PROFILUL MANAGEMENTULUI SUFLETESC

PROFILUL MANAGEMENTULUI SUFLETESC

In privinta managementului sufletesc nu exista standarde si nici tipare. Sunt numai repere de timp, pentru ca ea, educatoarea, este unica. Este unica pentru ca este femeia care imbatraneste copil. Este femeia care ramane mereu repetenta la capitolul VACANTE; in fiecare septembrie o ia de la capat pentru a primi in schimb, vara urmatoare, inca o vacanta.

O vezi trecand la inceputul fiecarei toamne; o vezi mereu; tanara si zambitoare ca o primavara sau inconvoiata de timp si de ganduri ca un semn de intrebare. Este ea, educatoarea, eterna Penelopa care urzeste mereu punti de vise si care o ia in fiecare toamna de la capat.

Poate galbenul toamnei e de vina, poate

Dar nu, vina e poate numai a ei, pentru ca stie, intr-un mod numai de ea stiut, sa-si ridice bratele deasupra capului si sa-si faca palmele caus, ca un cuib. Aici vin ei, puii, care deschid ochii larg spre lume si invata sa zboare. Confuz si stingher la inceput, puiul de om vine la ea fara identitate. Sau, daca il intrebi cine este, isi silabiseste doar numele si atat. Nu stie ce vrea, nu stie ce poate, nu stie care e rostul lui pe acest pamant. Cu migala si truda, ea il face sa se detaseze de universul familiei si sa descopere la gradinita lumea cu care se poate masura. Isi masoara virtutile, visele si iubirea cu cei deopotriva cu el. Invata sa vada lumea cu ochii mintii, dincolo de oameni si de lucruri.

Se descopera si redescopera pe el cautand modele. Si ea, educatoarea, este pentru el modelul ideal.

Educatoarea este femeia care stie cele mai multe povesti. Si cand nu le stie, le inventeaza. Numai povestea ei de viata zilnica nu o spune niciodata. O lasa in fiecare zi la usa gradinitei, ca pe un bagaj uitat.

Trebuie s-o lase pentru ca in fata lor trebuie sa rada, sa cante, sa aiba ochii limpezi pentru a putea privi in ochii lor.

Este oglinda sufletului lor si n-are voie sa le arate lumea in imagini strambe .

Ei ii imita mimica, gestica si chiar trairile launtrice. I se intampla deseori cand povestindu-le ceva sa-si duca molatic mana la tampla si obosita sa inchida ochii raspunzand unui gand ascuns. Cu un gest ritualic ei fac la fel, crezand ca e un joc. Atunci incepe sa rada si o ia de la capat.

Si cand simte ca nu-i mai ajung cuvintele pentru a-i mangaia, incepe sa cante si cand nici cantecul nu-i mai este de ajuns incepe sa danseze, sa deseneze, sa se metamorfozeze in zana sau zmeu

De aceea este unica. Pentru ca intr-o zi, alaturi de ei, face ocolul pamantului cu imaginatia si caldura pe care o da altora.

Iar cand pleaca acasa, isi ia de la usa gradinitei bagajul uitat - povestea ei zilnica - si pleaca: tanara si senina ca o primavara sau inconvoiata de ganduri si ani ca un semn de intrebare. Si maine e o zi, o zi este un reper fascinant. Puii au crescut si nu mai incap in cuib. De acum vor pleca la scoala.