difuziune

V. aculturatie, asimilare, comunicare, inovatie, schimbare sociala

In antropologie, trecerea unui element cultural dintr-o societate (tara, cultura) in alta, ca urmare a contactului intre cele doua societati. D. constituie o modalitate de schimbare culturala complementara inventiei. Spre deosebire de d., inventia este o modalitate de schimbare culturala bazata pe puterea de creatie proprie grupului uman respectiv. Inca din secolul trecut, inventia si d. au fost inegal licitate. Adolf Bastian, pe de o parte, pornind de la ipoteza unitatii psihice a omenirii, vorbea de niste "idei elementare' (Elementaregedanken), pe care fiecare grup uman le descopera si le concretizeaza in functie de propriile sale nevoi, aspiratii si cadre ecologice. Desi Bastian nu contesta raspindirea si influenta culturala, pozitia sa ramine limpede aceea a unui inventionist. Dimpotriva, Friedrich Ratzel, intemeietorul antropogeografiei, a insistat indeosebi asupra d. diverselor fenomene culturale pe intinse arii geografice.

In perspectiva istorica, difuzionismul a cunoscut o mai mare dezvoltare, desi nu se poate spune ca postulatele lui sint mai indreptatite decit ale inventionismului. Pentru un difuzionist, oricit ar fi de mare distanta geografica dintre doua culturi, d. este posibila. Mai mult decit atit, cultura "voiajeaza' nu numai prin elementele ei primare, simple, ci chiar si prin complexe culturale, de unde ar rezulta ca acolo unde se descopera un element propagat se poate deduce existenta intregului complex. In general, difuzionismul manifesta prea putina incredere in imaginatia si in creativitatea umana, mizind mai curind pe preluare si imitatie.

Caz extrem, hiperdifuzionistii englezi G. Eliott-Smith si W. Perry au propus drept centru spatio-temporal al culturii terestre Egiptul antic. In pofida unor asemenea exagerari, difuzionismul se sprijina pe fenomene reale, anume pe contactul intre culturi si pe circulatia reala a elementelor de la o cultura la alta. Adeptii acestui curent au imbogatit cercetarea culturii cu perspective si concepte noi. In Germania, la sfirsitul sec. XIX, Leo Frobenius a emis teoria "cercurilor culturale' (Kulturkreisen), dezvoltata apoi de Fritz Graebner si Wilhelm Schmidt. Cercurile culturale sint arii geografice intinse, diferite printr-un anumit set de trasaturi culturale. Corespunzator, francezul Georges Montandon a elaborat teoria "ologenezei culturale' - o interpretare a culturii planetare dupa o schema de evolutie continua, care porneste de la citiva "germeni elementari' si se desface in "ramuri culturale', unele intirziate (culturile "primitive'), altele crescute fara limita (culturile "occidentaloide'). In antropologia americana, cel mai de seama difuzionist a fost Clark Wissler, promotorul conceptului de "arie culturala'. Ulterior, conceptul de d. s-a perfectionat. Robert H. Lowie a aratat ca procesul de d. este "selectiv', ceea ce Alfred L. Kroeber a numit "d. controlata', ambii voind sa spuna prin aceste expresii de nuantare ca preluarea ("imprumutul') ce caracterizeaza d. se petrece prin trierea si retinerea de catre cultura receptoare a elementelor adaptabile. Gh. G.

In sociologie, raspindirea de informatii, opinii, atitudini, modele de comportare sau inovatii (descoperiri, noutati tehnico-stiintifice sau culturale, tehnologii) intr-o populatie sau intr-o comunitate. Se bazeaza pe procesul de comunicare sociala. Uneori, cu aplicatie ia cultura, se foloseste expresia sinonima de transmitere culturala (B. Bernstein, 1975; P, Atkinson, 1985). Pentru a releva o consecinta a d., se foloseste, prin transfer din medicina. termenul de contagiune, referitor la asimilarea de informatii, opinii, atitudini sau comportamente ca urmare a angajarii in relatii interpersonale sau a receptarii de mesaje transmise prin diverse canale mass media. Ritmul d. depinde de: caracteristicile populatiei (marime, grad de omogenitate a indivizilor, organizare institutionala), densitatea relatiilor interpersonale, exercitarea si orientarea controlului social, distributia raporturilor de putere, eficacitatea sursei de transmitere, caracteristicile informatiei sau opiniei transmise. In analiza d. au fost propuse mai multe modele, a) modelul exponential (fig. 1 a): ritmul d. unei informatii intr-o populatie numeroasa si omogena este proportional cu numarul persoanelor deja informate; este cel mai simplu model, preluat din analizele epidemiologice si aplicate de G. Tarde (Les lois del'imitation, 1980)

cu privire la functiile imitatiei in transmiterea si asimilarea de comportamente sociale; b. modelul logistic (fig. 1 b), ritmul d. unei informatii intr-o populatie omogena de dimensiuni reduse este proportional atit cu numarul persoanelor informate, cit si al celor receptoare; a fost dezvoltat in studiul d. inovatiilor sociale si al proceselor de contagiune; c) modelul similar distributiei statistice normale (fig. 1 c) in care ritmul d. depinde de diferenta dintre numarul persoanelor informate si al celor neinformate, fiind crescator in primele faze ale d. si tinzind apoi sa descreasca. Prin natura lor, acestea sint modele ideale, care presupun omogenitatea sociala a populatiei si inlantuirea necesara a relatiilor interpersonale. Analizele sociologice au in realitate de-a face cu procese in care intervine o structura sociala neomogena. Ca urmare, au fostdezvoltate: a. modele composite rezultate din combinarea modelelor precedente. In conditiile unei stratificari sociale ierarhice, se analizeaza d. (de exemplu a modei) mai intii in interiorul categoriei sociale ierarhic superioare si apoi in categoriile succesive, putind sa rezulte atit d. intracategoriale (de genul de mai sus), cit si fenomene ciclice la nivel intercategorial (de exemplu, adoptarea unei mode sau a unui mesaj in categoria superioara este urmata de adoptarea in maniera logistica in categoriile urmatoare concomitent cu aparitia d. unei alte mode in categoria initiala etc.); b. modele probabiliste de d. a inovatiilor in care se considera rezistenta la schimbare si probabilitatile contactelor dintre persoane sau unitati sociale in functie de aria geografica de raspindire a unei inovatii, respectiv de distanta dintre centrul de d. a inovatiei si unitatile receptoare; c. modele comparative in care receptivitatea fata de un bun (social, economic, informational etc.) si mai ales succesul la acesta depind de gradul sau de disponibilitate si de posibilitatile de acces la el al persoanelor interesate. De exemplu: cresterea cererii individuale de educatie superioara poate fi considerata ca un proces de d. a prestigiului si importantei sociale a invatamintului superior. Numarul locurilor disponibile este inca limitat, ceea ce conduce la accentuarea concurentei interindividuale si la modificarea ritmului si ariei de d. Analiza proceselor de d. a pus in evidenta nu numai interventia unor factori care potenteaza receptivitatea, ci si rezistenta sau chiar opozitie. Acestia pot fi de tip: personal (credinte, obiceiuri, stereotipuri), interpersonal (retele de relatii care functioneaza astfel incit impiedica aparitia efectelor de d.) sau social (sistemul normativ valoric al unei comunitati traditionale, structura sociala ierarhizata). Considerarea unor astfel de factori a dus la deplasarea accentului de pe ritmul d. pe procesul d. Sint astfel avute in vedere: etapele d. (explorare, evaluare, transmitere, asimilare, integrare, incetare), ciclitatea d., functionarea mecanismelor sociale ale d. Intr-o comunitate (actiuni individuale si sociale, relatii, structura institutionala si sociala), dinamica necesitatilor individuale de receptare, asimilare si explorare ale consecintelor practice ale unei informatii, atitudini, comportament sau inovatii. Analiza proceselor de d. s-a dezvoltat si in relatie cu schimbarea sociala indusa de inovatii sau de mesajele transmise prin mass-media.  L.V.