Omul e o fiinta eminamente solitara sau eminamente sociala?

Omul e o fiinta eminamente solitara sau eminamente sociala?

A raspunde la aceasta intrebare in mod categoric, ca este fiinta solitara sau sociala este o exagerare. Oamenii, comparativ cu celelalte animale, au un compartament oarecum atipic. Daca ne referim la omul de acum 50000 de ani acela era intr-adevar era o fiinta eminamente sociala, altfel nu ar fi putut supravietui ca specie. Omul a fost nevoit, la aparitia lui ca specie, sa se adune intr-o multime de indivizi si sa se organizeze pentru a putea face fata vicisitudinilor vietii de atunci. Din datele pe care le avem despre viata omului din acele timpuri am putea concluziona ca omul este o fiinta eminamente sociala, desi poate ca existau oameni care doreau o viata solitara. Dar cel mai bine este sa facem o analiza a comportamentului oamenilor din vremurile noastre deoarece avem suficiente date. La aceasta intrebare raspunsul poate fi filosofic sau psihologic, studiind si analizand psihologia multimilor si a individului.

Filosofic vorbind s-ar putea spune ca omul numai prin retragere in solitudine se poate eleva spiritual, prin introspectie sau meditatie. Deasemenea adeptii diferitelor religii se retrag in solitudine pentru a realiza comunicarea cu divinitatea. Intemeietorii de religii si filosofii au realizat aceasta in solitudine, meditand la intrebarile fundamentale ale omenirii.

Revenind la realitatea obiectiva, prin observarea dinamicii sociale se constata ca oamenii se aduna in grupuri, avand un obiectiv comun, pentru a se sprijini reciproc in atingerea acestuia. In acest caz se omul are un comportament social. Odata atins obiectivul, grupul se dezbina, fiecare individ urmandu-si scopurile proprii, care pot sa nu coincida cu ale celorlalti, devenind astfel o fiinta solitara. Din cand in cand omul simte nevoia sa se retraga in solitudine pentru a-si pune ordine in ganduri si actiuni. Totusi, s-a dovedit ca omul devine om numai printre semenii sai. Au fost cazuri de copii pierduti in salbaticie la varste foarte mici care au supravietuit, fiind gasiti dupa multi ani. Acestia nu au mai putut sa-si insuseasca un comportament uman cu toate eforturile depuse de medici si psihologi. Nici macar limbajul articulat nu au fost capabili sa-l invete. Astfel au ramas la stadiul de animal la care comportamentul este pur instinctiv.

Psihologia spune ca prin esenta sa omul este o fiinta sociala, fiind produsul imprejurarilor sociale si, totodata, are capacitatea de a influenta si determina imprejurarile. Omul nu poate trai singur, izolat, rupt de ceilalti oameni. El se raporteaza permanent la altii, actioneaza impreuna cu ei, stabileste relatii cu cei din jurul sau. Existenta umana ar fi greu de conceput in afara relatiilor sociale, acestea fiind foarte multiple, variate si actioneaza in planuri diferite. Relatiile sociale dau posibilitatea oamenilor sa traiasca unii prin altii, sa-si depaseasca astfel limitele propriei lor individualitati. Prin raportarea si compararea cu altii, oamenii reusesc nu doar sa se cunoasca prin altii, adica sa-si constientizeze posibilitatile si limitele, dar sa se si perfectioneze prin altii.

Omul este o fiinta complexa, are nevoie de prezenta societatii, dar are nevoie si de solitudine. Aceasta se datoreaza nevoilor pe care omul le are. Exista nevoi de ordin social si atunci omul cauta prezenta semenilor sai, dar exista si nevoi pentru care este necesara solitudinea.