PERSONALITATEA DELINCVENTULUI MINOR

ARHITECTURA PERSONALITATII

DELINCVENTULUI MINOR

Un comportament delincvent poate fi determinat de circumstante de natura personala, subiectiva (personalitatea infractorului) sau de natura sociala, obiectiva (imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii). Intre aceste doua aspecte ale etiologiei delincventei juvenile exista o stransa interdependenta, datorita faptului ca personalitatea minorului delincvent este rezultatul unui complex de factori biopsihosociali. Deci ea se constituie, in plus, ca urmare a interactiunii dintre particularitatile psihofiziologice ale individului si influentele din mediul social (influente care sunt asimilate si integrate in structura interna a personalitatii.

Luand in considerare faptul ca majoritatea tulburarilor fizice si comportamentale ale delincventilor isi au originea in perioada copilariei, numerosi specialisti au incercat sa evidentieze caracteristicile personalitatii delincventului minor.

Astfel P.P. NEVEANU¹⁾ stabileste profilul psihologic al infractorului minor, caracterizat prin:

inclinatia (latenta sau manifesta) spre agresivitate, inclinatie bazata pe un fond de negare a valorilor socialmente acceptate;

instabilitatea emotionala, generata de carente educationale si, in ultima instanta, de fragilitatea eului;

inadaptarea sociala, datorata exacerbarii sentimentului de insecuritate;

duplicitatea conduitei, manifestata in discordanta intre comportamentul tainic, intim in care individul pregateste infractiunea si comportamentul sau in societate (prin care individul isi tradeaza, de cele mai multe ori, caracterul delincvent);

dezechilibrul existential, exprimat prin vicii, patimi, perversiuni etc.     

R. K. MERTON²⁾ considera ca minorul delincvent este "acel nevarstnic ale carui necesitati biologice, afective, intelectuale, educative si sociale nu au fost satisfacute la timp si in mod corespunzator normelor culturale existente".

Sotii SHELDON si ELEANOR GLUEK³⁾, in urma unui studiu efectuat asupra unui lot de 500 de minori delincventi si 500 de minori nedelincventi (cu acelasi sex, etnie, statut socio - economic, mediu de provenienta) au evidentiat cateva caracteristici mai importante ale minorilor delincventI:

1) Constitutie fizica mezomorfica (solizi, cu o mare forta musculara etc).

2) Temperamental sunt energici, impulsivi, agresivi, extravertitI, instabili emotional.

3) Au atitudini ostile, sfidatoare, sunt plini de suspiciuni si resentimente, sunt incapatanatI, neconventionali, egocentrici, nu au spirit autocritic, sau putin cam nerealisti.

4) Cu toate ca in minoritate, nu au un nivel extrem de scazut de inteligenta, totusi nu se exprima cu usurinta, adoptand alternativa unei forme de exprimare concreta si directa, lipsita de simboluri sau abstractizari.

5) Sociocultural provin, in proportie mai mare decat minorii nedelincventI, din familii carentate socio - afectiv si moral.

JEAN PINATEL⁴⁾ afirma ca personalitatea criminala care determina concretizarea aptitudinii infractionale a individului in actul infractional propriu-zis este caracterizata de prezenta a patru trasaturi principale:

1) egocentrismul (individul actioneaza dupa "instinct" si nu dupa normele si valorile sociale),

2) agresivitatea, aparuta ca urmare a necesitatilor artificiale create de societate (ritmul de viata si munca etc.)

3) labilitatea, concretizata in imprevizibilitatea comportamentului, in absenta inhibitiei, in abandonul in fata impresiilor momentului etc.

4) indiferenta afectiva, caracterizata de absenta emotiilor, a inclinatiilor altruiste si simpatetice.

Sintetizand conceptiile diferitilor autori, se poate afirma ca personalitatea delincventului minor prezinta numeroase disfunctii.

VI. 1. DISTORSIUNI LA NIVELUL STRUCTURILOR MORALE

Constiinta morala se formeaza in baza unui proces complex de asimilare si interiorizare a normelor si valorilor sociale. Acest proces de socializare a individului se realizeaza cu precadere in cadrul familiei, intr-o perioada in care afectivitatea domina in procesul de valorizare. Deci, daca atmosfera familiala este viciata iar parintii ofera copilului numai modele negative si antisociale de comportament, copilul isi va forma o falsa constiinta morala.

Tot in cadrul procesului primar de socializare copilul isi structureaza o imagine de sine care va constitui pivotul constiintei sale. Aproape totI autorii considera contributia familiei ca fiind hotaratoare si in aceasta directie. Una dintre cele mai grave tulburari ale personalitatii delincventiale, din punct de vedere moral, o constituie sentimentul de devalorizare. Dupa

cum am mai afirmat, in procesul de formare si structurare a constiintei morale, modelul valoric al cuplului parental detine un loc important. Din acest motiv, in momentul in care copilul constata ca modelul valoric al parintilor sai nu este in concordanta cu modelele recunoscute si acceptate social, el doreste sa regaseasca valorile autentice. In structura sa interna intervine insa un conflict afectogen puternic intre reprezentarea de sine si cerintele fundamentale ale devenirii morale optimele. Pentru a pune capat acestui conflict profund perturbator, copilul va adopta o atitudine de devalorizare la adresa sa si a modelului nonvaloric parental.

O alta consecinta a perturbarilor in structurarea constiintei morale o constituie dezangajarea social - morala a minorului delincvent. Acesta evita si respinge valorile sociale pozitive (corectitudinea, bunatatea, umanitatea, dragostea sincera etc.) si se dezangajeaza moral si social. "Minorul delincvent traieste intr-o lume in care trebuie sa se conformeze cu orice pret si, tot cu orice pret, el doreste realizari deosebite fara a-i pasa de sine sau de Dumnezeu, el isi impune un comportament plin de remuscare si penitenta, dar este, in acelasi timp intr-o stare de conflict interior, respingand si cea mai simpla modalitate de integrare sociala".⁵⁾ Cel mai adesea minorul delincvent isi gaseste individualitatea prin integrarea intr-un grup delictogen in care simte ca are o pozitie de superioritate si originalitate, dar mai ales de securitate.

VI. 2. TULBURARI IN SFERA COGNITIVA SI CARACTERIALA

In cadrul categoriei minorilor delincventi se regasesc indivizi cu o inteligenta normala sau chiar superioara, dar si un numar relativ mare de indivizi ce prezinta carente serioase in ceea ce priveste dezvoltarea lor psiho - intelectuala. Din numeroasele studii efectuate in acest domeniu a rezultat ca procentajul minorilor cu deficiente intelectuale creste proportional cu marirea gravitatii actelor delictuale. De regula nivelul mintal scazut al delincventului minor se asocieaza si cu o serie de perturbari emotiv - active ale personalitatii acestuia. Ca rezultat, minorul intampina dificultati majore in anticiparea, pe plan mintal, a consecintelor si implicatiilor actiunilor intreprinse si este incapabil sa-si controleze si sa-si reprime impulsurile si tendintele care-l imping la comiterea unor acte antisociale.

Orice act de cunoastere umana se inscrie in doua coordonate majore: cea temporala si cea spatiala. Minorul delincvent insa nu-si poate percepe existenta intr-un anumit context spatio-temporal. El traieste in permanent la timpul prezent, fara a face legatura necesara intre actiunea prezenta si consecintele viitoare ale acestuia. Minorul delincvent prefera sa traiasca un prezent care sa-i aduca o satisfactie oarecare decat sa-si aminteasca un trecut care ii provoaca suferinta. Acest fapt prezinta insa un grav pericol deoarece, reprimandu-si trecutul, de fapt copilul il traieste inconstient, adoptand unele comportamente repudiate chiar de el.

Personalitatea delincventului minor se caracterizeaza si printr-o imaturitate cararterologica⁶⁾ manifestata prin : impulsivitate si agresivitate, subestimarea caracterului nociv al actelor antisociale comise, tendinte egocentrice etc.

Egocentrismul, una dintre trasaturile cele mai pregnante ale caracterului minorilor delincventi, este determinat, in mare masura, de experienta traita de copil in cadrul familiei (modelul parental de satisfacere a dorintelor fara autocontrol etc.). Egocentrismul face ca orice actiune care il determina pe individ sa amane o satisfactie sa dobandeasca semnificatia unei agresiuni indreptata impotriva sa. De aceea delincventul minor are un prag scazut de toleranta la frustratie, in sensul ca el nu accepta nici o atitudine prohibitiva, autoritara sau punitiva (chiar daca ea apartine unei instante de control social).

VI. 3 TULBURARI ALE AFECTIVITATII

In viata oricarui individ afectivitate joaca un rol deosebit de important si orice abatere a acestuia de la normalitate duce la aparitia unor disfunctii, uneori deosebit de grave, de natura relational - adaptativa. Conform numeroaselor studii efectuate in acest domeniu, delincventii minori se caracterizeaza fie printr-o insuficienta maturizare afectiva, fie prin diferite stari de dereglare a afectivitatii.⁷⁾ Ambele au ca rezultat, in principal, lipsa obiectivitatii fata de sine si fata de ceilalti.

Insuficienta maturizare afectiva se caracterizeaza prin:

1.lipsa unei autonomii afective care duce la cresterea sugestibilitatii

2.insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv corelata cu insuficienta dezvoltare a capacitatii de stapanire a reactivitatii emotionale

3.slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor umanitare. Cu privire la acest ultim aspect, cercetarile efectuate asupra unor minori delincventi au evidentiat faptul ca acestia, desi cunosc continutul si semnificatia sentimentelor umanitare (respect, mila, dragoste, intelegere etc.), nu vor sa le recunoasca si sa le respecte. "Dovada pertinenta ca ei recunosc aceste continuturi este faptul ca le denigreaza sistematic sau le ridiculizeaza".⁸⁾ De exemplu, delincventul minor, desi cunoaste continutul conceptului de "libertate", el iI acorda alt sens (acela de a exista in afara oricarei reguli sociale sau morale). De aceea delincventul considera ca respectarea regulilor morale si sociale reprezinta o agresiune a societatii indreptata impotriva sa si raspunde prin reactii de evaziune sau de agresiune.

Starile de dereglare a afectivitatii cuprind:

1.indiferenta, ambivalenta sau instabilitatea afectiva

2. absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste si simpatetice. Cu privire la acest aspect, de fapt minorul isI doreste o legatura de camaraderie si nu refuza, in general, o relatie amicala si protectoare insa exista in el o teama permanenta de a stabili relatii de tip umanitar, care nu-I satisfac egocentrismul. Minorul delincvent manifesta o puternica si bogata antipatie si chiar ura fata de diverse persoane si, in cazul in care stabileste relatii de simpatie, acestea imbraca un aspect distinct (partenerul reprezinta un obiect de satisfactie, nu un subiect de intercomunicare si contopire spirituala).

3.conflictele afective si starile de frustrare afectiva. Faptul ca numerosi minori delincventi au fost supusi unor grave frustrari pe plan socio - afectiv a generat o interpretare denaturata a realitatii din partea acestora. "Astfel, la loviturile reale primite din partea societatii, se adauga unele de natura imaginara, care, sub raport psihologic, au totusi o pondere similara. In felul acesta ei isi formeaza parerile lor, judecatile lor, nu in baza unei imagini totalmente reale asupra societatii si asupra propriei persoane, ci in baza unei imagini create, contrafacute de ei insisi." ⁹ De aceea, datorita influentelor reale si imaginare pe care societatea (familia, scoala, grupul de prieteni etc.) le exercita asupra minorului delincvent acesta traieste un sentiment de injustitie care reprezinta sursa disparitiei culpabilitatii ca rezultat al incalcarii unor norme sociale.

IV.4 PERTURBARILE MECANISMULUI DE APARARE

In mod normal mecanismul de aparare intra in functiune in momentul in care individul se afla intr-o situatie de pericol. In cazul unei personalitati cu o arhitectura delincventiala mecanismul de aparare are un singur scop si anume ramanerea, cu orice pret, pe pozitia detinuta, adica in situatia delincventiala.

RELD si WINEMAN¹⁰⁾ au elaborat o structura a mecanismelor de aparare caracteristice personalitatii delincventilor. Aceasta cuprinde:

1.mecanismele defensive care urmaresc descoperirea mijloacelor necesare pentru a scapa de o eventuala culpa. Acestea intra in functiune cand delincventului i se atrage atentia in legatura cu comportamentul sau antisocial.

2.mecanismele defensive prin care se cauta persoane, imprejurari sau argumente pentru sustinerea comportamentului delincvent. In structura personalitatii delincventului minor, cu toate ca anticiparea consecintelor savarsirii unui delict este rareori prezenta, cautarea unui alibi exista mai intotdeauna

3.mecanismele defensive pentru opozitia la schimbari, concretizate in rezistenta indarjita in fata mediului deucogen.Delincventul minor resimte actiunile de reeducare si de socializare la care este supus ca pe un atac direct la securitatea sa interioara si simte nevoia sa respinga, cu orice mijloace, acest atac.

4..mecanismele defensive indreptate impotriva agentilor de schimbare. In momentul in care un delincvent devine constient de capacitatea de influentare pozitiva a unui individ, se apara negand sau degradand imaginea respectivei persoane. Acestui fapt i se datoreaza si reactiile violente ale minorului delincvent fata de persoanele care incearca sa-l reeduce si sa-l resocializeze.

Cunoasterea tuturor acestor caracteristici ale delincventului minor prezinta o importanta deosebita pentru organizarea si desfasurarea unei activitati eficiente de reeducare si resocializare a minorilor care au comis fapte penale.

NOTE BIBLIOGRAFICE

P. P. NEVEANU, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, 1978, p.180

Ibidem, p.181

S. GLUEK, E. GLUEK, Delinqants en Herbe: sur les voies de la prevention, Animus et Anima, Lyon-Paris, 1956, p. 226-230

J. PINATEL, La societe criminogene, Edit Calmanu-Levy, Paris, 1971, p.67

*** CENTRUL DE STUDII SI CERCETARI PENTRU TINERET, Tineretul in Romania actuala, Bucuresti, 1996, p. 152

V. PREDA, Profilaxia delincventei sI reintegrarea sociala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p.38

Ibidem, p. 26-38

N. MITROFAN, V. ZDRENGHEA, T. BUTOI, Psihologie judiciara, Casa de editura si presa "Sansa S R L ", Bucuresti, 1992, p. 149

T. BOGDAN, Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973, p.133

C. PAUNESCU, Agresivitatea si conditia umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994, p.143-146