si actiune;

conturarea unor modele de actiune.

q           Existenta unui sistem de valori si atitudini comune care se reflecta in:

ierarhizarea valorilor recunoscute de catre grup;

adoptarea de atitudini corespunzatoare adeziunii la aceste valori;

transmiterea acestora daca se doreste mentinerea si perpetuarea grupului.

q           Sentimentul apartenentei la grup ce se observa prin:

existenta ,,constiintei de noi'' ca expresie a coeziunii grupului;

comunitatea de vointa si de actiune a grupului.

Multimea se refera la un numar relativ mare de persoane, care se reunesc mai mult sau mai putin intamplator, pentru o perioada determinata de timp si care cauta      sa-si satisfaca anumite dorinte sau nevoi individuale. Exemplu: publicul de pe stadioane, cozile de la magazine, oamenii care se aduna la locul unui accident etc.

Caracteristici:

gradul de organizare si diferentierea rolurilor este foarte slaba;

relatiile care se stabilesc intre indivizi sunt rezultatul contagiunii emotionale;

constiinta scopurilor este neclar conturata, deoarece fiecare urmareste satisfacerea unor dorinte personale.

Ceata presupune reunirea voluntara a unor indivizi care se aseamana intre ei din punct de vedere al preocuparilor, idealurilor, preferintelor sau pentru placerea de a fi impreuna. Exemplu: cetele de copii, de aolescenti, de delincventi.

Caracteristici:

un numar relativ mic de membrii;

perioada de existenta se intinde de la cateva ore pana la cateva luni;

grad de organizare si de structurare relativ scazut.

Grupa semnifica acel numar relativ mic de persoane, care se reunesc periodic, in intervalele dintre intalniri manifestandu-se o relativa permanenta a scopurilor. Exemplu: grupele de elevi, de studenti, de sportivi.

Caracteristici:

oarecare structurare si organizare interna, ca o consecinta a intereselor comune tuturor membrilor sai;

diferentiere a rolurilor in interiorul ei.

Studierea grupului este necesara din mai multe motive:

grupul      este mai mult decat suma membrilor sai, cunoasterea fiecarui membru in parte nefiind suficienta pentru cunoasterea intregului;

intrucat grupul dispune de parghiile necesare, pentru a determina modificari ale comportamentului membrilor sai, cunoasterea acestor modalitati de influentare se impune de la sine;

de asemenea, grupul se bucura de o dinamica accentuata, care lasata la voia intamplarii, poate duce grupul pe cai gresite, spre ineficienta sau pierderea de resurse. Dirijarea autentica a miscarii grupului nu se poate face fara cunoasterea legilor si factorilor acestei dinamici;

numai prin cunoasterea interna a grupului se pot aplica eficient o serie de metode de activare, interventie si schimbare a acestuia.

INSTITUTIILE SI INSTITUTIONALIZAREA

Institutiile sunt procese structurate, bine organizate, prin care grupurile si indivizii se straduiesc sa-si realizeze in mod eficient activitatile.

Institutionalizarea consta in infiintarea unor norme clare, care stabilesc statusuri si roluri sociale, in corelatie cu un anume comportament (B. Ielics, 1993). Comportamentul spontan, nestandardizat si imprevizibil este inlocuit prin institutionalizare cu un comportament bine precizat, reglementat, previzionat si presupus a avea loc. Un scandal declansat pe strada este un coportament care nu este institutionalizat, pe cand un meci de lupte libere este institutionalizat. In sociologie, prin institutie se inteleg acele modele specifice si stabile de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi si grupurile sociale, orientate spre satisfacerea unei nevoi de baza, valori si interese cu importanta esentiala, strategica pentru mentinerea colectivitatilor sociale, alaturi de regulile de influentare si control social al comportamentelor individuale (L. Vlasceanu si C. Zamfir, 1993).

In societatile moderne cele mai importante institutii sunt institutiile familiale, educative, religioase, guvernamentale, economice etc. Diversitatea lor ne permite o grupare a lor in functie de mai multe criterii:

dupa gradul de ,,cristalizare'' sau de reglementare formala a normelor de comportament individual si sau colectiv: obisnuinte, obiceiuri, legi;

dupa modul de punere in aplicare si de sanctionare: institutii formale (banci, scoli) si informale (familia, prietenia), institutii primare (dobandite de indivizi prin socializare) si secundare (pe care indivizii le creeaza).

Caracteristici ale institutionalizarii

Fiecare institutie are particularitatile sale, dar fiecare are insa, asemanari cu toate celelalte institutii in unele privinte. Institutiile prezinta urmatoarele modalitati de legatura:

simboluri culturale

Pentru identificarea lor toate institutiile recurg la diverse simboluri. Astfel, cetatenilor li se aminteste de religie printr-un crucifix, semiluna sau steaua lui David; de familie prin inelul de casatorie; de sistemul economic prin intermediul monedei s.a.m.d. .Cladirile pot reprezenta si ele un simbol institutional. Nu ne putem inchipui, astfel, o familie fara o casa, o religie fara biserica, educatia fara scoli, sau guvernarea fara o cladire prezidentiala sau un palat regal.

coduri de comportament

Oamenii implicati in activitatile institutiilor trebuie sa fie pregatiti pentru a-si indeplini rolurile. Aceste roluri sunt deseori exprimate prin coduri formale, cum ar fi: juramantul de credinta fata de patrie, juramantul lui Hipocrate depus de medici si codurile etice aferente altor grupuri. Aceste roluri definite, institutionalizate reprezinta si o modalitate a controlului social.