Definirea justitiei terapeutice

Definirea justitiei terapeutice

Justitia terapeutica comporta o serie de acceptiuni. Acestea difera in functie de latura din care este privita.

Din punct de vedere social fundamentul justitiei terapeutice este reprezentat de colaborarea cu cetatenii in prevenirea criminalitatii si rezolvarea problemelor sociale care se manifesta la nivel comunitar. Rolul asistentei sociale va fi crucial in abordarea si implementarea principiilor justititiei terapeutice.

Serviciile de asistenta sociala trebuie sa conlucreze cu alte structuri din cadrul sistemului de justitie comunitara. In acest sens, sistemul de justitie comunitara reprezinta o focalizare a sistemului de resurse, prin care se dezvolta corelatii stranse cu comunitatile, se creeaza un parteneriat cu cetatenii pentru a controla si solutiona problemele infractionalitatii, pentru a satisface nevoile cetateanului si a creste satisfactia fata de administrarea justitiei.

Din perspectiva juridica, justitia terapeutica este o dimensiune teoretica relative noua. David Wexler ( 1987) este primul care a utilizat conceptul de justitie terapeutica. Ulterior, conceptul a inceput sa fie abordat din ce in ce mai de s in literature penala, de la inceputul anilor '90. Initial, justitia terapeutica a fost abordata prin raportare la legislatia specifica domeniului sanatatii mentale, punandu-se accent pe drepturile pacientilor. Domeniul la care face referire justitia terapeutica a devenit mai vast, cuprinzand alte domenii cum ar fi: sanctiunile penale, violenta domestica, ingrijirea sanatatii, contractul juridic, sistemul instantelor penale, administrarea programelor antisaracie, legislatia preventive, dreptul comparat, dreptul familiei.

Cristopher Slobogin (1995) defineste justitia terapeutica ca fiind " utilizarea stiintelor sociale pentru studierea masurii in care un act normative sau o practica penala promoveaza bunastarea psihlogica si fizica a oamenilor care sunt afectati de implicarea in procedura penala".

D. Carson, D. Wexler (1994) afirma ca justitia terapeutica reprezinta studierea rolului legii ca un agent terapeutic, ceea ce necesita ca societatea sa utilizeze teoriile si filosofiile diferitelor discipline pentru a focaliza contributia la modelarea dezvoltarii legii. In esenta, justitia terapeutica se focalizeaza pe modalitatile sociopsihologice prin care legile si procesele juridice afecteaza indivizii implicati in sistemul penal. In urma analizei efectelor legii, justitia terapeutica poate arata cum legile si procesele legale pot sprijini sau submina scopurile publice anticipate a fi atinse prin procesul penal.

Justitia terapeutica este un instrument, utilizat in dobandirea unor noi perspective asupra semnelor de intrebare privind legea si aplicarea ei. Justitia terapeutica este cea care cauta informatiile necesare pentru a promova anumite obiective si pentru a alimenta dezbaterea normativa in ceea ce priveste legitimitatea si valorile competitive (D. Wexler, R. Schopp, 1992) .

Noua abordare a justitiei impune o alta persepctiva asupra legii. In acest caz, legea este reprezentata de legiuitorii si administartorii sai ca fiind un instrument realmente necesar in realizarea unor obiective sociale. Justitia terapeutica este o abordare orinetata catre rezultate, cautand efectele rezultate din sistemul legal si analizand cauzele lor.

Examinarea legii prin noua abordare a justitiei, va determina identificarea efectelor potentiale ale mecanismelor penale in raport cu rezultatele terapeutice. Rezultatele aceste analize va influenta si modela politicile si procedurile aplicate in procesul penal. Cu alte cuvinte legiuitorilor, judecatorilor si practicienilor li se va permite sa realizeze evaluari asupra politicii juridice axate pe studii empirice. In acelasi timp implicarea stiintelor sociale, in analiza legii, va determina detasarea de justitia traditionala.