Constructivismul radical. Pot fi construite social legile stiintei?

Constructivismul radical. Pot fi construite social legile stiintei?

(A)     Constructivismul social. De la sociologia cunoasterii la constructia sociala a realitatii.

(B)     Constructia sociala a legilor naturii

(C)     Inconvenientele constructivismului nomologic

(D)     Catre un constructivism rezonabil

(A) Constructivismul social. De la sociologia cunoasterii la constructia sociala a realitatii. O constructie sociala sau un construct social este o idee sau obiect ce ne apare in mod obisnuit drept natural, dar care, in realitate, este o inventie sau un artefact al unei culturi sau societati particulare. Prima implicatie a acestui fapt este aceea ca constructele sociale sunt mai degraba rezultatul alegerii si imaginatiei umane, decat efecte necesare ale actiunii unor legi ale naturii sau a unora prescrise de divinitate. Anumite concepte faimoase devenite obisnuite in stiintele sociale descriu astfel de constructe: rasa, clasa sociala, gen, moralitate sau realitatea ca intreg. Unele concepte mai putin controversate, dar care exprima in egala masura constructe sociale importante sunt: limbajele, jocurile, banii, libertatile, natiunile, guvernele, universitatile, corporatiile si toate celelalte institutii. Printre conotatiile ideii de "constructie sociala" pot sa apara aspecte precum "a fi facut", "accidental" sau "arbitrar". Termenul de "constructie sociala" este parte din titlul lucrarii Constructia sociala a realitatii publicata de Peter L. Berger si Thomas Luckmann in 1966, o lucrare de sociologia cunoasterii. In ciuda acestei folosiri exacte, termenul si-a gasit o larga utilizare in stiintele sociale.

Filosoful si istoricul stiintei Ian Hacking a subliniat faptul ca sintagma are mai multe intelesuri dar, dincolo de aceasta diversitate semantica, ea a devenit un adevarat cod: daca o folosesti cu o conotatie pozitiva, ar semnifica faptul ca te consideri pe tine insuti mai degraba radical; daca o folosesti cu o incarcatura negativa, te declari rational, rezonabil si respectabil. Chiar daca "constructie sociala" reprezinta astazi o sintagma ce ascunde multe sentimente contradictorii, cartea lui Berger si Luckmann a influentat stiintele sociale extrem de puternic. Principala lor realizare deriva din faptul ca ei au reusit sa descrie cum limitele invizibile dar puternice si seturile de reguli ale societatii sunt create, schimbate si institutionalizate si transmise catre generatia urmatoare.

Reamintim caracteristicile celor doua tipuri de constructivism social (constructivismul slab si cel tare) pe le-am precizat in primul capitol. Astfel, incercand sa lamureasca specificul constructivismului social slab, lingvistul Steven Pinker (2002) scria faptul ca anumite categorii de entitati reale sunt constructii sociale: ele exista doar pentru ca oamenii sunt de acord in mod tacit sa actioneze ca si cum ele ar exista. Exemple de acest fel sunt banii, cetatenia, proprietatea, decoratiile pentru acte de bravura si presedintele Statelor Unite (precum si presedintele Romaniei). Atat Hacking cat si Pinker sunt de acord cu faptul ca genurile de entitati indicate aici pot fi descrise ca parti a ceea ce Searle a numit "realitate sociala". In particular, in termenii lui Searle, ele sunt subiective ontologic, dar obiective epistemologic. Informal, ele cer practicilor umane sa le sustina existenta, dar, in schimb, ele au un efect care este in mod universal acceptat.

Conform constructivismului social tare, stiinta este elaborata intr-o mare masura ca un set de convingeri ce tin de o cultura anume, de anumite circumstante si de o perioada particulara. Prin urmare, nu exista un corpus al cunoasterii si, implicit, conjecturi testabile cu privire la lumea reala. Discursul si termenii utilizati in orice stiinta sunt creati intr-o complexa retea de circumstante sociale, opinii politice si economice, intr-un anumit climat ideologic. Implicit toate aceste conditionari vor forma un climat in care omul de stiinta isi va desfasura activitatea. Prin urmare, traditia stiintifica exprima mai degraba nu un sir de aproximari ale unei realitati obiective, ci relateaza modul in care anumite comunitati istorice au existat si s-au raportat la mediul inconjurator. Daca nu exista criterii de evaluare supra-istorice inseamna ca nu exista asa-zisele criterii stiintifice, supra-istorice de evaluare a cunoasterii; produsele unei comunitati stiintifice nu pot fi judecate decat in functie de standardele unei comunitati stiintifice locale, geneza acestor standarde avand un temei local. Multi dintre oamenii de stiinta si dintre istoricii stiintei cred ca lumea trebuie inteleasa drept o constructie sociala. Vom urmari in cele ce urmeaza cateva dintre cele mai semnificative teorii constructiviste cu privire la legile naturii. Filosofii ce sustin abordarea constructivista a legilor naturii cred ca legile stiintei sunt mai degraba simple instrumente de care se folosesc oamenii de stiinta pentru a realiza predictii, instrumente tributare mediului social si cultural in care au aparut, si nu structuri ale fenomenelor asa cum se petrec ele in natura. Vom incerca sa demonstram de ce o astfel de abordare nu este rezonabila si nu poate fi sustinuta. Prin analogie, se poate demonstra ca orice incercare a constructivistilor de a reduce realizarile stiintelor naturii, matematicii sau logicii la simple produse tributare culturii unei epoci si unui loc anume este supusa falimentului. Prin urmare, toate dezbaterile din acest capitol dorim sa se constituie intr-o pledoarie in favoarea constructivismului social slab si impotriva programului aparat de adeptii constructivismului social tare.

(B) Constructia sociala a legilor naturii. Daca activitatea stiintifica poate fi inteleasa drept o incercare de a construi instrumente apte sa rezolve problemele de care se ciocnesc diversele comunitati umane, nu ar trebuie sa ne mire faptul ca multi filosofi inteleg "produsele" cele mai importante ale activitatii stiintifice - legile stiintei - drept constructii sociale ce raspund anumitor imperative de ordin pragmatic. Teza centrala a acestei abordari este ca standardele dupa care comunitatile stiintifice judeca lucrurile, fenomenele si procesele naturii sunt constructii ale mintii umane, standarde adoptate fie din motive ce tin de economia exprimarii, fie datorita faptului ca este mai comod sa se creada ca anumite fenomene pot fi subsumate anumitor reguli simple. Pe scurt, X este construit (social) daca si numai daca este produs printr-o activitate umana intentionala[1]. Dupa Fr. Weinert, abordarea constructivista cu privire la legile naturii reprezinta o incercare "de a explica legile drept forme ale descrierilor pe care mintea umana le impune in sfera fenomenelor" . Scopul activitatii stiintifice ar fi tocmai acela de a organiza fenomenele naturii intr-o retea coerenta, o organizare care sa ofere o prezentare simpla si economica a ceea ce trece drept cunoastere stiintifica la un moment dat.

Instrumentalismul sau constructivismul legilor stiintei, ca tip de abordare filosofica, nu isi dobandeste specificitatea datorita asumptiilor sale ontologice; in fapt, aceasta abordare nici nu are in vedere legile naturii, cat, mai ales, ceea ce savantii numesc legi ale stiintei. Altfel spus, filosofii constructivisti nu iau in calcul niciodata ordinea reala a fenomenelor sau a proceselor naturii deoarece considera ca o astfel de pozitie ar implica asumptii metafizice excesive si nejustificate. In fapt, spun ei, nimic nu poate garanta existenta efectiva a legilor naturii; ordinea pe care omul de stiinta o poate constata in natura este cea pe care mintea sa a gandit-o si a proiectat-o asupra fenomenelor studiate. Asumarea unei ordini obiective nu poate fi justificata rational, este o perspectiva ce nu deriva din modul omenesc de a cunoaste natura, este o "perspectiva a ochiului divin", putand fi acceptata doar ca act metafizic de credinta.

In consecinta, propozitiile care sunt considerate drept legi nu isi dobandesc acest statut nici pentru ca ar exprima anumite regularitati obiective ale naturii, nici pentru ca ar exprima raporturi necesare surprinse in desfasurarea fenomenelor naturii; mai degraba, statutul de lege al unor propozitii s-ar datora capacitatilor constructive ale mintii umane. Chiar daca exista o ordine a lumii, chiar daca exista anumite regularitati perceptibile senzorial, forma pe care aceasta ordine o primeste prin intermediul propozitiilor stiintei este una construita de mintea umana. Constructivismul trebuie inteles nu in sensul ca ordinea naturii ar fi una construita de mintea umana, ci in sensul ca ordinea pe care comunitatea cercetatorilor o exprima prin propozitiile stiintei este o constructie a mintii umane. La modul general, putem spune ca orice filosof care pune accentul pe modul in care sunt formulate si utilizate legile stiintei si nu pe modul in care acestea sunt conectate la fapte adopta o pozitie instrumentalist-constructivista.

Constructivismul legilor, si nu numai, este socotit de multi drept o consecinta derivata din metafizica kantiana. Asa cum explicau Michael Devitt si Kim Sterelny, fenomenele ar fi posibile, dupa Kant, prin faptul ca mintea noastra ar impune datului sensibil o serie de concepte si principii a priori; acest mod de a vedea lucrurile a dat nastere unui metafizici care "este adesea explicata cu ajutorul metaforei formei de prajituri (cookie-cutter). Aluatul (lucrurile in sine) este independent de bucatar (noi). Bucatarul impune formele de prajituri (conceptele) aluatului pentru a crea prajiturile (aparentele)"[3]. In prelungirea unei astfel de metafizici, au existat filosofi care au vazut in legile stiintei forme construite de mintea umana si impuse fenomenelor naturii pentru a le organiza si sistematiza in formule cat mai simple, mai elegante si mai economice. Poincar vorbea chiar despre un veritabil simt estetic pe care omul de stiinta ar trebui sa-l aiba pentru a armoniza lucrurile pe care le percepe: "asadar, cautarea acestei frumuseti speciale, simtul armoniei lumii ne fac sa alegem faptele cele mai in masura sa contribuie la aceasta armonie, asa cum artistul alege, printre trasaturile modelului sau, pe acelea care completeaza portretul, ii dau caracter si viata" .

Printre cei care au argumentat in favoarea unei viziuni constructiviste asupra legilor stiintei se numara Ernst Mach[5], Henri Poincar , Ludwig Wittgenstein , Nicholas Rescher , Bas van Fraassen sau Ronald Giere . Cred ca abordarea constructivista a legilor contine o serie de idei inacceptabile, dar, in acelasi timp, cred ca este valoroasa prin prisma faptului ca a reusit sa puna in evidenta latura pragmatica a ideii de lege a stiintei, efortul depus de comunitatile stiintifice pentru formularea legilor (constructivismul semantic), faptul ca sunt instrumente utile in campul activitatilor stiintifice si nu numai. In cele ce urmeaza, voi trece in revista cateva dintre cele mai celebre solutii instrumentalist-constructiviste privind specificul legilor stiintei, urmand ca, in final, sa incerc o evaluare critica a abordarii in ansamblu.

(1) Legile - instrumente de economisire a experientei. Printre primii ganditori din sfera filosofiei stiintei care si-au exprimat convingerile constructiviste a fost E. Mach. Celebrul fizician si filosof credea ca "orice stiinta isi propune sa inlocuiasca experienta sau sa o economiseasca prin reproducere sau modelare mentala a faptelor experimentale. Aceste reproduceri sunt mai usor manevrabile decat experienta insasi si ii pot fi substituite in multe privinte. Aceasta functie economica este prezenta in intreaga stiinta si perceptibila in rationamentele cele mai generale"[11]. Cand indivizii isi insusesc in procesul de invatamant cele mai importante legi ale stiintei, acestia nu fac, in fond, nimic altceva decat sa-si economiseasca propria experienta prin insusirea experientei altora. Astfel, legile stiintei devin modalitati de a transmite intr-o forma condensata experienta semnificativa a savantilor dintr-un anumit domeniu, pana la un moment dat. Prin urmare, legile stiintei nu ar fi nimic altceva decat constructii ingenioase ale mintii umane prin care reusim sa transmitem generatiilor viitoare, intr-o formula convenabila, experienta acumulata de-a lungul istoriei.

Dar acest aspect economic este prezent chiar in procesul formularii unei legi. Cand anumite fapte sunt reprezentate la nivelul gandirii, acestea sunt surprinse doar prin anumite laturi ale lor, cele care sunt mai importante pentru noi. Toate modalitatile in care ne reprezentam fenomenele naturii sunt, de fapt, abstractii. Dar, prin faptul ca legile stiintei sunt abstractii, crede Mach, se demonstreaza ca avem de-a face cu entitati construite, de natura economica. Stiintele dezvoltate au reusit "sa cuprinda intr-o expresie unica regulile de reproducere ale unui numar foarte mare de fapte"[12]. In loc sa avem in minte diferite cazuri concrete de refractie a luminii, putem sa le reproducem sau sa le prefiguram pe toate, stiind ca raza incidenta, raza refractata si normala sunt coplanare si ca sin α / sin β = n. Mach apreciaza ca tendinta catre economie este prezenta in mod evident, ca si in acest caz, in formularea oricarei legi. Din punctul sau de vedere "in natura nu exista o lege a refractiei, ci doar multiple cazuri de refractie. Legea de refractie este o metoda de reproducere concentrata si rezumativa pentru uzul nostru si se refera doar la aspectul geometric al fenomenului" . Practic, Mach nu recunoaste realitatea acelor relatii dintre fenomene pe unii filosofi le-au numit legi ale naturii; din punctul sau de vedere exista doar fenomene particulare. Cele care prezinta anumite asemanari din anumite puncte de vedere pot fi exprimate sintetic la nivelul gandirii printr-o formula abstracta, formula care ne permite sa economisim efortul de a ne mai referi la cazuri concrete.

In esenta, legile stiintei sunt constructii ale mintii, constructii care pot lua, in cazul stiintelor naturii, o forma matematica prin intermediul careia putem surprinde anumite aspecte esentiale ale evolutiei anumitor fenomene ale naturii, fara a ne mai referi la cazuri concrete. Astfel, se realizeaza o economie de efort, de experienta si de exprimare. Acest lucru este foarte important pentru ca in intervalul scurt al vietii oamenilor, la care se adauga limitarile naturale ale inteligentei umane, o cunoastere pe care sa o putem numi cu indreptatire drept stiintifica nu poate fi atinsa decat printr-o maxima economie de gandire. Dupa Mach, "stiinta poate fi considerata ea insasi ca o problema de minim, constand in expunerea cat se poate de completa a faptelor cu un minim de cheltuiala de gandire"[14]. Prin urmare, asa cum sublinia si Mircea Flonta, pentru Mach, "valoarea conceptelor si a tuturor tipurilor de generalizari si teorii consta exclusiv in utilitatea lor practica, ca instrumente ce permit organizarea si dominarea experientei. In cunoasterea stiintifica, noile concepte, teorii si moduri de gandire se impun de indata ce se dovedesc instrumente mai eficiente de descriere si ordonare economica a experientei" . Din acest punct de vedere, legile si teoriile stiintei nu explica propriu-zis structura sistemelor naturii sau evolutia fenomenelor si nu pot sa conduca la anticipari si predictii reale. Legile nu au o valoare euristica autentica; in principiu, nu putem deduce din legi fapte noi. Legile rezuma, sintetizeaza, fenomenele accesibile prin experienta directa, dar nu pot sa ofere anticipari in directia unor lucruri sau fenomene care nu au facut inca obiectul experientei directe. Predictia este posibila doar in sensul ca o lege poate sa determine "intregirea in gandire a faptelor ce ne sunt cunoscute doar partial" .

Dupa Mach, legile stiintei, ar avea doar o singura functie: aceea de a face economie de gandire, efort si experienta. Chiar daca se achita cu bine de aceasta indatorire, totusi legile par a fi lipsite de puterea de a explica la propriu ceva si de a face predictii propriu-zise; aceste dificultati apar datorita faptului ca in abordarea constructivist-instrumentalista a lui Mach, legile stiintei sunt gandite intr-o legatura imediata cu obiectele si fenomenele percepute senzorial. Legile sunt doar instrumente utile efortului de a pune ordine in senzatii.

(2) Legile stiintei - conventii ale comunitatii stiintifice. Chiar daca Poincar nu foloseste atributul de "instrument" sau "constructie a mintii umane" atunci cand se refera la legile fundamentale ale fizicii, ci pe cel de "conventie", abordarea sa se incadreaza, totusi, in ceea ce am numit la inceputul acestei prezentari abordarea constructivista a legilor. Legile mecanicii sunt impartite de Poincar in doua categorii distincte: o categorie este formata din acele legi ce sunt formulate in legatura directa cu experienta si care sunt verificabile experimental, si o alta, cea a legilor fundamentale, a principiilor ce poseda un inalt grad de generalitate, care raman certe, in ciuda oricarei experiente. Aceste legi fundamentale "se reduc, in ultima analiza, la o simpla conventie, pe care avem dreptul sa o facem pentru ca suntem siguri mai dinainte ca nici o experienta nu va veni sa o contrazica"[17]. Trebuie specificat faptul ca pentru Poincar, a fi conventional nu este echivalent cu a fi arbitrar; adoptarea anumitor principii nu este nici rezultatul dorintelor subiective, nici al capriciilor unor oameni de stiinta. Anumite principii sunt adoptate prin conventie deoarece unele experiente obiective au demonstrat ca astfel de principii s-ar putea dovedi utile si comode. Ideea utilizarii unor astfel de conventii este in stransa legatura cu ideea unitatii si simplitatii naturii. Chiar daca structura sau regularitatea unor fapte ar putea fi surprinsa printr-o infinitate de formule, totusi, dintre cele construite, va fi aleasa formula care este cea mai simpla.

Evaluand critic pozitia sustinuta de Poincar, Popper sustine ca o intelegere conventionalista a legilor stiintei are consecinte inacceptabile. Pentru conventionalist, stiinta teoretica nu mai poate fi o imagine a naturii, ci este o constructie pur conceptuala. "Nu insusirile lumii determina aceasta constructie, ci dimpotriva, aceasta constructie determina insusirile unei lumi artificiale, creata de noi; o lume conceptuala definita implicit prin legile naturii stabilite de noi. Numai despre aceasta lume vorbeste stiinta"[18]. Dar cea mai grava consecinta a perspectivei conventionaliste asupra demersului stiintific nu este constructivismul sau, ci faptul ca legile stiintei nu mai pot fi falsificate prin observatie directa; aceasta pentru ca doar prin adoptarea conventionala a anumitor enunturi drept legi se poate determina ce este o observatie, se poate construi un experiment si se pot efectua anumite masuratori. In aceste conditii, nimic din ceea ce este observat, experimentat si masurat nu mai poate falsifica un enunt ce candideaza la statutul de lege. Dar daca un astfel de enunt nu este falsificabil, inseamna ca este neempiric, si ca se autoexclude din campul stiintei, avand un caracter metafizic.

(3) Legile stiintei - simple reguli de inferenta?In ciuda faptului ca in scrierile lui Mach si Poincar constructivismul - ca abordare a legilor stiintei - este asumat in mod consecvent, se pare ca cele cateva propozitii scrise de Wittgenstein in celebrul sau Tractatus, referitoare la intelegerea legilor stiintei drept constructii sau instrumente, au avut un mai mare ecou in traditia filosofica a secolului al XX-lea. Dupa A. Musgrave, Wittgenstein a influentat in mod direct sau indirect modul in care Watson, Ryle, Toulmin si Harr au incercat sa rezolve, in anumite momente, problema legilor stiintei[19]. Wittgenstein apara o viziune constructivista asupra stiintei si una instrumentalista asupra legilor stiintei. Teoriile stiintifice sunt retele conceptuale; diferitelor retele de concepte le corespund diferite sisteme de descriere a lumii. De pilda, "mecanica stabileste o forma de descriere a lumii prin faptul ca spune: toate propozitiile ce descriu lumea trebuie sa fie obtinute intr-un anumit mod dintr-un numar de propozitii date - axiomele mecanicii. In acest fel, ea furnizeaza caramizile pentru constructia edificiului stiintei si spune: orice edificiu ai dori sa construiesti, trebuie sa il alcatuiesti intr-un fel sau altul cu aceste caramizi de constructie, si numai cu aceste caramizi de constructie" . Dar aceasta descriere a lumii nu spune nimic despre lume, ci numai faptul ca poate fi descrisa intr-un anume fel prin intermediul propozitiilor mecanicii. Legea cauzalitatii nu este o lege propriu-zisa, ci ar trebui considerata un fel de forma a tuturor legilor naturii. Wittgenstein crede ca legea cauzalitatii ar trebui formulata astfel: "Exista legi ale naturii". Cautand legile naturii, oamenii cauta sa stabileasca ceea ce este posibil in lume, caci "ceea ce poate fi descris poate sa se si intample, iar ceea ce trebuie sa excluda legea cauzalitatii nu se poate nici descrie" . Spunand ca inductia nu are o intemeiere logica, ci doar una psihologica, Wittgenstein va concluziona ca "intreaga conceptie moderna asupra lumii se sprijina pe iluzia ca asa-numitele legi ale naturii sunt explicatiile fenomenelor naturii" . In fond, ele nu sunt altceva decat constructii sau modele prin care oamenii incearca sa surprinda ordinea faptelor. Dar pentru ca oamenii cred in aceasta iluzie, isi imagineaza in mod gresit legile naturii ca fiind ceva intangibil, avand un sentiment pe care cei vechi il aveau doar in fata Sortii sau in fata lui Dumnezeu.

Dupa Weinert, Wittgenstein a fost etichetat drept instrumentalist din doua motive: in primul rand, pentru ca nu a socotit legea cauzalitatii si legile de conservare drept legi autentice, ci doar forme ale legilor naturii si, in al doilea rand, pentru ca, din punctul sau de vedere, teoriile stiintei nu sunt decat cai diferite ce pot fi urmate pentru descrierea lumii; de aici nu mai era decat un pas pana la ideea de baza a constructivismului "conform careia teoriile stiintifice sunt, mai mult sau mai putin, doar modalitati prin care se confera sens fenomenelor, fara castigarea valorii de adevar"[23].

Cei care s-au revendicat de la ideile lui Wittgenstein (Ryle, Toulmin) au construit asa-zisa perspectiva a inferentei permise asupra legilor. Weinert crede ca cele mai importante trasaturi ale acestei abordari sunt trei: in primul rand, legile stiintei sunt intelese drept esenta metodei prin care comunitatea stiintifica ajunge sa ofere o reprezentare asupra fenomenelor naturii; in al doilea rand, legile fac posibila inferarea unor propozitii particulare din alte propozitii particulare (de pilda, din enunturile care descriu pozitia exacta a unei planete si viteza sa pe orbita la un moment dat se pot deduce, prin folosirea legilor miscarii planetelor, enunturi cu privire la pozitia si viteza acesteia peste o suta de ani) si, in al treilea rand, chiar daca ne permit sa inferam enunturi particulare din alte enunturi particulare, legile nu pot fi considerate enunturi empirice[24]. Practic, din aceasta perspectiva, legile ar fi doar niste simple reguli de inferenta, constructii apte sa orienteze mai degraba anumite operatii deductiv-logice (precum explicatia si predictia), decat surprinderea legilor naturii in realitatea lor.

Aceasta abordare este, totusi, dificil de acceptat; in absenta unui angajament ontologic ferm, cu greu poate fi construita o teorie a legilor stiintei intelese doar ca reguli de inferenta. Chiar daca am presupune ca rolul unei legi nu ar fi altul decat acela de a sluji drept regula in inferarea unor propozitii particulare din alte propozitii particulare, nu am putea sa utilizam legile in acest sens daca nu ar exprima structura fenomenelor naturii. Legitimitatea si corectitudinea regulii de inferenta ar fi conferite tocmai de faptul ca ar exprima relatiile structurale dintre fenomene. Prin urmare, perspectiva ce echivaleaza legea cu o regula de inferenta ar putea deveni acceptabila doar in conditiile in care s-ar specifica faptul ca legile stiintei exprima structura fenomenelor reale; in virtutea acestui fapt, ar putea juca rolul regulilor de inferenta care ar ajuta ca dintr-un enunt particular sa poata fi derivat un altul, tot particular.

In consecinta, enunturile ce candideaza la statutul de lege "trebuie sa fie perfectionate in acord cu constrangerile lumii fizice impuse in teoretizarea stiintifica"[25]. Lucrul acesta se verifica din plin atunci cand sesizam, de pilda, ca regulile potrivite pentru inferarea enunturilor care vor descrie pozitia unei bile intr-un moment viitor nu sunt aceleasi cu cele care ghideaza inferarea enunturilor cu privire la pozitiile viitoare ale unui sistem cuantic. In acest caz, trebuie sa fie specificat cu precizie domeniul de aplicatie al unei legi-reguli. Daca ne referim la exemplul mai sus, ar trebui sa precizam ca enunturile particulare referitoare la starile sistemelor cuantice nu pot fi deduse cu ajutorul legilor mecanicii clasice; in plus, ar trebui sa subliniem ca legile mecanicii cuantice cuprind drept cazuri limita legile mecanicii clasice . Astfel, intelegem ca nu valabilitatea legilor este limitata, ci aplicabilitatea lor. Prin urmare, putem constata nu numai faptul ca legile mecanicii clasice au un domeniu diferit de aplicabilitate, dar si ca acestea pot fi privite drept cazuri limita ale legilor mecanicii cuantice - lucru surprins prin ceea ce filosofii stiintei numesc principiul corespondentei. In limbajul teoriei legilor intelese drept reguli de inferenta, putem spune ca anumite reguli pot fi deduse din altele mai generale, constituind un fel de caz limita al acestora pentru situatii mai bine specificate. Dar, ambele categorii pot fi acceptate neproblematic drept legi-reguli in masura in care se evidentiaza faptul ca trebuie sa se supuna unor constrangeri ontologice. Insa tocmai asupra acestui fapt nu insista suficient filosofii care incearca sa vada in legile stiintei doar simple reguli de inferenta.

(4) Empirismul constructivist. In filosofia actuala dedicata analizei legilor stiintei, in plina disputa intre diversele orientari necesitariste sau intre necesitaristi si regularisti, cand cei mai multi dintre filosofii stiintei incearca sa gaseasca argumente din ce in ce mai complicate pentru a sustine ideea de necesitate fizica sau pe cea de regularitate obiectiva, abordarea constructivista a legilor stiintei a primit un nou impuls prin lucrarile lui Bas van Fraassen. Inca din 1980, van Fraassen a incercat sa propuna nu numai o noua abordare a conceptului de lege, ci chiar o noua imagine cu privire la natura activitatii stiintifice. Pozitia filosofica pe care incearca sa o apere este empirismul constructivist. Van Fraassen spune: "eu folosesc adjectivul constructiv pentru a indica viziunea mea, aceea ca activitatea stiintifica este mai degraba una de constructie, decat una de descoperire: construirea de modele care trebuie sa fie adecvate fenomenelor si nu descoperirea adevarului cu privire la non-observabile"[27]. Aceasta pozitie pe care el o apara este opusa realismului stiintific, realism care isi inchipuie ca stiinta poate oferi prin teoriile sale o "poveste" literal adevarata despre lume, asa cum aceasta este; mai mult, pentru realisti, acceptarea unei teorii ar implica automat credinta ca aceasta ar fi adevarata. Constructivismul empirist aparat de van Fraassen este o pozitie antirealista, in sensul ca scopurile stiintei pot fi aparate foarte bine chiar daca teoriile stiintifice nu sunt intelese drept "literal adevarate".

Credinta sa este ca cel care propune o teorie poate pretinde ca aceasta poseda o serie de virtuti, dar nu poate pretinde ca este literal adevarata; de pilda, poate spune ca teoria propusa este adecvata empiric, comprehensiva, acceptabila din perspectiva anumitor scopuri etc. Din punctul sau de vedere, "scopurile stiintei sunt cele de a ne oferi teorii care sunt adecvate empiric; si acceptarea unei teorii atrage dupa sine o credinta numai daca este adecvata empiric"[28]. In acest context, o lege ce apartine unei teorii poate fi acceptata daca este un bun instrument in a descrie si explica fenomenele; aceasta pentru ca valoarea unei teorii stiintifice este data de masura in care este adecvata empiric si de masura in care este puternica din punct de vedere empiric. Dar acceptarea unei teorii si, implicit, a unei legi tine de dimensiunea pragmatica a stiintei, aceasta dimensiune construindu-se in functie de interesele de cunoastere ale unei comunitati, de limbajul stiintific folosit intr-un anumit context si de angajamentele ontologice specifice.

In Laws and Symmetries (1989), van Fraassen este mai explicit in legatura cu rolul legilor in stiinta: legile nu descriu literal fenomenele sau structura acestora, ci sunt doar componente ale modelelor folosite in descrierea si explicarea fenomenelor fizice. Legile nu ne spun ceva despre structura lumii, ci ne spun ceva doar despre natura relatiei dintre fiintele umane si realitatea fizica. Din punctul sau de vedere, toate produsele stiintei, inclusiv legile, sunt produse ale intelectului prin care se incerca unificarea sau, in termeni kantieni, sinteza datului experientei. Legile au un fel de functie transcendentala: ordonarea diversitatii fenomenelor. In fapt, legile stiintei sunt cele care structureaza modelele folosite pentru descrierea si ordonarea fenomenelor[29]. In opinia lui Weinert, termenii cheie ai acestei abordari sunt cei de "structura" si "model". "Modelele traseaza structura sistemelor fizice pe care le modeleaza. Si legile devin trasaturi ale acestor modele" . Legile stiintei sunt instrumente adecvate pentru constructia unor modele, iar modelele sunt instrumente adecvate pentru a construi o structura posibila a fenomenelor pe care le modeleaza.

(5) Legile stiintei - instrumente de modelare a fenomenelor naturii. Printre filosofii contemporani ce adopta o pozitie constructivista si instrumentalista in problema legilor stiintei se numara si Ronald Giere. Argumentele sale merg in doua directii diferite: in primul rand, istoric vorbind, Giere cauta sa demonstreze ca ideea de lege a naturii este un artefact, o constructie ce a fost posibila in conditiile specifice secolului al XVII-lea, si, in al doilea rand, din perspectiva filosofica, cauta sa sustina ideea ca legile stiintei nu sunt altceva decat instrumente utile in edificarea structurii modelelor teoretice.

In primul rand, Giere incearca sa stabileasca modul in care, istoric vorbind, conceptul de lege a ajuns sa fie unul dintre conceptele esentiale ale filosofiei. Credinta sa este ca ideea de lege a naturii, construita in relatie cu ideea unui Legislator divin in secolul al XVII-lea, s-ar datora tocmai atmosferei zbuciumate din acea perioada. "Putem, totusi, sa ne intrebam de ce Descartes si Newton au fost atat de puternic inclinati sa interpreteze diversele formule matematice ca expresii ale legilor naturii ale lui Dumnezeu, atata timp cat cu un secol mai devreme sau cu un secol mai tarziu ganditorii au fost atat de putin inclinati sa faca acest lucru. As sugera influenta conflictelor religioase sangeroase manifestate in Razboiul de treizeci de ani si in Revolutia engleza. Aceste conflicte au facut foarte dificil pentru oricine din Franta sau Anglia sa gandeasca despre natura in modalitati semnificative fara considerarea posibilului rol al lui Dumnezeu"[31]. In fapt, conceptul de lege a naturii folosit de Descartes si Newton ar fi un construct in care s-au impletit anumite idei de ordin matematic si teologic sub presiunea unor evenimente sociale, politice si militare. Giere este convins ca pentru a intelege practica stiintifica este nevoie sa intelegem mai intai factorii externi ce actioneaza asupra ei, si abia apoi rolul constructiv pe care l-ar avea anumite concepte, precum cel de lege a naturii. Prin urmare, perspectiva istorica ne permite sa intelegem ca ideea de lege este un artefact, si ca nu exista nici un fel de legi ale naturii, ci doar un concept aparut in anumite conditii istorice si spirituale specifice secolului al XVII-lea.

Chiar asa-zisele legi ale naturii, precum legea atractiei gravitationale, legea lui Ohm, legea a doua a termodinamicii sau legea selectiei naturale, nu pot fi nici necesare, nici universale, nici adevarate. De pilda, legea atractiei gravitationale a lui Newton ar fi, intr-adevar, adevarata, necesara si confirmata doar daca ar exista numai doua corpuri in univers sau daca campul gravitational in care se afla cele doua corpuri ar fi perfect uniform. Ca si Cartwright, Giere considera ca cele mai multe dintre legile fundamentale ale stiintelor naturii par a fi false prin raportare la sistemele si fenomenele fizice. Giere este de parere ca, in fond, s-a exagerat foarte mult rolul pe care l-ar avea legile in stiinte. Majoritatea teoriilor fizicii, de pilda, contin o serie de ecuatii fundamentele; problema este cum interpretam aceste ecuatii. Ele pot fi interpretate drept legi, dar pot fi interpretate si altfel. Daca interpretam ecuatiile ca legi vom presupune ca anumiti termeni au un inteles empiric si ca ecuatiile sunt cuantificate universal in mod implicit; mai mult, in aceasta interpretare, se asuma faptul ca legatura ecuatiilor cu lumea este directa, astfel ca orice expresie dedusa din acele ecuatii ar putea fi, in principiu, catalogata drept adevarata sau falsa.

In interpretarea lui Giere, legatura dintre ecuatii si lume este una indirecta. Nu este necesar sa presupunem ca o ecuatie este cuantificata universal, nici ca ar avea un inteles empiric. Important este ca simbolurilor ce apar in ecuatii sa li se ataseze o semnificatie precisa; de pilda sa fie clar ca m se refera la ceva numit masa sau ca v se refera la ceva numit "viteza". Daca ne referim la ecuatiile mecanicii newtoniene, important pentru acestea este ca "pot fi folosite pentru a construi o vasta multime de sisteme mecanice abstracte, de pilda, un sistem gravitational de doua corpuri, adica un sistem ce se supune doar atractiei gravitationale reciproce dintre cele doua corpuri"[32]. Astfel de sisteme abstracte sunt numite de Giere modele. Prin urmare, rolul ecuatiilor ar fi sa faca posibile astfel de modele; putem spune ca modelele sunt aplicatii ale ecuatiilor, iar ecuatiile sunt in mod necesar adevarate pentru respectivele modele. In acest fel, legatura ecuatiei cu lumea este posibila doar prin intermediul relatiei complexe care se instituie intre model si un anume sistem fizic din lumea reala. Modelul in sine, fiind mai degraba ceva de ordin abstract decat de ordin lingvistic, nu poate fi nici adevarat, nici fals, dar ar putea fi catalogat drept adecvat sau neadecvat, functional sau nefunctional. De pilda, daca investigam sistemele fizice din interiorul paradigmei newtoniene, nu vom invata o serie de "adevaruri generale cu privire la relatiile dintre masa, forta si acceleratie, ci faptul ca miscarile unei mari varietati de sisteme ale lumii reale pot fi reprezentate cu succes prin modele construite pe baza principiilor miscarii ale lui Newton" .

In esenta, Giere vede in legi doar niste instrumente necesare construirii unor modele abstracte ale fenomenelor naturii; dar, la limita, daca tinem cont de faptul ca majoritatea corelatiilor fundamentale din teoriile stiintelor naturii sunt ecuatii, se poate chiar renunta la conceptul de lege (atata timp cat nu suntem de acord cu interpretarea acestor ecuatii ca fiind legi). Totusi, daca intelegem ecuatiile drept legi si dorim sa cercetam rolul legilor in stiinta, va trebui sa ne restrangem investigatiile doar la rolul regulativ pe care il au in construirea modelelor.

(C) Inconvenientele constructivismului nomologic. Dupa ce am trecut in revista cateva dintre cele mai importante variante ale constructivismului nomologic, luand in calcul trasaturile acestei abordari evidentiate pana in acest moment, pot fi identificate o serie de neajunsuri majore ale acesteia:

(a) Asumptiile ontologice ale constructivistilor sunt, de cele mai multe ori, aproape inexistente. Atunci cum mai poate pretinde o lege a unei stiinte a naturii ca poate spune ceva despre o clasa de fenomene ale naturii, ca poate reprezenta ceea ce este esential in desfasurarea unui fenomen? Daca legile construite in spatiul stiintei nu ar fi altceva decat simple constructii ale mintii umane, cum am mai putea justifica faptul ca stiinte precum fizica, chimia sau biologia sunt stiinte ale naturii?

(b) Lipsa asumptiilor ontologice ferme si contestarea existentei unei legaturi necesare intre fenomenele naturii si structurile matematice ce exprima legi conduce constructivismul in imposibilitatea de a mai justifica rational conditiile de posibilitate a doua dintre functiile majore ale stiintei: functia explicativa si cea predictiva. Daca legile stiintei sunt simple constructii ale mintii umane, cum poate fi justificat faptul ca reusesc in multe situatii sa serveasca drept suport ferm pentru explicatii si predictii foarte exacte?

(c) In lipsa unei ontologii rezonabile si in lipsa unei doctrine clare cu privire la ordinea din natura dispare orice posibilitate de a mai intelege ratiunile pentru care legile naturii sunt asa cum sunt. Daca abordarea necesitarista gaseste in ontologia sa supradimensionata o explicatie in aceasta directie, constructivistii, asemenea regularistilor, abandoneaza orice cercetare in acest sens. Ontologia lor, in masura in care exista, este una a senzatiilor si a experientelor individuale, una care nu permite justificarea ideii de conexiune necesara. Pentru ei, legile naturii nu numai ca nu sunt fizic necesare, dar nici macar nu exista.

(d) Daca acceptam faptul ca legile din natura nu exista, asa cum procedeaza majoritatea constructivistilor, una dintre cele mai importante consecinte ar fi aceea ca nu ar mai exista nici o ratiune pentru a explica relativa constanta a desfasurarii fenomenelor naturii. Altfel spus, perspectiva constructivista nu exclude ferm posibilitatea ca mersul naturii sa se poata modifica radical de la o zi la alta. Dar aceasta consecinta vine in contradictie cel putin cu acele cunostinte extrase din experienta noastra de zi cu zi si din rezultatele stiintei factuale; ambele tipuri de experiente ne indreptatesc sa credem in constanta si uniformitatea proceselor si fenomenelor naturii. Iar constanta si uniformitatea proceselor naturale      nu pot fi justificate rational decat daca luam in calcul existenta efectiva a legilor naturii.

(e) O alta deficienta a acestei abordari este legata de faptul ca o serie de legi importante ale stiintei nu se refera la experiente pe care sa le prezinte intr-o forma sintetica sau economica. Multe dintre legile se refera la situatii contrafactuale sau la fenomene si procese non-observabile. Nu putem exclude asemenea legi din multimea legilor stiintei doar pentru motivul ca nu se refera la experiente senzoriale directe. Trebuie sa acceptam ideea ca stiinta este doar intr-o mica masura o cercetare empirica a regularitatilor, a constatarilor individuale directe.

(f) Un alt neajuns al acestei perspective este legat de confuzia dintre a fi lege si a fi cunoscut drept lege, dintre ceea ce trece drept lege la un moment dat si ceea ce este efectiv lege. Nu este suficient ca cineva sa construiasca sau sa aiba incredere intr-o ecuatie pentru ca aceasta sa fie un enunt de lege; calitatea unui enunt sau a unei structuri matematice de a fi sau nu lege nu este strict dependenta de atitudinea epistemica a unei comunitati stiintifice; ea trebuie sa satisfaca in mod obligatoriu si o serie de constrangeri ontologice.

(g) Abordarea constructivista a legilor acorda o prea mare incredere ideii ca un enunt va fi o lege daca poate fi dedus in interiorul unui sistem de enunturi adevarate prin raportare la experienta actuala. Pe de-o parte, teoretic vorbind, pot exista enunturi care sa nu indeplineasca aceasta conditie si care pot sa fie legi (multe dintre legile astrofizicii sau ale mecanicii cuantice sunt in aceasta situatie); pe de alta parte, daca judecam legitatea in acesti termeni vom discuta numai despre legile stiintei, fiind in imposibilitate de a mai recunoaste in vreun fel ca este necesara diferentierea intre legile stiintei si cele ale naturii.

(h) Daca legile stiintelor sunt simple constructii mentale, ce nu depind in nici un fel de structura fenomenelor si proceselor din natura, ar rezulta ca doua comunitati stiintifice aflate in comunitati stiintifice izolate ar ajunge sa construiasca doua tipuri absolut distincte de stiinta a naturii. Or, aceasta conjectura este contrazisa de convergenta rezultatelor stiintifice ale unor cercetatori sau comunitati izolate consemnata in istoria stiintei.

(i) Cea mai importanta eroare pe care o comit constructivistii in problema legilor stiintei este legata de confundarea caracterului public al regulilor si constrangerilor pe care trebuie sa le respecte o structura matematica sau un enunt ce candideaza la statutul de lege a stiintei cu constructia sociala a acestor legi. Chiar daca regulile si constrangerile ce reglementeaza activitatea stiintifica au fost adoptate prin consens de catre membrii comunitatii stiintifice, ratiunile ce au stat la baza realizarii acestui consens sunt de natura logica, metodologica si ontologica, ratiuni ce nu au nimic de-a face cu posibilitatile constructive ale mintii umane. Intr-adevar, orice produs al comunitatii stiintifice ce ridica pretentii de cunoastere trebuie sa se supuna unor criterii publice (comunicare intersubiectiva, testare intersubiectiva etc.)[34] tocmai pentru a-l putea diferentia de anumite aventuri "cognitive" private . Dar prin faptul ca o lege a stiintei se supune unor criterii publice de validare nu se transforma intr-o constructie sociala.

(j) Daca acceptam faptul ca setul de legi pus la dispozitie de stiinte se constituie in cel mai eficient ghid ce ne poate orienta actiunea cu privire la fenomenele si procesele naturii, atunci, din perspectiva constructivismului nomologic de nuanta epistemologica, nu se pot explica motivele pentru care legile stiintei functioneaza atat de eficient in aceasta calitate. Daca legile stiintei sunt, in esenta lor, constructii ale mintii umane, cum se justifica faptul ca ne pot ghida atat de eficient in actiune, in edificarea unor artefacte cu un nivel tehnologic ridicat. Orice constructivist ar avea dificultati in a explicita ratiunile ultime in virtutea carora un avion poate zbura sau un televizor poate sa functioneze.

(D) Catre un constructivism rezonabil. Din cele sesizate mai sus, abordarea constructivist-instrumentalista a legilor are printre principalele limite si pe aceea ca se concentreaza aproape in exclusivitate asupra enunturilor de lege, si mai putin asupra asumptiilor ontologice ale celor mai importante teorii stiintifice. Fie ca sunt privite drept mijloace pentru a face economie de efort, gandire sau experienta, fie ca sunt vazute drept conventii utile, fie ca sunt luate drept instrumente apte sa ofere descrieri diferite asupra lumii sau pentru a construi diverse modele prin care sunt surprinse unele caracteristici ale fenomenelor fizice, legile sunt concepute drept constructii ale mintii umane. Aceste "constructii" trebuie sa se supuna unor criterii estetice, de simplitate, unor criterii pragmatice (trebuie sa fie utile), unor constrangeri de ordin psihologic (sa fie in concordanta cu experienta senzoriala directa) si unor constrangeri de ordin semantic (sa fie formulate intr-un limbaj specific). Tocmai pentru ca legile sunt privite mai mult prin prisma unor constrangeri de ordin estetic si pragmatic, si mai putin prin prisma unor constrangeri de natura ontologica, constructivismul este perceput ca fiind o abordare ce nu este in stare sa lamureasca pe baza unor criterii care sa nu fie construite de mintea umana, motivele pentru care o propozitie poate fi acceptata drept lege. Noi inclinam sa credem ca acest deficit poate fi inlaturat prin asumarea unei ontologii minimale, a unei ontologii care sa ofere garantia ca legile stiintei poseda un gen de necesitate care nu este in nici un fel rezultatul activitatii constructive proprie mintii umane. Din punctul nostru de vedere, legile stiintei sunt unelte folositoare in modelarea unor fenomene ale naturii tocmai pentru ca sunt expresia unor structuri ale acestor fenomene.

Daca membrii comunitatii stiintifice ajung sa utilizeze in diverse scopuri anumite structuri matematice ce pot fi echivalate cu o propozitie universala, aceasta se datoreaza faptului ca exista anumite ratiuni pentru care le accepta drept legi si le utilizeaza in diversele practici stiintifice, ratiuni care, de cele mai multe ori, sunt independente de propria lor vointa. Asa cum spunea si Peirce, "a presupune ca legile universale ale naturii pot fi intelese de intelectul nostru fara sa existe totusi vreun temei pentru formele lor speciale, acestea trebuind sa ramana inexplicabile si irationale, nu prea reprezinta o pozitie justificabila"[36]. Este absurd sa sustinem ca legile sunt bune instrumente daca nu incercam sa precizam si ratiunea pentru care au acea forma si acea putere care le transforma in instrumente eficiente de explicatie si predictie. Credinta mea este ca legile naturii sunt unelte eficiente tocmai pentru ca exprima structura fenomenelor naturii. Daca nu ar exprima aceasta structura, legile stiintei nu ar reprezenta nici modalitati de a economisi gandirea, experienta sau efortul, nu ar putea functiona nici ca reguli de inferenta, nici ca reguli pentru construirea anumitor modele, nici nu ar putea fi socotite un ghid pentru actiunea eficienta. Actiunile ce deriva din credinte care sunt legi ale stiintei au sanse sa fie, intr-o mai mare masura, incununate de succes decat actiunile care sunt bazate pe credinte comune sau pe enunturi ce exprima regularitati accidentale; legile stiintei sunt unelte eficiente tocmai pentru ca exprima structuri ale fenomenelor reale, iar nu structuri inventate, construite sau imaginate de mintea umana.

Daca legile stiintei exprima structuri ale fenomenelor, aceasta nu inseamna insa ca, intr-un anume sens, nu ar fi constructii ale mintii umane. Diferitele formulari ale diverselor legi pe care le gasim in manuale si tratate sunt, fara discutie, constructii ale mintii umane. Dar construita este numai forma lingvistica sau matematica, forma in care se prezinta acele legi in manuale sau tratate. Insa este imposibil sa punem semnul echivalentei intre aceste enunturi si ceea ce este o lege. Ceea ce este important pentru un enunt care exprima o lege nu este limbajul in care este construit, ci structura abstracta pe care o exprima; aceasta structura nu este o constructie arbitrara, ci este chiar structura unei clase de fenomene. Asa cum o simfonie nu este construita atunci cand ii este oferit drept suport un CD, nici o lege a naturii nu este construita atunci cand structura pe care o exprima este formulata in limbaj matematic si consemnata intr-un articol sau intr-un tratat. Pe de alta parte, asa cum acceptam ca CD-ul este construit, este un artefact, la fel trebuie sa acceptam ca si legile stiintei sunt artefacte, dar artefacte cu o proprietate speciala - aceea de a putea exprima structura unei clase de fenomene ale naturii. Din faptul ca sunt artefacte, nu trebuie inteles ca sunt produse arbitrare ale mintii umane, ci ca sunt constructii care nu poseda nimic arbitrar si care reusesc sa surprinda structura unui fenomen. In consecinta credem ca este acceptabil constructivismul nomologic semantic, dar cred ca este greu de sustinut constructivismul epistemologic (si aproape imposibil de sustinut constructivismul metafizic, acea specie de constructivism ce sustine ca regularitatile naturii si caracterul lor necesar reprezinta simple constructii ale mintii umane).

Semnul clar ca o structura matematica surprinde structura unei clase de fenomene, adica esentialul cu privire la acele fenomene, este faptul ca, atunci cand actionam ca si cum acea propozitie ar fi adevarata, actiunile noastre vor fi in mod constant actiuni reusite. Dar nu consider ca din faptul ca o anumita actiune a fost incununata cu succes, putem trage concluzia ca ea a fost fundamentata pe o propozitie ce exprima o lege a naturii; dimpotriva, datorita faptului ca acel enunt exprima structura acelor fenomene, actiunea fundamentata pe acel enunt a fost in mod constant incununata de succes. Astfel, la nivel pragmatic, propozitiile care sunt socotite legi ale stiintei conduc la actiuni eficiente tocmai pentru ca au puterea sa exprime structuri ale fenomenelor. Cand o propozitie ce candideaza la statutul de lege duce in mod repetat la insuccese in actiune, nu este utila, nu poate functiona drept unealta pentru modificarea sau schimbarea cursului fenomenelor in directia dorita. In aceste conditii, putem spune ca nu este expresia structurii respectivelor fenomene, fiind doar o ipoteza gresita cu privire la structura lor. Asadar, daca o propozitie conduce la insucces in actiune nu inseamna ca nu este lege, dar ridica mari semne de intrebare in legatura cu masura in care poate fi socotita expresia unei structuri reale. Abia in momentul in care obtinem certitudinea ca un enunt nu este expresia structurii unui proces real, putem concluziona ca nu reprezinta o lege a stiintei.