Modele alternative de viata.Familia - incotro?

Modele alternative de viata.Familia - incotro?

Cele mai raspandite modele alternative de viata sunt celibatul, concubinajul sau coabitarea consensuala, casatoriile fara copii, menajele monoparentale. La acestea se adauga comunitatea, familiile cu parinti homosexuali si familia migranta.

a)- Celibatul reprezinta un stil de viata intalnit de-a lungul istoriilor tuturor societatilor. El devine un model de viata destul de raspandit dupa 1970, iar in ultimii douazeci de ani, ponderea sa se dubleaza in Occident si Statele Unite. Celibatul devine rezultatul unei optiuni individuale si nu al unei constrangeri exterioare. Este un fenomen neomogen : celibatul include atat persoane ce nu intretin relatii sexuale permanente, cat si persoane care au relatii sexuale regulate cu alte persoane celibatare. In al doilea caz este vorba despre cupluri in care partenerii locuiesc in menaje separate (apud I.Mihailescu, 1993, 242). Toleranta fata de celibat ca stil de viata a crescut in toate societatile, in unele tari luand fiinta adevarate subculturi ale celibatarilor. (op.cit., 1993, 242)

Tendinta de a se casatori cat mai tarziu combinata cu rata ascendenta a divorturilor, numarul tot mai mare de persoane in varsta din randul populatiei, ale caror parteneri au murit, toti acestia sunt factori ce concura la cresterea numarului de celibatari. Studiile sociologice releva insa un aspect : majoritatea celibatarilor gasesc ca  argumentele in favoarea casatoriei sunt mai mari decat motivele pentru a ramane singuri  (P.Stein, 1980 apud Giddens, 2001, 182-183).

b)- Coabitarea consensuala sau concubinajul reprezinta o  forma de cuplu familial format din persoane de sex opus intre care nu exista relatii de casatorie  (I.Mihailescu, 1993, 242). Concubinajul, considera Mihailescu, realizeaza majoritatea functiilor caracteristice familiei nucleare si se confrunta cu aceleasi probleme ca si persoanele casatorite. In cazul concubinajului se disting doua alternative. In unele cazuri, coabitarea consensuala este doar o etapa premaritala. In societatile europene contemporane acest tip de coabitare premaritala prezinta un grad mare de atractivitate, fiind considerat ca o posibilitate de crestere a sanselor de alegere a unui partener potrivit. In alte cazuri, coabitarea consensuala este un stil de viata rezultat dintr-o optiune de lunga durata sau definitiva.

In Marea Britanie, desi pana de curand concubinajul era privit ca imoral, dupa anii 1980, numarul coabitarilor consensuale a crescut brusc, in special in randul studentilor de colegiu si facultate. (apud Giddens, 2001, 181)

In ultimii 40 de ani s-a constatat o crestere cu 400% a numarului de persoane din Marea Britanie care locuiesc in concubinaj premarital. Dintre acestea, doar 4% erau femei nascute in anii '20, 19% in anii '40 si peste 50% femei nascute dupa 1960. (apud Giddens, 2001, 181). Trendul realizat de Wilkinson si Mulgan in 1995 prevede ca in 2000, 4 din 5 cupluri casatorite vor fi trait impreuna inaintea casatoriei. In tarile nord-europene, concubinajul are o lunga istorie si o practica legitima (aici, de altfel, se inregistreaza si cele mai inalte rate de concubinaj, in special premarital). Si aici se inregistreaza cresteri : de exemplu, in Suedia, rata concubinajului a crescut de la 1% in 1960 la peste 40% in anii '90. Concubinajul a primit statut legal astfel incat daca o relatie se intrerupe, indivizii pot pretinde prin lege impartirea bunurilor si pensie alimentara.

c)- Casatoriile fara copii in societatea traditionala erau putin frecvente si, in general, reprezentau fie obiectul compatimirii comunitare, fie al dezaprobarii (atunci cand nu puteau sau, in al doilea caz nu doreau sa aiba copii). Din a doua jumatate a secolului al XX-lea, numarul familiilor fara copii a crescut rapid, iar argumentele sunt, in general aceleasi : nepriceperea de a fi parinti, dorinta de a practica un stil de viata ce ofera mai multa libertate si spontaneitate, intimitate si timp liber (comparativ cu stilul de viata al familiei cu copii). La

acestea se adauga dorinta de a urma o cariera profesionala, prezenta unui copil fiind apreciata drept un impediment in realizarea acestui obiectiv (apud I.Mihailescu, 1993, 242).

d)- Familiile monoparentale devin din ce in ce mai obisnuite, in marea lor majoritate fiind alcatuite din mama si copii ei minori. Menajele monoparentale sunt, in mare parte, rezultatul divortului, si, intr-o mai mica masura al decesului sotului sau al nasterilor in afara casatoriei. Pe de o parte, desi cei mai multi nu doresc sa devina parinti singuri, exista si o minoritate (care devine tot mai numeroasa) si care hotaraste sa aibe copii fara ajutorul unui sot sau partener.

Astazi in Marea Britanie exista peste un milion de familii cu un singur parinte si numarul lor este in continua crestere (apud Giddens, 2001, 242). Nivelul mediu de viata al familiilor monoparentale este mai scazut decat al familiilor nucleare, iar gradul de satisfactie al parintilor singuri privind viata familiala este mai redus decat al cuplurilor (apud I.Mihailescu, 2001, 242).

e)- O forma particulara de familie o constituie familia migranta : sotii locuiesc in localitati diferite si se viziteaza periodic. Aceasta forma de familie este foarte raspandita in SUA (peste 700.000 de familii in 1989) si in Europa Occidentala (I.Mihailescu, 1993, 240). In aceeasi categorie de familie migranta, putem incadra familia  tatalui absent  descrisa de Giddens (2001, 169) : tatal era plecat la munca toata ziua, astfel incat isi vedea copiii doar seara sau in weekend.

In cartea  Fatherless America  (1995) David Blakenhorn sustine ca  societatile cu o rata inalta a divortului se confrunta nu doar cu pierderea tatalui, ci cu erodarea notiunii insasi de paternitate, cu consecinte dezastruoase, deoarece multi copii cresc astazi fara o prezenta de autoritate, careia sa i se adreseze in momentele dificile . (apud Giddens, 2001, 170)

f)- Un model alternativ de viata s-a produs in anii 1960-1970 cand, in tarile dezvoltate din punct de vedere economic au aparut comunitatile. Durata de viata a comunitatilor este, de regula, scurta, majoritatea destramandu-se dupa cativa ani. Se disting doua tipuri de comunitati : unele, de tip anarhist, cu putine reguli formale (sau deloc) deschise noilor veniti, se orienteaza dupa o conceptie filosofica vaga si au o baza financiara slaba. Al doilea tip de comunitate este cea riguros structurata, accepta noi membrii doar dupa o verificare stricta, au coduri normative stricte si orientare filosofica ferma si sunt fundate pe o baza economica puternic asigurata de un sistem de intreprinderi proprii (apud I.Mihailescu, 1993, 243).

Sa exemplificam ambele tipuri de comunitate. Cel mai cunoscut exemplu de forma comunitara de convietuire este Comunitatea Oneida din SUA, infiintata la sfarsitul secolului al XIX-lea, bazata pe convingerile religioase ale lui J.H.Noyem. Fiecare barbat din comunitate era casatorit cu fiecare femeie si toti se ingrijeau parinteste de copii comunitatii. Numarul maxim de membri a fost de aproximativ 300, iar comunitatea a rezistat 30 de ani inainte de a se destrama. Ulterior, dupa anii '60, in SUA si Europa de Vest au aparut foarte multe comunitati, majoritatea implicand relatii sexuale libere in interiorul grupului si responsabilitate colectiva pentru cresterea copiilor.

Cel mai important exemplu de viata comunitara este cel al kibbutz-urilor din Israel, intelese drept comunitati de familii si indivizi care coopereaza in vederea cresterii copiilor. In Israel sunt peste 240 de kibbutz-uri, cuprinzand aproximativ 100.000 de membri, iar dimensiunile lor variaza de la 50 de persoane la peste 2000 de persoane (in cazul kibbutz-urilor mari). Infiintate initial cu intentia stricta de forma colectiva (proprietatea comuna si cresterea in grup a copiilor), astazi kibbutz-urile s-au orientat catre productia industriala, dar fara sa-si abandoneze idealurile. Fiecare kibbutz se comporta ca si cand ar fi o singura familie, ingrijirea copiilor fiind considerata responsabilitatea comunitatii (sunt forme comunitare in care copiii locuiesc in  case ale copiilor  construite special, iar cu parintii petrec doar sfarsitul de saptamana in familie). (apud Giddens, 2001, 180)

g)- Toleranta fata de familiile de homosexuali a crescut mult in ultimii ani. Femei sau barbati homosexuali traiesc, in prezent, in cupluri in care relatiile sunt stabile. Unele cupluri s-au  casatorit  formal, practicand ceremonii de devotiune, chiar daca, in multe tari, aceste ceremonii nu au relevanta in fata legii.

Ideea de persoana homosexuala este relativ recenta. Asa cum remarca M.Foucault (1978) inainte de secolul al XVIII-lea notiunea pare sa nu fi existat. Dupa aceasta perioada, actul sodomiei era denuntat de lege si de catre Biserica si pedepsit, in anumite tari printre care si Anglia, cu moartea. Sodomia presupunea nu numai un comportament homosexual, ci includea si intelegerea relatiilor intre oameni si animale sau intre barbati si femei. Weeks (1986) considera ca termenul de homosexualitate a aparut in 1860 (cel de lesbiana apare mult mai tarziu) si definea acea categorie de oameni afectati de o deviatie de comportament sexual. Pana acum cateva decenii, homosexualitatea era pedepsita de lege.

In unele culturi ne-occidentale, relatiile homosexuale sunt acceptate si chiar incurajate. Populatia Batak din Sumatra permite relatiile homosexuale inaintea casatoriei (baietii isi parasesc casele parintesti la pubertate, mutandu-se intr-o locuinta cu inca 10-15 tineri si formandu-se un parteneriat sexual in care tinerii sunt initiati in practicile homosexuale). Odata casatoriti, majoritatea tinerilor abandoneaza practicile homosexuale (Money si Ehrhardt, 1972, apud Giddens, 2001, 118).

Un alt exemplu este cel al locuitorilor din Melanesia - Oceanul Pacific, in care majoritatea barbatilor casatoriti (si care inainte de casatorie au fost incurajati sa aiba relatii homosexuale) raman bisexuali, avand relatii sexuale atat cu sotiile lor, cat si cu baieti tineri. Dar, in aceste societati, conform studiilor lui Davenport (1965)      si Shepherd (1987) homosexualitatea in afara relatiilor heterosexuale pare sa fie necunoscuta (apud Giddens, 2001).

Intr-un studiu devenit clasic, referitor la homosexualitatea in cultura occidentala moderna, Keneth Plummer distinge patru tipuri de asemenea practici : homosexualitatea intamplatoare (cea pasagera, care nu determina hotarator viata sexuala a persoanei), homosexualitatea ca activitate stabila de circumstanta (desi nu devin preferinta absoluta a unei persoane, actele homosexuale sunt practicate in anumite imprejurari : inchisori, unitati militare, etc), homosexualitatea personalizata (se refera la indivizii care prefera activitatile homosexuale dar ascund acest lucru de grupul de prieteni) si homosexualitatea ca mod de viata, declarat. In ultimul caz, persoanele apartin, de regula, subculturilor gay, in care activitatile homosexuale sunt integrate intr-un stil de viata distinct. Extinderea homosexualitatii ca mod declarat de viata a fost evidentiat in cercetarile lui A.Kinsey (1948, 1953), Robinson (1994) etc.

Intr-un moment in care, in randul cuplurilor heterosexuale casatoria pare sa isi piarda din importanta, tot mai multi activisti gay lupta pentru legalizarea definitiva a casatoriei homosexuale. Mai multe tari din Europa (Danemarca, Norvegia, Suedia) permit partenerilor homosexuali sa se inregistreze la starea civila si sa pretinda drepturile conferite de casatorie : dreptul de a lua decizii importante in problemele medicale, dreptul la mostenire, la o parte din pensie, precum si alte beneficii economice. Orase si guverne locale din Olanda, Franta si Belgia au inceput sa recunoasca relatiile homosexuale, iar in Hawaii, casatoria homosexuala poate fi obtinuta legal printr-un proces judecat la tribunal.

Un studiu interesant este cel al lui A.Sullivan (1995,  Virtually Normal ). Catolic si homosexual, Sullivan sustine virtutile casatoriei homosexuale ca unic mod de a impaca credinta religioasa cu comportamentul sexual, inteles ca parte a unui dat natural.  Pentru ca homosexualii sa nu fie pe cale sa devina o minoritate alienata, casatoria gay trebuie sa fie legalizata  (Sullivan apud Giddens, 2001, 118-122). In societatile de azi, toleranta fata de sexualitate a fost insotita de o tendinta crescanda a tribunalelor de a acorda custodia copiilor unor mame care traiau in relatii homosexuale. Mai mult, tehnicile de inseminare artificiala acorda lesbienelor sansa de a putea avea copii si de a forma familii cu parinti homosexuali fara a avea relatii heterosexuale.

Cu o asemenea paleta de modele alternative de viata, parteneriatul sexual si casatoria de azi  la bine si la rau  nu mai sunt ce-au fost odata. Comunicarea emotionala - crearea activa si mentinerea unei relatii - a devenit centrala in domeniul personal si familial.  Este greu de contestat concluzia ca ne aflam la o raspantie. dar analiza sociologica a casatoriei si familiei. sugereaza cu fermitate ca nu ne vom rezolva problemele privind catre trecut. Trebuie sa incercam sa impacam libertatile individuale pe care am ajuns sa le pretuim in viata noastra personala cu nevoia de a forma relatii stabile si de durata cu alti oameni  (Giddens, 2001, 184)