legi sociologice

V. cauzalitate sociala, determinism sociale, metodologia cercetarii sociologice, sociologie

Propozitii sau enunturi fundamentale si general-universale ale sociologiei. Un enunt este l.s. daca satisface urmatoarele conditii:

1. este fundamental sau "important', atit in sensul ca exprima relatii, tendinte, mecanisme definitorii pentru structura si functionarea sistemului social, cit si in sensul ca este acceptat cel putin de majoritatea cercetatorilor din domeniul sociologiei, l.s. fiind I. ale stiintei, iar acestea presupun totdeauna acordul comunitatii stiintifice disciplinare;
2. este fundamentat, atit din punct de vedere teoretic, adica este integrat intr-o structura explicativa determinata, cit si din punct de vedere empiric, adica este formulat in limbajul observabilitatii empirice, de preferinta cantitativa;
3. are o generalitate stricta, adica contine un cuantificator general de forma "pentru fiecare X avem Y', sau macar o generalitate universala sau nelimitata, care presupune ca prezenta obiectelor despre care se vorbeste in enuntul respectiv nu este limitata la o anumita arie geografica sau la un moment determinat, cu alte cuvinte, generalitatea sa fie deschisa pentru intreaga clasa de obiecte la care se refera enuntul;
4. are, ca urmare a generalitatii sale universale, capacitate predictiva, adica poate garanta producerea cu necesitate a unui eveniment daca sint prezente conditiile necesare pentru producerea acestuia, asa cum sint ele precizate in I.;
5. este specific, adica presupune relatii stabilite intre termeni omogeni, de acelasi ordin sau din acelasi domeniu; de ex., nu pot fi considerate l.s. enunturile care incearca sa stabileasca simple relatii analogice intre organismul biologic si cel social. Intre un sistem fizic si unul social sau cele care reduc cauzalitatea sociala la actiunea unor factori biologici, geografici etc., exteriori si de alt ordin fata de sistemul social;
6. totodata, conditia specificitatii l.s. presupune ca cercetarea acestora se va face totdeauna pornindu-se de la observarea ansamblului social spre analiza partilor lui, acestea din urma fiind definite numai in termenii celui dintii; cu alte cuvinte, faptele sociale vor fi totdeauna definite ca fapte sociale totale sau colective, in conformitate cu principiul integralismului sociologic, unanim admis in sociologie.

♦ Premisa ontologica a formularii l.s. o reprezinta obiectivitatea determinismului social, respectiv existenta unei relatii necesare, stabile, repetabile, esentiale si generale care se stabileste intre laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen social, intre obiecte si fenomene diferite sau intre starile succesive ale unui proces social. Existenta acestora ii confera realitatii sociale caracterul ei legic, iar l.s. sint aproximari obtinute prin cunoasterea stiintifica a I. sociale. Ele sint aproximari in dublu sens: pe de o parte, l.s. reflecta sau exprima numai anumite aspecte ale I. sociale, si anume aspectele relevante pentru obiectul, obiectivele si natura cunoasterii sociologice, ca tip determinat al cunoasterii stiintifice, relativ delimitat de alte tipuri de cunoastere stiintifica a realitatii sociale; pe de alta parte, l.s. sint formulari aproximative ale I. sociale in sensul ca ele sint permanent supuse unui proces de perfectionare, care consta in precizarea treptata a formularilor initiale, in diferentierea si nuantarea acestora, fara a se ajunge, insa, cel putin in principiu, la o exprimare strict exacta a I. sociale printr-o I. sau un complex de l.s.

Desi aceasta caracteristica nu este proprie doar l.s., ci tuturor I. stiintei, ea are o importanta mai mare in domeniul sociologiei, deoarece I. sociale se manifesta totdeauna prin intermediul actiunii subiective a oamenilor, iar obiectele sociale au, de regula, caracteristicile unei multimi. Pornind de la aceste caracteristici, unii sociologi considera ca l.s. sint doar I. medii, adica I. de forma statistic-probabilista sau I. statistice (A. Mihu, A.B.C.-ul investigatiei sociologice, 1973). L.s. nu pot fi insa reduse la I. statistice, fiindca o parte mare a lor nu este formulata cu ajutorul unor procedee sau formule statistice, ca si datorita faptului ca l.s. nu pot fi infirmate sau validate prin simpla lor verificare empirica. De ex., I. scaderii tendentiale a ratei profiturilor, formulata de Marx, nu poate fi infirmata prin simpla ei verificare empirica, fara raportare la structura enuntului teoretic in care a fost ea formulata.

In sfirsit, l.s. nu pot fi reduse la asa-numitele I. tendentiale, limitate la constatarea existentei unei tendinte in miscarea sau evolutia unui fenomen social si care renunta sa mai precizeze generalitatea si intensitatea tendintei respective si mai ales sa indice mecanismele cauzale sau functionale cue sustin aceasta tendinta.

Uneori se neaga pur si simplu posibilitatea formularii unor l.s., apreciindu-se caenunturile sociologice se pot ridica cel mult la gradul de generalitate al regularitatilor statistice sau al generalizarilor empirice. In realitate, daca sociologia este o stiinta, ea nu-si poate justifica stiintificitatea decit elaborind explicatii stiintifice, iar acestea presupun totdeauna formularea unor I.

♦ Desigur, prin numarul si valoarea stiintifica, l.s. au adesea un statut mai incert decit celelalte I. ale stiintei, dar aceasta nu inseamna ca sociologia nu este sau nu ar trebui sa-si propuna sa devina o stiinta nomologica (care elaboreaza explicatii bazate pe formularea I.), ori ca l.s. ar putea fi reduse la cele statistice si tendentiale. Dimpotriva, clasificarea l.s. arata varietatea acestora, ele fiind, dupa G. Bouthoul (Traite de sociologie, 1959), de cel putin patru tipuri:

1. istorice, care indica succesiunea necesara a evenimentelor social-istorice si cuprind, la rindul lor, I. cauzalitatii predeterminate (de ex., "bunastarea si bogatia provoaca decadenta statelor'), I. ciclice (aristocratie, democratie, tiranie) si profetiile, adica prefigurarea prin anticipare a unei evolutii istorice viitoare sau incercarea de a integra intr-o explicatie unitara evenimentele petrecute (de ex., I. celor trei stadii, formulata de A. Comte);
2. cauzale, care indica legatura generala dintre doua fenomene A si B, stabilind insa si care dintre aceste doua fenomene este cauza si care efectul (de ex., cresterea volumului populatiei amplasate pe un anumit teritoriu determina o crestere a densitatii sociale pe teritoriul respectiv, ceea ce este cauza adincirii diviziunii muncii sociale);
3. de corelatie, care au forma "peste tot unde constatam fenomenul A va exista in mod necesar si fenomenul B' (in comunitatile urbane controlul social este impersonal, in timp ce in comunitatile rurale el este personalizat);
4. ale variatiilor concomitente, care constau, sub forma lor cea mai simpla, in a spune ca fenomenul B se mareste sau se micsoreaza in proportie directa sau inversa cu fenomenul A (cu cit creste volumul unui grup social, cu atit scade securitatea afectiva a membrilor sai; cu cit este mai mare gradul de rationalizare a unei activitati sociale, cu atit mai mare este eficienta ei).

Daca vom lua in considerare dimensiunea temporala a fenomenelor sociale, putem distinge doua clase de l.s.:

• sincronice sau structurale, care formuleaza raporturile necesare de simultaneitate, interdependenta si solidaritate intre fenomene, institutii sau intre elementele ori aspectele acestora;
• diacronice sau genetice, care stabilesc un raport de succesiune intre doua fenomene sau institutii sociale, ori intre doua forme sau aspecte ale aceluiasi fenomen sau ale aceleiasi institutii sociale.

In sfirsit, deoarece se considera ca dintre structurile explicative ale gindirii sociologice, cele mai importante sint cele cauzale si functionale, l.s. mai sint clasificate in I. cauzale, functionale si mixte.

♦ Indiferent de tipul din care fac parte, l.s. se caracterizeaza prin faptul ca sint rareori valabile in orice conditii de timp si loc adica sint I. care au un caracter istoric. In consecinta, pentru a putea discuta validitatea lor stiintifica trebuiesc cunoscute si precizate totdeauna conditiile de timp si loc in care sint valabile. Aceasta nu inseamna insa ca l.s. sint cel mult "enunturi' asemanatoare I. (law-like statements), ci doar ca ele nu sint niciodata I. absolut generale, raminind mereu mai degraba I. partiale. Caracterul lor partial cunoaste insa variate grade, unele l.s. putind fi dezvoltate prin precizarea continua a conditiilor de loc si timp ale aplicarii lor sau a structurilor teoretice in care sint ele integrate.

Schimbarea conditiilor sau a structurilor poate modifica profund enuntul initial al I., poate conduce chiar la inlocuirea acesteia cu o alta I., dar, de regula, face posibila formularea unor I. subordonate celei initiale, in sensul ca exprima aceleasi relatii ca si I. initiala, dar precizeaza foarte restrictiv conditiile de spatiu si timp ale valabilitatii acesteia. In acest caz, putem vorbi de legitati sociologice. De exemplu, integrarea sociala mai rapida a indivizilor intr-o colectivitate sociala omogena decit intr-una eterogena este un enunt ce poate fi socotit o legitate in raport cu o l.s. care stabileste ca integrarea sociala determina inlocuirea antagonismelor cu un sistem de diferentieri sociale intr-o colectivitate. Legitatile sociologice au, deci, arta semnificatie decit conceptul de legitate, care desemneaza caracterul legic al realitatii sociale, insusirea obiectelor, fenomenelor si proceselor sociale de a se desfasura in conformitate cu anumite I.  I.U.