DIMENSIUNI PSIHOSOCIALE ALE EDUCARII SI REINTEGRARII SOCIALE A MINORILOR DELINCVENTI

DIMENSIUNI PSIHOSOCIALE ALE EDUCARII SI REINTEGRARII SOCIALE

A MINORILOR DELINCVENTI

In cazul in care minorii comit acte delincvente societatea reactioneaza fata de ei in doua modalitati (care se intrepatrund si se completeaza reciproc): prin sanctiuni penale si prin masuri de reeducare si reinsertie sociala. Reactia sociala trebuie sa tina seama de complexitatea aspectelor fiziologice, psihice si sociologice caracteristice minorului, de problemele specifice varstei acestuia ("criza de originalitate" a adolescentei, "confuzia identitatii"), de perioada de formare si definitivare in care se afla minorul.

Conduita delincventa a minorului este rezultatul unei multitudini de factori psihici (o structura de personalitate dizarmonica) si sociali (nivelul scazut de instructie, starea materiala precara etc.).Datorita acestui fapt activitatea de reeducare a minorului trebuie sa fie orientata in directia restructurarii personalitatii sale in vederea apropierii modului sau de conduita de cel dezirabil din punct de vedere social, cat si spre modificarea cauzelor sociale care au favorizat aparitia conduitei delincvente.

VII.1. SISTEMUL DE SANCTIONARE SI REEDUCARE AL MINORILOR CARE AU COMIS FAPTE PENALE

Datorita caracterului complex al procesului de reeducare si reinsertie sociala al minorilor delincventi se impune conlucrarea tuturor organismelor statale cu atributii in domeniu in vederea elaborarii unei strategii coerente si unitare de actiune.In acest sens, in tara noastra, principalele instante cu responsabilitati in domeniul delincventei juvenile sunt: Politia, Instantele Judecatoresti, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Tineretului si Sportului, Administratia Publica Locala, Comisiile Pentru Ocrotirea Minorilor, Ministerul Invatamantului, Directia Generala a Penitenciarelor.

In tara noastra sistemul de sanctionare si reeducare al minorilor delincventi este stabilit prin urmatoarele acte normative: Codul Familiei, Codul Penal, Codul de Procedura Penala, Legea nr. 3/1970 pentru Ocrotirea Unor Categorii de Minori, Legea nr.104/1992, Legea nr. 140/1996. Acestea cuprind o serie de reglementari privind limitele raspunderii penale a minorului, la sistemul de sanctiuni si pedepse si la formele de reeducare a minorilor delincventi.

Astfel, in Codul Penal se stipuleaza ca minorul nu raspunde penal daca nu a implinit inca 14 ani sau are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani dar se dovedeste ca nu a actionat cu discernamant.Minorii care fac parte din aceasta categorie nu sunt sanctionatI penal, ci li se aplica unele masuri de ocrotire (supravegherea lor de catre parinti sau tutore, internarea intr-o scoala speciala de reeducare). Minorul raspunde penal dupa implinirea varstei de 16 ani sau daca are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani si se dovedeste ca a actionat cu discernamant.Acesta, desi sub raportul capacitatii penale, se afla pe aceeasi treapta cu infractorul major, beneficiaza de un sistem sanctionator penal calitativ diferit.

Dupa cum se observa, in stabilirea raspunderii penale un rol hotarator il detine existenta discernamantului minorului in momentul comiterii infractiunii. Desi in Codul Penal nu este data o definitie clara a acestei notiuni, se poate afirma ca "un minor a comis o fapta cu discernamant cand acesta a putut aprecia (datorita dezvoltarii sale psihofiziologice, a educatiei primite, a influentelor exercitate asupra sa de mediul social etc.) caracterul vatamator al faptei si riscul de a fi pedepsit pentru savarsirea ei".¹⁾ Discernamantul se stabileste diferentiat, in fiecare caz in parte, in functie de o serie de criterii: starea psihica a minorului (eventual se poate apela la o expertiza medico-psihiatrica), circumstantele concrete ale comiterii delictului, posibilitatea aprecierii de catre minor a caracterului antisocial al faptei savarsite etc.

Sistemul sanctionator aplicabil minorilor, conform legislatiei rominesti, este unul mixt. El cuprinde atat masuri educative, cat si pedepse deoarece, pentru a se realiza o integrare si o reeducare eficienta a minorilor delincventi, sunt necesare atat masurile educative (care au prioritate), cat si cele represive (in cazul in care delictele savarsite au o periculozitate sociala crescuta sau minorii nu sunt receptivi la influenta unor masuri lipsite de caracter coercitiv). Aceste sanctiuni sunt aplicate diferentiat, in functie de o serie de criterii ²⁾ :

a.       gradul de pericol social al faptei savarsite (in functie de scopul, modul de actiune, numarul si calitatea participantilor etc.);

b.      starea fizica a minorului (daca este bine structurat din punct de vedere biofizic, daca nu prezinta semne evidente de debilitate organica sau boli cronice);

c.       dezvoltarea sa intelectuala si morala (in sensul existentei sau nu a discernamantului);

d.      comportamentul sau in cadrul familiei, la scoala, in societate;

e.       conditiile in care a fost crescut si educat.

Sistemul sanctionator penal pentru delincventii minori cuprinde:

I.     MASURI EDUCATIVE

MUSTRAREA care, conform art. 102 Cod Penal, inseamna dojenirea minorului, semnalarea pericolului social al faptei si oferirea unor recomandari pentru indreptarea comportamentului.

LIBERTATEA SUPRAVEGHEATA. Conform art. 103 Cod Penal, aceasta presupune lasarea in libertate a minorului delincvent sub supravegherea deosebita, timp de un an, a parintilor, tutorelui, a unor persoane de incredere (rude apropiate etc.) sau a unor institutii specializate.

INTERNAREA INTR-UN CENTRU DE REEDUCARE PENTRU MINORI.

Aceasta masura, conform art. 104 Cod Penal, se aplica minorilor care au savarsit delicte mai grave sau nu si-au indreptat comportamentul ca urmare a aplicarii celorlalte masuri educative. Perioada internarii intr-un asemenea centru de reeducare este de minim un an. In momentul internarii minorul trebuie sa prezinte o stare psiho - fiziologica normala.

In Romania exista patru centre de reeducare pentru minori. Ele sunt incadrate cu personal didactic, psihologi, educatori, personal medico-sanitar si au ca scop recuperarea morala si sociala a minorilor delincventi, asigurarea pregatirii scolare si profesionale a acestora. Activitatea de resocializare desfasurata in aceste institutii urmareste in principal³⁾ :

a.       orientarea scolara si profesionala a minorului;

b.      restructurarea si reorientarea comportamentului minorului in conformitate cu modelul etico - normativ al societatii ;

c.       participarea efectiva a minorului la invatatura, la munca etc.

Pentru realizarea acestor obiective se actioneaza intr-un mod coerent si unitar, imbinand latura terapeutica cu cea preventiva si functiile de supraveghere cu cele de reabilitare.

4. INTERNAREA INTR - UN INSTITUT MEDICAL - EDUCATIV.

Aceasta masura educativa este prevazuta de art. 105 Cod Penal . Pentru ca instanta judecatoreasca sa poata lua aceasta masura se impune ca la data pronuntarii hotararii (nu neaparat la data savarsirii faptei) minorul sa prezinte anumite deficiente fizice sau psihice (o infirmitate, o boala grava, o deficienta de ordin intelectiv sau volitiv etc.).

II. PEDEPSE

AMENDA

INCHISOAREA.

Ca si in cazul amenzii pedeapsa cu inchisoarea se reduce, in cazul minorilor, la jumatate. Aceasta pedeapsa se aplica numai daca instanta de judecata apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea comportamentului minorului. Pedeapsa se individualizeaza in functie de gradul de pericol social al infractiunii savarsite, de dezvoltarea psiho - fizica a minorului, de conditiile in care acesta a fost crescut si educat etc. Conform art. 57 alin. 3 Cod Penal minorii condamnati la inchisoare executa pedeapsa separat de condamnatii majori sau in locuri de detentie speciale.      

VII 2. PROBLEMELE CU CARE SE CONFRUNTA PROCESUL DE REEDUCARE SI REINSERTIE SOCIALA A MINORILOR DELINCVENTI

Avand in vedere amplitudinea, gravitatea si complexitatea fenomenului delincventei juvenile se impune elaborarea unei strategii unitare si coerente de actiune in domeniu, care sa se bazeze pe o cunoastere temeinica a tuturor aspectelor fenomenului. Acest lucru se poate realiza doar prin interventia concreta a tuturor institutiilor statale cu atributii in domeniu. Acestea trebuie sa actioneze impreuna pentru restructurarea sistemului juridic de protectie sociala, pentru crearea unor institutii noi si reorganizarea celor existente pe baza unor principii si norme moderne, in acord cu orientarile existente in domeniu pe plan international si cu necesitatile actuale ale societatii romanesti.

"Prin Hotararea Guvernului Romaniei privind Planul National de Actiune in Favoarea Copilului din decembrie 1995 sunt trasate jaloanele pentru protectia juridica si prevenirea delincventei juvenile, pe principii moderne, dupa prioritatI, in concordanta cu recomandarile internationale dar nu sunt precizate responsabilitatile in domeniu" ⁴⁾ . Dupa cum se observa din cele expuse mai sus, in prezent, in tara noastra, desi au existat numeroase initiative, nu exista inca un program coerent de abordare a delincventei juvenile, ceea ce genereaza probleme in acest domeniu.

I.   In primul rand legislatia specifica minorilor este lacunara si ambigua.

O prima disfunctie se refera la modalitati de stabilire a existentei sau inexistentei discernamantului minorului in momentul comiterii infractiunii. De regula instantele de judecata stabilesc singure existenta sau inexistenta discernamantului prin audierea minorului. In absenta expertizei medico - psihiatrice de specialitate, instanta de judecata se orienteaza, in mare masura, dupa datele anamnestice cuprinse in ancheta sociala aflata in dosarul minorului. Analiza unora dintre aceste anchete sociale a relevat faptul ca multe sunt incomplete si contin o serie de neconcordante privind contextul de viata al minorului, relatiile sale cu familia, conduita sa anterioara ( in familie, in scoala etc.), starea sa de sanatate fixica si psihica. "In consecinta, introducerea unei fise psiho - socio - juridice, unice, pentru toate categoriile de minori sau standardizarea si uniformizarea sistemului de indicatori si itemi, pe baza unui chestionar de ancheta sociala valabil pentru toate comisiile de ocrotire a minorilor, ar reprezenta un pas inainte pe calea perfectionarii procedurilor de sanctionare a minorilor delincventi"⁵⁾ .

O alta problema cu care se confrunta organele specializate de control social este cea a criteriilor de individualizare a masurilor de sanctionare a minorilor delincventi.

De multe ori nu exista suficiente date pentru aprecierea corecta a situatiei familiale, scolare, sociale a delincventilor minori sau se adopta, in analiza conduitei delincvente, o atitudine care ignora problemele specifice varstei adolescentei. In acest mod deseori sunt stabilite eronat conditiile si cauzele care au dus la situatia de infractionalitate si sanctiunile aplicate minorului, in aceste cazuri, nu sunt eficiente.

O alta problema o constituie inexistenta unor instante de judecata speciale pentru minori. Ar trebuie sa fie desemnati judecatori si procurori care sa se ocupe permanent numai de cazurile cu minori. Ei ar trebui sa aiba o buna pregatire juridica in domeniu si sa beneficieze de asistenta din partea unor psihologi, medici, sociologi, asistenti sociali.

II. Cu privire la sistemul de sanctionare a minorilor delincventi, o problema deosebita o ridica pedeapsa cu inchisoarea. Aceasta masura ar trebui luata numai in cazuri de extrema gravitate antisociala a delictelor savarsite de minori si numai dupa ce au fost epuizate toate celelalte masuri educative. Totusi exista si situatii in care minorii sunt in inchisoare fara o sentinta judecatoreasca definitiva sau se afla aici datorita faptului ca centrele de reeducare pentru minori sunt aproape supraaglomerate sau inchisoarea se situeaza mai aproape de locul de resedinta al familiei minorului si astfel parintii sai il pot vizita cu usurinta. Intemnitarea minorului are o serie de consecinte negative pentru procesul de reeducare si reintegrare sociala a acestuia.

"Infractorul ajuns pentru prima data in penitenciar este traumatizat de contactul cu autoritatile judiciare, de desfasurarea procesului, se vede dintr-o data frustrat de ambianta obisnuita familiala, profesionala si nu mai poate dispune de petrecerea timpului liber. La aceasta contribuie o suma de alte elemente frustrante caracteristice noului mediu in care intra, caci locurile de detentie ca si altor medii inchise, le sunt specifice un set de particularitati cu influenta stresanta asupra integritatii psihice si psihosociale a detinutului primar"⁶⁾ . Toate aceste caracteristici ale mediului penitenciar sunt resimtite acut de catre detinutul minor drept atingeri ale integritatii sale ca fiinta umana, iI provoaca o serie de tulburari psihice si psihosociale ("nevroza de detentie", comportamente violente si autoagresive etc.), ii reduc capacitatea de intercactiune psihosociala cu semenii si constituie o serie de elemente perturbatoare in calea desfasurarii procesului de reeducare si reintegrare in societate.

III. Probleme deosebite pentru reinsertia sociala a minorilor delincventI ridica si centrele de reeducare pentru minori. Acestea sunt supraaglomerate, ineficiente din perspectiva conditiilor de cazare, hrana, educatie si formare profesionala si nu se ridica la nivelul exigentelor de educatie si pregatire a minorilor mai ales pentru perioada de dupa eliberarea din institutii. "Problemele sociale cu care se confrunta aceste institutii de resocializare sunt deosebit de complexe ele vizand, pe de o parte, structura si compozitia efectivului de minori internati, continutul si formele de scolarizare si calificare, iar pe de alta parte, structura si pregatirea personalului didactic din aceste scoli, baza materiala, cooperarea cu institutiile locale etc."⁷⁾ . Minorii internati in centrele de reeducare provin din diferite medii familiale, au diverse niveluri de scolarizare. MultI dintre ei, datorita climatului familial in care au crescut, sunt traumatizati psihic si, din acest motiv, dezvolta reactii de aparare sau de sfidare a autoritatii, ceea ce creeaza mari greutati in procesul de reeducare.De multe ori minorii din aceste institutii, in loc sa adopte un comportament social dezirabil, invata aici o serie de conduite negative (consumul de bauturi alcoolice si substante psihogene, injuriile, violenta, furtul etc.).

Procesul de socializare desfasurat in institutiile specializate implica desfasurarea unei sustinute activitatI de terapie psihologica (individuala si colectiva), precum si studiul conduitei minorilor, analiza atitudinilor, opiniilor si aspiratiilor acestora. Toate acestea nu se pot realiza fara sprijinul unor psihologi. Si din acest punct de vedere se inregistreaza o serie de deficiente concretizate in specializarea incompleta a psihologilor si in faptul ca nu toate scolile de reeducare beneficiaza de aceeasi baterie de teste psihologice (ceea ce influenteaza negativ coordonarea acestui tip de activitate).

Nerespectarea principiului personalizarii tratamentului recuperator, absenta unor programe cu pronuntat caracter educativ si de socializare care sa pregateasca minorul pentru reintegrarea in societate etc., constituie numai cateva deficiente ale procesului de resocializare a minorului delincvent. Acest proces intampina si greutatI de ordin psihologic, in sensul ca reintegrarea minorilor fosti delincventi in societate, nu depinde numai de achizitiile psihocomportamentale realizate in centrul de reeducare ci, mai ales, de modul in care sunt primiti si integrati de catre societate. Din nefericire multi dintre copiii care provin de la centrele de reeducare sunt priviti cu suspiciune si sunt considerati ca fiind modele negative de catre unele colective ce nu sunt inca suficient pregatite pentru integrarea fostilor delicventi .

Spectrul "stigmatizarii sociale" il urmareste pe minorul delicvent inca din timpul detentiei si constituie una dintre piedicile psihologice majore in calea resocializarii lui. Din acest motiv este necesar sa se intervina activ pentru sensibilizarea si responsabilizarea societatii romanesti, in general si a institutiilor specializate de control social, in special, pentru o percepere corecta a utilitatii procesului de reeducare si resocializarii a minorilor declicventi.

NOTE BIBLIOGRAFICE

C. TURIANU, Raspunderea juridica pentru faptele penale savarsite de minori, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995, p.51.

D. BANCIU , S.M. RADULESCU, M. VOICU, Adolescentii si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, p. 243.

Ibidem, p. 258.

C. ZAMFIR, coord., Pentru o societate centrata pe copil - Raport realizat de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, Editura Alternative, Bucuresti, 1997, p. 159.

D. BANCIU, S. M. RADULESCU, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, p. 124.

N. MITROFAN, V. ZDRENGHEA, T. BUTOI, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992, p. 308.