Cateva paradigme ale sociologiei deviantei cu relevanta in asistenta sociala a adolescentilor devianti

Cateva paradigme ale sociologiei deviantei cu relevanta in asistenta sociala a adolescentilor devianti

Intelegerea si interpretarea deviantei este strans legata de campul social, pentru ca atat cauzalitatea cat si determinarea sunt de natura sociala. Aceasta influenta trebuie inteleasa si analizata de catre asistenta sociala si pentru a-si asigura succesul apeleaza la teorii. Teorii ce incearca sa explice gradul de responsabilitate al societatii in aparitia comportamentului deviant.

Devianta in conceptia teoriei dezorganizarii sociale

In opinia reprezentatilor acestei teorii (Ch. Cooley, 1930 si reprezentantii Scolii Sociologice de la Chicago) structurile sociale si mecanismele institutionale sunt adecvate si contribuie la mentinerea ordinii sociale, in timp ce problemele sociale se manifesta ca "devieri" de la normele ori standardele care definesc si pastreaza aceasta ordine.

Astfel o societate este organizata atunci cand ordinea ei este asigurata de consensul comun al membrilor asupra validitatii valorilor si normelor fundamentale si, mai ales, cand exista o intelegere clara asupra modelului in care trebuie sau nu trebuie sa se comporte indivizii.

Dimpotriva o societate este dezorganizata atunci cand ordinea sociala este perturbata de ruperea consensului moral si coeziunii sociale, determinata atat de incapacitatea normelor sau valorilor traditionale de a mai regla in mod adecvat conduitele, cat si de aparitia unor conflicte intre sisteme normative diferite.

Aceste tendinte se manifesta, mai cu seama in anumite arii locale, dezorganizate ale oraselor denumite "slums-uri" (mahalale), caracterizate prin diversitate si eterogenitate a populatiei, prin rate inalte ale infractionalitatii, sinucidere, prostitutie, tulburari psihice, etc.

Analizand nivelul situatiei sociale, culturale si economice ale familiei se constata un nivel scazut al veniturilor care se asociaza cu conditii precare de locuinta si confort.

Lipsa veniturilor materiale este invocat si ca motiv al abandonului scolar de catre adolescent mai ales in cazul in care nu detesta scoala si mediul scolar.

Este greu de realizat in aceste conditii o socializare si o educatie adecvata, cu atat mai mult, cu cat nivelul cultural si educational al familiei este nesemnificativ.

In consecinta masurile de asistenta sociala trebuie sa se orienteze spre remodelarea a insusi mediului social, in care traieste adolescentul si familia sa, printr-un tratament mai de graba comunitar decat individual; accentul fiind pus pe ameliorarea conditiilor economice, sociale si culturale.

Dar considerarea deviantei ca rezultat al dezorganizarii sociale implica urmatoarele "neajunsuri":

confundarea schimbarii sociale cu dezorganizarea sociala si

ignorarea faptului ca devianta implica nu dezorganizare, ci o organizare specifica a normelor si valorilor, in asa fel incat sa dea nastere unei subculturi distincte de tip deviant sau delincvent; de exemplu bandele de tineri, crima organizata, prostitutia, etc.

2. Socializarea, proces de invatare a conformitatii actiunii cu regulile impuse de autoritatea puterii

Fiecare individ constientizeaza ca exigentele conformarii la reguli este o tendinta "normala", care trebuie evaluata in mod pozitiv, in timp ce violarea acestora reprezinta o tendinta "anormala", irationala chiar, care trebuie sanctionata prin faptul ca dezorganizeaza sau impiedica desfasurarea normala a vietii colective.

Aceasta constiinta a conformarii se formeaza prin procesul de socializare. Ele intervin ca un mecanism de control social care asigura normele si valorile sociale ce vor fi invatate sau asimilate devenind parte integranta a personalitatii indivizilor.

Socializarea se realizeaza, in primul rand, prin supunerea indivizilor unui proces de invatare sociala progresiva, in cursul caruia sunt asimilate cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare exercitarii rolurilor sociale.

Procesul de socializare poate fi definit in ansamblul sau, ca transmiterea si insusirea unor modele cultural - normative prin intermediul carora indivizii dobandesc conduite socialmente dezirabile si isi insusesc procedurile sau regulile necesare pentru a putea dezvolta actiuni dezirabile, "normale", predictibile pentru asteptarile colectivitatii.

Asistenta sociala ca sistem institutional urmareste mentinerea si restaurarea functionarii sociale normale. In acest demers ea trebuie sa identifice functiile si disfunctiile intervenite in activitatea principalelor instante cu rol de socializare, avand in atentie in mod deosebit familia.

Familia reprezinta factorul primordial al socializarii morale si al integrarii adolescentului in societate sau din contra constituie un element conditional puternic in aparitia unor deficiente in socializarea morala a acestuia.

Adolescentul apare astfel, ca fiind deviant in raport cu modelul cultural - normativ al societatii.

Devianta ca produs al procesului de "etichetare"

H. Becker, K. Erikson, E. Goffman (Radulescu 1990, pag.72) si altii concept devianta nu ca o trasatura inerenta a unui anumit tip de comportament, ci ca o insusire conferita acelui comportament de catre grupul sau indivizii care detin puterea si care evalueaza conduita ca deviata. In orice societate exista indivizi care incalca normele prescrise si indivizi sau grupuri care se pronunta asupra conduitelor primilor si evalueaza aceste abateri.

Normele reprezinta de fapt, standarde sau etaloane in functie de care conduita individului este valorizata pozitiv sau negativ. Ele impun sau interzic savarsirea anumitor actiuni, fiind elaborate intr-o forma generala si impersonala, stabilind in ce masura un individ poate sa indeplineasca sau nu un anumit rol in functie de pozitia sa sociala.

Pentru teoreticienii etichetarii, notiunea de devianta nu este atat o realitate, cat o "denumire semantica" creata prin procesul de definire sociala si normativa, prin procesele de interactiune cu indivizi si organizatii.

Importanta si semnificativa nu este incalcarea normei ci reactia societatii fata de aceasta incalcare.

Conteaza mai putin ceea ce fac indivizii devianti ca atare, cat ceea ce cred ceilalti indivizi nondevianti despre primii. Din punct de vedere al deviantului, conduita sa este perfect normala, este "asa cum trebuie sa fie!".

De abia etichetarea acestei conduite ca fiind devianta, de catre cei din "exterior" declanseaza adevarata devianta, intrucat persoanelor carora li se ataseaza eticheta de deviant nu numai ca ajunga sa creada in veridicitatea ei, dar si adopta conduite conform cu aceasta eticheta asimiland toate atributele identitatii de deviant.

De obicei eticheta de deviant este atribuita adolescentilor proveniti din familii neprivilegiate. Si aceasta chiar si in cazul in care comportamentul lor noncomformist nu se deosebeste de cel al adolescentilor apartinand familiilor privilegiate. Din perspectiva asistentei sociale este util sa stim si care este atitudinea adolescentului fata de comportamentul pe care l-a dezvoltat: ii place sa se comporte asa? Este un comportament obisnuit sau nu in mediul sau familial? Este repetitiv acest comportament? etc.

Evaluand din aceasta perspectiva comportamentul deviant al adolescentului, asistentul social stabileste modul de interventie la nivel individual sau la nivelul grupului restrans caruia acesta ii apartine.