DIFICULTATILE , FRAGILITATEA SI FORTA LEGATURII INTRE GENERATII

DIFICULTATILE , FRAGILITATEA      SI FORTA LEGATURII INTRE GENERATII

Desi legaturile si solidaritatea dintre generatii exprima , in ansamblu , o mare vitalitate , ele sunt insa destul de fragile si , in multe privinte , conflictuale . Daca in unele familii contactele sunt frecvente, imbracand forme variate de intrajutorare si existand in toate sensurile si intre toate generatiile, in alte filiatii, contactele sunt limitate la doua generatii, fiind exclusi cei mai in varsta (in special strabunicii).

In 1998, S. Renaut (" Typologie des lignes") demonstreaza ca, in tipologia formelor de intrajutorare intragenerationala, exista doua situatii dihotomice: pe de o parte, familii solidare, iar pe de alta parte, familii intre care schimburile sunt foarte reduse. In opinia sociologului francez, majoritatea familiilor traiesc situatii intermediare intre cele doua extreme. Aceasta diversitate reflecta, in acelasi timp, atat stadiile diferite de evolutie ale ciclului familial , cat si varietatea culturilor familiale . Dar, oricare ar fi nivelul de solidaritate, exista dificultati mai mult sau mai putin importante si care nu lipsesc nici din familiile solidare. In aceste familii, se resimte acest aspect mai ales asupra femeilor carora le revine sarcina de a se ocupa de ceilalti, si, mai ales, de tineri si de batrani. Si tot femeilor le revine sarcina de ingrijire frecventa a nepotilor si a parintilor in varsta si care sunt dependenti.

Prin excesul sau,din contra, prin insuficienta lor, practicile de intrajutorare sunt potentiale surse de conflicte. Ambivalenta pe care aceste tipuri de practici o suscita, provoaca tensiune, dar si dependenta intergenerationala.

Analistii sociali au subliniat si costul psihologic pe care il genereaza solidaritatea intre generatii : femeile din generatia pivot resimt mai ales decat barbatii aceste dificultati . ( apud Attias - Donfut , op. cit. , 2000, 671 ) .

Exista , dupa parerea noastra , o corelatie directa intre solidaritate si dificultatile de ordin psihologic : cu cat solidaritatea intergenerationala este mai puternica , cu atat mai intense sunt costurile psihologice . In plus , atunci cand tinerii insisi devin parinti , ei restrang relatiile cu proprii lor parinti cu care , de multe ori , intra in conflict , in special pe tema educarii nepotilor . riscurile sunt cu atat mai mari cu cat investitia materiala si spirituala a bunicilor in nepoti este mai importanta .

In opinia lui C .Attias-Donfut,conflictele intergenerationale sunt alimentate de rivalitatea dintre filiatii. " Frustratiile se nasc din asteptarile deceptionate , cand parintii tineri si-ar dori mai mult ajutor de la parintii lor sau cand bunicii sufera ca nu au acces la nepotii lor asa cum si-ar dori. "Distanta potrivita" nici nu apropie prea mult, dar nici nu indeparteaza, ci se stabileste cu pretul unor tensiuni si ajustari care, uneori, sunt dureroase ".(Revue Franaise de sociologie, oct -dec.,2000,672).

Exista insa si riscul ca solidaritatile intense sa creeze o situatie de dependenta , in contradictie cu aspiratia la relatii liber consimtite : daca obligatiile cu privire la copii sunt destul de des considerate ca functionand de la sine, obligatiile cu privire la parinti, din contra, pot fi percepute drept constrangatoare.Este ilustrativa recunostinta filiala in exemplul unei femei de 50 de ani care a fost chestionata in cadrul anchetei trigenerationale intreprinse de C. Attis - Donfut .Iata ce declara Madame D : " Eu am continuat sa muncesc , iar mama a avut grija de cei trei copii ai mei ; dupa ce tatal meu a murit , i-am obtinut mamei un apartament in blocul nostru . Nu era nevoie sa am o ora fixa pentru a ma intoarce acasa , pentru ca , practic .ea ( mama , n.n. ) le supraveghea efectuarea temelor si cobora deseori in apartamentul nostru pentru a le purta de grija ( copiilor , n.n. ) . Deci , este adevarat ca am beneficiat de o situatie mai mult decat privilegiata , dar care mi-a creat probleme mai tarziu , odata ce copii au crescut , pentru ca mama s-a obisnuit sa traiasca prin ei si prin noi. La ora actuala , in fiecare duminica , dar in fiecare duminica mama vine si cat este de in varsta , cat a imbatranit . chiar astazi vorbeam la telefon cu fiul meu care -mi spunea " tu vii duminica , nu-i asa ?" .. Ei bine , nu pot sa vin eu pentru ca vine la mine mama . Si acest lucru eu il vad ca pe ceva rau , ceva oarecum impus , as vrea sa am timp sa respir . Nu mai am nici o sansa " ( apud C Attias - Donfut , op. cit. , 2000 , 672 ) .

Sociologii contemporani isi pun intrebarea, legitima, daca nu cumva, in familia moderna, ce cultiva norme de autonomie, obligatia morala de reciprocitate este inlocuita de catre constrangerea normativa sau, mai mult, aceasta reciprocitate se exercita intr-o relatie de dependenta directa cu autonomia (respectiv,      cu cat autonomia creste, cu atat obligatia morala de reciprocitate se mareste). Cercetarile recente ( I. Thry," Couple, filiation et parent aujourd'hui. Le droit face aux mutations de la famille et de la vie prive", 1998) au demonstrat ca familiile in care schimburile dintre generatii sunt mai slabe se disting printr-o frecventa semnificativa mai ridicata a rupturilor, dar si a refacerilor familiale.S-a constat ca si neintelegerile si separarile conjugale au tendinta de a se transmite intergenerational: copiii din familiile divortate sau cei care au cunoscut neintelegerile dintre parinti sunt mai susceptibili de a rupe toate legaturile conjugale decat cei care au trait intr-un camin unit . Acesti copii, proveniti din familii cu probleme sunt expusi de doua ori mai mult decat ceilalti de a experimenta o viata de cuplu care sa fie urmata de o despartire ( Thry , op. cit. 1998 ) .

Datele oferite de ancheta trigenerationala a lui C. Attias - Donfut aduc unele lamuriri legate de problema devenirii relatiilor dintre parinti si copii de-a lungul intregii vieti adulte (cu alte cuvinte, abordarea acestei probleme dintr-o perspectiva dinamica ) . Din analiza relatiilor specifice dintre parintii vitregi si copii minori, dar si intre tineri si parintii lor divortati sau despartiti, Donfut ajunge la concluzia ca dificultatile din viata de familie se resfrang asupra practicilor de intrajutorare. Desigur, atunci cand tinerii parinti se despart, cel mai adesea mama este cea care ramane cu cei mici si beneficiaza de un sprijin sporit din partea parintilor ei. Dar cand bunicii sunt cei care s-au despartit, ei vor investi mai putin in nepotii lor decat ar fi investit daca ar fi ramas un cuplu (Attias-Donfut, " Vieillir avec ses enfants " . ,1994,29-53). Bunicul ce a format un nou cuplu are tendinta de a se distanta de nepoti, noua filiatie venind in concurenta cu cea din fostul cuplu.. Intensitatea relatiilor - masurata prin frecventa contactelor intergenerationale - este mai mare intre noul cuplu si copiii comuni ai acestuia, decat cu copiii sau nepotii din casatoriile precedente.

In opinia noastra - sustinuta si de date empirice - , in toate cazurile femeile pastreaza mai strans si mai bine decat barbatii legaturile dintre generatii , chiar daca ambii manifesta aceeasi tendinta de a se concentra mai mult asupra noului cuplu si asupra copiilor comuni. In plus, sub efectul concurentei cu noile filiatii, introduse prin noua casatorie, relatiile cu generatia ascendenta (a varstnicilor) se degradeaza.

Nu putem insa sa nu recunoastem ca , in ciuda tuturor evenimentelor neplacute ce pot afecta (sau chiar afecteaza) o filiatie si, desi sunt slabite prin separare si recompunere conjugala, legaturile dintre generatii rezista, in ansamblul lor. Concluzia noastra este ca filiatia isi are radacinile in axa stabilitatii constructiei familiale .