progres social

V. calitatea vietii, evolutie, interactionism, post-modernitate

Evolutie necesara a omenirii spre mai bine. Conceptul de p.s. se fundeaza pe doua presupozitii fundamentale:

1. dinamica in timp a omenirii este guvernata de legi obiective, dincolo de intentiile si chiar optiunile particulare ale oamenilor care traiesc intr-o societate la un moment dat si
2. aceasta evolutie necesara este spre "mai bine': Societatea tinde sa ofere conditii tot mai bune pentru viata umana.

Este o viziune optimista asupra sensului istoriei. Ideea a fost elaborata sistematic in secolele XVII- XVIII, fiind deosebit de influenta in epoca. Ideea de p. a fost legata initial de o noua viziune evolutiva a ratiunii (cunoasterii) si tehnologiei. Experienta dezvoltarii stiintelor naturii a inlocuit viziunea statica asupra ratiunii, specifica filozofiei antice, cu o viziune istorica evolutionista, cumulativista: cunoasterea reprezinta un proces de crestere, de dezvoltare continua in timp de la necunoscut la cunoscut. Revolutia industriala, pe de alta parte, generata si intretinuta de dezvoltarea rapida a capitalismului, ofera un alt model al unui proces de dezvoltare rapida in timp: tehnologia. Evidenta dezvoltarii cunoasterii stiintifice si a utilizarii ei in activitatile productive, ca tehnologie, au oferit modelele intuitive pentru elaborarea ideii de p. Sub impulsul cunoasterii si tehnologiei, societatea era considerata a se afla ea insasi intr-un proces continuu de dezvoltare, tinzind spre o stare tot mai buna pentru conditia umana. Sa observam deci ca p., spre deosebire de evolutie, este definit prin criterii valorice, referitoare la conditia umana: "mai bine pentru om'.

Sociologia inca de la inceput a manifestat o atitudine negativa fata de conceptul de progres, refuzindu-i statutul stiintific si considerindu-l un concept tipic filozofic sau ideologic. De regula, el a fost inlocuit cu cel de evolutie. Urmatoarele critici au fost formulate la adresa p.s. in calitate de concept stiintific:

a. Referitor la criterii s-au adus doua critici:

1. p.s. se fundeaza pe judecati de valoare si, conform viziunii pozitiviste, judecatile de valoare principial nu pot face obiectul stiintei, fiind expresia unor optiuni subiective, a unor credinte care nu au statut de fapte legitime pentru o analiza stiintifica,
2. Relativismul cultural - estimarile pe care oamenii le fac asupra a ceea ce este bine si rau nu numai ca sint pur subiective, dar si inalt variabile; ele difera de la colectivitate la colectivitate, de la o epoca la alta. Intrucit nu exista niste standarde universale ale binelui, devine imposibil a judeca daca o societate sau o etapa istorica este "mai buna' decit o alta.

Aceste tipuri de critici incep sa fie tot mai mult abandonate. In primul rind, opozitia neta intre judecatile de existenta si cele de valoare tinde sa fie depasita, valorile devenind tot mai mult obiectiv legitim al analizei stiintifice. In al doilea rind, se produce o tendinta de redefinire a criteriului: in locul "mai binelui' vag si interpretabil subiectiv si cultural destul de diferit, se dezvolta tot mai mult criterii obiective ale gradului de dezvoltare, din punctul de vedere al omului. Tematica calitatii vietii, cu sistemul de indicatori care sint in proces de cristalizare, promite o determinare operationala si obiectiva a "mai binelui' uman. Calitatea vietii poate deveni un criteriu operational, obiectiv al progresului social.

b. Referitor la fortele care asigura progresul, la mecanismul acestuia. Progresul ar fi real daca dinamica societatii ar fi regizata de proiectele elaborate constient. Or nu acesta este cazul. Directia evolutiei istorice a fost pina acum diferita de obiectivele, aspiratiile colectivitatii. O asemenea obiectie este si ea eliminata de dezvoltarea teoriei sociologice: societatea merge spre "mai bine', nu regizata de intentii si proiecte constient constituite, ci de presiunea necesitatilor reale ale colectivitatii. Pentru acceptarea p.s. nu este deci nevoie neaparat de presupozitia dezvoltarii constiente a societatii.  C.Z.